TITLUL I

1. CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE TEORIEI

DREPTULUI ŞI STATULUI

I Originea, înţelesul si definitia dreptului

Dreptul, ca şi statul, este o categorie istorică aparută pe o anumită

treaptă de dezvoltare a societăţii omeneşti, şi anume în orânduirea
sclavagista pentru apararea intereselor publice ale formaţiunilor statale,
precum şi cele particulare ale cetăţtenilor întemeiate pe proprietatea
privata asupra bunurilor.
Cuvântul “drept” are mai multe înţelesuri
a) Prin “drept” întelegem totalitatea normelor juridice adoptate
de organele statului în scopul reglementarii relatiilor dintre oameni în
cadrul societatii. Acesta este dreptul obiectiv.
Totalitatea normelor de drept în vigoare la un moment dat
formează dreptul pozitiv, acesta este dreptul obiectiv privit în dinamica
sa.
b) În al doilea rînd prin “drept” se înţelege prerogativa
(facultatea, posibilitatea) unei persoane de a avea o anumita
conduita, de a îndeplinii anumite acte juridice, de a exercita
drepturile prevazute si ocrotite de dreptul obiectiv si de a pretinde
persoanei obligate sa aiba o comportare corespunzatoare dreptului
sau, ce poate fi impusa la nevoie prin forta de constrângere a
statului. Acesta este dreptul subiectiv.
c) În a treia accepţiune, cuvântul “drept” desemnează sintagma
“Ştiinta dreptului” - ştiinţă socială, care studiaza legile existentei şi
dezvoltarii statului şi dreptului, institutiile politico-juridice, şi
formuleaza principiile generale de conducere ale societăţtii,
studiază fenomenul juridic în toate formele sale de manifestare.

SISTEMUL DREPTULUI
1
 DIVIZIUNEA SI RAMURILE DREPTULUI

Normele juridice sunt legate între ele si alcatuiesc un sistem,

care reflecta: atât unitatea dintre norme, cât si diferentele dintre ele.

Sistemul de drept
Sistemul de drept reprezintă un ansamblu de norme juridice
legate între ele organic prin obiectul de reglementare (adica grupul de
relaţii sociale supuse reglementarii) şi metoda de reglementare.
În cadrul ramurii de drept, normele juridice sunt legate între în
cadrul institutiilor juridice.
Institutia juridica - cuprinde totalitatea normelor ce reglementeaza
o anumita categorie de relatii sociale, ce dau nastere la raporturi
juridice.
Exemplu: normele juridice care reglementează proprietatea
formează - instituţia dreptului de proprietate, altele alcatuiesc instituţia
precripţiei extinctive, a nulităţtii, a contractului etc.

DIVIZIUNILE DREPTULUI

Sistemul dreptului intern se împarte în drept public şi drept privat

Dreptul public se ocupă :
- de organizarea statului si a autoritatilor publice
- de raporturile dintre stat si cetateni si de actele facute de
persoanele învestite cu atributii speciale pentru realizarea unor interese
generale.
Dreptul privat are ca obiect raporturile private dintre cetătenii
aceluiaşi stat.
Deosebirea dintre aceste diviziuni – constă, pe de o parte, în
natura intereselor ocrotite şi pe de altă parte, în natura raporturilor
sociale reglementate prin normele de drept.
În dreptul public se regasesc raporturile:
- între individ şi colectivitate şi
- între individ şi organele autoritatii statale.
În dreptul privat se stabilesc raporturi între indivizi.
Dreptul public cuprinde urmatoarele ramuri de drept:
1. Dreptul constitutional reglementează:

2
 - principiile şi normele referitoare la: organizarea, alcatuirea si
componentele autoritatilor statale
- sistemul electoral, drepturile şi îndatoririle fundamentale ale
cetăţenilor. Principalul izvor de drept al normelor de drept
constitutional este Constitutia - legea fundamentala a statului.
2. Dreptul administrativ - cuprinde norme care privesc organizarea şi
desfăşurarea activităţii organelor administraţiei de stat şi a serviciilor
publice.
3. Dreptul financiar - cuprinde norme care reglementeaza relaţii
referitoare la: întocmirea, aprobarea şi executarea bugetului de stat.
4. Dreptul penal - cuprinde totalitatea normelor care stabilesc faptele
sociale cu un grad de pericol social ridicat, respectiv infracţiunile,
precum şi pedepsele ce se aplica infractorilor.
5. Dreptul procesual civil - cuprinde norme juridice ce reglementeaza
activitatea de judecare a cauzelor civile, şi de executare a hotarârilor
pronuntate în aceste cauze.
6. Dreptul procesual penal - cuprinde ansamblu normelor juridice ce
reglementeaza desfasurarea procesului penal atât în faza urmaririi
penale, cât şi în faza judecăţii.

Ramuri ale dreptului privat

1. Dreptul civil - cuprinde norme ce reglementează:

- raporturile patrimoniale dintre persoane fizice, dintre persoane
juridice ori între persoanele fizice şi juridice;
- raporturi în care subiectele se afla pe pozitii de egalitate juridică,
precum si raporturi personale nepatrimoniale referitoare la nume,
domiciliu, onoare, libertate etc.
2. Dreptul comercial cuprinde normele ce reglementeaza raporturile
patrimoniale având caracter comercial izvorâte din natura actelor şi
faptelor juridice (acte şi fapte de comert), ori din calitatea specială a
participantilor (comercianti) la raporturile juridice respective.
3. Dreptul familiei - cuprinde normele care reglementeaza raporturile
decurgând din institutia juridica a casatoriei, a rudeniei, filiatiei,
adopției, precum si a normelor privind ocrotirea minorilor si a celor
lipsiti de capacitatea (alienatii și debilii mintali).
4. Dreptul muncii - cuprinde norme ce reglementează:
- raporturi sociale de munca dintre patroni si salariati;
3
 - raporturi dintre cel ce angajeaza (de regula natura muncii, locul
de munca, drepturile si obligatiile partilor, răspunderea materială şi
disciplinară, protecţia şi igiena muncii, respectiv, jurisdicţia muncii.

NOŢIUNEA DE STAT

Statul de la apariţia sa a fost şi ramâne principala institutie publică

a societăţii.
Criteriul dominant al organizarii sociale prestatale îl reprezintă
criteriul legaturilor de sânge.
Statul are la baza trei criterii: teritoriu, populatia, forta publica
(puterea de stat).
Vointa este esenta dreptului. Forta este esenţa statului.

Tipul de stat - cuprinde totalitatea trăsăturilor caracteristice tuturor

statelor din cadrul aceleiasi orânduirii sociale (tip de stat sclavagist,
feudalist, capitalist, socialist).
Forma de stat se referă la modul de organizare şi funcţionare a puterii
de stat.
Forma de satat cuprinde trei componente: forma de guvernamânt,
structura de stat şi regimul politic.
Forma de guvernamânt este de doua feluri:
1 – monarhie. Monarhia la rândul ei este :
- absolută, în cadrul căreia puterea absoluta aparţine monarhului
şi -constitutională, în care puterea monarhului este limitată prin
constituţie ;
2 –republică. Republica este la rândul ei :
- democratică, în cadrul căreia poporul deţine suveranitatea, şi
- autocratică, în care puterea aparţine unei părţi a poporului .

Structura de stat. Structura de stat exprimă organizarea puterii pe un

teritoriu. În acest sens se disting mai multe puteri statale:
1. Statul unitar. Caracteristicile statului unitar sunt :
- existenţa unui singur parlament ;
- existenţa unui singur guvern ;
- existenţa unui singur rând de organe judecatoreşti ;
- existenţa unei singure constitutii ;
-existenţa unei singure cetatenii.
4
 România este stat unitar .
2. Statul compus. Statul compus îmbracă următoarele forme:
a) federaţie - pe plan intern statul îsi păstreaza o relativă
independenţăa, şi pe plan extern este reprezentat de organele centrale
ale statului federal.
b) confederaţie - statele din confederatie îsi păstrează
independenta si suveranitatea, iar pentru anumite interese îsi aleg
anumite organe comune.
Legatura între state se realizeaza pe baza de tratat.

3. Uniunea de state. Uniunea de state poate fi:

a) reală, când doua sau mai multe state au aceleaşi şef de stat şi îşi
crează anumiteorgane comune. Statele au constituţii proprii, legi
proprii, dar pe plan extern apar ca un singur stat (ex. Uniunea Austro-
Ungara 1967/1918 Muntenia si Moldova 1862-1864).
b) personală, în care două sau mai multe state se unesc sub
conducerea unui singur sef de stat (Anglia si Hanovra 1714-1837).

REGIMUL POLITIC - reprezinta ansamblul metodelor şi mijloacelor

de conducere a societatii, cu referire la echilibrul existent între stat şi
drepturile asigurate si garantate cetatenilor.
Acesta, îmbraca forme diferite:
1. regimuri politice democratice (sau regimuri politice constituţionale
specifice, şi anume:
- monarhiile constituţionale si republicile democratice
- regimul politic parlamentar si regimul politic prezidenţial
2. - regimuri politice nedemocratice. Acestea cu sunt:
a) autoritare (prin care se restrâng drepturile cetatenesti si
sporeste puterea personala a sefului statului,
b) autocratice (despotism, absolutism, tiranie puterea
nelimitata apartine sefului statului rege ori monarh,
c) fasciste (dictatura teroristă),
d) militare,
e) socialiste
Regimurile democratice sunt cladite şi dezvoltate pe existenta
parlamentului ce are la baza principiile reprezentativitatii, separatiei
puterilor şi legalităţii. Acestea sunt în măsura sa asigure existenţa
Statului de drept.
5
 ►Reprezentativitatea - presupune ca poporul titular al
suveranităţii, deleagă întreaga putere organului reprezentativ. Deputaţii
şi senatorii apar ca reprezentanţi ai naţiunii.
►Separaţia puterilor o găsim în Anglia lui John Locke, iar
Charles Louis Montesquieu este adevaratul teoreticial al conceptiei
separatiei puterilor în stat). În cartea sa “Despre spiritul legilor” arata ca
suveranitatea poporului trebuie exercitata de trei puteri:
- legislativă
- executivă şi
- judecatorească.
În acest sens, Montesque notează: “puterea trebuie limitata prin
putere”. Astfel, nu ar exista libertate dacă puterea judecatorească nu
este separată de puterea legislativă şi de cea executivă.
►Legalitatea este cel de-al treilea pilon al regimurilor
democratice – presupune ca întreaga activitate economică, socială şi
politica statală trebuie asezată pe norme legale.

Conceptia Statului de Drept

Statul de drept exprima, istoriceşte, o simbioză dintre “stat” şi
“drept” ca forţe ce acţionează interconditionat pentru guvernarea
societatii pe baza democratiei.
Statul de drept desemnează un sistem de organizare socială în care
relaţia dintre stat şi drept este într-un echilibru favorabil majoritatii
populatiei.
Statul este forța care:
- edicteaza regulile juridice, adica dreptul, și
- garantează aplicarea dreptului.
Dreptul limitează puterea statului şi menţine un echilibru între
puterea statului şi drepturile şi libertăţtile cetăţenilor.

CAPITOLUL II

II. 1. Caracterizarea generala a dreptului civil român

Notiunea și obiectul dreptului civil

Dreptul civil este acea ramură a dreptului care reglementează

raporturi patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoane fizice și
persoane juridice aflate pe pozitie de egalitate juridică.
6
 Câteva explicatii sunt necesare în acest sens :
a) Dreptul civil este o ramura a dreptului privat, reprezintă baza
dreptului privat.
b) Dreptul civil este principala ramură de drept privat și ocupă un
loc central în sistemul dreptului (spre ex., prin folosirea sintagmei
“drept comun” ).
c) normele de drept civil sunt grupate pe instituții de drept civil.
Instituţiile dreptului civil sunt în ordinea studiului urmatoarele:
1. raportul juridic civil - ce reuneste norme care stabilesc: părţile,
conţinutul şi obiectul acestui raport. Principalele norme din această
institutie sunt cele care reglementeaza drepturile subiective civile si
obligatiile civile (adica continutul raportului juridic, respectiv
bunurile,ce intra în obiectul acestui raport).
În această institutie încadram şi normele dreptului civil ce
reglementează izvoarele raportului juridic civil concret (adica actele si
faptele juridice) şi proba, sau mijloacele de probă (dovada raportului
juridic civil).
2. actul juridic civil - care reunește norme ce stabilesc:
- categorii de acte juridice civile,
- condițiile actului juridic civil,
- efectele actului juridic civil,
- nulitatea actului juridic.
3. prescriptia extinctivă - reuneste norme ce reglementeaza:
- efectul, domeniul, termenele si cursul prescriptiei extinctive în
dreptul civil (potrivit Decretului 167 /1958 cu privire la prescripţia
extinctivă)
4. subiectele dreptului civil. Această instituţie are doua componente:
- persoana fizică (subiect individual de drept civil) şi
- persoana juridică (subiect colectiv de drept civil).
5. drepturile reale principale – se referă la norme ce reglementeaza
principalul drept real - dreptul de proprietate, în diferitele sale forme,
(publica si privata) si dezmembramintele dreptului de proprietate:
uzul, uzufructul, abitaţia, superficia, servitutea.
6. obligatiile civile. Este institutia ce reuneste normele care privesc
izvoarele obligatiilor civile:
- contractul civil,
- actul juridic civil unilateral,
7
 - fapta juridică licită,
- raspunderea civilă delictuală (fapta ilicită),
- stingerea obligaţiilor civile,
- transmiterea şi tranformarea obligaţiilor civile,
- garantarea obligaţiilor civile.
7. contractele civile speciale (îndeosebi cele reglementate de Codul
civil).

►Obiectul dreptului civil este format din raporturi patrimoniale şi

raporturi nepatrimoniale numite și “personale nepatrimoniale ”
stabilite între persoane fizice şi persoane juridice.
Este patrimonial acel raport al cărui conținut poate fi evaluat în
bani adică, semai numește, pecuniar (spre ex. raportul ce are în
conţinut dreptul de proprietate).
Este nepatrimonial acel raport al carui continut nu poate fi
evaluat în bani (ex. raport ce are în continutul sau dreptul la nume ori
denumire, dreptul la domiciliu).
Raporturile patrimoniale civile sunt alcătuite din:
- raporturi reale - adica raporturi ce au în conținutul lor
drepturile reale (dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale
principale), şi
- raporturi obligationale (sau de obligații). Sunt raporturi ce
conțin drepturile de creanţă, indiferent de izvorul lor, act sau fapt
juridic.
Raporturile nepatrimoniale sunt formate din:
- raporturi ce privesc existenţa şi integritatea subiectelor de
drept civil (drepul la viată, sănătate, reputaţie) ;
- raporturi de identificare, ce cuprind în conţinutul lor: dreptul la
nume, domiciliu, resedinta, denumire ;
- raporturi generatoare de drepturi de creaţie intelectuală (au în
conţinut drepturi personale nepatrimoniale ce au ca izvor opera
stiintifică literară sau artistică - ex. dreptul la paternitatea operei.
Raporturile civile pot fi grupate în :
- raporturi numai între persoane fizice,
- raporturi numai între persoane juridice,
- raporturi mixte, între persoane fizice şi juridice.
Al treilea element al definitiei priveste subiectele raporturilor de
drept civil, persoana fizice şi persoana juridică.
8
 Al patrulea element se referă la pozitia juridică a subiectelor de
drept, care este aceea de egalitate juridică, şi reprezintă, atât metoda
de reglementare specifica dreptului civil cât şi o trasatură caracteristică
a raportului de drept civil . .

II. 2. Principiile dreptului civil

Principiile dreptului civil sunt: principii fundamentale ale dreptului
civil si principii ale institutiilor dreptului civil
a. Principiile fundamentale ale dreptului civil sunt:
- principiul proprietățtii,
- principiul egalitătii în fața legii civile,
- principiul îmbinarii intereselor personale, individuale cu
cele obstesti generale,
- principiul ocrotirii drepturilor subiective civile sau al
garantarii lor.
b. Principiile institutiilor dreptului civil. Evocam numai câteva
dintre acestea:
- principiul consensualismului, care priveste forma actului
juridic civil,
- principiul fortei obligatorii (pacta sunt servanta),
- principiul irevocabilitățtii,
- principiul relativitatii (res inter alios acta, alüs neque
nocere, neque prodesse potest) care privesc efectele actului juridic
civil,
- principiul ocrotirii bunei credinţe întâlnit în materii de
drept civil, cum ar fi , drepturi reale, răspundere civilă.
Principiile institutiilor dreptului civil se vor studia pe măsura
studierii materiei, respective a instituţiilor dreptului civil.

II. 3. Delimitarea dreptului civil de unele ramuri de drept

Vom evidentia - corelatii, asemanari şi deosebiri existente între
diferitele ramuri de drept.
►Delimitarea fata de dreptul constitutional
- principalele drepturi si libertati, prevăzute în Constitutie sunt
drepturi subiective civile ale persoanelor fizice ;
- organele de stat mentionate în Constitutie sunt în marea lor
majoritate persoane juridice, subiecte ale raportului juridic civil.
Asemănările si deosebirile sunt:
9
 - în dreptul constitutional predomina raporturile personale
nepatrimoniale,
- în dreptul civil majoritatea raporturilor juridice au caracter
patrimonial.
- normele dreptului constitutional pretind subiectelor sale o
calitate specială, de organ de stat sau cetatean român,
- normele dreptului civil nu cer o calitate speciala ci numai simpla
calitate de persoane fizice sau persoane juridice,
- majoritatea normelor de drept constitutional sunt imperative
- majoritatea normelor de drept civil sunt dispozitive.
Ambele contin sanctiuni specifice, dar sanctiunile civile se aplica
în cadrul unui proces civil.
►Delimitarea fată de dreptul administrativ
- dreptul civil reglementează în cea mai mare parte raporturi
patrimoniale ;
- dreptul administrativ reglementează în majoritate raporturi
personale nepatrimoniale ;
- în dreptul civil subiectele se afla pe pozitie de egalitate juridica;
- în dreptul asministrativ partile se afla în relatie de subordonare ;
- în dreptul civil - subiectele nu au o calitate speciala;
- în dreptul administrativ - este necesar macar un subiect sa aiba
calitatea de organ al administratiei publice.
- în dreptul civil sunt preponderent norme dispozitive
- în dreptul administrativ sunt preponderent norme imperative
- sanctiunile în dreptul civil sunt : repararea prejudiciului cauzat,
nulitatea, rezilierea contractelor etc.
- în dreptul administrativ - amenda contraventionala si
confiscarea.
►Delimitarea faţă de dreptul financiar
- în dreptul financiar majoritatea raporturilor au caracter
partimonial (ca în dreptul civil)
- subiectele raportului juridic sunt în pozitie de subordonare
- obligatoriu, cel putin o parte are o calitate speciala, fiind un
organ financiar
- majoritatea normelor sunt imperative
- are sanctiuni proprii: majorarile sumelor stabilite cu titlu de
impozit sau taxă, amenzi.
►Delimitarea fata de dreptul comercial
10
 - ambele reglementeaza raporturi patrimoniale si personale
nepatrimoniale între persoanele fizice şi persoanele juridice ;
- ambele au ca instituţie centrală - contractul, dar cu deosebiri de
regim juridic între contractul civil şi contractul comercial
- subiectele au pozitie de egalitate juridica (în ambele )
- în ambele, subiectele sunt persoane fizice şi persoane juridice ,
iar în dreptul comercial, cel putin una dintre parti are calitatea de
comerciant ;
- ambele cunosc sanctiunea raspunderii - însa cu deosebiri de
regim juridic ;
- în ambele, majoritatea normelor au caracter dispozitiv ;
►Delimitarea faţa de dreptul muncii şi dreptul securităţii
sociale
- ambele reglementeaza atât raporturi patrimoniale cât si
nepatrimoniale
- în dreptul civil pozitia de egalitate exista atât la încheierea
contractului cât şi la executarea lui
- în dreptul muncii aceasta pozitie este prezenta numai la
încheierea contractului, iar în cadrul executarii trebuie sa existe o
disciplina a muncii care implică :
- răspunderea materială
- răspunderea disciplinară
- în dreptul civil majoritatea normelor sunt dispozitive ;
- în dreptul muncii majoritatea normelor sunt imperative;
- în dreptul muncii, sfera subiectelor este mai restrânsă ;
- decât în dreptul civil deoarece minorii sub 14 dupa caz 15 ani nu
pot încheia contracte de muncă .
►Delimitarea fata de dreptul familiei
- în dreptul familiei preponderente sunt raporturile personale
nepatrimoniale ;
- deși părtile se găsesc pe poziție de egalitate juridică, în
raporturile părinţi-copii poziția subiectelor este de
subordonare ;
- în dreptul familiei, subiectele trebuie sa aiba o calitate speciala:
sot, parinte, ruda, înfiat etc ;
- în dreptul familiei majoritatea normelor sunt imperative ;

11
 - în dreptul familiei sanctiunile sunt specifice ,cum ar fi :
decaderea din drepturi parintesti, îndepartarea tutorelui de la exercitarea
tutelei etc.
►Delimitarea fata de dreptul international privat
Acesta are ca obiect de reglementare raporturi de drept civil, dar
care cuprind - un element de extraneitate care poate fi: cetatenia straina,
nationalitatea straina etc.
Deosebirea dintre cele doua ramuri - consta în faptul ca dreptul
international solutioneaza - conflictul de legi ori conflictul de
jurisdicţii precum şi conditia juridică a străinului.
Conflictul de legi reprezintă acea situaţie - cu privire la un raport
juridic cu element strain – în care sunt susceptibile sa se aplice
raportului juridic respectiv doua sau mai multe legi apartinând unor
state diferite.
Situatia se rezolva, prin indicarea normei conflictuale, care este
legea aplicabila raportului juridic cu element de extraneitate (potrivit
Legii nr. 105/1992 cu privire la raporturile de drept internaţional
privat).
►Delimitarea fata de dreptul procesual civil
Dreptul procesual civil cuprinde un ansamblu de norme juridice
care reglementeaza:
- modul de judecata si de solutionare a cauzelor civile, si
- modul de executare silita a hotarârilor judecatoresti pronuntate în
aceste cauze.
Între ele exista o legatura de la continut la forma, pentru ca dreptul
material (dreptul civil) ar fi ineficient daca nu s-ar asigura realizarea lui
pe calea procesului civil.

