AUDIT 2009

1. Cum explicati necesitatea unui Cod etic in audit?

Necesitatea Codului constă în :
1. necesitatea garantării unei calităţi optime a serviciilor;
2. conservarea încrederii publicului în profesie;
3. asigurarea protecţiei, atăt a profesionistului contabil căt şi a terţilor beneficiari sau utilizatori ai serviciilor acestuia;
4. confirmarea de autoritate a lucrărilor efectuate de profesioniştii contabili;
5. necesitatea asigurării apărării onoarei şi independenţei profesionistului contabil şi a organismului din care face parte.
2. Care sunt principiile fundamentale ale eticii in audit, inscrise in Codul etic?
1. Integritatea şi obiectivitatea;
2. Competenţa profesională, grijă şi sărguinţă;
3. Confidenţialitate;
4. Profesionalism;
5. Respectul faţă de normele tehnice şi profesionale
3. Explicati principiul integritatii si obiectivitatii in audit.
Integritatea – presupune că profesionistul contabil trebuie să fie drept şi cinstit atunci efectuează servicii profesionale.
Obiectivitatea – presupune că profesionistul contabil trebuie să fie imparţial, fără prejudicii, să nu se afle în situaţii de incompatibilitate,
de conflict de interese, care să pună la îndoială obiectivitatea acestuia.
4. Explicati principiul competentei in audit.
Competenţa profesională presupune că profesionistul contabil trebuie să furnizeze servicii profesionale cu competenţă, grijă şi sărguinţă
şi să fie la curent cu ultimele evoluţii şi noutăţi din practica profesională, din legislaţie şi tehnici de lucru.
Competenţa profesională se divide în două componente: achiziţionarea competenţei profesionale şi menţinerea competenţei.
5. Explicati principiul confidentialitatii in audit.
Confidenţialitatea presup că prof ctb trebuie să respecte confidenţialitatea inform obţ în timpul misiunilor sale şi nu trebuie să le utiliz
sau să le divulge fără autoriz scrisa, în afară de cazurile cănd oblig divulgării e prevăzută prin lege sau norme reglem.
Această obligaţie se aplică şi după terminarea relaţiilor între profesionist şi clientul sau angajatorul său.
6. Conceptul de independenta in audit/Independ in auditul statutar /Independ auditorului SUBIECT 2008
Principiul independenţei se aplică tuturor profesioniştilor contabili în practica liberă, indiferent de natura serviciului prestat. In cazul
executării unei misiuni de audit independenţa devine cea mai sigură garanţie că profesionistul contabil şi-a îndeplinit misiunea în
condiţii de integritate şi cu obiectivitate.
Independenta absoluta presup satisfacerea concomitenta a celor doua componente fundamentale ale conceptului de independenta.
Componentele fundamentale ale independenţei sunt:
- independenţa de spirit/gandire (raţionamentul profesional) = independenta de drept = acea stare a profesionistului contabil potrivit
careia el considera ca poate sa-si indeplineasca misiunea de audit in conditii de integritate si cu obiectivitatea necesara.
- independenţa în aparenţă (comportamentală) = independenta de fapt = presupune ca o terta persoana, bine informata, dar si bine
intentionata, nu gaseste nici un motiv in comportamentul profesionsitului contabil, care sa o determine sa-i puna la indoiala integritatea
si obiectivitatea acestuia.
NOU: Princip amenintari la adresa independentei */ Activit incompatibile cu practicarea independ a auditului
- amenintari leg de interesul propriu – ex : particip financ directa sau indirecta la capitalul clientului, imprumuturi sau garantii date sau
primite de la client, onorarii primite de la un singur client, relatii de afaceri, potential angajat la client, onorarii neprevazute
- amenintari legate de autocontrol sau autoexaminare (autoevaluare) – ex : auditor la o intreprindere la care a fost angajat, alte prestari de
servicii pe langa activitatea de audit (evaluari, consultanta fiscala, contabila).
- amenintari legate de familiarisme
- amenintari legate de actiuni de intimidare ; - renuntarea la propriile convingeri.
7. Investigatii si sanctiuni pt nerespectarea normelor de comportament.
Sistemele de investigatii
Sistemele eficiente de investigatii si sanctiuni au ca scop a detecta, corecta si preveni efectuarea necorespunzat a auditului statutar.
Sanctiunile aplicate trebuie sa fie eficiente, proportionale si descurajante cu privire la auditorii statutari si la firmele de audit. Sanctiunile
aplicate nu trebuie sa aduca atingere regimului de raspundere civila.
Masurile luate sau sanctiunile impuse auditorilor statutari si firmelor de audit trebuie sa fie prezentate in mod adecvat publicului.
Firmele de audit raspund, potrivit legii, in calitatea lor de membri ai Camerei, daca unul dintre asociati, administratori sau angajati, care
nu are calitatea de auditor statutar, va interveni in exercitarea independenta a profesiei de auditor statutar, astfel incat sa prejudicieze
independenta auditorilor statutari care desfasoara aceasta activitate in numele firmei de audit.
Prevederile de mai sus se aplica si persoanelor fizice care sunt membre ale Camerei Auditorilor si care desfasoara activitatea de auditor
statutar in numele unor firme de audit.
Sancţiunile disciplinare, aplicabile atat persoanelor fizice, cat si persoanelor juridice, sunt:
a) mustrare;
b) avertisment scris;
c) suspendarea dreptului de exercitare a activitatii de audit statutar pe o perioada cuprinsa intre 3 luni si un an. In perioada suspendarii,
persoana in cauza nu are dreptul de a exercita sub nicio forma activitate de audit statutar, nu poate face uz de calitatea de auditor statutar
si nu poate participa la activitatea Camerei;

1
d) retragerea autorizarii, insotita de pierderea calitatii de auditor statutar. Retragerea autorizarii firmei de audit atrage dizolvarea de drept
si lichidarea acesteia.
8. Care este structura Codului etic national al profesionistilor contabili din Romania.
Cele 3 părţi care compun Codul se aplică după cum urmează:
- partea A – tuturor profesioniştilor contabili;
- partea B – numai profesioniştilor contabili liber- profesionişti;
- partea C – numai profesioniştilor contabili angajaţi.
9. Obligatiile etice ale expertilor contabili si contabililor autorizati salarizati.
- sa aiba o conduita morala si profesionala corespunzatoare functiei si postului care il detine.
- sa respecte sistemul relational de subordonare impus prin ROI ( regulament de organizare interioara ) si ROF ( regulament de
organizare si functionare )
- sa respecte programul de lucru
- sa-si indeplineasca sarcinile ce ii revin prin fisa postului
Profesionisti contabili trebuie sa respecte regulile stabilite de catre organizatia (intreprinderea ) la care isi desfasoara activitatea. Daca
asemenea politici nu rezolva conflictul etic, trebuie sa tina cont de urmatoarele :
- sa analizeze probl conflictuala cu superiorul ierarhic imediat. Daca probl nu este rezolvata la acest nivel si profesion ctb decide sa
prezinte situatia nivelului urmator de conducere, superiorul ierarhic imediat trebuie sa fie instiintat despre aceasta decizie .
Daca se descopera ca seful ierarhic superior este implicat in problema conflictuala, profesionistul contabil trebuie sa prezinte problema
la nivelul imediat superior din conducere. Cand seful ierarhic superior este seful Biroului Executiv (sau similar) urmatorul nivel superior
care poate controla activitatea poate sa fie Comitetul Executiv , Consiliul Director , Directorii Ne-executivi , Consiliul de Administratie ,
Comitetul Actionarilor etc.
- sa solicite consultanta sau consiliere , pe baza confidentiala, de la un consilier independent sau de la organismul profesional contabil,
pentru a obtine o intelegere a posibilelor evolutii ale situatiei.
- daca dupa epuizare completa a tuturor posibilitatilor de control intern conflictul de etica mai exista , in ultima instanta profesionistul
contabil nu poate avea alta solutie la unele probleme semnificative (de ex. frauda) decat sa-si dea demisia si sa prezinte un
memeorandum informativ unui reprezentant corespunzator al acelei organizatii (intreprinderi )
- orice profesionist contabil intr-un post superior de conducere trebuie sa incerce sa se asigure ca in cadrul organizatiei in care isi
desasoara activitatea sunt stabilite politici in vederea rezolvarii conflictelor .
Membrii Federatiei Internationale a Contabililor care se confrunta cu conlicte de etica trebuiesa aiba acces la activitati confindentiale de
consiliere . In acest sens , in cadrul C.E.C.C.A.R, functioneaza
Comisia de etica profesionala , Comisii de apel, Tribunalul arbitral si Comisia de disciplina.
NOU: Obligatii etice ale profesionistilor contabili angajati:
- sa vegheze asupra colegilor, ajutandu-i sa isi dezv si pastreze rationamentul profesional referitor la probleme ctbile si de etica
- datoreaza loialitate atat angajatorului cat si profesiei lor
- profesionistul contabil nu trebuie sa induca in eroare angajatorul sau despre gradul de pregatire sau experineta pe care le detine
- sa prezinte informatia financiar in intregime, cu onestitate, in mod profesionist astfel inacat sa fie inteleasa in contextul ei
NOU: Conflictul de loialitate
1. Profesionistii contabili angajati datoreaza loialitatea, atat angajatorului lor, cat si profesiei lor, si uneori pot aparea situatii conflictuale
intre cei doi. Prioritatea fireasca a unui angajat trebuie sa fie aceea de a respecta atat obiectivele legitime si etice ale entitatii in care
lucreaza, cat si regulile si procedurile redactate pentru sustinerea lor. In orice caz, unui angajat, in mod legitim nu i se poate cere:
a. sa incalce legea;
b. sa incalce regulile si standardele profesiei;
c. sa minta sau sa induca in eroare (inclusiv prin tacere) pe cei care actioneaza ca auditori in numele angajatorului;
d. sa isi puna numele sau sa fie asociat la o raportare care practic denatureaza faptele.
2 Dif de opinie despre rationamentul profesional al profesionistului ctb privind contabilitatea sau de respectare a eticii, trebuie prezentate
si rezolvate in cadrul entitatii angajatului, initial cu persoana ierarhic imediat superioara si posibil cu urmatoarea. In cazul unor probl
semnificative de etica nerezolv, acestea se analiz cu persoanele din conducerea sup sau cu consiliul de adm.
3. Daca profesionistii contabili angajati nu pot rezolva vreo problema implicand un conflict intre angajatorii lor si cerintele profesionale,
dupa eliminarea celorlalte posibilitati, nu pot avea alta solutie decat sa recurga la demisie. Angajatii trebuie sa expuna angajatorului
motivele acestei actiuni, dar datoria lor de confidentialitate exclude in mod normal sa comunice problema respectiva si altora (fara o
aprobare legala sau profesionala pentru a actiona in acest fel).
NOU: Sprijinirea colegilor angajati
Un prof ctb angajat, indeosebi unul care exercita o autoritate asupra celorlalti, trebuie sa vegheze asupra colegilor ajutandu-i sa isi dezv
si pastreze rationamentul prof ref la probl contabile si de etica si trebuie sa analiz in mod profesional dif de opinie cu acestia.
NOU : Competenta profesionala
Unui profesionist contabil angajat in industrie, comert, sectorul public sau invatamant i se poate cere sa execute servicii semnificative
pentru care insa nu are suficienta pregatire sau experienta. Cand executa asemenea lucrari, profesionistul contabil nu trebuie sa induca in
eroare angajatorul sau despre gradul de pregatire sau experienta pe care le detine; daca este cazul, se va cere asistenta adecvata si parerea
unui expert.
NOU : Prezentarea informatiilor

2
1. Se asteapta ca prof ctb angajat sa prezinte inform financ in intregime, cu onestitate, in mod profesionist si a.i. sa fie inteleasa in
contextul ei.
2. Informatia financiara si ne-financiara trebuie pastrate intr-o maniera care sa descrie clar natura adevarata a tranzactiilor comerciale,
activelor si pasivelor, sa clasifice si sa inregistreze intrarile cronologic si de o maniera adecvata, iar profesionistii contabili trebuie sa
faca tot ce le sta in putinta pentru respectarea acestei cerinte.
10. Rolul si importanta dosarului exercitiului.
Dosarul exerc cuprinde toate elementele unei misiuni, a căror utilitate nu depăşeşte exerciţiul controlat; el permite ansamblarea tuturor
lucrărilor, de la organizarea misiunii la sinteză şi formularea raportului.Dosarul exerciţiului este indispensabil pentru:
- mai buna organizare şi control ale misiunii;
- documentarea lucrărilor efectuate, deciziilor luate şi asigurarea că programul s-a derulat fără omisiuni;
- înlesnirea muncii în echipă şi supervizarea lucrărilor date la colaboratori;
- justificarea opiniei emise şi redactarea raportului.
11. Rolul si importanta dosarului permanent.
Unele informaţii şi documente primite sau analizate în cursul diferitelor etape ale misiunii pot fi folosite pe toată durata mandatului. Ele
nu au deci nevoie să fie cercetate în fiecare an. Clasarea lor într-un dosar separat, dosarul permanent, permite utilizarea lor ulterioară
după aducerea sa la zi.
Dosarul permanent permite deci evitarea repetării în fiecare an a unor lucrări şi transmiterea de la un exerciţiu la altul a elementelor de
recunoaştere a intreprinderii.
12. Structura dosarului exercitiului.
Dosarul exerciţiului este bine să fie împărţit pe secţiuni (părţi) pentru a uşura utilizarea sa. În general se foloseşte o împărţire în 10
secţiuni (părţi) simbolizate de la A la J, astfel:
- EA (dosarul exerciţiului, Secţiunea A) intitulată “Acceptarea misiunii”;
- EB (dosarul exerciţiului, Secţiunea B) intitulată “Sinteza misiunii şi rapoarte”;
- EC (dosarul exerciţiului, Secţiunea C) intitulată “Orientare şi planificare”;
- ED (dosarul exerciţiului, Secţiunea D) intitulată “Evaluarea riscului legat de control”;
- EE (dosarul exerciţiului, Secţiunea E) intitulată “Controale substantive”;
- EF (dosarul exerciţiului, Secţiunea F) intitulată “Utilizarea lucrărilor altor profesionişti”;
- EG (dosarul exerciţiului, Secţiunea G) intitulată “Verificări şi informaţii specifice”;
- EH (dosarul exerciţiului, Secţiunea H) intitulată “Lucrările de sfârşit de misiune”;
- EI (dosarul exerciţiului, Secţiunea I) intitulată “Intervenţii cerute prin reglementări diverse”;
- EJ (dosarul exerciţiului, Secţiunea J) intitulată “Controlul conturilor consolidate”;
13. Structura dosarului permanent.
Dos permanent se organizează în secţiuni (părţi) care uşurează clasarea doc şi consultarea lor. Fiecare secţiune poate fi materializ printr-
un despărţitor comportând un sumar al conţinutului. Ţinerea la zi se efect pe sumar, indicând data introd documentului.
Dosarul permanent se subdivide în sapte secţiuni pentru a facilita lectura şi controlul din partea organismului profesional, după cum
urmează:
- PA (dosarul permanent, Secţiunea A) intitulată “Generalităţi”;
- PB (dosarul permanent, Secţiunea B) intitulată “Documente privind controlul intern”;
- PC (dosarul permanent, Secţiunea C) intitulată “Situaţii financiare şi rapoarte privind exerciţiile precedente”;
- PD (dosarul permanent, Secţiunea D) intitulată “Analize permanente”;
- PE (dosarul permanent, Secţiunea E) intitulată “Fiscal şi social”;
- PF (dosarul permanent, Secţiunea F) intitulată “Juridice”;
- PG (dosarul permanent, Secţiunea G) intitulată “Intervenţii externi”
14. Elementele de baza ale raportului de audit statutar= Raportul de audit SUBIECT 2008
- are un dublu rol – instrument de comunicare al auditorului cu utilizatorii sit financiare (nu cu intreprinderea)
- instrument de stabilire a responsabilitatilor
Are 7 elemente de baza :
1.Titlul raportului « Raport de auditor independent »
2.Destinatarul – intotdeauna Consiliul de Administratie sau Consiliul de Supraveghere, cel care are responsabilitati fata de terti
3. Paragraful introductiv – cuprinde identificarea situatiilor financiare analizate si identificarea responsabilitatilor (idem contract)
4. Intinderea lucrarilor de audit – cuprinde obligatoriu standardele aplicabile, o mentiune ca in audit au fost folosite cele mai potrivite
tehnici si proceduri, o mentiune ca auditul s-a bazat pe sondaje, precum si o asigurare rezonabila ca in situatiile financiare auditate nu
exista erori semnificative
5. Paragraful opiniei – opinia in audit poate fi de 4 tipuri :
a) fara rezerve – se emite atunci cand auditorul nu are contatari cu impact semnificativ asupra situatiilor financiare, sau daca
are, intreprinderea a rectificat situatiile financiare (au ramas fara obiect) (opinia curata). O derivata : opinia fara rezerve, dar cu
paragraf de observatii. Se emite atunci cand auditorul are unele constatari care, desi nu sunt de natura a influenta semnificativ sit
financiare, el considera ca trebuie cunoscute aceste constatari de urilizatorii sit financiare.

3
 b) cu rezerve (opinie calificata) – se emite atunci cand auditorul nu a participat la inventariere si nici nu s-a asigurat prin
metode alternative de control de certitudinea stocurilor la 31 decembrie, precum si atunci cand exista constatari cu impact semnificativ,
dar intreprinderea a refuzat rectificarea situatiilor financiare.
c) nefavorabila (opinie calificata) – se emite atunci cand exista constatari cu impact semnificativ asupra sit financiare, bazate pe
dezacorduri grave cu conducerea intreprinderii in ceea ce priveste aplicarea principiilor si regulilor contabile
d) imposibilitatea emiterii unei opinii – se emite atunci cand, din diferite motive, auditorul a fost impiedicat sa aplice tehnicile
si procedurile de audit pe care le-a considerat necesare.
6. Data raportului
7. Semnatura personala sau sociala si personala
15. Opinia defavorabila: motive, mod de prezentare.
O astfel de opinie datorată de exemplu dezacordului asupra principiilor contabile, se poate prezenta astfel:
“Astfel, cum este explicat în nota “X”, nu s-au constatat amortismente în situaţiile financiare. Această practică nu este, în opinia noastră,
în acord cu Normele de amortizare a capitalului imobilizat în active corporale. Cheltuielile aferente, pe baza unui amortisment linear şi a
unei cote de …. pentru clădiri şi …. pentru utilaje, trebuia să se ridice la suma de …., pentru exerciţiul încheiat la 31 decembrie 200… .
În consecinţă, amortismentele cumulate trebuiau să se ridice la …. mil. lei, iar pierderea exerciţiului şi pierderile cumulate la …. mil. lei.
După părerea noastră, datorită incidenţei faptelor menţionate în paragraful precedent, situaţiile financiare nu dau o imagine fidelă
situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie 200…, contului de profit şi pierdere pentru exerciţiul încheiat la această dată, şi nu sunt
conforme cu prevederile legale şi statutare.”
16. Imposibilitatea exprimarii unei opinii: motive, mod de prezentare.
O astfel de opinie datorată limitării întinderii lucrărilor se poate prezenta astfel:
“Noi nu am fost în măsură să asistăm la inventarul fizic, nici să procedăm la confirmarea directă a conturilor de clienţi, din cauza
limitării întinderii lucrărilor noastre, impusă de către direcţiune.
Având în vedere importanţa faptelor expuse mai sus, noi nu ne exprimăm opinia asupra conturilor anuale.”
17. Opinia cu rezerve: motive, mod de prezentare.
Rezervele se prezintă înaintea paragrafului de opinie. În astfel de cazuri, paragraful opiniei se formulează astfel:Exemplu de rezerve
datorate limitării întinderii lucrărilor:
“Noi nu am putut asista la inventarul fizic din 31 decembrie 200…, căci noi am fost desemnaţi auditori ulterior acestei date. Ţinând
seama de natura documentelor contabile ale societăţii, noi am putut controla cantităţile prin alte proceduri.
După părerea noastră, cu excepţia incidenţei ajustărilor care ar fi putut fi necesare, dacă noi am fi putut efectua controlul fizic al
cantităţilor, situaţiilor financiare dau o imagine fidelă poziţiei şi situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie 200…, cât şi contului de
profit şi pierdere pentru exerciţiul încheiat la această dată şi sunt conforme cu prevederile legale şi statutare”.
Exemplu de rezerve datorate dezacordului cu conducerea entităţii auditate:
“Astfel, cum este explicat în nota “X” anexată, nu s-au constatat amortismente în situaţiile financiare. Această practică nu este, în opinia
noastră, în acord cu Normele de amortizare a capitalului imobilizat în active corporale. Cheltuielile aferente, pe baza unui amortisment
linear şi al unei cote de …. pentru clădiri şi …. pentru utilaje, trebuie să se ridice la suma de …. pentru exerciţiul încheiat la 31
decembrie 200… . În consecinţă, amortismentele cumulate trebuie să se ridice la …. mil. lei, iar pierderile exerciţiului şi pierderile
cumulate la …. mil. lei.
După părerea noastră, cu excepţia incidenţei asupra conturilor anuale, a faptelor menţionate în paragraful precedent, conturile anuale dau
o imagine fidelă poziţiei şi situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie 200…, cât şi contului de profit şi pierdere pentru exerciţiul
încheiat la această dată, şi sunt conforme cu prevederile legale şi statutare.”
Cazuri de dezacord cu conducerea intreprinderii-client.
Auditorul, folosind mijloacele pe care le-a considerat necesare, a constatat o iregularitate contabilă pe care conducerea întrepr refuză să o
corecteze. Acest dezacord poate fi important şi să influenţeze certificarea. Pot fi, de exemplu, dezacorduri privind:
- insuficienţa provizioanelor pentru deprecierile de stocuri şi creanţe;
- stocuri supraevaluate sau subevaluate dat unor erori în calculul costurilor producţiei sau în determ mărimii stocului (cantităţilor)
- nerespectarea principiului independenţei exerciţiului;
- neluarea în considerare a evenimentelor posterioare care confirma sau infirmă o situaţie existentă la data închiderii exerciţiului;
- neluarea în considerare a principiului prudenţei prin supraevaluarea activelor;
- erori în clasarea terţilor (clienţi incerţi menţinuţi ca clienţi obisnuiţi).
Auditorul certifică “cu rezervă” atunci când iregularitatea este semnificativă, dar importanţa ei nu este suficientă pentru a considera că
sit fin nu sunt corecte şi sincere şi că nu dau o imagine fidelă asupra poziţiei şi situaţiei financiare precum şi rezultatului exerciţiului.
Oricare ar fi natura neregularităţilor, auditorul îşi prezintă în raport opinia, precizănd:
- natura dezacordului;
- postul şi suma respectivă;
- influenţa asupra rezultatului net.
18. Opinia fara rezerve: semnificatie, mod de prezentare.
“După părerea noastră, conturile anuale dau o imagine fidelă (sau prezintă în mod sincer, în toate aspectele lor semnificative), poziţiei şi
situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie 200… precum şi rezultatelor acestor operaţii şi fluxurilor de trezorerie pentru exerciţiul
închis la această dată, în conformitate cu normele internaţionale (sau naţionale) de contabilitate”.
19. Opinia fara rezerve, dar cu un paragraf de observatii: semnificatie, mod de prezentare.

4
În unele cazuri, raportul de audit poate fi modificat, adăugând un paragraf de observaţii al cărui obiectiv este de a lămuri cititorul asupra
unui punct privind conturile anuale, expus de o manieră detaliată în anexă. Adăugarea unui astfel de paragraf nu afectează opinia
auditorului; acesta se situează de preferinţă după paragr de opinie şi precizează, în general, că acesta nu constit o rezervă.
Acest tip de opinie se formulează atunci când apar elemente care însă nu afectează opinia auditorului; paragraful de observaţii se
situează, de regulă, după paragraful de opinie.
Forma de prezentare a paragrafului de opinie în acest caz este următoarea:
“Fără să exprimăm o rezervă asupra situaţiilor financiare, noi atragem atenţia asupra notei “X” din anexă. Societatea face obiectul unui
proces în care este acuzată de infracţiune în utilizarea brevetelor şi în care i se pretinde vărsarea redevenţelor şi daunelor de interese;
societatea a angajat o contra-acţiune şi audierile preliminare, cât şi procedurile juridico-administrative ale celor două acţiuni sunt în curs.
Rezultatul final al acestei afaceri nu poate, în prezent, să fie determinat şi, în consecinţă, nu au fost constituite provizioane pentru
acoperirea cheltuielilor care ar putea să rezulte”.
20. Paragr opiniei: tipuri de opinie/Forme de exprimare a opiniei in leg cu imaginea fidela SUBIECT 2008
Într-o misiune de audit de bază există două forme de exprimare a opiniei asupra situaţiilor financiare care au aceeaşi valoare: “dau o
imagine fidelă” sau “prezintă în mod sincer în toate aspectele lor semnificative”.
Există 4 tipuri de opinie:
- opinia fără rezerve;
- opinia cu rezerve;
- opinia defavorabilă;
- imposibilitatea de a exprima o opinie.
21. Paragraful privind natura si intinderea lucrarilor de audit.
Acest paragraf cuprinde referenţialul de audit utilizat, respectiv St Internaţ de Audit sau norme şi practici naţionale, precum şi descrierea
lucrărilor de către auditor.Raportul auditorului trebuie să descrie întinderea lucrărilor de audit, indicând că ele au fost îndeplinite
conform Standardelor Internaţionale de Audit sau conform normelor sau practicilor naţionale.
“Întinderea lucrărilor” dă posibilitatea pentru auditor să pună în operă procedurile de audit judecate ca necesare în condiţiile concrete
date. Cititorul are în fapt nevoie să se asigure că auditul a fost făcut conform normelor şi practicilor în materie; dacă aceasta nu rezultă în
mod clar, se presupune că normele şi practicile utilizate sunt cele din ţara indicată prin adresa auditorului.
Raportul trebuie să precizeze că auditul a fost planificat şi executat de o manieră care să asig în mod rezonabil că sit fin nu comportă
anomalii semnif.
Raportul de audit trebuie să descrie auditul, ca presupunând:
- examenul, pe bază de sondaje a elementelor probante care justifică sumele şi informaţiile conţinute în situaţiile financiare;
- evaluarea principiilor şi metodelor contabile folosite pentru elaborarea situaţiilor financiare;
- evaluarea estimărilor semnificative făcute de conducere pentru a stabili situaţiile financiare;
- revederea prezentării de ansamblu a situaţiilor financiare.
Raportul trebuie să indice că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a expresiei de opinie.
Acest paragraf poate, de exemplu, avea formularea următoare:
“Noi am realizat auditul conform St Internaţ de Audit (sau se poate face referire la normele sau practicile naţionale).Aceste st (norme)
precizează că auditul nostru trebuie să fie planificat şi realizat în scopul de a obţine o asigurare rezonabilă ca sit fin nu comportă
anomalii semnificative. Un audit constă în a exprima, pe bază de sondaje, elementele probante care să justifice sumele şi informaţiile
conţinute în situaţiile financiare; el constă, de asemenea, în a evalua principiile şi metodele contabile folosite şi estimările semnificative
făcute de către conducerea entităţii, pt închiderea situaţiilor financiare, cât şi în a efectua o revedere a prezentării de ansamblu a
acestora.Estimăm că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a exprimării opiniei noastre.”
22. Paragraful introductiv al raportului de audit statutar.
Acest parg cuprinde identif sit financ auditate precum şi o menţiune a responsabilit conducerii entităţii auditate şi ale auditorului.
R.de audit trebuie să identif sit financ ale entităţii care au făcut obiectul auditului, cât şi data şi perioada acoperite prin aceste doc.
Raportul trebuie să menţioneze că situaţiile financiare sunt în sarcina (responsabilitatea) conducerii entităţii şi că responsabilitatea
auditorului este ca, pe baza auditului efectuat, să exprime o opinie asupra acestor situaţii financiare.
Sit fin constituie reprezentarea faptelor de către conducere. Pregătirea lor presup că direcţiunea face estimări ctb şi aduce judecăţi care au
o incidenţă semnificativă, că ea stabileşte principiile şi metodele ctb potrivite, care trebuie să fie utilizate pentru pregătirea sit fin.
Dimpotrivă, responsabilit auditorului este de a audita aceste sit fin, încât să poată exprima asupra acestora o opinie.
Acest paragraf poate, de exemplu, avea formularea următoare:
“Noi am procedat la auditarea situaţiilor financiare ale societăţii “X”, încheiate la 31 decembrie 200…, aşa cum sunt prezentate în
anexele la prezentul Raport. Aceste situaţii financiare au fost stabilite sub responsabilitatea conducerii entităţii. Responsabilitatea noastră
este, ca pe baza auditului nostru, să exprimăm o opinie asupra acestor conturi anuale”.
23. Continutul raportului de audit.
Raportul de audit trebuie să conţină:
- relaţia contractuală de executare a misiunii de audit;
- observaţiile reieşite din diverse verificări;
- informaţiile a căror menţiune în raport este prevăzută expres de lege;
- oferirea garanţiei pentru acţionari şi terţi că un personal calificat a obţinut asigurarea că situaţiile financiare oferă o imagine fidelă,
clară şi completă poziţiei financiare, performanţelor şi situaţiei financiare generale a intreprinderii;
- menţiunea că situaţiile financiare auditate sunt anexate la raportul de audit.Din raportul de audit trebuie să rezulte în mod clar:

5
 - menţionarea responsabilităţilor pentru auditor şi pentru conducerea intreprinderii;
- descrierea obiectivelor şi natura misiunii de audit;
- situaţiile care fac să apară incertitudini;
- natura şi locul observaţiilor în raport.

