Teoria şi

metodologia instruirii
Lect.univ.dr. Cătălin Glava, UBB
Teoria şi metodologia instruirii =
Didactica
 Didactica – gr. “didaskein”- a învăţa;
“didactikos” – instrucţie, instruire;
“didasko” – învăţare; “didaktike” – arta
învăţării.
 “Didactica Magna”, 1632, 1657, autor Jan
Amos Comenius (1592-1670): “omnes
omnia docendi artificium”
Teoria şi metodologia instruirii =
Didactica
 După M. Ionescu, “Instrucţie şi educaţie”, 2003:
“Didactica modernă este o ştiinţă pedagogică fundamentală
al cărei obiect de studiul îl reprezintă, în principal:
- Procesul de instruire/autoinstruire şi
educare/autoeducare desfăşurat în cadre formale, în
instituţii de învăţământ;
- Procesul de instruire/autoinstruire şi
educare/autoeducare desfăşurat în cadre neformale,
desfăşurat în alte instituţii decât cele de învăţământ;
- Instruirea şi formarea continuă a adulţilor.”
 Teoria şi metodologia instruirii = Didactica
- scurt istoric, după M. Ionescu -
 Elaborarea primului sistem pedagogic, a primului model de lucru,
argumentarea şi detalierea sa, secolul XVII, J.A. Comenius (1592-
1670).
 Proiectarea unui sistem pedagogic pe baza unui model
convenţional, secolul XVIII, Johan Friedrich Herbart (1776-1841).
 Cristalizarea unei concepţii pedagogice globale – sfârşitul
secolului XIX, începutul secolului XX, John Dewey – SUA (1852-
1952), Ernst Meuman – Germania (1861-1915), Maria Montesori
– Italia (1870-1952).
 Conceperea şi elaborarea unor modele ale instruirii axate pe
anumite teorii ale învăţării, a doua jumătate a secolului XX, prin
reprezentanţi a trei mari şcoli psihologice: Jean Piaget (1896-
1980), Geneva; Piotr Jakovlevici Galperin (1902-1988), Moscova;
Frederic Skinner (1904-1990), Harvard.
 Încercările de elaborare a unei teorii explicite, presciptive şi
normative a instruirii, pedagogul şi psihologul american Jerome
Seymour Bruner (n. 1915), sfârşitul secolului XX.
Procesul de învăţământ
Flux de Flux de ieşire
intrare
PROCESUL DE
ÎNVĂŢĂMÂNT