CAPITOLUL III

III. 1. Norma juridică

Noţiune si trăsături specifice
Cuvântul “normă” desemneaza în general o regulă de conduită pe
care oamenii trebuie sa o aibă în relatiile dintre ei sau în relatiile lor cu
natura.
Normele care se adreseaza conduitei oamenilor în raporturile
dintre ei sunt denumite norme sociale.
12
 Normele sociale dupa care oamenii îsi desfasoara activitatea în
societate sunt de mai multe feluri : norme morale, politice, juridice,
religioase, cu caracter de obicei etc.
Normele juridice nu sunt decât - o varietate a normelor sociale
care se deosebesc de acestea din urma prin carcterul lor imperativ.
Definiţie. Norma juridica reprezinta o regula de conduită,
generală, impersonală şi obligatorie, expresie a voinţei de stat, ce
poate fi îndeplinită la nevoie prin forţa de constrângere a statului.
Din aceasta definitie se pot desprinde trasaturile caracteristice ale
normei juridice.
a) este generală - prescrie o conduită tipică care se adreseaza
tuturor persoanelor, unor grupuri sociale, si se aplica pe întregul
teritoriu al tarii.
b) este impersonală - nu se adreseaza unei persoane individuale
(concrete) ci unui cerc nedeterminat, (norme ce privesc pe Presedintele
României, Procurorul general, Presedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justitie, etc) - norma are în vedere institutia nu persoana care ocupa
functia respectiva
c) este obligatorie - conţine prevederi ce pot fi impuse subiectului
prin diferite mijloace Obligativitatea este asigurată, în caz de nevoie
prin forţa de constrângere a statului.

►Structura normei juridice

a) Structura logico-juridică a normei juridice cuprinde trei
elemente:
- ipoteza normei juridice, indică domeniul situatiilor, al
împrejurarilor în care se aplică norma juridică;
- dispozitia normei juridice prescrie conduita oamenilor, indicând
actiunile care sunt impuse, interzise sau permise în cadrul conditiilor
prevazute de ipoteză.
- sanctiunea precizează consecinţele nerespectării dispoziţiei,
adică măsurile ce pot fi luate împotriva celor ce au nesocotit dispoziţia.

b) Structura tehnico-legislativa
Normele juridice apar sub forma de texte concise, redactate pe
articole şi alineate.
În cazul actului normativ, articolele pot fi grupate pe: paragrafe,
secţiuni, capitole, titluri, parti, carti.
13
 Elementul structural de baza al actului normativ îl constituie
articolul.
Un singur articol poate contine mai multe norme juridice, dupa
cum o normă juridică poate fi cuprinsă în mai multe articole.
Norma juridica este cuprinsă deci într-un act normativ: lege,
decret hotărâre, etc. elaborat dupa o metodologie specială.
Referitor la structura logico-juridică, ordinea elementelor de
structura este indiferentă.
Poate lipsi din structura normei juridice ipoteza sau sancţiunea,
niciodata dispoziţia.

►Clasificarea normelor juridice

Clasificarea normelor juridice se face dupa mai multe criterii:

a) Dupa obiectul de reglementare: normele juridice se clasifică

în tot atâtea categorii de norme câte ramuri de drept există; adică
norme de drept constitutional, civil, penal etc.
b) Din punct de vedere al forţei juridice, clasificarea se face în
raport cu natura şi locul organului de la care provine norma juridică.
Se poate vorbi chiar de o ierarhie a normelor juridice, ce
corespunde ierarhiei organelor de stat. Deci normele sunt exprimate în:
legi, decrete, hotarâri şi ordonanţe ale Guvernului, ordine şi
instructiuni ale miniştrilor.
c) După caracterul conduitei pe care o prescriu normele pot fi:
1. imperative - care exclud orice derogare (abatere), trebuie
aplicate întocmai; ele se împart în :
- onerative. Acestea prevăd în mod expres obligaţia de a savârşi
anumite acţiuni (ex., vânzătorul are două obligaţii principale, a preda
lucrul şi a răspunde de dânsul, potrivit art. 1313 Codcivil)
- prohibitive. Acestea interzic săvârşirea unor acţiuni, sunt prin
excelenţă norme de drept penal)

2. dispozitive, sunt acele norme a caror aplicare este lăsată la

aprecierea (dispoziţia) persoanei respective. Deci părţile îşi hotărăsc
propria conduită. Aceste norme sunt de doua feluri:
- permisive (de împuternicire), care prevad anumite
drepturi în beneficiul persoanelor fizice sau juridice. Deci nici nu
14
impun, nici nu interzic săvârsirea unei acţiuni (“proprietarul poate face
asupra pamântului toate plantaţiile şi clădirile ce găseşte de cuviinţă” ,
potrivit art. 490 Cod civil)
- supletive, sunt acele norme care permit subiectelor să-şi
aleagă singure conduita de urmat, şi numai dacă acestea nu şi-au
determinat singure conduitea se va aplica prevederea normei care va
suplini voinţa părţii. Deci înlocuiesc manifestarea de voinţă a părtilor.
Cele mai multe norme de acest fel le întâlnim în dreptul civil,
unde se face aplicare principiul fundamental, potrivit caruia
“conventiile legale facute au putere de lege între partile contractante”
art.969 Codul civil (vezi art.1317-1320 Codul civil)
d. Din punct de vedere al sferei de aplicare, normele juridice
pot fi împartite în: generale, speciale şi de exceptie
Normele juridice generale - se aplică tuturor relatiilor sociale din
ramura respectiva, si este cea mai cuprinzatoare
Norme juridice speciale - curprind o anumită categorie de relaţii
din cadrul aceleiaşi ramuri, se referă deci la o sferă mai restrânsă de
relaţii sociale.
Totuşi o normă juridică poate să apară generală în raport cu o a
doua normă, dar poate fi specială în raport cu o a treia normă.
În cazul aplicării normelor de drept pot exista situaţii în care sunt
susceptibile de aplicare două norme, în acest caz va avea prioritate
norma specială.
Normele de exceptie - admit derogari de la conduita prescrisă
de normele generale sau normele speciale. Ele sunt de strictă
interpretare şi aplicare, deci nu pot fi extinse prin interpretare.
Ca exemplu : art. 4 din Codul familiei.
“Bărbatul se poate căsători numai dacă a împlinit 18 ani, iar
femeia numai dacă a împlinit 16 ani - este norma permisivă, - în
continuare ne găsim în prezenţa unei norme de excepţie pentru motive
temeinice se poate încuviinţa casatoria femeii care a împlinit 15 ani”.

e. Din punct de vedere al tehnicii de alcătuire normele pot fi:

- determinate, când conţinutul lor este exprimat clar în actul

normativ şi cuprind cele trei elemente ipoteza, dispozitie, sanctiune)
- complete (cu toate elementele de structura)

15
 - de trimitere (fac trimitere la un alt act normativ sau la alta
norma)
- în alb - urmează a fi întregite printr-un act normativ ce va fi
adoptat în viitor, în vederea aplicarii lor.
Criteriile de clasificare nu au fost epuizate, aceasta operaţie de
clasificare poate să aibă în vedere şi alte criterii.
Stiinta dreptului deosebeste normele juridice de cele tehnice.
Normele tehnice încorporează reguli de conduita ale oamenilor în
procesul de productie.
Uneori acestea dobândesc valoare juridica când statul este
interesat în respectarea cu strictete a prescripţiilor lor, când fiind
desconsiderate sunt urmate de accidente de munca şi drept urmare atrag
dupa sine sanctiunii de natura juridică.

IV. IZVOARELE DREPTULUI CIVIL

Sensurile expresiei “izvor de drept civil”

►Intr-un prim sens, prin izvor de drept civil întelegem conditiile
materiale de existentă (este în sens material al expresiei).
►In cel de al doilea sens, juridic, expresia “izvor de drept civil”
desemneaza formele specifice de exprimare a normelor de drept
civil (este sensul formal al expresiei)
Prima noţiune priveşte actele normative, cea de a doua se referă
la actele si faptele juridice (individuale).

►Formele de exprimare a izvoarelor dreptului

În dreptul civil, normele îmbraca forma - generică - de acte
normative, adica acte ce provin de la organele de stat investite cu
prerogativa legisferării.
Legea fundamentala - Constitutia - stabileşte prerogativele
legisferării.
Astfel, în art. 64 se prevede că: “Camera deputatiilor şi Senatul
adoptă legi, hotarâri şi moţiuni în prezenţa majorităţtii deputaţilor”
- art. 72 (1) dispune “Parlamentul adopta legi constitutionale,
legi organice si legi ordinare”.

16
 - art. 78: “Legea se publica în Monitorul Oficial al
României şi intra în vigoare la trei zile de la publicarea ei, sau la o dată
ulterioară prevăzută în lege,,.
- sau art.7 din aceiasi lege se dispune “Guvernul adopta
hotarâri în exercitarea atributiilor proprii, si regulamente de aplicare a
legilor, când prin lege s-a prevazut aceasta - acestea se publica în M.O”.
- art. 107 (1) (2) sI (3) Constitutie “Guvernul adopta hotarâri
si ordonante”.
Deci principalele forme juridice în care se exprima izvoarele
de drept civil sunt:
- legile - acte normative adoptate de Parlamentul României și
- hotarârile Guvernului României.
Amintim ca potrivit art. 99(1) din Constitutie “In exercitarea
atributiilor sale, Presedintele României emite decrete” (sunt izvoare de
drept acele decrete care conţin norme generale (nu şi decretele
individuale) şi daca au ca obiect relatii sociale care intra în “obiectul
dreptului civil”.
Caracter de izvor al dreptului civil îl are şi actul
normativ adoptat de ministru ori seful unui alt organ al administratiei
de stat, indiferent de denumire: ordin, instructiune, regulament etc.
(dacă are ca obiect de reglementare relaţii sociale ce intra în “obiectul
dreptului civil”).
Constituie izvoare ale dreptului civil şi actele normative anterioare
Revolutiei din 1989 în masura în care n-au fost abrogate, care
reglementează raporturi civile: legi, decrete, hotărâri, ordine,
instructiuni.
În categoria izvoarelor de drept civil trebuie încadrate si
reglementarile internationale - convenţii, pacte, acorduri, etc. - cu
condiţia ca România să fie parte la ele (prin aderare sau ratificare) şi
binenţeles să privească relaţii sociale ce intră în obiectul dreptului civil
român.
Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului
(ratificat prin Decretul nr. 212/1974 si Conventia cu privire la drepturile
copilului, aprobată prin Decretul 47/1990 şi ratificată prin Legea nr.
18/1990).
Dacă există neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la
drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte şi legile
interne, au prioritate reglementarile internaționale.
17
 ►Actele normative în vigoare care sunt izvoare de drept civil
sunt : legile, decretele, hotarârile şi ordonanţele Guvernului, actele
normative emise de conducatorii organelor centrale ale administratiei de
stat şi actele normative adoptate de organele locale executive.

►1. Legile. În categoria ,,legilor,, includem: Constituţia,

Codul civil român şi alte legi civile
a) Constitutia
În doctrina se face deosebire între legea fundamentală care
este Constitutia si legile celelalte numite ordinare, care includ şi
codurile. Desi este principalul izvor de drept constitutional,
Constitutia este si izvor important pentru dreptul civil.
b) Codul civil român
Are ca model Codul civil francez din 1804 (numit si Codul
Napoleon). A fost adoptat în 1864 şi a intrat în vigoare la 1
Decembrie 1865. Acesta reprezinta principalul izvor al dreptului civil.
Ca structură, Codul civil este alcatuit dintr-un titlu preliminar
“Despre efectele si aplicarea legilor în genere” şi trei cărti:
- Cartea I “Despre persoane (în prezent abrogata)”
- Cartea II - “Despre bunuri si despre deosebitele modificari ale
proprietatii (ce are 4 titluri)”.
- Cartea III - “Despre diferitele moduri prin care se dobândeste
proprietatea (cu XX titluri)”.
Codul civil a suferit unele abrogari (exprese sau implicite) sau
modificări, în decursul anilor.
c. Alte legi civile. În categoria ,,alte legi civile includem:
- Codul familiei (Legea nr.4/1954, cu modificarile ulterioare,
- Legea nr. 31/90 privind societăţile comerciale republicată,
- Legea fondului funciar 18/1991 republicată şi modifcată,
- Legea privind brevetele de inventie, nr. 64/1991.
d) Decrete legi - cu titlu de exemplu enumerăm: Decretul 66/1990,
Decretul 61/1990, Decretul 100/1990, etc.

2. Decretele
- Stricto sensu - termenul Lege desemneaza actul normativ ce
provine de la puterea legislativă, respective, Parlamentul României.

18
 - Lato-sensu, prin lege se desemneaza şi celelalte acte normative:
decrete, hotarâri ale Guvernului, ordine ale ministrilor etc.
Exemple de decrete:
- Decretul nr. .31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice,
- - Decretul nr. 32/1954 de punere în aplicare a Codului
familiei si a Decretului nr. 31/1954,
Decretul nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctivă,
Decretul nr. 975/1968 cu privire la nume,
Decretul nr. 212/1974 de ratificare a Pactelor internationale
privind drepturile omului.

3. Hotarârile și Ordonantele Guvernului României

Cu titlu de exemplu, menţionam:

a) H. nr. 280/1990 privind vânzarea de marfuri, prestarea de
servicii si executarea de lucrari, cu plata în rate (M.Of.46/1990).
- H. nr. 216/1990 pentru aprobarea normelor metodologice - cadru
de aplicare a Legii nr.219/1998 privind regimul consecintelor
(M.Of.140/1999).
H.nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de
urbanism (M.Of.149/1996).
b) Ordonanțe ale Guvernului României
- pot fi simple (în temeiul unei legi abilitate)
- sau de urgenţă (în lipsa unei legi de abilitare emise de
Parlament, în cazul ivirii unor împrejurari excepționale).
- Ord.68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural national,
cu modificarile ulterioare (M.Of.247/1994).
- Ord. de urgenta 25/1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei,
cu modificarile ulterioare (M.Of.120/1991).
4. Alte acte normative
- Ordinul 710/C./1995 al ministrului justitiei pentru adoptarea
Regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici si a
activitatii notariale nr.36/1995 (M.Of.176/1995).

►Problema altor izvoare de drept civil. In mod concret, problema

care se pune este aceea daca se poate atribui sau nu calitatea de izvoare
ale dreptului civil : - obiceiului
- moralei
19
 - jurisprudentei
- doctrinei
- principiilor de drept

1. Obiceiul (cutuma) reprezinta o regula de conduita stabilita în

practica vietii sociale si respectata un timp îndelungat, în virtutea
deprinderii, ca o norma socotita obligatorie (Beleiu) (Longa, inveterata,
diuturna consuetudo, opinia necessitatis).
Trebuie sa se faca urmatoarea distinctie:
- obiceiurile la care trimit anumite texte din acte normative în mod
expres, nu pot fi socotite ca izvoare de drept distincte de aceste acte
normative, ele fac parte prin încorporare din dispozitia normelor
juridice respective.
- obiceiurile la care normele juridice cuprinse în acte normative nu
fac trimitere, dar au valoare de izvor de drept, distinct si pot fi folosite
în interpretarea unor acte juridice.
Exemple de obiceiuri din prima categorie se gasesc în legislatia
ceruta în vigoare (Codul civil).
Dintre acestea amintim:
- art. 970 alin.2 C.civil conventiile “obliga nu numai la ceea ce
este expres într-însele, dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau
legea da obligatiei, dupa natura sa”.
- art. 980 C.civil, “Dispozitiile îndoioase se interpreteaza dupa
obiceiul locului unde s-a încheiat contractul”.
- în privinta gardului si zidului comun, art. 600 C.civil, precizeaza
ca înaltimea se hotareste dupa “regulamentele particulare”.
Exemple de obiceiuri din a doua categorie - adica cele care au
valoare de izvor de drept - se gasesc, îndeosebi în, dreptul maritim si se
numesc “uzuri interpretative”. Acestea din urma se manifesta în doua
moduri :
- fie prin explixarea expresiilor si termenilor din contract
- fie prin completarea clauzelor contractului cu ceea ce în mod
obisnuit se presupune ca partile au voit.

2. Morala (regulile de convietuire sociala) urmeaza solutia de la

obicei. Nu sunt izvor de drept distinct, dar în masura în care legea face
trimitere la ele, atunci sunt încorporate sau notificate de actul normativ
respectiv.
20
 3. În principiu nici jurisprudenţa nu reprezinta izvor al dreptului
civil, deoarece organul de judecata nu are atributia de a edicta norme ci
de a solutiona cauza cu care a fost sesizat prin aplicarea normelor de
drept.
Hotarârile judecatoresti produc efecte numai între partile din
proces, potrivit principiului relativitatii, pe când izvorul de drept
reprezinta o norma generala, opozabila tuturor.
Dar un judecator poate sa ia în consideratie, în speranta pe care o
judeca, o solutie pronuntata anterior de aceeasi instanta, într-un proces
analog, însa aceasta solutie, nu se transforma într-o norma obligatorie.

4. Doctrina - este formata din lucrarile scrise prin care se

comenteaza sau interpreteaza normele juridice, sunt opinii formulate de
specialisti de tehnicieni ai dreptului care contribuie la perfectionarea
normelor de drept.

5. Principiile de drept - în general, iar cele de drept civil în

special, nu pot fi considerate izvoare de drept, ele se aplica în calitatea
lor de dispozitii ale actelor normative.

►O categorie aparte de izvoare de drept, respectiv de drept

civil în măsura în care reglementează relaţiile sociale ale acestei
ramuri sunt normele de dreptul uniunii.

V. APLICAREA LEGII CIVILE

Ca orice lege, legea civilă actionează concomitant, sub trei aspecte:

1) într-o anumita durata de timp;
2) pe un anumit teritoriu ;
3) asupra persoanelor;
Deci legile, se succed, coexistă şi au determinate categoriile de
subiecte (persoane fizice sau juridice) la care se aplică.
►Legea se aplică în timp, în spaţiu şi asupra persoanelor.
►Aplicarea legii în timp.
Legea civila se aplica cât timp este în vigoare.
Intrarea în vigoare a legii .
21
 Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în
vigoare
- la 3 zile de la data publicării, sau
- la o dată ulterioară prevăzută în textul ei .

Prin abrogare legea iese din vigoare si nu se mai aplica.

Abrogarea poate fi expresa - atunci când se precizeaza expres ca legea
se abroga.
Abrogarea expresa poate fi: directă şi indirectă.
Abrogarea directa - este aceea care nominalizeaza legea ,
capitolele sau articolele dintr-o lege care se abroga.
Abrogarea indirectă - prevede iesirea din vigoare a legilor sau
actelor normative, contrare legii noi, formulându-se “orice alte
dispozitii contrare se abroga”.
Abrogarea implicită (tacită) când legea noua contine dispozitii
incompatibile cu legea veche fara sa prevada care dispozitii contrare se
abroga.
Desuetudinea nu este mod de iesire din vigore, si intervine în
acele situatii în care datorita disparitiei ratiunilor pentru care actul
normativ a fost adoptat, acesta nu mai este aplicat, fara a fi abrogat.
O situatie specială privește legile temporare pentru care nu este
necesară abrogarea, fiind suficienta scurgerea perioadei de timp pentru
care au fost adoptate.

Principii şi exceptii privind acţiunea legii civile în timp

Sunt două principii care guvernează aplicarea legii în timp:
1) principiul neretroactivitatii legii civile noi;
2) principiul aplicarii imediate a legii civile noi.
Ele se presupun si se completeaza reciproc.
1) este regula juridica potrivit careia o lege civila se aplică
numai situatiilor ce se ivesc după adoptarea ei, iar nu şi situaţiilor
anterioare.
Constitutia dispune în art.15 (2) ca “Legea dispune numai pentru
viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile”.
Acest principiu, este consacrat si în Codul civil în art.1. “Legea
dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactiva”.

22
 2. Principiul aplicarii imediate a legii civile noi – presupune că,
de îndata ce a fost adoptata, legea noua se aplica tuturor situatiilor ivite
dupa intrarea ei în vigoare, excluzându-se astfel aplicarea legii vechi.
Acest principiu nu este consacrat expres, el este o consecinta
fireasca a principiului neretroactivitatii.
Excepţiile de la aceste principii sunt:
1. retroactivitatea legii civile noi, adica legea civilă nouă se
aplică şi pentru situaţii anterioare adoptarii ei.
- această exceptie se aplica daca este consacrată expres în legea
nouă, deoarece excepţiile nu se prezumă, ele fiind de strictă interpretare
şi aplicare.
În prezent este inadmisibilă această excepţie datorită textului
imperativ al art. 15 (2) din Constitutie.
2. ultraactivitatea legii civile vechi, adică legea veche îşi mai
produce efectele un timp oarecare, deşi a intrat în vigoare o lege noua,
binenteles că se aplică la situatii determinate, precizate de legea noua.
Aceasta trebuie prevazută expres în legea nouă, fiind o exceptie.
Referitor la retroactivitatea legii - legea penală mai favorabilă,
retroactivează.
Dacă de la savârsirea infracţiunii până la judecarea definitiva a
faptei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea
mai favorabilă.
Un alt aspect al retroactivităţtii îl reprezintă legile interpretative.
Legea interpretativă se integrează în actul normativ interpretat care este
anterior.
Legile interpretative au caracter retroactiv, deoarece se aplică din
momentul intrării în vigoare a legii pe care o interpretează.

►Aplicarea legii în spatiu este guvernată de principiul

teritorialităţtii
Exista doua aspecte ale problemei:
- unul intern, ce vizeaza situatia raporturilor civile stabilite între
subiecte de drept civil de cetatenie ori nationalitate româna, pe teritoriul
României.
- unul international, care are în vedere ipoteza raporturilor civile
cu un element de extraneitate - cetatenie, nationalitate, locul încheierii
si executarii contractului etc.

