CONSILIEREA CARIEREI

Portfoliu de sarcini

Masterand: Pajka Erika

Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Psihologie-Pedagogie, Brasov

Consiliere Psihologice si Pedagogice, 3 semestre

Seria: MS01 nr: 135

1
 FRUSTRATIA VOCATIONALA

Frustratia este un fenomen complex de dezechilibru afectiv ce apare la

nivelul personalitatii in chip tranzitoriu sau relativ stabil, ca urmare a nerealizarii
unei dorinte, a obstructionarii satisfacerii unei trebuinte, a deprivarii subiectului de
ceva ce ii apartinea anterior, in ordinea materiala sau in plan proiectiv si afectiv.
„Multi au avut aptitudini extraordinare insa fiindca n-au avut curaj, ei au trait ca
niste morti si au sfarsit prin a fi ingropati in inactivitatea lor” (Nicolae Iorga).
Vocaţia reprezintă o realitate foarte bogată şi complexă. Poate fi întâlnită ca
punct de sinteză şi de echilibru între diverse componente. Tot ceea ce face din
vocaţie o realitate relaţională şi dinamică se dezvoltă datorită capacităţii de
autodeterminare a subiectului. Ea se conturează de-a lungul situaţiile vieţii,
trasate în mod providenţial, care se clarifică doar prin intermediul unei lecturi
retrospective, profunde şi iluminate, a propriei istorii şi urmărind un fir logic.
Atunci cand in calea satisfacerii unei trebuinte exista un obstacol, apare o
stare de incordare numita frustratie, care se manifesta printr-un grad ridicat de
emotionalitate.
Modul de reactie al fiecarei persoane in cauza fiind determinat de mai multi
factori, in functie de natura agentului frustrant si temperamentul, structura afectiva
sau de gradul de stabilitate/instabilitate emotionala a individului supus actiunii
acestui agent.
Raspunsurile la frustare sunt diferite, cel mai frecvent fiind agresivitatea.
Frustarea este un fenomen inevitabil in viata psihica, insa cand este moderata, ea
poate avea efecte benefice asupra dezvoltarii personalitatii, determinand persoana
in cauza la o munca asidua pentru a-si putea atinge scopul propus. Când frustrarea
îmbracă forme acute şi când acestea se prelungesc în timp, pot apărea tulburări
comportamentale (abandon şcolar, furt, minciună, violenţă etc), tulburări
2
emoţionale (depresie, anxietate). Adeseori frustrarea nu este determinata de
trebuintele bazale ci de trebuintele de performanta, de identificare sociala, de
realizare profesionala. Una si aceeasi situatie poate fi resimtita ca favorabila de
catre o persoana si poate fi traita ca frustranta de catre alta.
Frustratia intervine si atunci cind, dupa expresia lui Norbert Sillamy,
„subiectul se insala in sperantele sale". Termenul a fost introdus de Sigmund
Freud ca denumire a starilor de privatiune pe care le resimte subiectul in conditiile
nerealizarii libidourilor sale. Apoi frustrarea a fost extrapolata in cele mai diverse
domenii, inclusiv cele psihosociale si interpretata ca un fenomen central al vietii si
relatiilor afective.
Vocatia reprezinta inclinatia imperioasa pentru o activitate profesionala sau
artistica la o persoana care poseda aptitudinile necesare. Vocatia rezulta din cauze
profunde, afective, adesea inconstiente, care imping literalmente subiectul sa
aleaga cutare activitate mai degraba decat alta. In general, o persoana se implineste
atunci cand isi poate satisface vocatia.
Intreaga arta a psihologului consta in a face distinctie intre vocatiile
veritabile, care se bazeaza pe aptitudini reale, si proiectele himerice ale unor
adolescenti rau adaptati la real.
Conditiile obiective ale existentei nu vor putea niciodata satisface toate
trebuintele, dorintele, proiectiile subiectului. Ca urmare, problema nu este la
nivelul conditiilor obiective (materiale, afective, etc) ale existentei subiectului, ci la
nivelul conditiilor subiective (trebuinte, motive, aspiratii, idealuri). Decalajul
dintre cele doua categorii de conditii este firesc. In cazul in care se depaseste un
anumit nivel de toleranta specific subiectului, frustrarea poate conduce la
consecinte patologice. In general insa frustrarea este un fapt inevitabil si firesc cu
efecte activatoare.