Feedback

Predare – Învăţare - Evaluare

Dimensiunile procesului de învăţământ
1. Dimensiunea funcţională: are în vedere
finalităţile procesului de învăţământ. Finalităţile
se constituie prin răspunsul dat următoarelor trei
chestiuni fundamentale:
- Ce să cunoască? – registrul cognitiv –
necesităţile de cunoaştere, stadiul actual al
cunoaşterii;
- Ce să facă? – registrul acţional – nevoia de
acţiune, formare de competenţe, priceperi şi
deprinderi solicitate de viaţa de zi cu zi;
- Ce să aleagă? – registrul valoric – nevoia de
trăire afectivă, de valorizare, de luare de
atitudine, de convingeri, de sentimente.
Dimensiunile procesului de învăţământ
2. Dimensiunea structurală: se referă la
organizarea sistemului de instruire, la
managementul resurselor. Avem în vedere
următoarele categorii de resurse:
- Resurse umane: cadre didactice, cadre
didactice auxiliare, elevi, părinţi;
- Resurse material-financiare: spaţii, dotări,
bani;
- Resurse informaţionale: curriculum
Dimensiunile procesului de învăţământ
3. Dimensiunea operaţională se referă la
desfăşurarea activităţii didactice, la
strategii, metode şi tehnici didactice. Avem
de a face cu cele trei secvenţe ale actului
didactic: predare, învăţare, evaluare şi cu
subcomponentele lor: metode, strategii,
procedee didactice.
Principiile didacticii moderne
 Principiul 1: Învăţarea este un proces
activ, voluntar, personal şi mijlocit social.
 Principul 2: Subiectul angajat în actul
învăţării ţinteşte să creeze interpretări şi
configuraţii coerente în zona cunoştinţelor
dobândite, indiferent de cantitatea şi
calitatea datelor disponibile.
 Principiul 3: Construcţia cunoştinţelor,
structurile cognitive noi se realizează prin
integrarea cunoştinţelor anterioare.
Principiile didacticii moderne
 Principiul 4: Învăţarea este semnificativ
facilitată de utilizarea strategiilor puternic
structurate. Între acestea se disting
strategiile meta-cognitive, cele care
exersează subiectul să-şi orienteze
gândirea asupra propriei gândiri, să aibă
acces la introspecţia propriilor operaţii
mintale în timpul efectuării unei sarcini.
 Principiul 5: Motivaţia influenţează
învăţarea.
Principiile didacticii moderne
 Principiul 6: Rolul motivaţiei intrinseci este
hotărâtor în învăţare.
 Principiul 7: Principala funcţie a motivaţiei
este de a susţine efortul de învăţare. Este
necesară respectarea “Legii optimum-ului
motivaţional”.
 Principiul 8: Oportunităţi şi constrângeri în
dezvoltare. Dezvoltarea fizică, intelectuală,
emoţională şi socială a indivizilor se
desfăşoară după o progresie stadială, iar
această dezvoltare este o funcţie a
interacţiunii factorilor genetici şi de mediu.
Principiile didacticii moderne
 Principiul 9: Diversitatea socială şi
culturală. Învăţarea este facilitată când
elevul are posibilitatea să interacţioneze
cu colegi diferiţi sub aspect cultural, al
mediului socio-familial.
 Principiul 10: Acceptare socială, imaginea
de sine şi învăţarea. Învăţarea şi imaginea
de sine se susţin reciproc atunci când
elevii se acceptă unii pe alţii ca
individualităţi, în contextul unor relaţii de
respect şi apreciere reciprocă.
Principiile didacticii moderne
 Principiul 11: Învăţarea devine mai
productivă dacă sânt respectate
diferenţele individuale şi culturale.
 Principiul 12: Învăţarea este însoţită de
anumite filtre cognitive şi sociale.
Structurile cognitive şi afective, atitudinile
şi convingerile existente la un moment dat,
devin repere individuale în construirea
realităţii şi interpretarea experienţelor de
viaţă.
Finalităţii activităţii de instruire
 Finalităţile nivelului macropedagogic:
Ideal social

Ideal educaţional

Scopuri educaţionale

Obiective educaţionale
Finalităţii activităţii de instruire
 Finalităţile nivelului micropedagogic:

Obiective fundamentale
ale activităţii didactice

Operaţionalizarea
obiectivelor

Obiective
operaţionalizate
Finalităţii activităţii de instruire
Triada obiectivelor
Triada tradiţională: Noua triadă a obiectivelor:
1. Cunoştinţe; 1. Atitudini şi capacităţi
intelectuale;
2. Priceperi şi obişnuinţe; 2. Priceperi şi obişnuinţe;
3. Atitudini şi capacităţi 3. Cunoştinţe.
intelectuale;