24. Rolul raportului de audit

St Internaţ de Audit (ISA) nr. 700 stab procedurile şi principiile fundam şi modalit lor de aplicare cu privire la forma şi conţinutul
raportului auditorului independent emis pe baza concluziilor rezultate din auditarea sit fin ale unei entităţi (misiunea de bază). Cele m
multe din prevederile acestui St pot fi adaptate la rapoartele emise şi în cazul unor misiuni de audit ≠ de misiunea de bază.
Raportul de audit are un triplu rol:
- instrument de comunicare cu utiliz sit fin emise de entitatea auditată, respectiv cu publicul, precum şi cu acţionarii pt decizii ec;
- instrument de confirmare a încrederii publicului şi acţionarilor în situaţiilor financiare prezentate de o entitate;
- instrument de identificare a responsabilităţilor pentru auditor şi pentru conducerea entităţii auditate.
Răspunderea conducerii entităţii auditate se referă la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.
Responsabilităţile auditorului sunt de trei naturi:
- responsabilitatea de bază: pentru opinia sa în legătură cu situaţiile financiare auditate;
- resp secundare care au următoarele caracteristici: rezultă din texte de legi, reglem diverse sau norme ale organism profesional; nu
necesită tehnici şi proceduri ≠ de cele folosite pt misiunea de audit de bază; nu presup exprimarea unei opinii distincte (opinia este
implicită ca, de ex, răspunsul la obligaţia legală de verif dacă registrele contabile au fost ţinute corect şi la zi);
- responsabilităţi adiţionale care au următoarele caracteristicii: rezultă din texte de legi şi alte reglementări, pot fi abordate tehnici şi
proceduri care nu sunt obligatorii pentru misiunea de bază; presupun exprimarea în mod explicit a unei opinii sau concluzii; raportarea
se poate face separat sau poate fi integrată în raportul de audit (în cuprins sau în anexe la acesta). De exemplu, conformitatea cu unele
reglementări specifice (piaţa de capital, bănci, asigurări etc.) sau raportul asupra controlului intern.
25. Elementele posterioare inchiderii exercitiului
Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) nr. 10 stabileşte tratamentul în situaţiile financiare a evenimentelor favorabile şi
nefavorabile care survin după data închiderii exerciţiului, care pot fi de două tipuri:
- evenimente care furnizează informaţii în legătură cu fapte care existau la data închiderii exerciţiului; sunt acele evenimente care aduc o
mai amplă confirmare a circumstanţelor existente la data închiderii;
- evenimente care furnizează informaţii bazate pe fapte survenite după data închiderii exerciţiului; sunt evenimente care indică
circumstanţe noi, apărute după data închiderii.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 560 stabileşte obligaţiile pentru auditor de a lua în considerare incidenţele evenimentelor
posterioare închiderii exerciţiului, atât asupra situaţiilor fin cât şi asupra raportului său, distingându-se 3 etape:
- fapte descoperite până la data raportului de audit;
- fapte descoperite după data raportului de audit, dar înaintea publicării situaţiilor financiare;
- fapte descoperite după publicarea situaţiilor financiare.
26. Examenul situatiilor financiare: solduri de deschidere *
St Internaţ Audit ISA 510 reglem procedurile şi principiile fundam şi modul lor de aplicare în ce priveşte soldurile de deschidere. În
misiunile iniţiale de audit, auditorul trebuie să găsească elem probante suficiente şi adecvate care să-i permită să se asigure că:
- soldurile de deschidere nu conţin anomalii care să aibă o influenţă semnifi asupra situaţiilor financiare ale exerciţiului în curs;
- soldurile de închidere ale exerciţiului precedent au fost corect preluate sau, în cazuri deosebite, au fost ajustate retroactiv;
- politicile de închidere a conturilor şi metodele de evaluare folosite au fost aplicate în mod constant, sau modificarea acestora a fost
corect înregistrată şi descrisă în notele anexe.
Când situaţiile financiare ale exerciţiului precededent au fost auditate de un alt auditor, auditorul actual poate găsi elementele probante
examinând dosarele de lucru ale auditorul precedent.
Dacă situaţiile financiare precedente nu au fost auditate acesta va pune în lucru alte proceduri.
Dacă prin aplicarea procedurilor specifice nu se obţin elemente probante suficiente şi adecvate cu privire la soldurile de deschidere,
auditorul trebuie să emită o opinie cu rezerve sau se va afla în imposibilitatea de a emite o opinie.
La curs : In aceasta etapa sunt 2 lucrari importante :1.Verificarea soldurilor de deschidere ; 2.Verif coerentelor si concord intre dif
posturi ale aceleiasi componente a sit fin, precum si dintre dif posturi ale dif componente ale sit fin.
27. Examenul situatiilor financiare
Situaţiile financiare (bilanţ, contul de profit şi pierdere şi celelalte componente) constituie documente de sinteză a contabilităţii asupra
cărora auditorul îşi exprimă opinia.
Controalele efectuate asupra conturilor i-au permis auditorului să obţină unele elemente probante pe baza cărora să tragă concluzii cu
privire la diferite posturi şi rubrici din situaţiile financiare.
Pentru a-şi putea exprima opinia, auditorului trebuie să confirme că situaţiile financiare sunt în acord cu concluziile sale şi că ele reflectă
corect deciziile conducerii intreprinderii şi dau o imagine fidelă activităţii şi situaţiei financiare a intreprinderii.
Examenul situaţiilor financiare are ca obiect verificarea:

6
- faptului că bilanţul, contul de profit şi pierdere şi celelalte componente ale situaţiilor financiare sunt coerente, concordă cu datele din
contabilitate, sunt prezentate conform principiilor contabile şi reglementărilor în vigoare şi ţin cont de evenimentele posterioare datei de
închidere;
- faptului că anexele comportă toate inform de importanţă semnificativă asupra situaţiei patrimoniale, fin şi rezultatele obţinute.
Tehnicile de examinare se bazează pe:
- stabilirea ratiourilor obişnuite de analiză financ şi compararea lor cu cele ale exerciţiilor precedente şi ale sectorului de activitate;
- comparaţiile între datele reieşite din situaţiile financiare şi datele anterioare, posterioare şi previziunile intreprinderii sau ale altor
intreprinderi similare;
- compararea în procent faţă de cifra de afaceri a diferitelor posturi din contul de profit şi pierdere.
Un obiectiv central al examinării situaţiilor financiare îl constituie verificarea dacă acestea dau o imagine fidelă clară şi completă:
- poziţiei financiare intreprinderii;
- rezultatelor financiare;
- situaţiei financiare.
În cadrul acţiunilor de verificare a bilanţului contabil, auditorul îşi divizează diligenţele verificând şi satisfacerea unor reguli generale şi
particulare.
Reguli generale:
- bilanţul contabil este întocmit conform normelor contabile în vigoare;
- bilanţul contabil este întocmit sub o formă comparativă;
- elementele de activ şi pasiv sunt evaluate separat fără să se opereze compensaţii;
- bilanţul de deschidere corespunde cu bilanţul de închidere al exerciţiului precedent.
Reguli particulare. Auditorul verifică modul de înregistrare a:
- capitalurilor proprii;
- împrumuturi şi datorii asimilate;
- imobilizări;
- stocuri şi producţie în curs de execuţie;
- conturile de terţi;
- conturile de provizioane;
- conturile de trezorerie.
În legatură cu rezultatul exerciţiului, auditorul :
- examinează unele conturi de cheltuieli;
- examinează bazele de impozitare stabilite în materie de taxe şi impozite asupra conturilor de venituri;
- examinează situaţia comparativă a diverselor conturi de venituri şi cheltuieli.
In legatură cu anexele la situaţiile financiare, auditorul examinează informaţiile furnizate de acestea, analizând în mod deosebit:
- evoluţia conturilor prezentate de aceste anexe;
- respectarea modului şi metodelor de evaluare a posturilor din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere;
- metodele utilizate pentru calculul amortizării şi provizioanelor şi fundamentarea lor.
Confirmarea externa (directa)
Este o procedură care constă în a cere unui terţ având legături de afaceri cu intrepr verificată, să confirme direct auditorului inform
privind existenţa operaţiilor, a soldurilor etc. Auditorul are latitudinea de a determ condiţiile şi întinderea acestei proceduri.
Procedura se demarează cu acordul conducerii intreprinderii supusă controlului; dacă aceasta nu se arată favorabilă pentru o astfel de
procedură, auditorul se poate găsi în una din următoarele două situaţii:
- sau consideră că tehnicile compensatorii de control îi aduc elemente suficiente de probă;
- sau consideră că alte controale nu-l conduc la elemente probante faţă de limitele impuse de conducerea intreprinderii, care va suporta
consecinţele necesare cu privire la certificare.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 505 defineşte principalele cazuri în care auditorul are obligaţia să procedeze la folosirea
tehnicii confirmării directe:
- confirmarea unor cauze în baza cărora s-au realizat unele tranzacţii;
- confirmarea de către bănci a soldurilor conturilor şi alte informaţii considerate necesare;
- confirmarea conturilor de clienţi şi debitori;
- confirmarea stocurilor în depozite vamale, în consignaţie şi alte stocuri la terţi;
- valori imobiliare cumpărate prin intermediari financiari;
- împrumuturi de la terţi;
- confirmarea soldurilor conturilor de furnizori şi creditori.
Confirm poate să fie pozitivă, atunci când terţul solicitat îşi exprimă acordul asupra inform primite sau furnizează chiar el inform, sau
negativă, atunci când terţului solicitat i se cere să nu răsp decât în cazul în care nu este de acord cu inform care i s-a prezentat.
Auditorul trebuie să ia în consideraţie orice fapt de natură să pună în discuţie fiabilitatea răspunsului obţinut la cererea de confirmare
externă (directă).

7
Procedurile şi principiile fundamentale, precum şi modalităţile lor de aplicare, în legătură cu utilizarea de către auditor a procedurii
confirmării externe (directe) ca mijloc de obţinere a elementelor probante, sunt reglementate prin Standardul Internaţional de Audit
(ISA) nr.505, aplicabil începănd cu auditul situaţiilor financiare ale anului 2001.
28. Tehnica observarii fizice
Observarea fizică este mijlocul cel mai eficace de verificare a existenţei unui activ, însă ea nu aduce decât o parte din elementele
probante necesare şi anume numai existenţa bunului respectiv; celelalte elemente probante ca; proprietatea asupra bunului,valoarea
atribuită etc. trebuie verificate prin alte tehnici.
Acţiunile întreprinse de auditor pe linia controlului stocurilor, de exemplu, au ca obiectiv asigurarea că:
- intreprinderea a prevăzut mijloace corespunzătoare care permit recenzarea activelor în condiţii de fiabilitate; această fază a intervenţiei
constă în studierea procedurilor de inventariere şi se situează deci înaintea inventarierii propriuzise;
- aceste mijloace sunt puse în aplicare în mod satisfăcător; această fază constă în verificarea faptului că persoanele însărcinate cu
inventarierea aplică în mod corect procedurile şi se situează în timpul inventarierii propriu-zise;
- lucrările de inventariere au fost corect exploatate (valorificate); această fază constă în a controla dacă cantităţile recente sunt cele
utilizate pentru evaluarea sumei stocurilor şi se situează deci după inventarierea propriu-zisa.

29. Tehnica sondajului

Ţinând seama de nr de operaţii efectuate de intreprindere, auditorul nu poate verifica integral, de exemplu, rulajele sau soldurile unui
cont. El caută elem probante pe un eşantion adecvat, utilizând tehnica sondajului cel mai bine adaptat fiecărei situaţii.
Sondajul este definit ca o tehnică ce constă în selecţionarea unui anumit număr sau părţi dintr-o mulţime, aplicarea la acestea a tehnicilor
de obţinere a elementelor probante şi extrapolarea rezultatelor obţinute asupra eşantionului la întreaga masă sau mulţime. Tehnica
sondajului este reglementată de Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 530.
Sondajele pe care le realizează auditorul în cursul misiunii sale sunt de două naturi diferite;
- în unele cazuri, în general cu ocazia verificării funcţionării controlului intern, auditorul caută să demonstreze că elementele care
constituie masa, mulţimea, prezintă o caracteristică comună (de exemplu, vizarea sau aprofundarea comenzilor cu ocazia cumpărărilor);
sondajele efectuate în astfel de cazuri sunt sondaje asupra atribuţiilor;
- în alte cazuri, în general cu ocazia controlului conturilor, auditorul caută să verifice valoarea dată unei mulţimi sau unei mase; acestea
sunt sondaje asupra valorilor.
Auditorul poate folosi în general două tipuri de sondaje: sondajul statistic şi sondajul nestatistic, bazat exclusiv pe experienţa sa
profesională; acesta din urmă, însă, nu permite o extrapolare riguroasă a rezultatelor obţinute asupra eşantionului la întreaga masă sau
mulţime. Alegerea între cele două tipuri de sondaje depinde de pregătirea profesională a auditorului şi de gradul de credibilitate pe care
acesta doreşte să îl dea concluziilor sale.
Oricare ar fi însă tipul de sondaj, este important să fie respectate câteva reguli riguroase privind decizia asupra eşantionului şi
parcurgerea unor etape obligatorii.
Deciziile prealabile executării sondajului pot fi prezentate schematic astfel:
Controlul întregii
mase sau mulţimi

Nu Sondaje asupra
Nu ansamblului mulţimii
Definirea Este suficient un Mulţimea Verificarea
obiectelor şi control prin Da conţine Da elementelor Da Controlul tuturor
alegerea → sondaj? → elemente → cheie este → elementelor cheie
mulţimii cheie? suficientă?
(masei)
Controlul tuturor
Nu
elementelor cheie
plus sondajele asupra
restului mulţimii

30. Elemnetele probante: definitie, rol, criterii de apreciere.

Potrivit Standardelor Internaţionale de Audit, elementele probante într-o misiune de audit (“audit evidence” sau “eléments probants”)
reprezintă informaţii obţinute de auditor pentru a ajunge la concluzii pe care acesta îşi fondează opinia; aceste inform constau în doc
justificative şi doc contabile care stau la baza sit financiare şi care sunt coroborate cu inform din alte surse.
Elementele probante sunt obţinute printr-o combinare adecvată a testelor de procedură cu controalele substantive sau numai prin
controalele substantive. Testele de procedură sunt testele care permit obţinerea de elemente probante privind eficacitatea conceperii şi
funcţionării sistemelor contabile şi de control intern. Controalele substantive sunt controale proprii ale auditorului în contabilitatea
intreprinderii şi constau în proceduri care urmăresc obţinerea elementelor probante prin care sunt detectate anomalii semnificative în
situaţiile financiare; ele sunt de două tipuri:
- controale privind tranzacţiile, operaţiile şi soldurile conturilor;
- proceduri analitice care constau în analiza tendinţelor şi ratiourilor (rapoartelor) semnif, examenul variaţiilor şi examene de coerenţă cu
alte informaţii.

8
În funcţie de credibilitatea informaţiilor obţinute în etapele precedente, auditorul stabileşte programele de control a conturilor pe baza
cărora să poată obţine elementele probante necesare fundamentării opiniei sale.
Această etapă a misiunii are, deci, ca obiectiv reunirea elementelor probante pentru a putea exprima o opinie motivată asupra conturilor
anuale, ceea ce presupune asigurarea respectării regulilor legale şi regulamentare de către intreprindere şi anume:
- regulile de prezentare şi de evaluare stipulate în normele legale şi în cele profesionale;
- reguli de prudenţă;
- regulile referitoare la inventarieri;
- reguli de ţinere a registrelor şi a contabilităţii;
- existenţa activelor şi faptul că acestea aparţin intreprinderii;
- pasivele patrimoniale, veniturile şi cheltuielile privesc intreprinderea în cauză.
Elementele probante trebuie să îndeplinescă cumulativ două condiţii de calitate pentru a putea să stea la baza fondării unei opinii: să fie
suficiente şi să fie juste (adecvate).
Caracterul suficient se stabileşte în raport cu numărul de elemente probante colectate; caracterul just se apreciază în raport cu gradul de
adecvare, cu pertinenţa, fiabilitatea lor. În mod normal, auditorul consideră necesar să se sprijine pe elemente probante care nu sunt
concludente prin ele însele, dar care contribuie la elaborarea convingerii sale. El poate deseori să fie determinat să caute elemente
probante de sursă sau natură diferită pentru a corobora o aceeaşi afirmaţie.
Elementele probante trebuie, în ansamblul lor, să permită auditorului să-şi facă o opinie cu privire la situaţiile financiare. În general,
auditorul nu examinează totalitatea informaţiilor la care are acces pentru a-şi forma opinia, în măsura în care el poate ajunge la o
concluzie cu privire la soldul unui cont, o categorie de operaţii sau un control intern, aplicând tehnici de sondaj bazate pe raţionament
profesional sau eşantion statistic.
Factorii care influenţează raţionamentul auditorului în legătură cu ceea ce constituie elemente probante suficiente cuprind:
- Importanţa riscului de inexactitate; acest risc poate depinde de:
• natura elementelor în cauză;
• adecvarea controlului intern;
• natura activităţilor realizate;
• existenţa unor situaţii susceptibile de a exercita o influenţă neobişnuită asupra conducerii intreprinderii;
• situaţia financiară a intreprinderii.
- Importanţa relativă a elementului avut în vedere, ţinând seama de ansamblul informaţiilor bilanţului contabil.
- Experienţa căpătată în cursul unor auditări anterioare.
- Concluziile procedurilor de audit, în special descoperirea eventuală a unor fraude sau erori.
- Tipul de informaţie disponibilă.
În cazul obţinerii de elemente probante pornind de la testele de procedură, aspectele sistemelor contabile şi de control intern asupra
cărora auditorul va strânge elemente probante se referă la:
- conceperea sistemelor contabile şi de control intern; sunt aceste sisteme concepute de o manieră care să prevină sau să
detecteze şi corecteze anomalii semnificative?
- funcţionarea sistemelor contabile şi de control intern; aceste sisteme au funcţionat de o manieră satisfăcătoare pe toată
perioada?
În colectarea elementelor probante pornind de la procedurile de conformitate, auditorul se asigură de posibilitatea obţinerii unor afirmaţii
în materie:
 de existenţă: controlul intern există?
 de eficacitate: controlul intern funcţionează eficace?
 de permanenţă: controlul a funcţionat eficace pe toată perioada în cursul căreia auditorul înţelege să se sprijine pe el?
În cazul obţinerii de elemente probante pornind de la controalele substantive, auditorul trebuie să determine dacă elementele rezultate
din aceste controale precum şi din testele de procedură sunt suficiente şi adecvate pentru a stabili dacă la elaborarea situaţiilor financiare
de către conducerea întreprinderii au fost întrunite criteriile următoare:
 de existenţă: un element al activului sau pasivului există la un moment dat;
 de drepturi şi obligaţii: un element de activ este un drept al intreprinderii iar un element de pasiv este o obligaţie pentru
intreprinderea dată, la un moment dat;
 de apartenenţă (de realitate) tranzacţiile sau evenimentele se referă la intreprinderea dată şi s-au produs în cursul
perioadei respective;
 de exhaustivitate: activele, datoriile, tranzacţiile sau evenimentele au fost înregistrate şi toate faptele importante au fost
menţionate;
 de evaluare: înregistrarea unui activ sau a unei datorii s-a făcut la valoarea lor de inventar;
 de măsurare: o operaţie sau un eveniment este înregistrată la valoarea sa de tranzacţionare şi un venit sau o cheltuială
aparţin perioadei;
 de prezentare si publicitate: o informaţie este prezentată, clasată şi descrisă conform referenţialului contabil aplicabil.
Obţinerea de elemente probante privind o informaţie dată, de exemplu, existenţa de stocuri, nu scuteşte obţinerea de elemente probante
pentru o altă afirmaţie, de exemplu, evaluarea lor.
Auditorul poate obţine un grad de certitudine mai ridicat atunci când elementele probante adunate, de origine şi de natură diferite, sunt
concordante. În acest caz, auditorul poate obţine un grad de certitudine global superior celui pe care îl obţine din fiecare din elementele
9
probante luate izolat. Invers, atunci când elementele probante obţinute din surse diferite nu sunt concordante între ele, poate fi necesară
folosirea unor proceduri suplimentare în scopul rezolvării contradicţiei.
Trebuie să existe un raport rezonabil între costul pentru obţinerea unor elemente probante şi utilitatea informaţiei obţinute. Cu toate
acestea, dificultăţile şi costurile suportate pentru a controla un element deosebit nu pot justifica valabil, prin ele însele, omisiunea unei
proceduri.
Atunci când auditorul are dubii legitime cu privire la o informaţie care prezintă o importanţă semnificativă, el trebuie să se străduiască să
obţină elemente probante suficiente pentru a elimina aceste dubii. Dacă nu este în măsură să obţină aceste elemente probante suficiente,
el nu trebuie să formuleze o opinie fără rezervă.
31. Programul de control: rol, continut, forme de prezentare
Nu există un program standard de control al conturilor deoarece acest program depinde exclusiv de rezultatele etapelor precedente şi de
caracteristicile fiecărei intreprinderi.
Etapa de cunoaştere a intreprinderii a permis determinarea domeniilor semnificative, a zonelor de risc şi a naturii operaţiilor; în etapa
referitoare la aprecierea controlului intern, auditorul a avut posibilitatea identificării existenţei controlului intern pe care se poate sprijini
şi verificării modului de funcţionare a acestuia. Numai în funcţie de aceste fluxuri de informaţii şi de gradul de fiabilitate al lor auditorul
îşi stabileşte programul de control al conturilor care, aşa cum s-a mai amintit, poate fi restrâns sau extins.
Pentru stabilirea programului de control, auditorul va utiliza planul de misiune şi foaia de sinteză a aprecierii controlului intern,
documente ce asigură legătura cu etapele precedente.
Programul de control poate fi stabilit pe o foaie de lucru specială, care conţine rubricile următoare:
- lista controalelor de efectuat, ordonată pe secţiunile situaţiilor financiare; aceste controale trebuie cât mai bine detaliate pentru a fi uşor
de identificat documentele şi informaţiile necesare a se solicita intreprinderii;
- întinderea eşantionului: ţinând seama de pragul de semnificaţie şi de evenimentele erori ce pot fi descoperite, este indicat ca în această
coloană să se menţioneze volumul sondajelor de efectuat pentru controlul respectiv;
- indicarea datei la care a fost efectuat controlul este foarte importantă, având în vedere că, calit unui control depinde de data la care s-a
efectuat. Această coloană va fi completată pe măsura avansării progr de ctrl, ceea ce permite urmărirea cronologică a lucrărilor;
- o referinţă pentru foaia de lucru;
- probleme întâlnite: această coloană se foloseşte pentru supervizarea lucrărilor şi pentru a stabili sinteza rezultatelor controalelor.
Un exemplu de structură a unui program de control se prezintă astfel:
Program de control Ref:
Dosar
- controlul imobilizărilor - Pag:
Exerciţiu Auditor: Data:
Data creării:
Viza responsabilului:
Data actualizării:
Mărimea Făcut de ……… Referinţa Probleme
Controale de efectuat
eşantionului la data de ……. (Foaia de lucru) întâlnite
Verificarea achiziţiilor Sume mai mari de Ionescu A6 Nimic
exerciţiului pe bază de 75.000 mii lei 16/03/95
comenzi, facturi şi
recepţii

32. Evaluarea contrulului intern: continut, etape

Când estimează că poate să se sprijine pe fiabilitatea controlului intern pentru a limita intinderea sondajelor sale şi a controalelor proprii
asupra conturilor, auditorul va verifica funcţionarea acestui control intern. Auditorul efectuează un studiu şi o evaluare a sistemelor
considerate semnificative în scopul identificării controalelor interne pe care doreşte să se sprijine, pe de o parte, precum şi riscurile de
eroare în tratarea datelor şi informaţiilor pe de altă parte. Toate acţiunile intreprinse de auditor în această etapă sunt concentrate asupra a
trei întrebări care furnizează baza de apreciere a sistemului de control intern:
- care sunt procedurile efective, în funcţiune, care au ca obiectiv realizarea unui control intern eficient?
- aceste proceduri sunt aplicate?
- în ce masură aceste proceduri satisfac realizarea unui bun control intern şi deci pot conduce la elaborarea de documente financiar-
contabile corecte?
Auditorul nu trebuie să verifice ansamblul controlului intern, ci numai acele elemente ale acestuia pe care vor sa se sprijine, alcătuind în
acest sens un program de verificare a controlului intern.
Obiectivul urmărit prin aprecierea controlului intern este de a determina în ce măsură auditorul se poate sprijini pe acest control pentru a-
şi putea defini natura, întinderea şi calendarul lucrărilor şi intervenţiilor sale.
Etapele aprecierii controlului intern:
a) înţelegerea şi descrierea sistemelor semnificative;
b) confirmarea înţelegerii sistemului; testele de conformitate;
c) evaluarea riscurilor de eroare;
d) verificarea funcţionării controlului intern;
e) evaluarea preliminară; teste de permanenţă;
f) evaluarea finală şi incidenţa asupra misiunii.
33. Planul de misiune: continut, rol
10
După cunoaşterea particularităţilor intreprinderii, profesionistul contabil are posibilitatea să îşi orienteze misiunea în funcţie de
domeniile şi sistemele semnificative; această orientare are ca obiectiv identificarea riscurilor care pot avea o incidenţă semnificativă
asupra situaţiilor financiare şi deci asupra programării şi planificării misiunii de audit, permiţând:
- determinarea naturii şi întinderii controalelor în raport cu pragul de semnificaţie ales;
- organizarea lucrărilor de audit astfel încât să fie atins obiectivul de a certifica situaţiile financiare în mod raţional, cu maxim de
eficacitate şi în cadrul termenelor convenite cu clientul.
Planul de misiune este în fapt programul general de muncă în care sunt sintetizate toate informaţiile obţinute pe baza cărora să poată fi
orientată şi planificată misiunea de audit. Este documentul care serveşte ca instrument de bază pentru toţi cei care intervin de-a lungul
întregii misiuni de audit.
Redactarea planului de misiune şi pe această bază a programului de muncă presupune:
- alegerea membrilor echipei în funcţie de experienţa şi cunoştinţele lor în sectorul de activitate al intreprinderii;
- repartizarea lucrărilor pe oameni, în timp şi în spaţiu (subunităţi, filiale în ţară şi în străinătate etc.);
- utilizarea lucrărilor realizate de auditorul intern al intreprinderii de alţi auditori externi sau experţi;
- coordonarea cu auditorii de la societăţile-surori şi de la societatea-mamă;
- solicitarea de specialişti pentru studierea sistemelor şi datelor informatizate în orice alte domenii (juridic, fiscal, tehnic etc.);
- calendarul şedinţelor AGA şi CA;
- termenul de depunere a raportului.
Planul de misiune este deci un instrument de lucru care permite luarea de decizii cu privire la: lucrările de efectuat, mijloacele necesare,
datele intervenţiilor în teren, rapoarte şi relaţii de stabilit, bugetul de timp şi costurile angajate.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 300 intitulat “Planificarea lucrărilor de audit” prevede obligaţia planificării activităţii de
audit ca o măsură de asigurare că această activitate se realizează de o manieră eficientă.
IAS nu prevede un anumit model al planului de misiune (planului de audit), forma şi fondul acestuia variind în funcţie de talia
intreprinderii, complexitatea auditului, metodologia şi tehnologia specificată utilizată de auditor; din planul de misiune nu pot lipsi
informaţii care se referă la: cunoaşterea activităţilor intreprinderii, înţelegerea sist contabil şi de control intern, riscul şi pragul de
semnificaţie, natura calendarului şi întinderea procedurilor de audit şi coordonarea, conducerea, suprav şi revizuirea lucrărilor.
34. Orientarea si planificarea auditului
În această etapă profesionistul contabil obţine informaţii cu privire la particularităţile intreprinderii, zonele sale de risc, domeniile şi
sistemele semnificative, informaţii care să-i permită orientarea şi planificarea controalelor astfel încât să fie prevenite lucrări inutile sau
care nu vor servi realizării obiectivelor misiunii de audit.Principalele lucrări din această etapă sunt:
1. Cunoasterea generala a intrepr, de aceasta data pe baza unor analize comparative si in dinamica, mai ales pt riscul de faliment
2. Identif in ctb firmei a domeniilor, sistemelor si conturilor semnificative (semnificativ in audit = tot ce conduce la prezentari eronate in
situatiile financiare sau la prejudicii pt firma sau terti). Domeniile si sistemele semnificative sunt, de regula, operatiuni cu caracter
repetitiv in activitatea firmei, ca de ex: ciclul vanzari-clienti, ciclul cumparari-furnizori, ciclul productie-stocuri, ciclul plati de personal ;
sau sectiuni ale contabilitatii precum : imobilizari, stocuri, creante, ct-uri de trezorerie, ct-uri de obligatii, etc.
Ct-urile semnif sunt conturi care prin natura lor sunt purtatoare de riscuri, ca de ex: conturile de regularizare, conturile rectificative sau
conturile de estimari contabile (provizioane, amortizari, etc), precum si conturile care, desi au solduri mici, tranziteaza valori importante
(au rulaje mari, de exemplu conturile de productie), sau conturile cu denumiri si solduri anormale, care pot ascunde tranzactii oculte.
Pe baza riscurilor identificate in contabilitatea firmei, auditorul elaboreaza 2 lucrari importante :
3. - stabileste pragul de semnificatie al misiunii
Pragul de semnificatie = acea marime, acel nivel peste care auditorul considera ca orice eroare, orice omisiune, orice inexactitate este de
natura a influenta deciziile utilizatorilor situatiilor financiare ;
Pragul de semnificatie = se elaboreaza la inceputul misiunii, ca un prag de semnificatie global, prin raportarea la unele din cifrele
caracteristice ale intreprinderii, ca de exemplu : total bilant, profitul net, CA, etc.
Pragul de semnificatie global se rectifica (se modifica) pe intreg parcursul misiunii, Pe parcursul misiunii se elaboreaza pragul de
semnificatie pt fiecare sectiune a contabilitatii, sau pt fiecare obiectiv de audit.
4. - elaboreaza planul de audit – care cuprinde toate obiectivele de control, precum si resursele necesare pt realizarea lui. Planul de audit
se desfasoara pe fiecare membru al echipei de audit, elaborandu-se programe de munca individuale.
35. Programul de munca
Pentru realizarea prevederilor Planului de misiune, ISA 300 prevede obligaţia pentru auditor de a elabora şi documenta un Program de
muncă în care sunt definite natura, calendarul şi întinderea procedurilor de audit necesare.
Programul de muncă este un ansamblu de instrucţiuni puse în atenţia tuturor participanţilor la misiunea de audit care permit controlul
bunei execuţii a lucrărilor pe tot parcursul misiunii de audit. Programul de muncă poate, de asemenea, să detalieze obiectivele auditului,
precum şi bugetul de timp pentru fiecare rubrică şi pentru fiecare procedură de audit folosită.
Pentru elaborarea programului de muncă auditorul va aprecia evaluarea specifică a riscurilor inerente şi a riscurilor legate de control, cât
şi nivelul de asigurare care ar urma să fie furnizată de controalele substantive (controalele proprii ale auditorului).
Altfel spus, Programul de muncă este o detaliere a tuturor elementelor conţinute în Planul de audit (de misiune), în vederea asigurării
îndeplinirii acestuia din urmă.
Conţinutul tip al unui Plan de misiune este prezentat în continuare cu titlu de exemplu.
PLANUL DE MISIUNE- conţinut tip -
I. Prezentarea intreprinderii:Denumirea; Sediul social; Capital social şi acţionari; Înregistrare; Scurt istoric; Consideraţii
succinte privind obiectivul de activitate, piaţa, concurenţa

11
 II. Informaţii contabile: Bugete şi conturi previzionale; Particularităţile sistemului contabil; Principiile contabile;
permanenţe;comparabilităţi plurianuale
III. Definirea misiunii: Natura misiunii: conturi anuale; conturi consolidate; previziuni etc. ; Alţi auditori, experţi sau
cenzori cu misiuni în intreprindere
IV. Sisteme şi domenii semnificative:Prag de semnificaţie; Funcţii şi conturi semnificative; Zone de risc identificate;
Controale semnificative pe care ne putem sprijini
V. Orientarea progr de lucru: Aprecierea controlului intern; Lucrări deosebite; Confirmări de obţ (interne şi externe) ;
Inventare fizice; Asistenţă de specialitate necesară (informatică, fiscalitate etc.); Docum de obţinut
VI. Echipa şi bugetul;
VII. Planificarea: Repartizarea lucrărilor; Datele intervenţiilor pe etape; Lista rapoartelor, scrisorilor de confirmare şi alte
documente ce urmează a fi emise (cu datele limită).