23
 Aspectul intern tine seama de regula: actele normative civile care
emana de la organele centrale de stat se aplica pe întregul teritoriu al
tarii, iar cele ce emana de la un organ de stat local se aplica doar pe
teritoriul respectivei unitatii aministrativ-teritoriale (judet).
Aspectul internaţional se rezolvă de către “normele conflictuale”
ale dreptului internaţional privat, care presupun aşa zisul “conflict de
legi” în spaţiu. Normele conflictuale sunt continute în prezent în Legea
105/1992 cu privire la raporturile de drept internaţional privat.
Cu titlu de exemplu amintim :
- imobilele sunt supuse legilor ţării pe teritoriul căreia se află: lex
rei sitae;
- starea civilă şi capacitatea civilă a persoanei fizice sunt supuse
legii cetăţeniei - lex personalis este lex patriae, iar capacitatea persoanei
juridice este supusă legii nationalităţtii, determinată de sediul sau ca
regulă.
- formarea actului juridic este cârmuită de legea locului unde se
încheie: locus regit actum.

►Aplicarea legii civile asupra persoanelor

Legile civile pot fi împartite în trei categorii, din punct de vedere

al sferei subiectelor la care se aplică:
- legi civile cu vocatie generală de aplicare: adica se aplica atât
persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice, de exemplu,. Codul civil,
Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice şi Decretul
nr. 167/1958 cu privire la prescripţia extinctivă;
- legile civile cu vocaţie specială de aplicăre,
- numai persoanelor fizice, de exemplu Codul familiei ;
- numai persoanelor juridice, de ex. Legea nr. 31/1991,
republicată şi modificată, cu privire la societăţile comerciale.

VI. INTERPRETAREA LEGII CIVILE

Definitie - Prin interpretarea legii civile “întelegem operatiunea

logico-rationala de lamurire, explicare a continutului si sensului
normelor de drept civil, în scopul justei lor aplicari prin corecta
încadrare a diferitelor situatii din viata practica”.
Aceasta definitie - contine trei elemente:
24
 - interpretarea legii este o etapa a procesului de aplicare a legii
civile.
- continutul interpretarii este lămurirea sau explicarea sensului
normei juridice –legii .
- scopul interpretarii - este corecta încadrare a diferitelor
situatii din circuitul civil, ceea ce asigură justa aplicare a legii civile.

Clasificarea interpretarii civile

1. În funcţie de forţa sa (obligatorie sau neobligatorie) se

distingem :
- interpretarea oficială (obligatorie),
- interpretarea neoficiala (neobligatorie).

2. În funcţie de rezultatul interpretarii deosebim:

- interpretarea literală (declarativa),
- interpretarea extensivă,
- interpretarea restrictivă.

3. Dupa metoda de interpretare folosită distingem:

- interpretarea gramaticală,
- interpretarea sistematică,
- interpretarea istorico – teleologică,
- interpretarea logică.

● Interpretarea oficială - este realizată, în exercitarea atributiilor

ce-i revin potrivit legii de catre un organ de stat ce aparţine puterii
legislative, executive sau judecatoresti.
Daca interpretarea provine chiar de la organul de stat care a editat
actul normativ - interpretarea oficiala se numeste autentică si se
caracterizeaza în norme interpretative.
Interpretarea oficială este si cea realizata de organele puterii
judecatoresti - numită şi interpretare juridică; care este obligatorie
numai la speţa respectivă .
● Este neoficială interpretarea care se dă legii civile în doctrină
(literatura de specialitate) ori de un avocat în pledoariile sale. Aceasta
interpretare nu are putere juridica obligatorie.

25
 ► Interpretarea literala, extensiva, restrictiva

● Interpretarea literală este determinata de faptul ca între

formularea textului legal interpretat şi cazurile din practica ce se
încadreaza în ipoteză să existe concordanţă. Aceasta interpretare este
impusa de texte clare, ori de dispozitii ce contin enumerari limitative.
● Interpretarea extensivă - este necesară atunci când între
formularea textului legal intepretat şi cazurile din practică la care se
aplica acest text nu exista concordanta, în acest caz textul trebuie extins
si asupra unor cazuri care nu se încadreaza în litera textului; deci când
un text legal este formulat prea restrictiv fata de intentia reala a
legiuitorului.
● Interpretarea restrictivă - este impusa de faptul ca între
formularea unui text legal şi cazurile de aplicare în practica, exista
neconcordanta, în acest caz formularea textului legal este prea larga fata
de situatiile care se pot încadra în text (de exemplu, art.1 din Legea nr.
31/1990, privind societăţile comerciale, prevede: “Societatile
comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române”; în
sensul că priveşte doar societăţile comerciale înfiinţate potrivit acestei
legi.

►Interpreatera gramaticală, sistematică şi istorico-teleologică

●Interpretarea gramaticală - presupune lamurirea întelesului unei

dispozitii legale civile pe baza regulilor gramaticii, tinându-se seama de
sintasca si morfologia propozitiei ori frazei, ca si de semnele de
punctuatie.
● Interpretarea sistematică - presupune lamurirea întelesului unei
dispozitii legale tinându-se seama de legaturile sale cu alte dispozitii
din acelasi act normativ ori din alt act normative.
Această interpretare este întâlnită frecvent în practică - plecînd de
la calificarea unei dispozitii ca normă generală ori normă specială, prin
respectarea urmatoarelor doua reguli:
- norma generală nu deroga de la norma specială,
- norma specială derogă de la norma generală. Între aceste reguli,
norma generala reprezintă regula, iar norma speciala constituie
exceptia.

26
 ● Interpretarea istorico- teleologica presupune stabilirea sensului
unei dispozitii legale, tinându-se seama de finalitatea urmarita de
legiuitor la adoptarea actului normativ din care face partea acea
dispozitie, într-un context istoric dat.

► Interpretarea logică a legii civile

Această interpretare a normelor juridice a dobândit o înflorire

aparte în dreptul român, ceea ce a dus la formularea unor reguli şi
argumente de interpretare logică, adesea exprimate în adagii juridice.
1. Excepţia este de strictă interpretare şi aplicare.
În interpretarea sistematică a legii civile se "ţine seama de raportul
dintre legea generala (regula) şi legea specială (exceptia). Sunt supuse
aceste interpretari:
- textele legale care contin enumerari limitative;
- textele legale care institue prezumtii legale;
- textele care contin o exceptie.
2. Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să
distingă. Această regula ţine seama de faptul că, unei formulari
generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare a sa tot
generală, fără a introduce distincţii pe care legea nu le conţine.
3. Legea civila trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu
în sensul neaplicării. Această regulă de interpretare este conţinută în
art. 978 Codul civil pentru interpretarea convenţiilor, dar, pentru
identitate de raţiune ea este extinsă şi la interpretarea normei de drept
civil.

►Argumente de interpretare logică

● Argumentul per a contrario. Acest argument înseamna ca ori

de câte ori un text de lege prevede un anumit lucru, se poate prezuma ca
el neaga contrariul (Angheni).
● Argumentul a fortiori. Pe baza acestui argument se ajunge la
extinderea aplicarii unei norme, edictata pentru o anumita situatie, la un
caz neregulamentar expres .
● Argumentul de analogie. Acest argument are în vedere faptul
ca, unde exista aceleasi ratiuni trebuie aplicata aceeasi solutie. Acest
argument este folosit îndeosebi, pentru rezolvarea “lacunelor legii” ceea
27
ce se realizeaza prin aplicarea “prin analogiei” a normelor de drept
civil (Belein).
● Argumentul reducerii la absurd. Pe baza acestui argument se
are în vedere că numai o anumită soluţie este admisibilă raţional, soluţia
contrară fiind o absurditate, care nu poate fi acceptată.

TITLUL II

Raportul juridic civil

Notiune, caractere si structura
►Noțiune.
“Raportul juridic civil” este o relațe, respectiv un raport social.
Raportul juridic civil este o relatie sociala-patrimoniala ori
nepatrimoniala reglementată de norma de drept civil. Daca orice
raport juridic civil este o relatie sociala, nu orice relație sociala este un
raport juridic civil.
O conditie a raportului juridic civil o reprezinta reglementarea
unei relatii sociale prin norme ce intra în continutul dreptului civil.

►Caractere
a) Raportul juridic civil are caracter social, evident, care nu
trebuie demonstrat, doarece toate raporturile juridice se stabilesc între
oameni, fie priviti ca persoane fizice, fie priviti ca persoane juridice.
Chiar daca “legea vorbeste” despre “regimul juridic al bunurilor”, în
realitate se are în vedere conduita oamenilor cu privire la bunuri sau
lucruri (Nicolae Titulescu, Observatiuni asupra reorganizarii facultatilor
de drept, Bucuresti, 1904, p.47-48).
b) Raportul juridic civil are caracter volitional . Se poate vorbi de
un caracter dublu volitional (doctrină). Pe lânga vointa exprimata de
legiuitor din norma de drept civil care reglementeaza actul juridic civil,
exista si vointa autorilor sau autorului actului juridic civil dupa cum
suntem în prezenta unui act bilateral sau unilateral).
c) Raportul juridic civil se caracterizeaza prin pozitia de egalitate
juridica a părților.

28
 Aceasta pozitie de egalitate este nu numai metoda de
reglementare a dreptului civil, ci are şi un caracter propriu raportului
juridic civil.
Aceasta se exprima în nesubordonarea unei parti fata de cealalta.

►Elementele de structura ale raportului juridic civil

Raportul juridic cuprinde în structura sa trei elemente: partile,

continutul si obiectul.
1. Părtile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele
fizice si persoanele juridice care sunt titulare de drepturi si obligatii
civile.
2. Conținutul raportului juridic este dat de totalitatea drepturilor
subiective si obligatiilor civile pe care le au partile.
3. Obiectul raportului juridic civil - consta în conduita partilor,
adica actiunile sau inactiunile la care sunt îndrituite partile.
Aceste elemente trebuie sa fie întrunite cumulativ.

Cap. II.
Părtile raportului juridic - notiuni generale

►Definiția persoanei fizice

“Persoana fizica” este subiectul individual de drept, adică
omul, privit ca titular de drepturi și obligatii civile.
Definitia persoanei juridice
“Persoana juridica” este subiectul colectiv de drept, adică un
colectiv de oameni care, întrunind condițiile cerute de lege, este
titular de drepturi subiective si obligații civile.
Aceste expresii de “persoana fizica si persoana juridica” sunt
folosite de legea de baza în materia subiectelor de drept civil, care este
Decretul 31/1954 (“privind persoanele fizice si persoanele juridice)”.
Rezultă ca exista doua mari categorii de subiecte de drept civil:
- persoanele fizice;
- persoanele juridice expresie echivalenta cu persoanele morale.
În categoria persoanelor fizice se pot deosebi urmatoarele
subcategorii:
- minorii sub 14 ani, persoane fizice lipsite de capacitate de
exercitiu.
29
 - minorii între 14 si 18 ani, persoane fizice cu capacitate de
exercitiu restrânsă.
- majorii care sunt persoane fizice peste 18 ani, cu
capacitate de exercitiu deplină.
Dupa criteriul cetateniei, persoanele fizice mai pot fi împartite în:
- persoane fizice de cetățenie româna;
- persoane fizice de cetățenie străină; aici includem și:
persoane fizice fără cetățtenie – apatrizii și persoane fizice cu
cetățtenie dublă - din care nici una nu este română.
În categoria persoanelor juridice, deosebim:
- persoane juridice particulare sau private;
- persoane juridice cooperatiste sau obstesti;
- persoane juridice mixte;
- persoane juridice de stat.
Dupa criteriul nationalitatii, deosebim:
- persoane juridice de nationalitate română (în principiu, cu sediul
în România)
- persoane juridice de alta nationalitate, străină.

►Pluralitatea de subiecte
Raportul juridic civil de regula se stabiste între doua persoane
(raport juridic simplu), care presupune “determinarea” subiectelor
raportului juridic civil.
Aceasta determinare presupune cunoasterea partilor acestui raport,
si se realizeaza diferit dupa cum este vorba de raporturi civile ce au în
continutul lor: - drepturi absolute , sau - drepturi relative.
În primul caz - al dreptrului absolut- dupa cum vom vedea într-un
capitol ulterior, numai subiectul activ care este titularul dreptului
subiectiv civil este determinat sau cunoscut (ex. proprietarul unui bun).
Subiectul pasiv este nedeterminat si este format din toate celelalte
subiecte de drept civil.
În al doilea caz - al dreptului relativ- este determinat atât subiectul
activ ( numit creditor), cât si subiectul pasiv (debitorul) (ex. raportului
juridic nascut din contractul de vânzare-cumpare cele doua parti sunt
determinate: vânzatorul si cumparatorul.
Exista însa cazuri în care raportul juridic civil este stabilit între
mai multe persone, fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive, fie sub
ambele aspecte. În acest caz deosebim:
30
 - pluralitate activă - mai multi creditori,
- pluralitate pasivă - mai multi debitori,
- pluralitate mixtă - mai multi creditori si mai multi debitori.

► Capacitatea civila a persoanelor

Capacitatea civila este expresia care desemnează capacitatea în
dreptul civil.
În structura capacitătii civile intra doua elemente:
- capacitatea de folosință a
- capacitatea de exercițiu
Capacitatea de folosinta a PF este aptitudinea, generala si
abstracta, a omului, de a avea drepturi si obligatii civile (art. 5 alin. 2
din Decretul nr. 31/2954).
Inceputul si sfârsitul acestei capacitati sunt stabilite, de art.7 din
Decretul nr. 31/1954: “Capacitatea de folosinta începe de la nasterea
persoanei si înceteaza odata cu moartea acesteia”.
Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice este aptitudinea omului
de a-si exercita drepturile civile si de a-si îndeplini obligatiile civile,
prin încheierea de acte juridice civile (art. 5 alin. 3 Decretul nr.
31/1954).

►Capacitatea civila a persoanelor juridice

Capacitatea de folosinta a persoanei juridice este aptitudinea
subiectului colectiv de drept civil de a avea drepturi si obligatii civile.
Capacitatea de exercitiu a a persoanei juridice este aptitudinea
acesteia de a-si exercita drepturile civile și de a-si îndeplini obligatiile
civile, prin încheierea de acte juridice, de catre organele sale de
conducere.

Cap. III
Continutul raportului juridic civil

Dupa cum am aratat continutul raportului juridic civil este alcatuit

din:
- drepturi subiective civile, care formează latura activă a
raportului juridic civil,

31
 - obligatii civile, care formează latura pasivă a raportului juridic
civil.
Oricarui drept subiectiv civil îi corespunde o anumita obligație
civila.
Definim dreptului subiectiv civil, ca fiind posibilitatea
recunoscută de legea civilă subiectului activ (numit și, creditor) –
persoană fizică sau persoană juridică, în virtutea careia aceasta
poate, în limitele dreptului si moralei, să aiba o anumita conduită,
să pretindă, o conduita corespunzatoare - sa dea, sa faca, ori sa nu
faca ceva - de la subiectul pasiv (numit debitor), și sa ceara
concursul fortei coercetive, statului, în caz de nevoie.

►Clasificarea drepturilor subiective civile

Criterii de clasificare
> în functie de opozabilitate drepturile subiective sunt: absolute si
relative
> în functie de natura continutului lor: patrimoniale şi
nepatrimoniale
> dupa corelatia dintre ele: principale şi accesorii
> în functie de gradul de certitudine conferit titularilor: pure si
simple şi afectate de modalitățti

→ Drepturile subiective civile absolute si relative

Dreptul subiectiv civil absolut - este acel drept în virtutea
caruia titularul sau poate avea o anumita conduita, fara a face apel
la altcineva pentru a si-l realiza.
Sunt absolute sunt : drepturile personale nepatrimoniale și-
drepturile reale
Dreptul subiectiv civil relativ - este acel drept în virtutea
caruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o conduita
determinata, fara care dreptul nu se poate realiza.
Tipic, relative, sunt drepturile de creanţă.
Caracteristicile dreptului absolut
- titularul dreptului absolut este cunoscut
- titularul obligatiei corelative este necunoscut, format din toate
celelalte subiecte de drept civil

32
 - dreptului absolut îi corespunde obligatia generala si negativa de
a nu i se aduce atingere - a nu face.
- este opozabil erga omnes - tuturor persoanelor
- sunt prevazute de lege, limitate.
Caracteristicile dreptului relativ
- sunt cunoscute atât titularul dreptului, cât si al obligatiei
(subiectul activ si subiectul pasiv).
- îi corespunde o obligatie ce are ca obiect: a da, a face ori a nu
face (ceva ce s-ar fi putut face în lipsa obligatiei pe care si-o asuma
subiectul pasiv determinat)
- este opozabil numai subiectului pasiv determinat
- sunt nelimitate ca numar.

→ Drepturile subiective civile patrimoniale si nepatrimoniale

Este patrimonial dreptul subiectiv ce are continut exprimat

baneste, precuniar
Sunt drepturi patrimoniale: drepturile reale și drepturile de
creanţă.
Este nepatrimonial (sau personal nepatrimonial) acel drept
subiectiv ce nu are continut banesc

→ Drepturile reale și drepturile de creanță

Dreptul real - jus in re- este acel drept în virtutea căruia
titularul sau îsi poate exercita prerogativele asupra unui bun fara
concursul altcuiva.
Dreptul de creanta - jus ad personam - este acel drept în temeiul
caruia subiectul activ - creditorul - poate pretinde subiectului pasiv
- debitor - sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.
Asemanarile și deosebirile dintre drepturile reale și drepturile de
creanță :
* Asemănări :
- sunt patrimoniale
- au cunoscuti titularii lor, ca subiecte active
* Deosebiri
- sub aspectul subiectului pasiv
- în cazul dreptului real - nu este cunoscut
- în cazul dreptului de creanta - este cunoscut.
33
 - sub aspectul continutului obligatiei corelative
- în cazul dreptului real - îi corespunde obligatia generala si
negativa de nonfacere
- în cazul dreptului de creanta - îi corespunde obligatia - de a
da, de a face , de a nu face.
- ca numar - drepturile reale sunt limitate
- drepturile de creante - nelimitate
- numai dreptul real - are prerogativele :
a) urmăririi = care consta în posibilitatea titularului de drept real
(ex. creditor ipotecar) de a urmari bunul în mâinile oricui s-ar gasi.
b) a preferinţei = consta în posibilitatea titularului dreptului real
cu a-si realiza drepul sau cu întâietate ori preferinta.

Categoriile de drepturi personale nepatrimoniale

1. Drepturi care privesc existenta si integritatea (fizica si morala)

ale persoanei: dreptul la viata, la sanatate, onoare, reputatie etc.
2. Drepturi care privesc identificarea persoanei
- pentru persoana fizică : dreptul la nume, pseudonim, domiciliu,
la stare civila
- pentru persoana juridică : dreptul la denumire, la sediu, etc.
3. Drepturi decurgând din creatia intelectuală - adica numai
drepturile nepatrimoniale ce izvorasc din opera literara, artistica ori
stiintifica.

→ Drepturile subiective civile principale si accesorii

Este principal - dreptul subiectiv civil care are o existenta de sine

statatoare, soarta sa nedepinzând de vreun alt drept.
Este accesoriu - dreptul subiectiv civil a carui soarta juridica
depinde de existenta altui drept subiectiv civil cu rol principal.
Aceasta clasificare are importanta pentru ca dreptul accesoriu
depinde de dreptul civil principal potrivit adagiului: accesorium
seqmtur principale.
Drepturile nepatrimoniale, sunt drepturi principale.

Drepturile reale principale sunt:

- dreptul de proprietate
34
 a) dreptul de proprietate publica ce aparține statului sau
unitatilor administrativ-teritoriale-asupra bunurilor din domeniu public.
b) dreptul de proprietate privata în toate formele sale:
- dreptul de proprietate privata aparține persoanelor fizice,
- dreptul de proprietate privata ce aparține statului de stat.
(spre ex. Regiiile autonome sau societățile comerciale cu acţionar unic
statul Român, potrivit Legii nr. 15 /1990, modificată).
- dreptul de proprietate al persoanelor juridice cooperatiste
sau obstesti potrivit L.66/90 si 109/1996.
- dreptul de proprietate al persoanelor particulare (potrivit
Legii nr. 31/90 republicata și modificată).
- dreptul de proprietate al PJ mixte cum sunt societatile
comerciale cu participare straina în România (art.6 din Ordonanta de
Urgenta a Guvernului nr. 92/1997 combinat cu art.65 din L.31/90).
- dreptul de proprietate al statului si unitatilor administrativ-
teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat (art.4 din L.213/1998).

2. drepturile reale principale corespunzatoare dreptului de proprietate

privata : dreptul de uz, de uzufruct, de servitute, de superficie, de
abitatie.

3. dreptul de administrare (folosinta) al regiilor autonome si

institutiilor publice (ca dreptul real corespunzator dreptului de
proprietate publica al statului sau unitatilor administrativ-teritoriale -
L.213/1998 art.12.

4. dreptul de folosinta al cetatenilor care si-au construit locuinte

proprietate personala pe terenuri atribuite de stat - prin efectul
L.nr.18/1991, a.c. - dr. s-a tranformat la cerere în drept de proprietate
privata ( art.36).

5. dreptul de folosinta gratuita al PF fara scop lucrativ care-si

desfasoara activitati de binefacere asupra unor imobile proprietate
publica sau privata de stat ori a unitatilor adminstrativ-teritoriale (art.17
din L.213/1998).

6. dreptul de folosinta , conferit de stat PJ cooperatiste, obstesti asupra

unor bunuri proprietate de stat.
35
7. dreptul de folosinta conferit de persoane juridice cooperatiste,
obstesti, particulare ori mixte

8. dreptul de concesiune reglementat de Constitutie (art.135).

