Sunteți pe pagina 1din 2

Reformele domnitorilor fanarioti din Tarile Romane

Domnitorii fanarioti erau greci de la Constantinopol, din cartierul Fanar. Numiti de sultan,
ei erau considerati dregatori ai imperiului pe care Poarta ii putea schimba dintr-o tara in alta
dupa bunul plac al sultanului. Tronurile de la Iasi si Bucuresti erau vandute pe sume mari de bani,
la care se adaugau daruri si peschesuri catre marele vizir sau catre alti demnitari care
inlesnisera targul.
Intre 1711/1716 şi 1821, unii dintre fanarioţi au fost numiţi domnitori (voievozi) ai Ţărilor
Române Moldova şi Valahia, de obicei ca o promovare pentru funcţionarii dragomani. Această
perioadă este cunoscută în istoria României ca epoca fanariotă/domniile fanariote.

Cel care a introdus cele mai multe reforme in tarile romane a fost Constantin
Mavrocordat, fiul lui Nicolae Mavrocordat, domnitorul care a inaugurat regimul fanariot in
ambele tari. El a domnit cu intreruperi de sase ori in ?ara Romaneasca si de patru ori in Moldova.
Reformele sale vizau consolidarea puterii statului si sporirea veniturilor fiscului prin protejarea
contribuabilului de abuzurile autoritatilor si ale boierilor. Multe dintre ideile innoitoare au fost
preluate de la austrieci, care stapanisera Oltenia intre anii 1718 si 1739, interval in care au
introdus in acea regiune o serie de schimbari. Pe urmele habsburgilor, Mavrocordat a desfiintat
unele dari si a revenit la sistemul darii unice care avea sa fie platita in patru sferturi, pe baza
unei intelegeri incheiate de vistierie cu un grup de contribuabili. Se stabilea cuantumul fix al
darii pe care oamenii aveau sa o plateasca si termenele precise de achitare, evitandu-se
instabilitatea taxelor. Insa cea mai importanta masura a lui Mavrocordat a fost abolirea
dependentei personale a taranului de boieri. Domnul a abolit solidaritatea fiscala a satului,
potrivit careia, daca un taran fugea din sat, darea lui trebuia sa fie suportata de ceilalti
locuitori. Desi era grec, Mavrocordat a impus folosirea exclusiva a limbii romane in administratie
si a interzis folosirea celei grecesti. “Cand, din obisnuinta sau din lingusire, un dregator incearca
a intrebuinta limba de nastere a Domnului, acesta se supara si, dupa temperamental lui iute, il
infrunta foarte aspru: “Pentru o pricina ca aceasta (a ciumei de la Galati), de ce ne scrii
greceste? (…) Si de acum cand ne mai scrii, sa nu mai scrii greceste, ci romaneste sa ne scrii””,
arata Nicolae Iorga in cartea sa, “Reformatorii”.

Alexandru Ipsilanti a încercat să reformeze legislaţia şi să introducă salarizarea funcţionarilor


publici, într-un efort de stopare a folosirii din fondurile publice a unor sume exagerate pentru
întreţinerea administratorilor – greci sau pământeni – în condiţiile în care, în acea perioadă, se
ajunsese să fie mai profitabil să deţii o funcţie oarecare decât să ai moşii. Întroducerea codului
de legi relativ modern ale lui Ipsilanti, Pravilniceasca condică, a fost primită cu rezistenţă
îndârjită de boieri.

Încercările de reformă a domnitorilor se lovea de cele mai multe ori de conservatorismul


boierilor din Divan. Documentele timpului arată că în jur de 80% din cei care ocupau un loc în
Divan erau membri ai familiilor vechi boiereşti româneşti. Boierii locali încercau să păstreze
neschimbate orânduielile economice şi sociale vechi, care le erau favorabile, împotrivindu-se
unor reforme precum cea a lui Alexandru Ipsilanti, făcând în plus presiuni pentru diferite scutiri
de taxe şi impozite.

Insa politica de schimbare a societatii a fost lipsita de continuitate. Dincolo de opozitia


multor boieri in fata modernizarii, imediat dupa plecarea domnilor reformatori, inovatiile
introduse de ei au fost anulate sau denaturate in folosul boierilor.