Problema care se pune este aceea a calităţii,

a eficienţei şi a competenţei, versus cantitate,
lipsă de eficienţă, competenţă alta decât cea
didactică. (Văideanu, G., 1988).
Activitatea de predare
 Predarea este privită în mod tradiţional ca o activitate de
transmitere a cunoştinţelor în mod unidirecţional, dinspre
profesor de către elev. Astăzi este mai degrabă văzută
ca o activitate de organizare şi conducere a îânvăţării, ca
o activitate prin care profesorii construieşte situaţii de
învăţare în care elevul experimentează activităţi de
învăţare.
 Predarea este o activitate de comunicare pedagogică.
Activitatea de predare
 Predarea presupune creionarea a două
variante de strategii didactice:
1. Strategii didactice de tip deductiv.
Structura:
Definiţii - exemple - exemple – contraexemple -
definiţii parţiale - exemple – aplicaţii.
2. Strategii didactice de tip inductiv.
Structura:
Exemple - exemple – contraexemple - definiţii
parţiale – exemple - definiţii - aplicaţii.
Activitatea de predare
 Modelul tradiţional al relaţiei pedagogice,
caracterizat prin separarea rolurilor: profesorul
predă ‑ elevul învaţă sau profesorul transmite –
elevul receptează transformă comunicarea într-
un simplu monolog.
 Modelul modern al relaţiei pedagogice,
caracterizat prin congruenţă şi eficienţă:
profesorul construieşte contexte favorabile
învăţării – elevul valorifică aceste contexte prin
implicarea în situaţiile de învăţare create,
construindu-şi astfel propriile cunoştinţe şi
competenţe.
Învăţarea – aspectul procesual
 În sens comun, termenul învăţare desemnează
procesul de achiziţie mnezică, asimilarea activă
de informaţii (cunoştinţe), formarea de operaţii
intelectuale, deprinderi motorii şi atitudini.
Definim învăţarea prin rezultatele acesteia:
cunoştinţe, operaţii intelectuale, deprinderi
motorii etc., ceea ce nu ne spune mare lucru
despre procesul învăţării ca atare, despre modul
în care achiziţiile sânt câştigate.
 Învăţarea nu este considerată ca o simplă
acumulare de cunoştinţe, ci ca o problemă de
schimbare a comportamentului elevilor, de
reorganizare a experienţei acumulate, de
reelaborare continuă a structurilor cognitive şi
operatorii ale acestora.
Învăţarea – aspectul procesual
 Etapele procesuale ale învăţării:
1. Perceperea/receptarea conţinutului
supus învăţării.
2. Înţelegerea, comprehensiunea.
3. Însuşirea cunoştinţelor şi crearea
structurilor mintale.
4. Fixarea în memorie.
5. Aplicarea.
6. Actualizarea cunoştinţelor.
7. Transferul cunoştinţelor.
Învăţarea – aspectul motivaţional
 Motivaţia învăţării: ansamblul mobilurilor
care declanşează, susţin energetic şi
direcţionează activitatea de învăţare.
 Motivaţia extrinsecă/Motivaţia intrinsecă
 Legea optimum-ului motivaţional:
Învăţarea – aspectul motivaţional
Nivelul performanţei

Nivel critic

Curba
performanţei

Nivelul de motivare, de
Optimum activare cerebrală
motivaţional
Metodologia didactică – strategia didactică
Strategia didactică: o modalitate de
proiectare şi desfăşurare a activităţii
didactice, care generează
managementul resurselor umane şi
materiale precum şi alegerea implicită a
metodelor şi procedeelor didactice ce
urmează a fi utilizate.
Metodologia didactică – metoda didactică
Metodele sunt modalităţi de acţiune, instrumente cu ajutorul
cărora elevii, sub îndrumarea profesorului sau în mod
independent, însuşesc cunoştinţe, îşi formează priceperi
şi deprinderi, aptitudini, atitudini.
Metoda este un plan de acţiune, o succesiune de operaţii
realizate în vederea atingerii unui scop; ea este un
instrument de lucru în activitatea de cunoaştere şi de
formare a abilităţilor.
Metoda este un ansamblu de operaţii mintale şi practice ale
agenţilor actului instructiv-educativ; graţie acestora
subiectul cunoscător (elevul) dezvăluie sau i se dezvăluie
esenţa evenimentelor, proceselor, fenomenelor, cu
ajutorul profesorului sau în mod independent.
În sens mai larg, metoda este o practică raţionalizată, o
generalizare confirmată de experienţa curentă sau de
experimentul psihopedagogic şi care serveşte la
transformarea şi ameliorarea naturii umane.
Metodologia didactică – procedeul didactic

 Procedeul didactic se subordonează unei

metode, fiind util într-o secvenţă punctuală
a activităţii de învăţare, scopul şi intenţiile
sale fiind cu totul subordonate metodei
sau strategiei utilizate.
Strategie – metodă - procedeu
Ipostază didactică
Strategie didactică şi metadidactică