9. dreptul de preemţiune reglementat de art.5-10 din L.54/1998

privind articulatia juridica a terenurilor sau art.52 din Codul Silvic
(L.26/1996 si
10. dreptul de preferinta reglementat de Legile 64/1991 si L.129/1992
(art.5).

Drepturile reale accesorii sunt:

1. dreptul de ipoteca - drept de garantie reala imobiliara
2. dreptul de gaj - drept de garantie reala mobiliara
3. privilegiile
4. dreptul de retentie
Aceste drepturi reale accesorii - presupun ca drept principal - un
drept de creanta.

►Drepturi subiective civile :

- pure si simple
- afectate de modalitati

Dreptul subiectiv civil pur si simplu - confera maxima

certitudine titularului sau, deoarece nici existenta si nici exercitarea lui
nu depinde de vreo împrejurare viitoare - el poate fi exercitat imediat
dupa nasterea lui, neconditionat (Belein).
Dreptul subiectiv civil afectat de modalitati este acl drept
subiectiv civil a cărui existenta sau exercitare depinde de o împrejurare
viitoare, certa ori incerta.
Modalitatile sunt: termenul, conditia si sarcina si vor fi studiate
într-un capitol ulterior.

Obligatia civila

→ Definitie. Obligatia civila este îndatorirea subiectului pasiv

al raportului juridic civil de a avea o anume conduita,
36
corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ, conduita care poate
consta în a da, a face ori a nu face ceva si care poate fi impusa la
nevoie prin forta coercitiva a statului.
Obligatia civila are trei sensuri:
1. - îndatorirea subiectului pasiv de a da, a face, a nu face ceva
(sensul definitiei de mai sus)
2. - raport obligatoriu ce contine sensul definitiei de mai sus
3.-obligatie - înscris constatator al unei creante (obligatiunea
CEC).

→Clasificarea obligatiilor civile

In functie de obiectul lor se fac trei subclasificari:
a) obligatia de a da, de a face, de a nu face ceva
b) positiva si negativa
c) obligatia de rezultat (determinata) si obligatia de diligenta (de
mijloace).
Dupa opozabilitatea lor: obligatiile se împart în :
1) obisnuite (opozabile numai “între parti ”)
2) opozabile terţilor (scriptae in rem)
3) reale (propter rem)
In functie de sanctiunea ce asigura respectarea obligatiilor civile,
se disting:
- obligatia civila perfecta
- obligatia civila imperfecta (naturala).

-Obligatiile de a da, a face si a nu face

- de a da = este îndatorirea de a constitui sau a transmite un drept
real (obligatia vânzatorului de a transmite dreptul de proprietate asupra
lucrului vândut în patrimoniul cumparatorului).
- de a face = este îndatorirea de a executa o lucrare, a presta un
serviciu, ori de a preda un lucru.
- a nu face ceva = are continut diferit, dupa cum este corelativa
unui drept absolut ori unui drept relativ (de creanta).
- corelativa unui drept absolut = este îndatorirea de a nu face
nimic de natura a aduce atingere acelui drept.
- corelativa unui drept de creanta = a nu face ceva, ce ar fi
putut sa faca, daca debitorul nu s-ar fi obligat la abtinere.

37
 Obligatii civile pozitive si negative

Sunt pozitive - obligatiile de “a da” si “a face”.

Este negativ a - a nu face ceva.

Obligatii de rezultat si obligatii de diligen ta

Este de rezultat - este obligatia care consta în îndatorirea

debitorului de a obtine un rezultat determinat (ex. obligatia vânzatorului
de a preda cumparatorului lucrul vândut).
Este de diligen ta (mijloace) - obligatia ce consta în îndatorirea
debitorului de a depune toata staruinta pentru obtinerea unui anumit
rezultat (ex. obligatia medicului de a-l vindeca pe pacient).

Obligatii obisnuite, opozabile tertilor si obligatii reale

Obligatia obisnuită este, opozabila între parti ca si dreptul de

creanta. Marea majoritate a obligatiilor civile sunt de acest fel. Aceasta
obligatie îi revine .debitorului fata de care s-a nascut.

Obligatia opozabilă si tertilor (scriptae in rem) este acea obligatie

strâns legata de un bun, astfel încât creditorul nu-si poate realiza dreptul
sau decât cu concursul titularului actual al dreptului real asupra acelui
bun, care este tinut si el, de îndeplinirea unei obligatii nascute anterior,
fara participarea sa (ex....cumparatorul este datorat sa respecte
locatiunea facuta înainte de vânzare).

Obligatia reală propter rem), este îndatorirea ce revine potrivit

legii, detinatorului unui bun, în considerarea importantei deosebite a
unui astfel de bun pentru societate (ex. obligatia detinatorului de
teren agricol de a-l cultiva L .18/1991).

Obligatiii civile perfecte si imperfecte

Majoritatea obligatiilor civile este formata din obligatiile perfecte.

Obligatia perfectă - este acea obligatie civila a carei executare este
asigurata în caz de neexecutare de catre debitor, printr-o actiune în

38
justitie, obtinându-se un titlu executor pentru a fi pusa în executare
silita.
Este imperfectă obligatia a carei executare nu se poate obtine pe
cale silita, si odata executata de buna voie de catre debitor, nu este
permisa restituirea ei, aceasta obligatie se mai numeste si naturala.
Obligatia imperfecta nu se confunda cu obligatia morala, care se
realizeaza din constiinta (obligatia copiilor ajunsi la maturitate de a-si
întretine parintii bolnavi).

CAPITOLUL IV
Obiectul raportului juridic

Dupa cum am precizat, prin obiect al raportului juridic civil

întelegem conduita partilor, adica actiunea la care este îndrituit
subiectul-activ si cea de care este tinut subiectul pasiv.
Desi este în strînsa legatura obiectul si continutul raportului
juridic civil nu se confunda
Suntem în prezenta a doua elemente ale raportului juridic civil.
- In raporturile patrimoniale, conduita partilor se refera deseori la
lucruri cu care oamenii intra în contact, numite si bunuri. Aceste bunuri
nu intra însa în structura raportului juridic.
“Bunul” este luat în considerare ca obiect derivat al raportului
juridic civil (Beleiu).

Bunurile

In legislatie nu gasim o definitie a “bunului”, desi sunt numeroase

textele care folosesc cuvântul “bun” ori cel de “lucru”.
Doctrina defineste bunul ca fiind o valoare economica ce este utila
pentru satisfacerea nevoilor materiale sau spirituale ale omului şi care
este în acelaşi timp , susceptibilă de apropriere sub forma dreptului
patrimonial.

Corelatia dintre notiunile “bunuri” si patrimoniu

In strânsa legatura cu notiunea de bun, este si aceea de patrimoniu.

Prin patrimoniu se întelege totalitatea drepturilor si obligatiilor
patrimoniale care apartin unei persoane fizice ori juridice.
39
 Intre bun si patrimoniu exista legatura de la parte la întreg.
Deci bunul poate fi privit:
- atât individual - ut singuli
- cât si ca element activ al patrimoniului.
Clasificarea bunurilor

►1. In functie de natura lor si de calificarea data de lege,

bunurile se împart în:
- mobile (miscatoare)
- imobile (nemiscatoare)
In dreptul nostru civil, exista trei categorii de bunuri mobile, si trei
categorii de bunuri imobile.

a) Categoriile de bunuri mobile:

- mobile prin natura lor, prevazute în articolul 473 Codul civil
“Sunt mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta de la un
loc la altul, atât cele care se misca de la sine precum sunt animalele
precum si cele care nu se pot stramuta din loc decât printr-o putere
straina, precum lucrurile neânsufletite (Beleiu p.107)”.
- mobile prin determinarea legii (prevazute de art.474 Codul civil
“Sunt mobile prin determinarea legii obligatiile si actiunile care au ca
obiect sume exigibile sau efecte mobiliare, actiunile sau interesele unor
companii financiare”.
Sunt mobile prin determinarea legii, veniturile perpetue sau pe
viata asupra statului sau asupra particularilor.
- mobile prin anticipa tie - ele nu-s prevazute de codul civil, ci de
doctrina, si se admite ca sunt mobile prin anticipatile acele bunuri care,
prin natura lor, sunt imobile, dar pe care partile unui act juridic le
considera mobile în considerarea a ceea ce vor deveni
(ex.M.O.227/1997 - Ord. G.69/97) precizeaza ca bunurile mobile prin
anticipatie sunt, bunuri care prin natura sunt imobile, dar partile
contractante le considera ca fiind mobile cum sunt recoltele neculese,
dar înstrainate prin act juridic, cu anticipatie (Beleiu p.107).

Categoriile de bunuri imobile sunt:

1.imobile prin natura lor (art.462, 464, 465 al.1 Cod civil)
“Fondurile de pamânt si cladirile sunt imobile prin natura lor”.

40
 “Morile de vânt, sau de apa, asezate pe stâlpi sunt imobile prin
natura lor”.
“Recoltele care înca se tin de radacini si fructele de pe arbori,
neculese înca, sunt asemenea imobile”.
2. imobile prin obiectul la care se aplic a (art. 417 Codul civil)
“Sunt uzufructul lucrurilor imobile, servitutile, actiunile care tind a
revendica un imobil”.
3. imobile prin destina tie sunt enumerate în art. 468-470 din
Codul civil: ,,Obiectul ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru
serviciul si exploatarea acestui fond,,.
Sunt imobile prin destinatie, când ele s-au pus de proprietar pentru
serviciu si exploatarea fondului: animale afectate de cultura;
instrumente aratoare;porumbii din porumbare; lapinii tinuti pe lânga
casa; stupii cu roi; semintele date arendasilor; pestele din iaz; teascuri,
căzi, alambicuri, vase; paie si gunoaie.
Imobile prin destinatie sunt toate efectele mobiliare ce proprietarul
a aşezat catre fond în perpetue (oglinzile într-un apartament, statuile).
Importanta clasificarii se referă la :
- regimul juridic al acestor bunuri este diferit
- efectele posesiei:
- pentru imobile posesia poate conduce la uzucapiune
(prescriptie achizitiva);
- pentru mobile posesia de buna credinta valoreaza
proprietate (art. 1909 Codul civil).
- drepturile reale accesorii:
- ipoteca are ca obiect un imobil
- gajul priveste un mobil
- dreptul international privat
- imobilului i se aplica - legea tarii pe teritoriul careia este
situat (lex rei sitae).
- mobilului I se aplica legea proprietarului bunului lex
personalis care este : lex patrie (legea cetăţeniei ) sau după caz , lex
domicilii (legea domiciliului )
( Potrivit Legii 105/1992 -art.49-65)).
- competenta teritoriala
- litigiul cu privire la un imobil se judeca de instanta în raza
careia se afla bunul;

41
 - litigiul cu privire la un mobil este competenta instanta
domiciliului pârâtului (actor se quitur forum rei);
- prescriptia extinctivă
- regimul înstrainarii lor ( Legea 18/1991, Legea 54/1998,
Ordonantele 27/1992 si nr.15/1993).

► 2. Bunuri aflate în circuitul civil si bunuri scoase din

circuitul civil
Bunurile aflate în circuitul civil sunt acele bunuri care pot fi
dobândite si înstrainate prin act juridic.
Aceste bunuri formeaza regula, iar legea trebuie sa prevada
exceptiile, în mod expres. Ca ex. art.963 Codul civil : “Numai lucrurile
ce sunt în comert pot face obiectul unui contract”.
Din aceasta categorie fac parte:
- bunuri care pot circula liber, neângradit;
- bunuri care pot fi dobândite, detinute ori înstrainate
conditional (ex. arme de foc si munitii Legea 17/1996; produse si
substante stupefiante Legea 73/69; deseuri toxice Legea 137/1993 s.a.)
Bunurile scoase din circuitul civil nu pot forma obiectul actului
juridic civil: se spune ca sunt inalienabile.
Ex. teritoriul României (art.3(1) din Constitutie)
Ex.Legea 18/1991 republicata potrivit art.5 alin.2: “Terenurile
care fac parte din domeniul public inalienabile, insesizabile si
imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât daca,
potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public”.
Actele juridice încheiate cu încalcarea prevederilor privind
regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate
absoluta.
Importanta clasificarii rezida tocmai pe planul valabilitatii actelor
juridice civile sub aspectul obiectului lor.

►3. Bunuri - determinate individual (res certa)

- determinate generic (res genera)
Bunurile individual- determinate sunt acelea care potrivit naturii
lor sau vointei exprimata în actul juridic, se individualizeaza prin

42
însusiri proprii, speciale. Individual determinate sunt, prin excelenta,
unicatele.
Determinate generic sunt acele bunuri care se individualizeaza
prin însusirile speciei ori categoriei din care fac parte. Individualizarea
se face prin cântarire, masurare, numarare etc.
Importanta juridica a clasificarii
- momentul transmiterii dreptului real, în actele translative de
drepturi reale;
- daca obiectul este res certa, dreptul real se transmite în
momentul realizarii acordului de vointa, chiar daca nu s-a predat bunul;
- daca obiectul este res genera, dreptul real se transmite în
momentul individualizarii ori predarii (în lipsa de stipulatie contrara).
- suportarea riscului contractului
- pentru res certa, daca piere fortuit înainte de predare, debitorul
este liberat de obligatia predarii
- pentru res genera, daca piere fortuit înainte de predare, debitorul
nu este liberat de obligatia de predare, deoarece el trebuie sa procure
alte bunuri, potrivit regulii - genera non pereunt ( bunurile de gen nu
pier )
- locul predarii bunului:
- bunul res certa trebuie predat în locul unde se gasea la data
contractarii (art.1319 Codul civil) (în lipsa de stipulatie contrara).
- bunul de gen trebui e predat la domiciliu debitorului,
pentru ca plata este cherabila, nu portabila (art.1104 Codul civil).

► 4. Bunuri fungibile si nefungibile

Bunul fungibil este acel bun care, în executarea unei obligatii,
poate fi înlocuit cu altul, fara sa afecteze valabilitatea platii.
Bunul nefungibil este acel bun care nu poate fi înlocuit cu altul, în
executarea unei obligatii, astfel ca, debitorul nu este liberat decât prin
predarea bunului datorat.
Ca regula:
- bunurile certe sunt nefungibile
- bunurile generice sunt fungibile
Caracterul fungibil ori nefungibil al unui bun este dat atât de
natura bunului, cât si de vointa partilor unui act juridic.
Importanta clasificarii - are semnificatia juridica practica în
valabilitatea platii.
43
 ► 5. Bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile
Este consumptibil acel bun care nu poate fi folosit fara ca prima
lui întrebuintare sa nu implice consumarea substantei ori înstrainarea
lui.
Este neconsumptibil - bunul care poate fi folosit repetat fara ca
prin aceasta, sa fie necesara consumarea substantei ori înstrainarea lui.
Bunuri consumptibile sunt: banii, combustibilii, alimentele etc
Bunuri neconsumptibile sunt: constructii, terenuri, masini etc.
Importanta clasificarii rezida în materia contractului de împrumut.
Obiectul împrumutului de folosinta - se numeste comodat - si este
reprezentat de un bun neconsumptibil
Obiectul împrumutului de consumatie se numeste mutum- si-l
formeaza bunurile consumptibile.

► 6. Bunuri frugifere si bunuri nefrugifere

Este frugifer bunul care poate produce periodic, fara consumarea
substantei sale, alte bunuri sau produse, numite fructe.
Este nefrugifer bunul care nu are însusire de a da nastere, periodic,
la produse fara consumarea substantei sale.
Se disting trei categorii de fructe potrivit art.483 Codul civil.
Potrivit art.522 Codul civil:
- Fructele naturale sunt acelea ce pamântul produce de la sine:
productia si prăsila (sporul animalelor);
- Fructele industriale ale unui fond sunt acelea care se dobândesc
prin cultura.
Potrivit art. 523:
- Fructele civile sunt chiriile caselor, dobânzile sumelor exigibile,
venitul rentelor, arende.
Fructele nu se confunda cu productele
Productele sunt foloase trase dintr-un bun cu consumarea
substantei sale, ex. piatra dintr-o carieră, nisipul dintr-o albie.
Fructele naturale si cele industriale se dobândesc prin culegere; pe
când cele civile se dobândesc zi cu zi (prin simpla scurgere a timpului).
Importanta clasificarii:
- în materie de uzufruct - izufructuarul are dreptul doar la fructe,
nu si la producte care se cuvin numai proprietarului .

44
 - posesia de buna-credinta conduce numai la dobândirea
proprietatii fructelor, nu si a productelor.

► 7. Bunuri divizibile si bunuri nedivizibile

Bunul divizibil este acela care poate fi împartit, fara sa-si schimbe,
prin aceasta, destinatia sa economica.
Bunul indivizibil este acela care nu poate fi împartit fara a nu-si
schimba, prin aceasta destinatia sa economica.
Ex.: o bucata de stofa poate fi împartita - fiind bun divizibil, pe
când un autoturism este un bun indivizibil.
Importanta clasificarii se gaseste în materie:
- de partaj si
- de obligatii
Bunul indivizibil fie se atribuie unei singure parti, cu obligatia la
o sulta catre cealalta, fie scos la vânzare prin licitatie.
Bunul indivizibil, care formeaza obiectul unei obligatii cu mai
multe subiecte (pluralitate pasiva) determina o indivizibilitate naturala.

► 8. Bunuri principale si bunuri accesorii

Bunul principal este acela care poate fi folosit independent fara a
servi la întrebuintarea altui bun.
Bunul accesoriu este acela care este destinat sa serveasca la
întrebuintarea unui alt bun, principal.
Ca bunuri accesorii mentionam: cureaua pentru ceas, antena
pentru televizor, cutia pentru vioara.
Importanta clasificarii se regaseste în materia executarii
obligatiilor civile : în cazul cînd se datoreaza un bun, debitorul trebuie
sa predea atât bunul principal, cât si pe cel accesoriu (în lipsa de
stipulatie contrara) conform principiului (accesorium sequitur
principale).

► 9. Bunuri corporale si bunuri necorporale

Este corporal acel bun care are o existenta materiala, fiind usor
perceptibil simturilor omului.
Este incorporal acel bun ce are o existenta nemateriala ideala,
abstracta, putând fi perceputa cu ochii mintii. Drepturile patrimoniale
sunt asemenea bunuri, facând exceptie dreptul de proprietate care în
vorbirea obisnuita se confundă cu bunul care formeaza obiectul său.
45
 Pe lânga drepturile reale (altele decât drepturile de proprietate, se
disting trei categorii de bunuri incorporale)
- proprietatile incorporale (fondul de comert, drepturile de
proprietate industriala, drepturile de autor);
- titlurile de valoare ( valorile mobiliare, actiunile, obligatiunile);
- creantele.
Importanta clasificarii
- dobândirea proprietatii mobiliare ca efect al posesiei de buna
credinta opereaza doar pentru bunurile mobile corporale (art.1909
Codul civil)
- dobândirea proprietatii prin simpla traditie (remitere), opereaza
pentru bunurile corporale nu pentru cele incorporale.
- titlurile de valoare, se transmit diferit dupa cum sunt:
- la purtator - prin tradituine
- nominative - prin cesiune
- la ordin - prin gir sau andosare.

10. Bunuri sesizabile si bunuri insesizabile

Este sesizabil bunul ce poate forma obiectul executarii silite a
debitorului (enumerarea facuta de art. 409 Codul proc. civ.).
Este insesizabil bunul ce nu poate fi urmarit silit pentru plata unei
datorii.

CAPITOLUL V
PROBELE IN DREPTUL CIVIL
►Notiune
Cuvîntul proba are ca sinonim pe acela de dovada.
Termenul “proba” este folosit cu mai multe sensuri:
1 - este mijloc folosit pentru stabilirea existentei unui fapt juridic,
a existentei drepturilor subiective si obligatiilor civile.
2. - este operatiunea de prezentare în fata justitiei a mijloacelor de
proba: înscrisuri, marturii, marturisiri, probe materiale exptertize.
3. - este folosit pentru a desemna rezultatul obtinut al acestui
demers.

► Obiectul probei si sarcina probei

46
 a) Obiectul probei îl constituie elementul de dovada pentru a
demonstra existenta unui drept subiectiv civil si a obligatiei corelative
(Belein p.121).
Obiectul probei este reprezentat de toate împrejurarile - acte ori
fapte juridice - care au dat nastere la dreptul subiectiv civil si obligatia
corelativa.
b) Sarcina probei este reglementata în art.1169 Codul civil “Cel ce
face o propunere înaintea judecatii trebuie să o dovedească.
Reclamantul este cel caruia îI revine mai întâi sarcina de a dovedi cele
pretinse. Dupa ce reclamantul s-a conformat, în aparare revine rândul
pârâtului sa dovedeasca faptele pe care-si sprijina cererile sale”.
In aparare, pârâtul devine reclamant.
A treia regula privind sarcina probei se refera la judecator care
trebuie sa aiba rol activ în stabilirea completa a adevarului care poate sa
ordone din oficiu administrarea probelor necesare.

► Conditiile de adminsibilitate a probei

Proba trebuie sa îndeplineasca cumulativ, urmatoarele conditii:
- sa nu fie oprita de lege;
- sa fie verosimila (adica sa tinda la dovedirea unor fapte
credibile);
- sa fie utila;
- sa fie pertinenta - sa aiba legatura cu pricina;
sa fie concludenta - sa conduca la rezolvarea cauzei.

► Conventiile asupra probelor

Se admite în general, în lumina principiilor judiciare, ca sunt
admisibile (valabile) conventiile asupra probelor daca nu se aduce
atingere unor norme imperative.