3
 Fenomenul propriu-zis de frustrare se naste in cadrul unui raport social in
conditiile prezentei unui conflict motivational uman, implicand cu necesitate actul
evaluarii si interpretarii prin care persoana frustrata atribuie persoanei frustrate acel
sens specific fenomenului de frustrare: reaua intentie, actiunea in sensul privarii
unui drept, sentimentul de nemultumire.
Saul Rosenzweig (1934) clasifica tipurile sau modurile personale de reactie
la frustrare, aceasta clasificare sta la baza interpretarii testului P.F.:
- tipul extrapunitiv - reactioneaza la frustrare acuzand un obiect, o persoana
exterioara de intamplarea traita. Formele de manifestare ale extrapunitivului difera
in functie de particularitatile subiectului, putind fi: acuzarea altuia, agresivitatea,
revendicarea etc.
- tipul intrapunitiv se acuza pe sine insusi de insatisfactiile suferite facindu-
si reprosuri care ajung pina la autopedepsire.
- tipul impunitiv nu acuza pe altii si nici pe sine cind este frustrat.
Rosenzweig spunea ca fiecare om dispune de o anumita capacitate fie de a evita
descarcarea tensiunii, fie de a incerca sa-si impuna un grad de idiferenta fata de
situatiile frustrante iar toleranta la frustrare are atat componente individuale cat si
educationale si datorita acestui fapt poate exista o ,,amanare” rationala fie a
satisfacerii unei trebuinte, fie a raspunsului agresiv de saturatie.

TESTUL LUI ROSENZWEIG

Tehnica Rosenzweig (Picture Frustration Study-PF Test) este alcătuită

anume pentru a sonda toleranţele şi modul de a reacţiona la stresul cotidian.

4
 Fig. 14. Varianta pentru adulţi Fig. 15. Varianta pentru copii

Formată din 24 de imagini precum cele din figurile 14 şi 15, în care sunt
minimum 2 personaje, în situaţii frustrante determinate de un obiect sau personaj,
tehnica solicită subiectului să-şi exprime spontan atitudinea prin câteva cuvinte sau
o frază (în primele 16 imagini). In următoarele 8 situaţii subiectul trebuie să
răspundă unei acuzaţii sau injurii.
După administrarea probei, persoana citeşte răspunsurile pe care le-a dat, iar
examinatorul notează mimica, inflexiunile vocii etc., clarifică eventualele
ambiguităţi.
Răspunsurile sunt apreciate după: direcţia agresiunii, fapt care delimitează
subiecţii în mai multe categorii. Aceştia pot fi: extrapunitivi, intropunitivi şi
impunitivi, respectiv subiecţi ce îndreaptă reacţia agresivă în afară, spre ei înşişi
sau nu acordă semnificaţie situaţiei transmise: „nimeni nu e vinovat”.
Fiecare item este compus din două pesoane aflate într-un dialog şi o situaţie
curentă de frustraţie. Una din persoane spune ceva. Problema subiectului este de a

5
se aşeza în situaţia celui de al 2-lea personaj (din situaţia de frustraţie) care trebuie
să răspundă ca şi cum ar fi implicat în acea situaţie de frustrare în mod real.
Există grade diferite de răspuns, dar modul de a răspunde poate fi împărţit în
3 tipuri:
1. răspunsuri extrapunitive;
2. răspunsuri intropunitive;
3. răspunsuri impunitive.
În contextul acestor 3 tipuri de răspunsuri se detaşează trei feluri ăn care
predomină ceva:
1. există predominarea obstacolului şi a tot ce şine de el;
2. există apărarea eului;
3. există persistenţa – cerinţei,
– necesităţii.
Din combinarea acestor 3 tipuri cu 3 răspunsuri se ajunge la existenţa a 9
factori.
Teoria frustrării consideră că este vorba de un obstacol.
Există perspective principale în reacţia de frustrare care se exprimă într-un
fel de tipologie – Rosenzweig a delimitat 3 tipuri de R-uri:
a. tipil de reacţie după trebuinţele frustrate,
b. tipil de reacţie după direcţie,
c. tipil de reacţie după caracterul mai mult sau mai puţin adecvat al
reacţiei.
Testul are o anumită gradaţie a situaţiilor frustrante şi evidenţiază destul de
satisfăcător toleranţa la frustraţie.
Rosenzweig spunea că fiecare om dispune de o anumită capacitate fie de a
evita descărcarea tensiunii; fie de a încerca să-şi impună un grad de idiferenţă faţă
de situaţiile frustrante iar toleranţa la frustrare are atât componente individuale cât
6
şi educaţionale şi datorită acestui fapt poate exista o ,,amânare” raţionaşă fie a
satisfacerii unei trebuinţe, fie a răspunsului agresiv de saturaţie.
Există subiecţi care au toleranţa foarte scăzută.
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE CERCETARE