36. Faze si etape in execut unei misiuni de audit, de baza/ NOU: Metodologia auditului statutar SUBIECT 2008
Misiune de audit (latino-continental) = angajament de audit (anglo-saxon)
Toate activit şi lucrările ocazionate de realiz unei misiuni de audit de bază asupra sit financiare ale unei entităţi pot fi grupate în 3 faze şi
10 etape care, în succesiunea lor logică şi practică, aşa cum se pot identifica în St Internaţ de Audit, se prezintă astfel:
Faze Etape
E1- acceptarea mandatului şi contractarea lucrărilor de
F1 Faza iniţială – auditorul isi desfasoara activitatea la sediul
audit
sau, cu sporadice deplasari la client
E2- orientarea şi planificarea auditului
E3- aprecierea/evaluarea controlului intern al firmei
F2 Faza executării lucrărilor in teren – auditorul isi desfasoara E4- controlul conturilor – interventia personala in
majoritatea operatiunilor la client contabilitatea firmei
E5- examenul situaţiilor financiare
E6- evenimente posterioare închiderii exerciţiului
E7- utilizarea lucrărilor altor profesionişti
F3 Faza finală - a lucrarilor de inchidere a misiunii = auditorul E8- alte lucrări necesare închiderii
se retrage la sediul sau E9- raportul de audit
E10- documentarea lucrărilor de audit “memoria misiunii
de audit”
37. Accept mandatului si contractarea lucrarilor de audit /Prevederile de baza ale contractului de audit
Faza Initiala – etapa 1
Înainte de a contracta o lucrare de audit a situaţiilor financiare ale unei entităţi, auditorul trebuie să aprecieze posibilitatea de a îndeplini
această misiune; trebuie să ţină seama de unele reguli profesionale şi de deontologie.
Acţiunile intreprinse în această etapă permit auditorului să colecteze informaţiile necesare fundamentării deciziei de acceptare a misiunii,
şi acestea se referă la:
- cunoaşterea globală a intreprinderii (existenţa riscurilor nu presupune că auditorul refuză mandatul, însă decizia sa de a accepta este
luată în cunoştinţă de cauză, urmând să ia toate măsurile necesare, în consecinţă); posibile riscuri : riscuri legate de dezechilibre
financiare, riscuri legate de mn defectuos – cel mai important : riscul legat de controlul intern inexistent sau cu lacune grave, riscuri
sociale, riscuri fiscale ; acestea se realizeaza pe baza unor informatii externe
- examenul de independenţă şi de absenţă a incompatibilităţilor;
- examenul competenţei – presupunem ca auditorul trebuie sa detina competentele necesare tinand seama de specificul activitatii
- contactul cu fostul auditor sau cenzor;
- deciz de accept a mandatului – doc care ramane in dos daca auditorul este pers individuala; la dos firmei daca clientul este o firma
- contractarea lucrărilor de audit
Normele legale româneşti prevăd obligaţia ca activitatea profesioniştilor contabili să se desfăşoare pe bază de contracte de prestări
servicii fără a se face vreo distincţie între misiunile de audit legal – care presupun desemnarea acestor profesionişti de către adunarea
generală a intreprinderii auditate şi misiunile de audit contractual.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 210 prevede că auditorul şi clientul trebuie să convină termenii şi condiţiile de realizare a
misiunii de audit care vor fi consemnaţi intr-o “Scrisoare de misiune de audit” (“Lettre de mission d’audit” sau “Angajament letter”) sau
în orice alt tip de contract adecvat.

12
Auditorul poate să decidă să nu trimită o nouă “scrisoare de misiune” pentru fiecarer din exerciţiile viitoare. La primirea solicitării din
partea intreprinderii-client, auditorul trebuie să aprecieze dacă unii termeni din “scrisoarea de misiune” ar trebui modificaţi, ţinând
seama de evoluţia semnificativă a naturii sau importanţei activităţilor clientului său.
Indiferent de forma juridica din contract nu pot lipsi clauze precum :
- identificarea situatiilor financiare de auditat
- stabilirea responsabilitatilor
- modul de stabilire a onorariilor, fiind interzise onorarii in functie de rezultate
- accesul nelimitat la informatii (cu prudenta necesara)
- modelul de raport final ce va fi emis si eventualele rapoarte intermediare
- indicarea modalitatii de comunicare (in scris, telefon, fax – indiferent de forma trebuie sa existe documentul/dovada)
38. Ce este si ce contine scrisoarea de misiune (de angajament)?
Standardul International de Audit (ISA) nr. 210 prevede ca auditorul şi clientul trebuie să convină termenii şi condiţiile de realizare a
misiunii de audit care vor fi consemnaţi într-o “Scrisoare de misiune de audit”.
Indif de forma pe care o îmbracă relaţia contractuală, din doc respectiv nu trebuie să lipsească termenii şi condiţiile următoare:
- obiectivul auditului situaţiilor financiare;
- responsabilitatea conducerii intreprinderii cu privire la pregătirea şi prezentarea situaţiilor financiare;
- întinderea lucrărilor de audit, făcând referire la legislaţia aplicabilă, la reglementările sau recomandarea organismelor profesionale al
căror membru este auditorul;
- forma oricărui raport sau alte comunicări în legatură cu rezultatele misiunii de audit;
- riscul inevitabil de nedet a unor anomalii semnif, ca urmare a sondajelor şi a altor limite inerente oricărui sist ctb şi de ctrl intern;
- necesitatea de a avea acces fără restricţii la orice document contabil, piese justificative sau alte informaţii solicitate.
Auditorul poate să decidă să nu trimită o nouă “scrisoare de misiune” pentru fiecare din exerciţiile viitoare.
39. Ce este expertul contabil?
Expertul contabil este un profesionist contabil abilitat să exercite profesia contabilă în condiţiile fixate prin normele internaţionale şi prin
O.G. nr. 65/1994, aprobată prin Legea nr. 42/1995 cu modificările şi completările ulterioare; aceste norme definesc expertul contabil ca
fiind profesionistul abilitat să revizuiască şi să aprecieze contabilitatea entităţilor de care nu este legat printr-un contract de muncă, şi să
ateste regularitatea şi sinceritatea situaţiilor financiare ale unei entităţi.
40. Care sunt normele de referinta in auditul situatiilor financiare? Norme de referinta in auditul statutar
SUBIECT 2008
În auditul situaţiilor fin ale unei entităţi sunt folosite două categorii de norme de referinţă: norme contabile şi norme de audit.
- Norme contabile – elaborate de organisme profesionale, obligatorii pt cei care intocmesc, utilizeaza situatii financiare, precum si pt cei
care controleaza (auditeaza) in conditiile prevazute in normele de audit.
- Norme de audit – au un dublu rol : intai, permit utilizatorilor situatiilor financiare asigurarea ca auditul a fost realizat dupa criterii
omogene, iar apoi permit auditorului asigutrarea ca a pus in lucru cele mai potrivite tehnici si proceduri de audit.
Orice norma de audit cupronde la randul ei 3 categorii de subnorme :
A.Norme de comportament profesional: B.Norme de lucru : C.Norme de raportare :
1.Independenta 1.Contractarea lucrarilor de audit 1.Elemente de baza ale raportului de
2.Competenta 2.Orientarea si planificarea auditului audit
3.Calitatea lucrarilor 3.Evaluarea controlului intern 2.Paragraful introductiv
4.Confidentialitatea 4.Controalele substantive; elemente 3.Paragraful privind natura si intinderea
5.Acceptarea si mentinerea misiunilor de probante lucrarilor de audit
audit 5.Examenul situatiilor financiare 4.Paragraful opiniei
6.Integritatea 6.Evenimente posterioare inchiderii 5.Documentarea lucrarilor de audit
7.Obiectivitatea exercitiului
8.Respectarea standardelor si a normelor 7.Utilizarea lucrarilor altor experti
profesionale 8.Alte lucrari necesare incheierii misiunii
Ce sunt si ce rol joaca normele de audit?
Normele (standardele) de audit reprezintă un ansamblu de reguli definite de o autoritate profesională la care se referă auditorul pentru
calificarea muncii sale. Acestea pot fi:
- St Internaţ de Audit (ISA), Practicile Internaţionale de Audit (IAPS), Standardele Internaţionale privind Angajamentele de Revizuire
(ISRE), Standardele Internaţionale privind Angajamentele de Asigurare (ISAE), Standardele Internaţionale pentru Misiuni Conexe
(ISRS) emise de Consiliul pentru Standarde de Audit şi Asigurări (IAASB) din cadrul Federţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC);
- normele naţionale emise de un organism profesional recunoscut ca fiind autoritate în domeniu.
Normele de audit permit terţilor să aibă asigurarea că opinia auditorului va fi emisă în funcţie de criterii de calitate omogene; ele permit
însă şi auditorului să definească scopurile pe care le are de atins prin punerea în lucru a celor mai potrivite tehnici.
Normele de audit se clasifică în trei categorii, acoperind întreaga activitate a auditorului:
- norme profesionale de lucru;
- norme de raportare;
- norme generale de comportament.
NORME DE REFERINŢĂ ÎN AUDIT
13
 I. Norme profesionale de lucru NORME DE AUDIT
• orientarea şi planificarea Ansamblu de reguli definite de o autoritate
• aprecierea controlului intern profesională la care se referă auditorul, pentru
• obţinerea elementelor probante calificarea muncii sale
• documentarea lucrărilor
• etc.
NORME CONTABILE
Sunt comune la toţi cei care: II. Norme de raportare
• opinii fără rezerve
• stabilesc
• opinii cu rezerve
• controlează conturile
• opinie defavorabilă
• utilizează
• imposibilitatea exprimării unei opinii
Terţilor Auditorului
III. Norme generale de De a avea Definirea scopurilor
comportament profesional asigurarea că de
• independenţă opinia va fi atins prin
• competenţă emisă în punerea în
• secret profesional funcţie de lucru a
• calitatea muncii criterii de tehnicilor
• acceptarea şi respectarea misiunilor calitate potrivite
• etc. omogene

41. Ce sunt si ce rol au normele contabile?

Normele (standarde) contabile sunt stabilite de organismele de reglementare din domeniul contabilităţii care sunt, de regulă, organisme
de interes public, autonome.
Normele contabile sunt comune şi obligatorii pentru toţi cei care stabilesc, controlează şi utilizează situaţiile financiare. Entităţile care au
obligaţia de a stabili situaţii financiare sunt cele prevăzute la art. 1 din Legea Contabilităţii. Cei care controlează sunt prevăzuţi prin
legislaţia fiecărei ţări (auditori, cenzori) şi au ca referinţă în activitatea lor normele contabile.
Situaţiile financiare sunt destinate să satisfacă nevoile comune de informaţii ale unei game largi de utilizatori. Pentru mulţi utilizatori
aceste situaţii financiare constituie singura sursă de informaţii complementare care să le satisfacă nevoile.
Aceste situaţii financiare trebuie să fie stabilite potrivit uneia sau mai multora din referinţele următoare:
- standarde internaţionale de raportare financiară;
- standarde sau norme contabile naţionale;
- alte referinţe contabile bine precizate şi recunoscute, aplicate pentru elaborarea şi prezentarea situaţiilor financiare.
Normele contabile internaţionale sunt stabilite de IASCF (Fundaţia Comitetului pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate) şi sunt
denumite generic Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) care cuprind:
- Standardele Internaţionale de Raportare Financiară emise de IASB (IFRS);
- Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS);
- standardele de interpretare emise de SIC sau IFRIC;
- alte documente emise de IASB, SIC sau IFRIC.
42. Ce este si cum se determina pragul de semnificatie? SUBIECT 2008
În general, prin prag de semnificaţie se înţelege nivelul, mărimea unei sume peste care auditorul consideră că o eroare, o inexactitate sau
o omisiune poate afecta regularitatea şi sinceritatea situaţiilor financiare, cât şi imaginea fidelă a rezultatului, a situaţiei financiare şi a
patrimoniului intreprinderii.
Altfel spus, pragul de semnificaţie reprezintă ceea ce în contabilitatea anglo-saxonă poartă denumirea de materialitate, adică nivelul de
eroare sub care înţelegerea şi interpretarea situaţiilor financiare nu vor fi afectate semnificativ. De exemplu, diferenţa dintre un profit net
de 499mii lei şi unul de 500 mii lei nu pare să influenţeze evaluarea unei societăţi comerciale, în timp ce două cifre alternative de 250
mii lei şi 500 mii lei par să fie substanţial diferite şi probabil vor duce la o evaluare destul de diferită a societăţii.
La începutul misiunii, stabilirea unui prag global de semnificaţie este necesar pt a determina domeniile şi sistemele semnificative.
În cursul misiunii, pragurile de semnificaţie determinate pentru controlul fiecărei secţiuni din situaţiile financiare permite orientarea
programelor de muncă spre riscurile existente, prin stabilirea mai corectă a eşantioanelor de control; aceasta evită angajarea în lucrări
care nu vor servi la fundamentarea opiniei asupra situaţiilor financiare. Aceste praguri sunt, în general, inferioare pragului global pentru
a ţine cont de cumulul posibil al erorilor constatate.
La sfârşitul misiunii, pragul global permite auditorului să aprecieze dacă erorile constatate trebuie să fie corijate sau să facă obiectul unei
menţiuni în raport, dacă intreprinderea refuză să le corijeze.
Ca urmare, stabilirea unor praguri de semnificaţie permite:
- orientarea mai bună şi planificarea misiunii;

14
 - evitarea lucrărilor inutile;
- justificarea deciziilor referitoare la opinia emisă.
Pt determ pragului de semnificaţie pot fi utiliz diferite elem de referinţă: capitalurile proprii, rezultatul net, cifra de afaceri etc.Definirea
pragului de semnificaţie permite auditorului încă de la începutul activităţii (misiunii) sale să aprecieze mai bine sistemele şi conturile
susceptibile să conţină erori sau inexactităţi semnificative, iar la sfârşitul misiunii să aprecieze dacă anomaliile pe care le-a descoperit
trebuie să fie corectate în cadrul exerciţiului, în scopul de a putea emite o opinie fără rezerve.Unele circumstanţe particulare trebuie
avute în vedere la determinarea pragului de semnificaţie:
- existenţa unor prevederi legale, statutare sau contractuale;
- evoluţia importantă de la un an la altul a unor posturi;
- capitaluri proprii sau rezultate anormale.
43. Riscul de audit: componentele si relatiile intre acestea
Riscul de audit reprezintă riscul ca auditorul să exprime o opinie incorectă prin faptul că erori semnificative există în situaţiile financiare.
El se divide în trei: riscul inerent (RI), riscul legat de control (RC) şi riscul de nedetectare (RN). Relaţia dintre acestea se poate prezenta
sub forma următoare:
RA = Ri x RC x RN
Atunci cand se dezvolta modul de abordare al auditului, auditorul considera evaluarea preliminara a riscului de control ( impreuna cu
evaluarea riscului inerent), pentru a determina riscul de nedetectare adecvat la acceptarea asertiunilor privind situatiile financiare si
pentru a determina natura, durata si intinderea procedurilor de fond in cazul unor astfel de asertiuni.
44. Ce este riscul legat de control?
Riscul legat de control constă în faptul că o eroare semnificativă în cont sau într-o categorie de operaţiuni, izolată sau împreună cu alte
solduri de cont sau categorii de operaţiuni, nu este nici prevenită, nici descoperită şi corectată prin sistemul contabil şi de control intern
utilizate.
Riscul legat de control nu poate fi în întregime eliminat, având în vedere limitele inerente oricărui sistem contabil şi de control intern.
În general, auditorul fixează un nivel ridicat al riscului legat de control, atunci când:
- sistemele contabile şi de control intern nu sunt aplicate corect;
- sistemul contabil şi de control intern al intreprinderii sunt considerate ca insuficiente.
Când evaluarea riscului legat de control se face la un nivel redus, auditorul va trebui să documenteze elementele pe care se sprijină în
concluziile sale.Riscul legat de control reprezinta riscul ca o eroare aparuta in soldul unui cont sau intr-o categorie de tranzactii, si care
poate fi semnificativa fie in cazul in care este izolata, fie daca este cumulata cu erori din alte solduri sau categorii sa nu fie prevenita,
detectata sau corectata la timp prin intermediul sistemului contabil si de control intern.
45. Ce este riscul inerent?
Riscul inerent constă în posibilitatea ca soldul unui cont sau că o categorie de operaţiuni să comporte erori semnificative, izolate sau
împreună cu erorile din alte conturi sau categorii de operaţiuni, datorită unui control intern insuficient. Pentru a evalua riscul inerent,
auditorul recurge la judecăţi profesionale bazate pe evaluarea unor factori ca:
- experienţa şi cunoştinţele cadrelor de conducere, eventualele schimbări intervenite în cursul exerciţiului la nivelul conducerii;
- presiuni exercitate asupra conducerii şi alte împrejurări de natură a incita la prezentarea unor situaţii financiare inexacte (număr mare
de intreprinderi falite în sectorul de activitate);
- natura activit desfăşurate de intrepr (uzura morală a tehnologiei, echipamentelor, produselor şi serviciilor, structuri neadecvate);
- factori influenţând sectorul din care face parte intreprinderea: condiţii economice şi concurenţiale, inovaţii tehnologice, evoluţia cererii
şi practicile contabile;
- situaţii financiare care pot să conţină anomalii: conturi conţinând ajustări privind exerciţiile anterioare sau estimări;
- vulnerabilitatea activelor la pierderi sau deturnări;
- înregistrarea unor operaţiuni neobişnuite şi complexe, mai ales la sfârşitul exerciţiului.
Riscul inerent reprezinta posibilitatea ca soldul unui cont sau o categorie de tranzactii sa comporte erori ce pot fi semnificative, fie ca
sunt luate in considerare in mod individual, fie cumulate cu erori din alte solduri sau categorii de tranzactii, presupunand ca nu a existat
un sistem de control intern.
46. Ce este riscul de nedetectare?
Riscul de nedescoperire constă în faptul că controalele declanşate de auditori nu reuşesc să descopere o eroare semnificativă în soldul
unui cont sau într-o categorie de operaţiuni, izolată sau împreună cu alte solduri sau categorii de operaţiuni.
Nivelul riscului de nedetectare depinde de controalele proprii ale auditorului; riscul de nedetectare nu poate fi eliminat în totalitate,
oricare ar fi tehnicile şi procedurile folosite de auditor.
Există anumite relaţii între cele trei componente ale riscului de audit.
Riscul de nedetectare este invers proporţional cu cumulul riscurilor inerente şi riscurile legate de control. De exemplu, dacă riscurile
inerente şi cele legate de control sunt ridicate, trebuie fixat un nivel al riscului de nedetectare redus, astfel încât să fie redus cât mai mult
riscul de audit şi, invers, dacă riscurile inerente şi cele legate de control sunt slabe, auditorul va accepta un nivel al riscului de
nedetectare mai ridicat, reducând astfel riscul de audit.
Pe de altă parte, trebuie sesizată şi relaţia de invers-proporţionalitate: dintre caracterul semnificativ şi riscul de audit; cu cât pragul de
semnificaţie este mai mare cu atât riscul de audit este mai mic şi invers. Dacă, de exemplu, auditorul constată că pragul de semnificaţie
acceptabil este redus, riscul de audit creşte; atunci auditorul va putea:
- să reducă nivelul riscului legat de control prin compensarea cu teste de proceduri mai dezvoltate sau suplimentare;

15
- să reducă riscul de nedescoperire modificând natura, calendarul şi întinderea controalelor proprii.
Riscul de nedetectare este riscul ca procedurile fundamentale de control utilizate de auditori sa nu detecteze o eroare existenta intr-un
sold sau categorie de tranzactii, eroare ce poate fi semnificativa.
47. Dati definitia auditului in general si elementele principale ale acestuia * SUBIECT 2008
Auditul: un control, cu o filosofie diferita.
Noţiunea de audit în general semnifică revizia conturilor realizată de experţi independenţi în vederea exprimării unei opinii asupra
regularităţii şi sincerităţii acestora.
Prin audit, în general, se înţelege examinarea profesională a unei informaţii (orice informatie), efectuata de un specialist competent si
independent, în vederea exprimării unei opinii motivate (argumentare, raspundere !), responsabile şi independente, prin raportarea la un
criteriu (standard, normă, reglementare) de calitate.
Obiectivul oricărui tip de audit îl constituie îmbunătăţirea utilizării informaţiei.
Elementele principale care definesc auditul:
1. examinarea unei informaţii trebuie să fie exclusiv o examinare profesională;
2. obiectul auditului: orice informatie
3. specialist: competent si independent
3. scopul : emiterea unei opinii motivate, cu responsabilitate civila, pecuniara (asigurare profesionala)
4. criterii de calitate (standard, norma – audit privat ; reglementare – audit public, efectuat de Curtea de Conturi).
Standard – termen anglo-saxon }
Norma – termen latino-continental } elaborate de organisme neguvernamentale, au caracter de recomandare = audit privat
Reglementarea – caracter imperativ, elaborata de organisme guvernamentale = audit public
48. Dati definitia auditului statutar si elementele principale ale acestuia * SUBIECT 2008
Prin audit statutar se înţelege examinarea efectuată de un profesionist contabil competent şi independent asupra sit fin in ansamblul lor,
ale unei entităţi, în vederea exprimării unei opinii motivate asupra imaginii fidele, clare şi complete a poziţiei, situaţiei si performantelor
financiare inreg de entitate la aceeasi data, prin raportarea la standardele nationale sau internat de audit.
Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examinează şi certifică în totalitatea lor situaţiile
financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activităţi şi operaţii specifice intreprinderii auditate, în virtutea unor dispoziţii legale
(legea contabilităţii, legea societăţilor comerciale, legea pieţelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor
intreprinderii (acţionari, asociaţi).
Elementele de bază ale conceptului de audit statutar sunt:
- profesionistul competent şi independent care poate fi o persoană fizică sau persoană juridică;
- obiectul examinării efectuată de profesionistul contabil îl constituie situaţiile financiare ale entităţii, în totalitatea lor: bilanţ, cont de
profit şi pierdere şi celelalte componente ale situaţiilor financiare, în funcţie de referenţialul contabil aplicabil;
- scopul examinării: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelă, clară şi completă a poziţiei financiare (patrimoniului),
a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute de entitatea auditată;
- criteriul de calitate în funcţie de care se face examinarea şi se exprimă opinia îl constituie standardele (normele) de audit şi standardele
(normele) contabile.
Orice definiţie a auditului statutar trebuie să ţină cont de nevoile şi aşteptările utilizatorilor, în măsura în care acestea sunt rezonabile,
precum şi de capacitatea auditorului statutar de a răspunde la aceste nevoi şi aşteptări.
Publicul se aşteaptă ca auditorul statutar să joace un rol în protejarea intereselor sale, prin oferirea unei resigurări referitoare la:
- acurateţea declaraţiilor financiare;
- continuitatea exploatării şi solvabilitatea firmei;
- existenţa unor fraude;
- respectarea de către firmă a obligaţiilor sale legale;
- comportamentul responsabil al firmei faţă de problemele legate de mediu şi probleme sociale.
Auditul statutar este reglementat prin Directiva a VIII a europeana ; prin toate standardele nationale si internationale.
Este auditul care intereseaza publicul : buget, actionari, furnizori, clienti, investitori, salariati, banci, bursa.
Are 3 caracteristici fundamentale :
-caracterul legal = rezulta din legi, singurul tip de audit reglementat prin legi
-independenta absoluta a auditorului (nu restrictiva, nu relativa)
-autonomia organismului din care face parte auditorul (pt ca profesia are cea mai potrivita pozitie ca sa-i apere sau sa-i critice pe toti in
mod egal)
NOU: Diferente intre auditul statutar si audit in general; diferente intre audit statutar si audit financiar *
Diferente dupa obiectul auditului : auditul statutar examineaza situatiile financiare in ansamblul lor, dupa un referential ; specialistul
este acelasi.
Diferente dupa opinia formulata : opinia formulata in auditul statutar are un obiect strict, precis : imaginea fidela, clara si completa (a
pozitiei intreprinderii, a situatiilor si performantelor financiare).
Diferente dupa criteriile de calitate : strict limitat la standardele nationale sau internationale de audit. Auditul statutar este singurul tip
de audit care intereseaza pe toti utilizatorii de informatii.
Auditul statutar = audit legal = control legal (in Spania, Portugalia, Belgia), insa inseamna riguros acelasi lucru si are 3 caract :
1) caracterul legal al acestui control (Directiva a VIII-a, a IV-a; Legea soc comerciale; intr-o intreprindere anglo-saxona statutul )
2) independenta absoluta a profesionistului contabil

16
3) autonomia organismului din care face parte auditorul
Altfel spus, intre auditul statutar si cel fin este o diferenta de la parte la intreg, adica orice audit statutar este audit financiar, nu si invers.
NOU: Auditul financiar, definitie * SUBIECT 2008
= orice interventie in contabilitatea unei entitati, cu caracter de control, revizie, inspectie, analiza, verificare, studii, cercetare, efectuata
de un profesionist contabil competent si independent, daca toate celelalte elemente fundamentale ale auditului in general sunt intrunite.
Este un audit in general, cu 2 deosebiri (cu aceleasi elemente principale):
1. obiectul examinarii profesionale il constituie orice informatie financiar-contabila
2. specialistul competent si independent trebuie sa fie profesionist contabil
Auditul financiar este obiect de studiu, nu este reglementat ; intereseaza o persoana sau un grup tinta.
Rolul auditului financiar constă în controlul informaţiei financiare avănd o utilitate internă (conducerea şi gestionarea întreprinderii )
şi o alta externă, de informare a terţilor ( fisc, clienţi, furnizori, bănci şi alţii ), exercitat în scopul protejării patrimoniului şi asigurării
credibilităţii acestor informaţii. Astfel auditorul trebuie să aplice o matodologie de verificare care să asigure o opinie independentă în
măsură să judece sau să apere în mod egal pe toţi utilizatorii informaţiilor financiare, în general pe toţi participanţii la viaţa economică a
entităţii. Pentru mulţi dintre utilizatori situaţiile financiare constituie singura sursă de informaţii, aceştia nedispunând de informaţii
complementare din alte surse.
NOU: Obiectul si rolul auditului statutar * SUBIECT 2008
Obiectul = situatiile financiare ale unei entitati, care, in drumul lor spre utilizatorii finali, trebuie sa fie insotite de o asigurare rezonabila
din partea auditorului statutar, ca acestea nu contin erori semnificative.
Modul de exprimare poate avea una din urmatoarele 2 forme:
1) « dau o imagine fidela pozitiei, situatiei si performantei financ inreg de intrepr la aceeasi data » - forma latino-continentala
2) « prezinta in mod sincer, in toate aspectele lor semnificative, pozitia, situatia si performantele financiare ale entitatilor la aceeasi
data » - forma anglo-saxona.