MIJLOACE DE PROBA

► 1. Inscrisurile

Codul civil defineste speciile de înscrisuri: autentic, sub

semnatura privata, începutul de proba scrisa, fara sa contina o definitie
generala.
47
 In sens juridic, prin înscris se desemneaza consemnarile facute pe:
hârtie, sticla, carton, scândura, pelicula sau banda magnetica.
Prin înscris se întelege consemnarea, de date despre acte si fapte
juridice, cu un mijloc adecvat pe un anumit suport material (Belein
p.123).
► Clasificarea mijloacelor de proba
> Dupa scopul urmarit la întocmirea lor, înscrisurile se împart în:
- preconstituite - întocmite special pentru a servi ca probe;
- nepreconstituite - sunt celelalte înscrisuri.
> Dupa efectul lor:
- originare - întocmite pentru a dovedi încheierea,
modificarea ori încetarea unui act juridic civil;
- recognitive - întocmite pentru a recunoaste a existentei
înscrisurilor originare pierdute ori distruse;
- confirmative - prin aceste înscrisuri se înlatura
anulabilitatea unui act juridic civil (facându-l valabil).
> Dupa raportul dintre ele, se împart în:
- originale;
- copii.
> Dupa criteriul semnaturii:
- semnate;
- nesemnate.
Cele mai importante înscrisuri sunt: înscrisul autentic sI înscrisul sub
semnatura privata.

► Inscrisul autentic
Art. 1171 Codul civil: “Actul autentic este acela care s-a facut cu
solemnitatile cerute de lege, de un functionar public, care are drept de a
functiona în locul unde actul s-a facut.”
Principalele categorii de acte autentice sunt:
- înscrisurile autentice notariale (potrivit L.36/1995);
- hotarârile organelor jurisdictionale (ex. hotarârile judecatoresti).
- actele de stare civil a (potrivit L.119/1996).
Intocmirea înscrisului autentic are de cele mai multe ori un
caracter facultativ, afara de cazurile expres prevazute de lege când se
cere forma autentica (ex. contractul vânzare-cumparare a bunurilor
imobile (case) - nerespectarea cerintei legale atrage nulitatea actului.

48
 Inscrisul autentic care prin forma si aparenta îndeplineste cerintele
esentiale de regularitate se bucura de prezumtia de autenticitate care
opereaza erga omnes. Documentul este socotit ca provine de la cei care
l-au semnat.
Puterea doveditoare este opozabila tuturor.
In caz contrar, exista procedura înscrierii în fals a celui care
contesta înscrisul.

► Înscrisul sub semnatură privată

Definitie. Se numeste “înscris sub semnatura privata” acel înscris
care este semnat de cel, ori cei de la care provine.
Singura conditie cu caracter general pentru valabilitatea
înscrisului de acest fel este - semnatura autorului ori autorilor actului,
înscrisului.
Semnatura - este numai cea executata de mâna autorului
înscrisului ( nu îndeplineste aceasta conditie “semnatura”
dactilografiata, litografiata sau punere de deget.
Conditii speciale pentru valabilitatea anumitor înscrisuri sub
semnatura privata.
1. Conditia pluralitatii de exemplare (sau cerinta multiplului
exemplar).
Codul civil în art. 1179 reglementeaza aceasta conditie - “Actele
sub semnatura privata, care cuprind conventii sinalagmatice trebuie
întocmite în atâtea exemplare originale câte parti cu interes contrar
sunt. Pentru cele care au acelasi interes este suficient un singur
exemplar original”.
Fiecare exemplar trebuie sa faca mentiune de numarul
originalelor ce s-au facut.
2. Conditia scrierii în întregime ori punerii formulei “bun si
aprobat” înainte de semnare.
Codul civil reglementeaza aceasta cerinta în art.1180: “Actul sub
semnatura privata prin care o parte se obliga catre alta a-i plati o suma
de bani sau o câtime oarecare , trebuie sa fie scris în întregul lui de
acela care l-a subscris, sau cel putin acesta, înainte de a subsemna, sa
adauge la finele actului cuvintele bun si aprobat, aratând totdeauna în
litere suma sau câtimea lucrurilor si apoi sa iscaleasca”
Practica judiciara a precizat în legatura cu acest- art. (1180)-că
“Acest text cuprinde dispozitii de protectie pentru cel ce se obliga,
49
împiedicând practica semnaturilor date în alb, care lasa posibilitatea
detinatorilor de rea credinta de a nu completa înscrisul contrar
întelegerii între parti.
Sanctiunea nerespectarii formalitatii cerute de art. 1180 Codul
civil este aceea ca înscrisul este lipsit de putere probatoare.
3. Conditia ceruta testamentului olograf: sa fie scris, semnat si
datat de mâna testatorului.
O regula speciala, privind puterea doveditoare a datei înscrisului
sub semnatura privata, este continuta în art. 1182 Codul civil - data
acelui înscris dobândeste valoarea juridica de data certa. Ea poate fi
dată şi de notarul public.
Puterea doveditoare a datei înscrisului sub semnatura privata,
comporta urmatoarea distinctie:
a) între parti ea are aceeasi valoare ca si celelalte mentiuni ale
înscrisului
b) fata de terti ea face dovada din ziua în care a devenit “data
certa”.

► Marturia (Proba cu martori ori testimoniala)

Definitie. Marturia este relatarea orala, facuta de o persoana, în

fata instantei de judecata, cu privire la acte sau fapte litigioase, savârsite
în trecut, despre care are cunoastere personal.
Martorul trebuie sa fie o persoana straina de proces.
Art.119 Codul civil stabileste doua reguli în primele sale alineate
“Dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste
250 lei (chiar pentru depozit voluntar) nu se poate face decât prin act
autentic, sau prin act sub semnatura privata.
Nu se va primi niciodata o dovada prin martori în contra sau peste
ceea ce cuprinde actul.
Exceptiile de la aceste reguli sunt prevazute de art.1197: “Reguli
precizate mai sus nu se aplica în cazul când exista un început de dovada
scrisa”.

► Puterea doveditoare
Depozitia martorilor are o putere mai scazuta decât înscrisurile
autentice, deoarece declaratiile martorilor sunt subiective (Giosan). Ea
este lasata la libera apreciere a instantei.
50
► Marturisirea (recunoasterea)
Definitie - Marturisirea este recunoasterea de catre o persoana a
unui act sau fapt pe care o alta persoana îsi întemeiaza o pretentie si
care este de natura sa produca efecte contra autorului ei.

Clasificare
- marturisirea judiciara - se face înaintea judecatorului de partea
prigonitoare
- marturisirea extrajudiciara - nu poate servi ca dovada când
obiectul contestatiei nu poate fi dovedit prin martori.
Dupa modul de exprimare:
- expresa;
- tacita (art.174 Codul civil; 225 C pro.civ.)
Dupa structura:
- marturisirea simpla - recunoasterea pretentiei
reclamantului, facuta de catre pârât recunosc ca am împrumutat de la
reclamant 10.000 lei si nu i-am restituit.
- marturisirea calificata - recunoasterea de catre pârât a
pretentiei reclamantului dar si a altor împrejurari, strâns legate de faptul
invocat, anterioare ori concomitente cu acesta.
- marturisirea complexa - recunoasterea de catre pârât a pretentiei
reclamantului dar si a altei împrejurari ulterioare care o anihileaza pe
prima.
Marturisirea este indivizibila potrivit art.1206 alin.2 “Marturisirea
nu poate fi luata decât în întregime împotriva celui care a marturisit”.
Intr-o opinie dominanta însa: “dupa cum se coroboreaza cu alte
probe administrate în cauza, judecatorul poate diviza marturisirea
calificata ori complexa, luând numai o parte a ei, care poate fi în
favoarea ” ori “împotriva ”autorului ei.

► Interogatoriul
- Este mijlocul procesual de adminstrare a probei marturisirii ce
numeste (este reglementat în art.218-225 - Cod proced.civila)
Marturisirea poate fi :
- spontana - fara interogator
- provocata - realizata pe calea interogatorului.

51
 PREZUMTIILE

“Prezumtiile sunt consecintele ce legea sau magistratul le trage

dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut”.
In esenta, prezumtia este o presupunere facuta de legiuitor sau
judecator.

Clasificare
Dupa autorul lor prezumtiile se împart în :
- prezumtii legale - care sunt opera legiuitorului (art.1200 Codul
civil - “Sunt prezumtii legale acelea care sunt determinate prin lege”.
- prezumtii simple - sunt stabilite de magistrat (judecator art.1203
Codul civil “Prezumtiile care nu sunt stabilite de lege sunt lasate la
luminile si întelepciunea magistratului”.
- Prezumtiile legale sunt limitate numeric
- Prezumtiile simple sunt nelimitate sub aspectul numarului lor.
Dupa forta probanda:
- prezumtiile absolute - juris et de jure - adica cele ce nu pot fi
rasturnate prin proba contrarie, se mai numesc irefragabile (ex. ce are
puterea lucrului judecat)
- prezumtiile relative - juris tantum - adica cele ce pot fi rasturnate
prin proba contrara, fie mai usor, fie mai greu (majoritatea prezumtiilor
legale e formata din prezumtiile relative.

TITLUL II
ACTUL JURIDIC CIVIL

Notiunea si clasificarea actelor juridice civile

Definitie - Manifestarea de vointa facuta cu intentia de a produce

efecte juridice, respectiv, de a naste, modifica ori stinge un raport
juridic concret - reprezinta actul juridic civil.

Sensurile expresiei “act juridic civil”

52
 Intr-un prim sens, actul juridic civil - deasemneaza tocmai
manifestarea de vointa cu intentia de a produce efecte juridice civile -
pentru acest sens se utilizeaza formula negotium juris - adica operatiune
juridica.
In al doilea sens - se desemneaza înscrisul constatator al
manifestarii de vointa, adica suportul material. Pentru acest al doilea
sens, se foloseste formula de instrumentum probationis (adica înscrisul
autentic sau sub semnatura privata).

Clasificarea actelor juridice civile

1. Dupa numarul partilor: - unilaterale
- bilaterale
- multilaterale
a) Unilaterale
Este act juridic unilateral cel care rezulta dintr-o singura vointa -
ex. testamentul, acceptarea succesiunii, renuntarea la o mostenire,
oferta, promisiunea publica de recompensa.
Este bilateral - actul juridic civil care reprezinta vointa
concordanta a doua parti. Exemplul tipic de act civil bilateral este -
contractul civil: vânzarea cumpararea, împrumutul, depozitul etc.
Este multilateral - actul juridic rezultat din acordul de vointa ce
provine de la trei sau mai multe parti - ex. contractul civil de societate.
Nu trebuie confundata clasificarea actelor juridice civile, în
unilaterale si bilaterale, cu clasificarea contractelor civile în unilaterale
(ce dau nastere la obligatii numai pentru una din parti - donatia,
împrumutul) si bilaterale sau sinalagmatice (care dau nastere la
obligatii pentru ambele parti - vânzarea cumpararea).

2. Acte cu titlu oneros si acte cu titlu gratuit

- Este cu titlu oneros acel act juridic civil în care, în schimbul
folosului patrimonial procurat de o parte celeilalte, se urmareste
obtinerea altui folos patrimonial. - Art.945 Codul civil “Contractul
oneros este acela în care fiecare parte voieste a-si procura un avantaj
(ex. contractul de vânzare cumparare, antrepriza, locatiunea etc).”
Este cu titlu gratuit acel act juridic civil prin care se procura un
folos patrimonial fara a se urmari obtinerea altui folos patrimonial în

53
schimb (ex. donatia, comodatul, împrumutul fara dobânda, mandatul
gratuit).

Actele cu titlu oneros se subclasifica în

- act comutativ - la a carui încheiere partile cunosc existenta si
întinderea obligatiilor lor (ex.:contractul de vânzare cumparare,
contractul de antepriza etc).
- act aleatoriu - la a carui încheiere partile nu cunosc întinderea
obligatiilor, existînd sansa unei pierderi si a unui câstig. (ex.: contractul
de renta viagera, contractul de vânzare cu clauza de întretinere).

Actele cu titlu gratuit se sub clasifica în

- liberalitati si
- acte dezinteresate
Este liberalitate acel act cu titlu gratuit prin care dispunatorul îsi
micsoreaza patrimoniul prin folosul patrimonial procurat. Sunt
liberalitati donatiile si legatele.
Este act dezinteresat acel act cu titlu gratuit prin care
dispunatorul procura un avantaj patrimonial fara a-si micsora
patrimoniul. Sunt acte dezinteresate: mandatul gratuit, depozitul
nerenumerat, comodatul etc.

3. Acte juridice civile:

- constitutive
- translative
- declarative
Este constitutiv - actul juridic civil care da nastere la un drept
subiectiv civil care n-a existat anterior. ex.: ipoteca conventionala,
amanetul ori gajul).
Este translativ actul civil care are ca efect stramutarea unui drept
subiectiv civil dintr-un patrimoniu în alt patrimoniu (ex.:donatia,
vânzarea-cumpararea).
Este declarativ actul civil care are ca efect consolidarea ori
definitivarea unui drept subiectiv preexistent (ex.: partajul (împarteala
este un asemenea act.)

54
 O specie aparte de act declarativ este actul confirmativ - este acel
act prin care o persoana renunta la dreptul sau de a ataca cu actiunea în
anulabilitate un act juridic civil, la a carui încheiere a fost încalcata o
dispozitie legala ce ocroteste un interes personal, individual.
Actul constitutiv si cel translativ îsi produc efectele numai pentru
viitor (ex..nunc), pe când actul declarativ îsi produce efectele pentru
trecut (ex.tunc).

4. Acte juridice de: - conservare

- administrare
- dispozitie
Este act de conservare - acel act juridic care are ca efect
preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil. Este avantajos
pentru autorul sau deoarece, cu o cheltuiala mica, se salveaza un drept
de o valoare mai mare (Ex.: întreruperea unei presciptii prin actiunea în
justitie, somatia, înscrierea unei ipoteci.).
Actul de administare - este acel act juridic prin care se realizeaza
o normala punere în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu (ex.
închirierea unui bun, culegerea fructelor, asigurarea unui bun etc.).
Actul de dispozitie este acel act juridic civil care are ca rezultat
iesirea din patrimonoi a unui bun sau drept ori grevarea unui bun cu o
sarcina reala (ipoteca, gaj).

5. Acte juridice civile patrimoniale si nepatrimoniale

Este patrimonial actul juridic civil care are un continut evaluabil
în bani, asemenea acte sunt cele care privesc drepturile reale si de
creanta (Ex.: contractul de vînzare-cumparare, donatie, îmrumut etc.).
Este nepatrimonial - actul juridic civil care are un continut
neevaluabil în bani. (Ex.: conventia parntilor unui copil din afara
casatoriei, în sensul stabilirii numelui de familie al acestuia).

6. Acte juridice : -consensuale

- solemne
- reale

55
 Este consensual actul juridic civil care se încheie prin simpla
manifestare de vointa. Actul consensual reprezinta regula, din punctul
de vedere al formei în care se încheie actele juridice civile.
Solemn este acel act juridic care trebuie sa îmbrace o forma
prescrisa de lege. Forma speciala, solemna pentru un asemenea act este
o conditie de valitate (de valabilitate) (Ex.: donatia, ipoteca,
conventionala, testamentul).
Este real actul juridic civil care se încheie în mod valabil daca
manifestarea de vointa este însotita de remiterea( predarea) bunului.
Ex.: (împrumutul, depozitul, darul manual).
Un act juridic consensual (ca regula) poate fi uneori solemn
(vânzarea-cumpararea unui teren).

7.Acte juridice civile între vii si pentru cauza de moarte

Actul între vii - inter vinos - este actul juridic civil care-si produce
efectele neconditionat de moartea autorului ori autorilor. Majoritatea
actelor civile sunt acte între vii..
Actul pentru cauza de moarte - mortis cauza - este actul juridic
care nu-si produce efectele decât la moartea autorului - ex.testamentul.

8. Acte juridice civile -subiective

- conditie

Este act subiectiv - actul juridic civil al carui continut este

determinat prin vointa autorului sau autorilor lui. Majoritatea actelor
civile intra în aceasta categorie.
Este act conditie - actul juridic la a carui încheiere partile îsi
exprima vointa doar în privinta nasterii actului, continutul lui fiind
predeterminat de norme de la care partile nu pot deroga (ex.casatoria).

9. Acte civile - pure si simple si

- acte afectate de modalitati

Este pur si simplu actul civil care nu cuprinde o modalitate

(termen, conditie, sarcina). (Ex.: acceptarea ori renuntarea la
mostenire).

56
 Este afectat de modalitati - actul civil care cuprinde o modalitate
(ex.: contractul de asigurare, donatia cu sarcini, vânzarea cumpararea cu
clauza de întretinere - în care e prezent termenul).

10. Acte juridice civile -principale

- accesorii
Este principal - actul juridic civil care are o existenta de sine
statatoare soarta sa nedepinzând de soarta juridica a altui act juridic.
Majoritatea actelor juridice intra în aceasta categorie.
Este accesoriu - actul a carui soarta juridica depinde de soarta
altui act juridic, principal. Ex.: clauza penala, fidejusiunea, gajul,
ipoteca conventionala, arvuna).

11. Acte cauzale si acte abstracte

Este cauzal - actul juridic a carui valabilitate implica analiza
cauzei ori scopului (daca scopul este imoral actul juridic este lovit de
nulitate).
Este abstract (necauzal) actul juridic civil care este detasat de
elementul cauza, valabilitatea sa neimplicând analiza acestui element.
Sunt abstracte actele juridice constatate prin titlurile de valoare -
înscrisuri care încorporeaza operatiuni juridice (obligatiunea CEC).

12. Acte juridice civile - strict personale

- acte ce pot fi facute prin
reprezentare

Strict personal este actul juridic civil care nu poate fi facut decât
personal fara a putea fi încheiat prin reprezentare ex.: testamentul.
Majoritatea actelor juridice civile este formata din actele ce pot fi
încheiate prin reprezentare, adică pot fi încheiate prin reprezentant
(mandatar).
Normele care reglementeaza actul strict personal sunt de stricta
interpretare si aplicare - deoarece constitue exceptia.

13. Actele juridice civile numite (tipice) si acte nenumite atipice

57
 Este numit - actul juridic civil care are o denumire stabilita de
legea civila, precum si o reglementare proprie. Majoritatea actelor
juridice civile sunt tipice.
Este nenumit - actul juridic care nu are o denumire si o
reglementare proprie (ex.contractul de vânzare cumparare cu clauza de
întretinere.
14. Acte juridice civile cu executare dintr-o data (uno ictu) si cu
executare succesiva
Cu executarea dintr-o data este actul juridic a carui executare
presupune o singura prestatie din partea debitorului. Se mai numeste si
act cu executare instantanee (darul manual).
Cu executare succesiva este acel act a carui executare presupune
mai multe prestatii esalonate în timp (contractul de renta viagera,
contractul de încheiere).
- Consecinţa neexecutarii culpabile - pentru contractul cu
executare dintr-o data ( în cazul contractului sinalagmatic )este o
sancţiune de drept civil care se numeşte rezolutiune; iar pentru
contractul cu executare succesiva – sancţiunea pentru neexecutarea
culpabilă se numeşte reziliere.

Cap.II Conditiile actului juridic

Conditiile actului juridic sunt elementele care alcatuiesc acest act.

In functie de aspectul la care se refera distingem:
- Conditii de fond cele care privesc continutul actului juridic civil.
- Conditii de forma - cele care se refera la exteriorizarea vointei.
In functie de obligativitatea sau neobligativitatea lor, aceste
conditii se împart în :
- esentiale - cele cerute pentru valabilitatea actului
- neesentiale - întâmplatoare, cele care pot fi prezente ori pot
lipsi fara sa puna în discutie valabilitatea actului.
Conditiile de fond, esentiale ale actului juridic sunt prevazute în
art.948 Cod civil, care dispune:
1) capacitatea de a contracta
58
 2) consimtamântul valabil al partii ce se obliga
3) un obiect determinat
4) o cauza licita.

1. Capacitatea de a încheia actul juridic civil

Definitie : Capacitatea de a încheia actul juridic civil “reprezinta

acea conditie de fond si esentiala care consta în aptitudinea subiectului
de drept civil de a deveni titular de drepturi si obligatii civile prin
încheierea actelor de drept civil.”.
Aceasta reprezinta o parte a capacitatii de folosinta a persoanei
fizice.
- In legatura cu aceasta conditie de fond este de retinut - ca
principiul sau regula este capacitatea de a face actul juridic civil,
exceptia fiind incapacitatea.
Acest principiu se desprinde din D.31/1954 art.6 alin.1 “Nimeni
nu poate fi îngradit în capacitatea de folosinta si nici lipsit în tot sau în
parte, de capacitatea de exercitiu, decât în cazurile si în conditiile
stabilite de lege”.
Capacitatea este o stare de drept - de jure (asa cum o vede legea
(Belein), iar discernamântul este o stare de fapt.

Consimtamântul

Stim ca actul juridic civil este manifestarea de vointa cu intentia

de a produce efecte juridice.
Sub aspect juridic, vointa este complexa, în structura sa intrând:
consimtamântul si cauza sau scopul.

Principiile vointei juridice în dreptul civil

Codul civil consacra doua principii care cârmuiesc vointa juridica

- principiul libertatii actelor juridice civile numit si
principiul autonomiei de vointa;
- principiul vointei reale (principiul vointei interne).

59
 Principiul libertatii actelor juridice - poate fi exprimat astfel
(Beleiu)
- subiectele de drept civil sunt libere sa încheie ori nu un act
juridic; civil
- partile sunt libere sa stabileasca, continutul (clauzele) actului
juridic civil;
- partile sunt libere, prin acordul lor, sa modifice, ori sa puna capat
actului juridic civil pe care l-au încheiat.

Limitele principiului libertatii actelor juridice civile sunt:

a) ordinea publica (norme care reglementeaza ordinea
economica, sociala si politica de stat)
b) morala (bunele moravuri)
c) normele imperative (de la care nu se poate deroga).

2. Principiul vointei reale (interne)

In solutionarea acestei probleme exista doua conceptii:
- conceptia subiectiva - care da prioritate vointei interne, reale
- conceptie obiectiva - prefera vointa declarata exteriorizata.
Codul civil român a consacrat principiul vointei interne sau reale.
Acest principiu se sprijină pe următoarele argumente :
- art.977 Codul civil “Interpretarea contractelor se face dupa
intentia comuna a partilor contractante, nu dupa sensul literal al
termenului”.
- art 953: “Consimtamântul nu este valabil când este dat prin
eroare, smulsul prin violenta, sau surprins prin dol.”.
- art.1175 : în materie de simulatie “Actul secret modifica un act
public, nu poate avea putere decât între partile contractante si
succesoriilor universali”.