Ipostază
Modelarea Metodă didactică didactică

Ipostază didactică
Procedeu didactic şi secvenţială
Strategie – metodă - procedeu
 Ipostaza didactică şi în egală măsură
metadidactică: modelarea devine o
strategie didactică, o modalitate de
proiectare şi desfăşurare a activităţii
didactice, care generează managementul
resurselor umane şi materiale precum şi
alegerea implicită a metodelor şi
procedeelor didactice ce urmează a fi
utilizate. Activitatea instructivă ce
urmează să se desfăşoare va avea ca
idee centrală învăţarea prin analogie.
Strategie – metodă - procedeu
 Ipostaza didactică: modelarea este o metodă
de învăţământ, integrată unei strategii de
ansamblu, mijloceşte transmiterea unor
cunoştinţe esenţiale în economia activităţii de
învăţare desfăşurate prin intermediul modelului;
 Ipostaza secvenţială: modelarea se
subordonează unei metode, fiind utilă într-o
secvenţă punctuală a activităţii de învăţare,
scopul şi intenţiile fiind cu totul subordonate
metodei sau strategiei utilizate.
Direcţiile şi stadiile de dezvoltare ale
metodologiei didactice
 Caracterul dinamic şi deschis al
metodologiei didactice.
 Diversificarea metodologiei didactice.
 Amplificarea contribuţiei metodelor la
formarea personalităţii elevilor.
 Accentuarea caracterului practic aplicativ
al activităţilor şcolare.
 Reevaluarea “metodelor tradiţionale“.
Tipologii ale metodelor didactice:
Clasificarea metodelor didactice clasice (Stanciu Stoian):
- Metode bazate pe acţiune - exerciţiul
- lucrările de laborator
- lucrările de atelier
- munca cu manualul şi
cartea
- Metode iconice (la nivelul - demonstraţia
primului sistem de - observarea
semnalizare) - excursiile şi vizitele
- Metode simbolice - expunerea
(la nivelul celui de - conversaţia
al doilea sistem de
sistematizare)
Tipologii ale metodelor didactice:
Clasificarea metodelor didactice în funcţie de scopul didactic
urmărit:
- Metode de predare a - expunerea (prelegerea,
materialului nou, explicaţia)
de fixare a cunoştinţelor, - conversaţia
de formare a priceperilor şi - demonstraţia
deprinderilor - munca cu manualul şi
cartea
- observarea independentă
- exerciţiul
- Metode de verificare şi apreciere - verificarea orală
a cunoştinţelor, priceperilor şi - lucrările scrise
deprinderilor - verificarea cu
ajutorul
calculatorului
Tipologii ale metodelor didactice:
Clasificarea metodelor în lucrarea Metode de învăţământ (I.
Cerghit,)
- Metode de comunicare orală: - metode expozitive
- metode interogative
- metode de problematizare
- Metode de explorare: - directă
- indirectă
- metode demonstrative
- metode de modelare
- Metode de acţiune: - externă
- fictivă (simulare)
- Instruirea programată
 Compararea metodelor didactice:
A. Metode tradiţionale B. Metode moderne C. Metode interactive
Caracteristici
- pasive, verbale; - active, participative; - integrează în sisteme
- se transmit cunoştinţe - cunoştinţele sânt re- didactice variate
“gata făcute”; descoperite, elaborate; metode verbale,
- elevul este simplu - elevul cucereşte iconice, active;
receptor de informaţii; cunoştinţele prin efort - stimulează participarea
- mecanismul predilect al propriu; activă (personală) şi
învăţării este învăţarea angajează interacţiunea cu
memorarea; operaţiile gândirii şi colegii şi profesorii;
- profesorul este actorul rezolvări de probleme. - învăţarea presupune
principal, “magister documentare, evaluare,
dixit” schimb de opinii şi
rezolvări de probleme.
Exemple
- povestirea, expunerea, - problematizarea, studiul - sisteme metodologice
prelegerea, explicaţia de caz, modelarea etc. integrate.
etc.
Proiectarea activităţii didactice:
 Etapele proiectării activităţii didactice:
Stabilirea formei de organizare a activităţii instructiv-
formative şi încadrarea ei în unitatea de învăţare