49. Ce este auditul financiar? Dar auditul statutar?

Semnificaţia auditului financiar: dacă este vorba de “audit financiar care conduce la certificarea situaţiilor financiare”, fără nici o
îndoială este vorba de o parte din auditul legal, controlul legal sau auditul statutar.Denumirea simplă de “audit financiar” poate fi folosită
pentru a desemna numeroase alte misiuni ca, de exemplu:
- auditul financiar al procedurilor informatizate de ţinere a contabilităţii;
- auditul financiar al operaţiunilor de schimb pentru a verifica prezentarea regulamentară a acestora în situaţiile financiare;
- auditul financiar al contabilizării cheltuielilor sociale pentru a verifica respectarea legislaţiei sociale;
- auditul financiar asupra situaţiei fiscale;
- auditul financiar asupra conturilor de clienţi pt a verif dacă evaluarea creanţelor îndoielnice s-a făcut de o manieră prudentă etc.
Altfel spus, orice analiză, orice control, orice verificare şi orice studiu asupra unei secţiuni sau a unei părţi din contabilitate sau din
situaţiile financiare ale unei entităţi poate fi calificată ca “audit financiar”.
O misiune de audit financiar poate fi prealabilă unei misiuni de audit operaţional sau unei misiuni de audit de gestiune.Din cele
prezentate rezultă că sintagma “audit financiar” este mult mai cuprinzătoare decât cea de “audit statutar”. Reglementarea europeană
(Directiva a VIII-a) şi reglementările naţionale se referă numai la auditul statutar, adică auditul asupra situaţiilor financiare ale entităţii.
Din acest punct de vedere, considerăm că folosirea sintagmei “audit financiar” în legislaţia românească în vigoare în locul celei de “audit
statutar” folosită în legislaţia europeană este de natură a crea confuzii.
Prin audit statutar se înţelege examinarea efectuată de un profesionist contabil competent şi independent asupra situaţiilor financiare ale
unei entităţi în vederea exprimării unei opinii motivate asupra imaginii fidele, clare şi complete a poziţiei şi situaţiei financiare precum şi
a rezultatelor (performanţelor) obţinute de acesta.
Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examinează şi certifică în totalitatea lor situaţiile
financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activităţi şi operaţii specifice intreprinderii auditate, în virtutea unor dispoziţii legale
(legea contabilităţii, legea societăţilor comerciale, legea pieţelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor
intreprinderii (acţionari, asociaţi).
Elementele de bază ale conceptului de audit statutar sunt:
- profesionistul competent şi independent care poate fi o persoană fizică sau persoană juridică;
- obiectul examinării efectuată de profesionistul contabil îl constituie situaţiile financiare ale entităţii, în totalitatea lor: bilanţ, cont de
profit şi pierdere şi celelalte componente ale situaţiilor financiare,, în funcţie de referenţialul contabil aplicabil;
- scopul examinării: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelă, clară şi completă a poziţiei financiare (patrimoniului),
a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute de entitatea auditată;
- criteriul de calit în fcţie de care se face examin şi se exprimă opinia îl constituie st (normele) de audit şi st (normele) contabile.
Orice definiţie a auditului statutar trebuie să ţină cont de nevoile şi aşteptările utilizatorilor, în măsura în care acestea sunt rezonabile,
precum şi de capacitatea auditorului statutar de a răspunde la aceste nevoi şi aşteptări.
Publicul se aşteaptă ca auditorul statutar să joace un rol în protejarea intereselor sale, prin oferirea unei resigurări referitoare la:
- acurateţea declaraţiilor financiare;
- continuitatea exploatării şi solvabilitatea firmei;
- existenţa unor fraude;
17
 - respectarea de către firmă a obligaţiilor sale legale;
- comportamentul responsabil al firmei faţă de problemele legate de mediu şi probleme sociale.
50. Care sunt principalele obiective ale controlului intern al unei entitati?
Cele trei mari grupe de obiective generale ale controlului intern sunt:
- eficacitatea si eficienta functionarii (activitatilor/operatiunilor);
- fiabilitatea informatiilor (financiare si nefinanciare);
- conformitatea cu legile, regulamentele si politicile interne;
SAU/SI
Obiectivele controlului intern sunt :
A). Protejarea activelor intreprinderii
- definirea responsabilitatilor
- separarea sarcinilor si functiilor
- descrierea functiilor
- procedura acordarii imputernicirilor
B). Asigurarea fidelitatii si exactitatii informatiei contabile
1. modalitatea de intocmire si circulatie a documentelor justificative
2. organizarea si tinerea corecta si la zi a contabilitatii
3. organizarea si efectuarea inventarierii patrimoniului si a valorificarii acestuia
4. respectarea regulilor de intocmire a bilanturilor contabile
5. controalele de baza ale activitatii contabile
C).Asigurarea respectarii dispozitiilor intreprinderii
D) Promovarea eficacitatii exploatarii
51. Care sunt elementele de baza ale controlului intern ale unei entitati?
Controlul intern. Sistemul de control intern reperezintă un ansamblu de politici şi proceduri puse în aplicare de conducerea unei entităţi
în vederea asigurării, în măsura posibilului, a unei gestionări riguroase şi eficiente a activităţilor acesteia; implică respectarea politicilor
de gestiune, protejarea activelor, prevenirea şi detectarea fraudelor şi erorilor, exactitatea şi exhaustivitatea înregistrărilor contabile şi
stabilirea la timp a informaţiilor financiare
Elementele de baza ale controlului intern sunt:
a) existentea unui plan de organizare, cuprinzand :
- definirea cat mai precisa a sarcinilor
- definirea limitelor de competenta si a raspunderilor
- circulatia informatiilor
b) competenta si integritatea personalului sunt esentiale la nivelul directiunii
c) existenta unei documentatii satisfacatoare se refera la :
- producerea informatiilor
- arhivarea informatiilor
52. Explicati importanta separarii sarcinilor in organizarea controlului intern al unei entitati
Separarea sarcinilor este necesar a fi facută astfel încât să permită controlul reciproc al execuţiei lor. Este de dorit să se evite ca una şi
aceeaşi persoană să poată comite o eroare sau o inexactitate – iregularitate - având posibilitatea de a o ascunde sau fără ca altă persoană
să aibă posibilitatea de a o descoperi.
Separarea funcţiilor, dacă ele sunt mai mult sau mai puţin numeroase, în funcţie de mărimea intreprinderii, trebuie să asigure întotdeauna
separarea a trei funcţii care, de regulă, se regăsesc în mai toate intreprinderile, respectiv cele privind:
- realizarea obiectivelor intreprinderii;
- protejarea sau conservarea patrimoniului;
- înregistrarea operaţiilor sau contabilizarea lor.
53. Definiti auditul intern si controlul intern si relatia dintre acestea SUBIECT 2008
Auditul intern reprezintă acea componentă a auditului financiar care constă în examinarea profesională efecutată de un profesionist
contabil competent şi independent în vederea exprimării unei opinii motivate în legatură cu validitatea şi corecta aplicare a procedurilor
interne stabilite de conducerea intreprinderii (entităţii).
Auditul intern reprezintă un compartiment de control din cadrul entităţii care efectuează verificări pentru aceasta; face parte din controlul
intern al entităţii şi are ca obiective de bază verificarea eficacităţii sistemelor contabile şi de control intern.
Auditul intern la o entitate se poate realiza prin compartimente distincte ale acesteia şi, în acest caz, auditorul intern face parte din
structurile funcţionale ale entităţii economice sau sociale; auditul intern se poate realiza şi pe baze contractuale cu o firmă de audit alta
decât cea care efectuează auditul asupra situaţiilor financiare ale acestei entităţi.
Controlul intern. Sistemul de control intern reperezintă un ansamblu de politici şi proceduri puse în aplicare de conducerea unei entităţi
în vederea asigurării, în măsura posibilului, a unei gestionări riguroase şi eficiente a activităţilor acesteia; implică respectarea politicilor
de gestiune, protejarea activelor, prevenirea şi detectarea fraudelor şi erorilor, exactitatea şi exhaustivitatea înregistrărilor contabile şi
stabilirea la timp a informaţiilor financiare.
Existenţa unui sistem de control intern rational conceput şi corect aplicat constituie o serioasă prezumţie asupra fiabilităţii conturilor şi a
concordanţei dintre datele contabilităţii şi realitate.

18
 54. Care sunt principalele obiective ale auditului intern?
Obiectivele auditului intern sunt: 1.protejarea activelor intreprinderii; 2.asigurarea fidelităţii şi exactităţii informaţiei contabile;
3. asigurarea respectării dispoziţiilor intreprinderii; 4.promovarea eficacităţii exploatării.
a) verificarea conformităţii activităţilor din entitatea auditată cu politicile, programele şi managementul acestuia, în conformitate cu
prevederile legale;
b) evaluarea gradului de adecvare şi aplicare a controalelor financiare şi nefinanciare dispuse şi efectuate de către conducerea unităţii în
scopul creşterii eficienţei activităţii entităţii;
c) evaluarea gradului de adecvare a datelor/informaţiilor fin şi nefin destinate conducerii pentru cunoaşterea realităţii din entitate:
d) protej elemen patrimoniale bilanţiere şi extrabilanţiere şi identif metodelor de prevenire a fraudelor şi pierderilor de orice fel.
NOU: Conceptul de imagine fidela in audit * SUBIECT 2008
- strans legat de 2 trasaturi fundam ale contabilitatii: regularitatea si sinceritatea contabilitatii (regulara in forma, sincera in fond).
Regularitatea = preluarea in politicile contabile proprii a tuturor principiilor si regulilor prevazute in referentialul contabil adoptat de
intreprindere (in Romania Ord.1752)
Sinceritatea: aplicarea cu buna-credinta a principiilor si regulilor prevazute in referentialul contabil adoptat.
A spune ca situatiile financiare ale unei intreprinderi sunt fidele presupune ca acestea satisfac concomitent urmatoarele 6 criterii:
1 exhaustivitatea (integralitatea) = tranzactiile/operatiile privesc intrepr in cauza si au fost integral inregistrate in contabilitate
2 realitatea = tranzactiile/operatiile sunt reale si nu fictive, adica pot fi justificate cu documente sincer intocmite
3 perioada corecta = tranzactiile/operatiile se refera la perioada corespunzat, cu respectarea principiului independentei exercitiului
4 evaluarea corecta = activele, datoriile, veniturile, cheltuielile, tranzactiile si operatiile sunt artimetic exacte si au fost determinate cu
respectarea regulilor de evaluare prevazute in referentialul contabil adoptat
5 imputarea corecta = tranzactiile/operatiile au fost inregistrate in conturile corespunzatoare, cu respectarea principiilor fundamentale de
recunoastere si evaluare
6 preluarea corecta din analitic in sintetic, din conturi in balante, din balante in situatiile financiare, pe componentele prevazute in
referentialul contabil adoptat.

NOU: Care sunt asteptarile publicului de la situatiile financiare auditate? *

1- acuratetea situatiilor financiare
2- garantia in ceea ce priveste continuitatea activitatii
3- asigurare rezonabila ca nu exista fraude in intreprindere
4- asigurare rezonabila in legatura cu respectarea obligatiilor legale si statutare ale intreprinderii
5- aspecte legate de comportamentul intreprinderii in legatura cu problemele sociale si problemele de mediu
NOU: Relatia dintre auditul statutar si auditul intern *
Totalitatea procedurilor existente intr-o intreprindere formeaza sistemul de control intern.
Control intern = totalitatea procedurilor de control.
Audit intern:
= control asupra existentei, adaptabilitatii si modului de aplicare a procedurilor de ctrl intern
= independenta restrictiva: independenta fata de toti membrii si compartimentele intreprinderii, insa subordonat conducerii.
Exista 3 poli de putere in fiecare intreprindere, care exercita controlul astfel:
Actionariatul – in numele sau – prin cenzori
Executivul – in numele executivului – audit intern
Administratia – in numele administratiei – Comitete de Audit.
NOU: Deosebirile fundamentale dintre auditul intern si auditul statutar/autitul extern * SUBIECT 2008
1 Statutul specialistului: auditorul statutar este un furniz liber de serv/piata, pe cand auditorul intern face parte din structura intrepr
2 Ca obiect: obiectul auditului intern il constituie existenta, adaptabilitatea si modul de aplicare a procedurilor de control intern; pe cand
obiectul auditului statutar il constituie situatiile financiare in ansamblul lor
Deci: controlul intern reprezinta: pt auditul intern un scop; pt auditul statutar un mijloc.
3 Aria de aplicabilitate: auditul intern se ocupa cu toate functiile intreprinderii, in integralitatea lor; pe cand auditul statutar se ocupa de
toate functiile intreprinderii doar in masura in care acestea contribuie sau se regasesc in situatiile financiare
4 Beneficiarii auditului: beneficiarii auditului statutar sunt utilizatorii situatiilor financiare (externi intreprinderii); pe cand beneficiarii
auditului intern sunt responsabilii, conducatorii compartimentelor intreprinderilor auditate
5 Independenta: auditorul statutar are independenta absoluta; independenta auditorului intern este restrictiva (independent fata de toate
structurile intreprinderii, nu si fata de conducere).
6 Pozitia fata de frauda: auditul statutar nu are ca obiectiv descoperirea de fraude, el retine o frauda doar in masura in care influenteaza
semnificativ situatiile financiare pe langa obligatiile legale de divulgare ale acesteia (nu are obiectiv descoperirea de fraude, insa are
obligatia legala de divulgare si o retine –frauda- doar daca influenteaza major situatiile financiare). Auditul intern, desi nici el nu are ca
obiectiv descoperirea fraudelor, are o pozitie mult mai favorabila pt descoperirea fraudelor, suspectand si adancind controlul pt toate
constatarile, pt toate cazurile de nerespectare a procedurilor de control intern.
7 Periodicitatea auditurilor: auditorul intern este permanent in intreprindere, dar e temporar dpdv al interlocutorilor (face ctrl pe
compartimente diferite, dupa un program bine stabilit); auditul statutar vine in intreprindere de regula in preajma elaborarii situatiilor
financiare si de cate ori vine are aceeasi interlocutori

19
8 Metodologia aplicata: in auditul intern normele sunt elaborate de Institutul National al Auditorilor Interni, metodologie care – desi este
unica in aplicare – se adapteaza specificului, obiectivelor si culturii intreprinderii; auditul statutar se realizeaza dupa norme sau standarde
unice si unitare, emise de IAASB (Consiliul pt Standarde Internationale de Audit si Asigurare) din cadrul IFAC (Federatia Internationala
a Contabililor).
NOU: Evaluarea controlului intern *
- consuma cca 30-40% din resursele auditorului
- evaluarea se face in 2 etape :
a) o etapa preliminara – tehnicile folosite fiind observatia, testele de conformitate
b) o evaluare finala – auditorul concluzioneaza daca controlul intern al intreprinderii este bine organizat si poate constitui o
baza responsabila ca in situatiile financiare nu sunt erori semnificative si, in acest caz, el va modifica planul de audit, elaborand un plan
de audit restrans.
In situatia in care el concluzioneaza «control intern inexistent » sau « cu lacune grave », el va rectifica/modifica planul de audit,
elaborand un plan de audit extins.
NOU: Controlul conturilor *
= interventia proprie a auditorului in contabilitatea firmei
Scop = obtinerea elementelor probante – documente, informatii, constatari, pe baza carora auditorul urmeaza sa-si fondeze opinia.
Elementele probante trebuie sa intruneasca 2 conditii de calitate : sa fie suficiente si sa fie juste.
Tehnicile frecvent utilizate de auditori pt obtinerea elementelor probante sunt :
1. Inspectia fizica si observatia = participarea la inventarierea generala si totala, se foloseste cu succes la auditarea activelor. Presupune
interventia auditorului in 3 momente diferite :
- inaintea inventarierii – cand auditorul studiaza procedurile de inventar (existenta comisiilor, componenta si competenta comisiei)
- in timpul inventarierii, cand, prin sondaj, asista la modul cum lucreaza echipele de inventariere si solicita reinventarieri
- dupa inventariere – cand auditorul verifica modul de evaluare a stocurilor, de stabilire a diferentelor si de regularizare si inregistrare in
contabilitatea intreprinderii a rezultatelor inventarierii.
2. Confirmarea directa (externa) – circularizare. Se foloseste pt auditul conturilor de terti si a celor de trezorerie bancara. Consta in
emiterea unei circulare catre terti, prin care li se solicita confirmarea soldurilor cu care acestia figureaza in contabilitatea firmei.
Indiferent cine emite circulara, intreprinderea sau auditorul, raspunsul tertilor trebuie primit intotdeauna pe adresa auditorului.
3. Examenul documentelor intrate si iesite din firma
4. Examenul analitic – analiza pe baza de rapoarte, ratio-uri, care duc la concluzii cu privire la starea de sanatate a firmei.
NOU: Evenimente posterioare inchiderii exercitiului *
= evenimentele care apar dupa 31 decembrie, dar care au un impact semnificativ asupra sit financiare incheiate la acea data.
Dpdv al responsabilitatii auditorului aceste evenimente pot sa apara intr-una din urmatoarele 3 etape :
- pot aparea intre 31 decembrie si data raportului de audit
- intre raportul de audit si publicarea situatiilor financiare
- dupa publicarea situatiilor financiare
NOU: Utilizarea lucrarilor altor specialisti *
Din ratiuni de competenta sau etice auditorul este obligat sa recurga la serviciile altor specialisti.
Alti specialisti :
- alti auditori statutari – cazul intreprinderilor de grup
- auditori interni
- alti experti – in evaluari, in tehnologia informatiei
- avocati
In toate cazurile utilizarii lucrarilor altor specialisti responsabilitatea revine exclusiv auditorului.
Utilizarea lucrărilor unui alt auditor.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 600 stabileşte procedurile şi principiile fundamentale şi modalităţile lor de aplicare
referitoare la utilizarea de către un auditor, în cadrul unei misiuni de audit de bază, la o entitate a lucrărilor realizate de către un alt
auditor, asupra situaţiilor financiare ale unuia sau mai multor sub-grupuri incluse în situaţiile financiare ale acelei entităţi. El nu se aplică
în cazul când doi sau mai mulţi auditori sunt numiţi coauditori şi nici relaţiilor auditorului cu auditorul precedent.
Când auditorul principal utilizează lucrările unui alt auditor, auditorul principal trebuie să determine incidenţa acestor lucrări asupra
propriului său audit.
Auditorul principal este auditorul responsabil de examenul situaţiilor financiare ale unei entităţi. Expresia alt auditor, desemnează
auditorul – altul decât auditorul principal – responsabil de examenul informaţiilor financiare ale unui subgrup, incluse în situaţiile
financiare auditate de către auditorul principal.
a)Acceptarea misiunii de auditor principalAuditorul trebuie să stabilească dacă participarea sa la lucrările de audit pe ansamblu este
suficientă pentru a-i permite să acţioneze ca auditor principal.
b)Proceduri puse în lucru de către auditorul principal
- evaluarea competenţei profesionale a altui auditor;
- obţinerea de elemente probante care dovedesc că lucrările acelui alt auditor răspund obiectivelor auditorului principal în cadrul misiunii
sale de audit.
Cunoscând contextul în care auditorul principal va folosi lucrările sale, celălalt auditor trebuie să coopereze cu auditorul principal. De
exemplu, acest alt auditor va aduce la cunoştinţa auditorului principal orice aspect al activităţii sale care nu se poate realiza conform

20
modalităţilor stabilite; la rândul său celălalt auditor va fi informat despre orice problemă apărută în activitatea auditorului principal care
poate avea o incidenţă importantă asupra propriei sale activităţi.
Utilizarea lucrărilor auditorului intern.
Auditorul trebuie să analizeze activităţile auditorului intern şi incidenţele potenţiale asupra procedurilor de audit ale sale.
Auditorul intern, făcând parte din structurile intreprinderii, are printre obiectele sale examenul, evaluarea şi controlul pertinenţei şi
eficacităţii sistemelor contabile şi de control intern; anumite aspecte ale lucrărilor sale pot fi utile auditorului extern.
Printre activităţile auditorului intern care pot fi utile auditorului extern se pot menţiona:
- examenul sistemelor contabile de control intern;
- examenul informaţiilor financiare şi de gestiune;
- evaluarea costurilor, rentabilitatea şi eficienţa unor tranzacţii şi operaţiuni;
- examenul modului de respectare a textelor legislative precum şi al politicilor şi directivelor stabilite de conducerea intreprinderii.
Auditorul extern are oblig să obţină o cunoaştere sufic a activit auditului intern pentru a planifica şi aborda în mod eficient auditul.
În evaluarea lucrărilor auditorului intern, auditorul extern va ţine seama de următoarele criterii:
- statutul auditorului intern în cadrul intreprinderii;
- natura şi întinderea lucrărilor de audit intern efectuate;
- competenţe tehnice; pregătire tehnică adaptată şi o experienţă ca auditor intern;
- organizarea profesională; planificarea, supravegherea, controlul şi documentarea corectă a lucrărilor, existenţa manualelor de audit,
programarea de lucru şi a dosarelor de lucru corespunzătoare
Utilizarea lucrărilor unui expert.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr.620 stabileşte procedurile şi principiile fundamentale şi modalităţile lor de aplicare în cazul
utilizării lucrărilor unui expert ca şi elemente probante.
Prin expert se înţelege o persoană sau un cabinet care posedă competenţe, cunoştinţe şi o experienţă specifică într-un domeniu specific,
altul decât cel care presupune cunoştinţe de contabilitate şi audit.
Expertul poate fi angajat de către intreprindere, angajat de către auditor, salariat al intreprinderii sau salariat al auditorului.
În primul rând auditorul trebuie să reunească elemente probante suficiente şi adecvate care să demonstreze că pot fi utilizate lucrările
unui anume expert în cadrul misiunii sale de audit.
Utilizarea lucrărilor unui expert se face în următoarele situaţii:
- evaluarea unor anumite active: clădiri, construcţii, terenuri, echipamente, opere de artă, pietre preţioase;
- evaluarea stării fizice a unor active precum minereuri, zacăminte, resurse petroliere sau stabilirea duratei de viaţă rămasă a unor active
corporale;
- evaluări actuariale;
- evaluarea stadiului de avansare în realizarea fizică a unor produse sau lucrări de construcţii;
- avize juridice în ce priveşte interpretarea unor acorduri, statute sau reglementări.
Când are în vedere să folosească lucrările unui expert, auditorul trebuie să ţină cont de:
- caracterul semnificativ al elementului respectiv din situaţiile financiare;
- riscul de eroare datorat naturii şi complexităţii elementului respectiv din situaţiile financiare;
- volumului şi calităţii altor elemente probante disponibile.
În al doilea rând auditorul trebuie să verifice competenţa profesională a expertului: calificările profesionale, diplome, înscrierea ca
membru într-un organism profesional, experienţa şi reputaţia sa în domeniul în care se intenţionează a fi folosit.
În al treilea rând auditorul trebuie să evalueze obiectivitatea expertului. Riscul unei lipse de obiectivitate este mai ridicat în cazul
expertului angajat al intreprinderii şi al expertului legat într-un fel sau altul de intreprinderea auditată.
În al patrulea rând auditorul trebuie să strângă elemente probante suficiente şi adecvate care să demonstreze că întinderea lucrărilor
expertului răspunde obiectivelor auditului. Aceasta se poate realiza examinând instrucţiunile scrise date de către intreprindere expertului,
instrucţiuni care se pot referi la teme precum:
- obiectivele şi întinderea lucrărilor expertului;
- o deschidere generală a problemelor specifice care vor fi tratate în raportul expertului;
- condiţiile de acces ale expertului la informaţii;
- confidenţialitatea informaţiilor despre intreprindere;
- informaţii referitoare la ipotezele şi metodele de lucru pe care le va folosi expertul.
Auditorul trebuie să stabilească dacă lucrările expertului pot constitui un element probant cu privire la aprecierea criteriilor ce trebuiesc
îndeplinite de situaţiile financiare; el va stabili în mod deosebit dacă rezultatele la care a ajuns expertul au fost corect luate în seamă la
elaborarea situaţiilor financiare; dacă el va stabili că lucrările expertului nu permit reunirea elementelor probante, poate angaja un alt
expert sau va emite o opinie calificată.
Când auditorul nu modifică raportul său, el nu trebuie să facă menţiune de utilizarea lucrărilor expertului.
NOU: Alte lucrari necesare inchiderii misiunii *
Lucrari de ctrl intern ale auditorului:
- chestionarul lucrarilor de inchidere a misiunii (auditorul se intreaba pe sine).
- scrisoarea de afirmare (document prin care auditorul aduce la cunostinta conducerii intreprinderii-client toate constatarile pe care le
retine, solicitandu-i sa ia pozitie)
- nota de sinteza a misiunii (cuprinde toate constatarile ce vor fi incluse in raportul de audit) – este instrument de control intern, urmand
a fi supusa validarii ierarhiei superioare