Definitia consimtamântului
Consimtamântul reprezinta hotarârea de a încheia un act juridic
civil manifestata în exterior.
Conditiile de valabilitate a consimtamântului.
1. sa provina de la o persoana cu discernamânt
2. sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice
3. sa fie exteriorizat
4. sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamânt.
60
 1. Consimtamântul trebuie sa provina de la o persoan a cu
discernamânt
Aceasta conditie decurge din caracterul constient al actului juridic
civil.
Persoana fizica cu deplinatate capacitate cu exercitiu este
prezumata ca are discernamânt juridic necesar pentru a încheia acte
juridice civile.
Persoana lipsita de capacitate de exercitiu (minorul sub 14 ani su
cel pus sub interdictie judecatoreasca, este prezumata a nu avea
discernamânt.
Minorul între 14 su 18 ani are discernamântul juridic în curs de
formare.
Pentru persoana juridica nu se pune probleme deoarece
reprezentantul ei este, o persoana fizica cu deplina capacitate de
exercitiu.
In afara de incapacitatile legale - cazuri în care legea prezuma
persoana ca lipsita de discernamânt exista si cazuri de incapacit ati
naturale - în care se gasesc persoane capabile dupa lege, în drept
capabile cu discernamânt), iar în fapt persoana lipsita temporar de
discernamânt, ex.: betie, hipnoza, somnambulism, mânie puternica.

2. Consimtamântul trebuie exprimat cu intentia de a produce

efecte juridice
- aceasta decurge din esenta actului juridic civil.
Aceasta conditie nu este îndeplinita când:
- manifestarea de vointa a fost facuta în gluma, prietenie,
curtoazie;
- când s-a facut sub conditie pur potestativa “din partea celui care
se obliga” “ma oblig daca vreau”;
- când manifestarea de vointa este prea vaga;
- când manifestarea de vointa s-a facut cu o rezerva mintala (ex.:
actul fictiv în caz de simulatie.

3. Consimtamântul trebuie să fie exteriorizat

Principiul aplicabil exteriorizarii consimtamântului este acela al
consensualismului, care înseamna ca partile sunt libere sa aleaga forma
de exteriorizare a vointei lor.
61
 Manifestarea de vointa poate fi exteriorizata într-o forma expresa
sau tacita (implicata) (acceptarii mostenirii art.689 Codul civil).
Modalitatile de exteriorizare a consimtamântului sunt : în scris,
verbal prin gesturi ori fapte concludente, neechivoce.
In principiu în dreptul civil tacerea nu valoreaza consimtamânt
exteriorizat. Prin exceptie, tacerea valoreaza consimtamânt:
1. când legea prevede expres aceasta
2. când, prin vointa expresa a partilor, se atribuie o anumita
semnificatie juridica tacerii
3. cînd tacerea are valore de consimtamânt potrivit obiceiului.

4. Consimtamântul trebuie sa nu fie alterat printr-un viciu de

consimtamânt
Sunt vicii de consimtamânt : eroarea, dolul (viclenia), violenta si
leziunea.
a) Eroarea
Def.: Eroarea este falsa reprezentare a realitatii la încheierea unui
act civil
Eroarea este reglementata în art.953 Codul civil, 954.

Clasificare
- Dupa criteriul consecintelor care intervin, eroarea este de trei
feluri:
1- eroarea obstacol (distructiva de vointa) este cea mai
grava forma a erorii - fiind si ea de doua feluri:
- asupra naturii actului juridic ( o parte crede ca încheie
un anumit act juridic, iar cealalta parte, are gresita credinta ca încheie
alt act juridic;
- asupra identitatii obiectului - o parte crede ca trateaza
cu privire la un anumit bun ( pe când cealalta parte are în vedere alt
bun).
2- eroarea viciu de consimtamânt - este falsa reprezentare a
realitatii ce cade
- fie asupra calitatilor substantiale ale obiectului actului
(error in substantiam);
- fie asupra persoanei contractante (error in personam).
3 - eroarea indiferenta - este falsa reprezentare a unor
împrejurari mai putin importante care nu afecteaza valabilitatea actului.
62
 In cazul erorii obstacol - sanctiunea ce intervine este nulitatea
absoluta pentru ca nu s-a format acordul de vointa.
In cazul erorii viciu de consimtamânt (în ambele forme) -
sanctiunea este nulitate relativa.
Pentru cazul de eroare indiferenta - sanctiunea este diminuarea
valorica a prestatiei, fara nici o consecinta juridica.

Dupa criteriul naturii realitatii fals reprezentata, întâlnim:

- eroare de fapt - este valoarea de o reprezentare falsa a unei
situatii faptice la încheierea actului juridic (obiectul actului, valoarea
etc);
- eroarea de drept - pentru care se formuleaza opinia atât a
neadmiterii cât si a admiterii acesteia ca viciu de consimtamânt. Eroarea
de drept este reprezentarea falsa a existentei ori consimtamântului unei
norme de drept civil.

Conditiile cerute pentru ca eroarea sa fie viciu de consimtamânt

- se cer întrunite doua conditii cumulative:
1. elementul asupra caruia cade falsa reprezentare sa fi fost
hotarâtor, determinant pentru încheierea actului, astfel încât, daca ar fi
fost cunoscuta realitatea, actul nu s-ar fi încheiat.
2. în cazul actelor bilaterale, cu titlu oneros, este necesar ca
si contractantul sa fi stiut sau sa fi trebuit sa stie ca elementul asupra
caruia cade falsa reprezentare a realitatii este determinant.
In actele bilaterale, nu e necesar ca fiecare parte sa se gaseasc în
eroare.

Dolul sau viclenia

- Def. - Este viciu de consimtamânt care consta în inducerea în
eroare a unei persone, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o
determina sa încheie un act juridic
- Dolul este o eroare provocata
Dupa consecintele pe care le are, ori nu, asupra valabilitatii actului
juridic, distingem:
- dolul principal - care este dolul ce cade asupra unor
elemente importante la încheierea actului si care atrage anularea actului

63
 - dolul incident (sau secundar), ce cade asupra unor
împrejurari nedeterminante pentru încheierea actului juridic, si care nu
atrage nevalabilitatea actului.

Elementele dolului
1. un element material, obiectiv - ce consta în utilizarea de
mijloace viclene pentru a induce în eroare siretenii, manopere dolosive)
2. un element subiectiv , intentional, ce consta în intentia de a
induce în eroare o persoana, pentru a determina sa încheie un act
juridic.

Conditii
Dolul trebuie sa îndeplineasca, conditiile:
- sa fie determinant pentru încheierea actului juridic
- sa provina de la cealalta parte.
De retinut, însa, ca aria elementelor determinante, pentru dol, este
mai întinsa decât la eroare unde trebuie sa fie vorba ori de calitatile
substantiale ale obiectului ori de “calitatile persoanei” contractante.
In doctrina se admite în legatura cu o conditie si urmatoarele doua
situatii:
1. dolul sa provina de la un tert, dar cocontractantul are
cunostinta de aceasta împrejurare (un fel de complicitate la dol)
2. dolul sa provina de la reprezentantul (ex.mandatarul)
cocontractantului.

Dovada dolului
Potrivit art.960 al.2 Codul civil “Dolul nu se presupune” ceea ce
înseamna ca persoana care-l invoca trebuie sa-l dovedeasca.
Fiind un fapt juridic, dolul poate fi probat prin orice mijloc de
proba inclusiv martori sau prezumtii simple.

3.Violenta
Este un viciu de consimtamânt ce consta în amenintarea unei
persoane cu un rau care îI produce o temere ce o determina sa încheie
un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.
Violenta este reglementata în Codul civil prin articolele 955, 956,
957, 958.

64
 Clasificare
Dupa natura raului cu care se ameninta, distingem între:
- violenta fizica - vis - când amenintarea priveste integritatea
fizica sau bunurile persoanei;
- violenta morala - metus - când amenintarea se refera la onoarea,
cinstea ori sentimentele persoanei.
Dupa caracterul amenintarii, deosebim între:
- amenintarea legitima, justa, care nu este viciu de consimtamânt
(creditorul îl ameninta pe debitor cu darea în judecata în cazul în care
nu-si îndeplineste îndatorirea pe care o are).
- amenintarea nelegitima, injusta, cu un rau - careare semnificatia
juridica a viciului de consimtamânt.

Elementele violentei
Violenta este alcatuita din doua elemente:
- un element obiectiv exterior - ce consta în amenintarea cu
un rau
- un element subiectiv - consta în insuflarea unei temeri
persoanei amenintate.

Conditiile violentei
Pentru a fi viciu de consimtamânt, violenta trebuie sa întruneasca
cumulativ, doua conditii:
- sa fie determinanta pentru încheierea actului juridic civil.
- sa fie injusta (nelegitima, ilicita).
Leziunea
Def. Leziunea este acel viciu de consimtamânt care consta în
disproporţia vadita de valoare între doua prestatii. Codul civil
reglementeaza în numeroase dispozitii leziunea: art.951, 1157, 1158,
1160, 1162, 1163, 1164, 1165.
Exista doua conceptii care stau la baza reglementarii leziunii:
- conceptia subiectiva potrivit căreia leziunea presupune
doua elemente: unul obiectiv- constând în disproportia de valoare între
contraprestatii şi altul subiectiv - constând în profitarea de stare de
nevoie în care se gaseste cealalta parte.
- conceptia obiectiva ,potrivit căreia leziunea are un singur
element - paguba egala cu disproporţia de valoare între contraprestatii.

65
 Conditiile leziunii
1. leziunea sa fie o consecinta directa a actului respectiv
2. leziunea sa existe în raport cu momentul încheierii actului
3. disproportia de valoare între contraprestatii trebuie sa fie vadita.

Domeniu de aplicare
Leziunea are un domeniu de aplicare mai restrâns atât din punct de
vedere al persoanelor care o pot invoca drept cauza de anulare, cât si
din acela al actelor susceptibile de anulare pentru leziune.
Leziunea priveste minorii între 14 si 18 ani - adica minorii cu
capacitate de exercitiu restrânsa.
In legatura cu al doilea aspect, sunt anulate pentru leziune numai
actele juridice civile care, în acelasi timp:
- sunt acte de administrare
- au fost încheiate de minorul între 14 si 18 ani singur, fara
încuviintarea ocrotitorului legal
- sunt lezionare pentru minor
- sunt comutative.

3. Obiectul actului juridic

Definitie - Prin obiect al actului juridic se întelege conduita
partilor stabilita prin acel act juridic civil, respectiv actiunile ori
inactiunile la care partile sunt îndreptatite sau de care sunt tinute
art.962 Codul civil face referire doar la conventii “Obiectul
conventiiloer este acela la care partile sau numai una din parti se
obliga”.
Iar ca obiect derivat al actului juridic consideram obiectele,
lucrurile. Cu privire la acest înteles art.963 dispune “Numai lucrurile ce
sunt în comert pot fi obiectul unui contract”.
Când conduita partilor priveste “lucrurile” ori “bunurile” , acestea
sunt privite ca “obiect derivat” al actului juridic civil. Dupa cum vom
arata unele “conditii de modalitate” ale obiectului actului juridic civil se
refera tocmai la “bunuri” .

Conditii de valabilitate
Pentru a fi valabil, obiectul juridic civil trebuie sa îndeplineasca
urmatoarele conditii:
- Conditii generale:
66
 - sa existe;
- sa fie în circuitul civil;
- sa fie determinat sau determinabil;
- sa fie posibil;
- sa fie licil si moral.
Conditiile speciale sunt:
- Cel ce se obliga trebuie sa fie titularul dreptului subiectiv;
- Sa existe autorizatie administrativa prevazuta de lege;
- Obiectul sa constea într-un fapt personal al debitorului.

Continutul conditiilor de validitate

Obiectul actului juridic civil trebuie sa existe:

- este o conditie primordiala pentru valabilitatea obiectului;
- daca bunul a existat, dar numai exista la data încheierii actului
juridic, conditia nu mai exista;
- bunul,prezent în momentul încheierii actului juridic îndeplineste
conditia “sa existe”.
- un bun viitor poate forma obiect valabil al actului juridic civil,
cu o exceptie - cea a succesiunilor viitoare.
2. Obiectul trebuie sa fie în circuitul civil, este prevazuta expres
de art.963 Codul civil si reluata de art.1310 Codul civil.
Sintagma “circuit civil” în plan juridic, are doua întelesuri:
- în sens larg, prin circuit civil se întelege totalitatea actelor si
faptelor juridice, în virtutia carora se nasc raporturi de drept civil;
- în sens restrâns “circuitul civil” se reduce la actele si faptele
juridice succeptibile sa conduca la înstrainarea sau dobândirea valabila
a unui avut sau bun.

3. Obiectul actului juridic civil trebuie sa fie determinat ori

determinabil (conditie prevazuta de art.948 pct.3 cât si de art.964 Codul
civil).
- Când obiectul consta în res certa, conditia este îndeplinita prin
ipoteza;
- Când obiectul consta în res genera conditia este îndeplinita
numai prin stabilirea unor criterii de determinare a cantitatii, calitatii,
care se vor folosi la momentul executarii actului.

67
 4. Obiectul actului juridic civil trebuie sa fie posibil
Este o conditie impusa de regula de drept potrivit careia nimeni nu
poate fi obligat la imposibil. Imposibilitatea trebuie apreciata dinamic,
în functie de procesul tehnico-stiintific (pentru ca, ceea ce nu este
posibil azi, poate fi posibil mâine).

5. Obiectul actului juridic civil trebuie sa fie licit si moral

Aceasta conditie are ca actiunea ori inactiunea partilor actului
juridic civil sa fie în concordanta cu legea si morala.
- în actele cu titlu gratuit - scopul imediat îl reprezinta intentia de
a gratifica;
- în actele reale - scopul imediat îl reprezinta prefigurarea
remiterii lucrului;
- în contractele aleatorii - o cauza imediata este riscul consta în
motivul determinant al încheierii unui act juridic civil.

Cauza

Conditiile de valabilitate a cauzei actului juridic civil

a) sa existe
b) sa fie reala
c) sa fie licita si morala

a) Sa existe : Aceasta conditie a cauzei actului juridic civil - este

consacrata expres, în art.966 Codul civil “Obligatia fara cauza....nu
poate avea nici un efect”.
Când lipsa cauzei se datoreaza lipsei de discernamânt, ambele
elemente ale cauzei - scopul mediat su scopul imediat - lipsesc - lipsa
cauzei va atrage nulitatea relativa a actului juridic civil.
- Când lipsa cauzei se datoreaza:
- lipsei contraprestatiei (în contr.sinalagmatice);
- lipsei predarii bunului (în actele reale);
- lipsei riscului (în contr.aleatorii);
- lipsei intentiei de a gratifica în contr. cu titlu gratuit).
sanctiunea aplicabila este aceea a nulitatii absolute.
b) Sa fie reala prevazuta în art.966 Codul civil
“Obligatia....fondata pe o cauza falsa...nu poate avea nici un efect”.

68
Cauza este falsa când exista eroare asupra motivului determinant care
este tocmai scopul mediat).
Falsitatea cauzei atrage nulitatea relativa a actului juridic civil.
c) Sa fie licit a si morala prevazuta expres în acelasi art.966 Codul
civil :“Obligatia nelicita, nu poate avea nici un efect”.
Art.968 Codul civil prevede “Cauza este nelicita când este
prohibita de legi, când este contrarie bunurilor moravuri si ordinii
publice”.
Ilicit poate fi doar scopul mediat.

Proba cauzei
Cauza este prezumata pîna la dovada contrarie art.967 Codul civil
prevede. “Conventia este valabila , cu toate ca, cauza nu este expresa”.
Se institue astfel doua prezumtii:
- prezumtia de valabilitate a cauzei , indiferent ca se mentioneaza
sau nu
- prezumtia de existenta a cauzei; cauza nu trebuie dovedita (ea
este prezumata de lege).
Prin urmare, cine invoca lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului
juridic, acela trebuie sa dovedeasca aceasta.

Forma actului juridic civil

Definitie. Prin forma actului juridic civil, se întelege acea conditie

care consta în modalitatea de exteriorizare a manifestarii de vointa cu
intentia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.
In doctrina expresia “forma actului juridic civil” este folosita în
sens restrâns si în sens larg si anume:
- în sens restrâns - prin forma actului juridic civil se
desemneaza tocmai modalitatea de exteriorizare a vointei juridice
- în sens larg - prin forma actului se desemneaza trei cerinte
de forma:
1. forma ceruta pentru însasi valabilitatea actului - ad validitatem
2. forma ceruta pentru probarea actului - ad probationem
3. forma ceruta pentru opozabilitatea actului fata de terţe
persoane.

Principiul consensualismului
69
 Acest principiu poate fi definit si în sensul ca este regula de drept
potrivit careia, pentru a produce efecte juridice, manifestarea de vointa
nu trebuie sa îmbrace o forma speciala.
Acest principiu nu este consacrat expres, cu caracter general, de
catre Codul civil.
Clasificarea conditiilor de forma ale actului juridic civil
Principala clasificare este în functie de consecintele juridice ale
nerespectarii lor:
- forma ceruta pentru valabilitatea actului juridic civil -
nerespectarea ei atrage nulitatea actului;
- forma ceruta pentru probarea actului juridic civil - nerespectarea
ei atrage imposibilitatea dovedirii cu alt mijloc de proba;
- forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti - nerespectarea
ei se sanctioneaza cu inopozabilitatea fata de tert ( o persoana
terta poate sa ignore acest act).

Forma ceruta ad validitatem

Caracterele juridice ale acestei forme:

- este un element constitutiv, esential al actului juridic - care
atrage nulitatea absoluta în caz de nerespectare;
- este incompatibila cu manifestarea tacita de vointa - deoarece
aceasta forma presupune manifestarea expresa de vointa;
- este exclusiva - adica pentru un anumit act juridic civil solemn
trebuie îndeplinita o anumita forma, cea autentica (exceptie face
testamentara)
Conditii ce trebuie respectate pentru asigurarea formei ad
validitatem.
- întregul act trebuie sa îmbrace forma ceruta pentru valabilitatea
sa;
- actul aflat în interdependenta cu actul solemn trebuie sa îmbrace
si el forma speciala;
- actul care determina ineficienta unui act solemn trebuie, în
principiu sa îmbrace si el forma speciala solemna.

Aplicatii ale formei ad validitatem

In câmpul larg al actelor juridice civile, sunt acte solemne:
- donatia art.813 Codul civil;
70
 - subrogarea în drepturile creditorului consimtita de debitor;
- ipoteca conventionala (art.1772 Codul civil);
- testamentul;
- actele juridice între vii de înstrainare a terenurilor de orice fel;
- contractele de arendare scrise;
- revocarea expresa a unui legat
- renuntarea expresa la succesiune;
- acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar;
- actele constitutive ale asociatiilor si fundatiilor;
- actul constitutiv al societatilor comerciale.

Forma ceruta ad probationem

Aceasta forma reprezinta acea cerinta care consta în întocmirea

unui înscris care sa probeze actul juridic civil.
Caracteristicile formei ad probationem
- este obligatorie, sub acest aspect se aseamana cu cerinta ad
validitatem
- nerespectarea ei atrage sanctiunea inadmisibilitatii dovedirii
actului cu alt mijloc de proba;
- reprezinta o exceptie de la principiul consensualismului
(deoarece actul trebuie sa îmbrace forma scrisa.
Sanctiunea nerespectarii acestei formalitati cerute de art.1180
Codul civil este aceea ca înscrisul este lipsit de putere probatorie, ceea
ce nu afecteaza conventia ca act juridic.
Aplicatii ale formei ad probationem
- art. 1191 alin.1 Codul civil : “” Dovada actelor juridice al caror
obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 lei, chiar pentru depozit
voluntar, nu se poate face decât prin act autentic, sau prin act sub
semnatura privata;
- depozitul voluntar (art.1597);
- tranzactia (art.1705);
- contractul de închiriere de locuinte;
- acordul petrolier (L.134/1995 art.13 al.4(;
- contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor
(L.8/1996 art.42 sI art.68 al.2);
- contractul de reprezentare teatrala sau de executie muzicala
(L.8/1996 art.69 al.1);
71
 - contractul de asigurare (L.136/1996 art.10).

Forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti

Aceasta forma constă în acele formalitati care sunt necesare,

potrivit legii, pentru a face actul juridic opozibil si persoanelor care n-
au participat la încheierea lui, în scopul ocrotirii drepturilor ori
intereselor lor.
Aceasta cerinta îsi gaseste justificarea în ideea de protectie a
tertilor.
Prin nerespectarea acestei cerinte de forma - sanctiunea consta în
inopozabilitatea actului juridic. Inseamna ca, actul juridic produce
efecte între parti, dar este ineficace fata de terti.

Aplicatii
- publicitatea imobiliara prin cartile funciare (L.7/1996 art.21);
- publicitatea constituirii gajului si a oricarei garantii reale (art.3
L.99/1999);
- notificarea cesiunii de creanta (L.99/1999 art.2);
- darea de data certa înscrisului sub semnatura privata (art.1182
Codul civil);
- înregistrarea în materia inventiilor, desenelor si modelelor
industriale (L.64/1991, L.129/1992, L.84/1998);
- mentiunile cu caracter de protectie si înregistrarile în materia
dreptului de autor si a drepturilor conexe (art.126 sI 148 din L.8/1996);
- înregistrarea contractelor de arendare (L.16/1994 art.6);

Modalit atile actului civil

Modalitaile actului juridic civil sunt trei:
- termenul;
- conditia;
- sarcina.

Termenul
Termenul - dies - este un eveniment, viitor si sigur ca realizare,
pâna la care este amânata fie începerea, fie încetarea exercitării
drepturilor subiective si executarii obligatiilor civile.