Stabilirea obiectivelor operaţionale (operaţionalizate)

Selectarea şi prelucrarea conţinutului ştiinţific după criterii

logice, psihologice şi pedagogice

Elaborarea strategiei de instruire/autoinstruire

Stabilirea structurii procesuale a lecţiei

Stabilirea strategiei de evaluare/autoevaluare/feedback

Forme de organizare a proceselor
instructiv-formative
 Forma de organizare a procesului
instructiv-educativ reprezintă structura
organizaţională, cadrul organizatoric de
desfăşurare a activităţii educaţionale
formale şi neformale, ansamblul
modalităţilor specifice şi operaţionale de
derulare a acestui proces.
 Formele de organizare a activităţii elevilor
reprezintă modalităţile specifice de
proiectare şi realizare a interacţiunilor
profesor-elevi.
Forme de organizare a activităţii elevilor:
 Organizarea colectivă a activităţii elevilor;
 Organizarea frontală a activităţii elevilor;
 Organizarea pe grupe a activităţii elevilor;
 Organizarea individuală a activităţii
elevilor,
 Organizarea în binom/grup diadic a
activităţii elevilor;
 Organizarea combinată a activităţii
elevilor.
Tipologia activităţilor instructiv-formative
1. Activităţi frontale: lecţia, seminarul, cursul
universitar, activităţi în laboratoare şi cabinete
şcolare, în ateliere şi sala de sport, excursii
didactice...
2. Activităţi de grup: cercuri şcolare, consultaţii,
meditaţii, dezbateri, concursuri, sesiuni de
comunicări...
3. Activităţi individuale: activităţi independente,
studiul individual, studiul de bibliotecă, temele
pentru acasă, lecturile suplimentare, pregătirea
pentru lecţii...
Lecţia – formă de organizare a activităţii
instrucitv-formative la clasă
 Sistemul pe clase şi lecţii – J. A.Comenius
 Definiţia lecţiei: unitate didactică
fundamentală, o formă a procesului de
învăţământ prin intermediul căreia o
cantitate de informaţie este percepută şi
asimilată activ de către elevi într-un timp
determinat, prin intermediul unei activităţi
intenţionate, sistematice, cu feedback,
provocând la nivelul cogniţiei şi
comportamentului elevului modificării în
sensul formării dorite.
Lecţia – Categorii şi variante
1. Lecţia de transmitere şi însuşire de noi
cunoştinţe: Lecţia introductivă, lecţia
prelegere, lecţia bazată pe explicaţie şi
demonstraţie...
2. Lecţia de dobândire de noi cunoştinţe:
lecţia bazată pe observaţie directă, lecţia
bazată pe observaţie indirectă, lecţia
bazată pe descoperire inductivă, lecţia
bazată pe descoperire dedctivă, lecţia
problematizantă, lecţia bazată pe studiul
de caz...
Lecţia – Categorii şi variante
3. Lecţia de formare de priceperi, deprinderi şi
abilităţi: Lecţia bazată pe rezolvare de exerciţii
şi probleme, lecţia bazată pe muncă
independentă, lecţia de studiu individual, lecţia
bazată pe multimedia şi computer...
4. Lecţia de recapitulare şi sistematizare a
cunoştinţelor şi abilităţilor: Lecţia bazată pe un
plan de recapitulare, lecţia bazată pe scheme
recapitulative, lecţia bazată pe rezolvări de
exerciţii şi probleme, lecţia bazată pe referate,
lecţia bazată pe activităţi practice, lecţia cu
ajutorul computeruloui...
Lecţia – Categorii şi variante
5. Lecţia de verificare, evaluare şi control a
cunoştinţelor şi abilităţilor: lecţia de
verificare prin chestionare orală, scrisă,
combinată, lecţia de verificare prin lucrări
practice, lecţia destinată analizei
produselor activităţii elevilor, lecţia de
verificare cu ajutorul testelor, lecţia de
verificare cu ajutorul testului
docimologic...
6. Lecţia de creaţie.
7. Lecţia mixtă.