21
NOU: Documentarea lucrarilor de audit *
= conducerea a 2 dosare pt fiecare client : al exercitiului si permanent (vezi intrebarea 10 si 11)
Dosarul exercitiului = este retinuta intreaga activitate din misiunea respectiva
Dosar permanent = contine documente si informatii valabile pt mai multe exercitii.
Ambele dosare sunt proprietatea auditorului, care este obligat sa le puna la dispozitia organismului profesional sau de supraveghere
insarcinat cu controlul calitatii (lucrarilor) serviciilor de audit.
NOU: Misiuni de audit speciale *
Standardul International de Audit nr. 800 stabileste procedurile si principiile fundamentale, precum si modalitatile lor de aplicare cu
privire la misiunile de audit speciale.
Misiunile de audit se pot referi la:
- Situatii financiare, stabilite dupa un referential contabil diferit de standardele internationale de raportare financiara si de normele
nationale;
- Conturi sau elemente de bilant sau rubric din situatiile financiare;
- Respectarea clauzelor contractual;
- Situatii financiare condensate (rezumate);
Auditul trebuie sa examineze si sa evalueze concluziile trase din elementele probante reunite in timpul misiunii de audit speciala, pentru
a determina daca ele pot servi ca baza a opiniei sale care trebuie sa fie scrisa si clar exprimata.
NOU: Examenul informatiilor financiare previzionale *
Standardul International pentru Angajamente de Asigurare nr.3400 stabileste procedurile si principiile fundamentale, cat si modalitatile
de aplicare a lor, in cazul misiunilor de examinare asupra unor informatii financiare previzionale, cuprinzand atat previziuni, cat si
proiectii.
Intr-o misiune de examinare a infromatiilor financiare previzionale, auditorul trebuie sa reuneasca elemente probante suficiente si
adecvate, care sa-I permita sa aprecieze daca:
- Ipotezele cele mai plauzibile retinute de conducerea intreprinderii ca baza a informatiilor financiare previzionale sunt rezonabile si,
atunci cand la baza au stat ipoteze teoretice (proiectii), acestea sunt coerente cu obiectivul informatiilor financiare previzionale;
- Informatiile financiare previzionale sunt suficiente;
- Informatiile financiare previzionale sunt correct prezentate, daca toate ipotezele semnificative sunt descries in notele anexe, si rezulta
clar ca este vorba de ipotezele cele mai plauzibile sau de ipoteze teoretice;
- Informatiile financiare previzionale sunt pregatite intr-o maniera coerenta cu situatiile financiare istorice.
Inform financiare previzionale pot cuprinde sit financiare sau numai unul sau mai multe elem din sit financiare si pot fi pregatite:
- Ca instrument de gestiune interna, de exemplu, pt a facilita evaluarea unei investiti, sau,
- Pentru a fi difuzata tertilor: de ex, prospecte sau informatii viitoare in scopul atragerii de investitori.
NOU: Misiuni de examen limitat al situatiilor financiare *
Standardul International nr. 2400 stabileste procedurile si principiile fundamentale, precum si modul lor de aplicare in cazul unei
misiuni de examen limitat al situatiilor financiare. Obiectivul unei misiuni este sa permita auditorului sa concluzioneze – pe baza de
procedure care nu pun in lucru toate diligentele necesare pentru un audit – ca niciun fapt semnificativ nu a fost descoperit care sa-l faca
sa creada ca situatiile financiare nu au fost stabilite in toate aspectele lor semnificative conform unui referential contabil identificat
(asigurare negativa).
O misiune de examen limitat furnizeaza un nivel de asigurare moderata ca informatiile examinate nu contin anomalii semnificative;
asiguarea este in acelasi timp negativa. Termenii si conditiile realizarii unei misiuni de examen limitat se convin de auditor si de clientul
sau; acestia se inscriu intr-o scrisoare de misiune sau in contractul de prestari servicii de audit.
Intr-un examen limitat, auditorul recurge la propriul sau rationament professional pentru a determina natura, calendarul si intinderea
procedurilor de examen limitat.
Pentru stabilirea pragului de semnificatie vor fi aplicate aceleasi principia ca si in cazul misiunilor de audit de baza.
Procedurile examenului limitat pp etapele urmatoare:
- Cunoasterea activitatilor intreprinderii si ale sectorului din care face parte;
- Analiza principiilor si practicilor contabile urmate de intreprinderi;
- Analiza procedurilor practicate de intreprindere pentru contabilizarea, clasificarea si intocmirea documentelor de sinteza, strangerea
informatiilor ce vor fi inscrise in notele anexe si pregatirea situatiilor financiare;
- Primirea in lucru a procedurilor analitice destinate identificarii variatiilor, tendintelor si elementelor neobisnuite.
Raportul de examen limitat trebuie sa contina o concluzie scrisa, clar exprimata, sub forma unei asigurari negative. Raportul trebuie sa
indice daca situatiile financiare nu dau o imagine fidela (sau “nu prezinta in mod sincer in toate aspectele lor semnificative”), conform
unui referential contabil identificat.
Raportul de examen limitat al situatiilor financiare descrie intinderea misiunii, permintandu-I lectorului sa inteleaga natura lucrarilor
realizate. El trebuie de asemenea ca nicio opinie nu este exprimata.
NOU: Misiuni de examen pe baza de proceduri convenite *
Standardul International de Misiuni Conexe nr. 4400 stabileste procedurile si principiile fundamentale, precum si modalitatile lor de
aplicare cu privire la responsabilitatile auditorului in cadrul unei misiuni de examinare a informatiilor financiare pe baza de procedure
convenite.
Obiectivul unei misiuni de examinare pe baza de proceduri convenite consta in punerea in lucru, de catre auditor, a procedurilor si
tehnicilor de audit care au fost definite in prealabil de comun accord cu intreprinderea-client si eventual tertii interesati si in comunicarea
constatarilor rezultate din lucrarile misiunii. Intrucat auditorul prezinta un raport numai asupra constatarilor reiesite din procedurile
22
convenite, nicio asigurare nu este furnizata in raportul sau; destinatarii raportului sunt cei care evalueaza procedurile si constatarile
auditorului, si trag ei insisi propriile lor concluzii din lucrarile auditorului. Raportul se adreseaza exclusive partilor cu care s-au convenit
procedurile de lucru, caci alti utilizatori ar ignora motivele punerii in lucru a procedurilor si risca sa interpreteze gresit rezultatele.
Definitiile si termenii misiunii sunt inscrise in scrisoare de misiune sau contract, din care nu pot lipsi prevederi referitoare la rezumatul
procedurilor convenite intre toate partile interesate.
Auditorul trebuie sa puna in lucru procedurile convenite sis a utilizeze elementele probante reunite in timpul lucrarilor sale ca baza a
raportului sau asupra constatarilor facute.
NOU: Misiuni de compilare a informatiilor financiare *
Standardul International de Misiuni Conexe nr. 4410 stabileste procedurile si principiile fundamentale, precum si modalitatile lor de
aplicare cu privire la responsabilitatile auditorului in cadrul unei misiuni de compilare a situatiilor financiare.
Obiectivul unei misiuni de compilare consta in utilizarea competentelor contabile (si nu cele de audit) in vederea strangerii, clasarii si
efectuarii sintezei informatiilor financiare. Aceasta misiune consta, in general, in efectuarea unei sinteze a infromatiilor detaliate, in
scopul prezentarii sub o forma rezumata, inteligibila. Utilizarea informatilor finan astfel compilate beneficiaza de increderea ca lucrarile
respective au fost efectuate de un profesionist contabil posesor al competentelor necesare.
O misiune de compilare cuprinde in general pregatirea situatiilor fin, dar si colectarea, clasarea si sinteza altor informatii financiar
Pentru a compila informatiile financiare, auditorul trebuie sa posede o generala despre natura operatiilor efectuate de intreprindere,
documentele contabile folosite si referentialul contabil utilizat pentru prezentarea informatiilor financiare.
Auditorul trebuie sa revada informatiile compilate pt a se asigura ca au forma adecvata si ca nu contin anomalii semnificative (erori in
aplicarea referentialului contabil identificat, absenta referentialului contbil sau abateri de la acesta).
Pe fiecare pagina a informatiilor finan compilate sau pe prima pagina a situatiilor finan compilate, se face una din mentiunile :
« neauditate » sau « compilate fara audit, nici examen limitat ».
NOU : Controlul de calitate al serviciilor de audit/Controlul de calitate la nivelul organismului profesional
Controlul de calitate reprezinta un ansamblu de masuri luate de organismele profesionale, care vizeaza analiza modului de organizare si
functionare a unui cabinet si aprecierea modului de aplicare in cadrul cabinetului a standardelor internationale si a normelor profesionale
emise de aceste organisme.
Obiectivele urmarite prin controlul de calitate se refera la :
- Oferirea catre public a unei bune perceptii despre calitatea serviciilor ;
- Armonizarea comportamentelor profesionale ale membrilor ;
- Contribuirea la buna organizare a cabinetelor si la perfectionarea metodelor de lucru ;
- Aprecierea modului de aplicare a regulilor si normelor profesionale ;
- Dezvolatarea solidaritatii in randul profesiei, prin favorizarea contactelor dintre colegi, apropierea si respectul
profesionistilor fata de organismul profesional.
Principiile fundamentale care stau la baza organizarii controlului de calitate sunt : universalitatea, confidentialitatea, colegialitatea,
adaptarea controlului si urmarirea.
Documentele europene prevad ca activitatea de control a calitatii poate fi organizata si exercitata prin doua metode : controale colegiale
si controale prin personal angajat, ambele metode fiind echivalente.
Controlul de calitate are doua componente :
- Controlul structural, care are ca obiectiv general cunoasterea cabinetului de audit ;
- Controlul tehnic, care urmareste aprecierea modului de aplicare de catre cabinetul de audit a normelor profesionale ; el se
realizeaza prin sondaj si se efectueaz asupra dosarelor de lucru ale cabinetului.
Ctrl de calit are drept referita regulile si normele profes in vigoare in momentul efect auditului, precum si uzantele profesionale.
NOU : Activitatea de audit *
Controlul activitatii CECCAR se exercita de catre cenzori.
Cenzorii sunt alesi pentru o perioada de patru ani, de Conferinta Nationala ordinara, prin vot deschis dintre membrii Corpului care nu fac
parte din Consiliul Superior si anume: doi din cadrul expertilor contabili, unul din cadrul contabililor autorizati. Cenzorii nu pot
indeplini mai mult de doua mandate consecutive.
Cenzorii au ca atributii verificarea gestiunii financiare a Consiliului Superior pentru exercitiul financiar incheiat, a concordantei dintre
operatiunile inregistrate in contabilitate si cele aprobate prin bugetul de venituri si cheltuieli, raportand Conferintei Nationale in legatura
cu regularitatea si sinceritatea bilantului si a executiei bugetare.
De asemenea, cenzorii controleaza respectarea conditiilor privind convocarea Conferintei Nationale.
Cenzorii isi desfasoara activitatea potrivit propriului regulament aprobat de Consiliul superior.
Controlul activitatii filialei se exercita de catre cenzori.
ART. 159
(1) Societatea pe actiuni va avea 3 cenzori si un supleant, daca prin actul constitutiv nu se prevede un numar mai mare. In toate cazurile,
numarul cenzorilor trebuie sa fie impar.
(2) Cenzorii sunt alesi de adunarea generala a actionarilor. Durata mandatului lor este de 3 ani si pot fi realesi.
(3) Cenzorii trebuie sa isi exercite personal mandatul.
(4) La societatile pe actiuni cu capital majoritar de stat, unul dintre cenzori este, in mod obligatoriu, reprezentant al Ministerului
Economiei si Finantelor.
(2) Nu pot fi cenzori, iar daca au fost alesi, decad din mandatul lor:
a) rudele sau afinii pana la al patrulea grad inclusiv sau sotii administratorilor;

23
b) persoanele care primesc sub orice forma, pentru alte functii decat aceea de cenzor, un salariu sau o remuneratie de la administratori
sau de la societate sau ai caror angajatori sunt in raporturi contractuale sau se afla in concurenta cu aceasta;
d) persoanele care, pe durata exercitarii atributiilor conferite de aceasta calitate, au atributii de control in cadrul Ministerului Finantelor
Publice sau al altor institutii publice, cu exceptia situatiilor prevazute expres de lege.
(3) Cenzorii sunt remunerati cu o indemnizatie fixa, determinata prin actul constitutiv sau de adunarea generala care i-a numit.
ART. 162
(1) In caz de deces, impiedicare fizica sau legala, incetare ori renuntare la mandat a unui cenzor, acesta va fi inlocuit de supleant.
(2) In situatia prevazuta la alin. (1), precum si in situatia in care numarul cenzorilor nu se poate completa prin inlocuirea cu supleanti ori
nu mai ramane in functie niciun cenzor, administratorii vor convoca de urgenta adunarea generala in vederea desemnarii unui nou
cenzor.
(1) Cenzorii sunt obligati sa supravegheze gestiunea societatii, sa verifice daca situatiile financiare sunt legal intocmite si in concordanta
cu registrele, daca acestea din urma sunt tinute regulat si daca evaluarea elementelor patrimoniale s-a facut conform
regulilor stabilite pentru intocmirea si prezentarea situatiilor financiare.
(2) Despre toate acestea, precum si asupra propunerilor pe care le vor considera necesare cu privire la situatiile financiare si repartizarea
profitului, cenzorii vor prezenta adunarii generale un raport amanuntit. Modalitatea si procedura de raportare a
auditorilor interni se stabilesc potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din Romania.
(5) Cenzorii sau, dupa caz, auditorii interni vor aduce la cunostinta membrilor consiliului de administratie neregulile in administratie si
incalcarile dispozitiilor legale si ale prevederilor actului constitutiv pe care le constata, iar cazurile mai importante le vor aduce la
cunostinta adunarii generale.
(1) Cenzorii au dreptul sa obtina in fiecare luna de la administratori o situatie despre mersul operatiunilor.
(3) Este interzis cenzorilor sa comunice actionarilor in particular sau tertilor datele referitoare la operatiunile societatii, constatate cu
ocazia exercitarii mandatului lor.
ART. 164^1
(1) Orice actionar are dreptul sa reclame cenzorilor faptele despre care crede ca trebuie cenzurate, iar acestia le vor avea in vedere la
intocmirea raportului catre adunarea generala.
(2) In cazul in care reclamatia este facuta de actionari reprezentand, individual sau impreuna, cel putin 5% din capitalul social sau o cota
mai mica, daca actul constitutiv prevede astfel, cenzorii sunt obligati sa o verifice. Daca vor aprecia ca reclamatia este
intemeiata si urgenta, sunt obligati sa convoace imediat adunarea generala si sa prezinte acesteia observatiile lor. In caz contrar, ei
trebuie sa puna in discutie reclamatia la prima adunare. Adunarea generala trebuie sa ia o hotarare asupra celor reclamate.
(3) In cazul societatilor in care au fost desemnati auditori interni, potrivit legii, orice actionar are dreptul sa reclame acestora faptele
despre care cred ca trebuie verificate. Auditorii interni le vor avea in vedere la intocmirea raportului catre consiliul de administratie,
respectiv consiliul de supraveghere. In cazul in care reclamatia este facuta de actionari reprezentand, individual sau impreuna, cel putin
5% din capitalul social ori o cota mai mica, daca actul constitutiv prevede astfel, auditorii interni sunt obligati sa verifice faptele
reclamate, iar in cazul in care sunt confirmate, fiind consemnate intr-un raport ce va fi comunicat consiliului de
administratie, respectiv consiliului de supraveghere, si pus la dispozitie adunarii generale; in acest caz, consiliul de administratie,
respectiv consiliul de supraveghere, este obligat sa convoace adunarea generala.
ART. 165
(1) Pentru indeplinirea obligatiei prevazute la art. 163 alin. (2), cenzorii vor delibera impreuna; ei insa vor putea face, in caz de
neintelegere, rapoarte separate, care vor trebui sa fie prezentate adunarii generale.
(2) Pentru celelalte obligatii impuse de lege, cenzorii vor putea lucra separat.
(3) Cenzorii vor trece intr-un registru special deliberarile lor, precum si constatarile facute in exercitiul mandatului lor.
ART. 166
(1) Intinderea si efectele raspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile mandatului.
(2) Revocarea lor se va putea face numai de adunarea generala, cu votul cerut la adunarile extraordinare.
Ce sunt domeniile, sistemele şi conturile semnificative în audit?
Sisteme si domenii semnificative
Este semnificativ tot ceea ca:
- modifica sensibil prezentarea financiara,sau
- aduce prejudicii intreprinderii sau unui tert.
Domenii semnificative:
a) sisteme semnificative = sisteme care asigura inregistrarea si transcrierea operatiilor repetitive, cand valoarea cumulata a acestora esta
ea insasi semnificativa in raport cu situatiile financiare; Exemple: cumparari-furnizori; vanzari-clienti; plati personal; trezorerie;
productie-stocuri;
b) conturi semnificative = conturi a caror valoare reprezinta o parte importanta din situatiile financiare.
Identificarea conturilor semnificative = Tehnici:
-efectuarea de comparatii intre datele din conturi cu cele trecute si ulterioare;
-analiza fluctuatiilor si tendintelor;
-studiul si analiza elementelor neobisnuite.
Conturile semnificative în audit sunt:
- conturile de imobilizări corporale
- conturile de imobilizări financiare
- conturile de stocuri

24
- conturile de trezorerie
- conturile de capitaluri proprii
- conturile de vânzări şi clienţi
- conturile de cumpărări şi de furnizori
Categoriile de riscuri in auditul statutar
a)Riscul inerent = posibilitatea ca soldul unui cont sau o categorie de operatiuni sa comporte erori semnificative. Exemple: inregistrarea
unor operatiuni neobisnuite si complexe, mai ales la sfarsitul exercitiului;vulnerabilitatea activelor la pierderi sau deturnari;
b)Riscul legat de control = consta in faptul ca o eroare semnificativa in cont sau intr-o categorie de operatiuni, nu este prevenita, nici
descoperita si corectata prin sistemul contabil;
c)Riscul de nedescoperire = nu se descopera o eroare semnificativa
Riscul de audit consta in faptul ca auditorul exprima o opinie incorecta, datorita faptului ca in sit fin sunt erori semnificative.
Riscul de audit se imparte in 3 componente: riscul inerent, riscul legat de control si riscul de nedescoperire.
a) Riscul inerent – consta in posibilitatea ca soldul unui cont sau ca o categorie de operatiuni sa comporte erori semnificative, izolate
sau impreuna cu erorile din alte conturi sau categorii de operatiuni sau datorita unui control intern ineficient;
b) Riscul legat de control consta in faptul ca o eroare semnificativa in cont sau intr-o categorie de operatiuni, izolata sau impreuna cu
alte solduri de cont sau categorii de operatiuni, nu este nici prevenita, nici descoperita sau corectata prin sistemul contabil si de control
intern utilizate;
c) Riscul de nedescoperire consta in faptul ca, controalele declansate de auditori nu reusesc sa descopere o eroare semnificativa in
soldul unui cont sau intr-o categorie de operatiuni, izolata sau impreuna cu alte solduri sau categorii de operatiuni.
Nivelul riscului de nedetectare depinde de controalele proprii ale auditorului; riscul de nedetectare nu poate fi eliminat in totalitate,
oricare ar fi tehnicile si procedurile folosite de auditor.
a) Pentru a evalua riscul inerent auditorul recurge la judecati profesionale bazate pe evaluarea unor factori ca:
- experienta si cunostiintele cadrelor de conducere, eventualele remanieri intervenite in cursul exercitiului;
presiuni exercitate asupra conducerii si alte imprejurari de natura a incita la prezentarea unor situatii financiare inexate (numar mare de
intreprinderi falite in sectorul de activitate);
- natura activit desfasurate de intrepr (uzura morala a tehnologiei, echipamentelor, produselor si serviciilor, structuri neadecvate);
factori influentand sectorul din care face parte intreprinderea: conditii economice si concurentiale, inovatii tehnologice, evolutia cererii
si practicile contabile;
- situatii financiare care pot sa contina anomalii: conturi continand ajustari privind exercitiile anterioare sau estimari;
- vulnerabilitatea activelor la pierderi sau deturnari;
- inregistrarea unor operatiuni neobisnuite si complexe, mai ales, la sfarsitul exercitiului
b) Riscul legat de control nu poate fi in intregime eliminat, avandu-se in vedere limitele inerente oricarui sist contabil si de ctrol intern.
In general, auditorul fixeaza un nivel ridicat al riscului legat de control, atunci cand:
- sistemele contabile si de control intern nu sunt aplicate corect;
- sistemul contabil si de control intern al intreprinderii sunt considerate ca insuficiente
Cand evaluarea riscului legat de ctrl se face la un nivel redus, auditorul va trebui sa documenteze elem pe care se sprijina in concluziile
sale
Relatiile dintre cele 3 componente ale riscului de audit
Riscul de nedetectare este invers proportional cu cumulul riscurilor inerente si riscurile legate de control
De exemplu, daca riscurile inerente si cele legate de control sunt ridicate, trebuie fixat un nivel al riscului de nedetectare redus, astfel
incat sa fie redus cat mai mult riscul de audit si, invers, daca riscurile inerente si cele legate de control sunt slabe, auditorul va accepta un
nivel al riscului de nedetectare mai ridicat, reducand astfel riscul de audit.
Diferenţele dintre auditul financiar şi controlul financiar.
Auditul financiar
Auditul financiar consta in examinarea profesionala efect de un profesionist ctabil competent si independent in vedere exprimarii unei
opinii motivate in legatura cu validitatea si corecta aplicare a procedurilor interne stab de conducerea entitatii economice.
Auditul financiar reprezintă orice intervenţie cu caracter de control, analiză, verificare, corectare sau studiu în contabilitatea unei entităţi
efectuată de un profesionist contabil competent şi independent.
Principalul obiectiv al auditului financiar îl reprezintă examinarea situaţiilor financiare privind imaginea fidelă, clară şi completă a
informaţiilor şi operaţiunilor reflectate în acestea, în vederea exprimării unei opinii independente şi responsabile.
În faza de planif a auditului fin este necesară determ obiectivelor specifice, în fcţie de care se stabileşte aria de aplicab a auditului.
Obiectivele auditului sunt acele rezultate care aşteaptă a fi obţinute în urma examinării situaţiilor financiare.
Aria de aplicabilitate a auditului financiar reprezintă domeniile auditate de către auditor, pentru atingerea obiectivelor auditului.
Pt exprimarea opiniei sale asupra sit financiare, auditorul trebuie să obţină probe de audit suficiente, relevante şi de încredere.
În acest scop, auditorul trebuie să efectueze teste pentru a se asigura că :
▬ forma şi conţinutul situaţiilor financiare respectă principiile generale ale contabilităţii şi ale altor reglementări legale;
▬ sumele din conturi sunt corect înregistrate;
▬ utilizarea fondurilor alocate s-a făcut în conformitate cu destinaţia stabilită prin legea bugetară anuală sau alte prevederi legale (ex:
acorduri internaţionale), iar plăţile au fost efectuate, în conformitate cu reglementările în vigoare.
Dintre obiectivele specifice auditului financiar, menţionăm atestarea următoarelor asertiuni: legalitatea şi regularitatea, exhaustivitatea,
realitatea, evaluarea, prezentarea şi raportarea tranzacţiilor (operaţiunilor economice);

25
▬ legalitatea şi regularitatea: tranzacţiile sunt efectuate în conformitate cu legile şi reglementările în vigoare şi în limita creditelor
bugetare aprobate;
▬ exhaustivitatea/caracterul complet : toate tranzacţiile (operaţiunile) aferente anului financiar auditat au fost înregistrate
corespunzător în situaţiile contabile, conform prevederilor legale;
▬ realitatea operaţiunilor : operaţiunile înregistrate în situaţiile financiare au fost realizate în mod efectiv, sunt relevante pentru
entitatea auditată şi se referă la perioada supusă auditării;
▬ evaluarea: toate tranzacţiile au fost corect evaluate şi înregistrate conform prevederilor legale;
▬ prezentarea şi raportarea: tranzacţiile au fost prezentate, clasificate şi descrise în conformitate cu cadrul de raportare emis de
autoritatea competentă de reglementare în domeniu.
Aspectele menţionate mai sus sunt cuprinse în aserţiunile managementului, ele constituind pentru auditori baza determinării obiectivelor
şi ariei de aplicabilitate a auditului.
Auditul financiar-contabil are ca obiective următoarele :
▬ sa constate reflectarea imaginii fidele a situaţilor patrimoniului şi a rezultatelor financiare în situaţiile financiare anuale, situaţii care
trebuie să ofere o imagine corecta a poziţiei financiare, performanţei financiare, fluxurilor de trezorerie şi a celorlalte informaţii
referitoare la activitatea desfăşurată;
▬ sa exprime opinii într-un raport de audit, care trebuie să conţină, în mod corect opinia auditorului asupra faptului dacă situaţiile
financiare oferă o imagine fidelă în concordanţă cu un cadru general de raportare financiară şi, atunci când este cazul, dacă situaţiile
financiare îndeplinesc cerinţele statutare;
▬ sa menţina calitatea şi coerenţa sistemului contabil, astfel încât să asigure certitudinea reflectării în bilanţ şi în contul de profit şi
pierdere în mod corect, sincer şi complet a patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatelor exerciţiului;
▬ sa asigure îmbunătăţirea utilizării informaţiei contabile;
▬ aprecierea performanţelor şi eficienţei sistemelor de informare şi organizare.
Pentru realizarea obiectivelor menţionate mai sus, auditorul are în vedere respectarea unor criterii ce sunt absolut obligatorii în cazul
auditului financiar-contabil :
Criteriul exhaustivităţii şi integrităţii înregistrărilor
Acest criteriu are în vedere ca toate operaţiunile patrimoniale au fost înregistrate corect şi integral în contabilitate.
Pentru realizarea acestui criteriu auditorul trebuie să adopte două soluţii :
1. Trebuie să verifice cu mare atenţie procedurile utilizate de entitatea auditată pt validarea tuturor modif patrimoniale: creşteri-
diminuări de active, respectiv diminuării de pasive. Această soluţie are dezavantajul că necesită un timp îndelungat pt validare.
2. Auditorul poate utiliza rezultatul inventarierii. El trebuie să se convingă că inventarierea s-a făcut în conformitate cu prevederile
legale. Dacă, ca urmare a operaţiunilor de inventariere s-au descoperit tranzacţii neînregistrate în contabilitate, iar acestea au fost
operate, se consideră că toate operaţiunile sunt corect înregistrate în evidenţe.
Respectarea criteriului exhaustivităţii şi integrităţii înregistrărilor presupune ca auditorul să se asigure că :
▬ toate operaţiunile reflectate în documentele justificative corespunzătoare sunt înregistrate în contabilitate, deci fără omisiuni;
▬ nu există operaţiuni contabilizate de mai multe ori.
Criteriul realităţii înregistrărilor
Auditorul are obligaţia să urmărească dacă toate elementele de activ şi pasiv înregistrate în contabilitate sunt justificate şi pot fi
verificate, corespund cu cele identificate fizic prin inventariere sau prin alte proceduri cum ar fi : confirmări primite de la terţi, analize de
laborator, control încrucişat, etc. De asemenea, se verifică dacă activele şi pasivele aparţin entităţii patrimoniale, în sensul că toate
operaţiunile efectuate aparţin şi sunt în numele firmei.
Criteriul corectei înregistrări în contabilitate şi corectei prezentări cu ajutorul conturilor anuale
Aplicarea acestui criteriu are mai multe obiective care trebuie localizate corect, funcţie de perioada de referinţă, evaluarea modificărilor,
înregistrarea şi întocmirea situaţiilor financiare.
a) Perioada corectă în care sunt evidenţiate elementele patrimoniale, presupune respectarea principiului independenţei exerciţiului,
utilizarea unei contabilităţi de angajament în folosirea conturilor de regularizări.
Regulariz operaţiunilor după inventariere impune corecta delimitare în timp a chelt şi venit pe întreaga perioadă a exerc financiar.
b) Evaluarea corectă presupune că elementele patrimoniale să fie evaluate în conformitate cu prevederile legii contabilităţii şi cu cadrul
general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare elaborat de Comitetul pentru Standarde de Contabilitate. Situaţiile financiare
anuale (bilanţul, contul de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, politicile contabile
şi note explicative) trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei, modificărilor capitalului propriu şi a fluxurilor
de trezorerie ale întreprinderii pentru respectivul exerciţiu financiar. Pentru aceasta, situaţiile financiare trebuie să fie întocmite cu
respectarea prevederilor Legii contabilităţii, ale Cadrului general de întocmire a situaţiilor financiare, elaborat de Comitetul pentru
Standarde de Contabilitate cât şi a Ordinelor Ministerului Finanţelor Publice pentru aprobarea reglementărilor contabile armonizate cu
Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.
Control intern
Sist de ctrl intern al unei entităţi cuprinde mediul de ctrol şi sist de proceduri şi politici elaborate şi puse în practică pt a asigura:
▬ respectarea reglementărilor sub incidenţa cărora intră activitatea entităţii auditate (legislaţie internă, proceduri interne);
▬ integritatea, exactitatea şi realitatea înregistrărilor contabile;
▬ întocmirea corectă şi la timp a situaţiilor financiare;
▬ prevenirea şi detectarea fraudelor şi a erorilor;
▬ realizarea obiectivelor manageriale în mod sistematic, economic şi eficient;
▬ realizarea atribuţiilor la un nivel calitativ corespunzător şi îndeplinirea cu regularitate a politicilor adoptate;

26
▬ respectarea legalităţii şi a dispoziţiilor conducerii;
▬ protejarea activelor;
▬ protejarea informaţiilor;
▬ furnizarea la timp de informaţii corecte şi complete pentru fundamentarea deciziilor conducerii.
a) Mediul de control constă în ansamblul preocupărilor conducerii entităţii auditate în ceea ce priveşte organizarea sistemului de control
intern şi importanţa ce se acordă acestuia.
Mediul de control influenţează eficienţa procedurilor de control specifice. De exemplu, un mediu de control puternic, cu o structură de
audit intern eficientă, poate completa semnificativ procedurile de control ale entităţii. Totuşi, un mediu de control puternic nu poate, prin
el însuşi, să asigure eficienţa sistemului de control intern.
Factorii care se reflectă în mediul de control sunt :
▬ modul de organizare a sistemului de conducere;
▬ stilul de conducere;
▬ structura entităţii, organigrama şi modul de stabilire a delegărilor de competenţe şi a responsabilităţilor;
▬ sistemul de control al conducerii, inclusiv funcţia de audit intern.
b) Procedurile de control ale entităţii constau în acele politici şi proceduri ce completează mediul de control stabilit de conducere,
pentru realizarea obiectivelor specifice ale entităţii.
Procedurile specifice de control cuprind următoarele :
▬ verificarea exactităţii aritmetice a înregistrărilor;
▬ efectuarea de controale privind modificările efectuate in sistemul IT, accesul la date, etc;
▬ controale asupra conturilor şi balanţelor de verificare;
▬ controlul şi aprobarea documentelor;
▬ compararea datelor interne cu informaţii din surse externe;
▬ limitarea accesului direct la înregistrări;
▬ compararea şi analizarea rezultatelor cu prevederile bugetare aprobate.
Prezentaţi cel puţin 7 caracteristici ale auditului statutar care-l deosebesc de auditul contractual.
1.-numirea auditorului statutar se face de catre adunarea generală a acţionarilor sau asociaţiilor;
2.-orice auditor statutar e mandatat, de regula pentru o durata de 5-7 ani;
3.-auditorul statutar emite in toate cazurile un raport de audit care are un conţinut strict normat;
4.-auditorului statutar îi este specifică o anumita conduită deontologică precis stabilită prin codul etic;
5.-misiunea de audit statutar are un caracter permanent;
6.-auditul statutar se efectuează numai prin sondaj;
7.-auditorul statutar nu poate avea imixtiuni în gestiunea societăţii-client.
Prin ce se deosebeşte o misiune de audit bazată pe proceduri convenite de o misiune de audit statutar ?
Intr-o misiune de proceduri convenite, auditorul nu exprimă nici o asigurare.El întocmeşte în mod simplu un raport asupra faptelor
constatate iar utilizatorii raportului sunt cei care trag propriile concluzii din lucrările auditorului.
Intr-o astfel de misiune, auditorul aplică proceduri de audit definite de comun acord cu clientul şi cu toţi beneficiarii rezultatelor acestor
lucrări.Acest raport se adresează exclusiv părţilor care au convenit procedurile de pus în lucru.
Care sunt caracteristicile unei misiuni de compilare?
Intr-o misiune de compilare nu se exprimă nici o asigurare în raport, cu toate că utilizatorii inform beneficiază de servicii ctabile.
Procedurile aplicate în astfel de misiuni nu au drept scop să permită furnizarea unei asigurări asupra situaţiilor financiare.
Care este sfera de cuprindere a misiunilor de audit speciale?
Misiunile de audit speciale se pot referi la:
- situaţii financ, stabilite după un referenţial contabil diferit de st internaţionale de raportare financiară şi de normele naţionale;
- conturi sau elemente de bilanţ sau rubrici din situaţiile financiare;
- respectarea clauzelor contractuale;
- situaţii financiare condensate ( rezumate).
Prin ce se caracterizează raportul auditorului asupra respectării clauzelor contractuale?
Misiunea se referă exclusiv la examinarea respectării clauzelor care vizează aspecte contabile şi financiare.
Opinia auditorului poate face obiectul unui raport distinct sau va fi inclusă în raportul de audit, de bază.
Prin ce se caracterizează raportul auditorului asupra situaţiilor financiare condensate?
Auditorul nu trebuie să emită vreun raport asupra situaţiilor financiare condensate decăt în cazul unde acesta a emis un raport de audit
asupra situaţiilor financiare în ansamblul lor.
Care sunt elementele de bază ale unui raport asupra situaţiilor financiare condensate?
1. - titlul;
2. - destinatarul;
3. - identificarea situaţiilor financiare auditate din care s-au născut situaţiile financiare condensate;
4. - o opinie care să indice dacă informaţiile cuprinse în situaţiile financiare condensate sunt în concordanţă cu situaţiile
financiare auditate, din care acestea s-au născut;
5. - o menţiune, sau o trimitere la o notă anexă la situaţiile financiare condensate, în care se menţionează ca situaţiile financiare
condensate trebuiesc citite împreună cu situaţiile financiare în ansamblul lor şi cu raportul de audit asupra acestora;
6. - data raportului;
7. - adresa auditorului;
27
8. - semnătura auditorului.
Raportul asupra unor rubrici din situaţiile financiare.
Auditorului i se poate cere să exprime o opinie asupra uneia sau mai multor rubrici din situaţiile financiare ( creanţe, stocuri,
provizioane), în cadrul misiunii de audit de bază sau într-o misiune distinctă.
Opinia auditorului se va referi numai la rubrica auditată.
Intr-o astfel de misiune trebuie ţinut seama de rubricile din situaţiile financiare care sunt interdependente, susceptibile de a avea o
influenţa semnificativă asupra informaţiilor în legătură cu care i s-a cerut opinia.
Auditorul trebuie să fixeze prag de semnificaţie pentru rubricile din situaţiile financiare asupra cărora işi va exprima opinia.
Raportul auditorului trebuie să menţioneze referenţialul ctabil pe baza căruia a fost auditată rubrica respectivă din sit financiare.
Dacă auditorul a formulat o opinie defavorabilă sau imposibilitate de exprimare a opiniei asupra sit fin în ansamblul lor, el poate emite o
astfel de opinie în raportul asupra unei rubrici numai dacă această rubrică nu constituie o parte semnificativă a acestor situaţii financiare.
Misiunea de examinare a informaţiilor financiare previzionale: caracteristici.
Elementele probante ale unei astfel de misiuni trebuie să permită auditorului să aprecieze dacă:
- ipotezele cele mai plauzibile reţinute ca bază a informaţiilor financiare previzionale sunt rezonabile.
- informaţiile financiare previzionale sunt suficiente;
- informaţiile financiare previzionale sunt corect prezentate;
- informaţiile financiare previzionale sunt pregătite într-o manieră coerentă cu situaţiile financiare istorice.
Explicaţi termenii de previziuni şi proiecţii în audit.
Previziunile-sunt informaţii financiare previzionale elaborate pe bază de ipoteze referitoare la evenimente viitoare (ipotezele sau
estimările cele mai plauzibile).
Proiecţiile – sunt informaţii financiare bazate pe ipoteze teoretice referitoare la evenimente viitoare şi la acţiuni ale conducerii care pot
sau nu să se producă, precum şi pe combinarea estimărilor celor mai plauzibile cu ipotezele teoretice.
Obiectivul şi principiile generale ale unei misiuni de examen limitat (revizuire).
Obiectivul unei misiuni de examen limitat este să permită auditorului să concluzioneze că nici un fapt semnificativ nu a fost descoperit
care să-l facă să creadă că situaţiile financiare nu au fost stabilite în toate aspectele lor semnificative conform unui referenţial contabil
identificat( asigurare negativă).
Auditorul trebuie să respecte regulile de etică: independ, integritatea, obiectivitatea, competenţa profesională, confidenţialitate,
profesionalismul şi respectul faţă de normele tehnice şi profesionale.
Proceduri de realizare a unei misiuni de examen limitat (revizuire).
1. - cunoaşterea activităţiilor întreprinderii şi ale sectorului din care face parte;
2. - analiza principiilor şi practicilor contabile urmate de întreprinderi;
3. - analiza procedurilor practicate de întreprindere pentru contabilizarea, clasificarea şi întocmirea documentelor de sinteză;
4 .- primirea în lucru a procedurilor analitice destinate identificării variaţiilor, tendinţelor şi elementelor neobişnuite.
În cazul în care se consideră că informaţiile supuse examenului limitat pot conţine anomalii semnificative, auditorul trebuie să pună în
lucru proceduri complementare sau mai extinse.
Normele de raportare în cazul unei misiuni de examen limitat (revizuire).
Raportul de examen limitat trebuie să conţină o concluzie scrisă, clar exprimată, sub forma unei asigurări negative.
Raportul trebuie să indice dacă situaţiile financiare nu dau o imagine fidelă, conform unui referenţial contabil identificat.El trebuie să
precizeze de asemenea că nici o opinie de audit nu este exprimată.
Raportarea unei misiuni de compilare.
Într-o misiune de compilare nu se exprimă nici o asigurare în raport, cu toate că utilizatorii beneficiază de servicii contabile.
Profesionistul contabil utilizează cunoştinţele sale contabile şi nu pe cele de auditor, în scopul strângerii, clasării şi sintetizării situaţiilor
financiare. Procedurile aplicate în astfel de misiuni nu au drept scop să permită furnizarea unei asigurări asupra situaţiilor financiare
respective; utilizatorii acestor informaţii sunt încrezători totuşi că beneficiază de intervenţia unui profesionist care aduce cunoştinţele şi
competenţele sale la elaborarea acestor situaţii financiare.
Raportul asupra misiunii de compilare trebuie să conţină elementele următoare:
- titlul;
- destinatarul;
- o menţiune confirmând că misiunea s-a derulat conform cu Standardele Internaţionale de Audit aplicabil misiunilor de compilare sau
normelor şi practicilor naţionale;
- indicarea faptului, dacă este cazul, că auditorul nu este independent de întreprindere;
- identificarea informaţiilor financiare cu precizarea că ele rezultă din detalii furnizate de conducerea întreprinderii;
- o menţiune indicând responsabilitatea conducerii întreprinderii pentru informaţiile financiare compilate de către auditor;
- o menţiune că mis de compilare nu reprez nici un audit, nici un examen limitat şi, în consecinţă, nici o asig nu este furnizată;
- un paragraf, dacă este cazul, pt atragerea atenţiei asupra dif semnificative menţionate în anexe faţă de referenţialul ctbil utilizat;
- data raportului;
- adresa şi semnătura auditorului (contabilului) pe fiecare pagină a informaţiilor financiare compilate sau pe prima pagină a situaţiilor
financiare compilate, se face una din menţiunile: “neauditate” sau “compilate fără audit, nici examen limitat”.
Interesul propriu – ameninţare la adresa independenţei.
Interesul propriu devine o ameninţare la adresa independenţei atunci când un cabinet, o societate sau membrii acestora ar putea beneficia
de un interes (participare) financiar din partea clientului sau dacă un interes propriu al acestor cabinete ar intra în conflict cu clientul