72
 Regulile generale privind termenul, se gasesc în Codul civil,
art.1022-1025. Regulile speciale privind aceasta modalitate se gasesc
fie în Codul civil, fie în alte acte normative - izvoare de drept civil.

Clasificare si efecte
1. Dupa criteriul efectului sau, termenul este:
- suspensiv, si
- extinctiv.
Termenul suspensiv - amâna începutul exercitiului dreptului
subiectiv si executarii obligatiei corelative, pâna la împlinirea lui.
Termenul extinctiv - amâna stingerea exercicitării dreptului
subiectiv si executarii obligatiei corelative, pâna la împlinirea lui.
2. In functie de titularul beneficiului termenului distingem:
- termen în favoarea debitorului, care este regula (art.1024 Codul
civil);
- termen în favoarea creditorului (în cazul contractului de depozit,
în care termenul este în favoarea deponentului ca regula;
- termen în favoarea atât a debitorului, cât si a creditorului
(ex.termenului dintr-un contract de asigurare).
Importanta acestei clasificari consta în faptul ca - numai cel ce are
de partea sa, beneficiul termenului poate renunta la acest beneficiu.
3. In functie de izvorul sau, termenul este:
- termen voluntar sau conventional (în aceasta categorie intra
majoritatea termenelor), si este stabilit de parti prin actul juridic;,
- termen legal este stabilit prin lege;
- termen judiciar (jurisdictional); este acordat de instanta
debitorului.

4. Dupa criteriul cunoasterii :

- termen cert, a carui împlinire este cunoscuta (îti împrumut
100.000 lei pâna la 1 iunie 2001);
- termen incert , a carui împlinire nu este cunoscuta ca data
calendaristica (data mortii creditorului într-un contract de vânzare cu
clauza de întretinere).
De retinut este faptul ca: termenul afecteaza numai executarea
actului nu si existenta sa.
Termenul suspensiv întârzie începutul:
- executarii dreptului subiectiv si
73
 - executarii obligatiei corelative.
termenul extinctiv marcheaza stingerea:
- dreptului subiectiv si
- obligatiei corelative.
Ex.: împlinirea termenului închirierii marcheaza încetarea
dreptului de a folosi bunul ce-i formeaza obiectul si obligatiei de a
asigura linistita folosinta.

CONDITIA - ca modalitate a actului juridic

Conditia - este un eveniment viitor si nesigur ca realizare, de care
depinde existenta (nasterea ori desfiintarea) actului juridic civil.
Deci:Conditia este eveniment - viitor si
- nesigur
Termenul este eveniment- viitor si
- sigur
Regulile generale privind conditia sunt stabilite în Codul civil :
“Despre obligatiile conditionale” (Sectiunea I-a Cap.VI din Titlul III -
“Despre contracte si conventii.”
Clasificare si efecte
1. Dupa criteriul efectului, este de doua feluri suspensiva si
rezolutorie.
Este suspensiva acea conditie de a carei îndeplinire depinde
nasterea actului juridic (art.1017 Codul civil prevede : “de care depinde
perfectarea actului”).
“Iti vând, daca ma mut cu domiciliul si serviciul pâna la începutul
anului viitor, în Ploiesti”.
Este rezolutorie acea conditie de a carei îndeplinire depinde
desfiintarea actului juridic civil. Prezentul contract se desface daca
“vânzatorului i se naste un copil în doi ani de la încheierea
contractului”.
2. Dupa criteriul legaturii cu vointa partilor a realizarii
evenimentului conditia este:
- cauzala;
- mixta;
- potestativa.
Este cauzala acea conditie a carei realizare depinde de hazard, de
întâmplare, independenta de vointa partilor.
Este mixta conditia a carei realizare depinde de :
74
 - vointa uneia din parti si
- vointa unei alte persoane, determinata.

Conditia potestativ a este de doua feluri:

1. potestativ a pura - a carei realizare depinde exclusiv de vointa
unei parti; daca depinde de vointa debitorului, conditia este nula (îti
vând daca vreau).
2. potestativ a simpla, a carei realizare depinde de vointa unei parti
si de un fapt exterior sau de vointa unei persoane nedeterminata.
Dupa modul de formulare, conditia este:
- pozitiva;
- negativa.

Efecte
Doua sunt principiile care genereaza efectele conditiei:
- conditia afecteaza însasi existen ta actului - adica nasterea ori
desfiintarea lui (spre deosebire de terme care afecteaza numai
executarea);
- conditia îsi produce efectele retroactive - ex.tunc.

Sarcina ca modalitate a actului juridic civil

Sarcina este o obliga tie: - de a da
- de a face
- de a nu face
- impusa de dispunator gratificatului în actele cu titlu gratuit -
liberalitati.
Reglementare - Codul civil nu contine o reglementare generala a
sarcinii, asa cum exista pentru termen si conditie.
Codul cuprinde numai aplicatii ale acestei modalitati, în materia
donatiei si în cea a legatului.

Clasificare
In functie de persoana beneficiarului, sarcina este:
- în favoarea dispunatorului;
- în favoarea gratificatului;
- în favoarea unei terte persoane.
Efecte

75
 Sarcina nu afecteaza valabilitatea actului juridic civil în caz de
neexecutare a ei, ci numai eficacitatea acestuia.
Neexecutarea sarcinii atrage, în principal, sanctiunea revocarii
(mai precis a rezolutiunii) actului juridic cu titlu gratuit.

Cap.III
Efectele juridic actului civil

Notiunea si determinarea efectelor actului juridic civil

Definitie
Prin efectele actului juridic civil se înteleg drepturile subiective si
obligatiile civile la care da nastere, pe care le modifica sau stinge un
asemenea act.
Intre efectele actului juridic si continutul raportului juridic civil
exista identitate.

Determinarea efectelor
Prin “determinarea efectelor actului juridic civil” întelegem
stabilirea ori fixarea drepturilor subiective si obligatiilor civile pe care
le-a generat, modificat ori stins un astfel de act.
Faza prealabila si obligatorie a stabilirii efectelor actului juridic
civil este aceea a dovedirii actului.
Urmatoarea faza consta în interpretarea clauzelor actului.
Principalele reguli de interpretare a actului juridic civil, sunt:
- “Interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a
partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor ” (art.977
Codul civil);
- “Când o clauza este primitoare de doua întelesuri, ea se
interpreteaza în sensul ce poate acea un efect, iar nu în acela ce n-ar
putea produce nici unul” (art.978 Codul civil);
- “Termenii susceptibili de doua întelesuri se interpreteaza în
întelesul ce se potriveste mai mult cu natura contractului” (art.979
Codul civil).
- “Dispozitiile îndoioase se interpreteaza dupa obiceiul locului
unde s-a încheiat contractul” (art.980 Codul civil);
- “Clauzele obisnuite într-un contract se subînteleg, desi nu sunt
exprese într-însul” (art.981 Codul civil);

76
 - “Toate cauzele conventiilor se interpreteaza unele prin altele,
dându-se fiecarei întelesul ce rezulta din actul întreg” (art. 982 Codul
civil);
- “Când este îndoiala, conventia se interpreteaza în favoarea celui
care se obliga” (art.983 Codul civil);
- “Conventiile obliga nu numai la ceea ce este expres într-însele,
dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei dupa
natura sa”.

Principiile efectelor actului juruidic civil si exceptiile lor

Principiile efectelor actului juridic civil sunt regulile de drept civil

care arata cum si fata de cine se produc aceste efecte.
Exceptiile de la principii sunt acele situatii, în care regulile
mentionate nu se aplica.
Principiile efectelor actului juridic civil sunt trei:
- principiul fortei obligatorii (pacta sunt servanta);
- principiul irevocabilitatii;
- principiul relativitatii, (res inter alios, acta, alüs neque nocere,
neque prodesse potest).

Principiul fortei obligatorii

Se defineste acest principiu pornind de la art.969 alin.1 Codul
civil - “Conventiile legal facute au putere de lege între partile
contractante”.

Definitie. Este acea regula a efectelor actului juridic civil potrivit

careia actul juridic civil legal încheiat se impune autorilor sau autorului
actului întocmit ca legea, sau contractul este legea partilor.

Cazuri de restrângere a fortei obligatorii

Exceptii
- încetarea contractului de mandat din cauza mortii, interdictiei,
insolvabilitatii si falimentului mandatului ori mandatarului, dupa caz
(art.1552 pct.3 Codul civil);
- încetarea contractului de locatiune “când lucrul a pierit în total
sau s-a facut netrebnic spre obisnuita întrebuintare ” (art.1439 alin.1
Codul civil);
77
 - prorogarea (prelungirea) efectelor actului juridic, prin efectul
legii, peste termenul stipulat de parti; ex. cazul prelungirii contractelor
de închiriere la care se refera art.1 din Legea nr.17/1994.
- prelungirea efectelor actului cu executare succesiva datorita
suspendarii temporare a executarii lui (ex.un caz de forta majora, când
intervine tot o prelungire, dar fortata a efectelor actului;
- revizuirea efectelor actului juridic din cauza ruperii echilibrului
contractual în schimbarea împrejurarilor avute în vedere de parti, la data
încheierii actului juridic - ex. teoria impreviziunii (rebus, sic non
stantibus) a împrejurarilor care nu mai stau asa.
Ca aplicatie legislativa a teoriei impreviziunii citam prevederile
imperative ale art.43 alin.3 din L.8/1996 privind dreptul de autor si
drepturile conexe “în cazul unei disproportii evidente între renumeratia
autorului operei si beneficiile celui care a obtinut cesiunea drepturilor
patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdictionale competente
revizuirea contractului sau urmarirea convenabila a renumeratiei”.

Principiul irevocabilitatii actului juridic civil

Acest principiu este prevazut expres de al.2 art.969 Codul civil
“Conventiile nu pot fi revocate prin vointa unei din parti ci prin
consimtamântu mutual (prin acordul partilor)”.
Principiul irevocabilitatii poate fi detinut ca regula de drept
potrivit careia:
- actului bilateral nu i se poate pune capat prin vointa numai a uneia
din parti,
- iar actului unilateral nu i se poate pune capat prin manifestarea de
vointa, în sens contrar, din partea autorului actului.
Irevocabilitatea este o consecinta si o garantie a principiului fortei
obligatorii a actului juridic civil.
Exceptii de la principiu
Distingem doua categorii de exceptii:
- exceptia în categoria actelor bilaterale (sau multilaterale);
- exceptia în categoria actelor unilaterale.
Exceptiile de la irevocabilitate, pentru conventii, se încadreaza în
formula art.969 al.2 Codul civil “Ele se pot revoca....din cauze
autorizate de lege”.

78
 De aici, rezulta ca revocarea conventiei prin consimtamântul
mutual al partilor nu constitu exceptie de la principiul irevocabilitatii, ci
reprezinta un aspect al principiului libertatii actelor juridice civile.

Exceptiile de la irevocabilitate în categoria actelor bilaterale

- art.937 Codul civil. “Orice donatie între soti în timpul
maritagiului este revocabila ” (alin.1);
- art.1436 Codul civil. “Daca contractul de locatiune a fost fara
termen, concediul (adica denuntarea, trebuie sa se dea de la o parte la
alta, observându-se termenele defipte de obiceiul locului” (alin.2);
- art.1523 Codul civil. “Societatea înceteaza : prin vointa expresa
de unul sau mai multi asociati de a nu voi a continua societatea”;
- art.1616 Codul civil.“Dreptul trebuie sa se restituie deponentului
îndata ce s-a reclamat, chiar când s-a fi stipulat prin contract un anume
termen pentru restituirea lui”;
- art.1552 pct.1 şi 2 Codul civil, “Mandatul se stinge:
1. prin revocarea mandatului;
2. prin renuntarea mandatarului la mandat”.
- denuntarea contractului de închiriere a unei locuinte la cererea
chiriasului, cu conditia notificarii prealabile într-un termen de minimum
60 de zile (L.114/1996 art.24 lit.a si b, republicata);
- denuntarea unor contracte de catre judecatorul sindic (art.46
aln.1,3 si 5 din L 64/1995 privind reorganizarea si falimentul modif.
prin L.99/999);
- încetarea contractului petrolier prin renuntarea titularului sau
(art. 19 pct.b si art.21 din L 134/1995);
- denuntarea de comanda a unei opere viitoare (L.8/1996, art.46
alin.2);
- încetarea contractului de concesiune prin denunta unilaterala de
catre consesionar (art.35 lit.b L.219/1998).

Exceptii de la irevocabilitate în categoria actelor unilaterale

- testamentul este esentialmente revocabil art.922 Codul civil;
- retractarea (retragerea) renuntarii la mostenire (art.701 Codul
civil);
- oferta poate fi revocata, pâna în momentul ajungerii ei la
destinatar (art.37 Codul civil);

79
 - consimtamântul partilor sau, dupa caz, al parintelui exprimat la
adoptia copilului poate fi revocat în termen de 30 de zile de la data
întocmirii înscrisului autentic prin care acesta a fost exprimat (art.8
alin.2 din O.U.G.nr.25/1997).
Principiul obligativitatii si principiul irivocabilitatii dobândesc
anumite particularitati în cazul contractelor sinalagmatice, contracte ce
produc urmatoarele efecte specifice:
1. exceptia de neexecutare (exceptia non adimpleti contractus)
2. rezolutiunea sau reziliere pentru neexecutarea culpabila
3. riscul contractului.
Aceste efecte vor fi analizate în partea a II-a a dreptului civil, la
teoria obligatiilor.

3. Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil - res inter

alios acto, alüs neque nocere, neque prodesse potest.
Acest principiu este consacrat în art.973 Codul civil care prevede
“Conventiile n-au efect decât între partile contractanti”.
Acest act produce efecte numai fata de autorii sau autorul actului,
el neputând sa profite ori sa dauneze actor persoane.
Iar traducerea din latina a principiului = un act încheiat între
anumite persoane nici nu avantajeaza si nici nu dezavantajeaza pe
altcineva.
Intelegerea acestui principiu ca si a exceptiilor sale presupune,
precizarea notiunilor de:
- parti;
- avânzi cauza ;
- terti
deoarece în raport cu un anumit act juridic toare subiectele de drept
civil se plaseaza în una din aceste trei notiuni.
1.Parte = este persoana care încheie actul, fie personal, fie prin
reprezentare, si în patrimoniul ori persoana careia se produc efectele
actului juridic întrucât a exprimat un interes personal în acel act.
Termenul “parte” desemneaza atât una din partile unu act bilateral
sau multilateral cât si pe autorul actului unilateral.
“Parte” este persoana nu numai care încheie direct si personal
actul juridic civil, ci parte este si persoana care îl încheie prin
reprezentantul sau.

80
 2.Având cauza este persoana care, desi n-a participat la încheierea
actului, totusi suporta efectele acestuia, datorita legaturii sale juridice cu
partile actului.

Exista 3 categorii de avânzi - cauza:

- succesorii universali si succesorii cu titlu universal;
- succesorii cu titlu particular;
- creditorii durografori.
- Este succesor universal persoana care dobândeste un
patrimoniu, adica o universalitate (universitas bonorum):
- mostenitorul legal unic;
- legatarul universal;
- persoana juridica ce dobândeste un patrimoniu prin efectul
comasarii (fuziune si absorbtie).
- este succesor cu titlu universal persoana ce dobândeste o
fractiune dintr-un patrimoniu
- mostenitorii legali;
- legatorii cu titlu universal;
- PJ ce dobândeste o parte din patrimoniul unei PJ divizata
(total sau partial)
Succesorii universali si cu titlu universal formeaza o singura
categorie de avânzi-cauza deoarece între ei exista numai o deosebire
cantitativ a, nu calitativa.
Din punct de vedere juridic, succesorii universali si cu titlu
universal sunt continuatori ai personalitatii autorului lor.
Calitatea lor de a fi avânzi- cauza consta în aceea ca actul juridic
încheiat de autorul lor îsi produce efectele si fata de ei. Acesti
succesorii preiau în principiu toate drepturile si obligatiile autorului, sau
o parte a lor (spunem în principiu pentru ca nu se transmit drepturile
strâns legate de persoana autorului , care sunt drepturi incesibile).
- Succesorii cu titlu particular - sunt persoane care dobândesc un
anumit drept, privit individual (ut singuli):
- cumparatorul;
- donatarul;
- legatarul cu titlu particular;
- PJ ce dobândeste activul net ca efect al dizolvarii altei PJ.
Calitatea sa de având cauza nu se aprecieaza în raport cu actul prin
care a dobândit un anumit drept (în acest caz având pozitia juridica de
81
parte), ci în raport cu acte anterioare ale autorului, referitoare la acelasi
drept sau bun, încheiate cu alte persoane, respectându-se si cerintele de
publicitate, daca legea le cere.
Ex. prevazut de art.1441 Codul civil; privindu-l pe cumparatorul
unui bun ce formeaza obiectul unui contract de locatiune anterior.

Creditorii chirografori - sunt acei creditori care nu au o garantie

reala pentru creanta lor (gaj ori ipoteca). Acesti creditori au garantata
creanta doar cu un drept de “gaj general”, potrivit art.1718 Codul civil
care prevede “oricine este obligat personal, este tinut de a îndeplini
îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile si imobile, prezente si
viitoare”.
Ei au calitate de avânzi cauza fata de debitorii lor deoarece ei
suporta influenta actelor juridice patrimoniale încheiate de debitori cu
alte persoane, prin care activul patrimonial deci “gajul general”, se
mareste sau se micsoreaza.
Totusi, calitatea de având cauza a creditorului înceteaza fata de
actele încheiate de debitor în frauda intereselor sale.
Impotriva acestor acte (fata de care devine tert), creditorul
chirografor poate intenta actiunea revocatorie sau pauliana (potrivit
art.975 Codul civil) sau actiunea în declararea simulatiei (art.1175
Codul civil).
3.Tertii sunt persoanele straine de actul juridic - pentrus extranei -
si fata de care nu se produc efectele unui act juridic la care n-au
participat.
Putem mentiona ca, între “avânzi cauza” si “terti” poate exista un
transfer, în sensul ca, aceeasi persoana poate fi având cauza în raport cu
un anumit act juridic civil al autorului sau si sa fie tert în raport cu alt
act juridic, încheiat de acelasi autor.

Exceptii de la principiul relativit atii

Exceptiile de acest principiu sunt tocmai cazurile în care actul
juridic civil ar produce efecte si fata de alte persoane decât partile, prin
vointa partilor actului.
Exceptiile prevazute de literatura juridica sunt aparente si reale,
desi nu exista o unanimitate de opinii cu privire la calificarea anumitor
situatii ca fiind exceptii reale sau aparente.

82
 Exceptii aparente
1) Situatia avânzilor cauza
- succesorii universali si cu titlu universal sunt “continuatori” ai
autorilor lor, fiind, deci, asimilati partilor;
- succesorii cu titlu particular, iau locul (în masura aratata) partii
actului juridic;
-creditorii chirografori, pe de o parte, actul încheiat de debitor nu
da nastere la drepturi si obligatii pentru ei, direct ci pentru debitor, si pe
de alta parte, dreptul de a ataca actul fraudulos izvoreste lege, iar nu din
actul debitorului încheiat cu tertul.
2. Promisiunea faptei altuia (numita si conventie de porte-fort).
Aceasta consta în conventia prin care o parte - promitentul - se
obliga fata de cealalta parte - creditorul promisiunii - sa determine pe o
a treia persoana - tert - sa ratifice actul încheiat în absenta sa.
Este o exceptie aparenta, deoarece, ceea ce se promite este propria
fapta a promitentului, de a determina pe cineva sa adere la un act.
Deci tertul va fi obligat numai daca se obliga personal ori prin
reprezentant, ratificând actul care, pâna la acel moment, îI era
inopozabil; deci “tertul” devine “parte” în act prin vointa sa iar daca
tertul nu ratifica actul, promitentul este tinut sa-l despagubeasca pe
creditor.

3. Simulatia
Simulatia este operatiunea în care ptrinr-un act aparent public,
ostensibil, dar mincinos, nereal se creaza o alta situatie decât cea
stabilita printr-un act ascuns, secret, dar adevarat.
Simulatia îmbraca trei forme:
a) actul fictiv (actul public e încheiat numai de forma, fiind
contrazis de actul secret, numit si “contraînscris”);
b) actul deghizat (în actul public se indica un anumit act - spre ex.
vânzare-cumparare, pe când în actul secret se arata adevaratul act dorit
de parti - spre ex. o donatie);
c) interpunerea de persoane - prete-nom (prin actul secret se
determina adevaratele “parti”, altele decât cele din actul public - ambele
ori macar una din ele)
Includem simulatia printre exceptiile aparent, si nu reale, deoarece
dreptul tertului de a invoca actul public, ori acela de a opta între actul

83
public si cel secret are ca izvor legea, iar nu conventia partilor creatoare
de simulatie.

4. Reprezentarea
Reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoana,
numita reprezentant, încheie un act juridic în numele si pe seama altei
persoane numita reprezentat, astfel încât efectele actului se produc
direct si nemijlocit în persoana reprezentatului.
Reprezentarea poate fi:
- conventionala - cea care este generata de contractul de mandat
(dându-se procura);
- legala - cea care izvoraste din lege, în sensul ca reprezentantul
are dreptul de a reprezenta de la lege.
Reprezentarea este o exceptie aparenta deoarece:
1) în cazul reprezentarii conventionale - reprezentantul intra în
notiunea de parte a actului juridic;
2) în cazul reprezentarii legale - dreptul de a reprezenta este dat de
lege, nu prin actul altcuiva, fara voia reprezentantului.

5. Actiunile directe
Actiunea directa, reprezinta dreptul la actiune conferit în unele
cazuri creditorului, printr-o dispozitie expresa a legii, de a pretinde
executarea creantei sale direct de la un debitor al debitorului sau, desi
creditorul n-a fost parte la contractul încheiat între debitorul sau si
debitorul acestuia.

Codul civil reglementeaza doua astfel de cazuri:

- în art.1488 Codul civil - în cazul contractului de antepriza de
cladiri, lucratorii angajati de antreprenor (care sunt terti fara de contract
de antepriza) au dreptul de a actiona direct pe beneficiarul constructiei
(client, acesta fiind tert fata de contractul dintre antreprenor si lucrator)
pentru plata sumelor ce li se cuvin, dar numai în masura în care clientul
s-ar gasi dator catre antreprenor, în momentul intentarii actiunii;
- art.1542 Codul civil alin.2 - daca prin executarea contractului de
mandat, mandatarul si-a substituit, pe baza unui contract separat, o alta
persoana, mandantul (în primul contract) are dreptul de a actiona în

84
instanta pe submandatar, desi este tert fata de contractul prin care s-a
produs substituirea.
Sunt exceptii aparente, pentru ca izvorul dreptului îl constitue
legea, iar nu actul individual, încheiat de alte persoane decât titularul
dreptului subiectiv de a exercita “actiunea directa”.
Stipula tia pentru altul - exceptie veritabila de la principiul
relativitatii (contractul în favoarea unei terte persoane).
Stipulatia pentru altul este actul bilateral prin care o parte -
stipulantul - convine cu cealalta parte - promitentul - ca acesta din urma
sa efectueze o prestatie în favoarea unei a treia persoane - tertul
beneficiar, care nu participa la încheierea actului, nici direct, nici prin
reprezentare.
Dreptul tertului se naste direct sI în puterea conventiei dintre
stipulant si promitent. Doar exercitiul dreptului subiectiv astfel nascut
depinde de vointa tertului beneficiar.
O aplicatie a acestui contract o gasim în Codul civil prin
reglementarea rentei viagere (art.1642) si a donatiei cu sarcini (art.828
sI 830).

Cap.IV
NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL
Legislatia noastra nu cuprinde o definitie a nulitatii literatura de
specialitate a formulat mai multe definitii din care amintim:
Nulitatea este acea sanctiune de drept civil, care lipseste actul
juridic de efectele contrarii normelor juridice editate pentru încheierea
sa valabila
Nulitatea intervine în cazul în care nu se respecta conditiile de
validitate ale actului juridic civil.
Functiile nulitatii:
- functia preventiv a, consta în efectul inhibitoriu pe care-l exercita
asupra subiectelor de drept civil, tentate sa încheie actul juridic civil cu
nerespectarea conditiilor sale de validitate;
- functia sanctionatorie - aceasta presupune tocmai înlaturarea
efectelor contrare legii;
- functia de mijloc de garan tie a principiului legalitatii - apare ca
un mijloc de asigurare a respectarii ordinii publice si bunelor moravuri.
Delimitarea nulit atii

85
 Pentru o mai buna întelegere a nulitatii este necesar sa o
delimitam de alte cauze de ineficacitate a actului juridic civil cum ar fi:
rezolutiunea, rezilierea, conducitatea, revocarea, inopozabilitatea.

a) Nulitate - rezolutiune
Delimitarea presupune cunoasterea conceptelor în cauza,
semnalând asemanarile si deosebirile de regim juridic dintre ele.
Nulitatea reprezinta lipsirea de efecte a unui act juridic încheiat cu
nerespectarea normelor privind conditiile de validitate.
Rezolutiunea consta în desfiintarea unui contract sinalogmatic, cu
executare uno ictu, pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor de catre
una din parti.

Asemanari
- ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil;
- ambele produc efect retroactiv (ex.tunc);
- ambele sunt (în principiu) judiciare, deoarece presupun o
hotarâre a organului de jurisdictie competent.

Deosebiri
- daca nulitatea presupune un act nevalabil;
- daca rezolutiunea presupune un act valabil încheiat;
- daca nulitatea se aplica oricarui act juridic civil;
- rezolutiunea priveste doar contrctele sinalogmatice cu executare
uno-ictu;
- daca la nulitate cauzele sunt contemporane momentului
încheierii actului;
- la rezolutie cauza - neexecutarea culpabila de catre una dintre
parti - este ulterioara momentului încheierii;
- prescriptia extinctiva este supusa reguli diferite, în ce priveste
începutul ei.

b) Nulitate-reziliere
Rezilierea este încetarea - desfacerea - unui contract sinologmatic,
cu executare succesiva, pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor de
catre una din parti. Intre nulitate si reziliere exista, în esenta aceleasi
asemanari su deosebiri ca su în cazul nulitate-rezolutiune, cu mentiunea

86
ca efectele, de data asta, nu sunt retroactive, ci numai pentru viitor -
ex.nunc.

c) Nulitate-caducitate
Caducitatea este o cauza de ineficacitate constând în faptul ca
lipseste actul juridic civil de orice efecte datorita intervenirii unor cauze
ulterioare încheierii sale sI independent de vointa autorului actului.
Ex. - neacceptarea ofertei de catre destinatarul su determina
conducitatea ofertei.
Asemanari
- ambele sunt cazuri de ineficacitate.

Deosebiri
- nulitatea presupune un act nevalabil;
- canducitatea presupune un act valabil;
- nulitatea retroactiveaza (ex.tunc);
- canducitatea produce efecte nuami pentru viitor (ex.nunc)
deoarece pentru trecut nu s-au produs nici un fel de efecte ale actului;
- nulitatea presupune cauze contemporane încheierii actului;
- canducitatea presupune o cauza ulterioara încheierii si straina de
vointa autorului actului.

d) Nulitate-revocare
Revocarea desemneaza acea sanctiune de drept civil care consta în
înlaturarea efectelor actului juridic civil datorita ingratitudinii
gratificatului ori neexecutarii culpabile a sarcinii.

Asemanari
- ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil
deosebiri
- nulitatea presupune un act nevalabil;
- revocarea presupune un act valabil încheiat;
- nulitatea presupune cauze contemporane momentului încheierii
actului;
- revocarea presupune cauze ulterioare încheierii actului
- nulitatea este aplicabila oricarui act juridic civil;
- revocarea se aplica, în principiu, actelor cu titlu gratuit
(liberalitati);
87
 - su prescriptia extinctiva a actiunilor (sunt reguli diferite).

Nulitate-inopozabilitate
Inopozabilitatea este sanctiunea aplicabila în cazul nesocotirii
unor cerinte de publicitate fata de terti sau a lipsei ori depasirii puterii
de a reprezenta.

Deosebirile
- nulitatea presupune un act nevalabil;
- inopozabilitatea presupune un act valabil încheiat;
- pentru nulitate - efectele privesc atât partile cât si tertii;
- pentru inopozabilitate - efectele actului se produc fata de parti,
dar nu se produc fata de terti;
- cauzele care determina nulitatea sunt contemporane încheierii
actului;
- cauzele ce determina inopozabilitatea constau în neîndeplinirea
unor formalitati ulterioare încheierii lui (ca regula);
- nulitatea relativa poate fi “confirmata”;
- inopozabilitatea poate fi înlaturata prin “ratificare” (termenii nu
sunt sinonimi.
CLASIFICAREA NULITATII ACTULUI JURIDIC CIVIL.

Criterii de clasificare:

1. In functie de natura interesului ocrotit, nulitatea este:

a) absoluta
b) relativa.
2. In functie de intinderea efectelor sale, nulitatea poate fi:
a) partiala
b) totala.
3. Dupa modul de consacrare legislativa, este:
a) nulitate expresa (textuala)
b) nulitate virtuala (implicita).
4. Dupa felul conditiei de validitate nerespectata, nulitatea poate fi:
a) nulitate de fond.
b) nulitatede forma.
5. Dupa modul de valorificare, nulitatile se impart in:
a) nulitate juridiciara.
b) nulitate amiabila.

88
 Nulitatile presupun darea unei hotarari judecatoresti (fiind juridiciare).
Cazurile de nulitate amabila sunt rare in practica.

1.a) Nulitatea absoluta - este nulitatea care sanctioneaza

nerespectarea, la incheierea actului juridic, a unei norme care ocroteste un
interes general, obstesc. In legislatie,nulitatea absoluta este desemnata prin
formulările ,,nulitatea de drept'' sau ,,nulitate'' sau ,,nulitate de plin drept''.

b) Nulitatea relativa - este nulitatea care sanctioneaza

nerespectarea, la incheierea actului juridic civil, a unei norme care ocroteste
un interes particular, individual ori personal. Nulitatea relativa este indicata prin
formulele: ,,actul este anulabil'', ,,actul poate fi anulat''.

2.a) Nulitatea partiala - desfiinteaza numai o parte dintre efectele

actului juridic civil, celelalte efecte ale actului producandu-se deoarece nu
contravin legii.

b) Nulitatea totala - desfiinteaza actul juridic civil in intregime.

Dintre acestea doua, nulitatea relativa este regula, iar cea absoluta
este exceptia.

3. a)Nulitatea expresa - acea nulitate care este prevazuta ca atare,

intr-o dispozitie legala.(majoritetea nulitatilor exprese sunt prevazute fie in Codul
civil fie in alte izvoare ale dreptului civil.)

b) Nulitatea virtuala - acea nulitate care nu este prevazuta expres

de lege, dar rezulta din modul in care este reglementata o anumita conditie de
validitate a actului juridic civil.

4.a) Nulitatea de fond - este aceea care intervine in caz de lipsa ori
nevalabilitate a unei conditii de fond a actului juridic civil: consimtamant,
capacitate, obiect, cauza.

b)Nulitatea de forma - intervine in cazul nerespectarii formei

ceruta ad validitatem.
Cele mai numeroase sunt nulitatile de fond.

CAUZELE DE NULITATE.
Aceasta sanctiune are drept cauza - generica - nerespectarea
dispozitivelor legale care reglementeaza conditiile sale de valabilitate.Deci,

89
nevalabilitatea conditiilor sale esentiale (care sunt conditii de valabilitate) atrag
nulitatea.

Cauze de nulitate absoluta:

1. incalcarea regulilor privind capacitatea civila a persoanelor:
-nerespectarea unor incapacitati speciale pentru ocrotirea unui
interes obstesc (art.1309 din Codul civil).
-lipsa capacitatii de folosinta a persoanelor juridice si
nerespectarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta (art.34 din Decretul
nr.31/1954).
2. lipsa totala a consimtamantului (in cazul erorii-obstacol).
3. nevalabilitatea obiectului actului juridic civil.
4. cand lipseste cauza ori ea este ilicita sau imorala.
5. nerespectarea formei ceruta ad validitatem.
6.lipsa ori nevalabilitatea autorizatiei administrative (art.58 Legea
nr.17/1996).
7. incalcarea ordinii publice.
8. frauda legii.

Cauze de nulitate relativa:

1. viciile de consimtamant sunt : eroarea, dolul, violenta, sau
leziunea.
2. lipsa discernamantului in momentul incheierii actului juridic
civil.
3. nerespectarea regulilor privind capacitatea de exercitiu.

REGIMUL JURIDIC AL NULITATII.

Prin regim juridic al nulitatii se intelege regulile carora este supusa

nulitatea absoluta sau relativa.
Acest regim juridic al nulitatii priveste 3 aspecte:
1.cine poate invoca nulitatea.
2.cat timp poate fi invocata nulitatea.
3.daca poate fi sau nu acoperita nulitatea prin confirmare.

Regimul juridic al nulitatii absolute.

a)nulitatea absoluta poate fi invocata de oricine are interes:
-partile actului juridic
-procurorul
-instanta din oficiu.

90
 Reprezentativa in acest sens este prevederea din Legea 18/1991,
art.3, alineatul 2 : ,,Nulitatea poate fi invocata de primar, prefect, procuror si alte
persoane care justifica un interes legitim."
b)actiunea in nulitatea absoluta este imprescriptibila, adica ea poate
fi invocata oricand, indiferent de timpul scurs de la data incheierii actului juridic.
(Decretul 167/1958 art.2
,,Nulitatea unui act poate fi invocata oricand, fie pe cale de actiune, fie pe cale de
exceptie.'')
c) nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmare expresa
sau tacita.(a nu se confunda inadmisibilitatea confirmarii nulitatii absolute cu
validarea actului prin indeplinirea ulterioara a cerintei legale.'')
Regimul juridic al nulitatii relative.
Acest regim juridic se exprima in 3 reguli:
1.nulitatea relativa poate fi invocata doar de persoana al carei
interes a fost nesocotit la incheierea actului juridic.(personal sau prin reprezentantul
legal al celui lipsit de capacitatea de exercitiu.)
2.actiunea in anulabilitate este prescriptibila, deci ea trebuie
invocata in termenul de prescriptie extinctiva.
3.nulitatea relativa poate fi acoperita prin confirmare expresă sau
tacită.(printr-un act de confirmare ,, care sa cuprinda obiectul, cauza si natura
oblgatiei.''Codul civil, art.1190; iar confirmarea tacita rezulta fie din executarea
actului anulaleic, fie din neinvocarea nulitatii inauntrul termenului de prescriptie
extinctiva.)

Intre nulitatea absoluta si cea relativa nu exista deosebiri de efecte,

ci numai de regim juridic.

Efectele nulitatii.
Efectele nulitatii sunt consecintele juridice ale aplicari sanctiunii
nulitatii.
Generic, efectul nulitatii consta in desfiintarea raportului juridic
generat de actul jurudic civil lovit de nulitate si prin aceasta restabilirea legalitatii.
In functie de ceea ce s-a intamplat dupa incheierea actului jurudic
civil, se pot distinge urmatoarele ipoteze:
1. actul n-a fost executat inca: aplicarea nulitatii va insemna ca
acel act, fiind desfiintat, nu mai poate fi executat; deci partile se afla in situatia
egala aceleia in care n-ar fi incheiat actul.
2. actul a fost executat total sau partial, pana la hotararea de
anulare, efectele nulitatii vor consta in:
a)desfiintarea, retroactiva a actului
b)restituirea prestatiilor efectuate in temeiul actului anulat.

91
 3.actul a fost executat, iar dobanditorul de drepturi le-a transmis,
la randul sau, unor terti subdobanditori; pana la hotararea de anulare efectele
nulitatii presupun:
a)desfiintarea actului executat
b)restituirea prestatiilor efectuate intemeiul actului anulat
c)desfiintarea si a actului subsecvent.
Efectul nulitatii se exprima in adagiul ,,quod nulum est, nullum
producit effectum'' , care rezulta din cele spuse mai sus.
Pentru a opera aceasta regula, este necesar sa fie aplicate
principiile efectelor nulitatii.
1. retroactivitatea nulitatii.
2. restabilirea situatiei anterioare - restitutio in integrum -
adica restituirea prestatiilor efectuate in temeiul actului anulat.
3. anularea nu numai a actului initial, primar, ci si a actului
subsecvent.
(,,resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis'').

1.Principiul retroactivitatii. Exceptii.

Principiul consta in acea regula potrivit careia nulitatea nu
produce efecte numai pentru viitor (exemplu.nunc.), ci si pentru trecut
(exemplu.tunc.), adica aceste efecte se suie pana in momentul incheierii actului
juridic civil.
Retroactivitatea presupune inlaturarea efectelor actului care s-
au produs intre momentul anularii efective a actului şi momentul încheierii actului
juridic.
In temeiul acestui principiu, partile ajung in situatia in care n-ar
fi incheiat actul juridic.

Exceptii de la retroactivitatea nulitatii.

Exceptiile reprezinta acele cazuri in care, pentru anumite
ratiuni, efectele produse intre momentul incheierii actului si acela al anularii sale
sunt mentionate. De unde rezulta ca efectele nulitatii se produc numai ex nunc, iar
nu si ex tunc.
Constituie asemenea exceptii:
- mentinerea efectelor produse de un contract cu executare
succesiva
(exemplu. contractul de inchiriere, retroactivitatea efectelor nulitatii este obiectiv
imposibila.).
- pastrarea fructelor culese anterior anularii de catre posesorul
de buna credinta (Codul civil, art. 485); in acest caz, neretroactivitatea efectelor
nulitatii se intemeiaza pe ideea de protectie a posesorului de buna credinta.

92
 2.Principiul repunerii in situatia anterioara ,,restitutio in
integrum''. Exceptii
Principiul repunerii in situatia anterioara este regula de drept
potrivit careia tot ce s-a executat in temeiul unui act anulat trebuie restituit astfel
incat partile raportului juridic trebuie sa ajunga in situatia in care acel act nu s-ar fi
incheiat.
,,Restitutio in integrum'', ca si retroactivitatea, priveste efectele
nulitatii actului juridic intre parti nu fata de terti.
Exceptiile de la principiul ,,restitutio in integrum''.
-sunt exceptii acele situatii in care,pentru anumite ratiuni,
prestatiile efectuate in temeiul actului anulat nu sunt supuse restituirii, deci se
mentin.Exceptiile de la ,,restitutio in integrum'' sunt in acelasi timp, si exceptii de
la retroactivitatea efectelor nulitatii.
Este exceptie de la ,,restitutio in integrum'', nu numai
mentinerea tuturor efectelor actului, ci si mentinerea partiala a lor.
In doctrina si in practica sunt considerate exceptii de
la ,,restitutio in integrum'':
-cazul incapabilului, care este tinut sa restituie prestatiile
primite numai in masura imbogatirii sale.
-cazul aplicarii principiului ,,nemo auditur propriam
turpetudinem allegons''.(nimanui nu-i este ingaduit sa se prevaleze de propria
incorectitudine ori imoralitate pentru a obtine protectia unui drept.).

3.Principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii

actului initial (,,resolutio jure dantis resolvitur jus accipientis'').Exceptii.
Acest principiu priveste efectele nulitatii fata de terti.Acest
principiu poate fi definit ca fiind acea regula de drept in virtutea careia, anularea
actului initial primar atrage anularea si a actului subsecvent- următor, datorita
legăturii sale cu primul
In practica, aplicarea acestui principiu se concretizeaza si in 2
situatii:
1.In cazul ,,actelor autorizate'', la anularea si a actului civil care
se intemeia pe acea autorizatie.
2.In cazul a doua acte, din care unul este principal, iar celalalt
accesoriu, anularea actului principal atrage desfiintarea si a actului accesoriu, prin
aplicarea regulii
,,accesorium sequitur principale''.
Exceptii.
-cazul aplicarii art.1909, alineatul 1 din Codul civil, coroleorat
cu art.972 din Codul civil (Situatia practica este urmatoarea: A incheie un contract
de comodat - imprumut de folosinta - cu B; comodatorul, B ,vinde, desi nu are
dreptul sa o faca, bunul mobil, ce face obiectul contractului de comodat, lui C, care
este de buna credinta, adica nu stie ca B nu este proprietarul mobilului, si inta in

93
posesia bunului mobil; apoi contractul de comodat este anulat - B a crezut ca A ii
doneaza bunul, iar A a avut intentia de a-i da bunul numai cu titlul de
comodat).Odata anulat contractul dintre A si B, ar urma sa fie desfiintat si cel dintre
B si C, iar C,sa fierobligat sa restituie bunul respectiv; cu toate acestea, C, se va
apara, cu succes, invocand art.1909 din Codul civil, potrivit caruia posesorul de
buna credinta al unui bun mobil dobandeste chiar proprietatea bunului.
-cazul aplicarii art.20, alineatul 2 din Decretul nr.31/1954:
,,Daca cel declarat mort este in viata, se poate cere oricand, anularea hotararii prin
care s-a declarat moartea'', iar alineatul 2 dispune: ,,Cel care a fost declarat mort
poate cere, dupa anularea hotararii declarative de moarte, inapoierea bunurilor
sale.Cu toate acestea, dobanditorul cu titlul oneros nu este obligat sa le inapoieze,
decat daca se va face dovada ca la data dobandirii stia ca persoana declarata moarta
este in viata.
-cazul subdobanditorului de buna credinta si cu titlu oneros al
unui imobil.Nu se aplica exceptia in cazul tertului achizitor, cu titlu oneros care a
cunoscut nevalabilitatea actului de proprietate, deci a fost de rea credinta.

4.Principii de drept care inlatura regula ,,Quod nullum est,

nullum producit effectum''.
Aceste principii sunt:
A. Principiul conversiunii actului juridic.
Conversiunea actului juridic inseamna, in esenta, inlocuirea
actului nul cu un act juridic valabil.Pentru a opera conversiunea, sunt necesare
urmatoarele conditii:
- sa existe un element de diferenta intre actul nul si actul
valabil.
- unul dintre acte sa fie anulat efectiv si total.
- actul socotit valabil sa intruneasca toate conditiile de
valabilitate, iar aceste conditii sa se regaseasca in chiar cuprinsul actului anulat.
- manifestarea de vointa a partilor sa nu rezulte
inadmisibilitatea conversiunii.
Mentionam, cateva aplicatii ale conversiunii actului juridic;
-cazul in care actul de instrainare este lovit de nulitate, dar este
valabil ca revocare a legatului ce va avea ca obiect bunul ce forma obiect si al
actului de instrainare anulat.
-cazul in care mostenitorul instraineaza un bun din masa
succesorala, desi actul de instrainare este nul, si manifestarea de vointa exprimata
in el valoreaza ca acceptare a succesiuni.

5.Principiul ,,error communis facit jus''.

Se mai numeste si ,,principiul validitatiiaparentei indrept''; acest
principiu inlatura nulitatea unui act incheiat intr-o situatie de eroarecomuna,
obsteasca.

94
 Consacrarea acestui principiu o gasim in art.7 din Legea
nr.119/1996 cu privire la actele de stare civila (Monitorul Oficial nr.282/1996):
,,Actele de stare civila intocmite de o persoana care a exercitat in mod public
atributiile de ofiter de stare civila,cu respectarea prevederilor prezentei legi, sunt
valabile, chiar daca acea persoana nu avea acesta calitate.''

6.Principiul raspunderii civile delictuale.

Principiul are in vedere pe incapabilul minor.Intre principiul
raspunderii civile delictuale si principiul ocrotiriiminorului - consacrat in art.1159
din Codul civil -, are prioritate al doilea principiu care echivaleaza, practic, cu
mentionarea actului anulabil, ca cea mai buna reparare a prejudiciului ce s-ar
produce co-contractului prin fapta ilicita a minorului.(in acest sens, art.1162 din
Codul civil dipune: ,,Minorulnu are actiunea in rescizuine contra obligatiilor ce
rezulta din delictele sale.''

95