28
respectiv (exemple: participare financiară directă sau indirectă la capitalul propriu, un împrumut sau o garanţie la sau de la un client,
onorarii totale provenind de la un singur client, relaţii de afaceri cu clientul, potenţială angajare ca salariat al clientului, onorarii
neprevăzute în contractul de audit).
Slăbirea autocontrolului – ameninţare la adresa independenţei.
Ameninţarea la adresa independenţei, legată de slăbirea autocontrolului, apare atunci când unul dintre membrii cabinetului/societăţii a
fost anterior una din persoanele care a gestionat patrimoniului clientului şi astfel poate exercita o influenţă semnificativă directă asupra
nivelului de asigurare al angajamentului faţă de client(exemple: un membru al cabinetului/societăţii care este sau a fost recent una din
persoanele care a getionat patrimoniul clientului, sau care a fost recent un angajat al clientului într-o poziţie din care poate exercita o
influenţă semnificativă asupra nivelului de certitudine).
Renunţarea la convingeri – ameninţare la adresa independenţei.
Renunţarea la convingeri poate să apară atunci când cabinetul/societatea sau un membru al acestuia, promovează opinia unui client până
la punctul în care obiectivitatea sa este sau poate fi înţeleasă ca fiind compromisă.Este cazul în care cabinetul/societatea sau un membru
al acestuia şi-au subordonat raţionamentul lor profesional aceluia al clientului.
Manifestări de familiarism – ameninţare la adresa independenţei.
Manifestările de familiarism au loc atunci când, în virtutea unor relaţii strânse cu un client, cu cei care gestionează patrimoniul sau cu
angajaţii acestuia, cabinetul/societatea sau un membru al acestora, devine prea înţelegător faţă de interesele clientului (un membru al
cabinetului/societăţii are un membru de familie cu funcţie de răspundere în întreprinderea clientului; un fost partener al
cabinetului/societăţii gestionează patrimoniul clientului şi are influenţă importantă asupra realizării obiectului contractului încheiat cu
clientul, acceptarea de daruri, în afară de cazul când valoarea acestora este nesemnificativă, de către membrii cabinetului/societăţii, de la
client sau de la persoanele care gestionează patrimoniul clientului).
Acţiuni de intimidare – ameninţare la adresa independenţei.
Acţiunile de intimidare au loc atunci când un membru al cabinetului/soc este implicat să acţioneze obiectiv şi să exercite prudenţă
profesională, prin ameninţări reale sau percepute, de la persoanele care gestionează patrimoniul sau de la angajaţii clientului.
Protejarea independenţei prin normele legale şi profesionale.
Natura măsurilor de protejare care urmează a fi aplicate va varia în funcţie de împrejurări.Aceste măsuri se impart în trei categorii:
- măsuri de protejare create de profesie, legislaţie sau reglementări;
- măsuri de protejare stabilite în cadrul contractului încheiat cu clientul beneficiar al serviciilor profesionale;
- măsuri de protejare stabilite în cadrul propriilor sisteme şi proceduri ale cabinetelor/societăţiilor.
Protejarea independenţei prin clauze contractuale cu clientul.
Măsurile de protejare stabilite în contractul cu clientul constau în:
- aprobarea sau ratificarea de către Adunarea generală a clientului, a numirii cabinetului/societăţii prestatoare de servicii profesionale
atunci când alte peroane împuternicite de client au semnat contractul;
- nominalizarea angajaţilor competenţi ai clientului, împuterniciţi a lua decizii manageriale;
- stabilirea de către client a politicilor şi procedurilor pentru o raportare financiară corectă;
- procedurile interne ale clientului privind asigurarea delegării obiective a angajaţilor pentru buna gest a bunurilor şi valorilor;
- structura conducerii corporative a clientului, printer care şi comitetul de audit care asigură supravegherea procesului de validare a
informaţiilor şi situaţiilor financiare şi legătura cu cabinetul/societatea care prestează servicii profesionale pentru client.
Protejarea independenţei prin măsuri interne cabinetului.
Astfel de măsuri constau în:
- importanţa independenţei acordată de conducerea cabinetului/societăţii şi modalitatea de implicare a membrilor echipelor de
profesionişti contabili în audit;
- politici şi proceduri de implementare şi monitorizare a controlului calităţii nivelului de asigurare al angajamentului cu clientul;
- politici de independenţă privind identificarea ameninţărilor la adresa independenţei, evaluarea importanţei acestor ameninţări şi
identificarea măsurilor de protejare;
- politici interne şi proceduri de supraveghere a respectării aplicării politicilor şi procedurilor privind independenţa;
- politici şi proceduri care să permită identificarea intereselor sau relaţiilor dintre cabinete/societăţi şi membrii acestora cu clienţii;
- politici şi proceduri privind monitorizarea evitării obţinerii veniturilor cabinetului/societăţii de la un singur client;
- modalitatea de folosire a diferiţilor parteneri şi echipe pentru prestarea unor servicii profesionale care reprezintă părţi dintr-un contract
încheiat cu un client;
- politici şi proceduri care să interzică membrilor cabinetului/societăţii şi altor persoane, care nu fac parte din echipa de audit şi servicii
conexe, să influenţeze rezultatul nivelului de asigurare angajat;
- comunicarea sincronizată a politicilor şi procedurilor cabinetului/societăţii, inclusiv orice schimbări ale acestora, tuturor colaboratorilor
şi angajaţilor, incluzând instruirea corespunzatoare şi formarea lor continuă;
- desemnarea unui membru cu experienţă al managementului cabinetului/societăţii drept delegat responsabil pentru supravegherea
functionării adecvate a sistemului de protejare a independenţei;
- mijloace de a informa partenerii şi personalul de conducere al clienţilor şi al entităţilor lor raportoare că trebuie să rămână independenţi
faţă de cabinetul/societatea prestatoare de servicii profesionale;
- un mecanism disciplinar, pentru a asigura conformarea cu politicile şi procedurile stabilite;
- politici şi proceduri pentru a însărcina colaboratorii şi angajaţii cabinetului/societăţii să comunice nivelurilor superioare orice chestiune
privind independenţa şi obiectivitatea care îi preocupă; acestea include şi informarea membrilor cabinetului/societăţii asupra
procedurilor deschise împotriva lor;

29
- includerea suplimentară în echipă a unui profesionist contabil care să supravegheze lucrările efectuate sau pentru a da recomandările
necesare cerute. Această persoană ar putea fi angajată din afara cabinetului/societăţii/grupului sau să fie cineva din interiorul lor, care nu
a fost membru al echipei de audit şi servicii conexe;
- consultarea unei terţe persoane, cum ar fi un comitet de administratori independenţi, un organism profesional de reglementare sau un
alt profesionist contabil;
- rotirea personalului cu funcţii de conducere;
- comentarea problemelor privind independenţa cu comitetul de audit sau cu alte persoane din conducerea clientului;
- elucidarea, cu comitetul de audit sau cu alte persoane din conducerea clientului, a naturii serviciilor prestate şi a mărimilor onorariilor
percepute;
- politici şi proceduri care să protejeze membrii echipelor de audit şi servicii conexe să nu ia decizii manageriale sau să-şi asume
responsabilităţi care, de drept, revin clientului;
- implicarea altui cabinet/societate pentru a realiza sau a realiza din nou o parte din nivelul de asigurare al angajamentului;
- implicarea altui cabinet/societate pentru realizarea din nou a serviciilor care nu necesită un nivel de asigurare acordat clientului, în
măsura în care acesta îşi asumă responsabilitatea serviciilor prestate;
- eliminarea unei persoane din echipa de audit şi servicii conexe, când are participări financiare personale care pot crea o ameninţare la
adresa independenţei.
Când măsurile de protejare a independenţei, arătate mai înainte, sunt insuficiente pentru a elimina sau reduce la un nivel acceptabil
ameninţările la adresa independenţei sau când cabinetul/societatea consideră necesar să nu elimine activităţile, situaţiile sau interesele
care creează ameninţarea, atunci singura măsură utilă va fi aceea de a refuza contractul privind acordarea nivelului de asigurare angajat
sau de a se retrage din acest contract.
Controlul de calitate la nivelul cabinetului de audit.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 220 stabileşte procedurile şi principiile fundamentale precum şi modalităţile lor de aplicare
cu privire la controlul de calitate şi în mod deosebit, la politicile şi procedurile folosite de unn cabinet în lucrările de audit şi la
procedurile referitoare la lucrările încredinţate unor colaboratori ai auditorului.
Natura, calendarul şi întinderea politicilor şi procedurilor de control de calitate ale unui cabinet sau societate depind de numeroşi factori
ca: felul şi importanţa activităţii sale, dispersia geografica, nivelul de organizare, costuri etc.
Obiectivele politicilor de control de calitate adoptate de către un cabinet sau o societate sunt urmatoarele:
- exigenţele profesionale: personalul cabinetului sau al societăţii trebuie să se conformeze principiilor de independenţă, integritate,
obiectivitate, confidenţialitate şi profesionalism, înscrise în Codul etic;
- aptitudini şi competenţe: nivelul de instruire şi formare al personalului cabinetului sau societăţii permite acestuia să se achite în mod
corect şi complet de sarcinile pe care le primeşte în cadrul unei misiuni de audit;
- repartizarea lucrărilor: lucrările de audit vor fi încredinţate personalului care dispune de pregătirea şi experienţa necesară;
- delegarea : conducerea, supervizarea şi revederea lucrărilor realizate la toate eşantioanele permit obţinerea unei asigurări rezonabile că
lucrările efectuate răspund normelor de calitate stabilite.
Explicaţi semnificaţia datării raportului de audit.
Rap auditorului trebuie să poarte data de la sfărşitul lucrărilor de audit. Cititorul este astfel informat că auditorul a apreciat efectele
asupra sit fin şi asupra raportului său, evenimentelor şi tranzacţiilor intervenite, de care el a avut cunoştinţă până la această dată.
Întrucât responsabilitatea auditorului constă în emiterea unui raport asupra sit financiare pregătite şi prezentate de conducerea societăţii,
raportul său nu trebuie să poarte o dată anterioară celei la care situaţiile financiare au fost închise şi aprobate.
Situaţii care conduc la formularea altei opinii decât opinie fără rezerve.
De fiecare dată când auditorul emite un raport, altul decât un raport fără rezervă, el trebuie să includă în raportul său o descriere clară a
tuturor motivelor care justifică decizia sa şi, de fiecare dată când poate, să cifreze (să estimeze) incidenţa posibilă asupra sit financiare.
Aceste inform trebuie să fie date, de preferinţă într-un paragraf distinct care să preceadă pe cel care cuprinde exprimarea opiniei sau
imposibilit de a exprima o opinie şi pot, de asemenea, să facă trimitere la o notă anexă mai aprofundată.
Rolul şi conţinutul notei de sinteză.
Pentru a permite auditorului să-şi facă o părere definitvă asupra situaţiilor financiare, este util să-şi stabilească o “notă de sinteză” care
recapitulează toate puncyele importante ale lucrării, care pot avea o incidenţă asupra deciziei finale.
Nota de sinteza este stabilită pe o foaie de lucru care presupune:
- o referire la foaia de lucru în care punctul reţinut ca important este dezvoltat;
- o descriere sumara a punctului respectiv;
- poziţia auditorului (punctul său de vedere).
Descrierea punctelor respective se va referi la toate elementele importante ale desfasurării lucrărilor şi în special la:
- problemele tehnice întâlnite şi maniera în care au fost rezolvate;
- punctele în suspensie care necesită primirea unei informaţii complementarea;
- domeniile care necesită o luare de poziţie şi o decizie finală a auditorului;
- o listă a modif propuse, evidenţiindu-le pe cele care au fost contabiliz şi separat pe cele care încă nu au fost acceptate de întrepr.
Poate fi utilă, de asemenea, realizarea unui scurt rezumat al evenimentelor semnificative care au marcat viaţa întreprinderii în timpul
exerciţiului ca, de exemplu:
- evoluţia principalelor elemente din situaţiile financiare;
- produse (activitaţi) noi;
- schimbări în strategia întreprinderii.
\Rolul şi conţinutul chestionarului de sfârşit de misiune.
30
Chestionarul sfârşitului lucrărilor permite asigurarea că toate elementele au fost reunite, că normele au fost respectate şi că dosarele sunt
complete.
Întrebările din chestionar trebuie să recapituleze toate lucrările ce trebuie efectuate potrivit standardelor normelor de audit şi procedurilor
interne ale cabinetului şi se pot grupa după cum urmează:
-întinderea lucrărilor;
- delegarea lucrărilor către membrii echipei şi supervizarea activităţii lor;
- conţinutul bilanţului contabil;
- raportările;
- comunicările cu conducerea întreprinderii;
- latura administrativă.
Rolul şi conţinutul scrisorii de afirmare.
Auditorul poate consemna în foile sale de lucru proba afirmaţiilor primite de la conducători, efectuând o sinteză a convorbirilor sale
obţinând o scrisoare de afirmare, care poate imbrăca forma:
- fie a unei scrisori emanând de la conducători;
- fie a unei scrisori a auditorilor amintind termenii afirmatiei verbale primite de la conducători, recunoscute cum se cuvine şi confirmate
de ei.
Daca conducătorii refuză să ateste printr-o scrisoare de afirmare afirmaţiile pe care auditorul le consideră necesare, acest refuz va
constitui o limitare a întinderii lucrărilor sale.
Scrisoarea de afirmare permite:
- clarificarea răspunderilor ce revin conducătorilor întreprinderii şi auditorului;
- înştiinţarea conducerii întrepr asupra modului de influenţare a sit financiare de către informaţiile pe care numai ea le deţine.
Aceasta scrisoare de afirmare nu înlocuieşte procedurile de verificare ce trebuie efectuate de către auditori.
Faptele descoperite până la data raportului de audit.
Auditorul trebuie să pună în lucru proceduri care urmăresc strângerea de elemente probante suficiente şi adecvate care să justifice faptul
că au fost identificate toate evenimentele care pot necesita ajustări ale situaţiilor financiare sau informaţii suplimentare în anexe, până la
data raportului său.
Procedurile menite să identifice evenimentele care pot face obiectul unei ajustări a situaţiilor financiare sau unei informaţii în anexe, vor
fi puse în lucru la o dată cât mai apropiată de data raportului de audit şi vor cuprinde acţiunile următoare:
- examinarea fact de cumpărări, de vânzări, a avizelor de expediţie sau a notelor de intrare-recepţie ale perioadei posterioare închiderii
exerc, pentru a verif dacă operaţiile respective nu sunt aferente exerc închis (controlul principiului independenţei exerc);
- examinarea încasărilor posterioare închiderii pentru a verifica reactivarea creanţelor;
- cercetarea facturilor de vânzare posterioare închiderii pentru a se încredinţa că stocurile nu sunt evaluate la o sumă superioară valorii
lor de realizare sau invers;
- analiza procedurilor stabilite de conducerea intrepr pentru a se asigura că evenim posterioare închiderii au fost bine identificate;
- consultarea proceselor verbale ale adunării generale a acţionarilor, ale consiliului de administraţie, ale comitetului de audit, ale
comitetului de direcţie, care au avut loc după data închiderii exerciţiului;
- analiza altor informaţii financiare luate, previziuni de trezorerie şi alte rapoarte ale conducerii intreprinderii;
- cereri, sau cereri suplimentare de informaţii de la oficiul juridic sau de la avocaţii intreprinderii în legătură cu procesele pe rol;
- corespondenţa înregistrată la conducerea intreprinderii în legătură cu subiecte, cum ar fi:
• situaţia actuală a unor elemente contabilizate pe baza unor date preliminare sau neconcludente;
• noi angajamente, împrumuturi, garanţii acordate sau primite;
• vânzări de active realizate sau avute în vedere;
• noi acţiuni sau obligaţiuni emise sau prevăzute a fi emise, proiecte de fuziune, sau alte căi de restructurări;
• active care fac obiectul unor pretenţii de proprietate, distruse din diferite cauze (incendii, inundaţii etc.);
• evoluţia unor riscuri;
• alte evenimente care ar pune în discuţii continuitatea exploatării.
Dacă, prin aplicarea procedurilor de mai sus, auditorul descoperă că evenimentele posterioare au o incidenţă semnificativă asupra
situaţiilor financiare, el trebuie să determine dacă acestea au fost corect avute în vedere şi au făcut obiectul unei informaţii
corespunzătoare în notele anexe la situaţiile financiare.
Când un subgrup, filială sau sucursală face obiectul unui audit din partea altui auditor, auditorul va examina procedurile acestui alt
auditor referitoare la evenimentele posterioare, precum şi necesitatea de a-l informa de data prevăzută pentru semnarea propriului său
raport de audit.
Fapte descoperite după data raportului de audit dar înaintea publicării situaţiilor financiare.
Auditorul nu este ţinut să aplice proceduri sau să facă investigaţii referitoare la situaţiile financiare, după data raportului de audit.
Conducerea intreprinderii, însă, trebuie să informeze auditorul asupra evenimentelor suvenite între data raportului de audit şi data
publicării situaţiilor financiare şi care sunt susceptibile să aibă o influenţă asupra acestora.
Când auditorul a luat la cunoştinţă, după data raportului său dar înaintea publicării situaţiilor financiare, de evenimente care riscă să aibă
o incidenţă semnificativă asupra acestora, auditorul trebuie să stabilească dacă trebuie să ceară cercetarea situaţiilor financiare şi să
discute aspectele în cauză cu conducerea intreprinderii pentru a stabili măsurile care se impun.

31
Dacă conducerea intreprinderii corectează situaţiile financiare, auditorul va pune în lucru procedurile necesare şi va furniza conducerii
intreprinderii un alt raport de audit, în nici un caz data noului raport nu va putea fi anterioară datei semnării sau aprobării situaţiilor
financiare şi, în consecinţă, procedurile menţionate mai sus se vor prelungi până la data noului raport de audit.
Dacă conducerea intreprinderii refuză să corecteze situaţiile financiare iar auditorul consideră necesare aceste corecturi, el trebuie să
exprime o opinie cu rezerve sau o opinie defavorabilă; dacă raportul de audit apucase să fie depus, auditorul cere conducerii
intreprinderii să nu publice, către terţi, situaţiile financiare şi raportul de audit iar, dacă aceasta decide totuşi publicarea, auditorul va lua
măsurile adecvate pentru a evita ca terţii să utilizeze raportul său.
Fapte descoperite după data publicării situaţiilor financiare.
După publicarea situaţiilor financiare auditorul nu este ţinut să procedeze la vreo investigaţie.
Dacă însă auditorul a luat la cunoştinţă, după publicarea situaţiilor financiare, de existenţa unui eveniment care, dacă ar fi fost cunoscut
la data semnării raportului său, l-ar fi condus la modificarea opiniei, el trebuie să stabilească dacă este cazul corectării situaţiilor
financiare şi să discute aspectele respective cu conducerea intreprinderii.
În cazul în care conducerea intreprinderii corectează situaţiile financiare, auditorul va controla măsurile luate de conducerea
intreprinderii pentru a se asigura că toate persoanele care sunt în posesia situaţiilor financiare nemodificate au luat cunoştinţă de
corectarea acestora şi va întocmi un nou raport de audit asupra situaţiilor financiare. Acest nou raport de audit trebuie să cuprindă un
paragraf de observaţii făcând trimitere la o notă anexă la situaţiile financiare care cuprinde motivele corecţiei situaţiilor financiare
publicate anterior. Data noului raport de audit nu va fi anterioară celei de aprobare a situaţiilor financiare corectate.
În cazul în care conducerea intreprinderii nu ia măsurile necesare pentru a se asigura că toate persoanele care au în posesie situaţiile
financiare şi raportul de audit publicate anterior au fost corect informate de situaţie şi nu corectează situaţiile financiare chiar dacă
auditorul a solicitat corectarea, auditorul va face cunoscut conducerii intreprinderii că va lua toate măsurile pentru a evita ca terţii să
utilizeze raportul său de audit.
Nu este necesară corectarea situaţiilor financiare şi stabilirea unui nou raport de audit atunci când situaţiile financiare ale exerciţiului
următor sunt pe punctul de a fi publicate, cu condiţia ca o informaţie corespunzătoare despre situaţia existentă să fie furnizată în notele
anexate la aceste situaţii financiare
Particularităţi privind părţile afiliate (legate) în audit.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 550 stabileşte procedurile şi principiile fundamentale, precum şi modalităţile lor de aplicare
în ce priveşte responsabilităţile auditorului referitoare la tranzacţiile între părţi legate (afiliate), aşa cum sunt ele definite prin Standardul
Internaţional de Contabilitate nr. 24 “Părţi legate”.
Auditorul trebuie să pună în lucru proceduri de audit în vederea reuniunii de elemente probante referitoare la identificarea de către
conducerea intreprinderii a părţilor legate (afiliate), precum şi la informaţiile prezentate în anexe privind efectele tranzacţiilor şi
operaţiilor între părţile legate, care au o influenţă semnificativă asupra situaţiilor financiare.
În timpul lucrărilor de audit, auditorul dă atenţie operaţiilor care par neobişnuite şi care pot indica existenţa părţilor legate până atunci
necunoscute ca, de exemplu:
- operaţ efect în cdiţii comerciale anormale, mai ales în ce priveşte preţul, rata dobânzii, garanţii şi cdiţii de ramburs neobişnuite;
- operaţii a căror existenţă nu pare justificată prin nici o motivaţie logică;
- operaţii a căror substanţă diferă de forma acestora;
-operaţii efectuate pe căi neobişnuite;
- volum prea ridicat sau operaţii importante realizate cu unii clienţi sau furnizori, în raport cu alţii;
- operaţii neânregistrate.
Printre procedurile puse în lucru de auditor se pot folosi:
- controalele detaliate asupra unor operaţii, tranzacţii, rulaje sau solduri;
- consultarea proceselor verbale ale adunărilor generale ale acţionarilor şi ale consiliului de administraţie;
- acordarea unei atenţii deosebite unor operaţii de la sfârşitul perioadei;
- acordarea contractelor şi convenţiilor de împrumut;
- examenul operaţiilor de cumpărări sau vânzări pe părţi ale unei societăţi în participaţie;
- examenul operatţiilor şi tranzacţiilor între părţi legate identificate;
- obţinerea unei declaraţii de la conducerea intreprinderii prin care să ateste că informaţiile prezentate cu privire la identificarea părţilor
legate sunt exhaustive şi au fost corect descrise în anexele la situaţiile financiare.
Ipoteza continuităţii activităţii în auditul situaţiilor financiare.
În timpul planificării şi realizării misiunii de audit, auditorul trebuie să aprecieze temeinicia utilizării de către conducerea intreprinderii a
convenţiei contabile de bază de continuare a activităţii, la elaborarea situaţiilor financiare.
Exemple de fapte sau evenimente care, luate izolat sau împreună, constituie semne de întrebare asupra valabilităţii convenţiei contabile
de bază de continuare a exploatării, fără a fi exhaustive, sunt:
- capitaluri proprii sau fond de rulment negative;
- împrumuturi care ajung la scadenţă, fără perspectivă realizată de rambursare sau reeşalonare, sau recurgerea excesivă la credite pe
termen scurt pentru a finanţa active pe termen lung;
- indicii privind retragerea suportului financiar de către creditori;
- marje brută de autofinanţare negativă;
- indicatori financiari cheie, nefavorabili;
- pierderi din exploatare sau degradări importante ale activelor;
- stoparea politicii de distribuire de dividende;
- insuficienţa trezoreriei pentru a face plăţile la scadenţă;
32
- refuzul creditelor – furnizori;
- părăsirea intreprinderii de către cadrele de conducere;
- pierderea unor pieţe importante, a unor licenţe importante sau furnizori principali;
- mişcări sociale, sau lipsa materiilor prime de bază;
- proceduri judiciare în curs care, dacă sunt pierdute, pot avea consecinţe financiare grave;
- schimbări legislative sau politici guvernamentale care riscă să aibă efecte nefavorabile asupra intreprinderii.
Responsabilitatea auditorului constă în aprecierea modului în care conducerea intreprinderii a utilizat convenţia contabilă de bază a
continuităţii activităţii şi dacă există incertitudini semnificative în ce priveşte capacitatea intreprinderii de a continua activitatea şi care ar
fi trebuit să fie prezentate în anexe. El trebuie să colecteze elemente probante suficiente şi adecvate pentru a confirma existenţa unei
incertitudini semnificative referitoare la continuitatea exploatării.
Auditorul se poate găsi în una din următoarele situaţii:
- a fost aplicată convenţia contabilă de bază a continuităţii activităţii dar există o incertitudine semnificativă. În acest caz se verifică dacă
în notele anexe au fost descrise corect faptele susceptibile de a pune în discuţie continuitatea activităţii; în caz afirmativ, el va emite o
opinie fără rezerve dar va introduce un paragraf de observaţii; în caz negativ, el va emite o opinie cu rezerve sau o opinie defavorabilă;
- situaţiile financiare au fost stabilite în condiţii de continuitate a activităţii dar în raţionamentul său profesional, auditorul reţine că
intreprinderea nu va fi în măsură să continue activitatea; în acest caz, el va emite o opinie defavorabilă;
- conducerea intreprinderii refuză să facă sau să completeze analizele sale pentru a evalua de o manieră completă aspectele legate de
continuitatea activităţii; auditorul poate introduce o rezervă în raportul său, ca urmare a limitării întinderii lucrărilor sale.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 570 stabileşte procedurile şi principiile fundamentale, cât şi modul lor de aplicare în ce
priveşte responsabilităţile auditorului în legătură cu aplicarea convenţiei contabile de bază a continuării activităţii la elaborarea situaţiilor
financiare ale intreprinderii.
Auditul estimărilor contabile.
Estimarea contabilă desemnează o evaluare aproximativă a sumei unui element în absenţa unei metode precise de măsurare
(determinare). Cele mai frecvente estimări contabile se referă la:
- provizioane pentru deprecierea stocurilor şi creanţelor;
- amortizarea imobilizărilor asupra duratei lor de viaţă estimată;
- venituri anticipate;
- impozite amânate;
- provizioane pentru riscuri privind procesele în curs;
- pierderi asupra unor contracte pe termen lung;
- provizioane pentru garanţii.
Auditorul trebuie să reunească elementele probante suficiente şi adecvate asupra estimărilor contabile cuprinse în situaţiile financiare:
caracterul rezonabil al acestor estimări şi corecta şi completa prezentare a informaţiilor în anexe.
În acest scop, auditorul poate:
- examina şi testa procedurile urmate de conducerea intreprinderii pentru efectuarea estimării;
- utiliza o estimare independentă pentru a o compara cu cea efectuată de conducerea intreprinderii;
- revedea evenimentele posterioare închiderii exerciţiului pentru a stabili dacă estimarea se confirmă.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 540 stabileşte procedurile şi principiile fundamentale cât şi modul lor de aplicare în ce
priveşte auditul estimărilor contabile conţinute în situaţiile financiare.
Procedurile analitice în auditul situaţiilor financiare.
Procedurile analitice cuprind compararea informaţiilor financiare ale intreprinderii:
- cu informaţiile comparabile ale exerciţiilor precedente;
- cu rezultatele stabilite de intreprindere – bazate pe bugete sau pe previziuni – sau estimate de auditor (cum ar fi cele privind cheltuielile
cu amortizările);
- cu informaţiile similare din sectorul de activitate din care face parte intreprinderea.
Procedurile analitice sunt utilizate în diferite etape ale misiunii de audit şi anume:
- pentru a ajuta auditorul să planifice natura, calendarul şi întinderea altor proceduri de audit (etapele anterioare);
- în controalele substantive pentru găsirea elementelor probante;
- ca mijloc de revizuire a coerenţei de ansamblu a situaţiilor financiare (etapa V - următoare).
Atunci când auditorul foloseşte procedurile analitice ca şi controalele substantive, trebuie să ţină seama de unii factori precum:
- obiectivele procedurilor analitice şi gradul de fiabilitate al lor;
- disponibilitatea informaţiilor şi fiabilitatea lor;
- sursele informaţiilor disponibile; sursele externe independente sunt în general mai fiabile decât sursele interne;
- caracterul comparabil al surselor disponibile;
- cunoştinţele dobândite cu auditurile precedente etc.
Tehnica procedurilor analitice este reglementată prin Standardul Internaţional de audit (ISA) nr. 520.
Conţinutul unui raport asupra controlului intern.
Auditorul semnalează conducerii intreprinderii-client observaţiile pe care acesta le are asupra controlului intern, oral sau în scris. Dacă
descoperă lacune grave, el apreciază dacă refuză certificarea sau o face cu rezerve. El poate sugera ameliorarea sist existent.
Comunicarea observaţiilor poate fi făcută printr-un “Raport asupra controlului intern”, al cărui conţinut trebuie să respecte următoarele
principii:
33
- prezentarea unei scurte sinteze asupra a ceea ce este esenţial pentru a folosi conducerii societăţii;
- prezentarea detaliată a problemelor pe servicii sau subunităţi ale societăţii pentru a putea fi uşor difuzate;
- analiza fiecărei probleme în mod logic, de o manieră constructivă, pentru a permite societăţii să utilizeze raportul ca un instrument de
ameliorare a procedurilor în patru părţi: introducere şi sinteză, sumar, detalii şi anexe.
Nota de introducere şi sinteză poate cuprinde:
- o amintire rapidă a misiunii, a locului şi rolului activit de apreciere a controlului intern, condiţiile de execut şi metodele utilizate;
- concluziile raportului (cu eventuale trimiteri la părţile din raport care detaliază problema);
- data şi semnătura.
Nota de introd şi sinteză are ca scop să permită destinat principali (conducerea soc) să aibă rapid cunoştinţă de concluz esenţiale.
Sumarul raportului poate figura imediat după nota de introducere şi sinteză şi poate fi prezentat în diferite feluri: recapitularea diferitelor
titluri şi puncte care vor fi reluate în partea de “Detalii”, reluarea rapidă a tuturor slăbiciunilor constatate.
Detaliile raportului corespund la ceea ce a fost anunţat în Sumar; structurarea detaliilor se face urmărindu-se anumite principii:
- prezentarea punctelor în ordinea importanţei;
-recapitularea punctelor pe secţiuni, funcţii sau grupă de conturi;
- o parte poate fi avută în vedere pentru sfaturi mai puţin importante;
- o parte separată poate fi destinată punctelor care pot avea o incidenţă asupra certificării (însă atenţie ca această parte să nu infirme
opinia emisă asupra situaţiilor financiare în raportul general);
- sfaturile date în cursul exerciţiului precedent pot fi reluate aici dacă acestora nu li s-a dat curs.
Fiecare din punctele prezentate trebuie să conţină informaţiile următoare:
- descrierea punctelor slabe constatate;
- consecinţe şi incidenţe asupra situaţiilor financiare;
- sfaturi şi măsuri care permit ameliorarea situaţiei.
Ce sunt testele de conformitate.
Sunt testele pe care auditorul le face în etapa de confirmare a înţelegerii sistemului contabil şi de control intern. Auditorul selecţionează
un mumăr limitat de tranzacţii cărora le urmăreşte circuitul şi reţine dacă controalele prevăzute au fost efectuate.
Testele de conformitate pot fi realizate după diferite modalităţi:
- observare directă;
- confirmare verbală a celor ce utilizează procedura respectivă;
- existenţa mijloacelor utizate (ştampile, vize, fişiere etc.);
- observarea ulterioară, constând din reluarea în întregime a circuitului plecând de la origine, pentru a-l testa.

Ce sunt testele de permanenţă.

Sunt testele pe care auditorul le face în etapa de evaluare preliminară a modului de funcţionare a sistemului contabil şi de control intern.
Acestae au ca obiect verificarae dacă punctele forte şi cele slabe identificate în sistemul contabil fac obiectul unei aplicări efective şi
constante. Aceste teste trebuie să fie suficient de ample pentru a convinge că procedurile controlate sunt aplicate într-o manieră
permenentă şi fără defecţiuni.
Societatea Alfa, auditată de dumneavoastră, a achiziţionat la 5 aprilie 200x un ansamblu imobiliar spre renovare şi a
efectuat următoarele cheltuieli:
– preţ cumpărare teren: 90 mil. lei
– preţ cumpărare construcţie: 410 mil. lei
– taxe înregistrare: 83 mil. lei
– cheltuieli cu actele: 3,5 mil. lei
– onorarii notar: 14.744 mil. lei
(din care TVA 2.744.000 lei)
29.900 mil. lei
– comisioane:
(din care TVA 4.900.000 lei)
23.920 mil. lei
– cheltuieli arhitecţi:
(din care TVA 3.920.000 lei) 263.120 mii lei
– reparaţii:
(din care TVA 43.120.000 lei)
Societatea a înregistrat în cheltuielile perioadei suma de 18.244.000 lei.
Care sunt sumele ce trebuiau contabilizate în cheltuielile perioadei, în contul terenului şi în contul construcţii?
Răspuns: (toate cheltuielile ocazionate de achiziţia şi punerea în funcţiune a imobilizărilor corporale se înregistrează în valoarea de
intrare a imobilizărilor).
În calitate de auditor al intreprinderii Omega SA aţi constatat că la 31 decembrie stocul la produsul X este
contabilizat pentru 6.500.000 lei.
Care este valoarea stocului la 31 decembrie, cunoscând că intreprinderea foloseşte metoda FIFO, că stocul la 1 decembrie a fost de 500
unităţi a 10.000 lei fiecare, că în 10 decembrie s-au cumpărat 500 unităţi a 12.000 lei fiecare şi că în 20 decembrie au ieşit 400 unităţi?
Rezolvare:

34
 data explicaţii cantitate preţ valoare
01.12. stoc 500 10.000 5.000.000
10.12 intrare 500 12.000 6.000.000
20.12. ieşire (400) 10.000 (4.000.000)
31.12 stoc 100 10.000 1.000.000
31.12 stoc 500 12.000 6.000.000
Total stoc la 31.12 600 7.000.000

Societatea Alfa a evaluat la 1 decembrie anul N – 4 un ansamblu imobiliar achiziţionat în anul N – 11 cu 400.000.000
lei (din care 80.000.000 lei pentru teren), amortizabil în 20 de ani; cu această ocazie a eliminat amortismentele din
valoarea contabilă. Valoarea de utilitate a ansamblului imobiliar a fost stabilită cu această ocazie la 450.000.000 lei (din care
150.000.000 lei terenul); durata de viţă nu a fost modificată.
La 1 iulie anul N, ansamblul imobiliar a fost vândut cu 500.000.000 lei.
Care sunt:
– diferenţa din reevaluare ce trebuia înregistrată;
– suma amortizării în anul N;
– suma plusvalorii înregistrată cu ocazia vânzării.
Rezolvare:
data explicaţii clădire teren total
N-11 achiziţie 320.000.000 80.000.000 400.000.000
durata normală 20 ani -
amortizare anuală 320.000.000 / 20=16.000.000 -
N-4 amortizare în 8 ani 16.000.000*8=128.000.000
Valoare rămasă neamortizată 320.000.000-128.000.000=192.000.000 80.000.000 272.000.000
Valoare de utilitate 300.000.000 150.000.000 450.000.000
Diferenţă din reevaluare 300.000.000-192.000.000=108.000.000 70.000.000 178.000.000
Durata rămasă de amortizat 20 - 8 = 12 ani -
Amortizare anuală 300.000.000 / 12 = 25.000.000 -
Amortizare în N la 1 iulie 25.000.000 / 2 = 12.500.000 -
Amortizare până la vânzare 3*25.000.0000+12.500.000=87.500.000 -
Val.rămasă neamort.la vânzare 300.000.000 – 87.500.000=212.500.000 150.000.000 362.500.000
Valoarea de vânzare 500.000.000
Câştigul din vânzare 137.500.000

Obligaţiile etice ale experţilor contabili şi contabililor autorizaţi, salariaţi.

• profesioniştii contabili salariaţi trebuie să fie loiali atât vizavi de angajator, cât şi faţă de profesie, aceste două exigenţe fiind
uneori în contradicţie.
Prima condiţie a unui angajat este de a susţine obiectivele etice şi legitime ale organizaţiilor profesionale.
Totodată nu poate fi obligat un angajat:
- să violeze legislaţia;
- să încalce regulile şi normele profesiei,
- să mintă auditorii angajatorului său;
- să semneze o declaraţie care conţine distorsiuni ale realităţii.
Dacă profesionistul contabil salariat nu reuşeşte să rezolve o problemă importantă care constituie un conflict între angajaţi şi exigenţele
profesionale, după ce au fost epuizate toate eşaloanele (până la administratori), el nu are altă alegere decât să demisioneze; motivele unei
astfel de decizii sunt notificate angajatorului, dar obligaţiile de confidenţialitate îi interzic să informeze terţe persoane (în afară de cazul
că o prevedere legală sau o normă profesională prevăd această obligaţie).
• sprijin profesional acordat altor colegi: îndeosebi cel care are autoritate recunoscută de către ceilalţi (în analiza, în judecarea în
mod profesional a diferendelor de opinie);
• competenţa profesională prin care un profesionist contabil nu trebuie să inducă în eroare patronul despre gradul de pregătire sau
experienţă pe care îl deţine;
• prezentarea informaţiilor financiar-contabile în întregime, cu onestitate, în mod profesional şi astfel încât să fie înţelese în
contextul lor.
Inform să descrie clar natura adevărată a tranzacţiilor comerciale, activelor, pasivelor, să ordoneze intrările cronologic şi adecvat.
Obligaţiile etice ale expertului contabil în cursul unei misiuni de consultanţă fiscală.
Contabilul profesionist care prestează servicii profesionale în domeniul fiscalităţii este îndreptăţit să se situeze în cea mai bună poziţie
în favoarea unui client sau a unui patron, cu condiţia ca prestaţia să fie efectuată cu competenţă.
Integritatea şi obiectivitatea nu trebuie diminuate, iar opinia contabilului profesionist trebuie să fie conform legii.
Dubiile pot fi rezolvate în favoarea clientului dacă există suport rezonabil pentru poziţia respectivă.
CE FACE SAU CE NU FACE CONTABILUL PROFESIONIST?
35
• nu trebuie să dea asigurarea că declaraţia fiscală şi sfatul în materie fiscală sunt dincolo de orice îndoială;
• să se asigure că cei pe care îi consiliază sunt conştienţi de limitele legate de sfaturile şi consultanţa fiscală şi nu interpretează
greşit exprimarea opiniei drept o afirmare a unui fapt;
• în declaraţia fiscală întocmită de contabilul profesionist responsabilitatea pentru conţinut revine în primul rând clientului.
Consultanţa, opiniile trebuie înregistrate sub forma unei scrisori, unui memorandum.
• Nu trebuie să fie asociat cu nici o declaraţie sau contrariu din care să se creadă:
a. ar conţine un fals sau o inducere în eroare;
b. ar conţine informaţii furnizate cu nepăsare sau necunoaşterea reală a faptului;
c. ar omite sau ar ascunde informaţia cerută, putând induce în eroare fiscul.
• poate folosi estimările în pregătirea declaraţiilor fiscale.
Cum explicaţi responsabilităţile etice ale altor profesionişti utilizaţi în cadrul unei misiuni de audit de bază.
Liber profesioniştii contabili trebuie să evite să presteze servicii profesionale fără o competenţă adecvată, în afară de cazul că
beneficiază de sfaturi avizate şi de o asistenţă care să le permită să presteze servicii de calitate.
Dacă un profesionist contabil nu posedă competenţele necesare într-un domeniu specific în cadrul misiunii sale, acesta poate solicita
sfaturi tehnice de la specialişti (alţi profesionişti contabili, avocaţi, ingineri, geologi sau alţi experţi). În acest caz, deşi profesionistul ctb
se sprijină pe competenţei tehnice ale specialistului consultant, acesta din urmă nu cunoaşte în mod necesar regulile de etică ale
profesiunii.
Întrucât profesionistului ctb îi revine, ultimul, responsabilit pentru serviciul prestat, el trebuie să se asigure că regulile de etică
au fost respectate de către expertul consultant. El trebuie să se asigure ce expertul consultant este la curent cu regulile de etică, mai ales
principiile fundamentale ale profesiei; aceste principii se aplică la orice misiune la care participă aceşti experţi.
Această asigurare se poate obţine:
- fie cerând experţilor respectivi să citească regulile de etică;
- fie cerând experţilor o confirmare scrisă asupra bunei înţelegeri a regulilor de etică;
- fie dând sfaturi dacă apar conflicte potenţiale.
Când profesionistul contabil nu are asigurarea că regulile de etică sunt cunoscute şi respectate, el trebuie să refuze încredinţarea misiunii
sau să o întrerupă (dacă a început).
Ce este şi cum se calculează eroarea estimată prin extrapolare directă?
Când auditorul aplică procedurile de audit pentru fiecare segment al auditului, el ţine un document de lucru, în care se consemnează toate
erorile sau inexactităţile constante.
Calculul erorilor estimate prin extrapolare directă:
Val.neta a erorilor din esantion * val.totala a populatiei selectionate = valoarea estimate prin extrapolare directa
Valoarea totala a esantionului

Ce este şi cum se estimează eroarea tolerabilă?

Eroarea tolerabilă este o eroare maximală într-o populaţie selecţionată pe care auditorul poate să o accepte trăgând concluzii că
rezultatele sondajului au atins obiectivul auditului.
Ce este şi ce semnificaţie are importanţa relativă?
Un factor care permite auditorilor să aprecieze amploarea riscurilor amintite îl constituie „importanţa relativă" care se defineşte în
raport cu valoarea sau cu natura unei iregularităţi sau inexactităţi figurând în informaţia financiară (inclusiv o omisiune), care, singură sau
adăugată altora, ţinând seama de circumstanţele speţei, ar avea probabil drept consecinţă influenţarea raţionamentului sau deciziei unei
persoane rezonabile care se sprijină pe această informaţie.
Prin iregularităţi se înţeleg toate acţiunile sau omisiunile care încalcă:
- fie legea sau reglementările aplicabile societăţilor comerciale;
- fie principiile sau procedurile contabile;
- fie dispoziţiile statutare;
- fie hotărârile adunării generale;
- fie deciziile consiliului de administraţie.
Prin inexactităţi se înţeleg prelucrările şi interpretările ctabile sau juridice ale unui fapt, în neconcordanţă cu realitatea, cum ar fi:
- erori de calcul;
- erori de înregistrare;
- inexactităţi de prezentare a conturilor anuale (cifre inexacte).
Atunci când iregularităţile sau inexactităţile au fost descoperite de către auditor cu ocazia efectuării misiunii sale sau i-au fost aduse la
cunoştinţă în afara controalelor sale, el efectuează verificările necesare pentru a aprecia natura şi importanţa lor, el neadu-cându-le la
cunoştinţa administratorului, decât atunci:
- când ele sunt referitoare la obiectul direct al misiunii sale, sau sunt legate de legea societăţilor comerciale, legea pieţelor de capital ca şi
cele legate de obligaţiile contabile;
- când ele au o importanţă relativă, suficientă.
Auditorul nu poate fi considerat că a intervenit în gestiunea întreprinderii atunci când a adus la cunoştinţa administratorilor iregularităţile
şi inexactităţile constatate.

36
Importanţa relativă, neconstituind un risc în sine, se referă în principal la valoarea operaţiilor prelucrate sau prelucrabile, dar care ia în
calcul şi anumite elemente calitative (rezultat: profit sau pierdere; capital social redus sub limita legal admisă etc).
Auditul contractual: caracteristici şi obiect.
Auditorul contractual efectuează o misiune în cadrul unui contract cu entitatea auditatăprin care aceasta (o întreprindere, o primărie, o
instituţie publică, un minister etc.) fixează o misiune unui auditor, termenii şi condiţiile de realizare fiind prevăzute în contract. Altfel
spus, dacă nu există decât o singură misiune de audit legal (statutar) care cuprinde obiective cunoscute şi care se realiz potrivit St
Internaţ de Audit, există un număr nelimitat de misiuni de audit contractual, realizate de specialişti, de regulă experţi ctb.
Caracteristici:= tip de audit extern, se realiz exclusiv prin firme de specialitate; independenta si responsabilit (acoperita prin asigurare)
conduce la un inalt grad de credibilitate a sit fin auditate.
Obiect = poate realiza toate obiectivele auditului intern sau statutar (în anumite condiţii de deontologie, stabilite de
organismul profesional); poate realiza orice misiune de audit.
Care sunt principalele lucrări de efectuat când examinaţi conturile de imobilizări corporale?
10 domenii de ctrl, 42 de proceduri (diligente) ale auditorului :
1.Tabloul variatiilor anuale ale imob corp si necorp (verif soldurilor de inchidere si de desch din bilant si amort din ct vs bilant)
2. Inventarul fizic al imob corp si necorp
3. Verificarea achizitiilor de imob corp
4. Verif imob corporale produse de intreprindere
5. Verif cheltuielilor ulterioare
6. Verif specifice imob corp – altele decat fd comercial si chelt de cercetare-dezvoltare
7. Chelt de cercetare-dezvoltare
8. Fondul comercial
9. Amortizarea imob corp si necorp
10. Iesirile de imobilizari
sau :
1. Obtinerea de informatii cu privire la costurile imobilizarilor, cu amortizarea cumulata si cu valorile nete ramase.
2. Obtinerea informatiilor cu privire la intrarile de imobilizari corporale in cursul exercitiului auditat. Verificarea fizica a
imobilizarilor corporale. Se verifica imobilizarile semnificative care au fost achizitionate in numele societatii si daca valorile lor
de intrare au fost in mod corect inregistrate in contabiliate.
3. Verificarea documentelor de proprietate.
4. Verificarea iesirilor de imobilizari (in vederea stabilirii corecte a datoriei constituita de TVA a societatii si orice alte solduri cu
bugetul de stat). Calcularea corecta a profitului sau piederii la instrainarea imobilizarilor poate avea un efect semnificativ
asupra profitului sau pierderii raportate pe intreaga activitate.
5. Verificarea valorii amortizarilor si a deprecierilor activelor.
6. Verificarea informatiilor privind reevaluarile imobilizarilor. Reevaluarea este permisa in conformitate cu regulile contabile
alternative conform legislatiei in vigoare.
7. Obtinerea unui tabel al angajamentelor de capital. O revizuire dupa data bilantului poate evidentia efectele angajamentelor
semnificative contractate inainte de sfarsitul anului.
8. Daca au fost primite subventii guvernamentale pentru imobilizari corporale, tratmentul contabil si al subventiilor
guvernamentale trebuie sa fie in conformitate cu IAS 20 “ Contabilizarea subventiilor guvernamentale si prezentarea
informatiilor legate de asistenta guvernamentala”.
9. Veficarea capitalizarii propriei activitati. Daca o societate produce imobilizari corporale pentru propria utilizare, aceste active
trebuie incluse in situatiile financiare, la cost.
Prezentaţi 10 lucrări de efectuat când examinaţi conturile de imobilizări financiare.
11 domenii de ctrl, 49 de proceduri de audit :
1. Obtineti un tabel cu variatia valorii de intrare, a imobilizarilor financiare si investitiilor
financiare pe termen scurt, a provizioanelor constituite si a valorii contabile nete la sfarsitul
exercitiului financiar auditat.
2. Decideti pentru care conturi este necesara verificarea detaliata.
3. Verificati corespondenta posturilor bilantiere cu balanta de verificare.
4. Obtineti o lista a plasamentelor si asigurati-va ca sunt corect clasificate in filiale, firme
asociate, asocieri in participatie, alte active fixe sau curente.
5. Verificati costul activelor noi si al celor cedate cu documentele justificative aferente si
asigurati-va ca variatiile importante au fost autorizate.
6. Verificarea intrarilor de investitii financiare.
7. Verificarea iesirilor de investitii financiare.
8. Verificarea intrarilor si iesirilor de creante imobilizate.
9. Confirmati soldurile conturilor de credite intragrup si asigurati-va ca sunt corect prezentate.

10. Asigurati-va ca veniturile din plasamente sunt inregistrate in contabilitate pe o baza adecvata si
consecventa.Verificati cheltuielile provenite din investitii.

37
 11.Asigurati-va ca profitul/pierderea din cedari este calculat(a) corect. De asemenea procedati la
verificarea tratamentului fiscal fata de pierderea neta.
12.Obtineti confirmari de la tertii ce detin certificate de proprietate, amanunte privind conditiile
contractuale ale asocierii in participatie.
13.Verificati fizic un esantion din certificatele detinute de entitatea auditata.
Prezentaţi 10 lucrări de efectuat când examinaţi conturile de stocuri.
7 domenii de control, 33 de proceduri de audit
Presup 2 abordari : cantitativa = participarea la inventarul anual si analiza procedurilor existente aplicate ; calitativa = analiza costurilor
de productie si a costurilor de achizitie a bunurilor in stoc
1.Obtineti un tabel sintetic cu stocurile si contractele pe termen lung aferente exercitiului curent si
anterior.
2. Revizuiti fisele de inventar finale ale stocurilor, verificand adunarea pe verticala si orizontala, precum
si elementele neobisnuite.
3. Asigurati-va ca in lista contractelor s-a facut deosebirea intre contractele pe termen lung si cele pe
termen scurt, iar prezentarea lor este in concordanta cu standardele contabile relevante.

4. Examinarea analitica. Comparati viteza de rotatie a stocurilor, precum si clasificarea stocurilor si a

contractelor din exercitiul auditat cu cele din exercitiul anterior.
5. Inventarierea stocurilor si participarea la inventariere.
6. Selectati un esantion de stocuri din fisele de inventar preliminare si verificati existenta stocurilor
respective, apoi procedati invers.
7. Identificati stocurile tertilor detinute de societate.
8. Obtineti detalii privind bunurile in tranzit sau cele aflate in alte locatii.
9.Revizuiti fisele de inventar ale tuturor stocurilor finale.
10.Comparati constatarile testelor de numarare a stocurilor realizate in cursul participarii la inventariere
cu fisele de inventar finale.
11.Pentru un esantion de stocuri verificati cantitatile din fisele de inventar finale cu cele din din fisele
preliminare si obtineti explicatii pentru modificari.
Prezentaţi 10 lucrări de efectuat când examinaţi conturile de trezorerie.
Auditul realizându-se la o dată de închidere anume, analiza soldrilor de trezorerie ale exerciţiului sunt studiate prin revizuirea
rezultatului financiar şi pri elaborarea rezultatului financiar şi prin elaborarea tabloului de fluxuri de trezorerie.
Controlul situatiei trezoreriei la data inchiderii
Obiectiv şi rol – verificarea faptului că soldurile conturilor de trezorerie, care figurează în bilanţ, sunt justificate; o anomalie în
soldurileconturilor de trezorerie poate însemna iregularităţi în procedurile interne (deturnări de fonduri, etc.) şi poate pune în cauză
situaţia maselor bilanţiere. De exemplu, o supraevaluare a conturilor de trezorerie se poate traduce printr-o subevaluare a NFR de
exploatare.
Controale de efectuat:
Stabiliţi un tablou comparativ al evoluţiei de la o închidere la alta a soldurilor cturilor bancare înscrise în balanţa generală, separaţi
soldurile pozitive de cele negative şi verificaţi dacă la prezenterea în bilanţ s-a respectat principiul necompensării soldurilor;
Verificaţi dacă soldurile la închidere au fost corect preluate la deschiderea exerciţiului următor;
Studiaţi lista pers autorizate să aprobe şi să efectueze mişcări ăn aceste conturi: funcţii, poziţie ierarhică, incompatibilităţi;
Identificaţi conturile fără mişcare şi verificaţi justeţea preluării soldurilor;
Confruntaţi soldurile cu extrasele de ct bancare de la data înch şi cu cele de la deschidere, stabiliţi dif şi explicaţiile acestora:
- În cazul operaţiilor care figurează în contabilitate, dar nu apar în extrasele de cont, identificaţi plăţile vechi şi dacă nu există venituri
neînregistrate şi concluzionaţi cu privire la impactul ajustărilor făcute, aplicând principiul prudenţei;
Circularizaţi la bănci şi confruntaţi soldurile primite cu cele din extensie şi din contabilitate;
Controlaţi conversia la data închiderii soldurilor în devize
Auditul casieriei
Analizaţi procedurile interne de supraveghere şi control ale casei; atenţie la respectarea principiilor de separare a funcţiilor;
Confruntaţi soldurile contabile cu jurnalul de casă sau orice alt document stabilit de întreprindere pentru inventarierea mişcărilor înscrise
în jurnalul de casă;
Asiguraţi-vă că întreprinderea controlează periodic casa prin inventar fizic; separarea funcţiilor între persoana care face sau validează
inventarul fizic şi cea care are sarcina curentă de supraveghere a casei.
Studiaţi natura tranzacţiilor prin casă;
Dacă soldurile sunt mari şi estimaţi că procedurile interne sunt insuf, procedaţi la verif fizică a soldului de casă la data auditului;
Studiaţi, în timp, soldurile casei şi asiguraţi-vă că nu sunt solduri creditoare;
Pentru casa în devize, asiguraţi-vă de corectitudinea aplicării conversiei la data închiderii.

38
Analiza NFR de exploatare
Analizaţi NFR de exploatare, ţinând seama de volumul de activitate al întreprinderii; dacă activitatea întreprinderii generează un NFR
pozitiv, analizaţi modalităţile de finanţare ale acestuia;
Analizaţi dacă la închiderenu există descoperiri de conturi bancare;
Apreciaţi dacă întreprinderea a procedat la cesiuni de creanţe.
Angajamente in afara bilantului
Luaţi cunoştinţă de ansamblul cauţiunilor şi garanţiilor date şi primite de societate, prin circularizarea cu instituţiile de credit; verificaţi
dacă aceste angajamente în afara bilanţului figurează în anexele la situaţiile financiare;
Pentru angajamentele acordate de societate, detrminaţi nivelul riscului de activare a acestor angajamente; dacă acesta antrenează
cheltuieli suplimentare pentru societate, dacă nu este cazul constituirii unui provizion pentru acestea.
Valori mobiliare de plasament
Faceţi un recapitulativ al plasamentelor existente la data închiderii, precizând pentru fiecare cantităţile deţinute, valorile unitare şi
valoarea totală; izolaţi plasamentele în obligaţiuni, al căror tratament contabil diferă;
Verificaţi concordanţa dintre valorile figurând în această situaţie analitică şi soldurile conturilor din bilanţ; confruntaţi apoi cu
răspunsurile primite la circularizări; asiguraţi-vă că societatea este proprietara valorilor mobiliare înscrise în bilanţ
Faceţi o situaţie recapitulativă a mişcărilor: intrări corespunzătoare achiziţiilor, ieşiri corespunzătoare vânzărilor;
Apreciaţi metoda de evaluare a valorilor mobiliare cedate, reţinute de întreprindere şi validaţi conformitatea la regulile fiscale; numai
metoda FIFO este admisă sau CMUP (costul mediu unitar ponderat); asiguraţi-vă de respectarea principiului permanenţei metodelor;
dacă au avut loc schimbări de metode, măsuraţi impactul asupra rezultatului şi verificaţi că s-au făcut menţiuni anexe; prin sondaj,
Verificaţi respectarea metodei de menţiuni evaluare a ieşirilor de valori mobiliare în plasament
Controlaţi dacă:
- Metoda CMUP este aplicată, valoarea unitară a plasamentelor la închiderea exerciţiului trebuie să corespundă costului mediu unitar
ponderat al ultimelorintrări; faceţi aceasta pe categorii de titluri;
- Metoda FIFO este aplicată, valoarea unitară a plasamentelor la închidere trebuie să corespundă costului unitar al ultimelor intrări; faceţi
aceasta pe categorii de titluri.
Evaluaţi ansamblul veniturilor fin contabilizate în timpul exerciţiului şi justificaţi-le făcând trimitere la controalele precedente; explicaţi
evoluţia veniturilor financiare de la un exerciţiu la altul şi concluzionaţi cu privire la respectarea principiului separaţiei exerciţiilor
Nivelul si evolutia trezoreriei
Completaţi tabloul de flux de trezorerie (anexat) şi analizaţi evoluţia de la un exerciţiu la altul;
Dacă activitatea a degajat excedente de trezorerie disponibilă importante, apreciaţi modul de utilizare a lor: investiţii, scăderea
îndatorării, remuneraţii, acţionari, etc.;
Dacă activitatea a degajat nevoi de finanţare suplimentare, analizaţi originea: insuficienţa rezultatelor, definit în partea superioară a
bilanţului, NFR de exploatare în deteriorare, etc.; apreciaţi schema de finanţare folosită de întreprindere;
Fluxurile de trezorerie plurianuale dovedesc o situaţie financiară sănătoasă şi ţinută sub control?
Capacitatea de autofinantare de exploatare plurianuala
Rezultat net contabil
+Datorii la amortizări şi provizioane
-Reluări de amortizări şi provizioane
-Rezultat asupra cesiunilor de activ (diferenţa dintre conturile 775 şi 675)
-Cota parte de subvenţii virate la rezultate (cont 777)
=Capacitatea de autofinanţare netă
+Cheltuieli financiare efectuate (dobânzi, etc.)
-Venituri financiare încasate (venituri, etc.)
+Cheltuieli excepţionale plătite
-Venituri excepţionale încasate (altele decât cele asupra ieşirilor de active)
=Capacitatea de autofinanţare de exploatare
-Variaţia pozitivă de NFR
+Variaţia negativă de NFR
=I. Flux de trezorerie de exploatare
-Achiziţii de imobilizări (valori brute)
+Ieşirile de imobilizări (valori de ieşire)
-Creşterea brută a cheltuielilor de repartizat
Variaţia pozitivă a NFR în afara exploatării
+Variaţia negativă a NFR în afara exploatării
=II. Flux de trezorerie privind activitatea de investiţii
+Împrumuturi realizate în exerciţiu (valori brute)
+ Subvenţii de investiţii notificate în timpul exerciţiului
+Creşteri de capital
+Creşterea altor pasive pe termen lung
-Rambursări de împrumuturi
-Cheltuieli financiare plătite
-Diminuări de capital

39
-Distribuiri de dividende
-Variaţia pozitivă a NFR a exerciţiului
-Variaţia negativă a NFR a exerciţiului
=III. Flux de trezorerie aferent activităţii de finanţare
= Variaţia netă a trezoreriei în exerciţiu(I+II+III)
+Trezoreria la deschiderea exerciţiului
=Trezoreria la închiderea exerciţiului
Prezentaţi 10 lucrări de efectuat când examinaţi conturile de capitaluri proprii.
Capitalul social si aspectele juridice de ansamblu
Precizaţi forma juridică a societăţii, numărul de acţiuni sau părţi sociale, structura capitalului social, structura acţionariatului. Asiguraţi-
vă că toate acţiunile sau părţile sociale au acelaşi regim juridic sau unele din ele prevăd dividende majorate, prioritare, fără drept de vot
sau cu drept de vot dublu.
Analizaţi dacă capitalul social conţine o situaţie de autocontrol; o situaţie de autocontrol există atunci când o parte din capitalul social al
societăţii este deţinut de filiale care se află direct sau indirect sub controlul societăţii. Verificaţi dacă drepturile de vot aferente acestor
acţiuni de autocontrol sunt suprimate în cadrul adunărilor generale ( de notat că drepturile pecuniare aferente acestor acţiuni de
autocontrol sunt menţinute).
Pentru societăţile pe acţiuni precizaţi dacă capitalul social subscris a fost în întregime eliberat (vărsat). Dacă nu a fost decât parţial
vărsat, verificaţi respectarea dispoziţiilor legale şi consecinţele asupra vărsării dividendelor.
În caz de reducere a capitalului social, analizaţi motivele:
• pierderi;
• optimizarea rentabilităţii capitalurilor proprii (strategie de creare a valorii);
• Ieşirea unui (unor) acţionari.
Analiza nivelului capitalurilor proprii
Evaluaţi dacă suma capitalurilor proprii este inferioară cotei de 50% din capitalul social; Dacă da, obţineţi hotărârea AGE prin care s-a
hotărât continuarea activităţii de exploatare.
Dacă capitalurile proprii sunt net deficitare şi alţi indicatori financiari(evoluţia cifrei de afaceri, rezultatele, nivelul îndatorării, etc.)
ridică dificultăţi semnificative, întrebaţi-vă asupra riscului de punere în cauză a continuităţii exploatării şi asupra consecinţelor care
derivă din aceasta:
• necesitatea unei proceduri de alertă
• informarea în anexe la situaţiile financiare în legătură cu menţinerea convenţiei de continuitate a exploatării
• Impactul asupra opiniei auditorului: certificarea cu observaţii, certificarea cu rezerve sau refuzul de certificare
Independent de problemele juridice, nu vă pronunţaţi asupra stării de sănătate a întreprinderii cu capitaluri proprii deficitare; nivelul
capitalurilor proprii reflectă nu numai istoricul rezultatelor degajate de întreprindere ci şi o anumită politică de finanţare a nevoilor
întreprinderii precum şi strategia de creare a valorii adoptată de acţionari sau asociaţi
Acoperirea nevoilor de finanţare ale întreprinderii se poate face în mod curent prin autofinanţare, ceea ce presupune capitalizarea
rezultatelor degajate; ea se poate face de asemenea, prin îndatorare adică recurgerea la împrumuturi externe. Gestiunea capitalurilor
proprii se face în corelare cu gestiunea nivelului de îndatorare al societăţii, cu nevoile sale de finanţare şi cu costul aferent autofinanţării
şi datoriilor.
Finalitatea unei întreprinderi este crearea de valoare pentru acţionarii săi; această creare de valoare se face maximizând veniturile
degajate de investiţiile iniţiale ale acţionarilor; ţinând cont de efectul de levier legat de datoriile financiare, nu este cert că interesul
acţionarilor este să capitalizeze rezultatele financiare în fonduri proprii.
Examinarea principalelor evenimente juridice ale exercitiului
Tratamentul rezervelor legale si statutare
Analiza distribuirii de dividende
Diligente legate de evenimente specifice
Prezentaţi 10 lucrări de efectuat când examinaţi conturile de vânzări şi de clienţi.
În practică, auditul acoperă două aspecte:
- Validarea valorii nete contabile a creanţelor înscrise în activ (este important să se verifice că valoarea netă contabilă a creanţelor este
conformă valorii de realizare - recuperare);
- Verificarea respectării stricte a principiului separaţiei exerciţiilor contabile (cut - off) în contabilizarea cifrei de afaceri.
Când întreprinderea are o activitate bazată pe contracte pe termen lung, controlul cifrei de afaceri se face de o manieră specifică.
Diligente cu character general asupra ct-rilor de clienti
- Stabiliţi un tablou de sinteză, din care să rezulte evoluţia, în timpul exerciţiului, a conturilor de activ şi de pasiv privind clienţii: creanţe
în activ, avansuri primite în pasiv, venituri constatate în avans în pasiv; confruntaţi soldurile cu sumele din bilanţ; asiguraţi-vă că în
bilanţ nu s-au făcut compensări între soldurile debitoare şi creditoare.
- Verificaţi dacă societatea înregistrează distinct clienţii, în funcţie de regimul de TVA (ceea ce va facilita controlul TVA).
- Identificaţi creanţele intragrup (creanţe referitoare la societăţile din grup).
- Obţineţi o balanţă analitică a clienţilor la închiderea exerciţiului şi comparaţi-o cu sumele din balanţa generală şi cele din bilanţ.
- Identificaţi clienţii cu solduri creditoare; normal, ele reprez avansuri primite sau sume plătite peste cele normale; asiguraţi-vă că nu este
vorba de contabiliz unor încasări (clasa 5 la clasa 4) fără înregistrarea cifrei de afaceri corespunzătoare (clasa 4 la clasa 7).

40
- Calculaţi raţioul următor: credit clienţi la sfârşitul exerciţiului / cifra de afaceri a exerciţiului; creanţele clienţi pot astfel să fie
exprimate în număr de zile de cifră de afaceri; comparaţi rezultatul cu termenele teoretice de încasare, prevăzute, în contractele de livrare
şi justificaţi diferenţele semnificative.
- Circularizaţi soldurile clienţilor.
Diligente care permit controlul incasarii clientilor
- Obţineţi o balanţă analitică a clienţilor la data închiderii şi grupaţi clienţii pe vechime; selecţionaţi creanţele cele mai vechi şi cu
sumele cele mai importante; verificaţi care din aceştia au fost încasaţi până la data când efectuaţi auditul, studiind fie creditările contului
clienţi, fie extrasele de bancă sau conturile de trezorerie.
- Aplicaţi procedura circularizării externe.
- Pentru creanţele neîncasate până la data auditului, verificaţi pe cele cu întârziere semnificativă şi asiguraţi-vă de motivele întârzierii
faţă de termenele scadente şi de faptul că nu apar elemente care ar pune în cauză încasarea lor; îndată ce un risc de neîncasare există,
trebuie să vă întrebaţi asupra ajustărilor ce trebuie aduse valorii nete contabile, ce trebuie reţinută din bilanţ; comparaţi necesarul de
provizionat cu provizioanele deja constituite şi cereţi ajustările necesare.
- Controlul caracterului realizabil al creanţelor clienţi trebuie să se refere la toate categoriile de clienţi: clienţi, clienţi-facturi de efectuat,
clienţi-efecte de primit, efecte remise la încasare, precum şi creanţe extracontabile.
- Efectuaţi o analiză a indicatorilor: creanţe auditate / creanţe bilanţiere; creanţe încasate la data auditului / total creanţe în sold la
închidere; creanţe a căror neîncas este justificată / total creanţe în sold la înch minus creanţe încasate până la data auditului, etc.
Exhaustivitatea si justificarea costului creantelor indoielnice
- Faceţi un tablou, care să scoată în evidenţă variaţiile la închidere, faţă de deschidere, pentru deprecieriile creanţelor: sume la
deschidere, dotări şi reluări de provizioane, sume la închidere.
- Studiaţi principiile avute în vedere pentru trecerea unei creanţe în categoria celor care trebuie provizionate: calculul unui provizion
rezultă dintr-o reglementare sau dintr-o analiză specifică fiecărui client în parte; apreciaţi respectarea principiilor prudenţei şi
permanenţei metodelor
- Arătaţi şi studiaţi rata (ratele) de depreciere aplicate de întreprindere, în funcţie de vechime.
- Obţineţi un calcul detaliat al provizioanelor pentru depreciere şi comparaţi-l cu cel din exerciţiul anterior; asiguraţi-vă că o creanţă nu a
făcut obiectul unui dublu calcul de provizionat
- Verificaţi ca creanţele luate în calculul provizioanelor să fie fără TVA.
- Pentru creanţele depreciate la închiderea exerciţiului, asiguraţi-vă că, iniţial, au fost înregistrate în conturile de venituri (şi în venituri
anticipate); în caz contrar, contul de rezultate va fi de două ori micşorat prin provizioane.
- Verificaţi dacă, în cursul exerciţiului, societatea a încasat (chiar parţial) o creanţă care fusese provizioantă; în caz afirmativ, se poate
reţine că societatea a fost prea prudentă, antrenând o diminuare anormală a rezultatelor şi comportă un risc fiscal.
- Concluzionaţi în ce priveşte caracterul justificat al proviz pentru depreciere şi în ce priveşte valoarea netă contabilă a creanţelor
- Concluzionaţi asupra respectării principiului permanenţei metodelor contabile, atât în ce priveşte regulile generale de depreciere, cât şi
în ce priveşte cotele (ratele) de depreciere.
- Obţineţi o situaţie detaliată a creanţelor contabilizate în chelt ca fiind nerecuperabile; în principiu, nerecuperabilitatea poate fi stab de
of juridic sau o instanţă; pentru a evita riscul fiscal, este indicat să se manifeste max prudenţă în trecerea la nerecuperabile a clienţilor,
trecerea pe chelt şi înlăturarea din bilanţ; preferaţi menţinerea în bilanţ, fie şi cu valoare nulă, via provizion.
- Calculaţi indicatorul “costul îndoielnicilor”, care figurează în contul de rezultate; el este egal cu suma dotărilor la provizioane plus
cheltuielile legate de creanţele nerecuperabile minus suma proviz anulate (reluate în rezultate); studiaţi evoluţia acestui indicator, de la
un exerciţiu la altul, ceea ce poate conduce la concluzii cu privire la modul de gestionare a afacerilor comerciale.
- Observaţi dacă societatea beneficiază de un sistem de asigurare contra riscului de neîncasare.
Analiza principiilor de contabilizare in cifra de afaceri
- Examinaţi principiile transferului de proprietate în coerenţă cu constatarea veniturilor în contabilitate.
Faptul generator al unei vânzări depinde, în contabilitate, de natura activităţii întreprinderii:
- Vânzările de bunuri sunt, în principiu, contabilizate la data livrării lor; prin excepţie, poate fi reţinută data punerii la dispoziţie a
bunurilor către client sau data preluării de către transportator (livrările FOB);
- Vânzările de prestaţii de serviii sunt, în principiu, contabilizate la data efectuării prestaţiilor; prin excepţie, în cazul contractelor pe
termen lung (construcţii) veniturile contabile pot fi constatate în avans.
Dacă principiile de contabilizare în cifra de afaceri, aplicate de întreprindere, fac excepţie de la cele prezentate mai sus, analizaţi
temeinicia; pentru orice anomalie identificată, apreciaţi consecinţele asupra rezultatului contabil anual, asupra situaţiei nete la încheierea
exerciţiului şi identificaţi eventuale riscuri fiscale.
- Verif dacă întreprinderea respectă principiul permanenţei metodelor contabile de la un exerciţiu la altul, în înregistrarea cifrei de
afaceri; în caz contrar, evaluaţi impactul asupra rezultatului şi dacă obligaţiile în materie de informare financiară au fost respectate
Deseori, vânzările de bunuri şi prestările de servicii sunt însoţite de condiţii de plată particulare: vărsarea unor aconturi, plăţi la termen,
etc.; verificaţi dacă înregistrarea cifrei de afaceri se face independent de orice specificitate în materie de plată.
Deseori, vânzările de bunuri şi servicii sunt însoţite de o clauză referitoare la proprietate; verificaţi că societatea respectăprincipiul
înregistrării cifrei de afaceri de o astfel de clauză.
Verificaţi dacă cifra de afaceri se contabilizează la net (fără taxe recuperabile) şi independent de eventuale rabaturi sau sconturi acordate
clienţilor, care trebuie contabilizate distinct.
Verificaţi dacă vânzările efectuate în devize sunt contabilizate reţinând cursul de schimb aplicabil la data efectuării tranzacţiei; nu
trebuie să afecteze cifra de afaceri contabilă.
Verificarea CA anuale si respectarii principiului separarii exercitiilor contabile

41
Obţineţi o detaliere a soldului contului “Venituri constatate în avans” şi confruntaţi-l cu suma figurând în bilanţ şi controlaţi dacă este
vorba de operaţiuni aferente exerciţiului următor; verif că aceste venituri constatate în avans au fost contabilizate fără TVA.
Obţineţi o detaliere a soldului contului “Clienţi facturi de emis” şi asiguraţi-vă că: Vânzările respective se referă efectiv la exerciţiul
încheiat;Vânzările respective nu au făcut deja obiectul unei contabilizări curente ăn contul de clienţi, deci avem o dublă contabilizare;
pentru siguranţă verificaţi, prin sondaj, facturarea efectivă a acestor operaţiuni ulterior închiderii exerciţiului.
Asiguraţi-vă de corecta contabilizare a rabaturilor, reducerilor sau risturnurilor acordate clienţilor, dacă sunt sume importante, prin
diminuarea cifrei de afaceri; pentru aceasta:
- analizaţi rabaturile reducerile, risturnurile contabiliz posteror datei înch exerciţiului; dacă aceste reduceri se referă la operaţiuni înreg în
cifra de afaceri a anului încheiat, trebuie verificat dacă s-au constituit provizioane la închidere, pentru aceste reduceri;
- Identificaţi rabaturile, reducerile şi risturnurile acordate contractual clienţilor; calculul acestora poate fi făcut în funcţie de volumul
afacerilor; asiguraţi-vă de corecta înregistrare a acestor angajamente;
- Dacă activitatea întreprinderii presupune acordarea regulată a acestor reducer, apreciaţi evoluţia anuală a raţiouluirabaturi, risturnuri,
reduceri/ cifra de afaceri şi explicaţi orice evoluţie semnificativă.
Studiaţi jurnalul de vânzări în perioada dintre închiderea exerciţiului şi data realizării auditului şi asiguraţi-vă că aceste vânzări nu se
referă la exerciţiul auditat.
Apreciază evoluţia CA din ultimele 2-3 luni ale anului, în comparaţie cu lunile anterioare şi expl orice evoluţie neregulamentară.
Calculaţi pentru exerc auditat o marjă brută, rezultând din diferenţa între cifra de afaceri şi principalele cheltuieli de exploatare, in
funcţie de specificul activităţii întreprinderii: cheltuieli de personal, costul producţiei sau costul achiziţiei mărfurilor.
Calculaţi rata de marje degajată anual, raportând marja brută la cifra de afaceri corespunzătoare. Descompuneţi evoluţia anuală a marjei,
atât ca rată cât şi ca volum:
- rata: (rata marjei(n) – rata marjei (n-1) x cifra de afaceri anul n)
- volum: (cifra de afaceri an n – cifra de afaceri an (n-1) x rata marjei în anul separaţiei exerciţiilor)
Explicaţi orice evoluţie a ratei marjei de la un exerciţiu la altul, care poate ascunde aspecte ale respectării principiului separaţiei
exerciţiilor.
Prezentaţi 10 lucrări de efectuat când examinaţi conturile de cumpărări şi de furnizori.
Analiza soldurilor debitoare si creditoare ale conturilor de furnizori
Obiectivul este de a verifica corecta înregistrare în bilanţ a datoriilor şi creanţelor vis-à-vis de furnizori şi asigurarea că societatea a
respectat principiul separării exerciţiilor contabile şi se realizează:
- Identificând ansamblul creanţelor şi datoriilor legate de conturile de furnizori care figurează în activul şi pasivul bilanţului; faceţi un
tablou comparativ al soldurilor ctb de la un exerc la altul; verificaţi concordanţa soldurilor cu cele din balanţa generală;
- Asigurându-vă că prezentarea în bilanţ a soldurilor de furnizori nu se face compensând solduri debitoare şi creditoare;
- Verificând dacă sunt înregistrate în conturi distincte operaţiile care se referă la furnizorii din exploatare, furnizorii de imobilizări şi la
eventuale reţineri în contul garanţiilor; atenţie mare se dă furnizorilor din exploatare, deoarece orice ajustări aduse acestor conturi au un
impact direct asupra rezultatului contabil, pe când cele asupra conturilor de furnizori pentru imobilizări influenţează numai modul de
prezentare în bilanţ şi masele contabile şi finaniare;
- Apreciind dacă contabilizarea soldurilor furnizori se face reflectând regimul de fiscalitate indirectă, aplicabil; contabilizarea distinctă a
fluxurilor cu furnizorii trebuie să faciliteze controlul TVA;
- Confruntând soldurile conturilor de furnizori din balanţa generală cu balanţa analitică a conturilor de furnizori; pot să apară dif datorate
faptului că anumite operaţii referit la furnizori au fost înreg în jurnalul de operaţiuni diverse şi trebuie văzute motivele
- Pornind de la balanţa analitică a furnizorilor, identificaţi soldurile debitoare ale unor furnizori; acestea pot apare, de regulă, ca urmare a
încasării unor avansuri sau plăţii unor sume mai mari decât cele datorate; selecţionaţi principalele solduri debitoare şi analizaţi originea
acestora; asiguraţi-vă că acestea nu se datorează unei erori de contabilizare, plată unor tranzacţii neefectuate;
- Precizând dacă întreprinderea dispune de programe informatice pentru cumpărări şi plata furnizorilor.
Analiza modului de inchidere a ct de furnizori
- Pornind de la balanţa analitică, identificaţi conturile de furnizori fără mişcare în timpul exerciţiului (nicio cheltuială, nicio plată); acesta
se realizează prin analiza rulajelor sau prin compararea cu balanţa analitică anterioară; se pot depista astfel profiturile latente existente în
bilanţul de închidere coresp unor datorii vechi către furnizori, a căror plată nu a fost nici făcută nici reclamată;
- Verificaţi dacă neplata furnizorilor nu este motivată printr-un litigiu, care poate să genereze riscuri de aprovizionare; verificaţi dacă la
anularea acestor profituri latente, prin înregistrarea lor în rezultatul excepţional, s-a ţinut seama de termenele de prescripţie; în cadrul
termenelor de prescripţie, profiturile latente pot fi izolate într-un cont din grupa 46 “creditori diverşi” în aşteptarea înregistrării lor la
rezultatul excepţional;
Studiaţi termenele de plată a furnizorilor (pe baza contractelor comerciale). Apreciaţi evoluţia raţioului:
Sold cont furnizori din exploatare/Total cumpărări
(soldurile conturilor de furnizori cuprind furnizorii din exploatare, efectele de plătit, facturi nesosite şi cheltuieli constatate în avans;
conturile de cumpărări cuprind conturile din clasa 3 şi conturile 60, 61 şi 62; conturile de furnizori sunt retratate de TVA-ul inclus);
comparaţi acest raţio cu termenele teoretice de plată şi analizaţi originea diferenţelor;
- Selecţionaţi principalele solduri de furnizori la data închiderii şi verificaţi preluarea lor corectă în exerciţiul următor;
- Verificaţi că în soldul conturilor “furnizori - efecte de plătit” nu figurează decât efectele a căror scadenţă este posterioară datei de
închidere şi că preluarea în exerciţiul următor s-a făcut corect;
- Verificaţi primele plăţi din exerciţiul următor şi asiguraţi-vă că ele corespund datoriilor reflectate în bilanţ;

42
- La verificarea conturilor de cumpărări - plăţi, asiguraţi-vă că explicaţia înregistrărilor este pertinentă, că facturile s-au contabilizat pe
baza unui jurnal de cumpărări, că plăţile au fost contabilizate pe baza unui jurnal de trezorerie, că conturile au fost corect intitulate şi
soldurile corect identificate; orice anomalie face ca auditorul să pună în lucru proceduri suplimentare;
- Identificaţi şi analizaţi conturile “furnizori-garanţii reţinute”; verificaţi dacă nu sunt reţineri în contul garanţiei care nu au fost eliberate
la cererea furnizorilor, deşi trebuiau eliberate, şi care constituie de fapt profituri latente.
Analiza cheltuielilor aferente cumpararilor si prestatiilor externe
- Identificaţi principalele posturi de cheltuieli de exploatare referitoare la: cumpărări de materii prime, cumpărări de mărfuri, cheltuieli
externe, cheltuieli cu subcontractările, închirieri, energie, etc.
- În cazul activit de producţie determinaţi cheltuielile cuprinse în costul de producţie şi identificaţi contrile în care s-au înregistrat;
- Identificaţi cheltuielile “pe bază de abonament” a căror sumă este predeterminată şi periodice (chirii, energie, anumite onorarii, etc.) şi
identificaţi conturile în care s-au înregistrat; verificaţi corecta lor raportare la exerciţiu, cât şi exhaustivitatea;
- Verificaţi respectarea principiului separării exerciţiilor, astfel:
*Pentru cumpărările în stoc, verificarea se face prin validarea stocurilor la data închiderii; în acest caz, cheltuiala exerciţiului
depinde de înregistrările privind variaţia stocurilor.
*Pentru cumpărările în stoc, dacă stocurile au fost corect evaluate la închiderea exerciţiului, cheltuiala exerciţiului este inexactă
în următoarele ipoteze:
 cumpărări contabilizate în stoc la închiderea exerciţiului nu au fost în prealabil contabilizate în cheltuieli;
înregistrarea variaţiei stocului anulând o cheltuială necontabilizată, rezultatul este în mod fictiv majorat;
 livrări primite după închiderea exerciţiului, nefăcând parte (pe bună dreptate) din stocul de la sfârşitul exerciţiului, sunt
contabilizate cu întârziere în cheltuielile exerciţiului; în acest caz, rezultatul este în mod fictiv micşorat;
- Verificaţi jurnalul de cumpărări al ultimei luni din exerciţiu şi al primei luni a exerciţiului următor, selectaţi câteva cheltuieli
contabilizate şi confruntaşi facturile cu celelalte documente de livrare (bonuri de lucru, bonuri de recepţie, avize de expediţie, scrisori de
trăsură, contracte etc.) pentru a vedea dacă se referă la exerciţiul auditat sau nu;
- Pe baza balanţelor generale lunare, studiaţi evoluţia lunară a sumelor reprezentând cumpărări din timpul exerciţiului şi primele luni ale
exerciţiului următor; în afara unei activităţi specifice a întreprinderii (sezonieră) acest studiu poate conduce la concluzia existenţei unor
iregularităţi;
- Prin procedura circularizării externe, verificaţi soldurile contabile prin confruntarea cu sumele comunicate de furnizori; pot rezulta
cazuri de impact asupra rezultatului: cheltuieli neînregistrate (facturi de primit, de exemplu);
- Asiguraţi-vă că anumite sume, deşi trebuiau contabilizate în imobilizări, au fost contabilizate în cheltuieli cu cumpărările;
- Alte cheltuieli de exploatare se referă, deseori, la redevenţe şi royalităţi vărsate; acordaţi o atenţie particulară acestor posturi, pentru a
înţelege temeinicia operaţiilor.
Care sunt cele 4 categorii de audit intern în funcţie de natură?
Audit intern – caracteristici:
■ Face parte din controlul intern al entităţii.
■ Se realizează de regulă prin angajaţi (servicii, birouri etc.) independenţi de celelalte structuri executive.
■ Nu are obligaţii extra entitate (de regulă)
■ Independenţa e limitată la nivelul înţelegerii conducerii executive.
Obiect:
■ Respectarea procedurilor interne stabilite de conducerea entităţii.
■ Alte comenzi sau solicitări ale conducerii
Auditul de conformitate (de regularitate)
Se refera la demersul simplu si traditional al auditorului de a verifica buna aplicare a regulilor, procedurilor, atributiilor, organigramelor.
Auditorul va lucra pe baza unui sistem de referinta (“ceea ce ar trebui sa fie”) si semnaleaza autoritatii responsabile dezechilibrele,
operatiile care nu s-au efectuat, interpretarile eronate ale dispozitiilor. In urma unei analize a cauzelor si consecintelor, auditorul
elaboreaza recomandari pentru aplicarea pe viitor a regulilor.
Auditul de eficacitate (de performanta)
Sistemul de referinta la care se raporteaza activitatea auditata este rezultat al aprecierii auditorului intern, care se bazeaza pe
rationamente privind cea mai eficienta, mai productiva, mai sigura solutie posibila.
Auditorul intern este cu atat mai eficient cu cat profesionalismul, cunosterea intreprinderii, priceperea sa in functia auditata sunt mai
importante, schitandu-se astfel modul de impartire a sarcinilor in cadrul compartimentului: auditorilor mai noi le revin ca sarcina
auditurile de conformitate, iar celor mai experimentati cele de performanta.
Auditul de sistem
Auditul de sistem este un audit de management si de strategie.
Auditul intern trebuie sa solicite responsabililor sectoarelor auditate o expunere a politicilor care guverneaza activitatea respectiva,
pentru a se asigura ca exista o astfel de politica si pentru a determina in ce masura aceasta, atunci cand exista, corespunde obiectivelor de
ansamblu ale intreprinderii.
Auditul de strategie este conceput ca o confruntare a tuturor politicilor si strategiilor intreprinderii cu mediul in care aceasta se afla,
pentru a verifica coerenta global
Prezentaţi o clasificare a misiunilor de audit intern.
St Internaţional de Audit (ISA) nr. 800 stabileşte procedurile şi principiile fundamentale precum şi modalităţile lor de aplicare cu privire
la misiunile de audit speciale.
Misiunile de audit speciale se pot referi la:
43
 - sit fin, stabilite după un referenţial contabil diferit de standardele internaţionale de raportare financiară şi de normele naţionale;
- conturi sau elemente de bilanţ sau rubrici din situaţiile financiare (care în continuare va fi denumite „rubrică din sit financ");
- respectarea clauzelor contractuale;
-situaţii financiare condensate (rezumate)
Misiuni de examinare a informatiilor financiare previzionale
Misiuni de examen limitat al situatiilor financiare
Misiuni de examinare a informatiilor financiare pe baza de proceduri convenite
Misiuni de completare a informatiilor financiare
Care sunt principalele etape de realizare a unei misiuni de audit intern?
1. Faza initiala;
- acceptarea mandatului si contractarea lucrarilor de audit;
- orientarea si planificarea auditului.
2. Faza executarii lucrarilor;
- - aprecierea controlului intern;
- controlul conturilor;
- examenul situatiilor financiare.
3. Faza finala.
- evenimente posterioare inchiderii exercitiului;
- utilizarea lucrarilor altor profesionisti;
- alte lucrari;
- raportul de audit;
- documentarea lucrarilor de audit.

44
45