În baza ipotezelor şi obiectivelor formulate, am efectuat cercetarea în localitatea Tg-Mures

având însă în vedere şi realizarea unui studiu comparativ. Ca atare, am investigat subiecţi aflaţi
în „Centrul de Plasament Delfinul” pentru a depista elementele de specificitate şi la „Şcoala nr.
1” din aceeaşi localitate, şcoală generală în care copiii sunt proveniţi din familie.
Activitatea de cercetare am organizat-o plecând de la alegerea loturilor de subiecţi din
fiecare instituţie vizată. Astfel, am ales din considerente metodologice, un număr de 60 de
subiecţi cu vârste cuprinse între 7 şi 11 ani, fără a lua în considerare nivelul de pregătire,
rezultând astfel un lot eterogen şi care relevă diferenţele calitative la nivelul comportamentului
adaptativ, socio-şcolar.
Structura loturilor se prezintă astfel:
Lotul de subiecţi din Centrul de Plasament:
NR. DE SUBIECŢI VÂRSTELE
8 – 9 ani 9 ani şi 1 lună – 10 10 ani şi 1 lună – 11
ani ani
5 15 10
Lotul de subiecţi din Şcoala de masă:
NR. DE SUBIECŢI VÂRSTELE
8 – 9 ani 9 ani şi 1 lună – 10 10 ani şi 1 lună – 11
ani ani
7 12 11
Am avut în vedere la copii din familie (şcoala de masă) şi structura în funcţie de mediile
educogene: părinţi muncitori, cu studii medii, cu studii superioare.

MEDII FAMILIALE EDUCOGENE

REPARTIŢIA PE CLASE
MUNCITORI STUDII MEDII STUDII SUPERIOARE
Clasa a II-a 2 4 1
Clasa a III-a 5 7 -
Clasa a IV-a 4 5 2
TOTAL 11 16 3

7
 METODE ŞI TEHNICI DE CERCETARE

Testul Rosenzweig cuprinde 24 de desene în care sunt reprezentate două personaje

principale a căror figură şi mimică sunt indicate pentru a favoriza proiectarea reacţiilor
comportamentale. Oamenii sunt desenaţi într-o situaţie care produce în mod obişnuit o stare de
frustrare de intensitate medie. Deasupra unuia dintre personaje este trasat un pătrat în care este
scris ceea ce vorbeşte subiectul, adică modul de a atrage atenţia celuilalt asupra situaţiei
frustrante pentru acesta sau pe care o provoacă el însuşi.
De exemplu, într-unul dintre desene se vede cum gazda atrage atenţia unei vizitatoare
pentru că a spart un vas care era preferat al mamei sale. Subiectul trebuie să scrie în spaţiul gol
modul cum va răspunde. I se atrage atenţia că trebuie să noteze primul răspuns care-i vine în
minte. Se presupune că subiectul va acorda personajului modul propriu de gândire şi de simţire
într-o situaţie similară.
După completarea întregii serii, acţiunea a fost reluată şi fiecare invitat să citească ceea ce
a scris. Am obţinut astfel informaţii suplimentare din inflexiunile vocii, din mimică.
Interpretarea completărilor s-a făcut în funcţie de două variante: direcţia agresivităţii şi
tipul de reacţie.
Sub raportul primei variabile – direcţia agresivităţii – se disting:
1) răspunsuri extrapunitive (H) când se face referire la agresivitatea orientată spre
mediu;
2) răspunsuri intrapunitive (I) orientate asupra persoanei frustrate;
3) răspunsuri impunitive (M) când situaţia este apreciată ca neimportantă sau ca
nefiind din vina cuiva.
Cât priveşte tipul de reacţie, în acest sens se are în vedere:
a) dominarea obstacolului (OD) atunci când subiectul insistă în răspunsul sau asupra
situaţiei care produce frustrarea (dominare crescută a obstacolului „O”; ameninţare
scăzută „D”;
ameninţare fără importanţă „M”;
b) apărarea Eului (ED). În acest caz, în răspuns, se specifică dacă personajul atribuie
altcuiva

8
 vina „E”, dacă acceptă responsabilitatea (I) sau dacă declară că nimeni nu este
vinovat (M).
Un D ridicat indică un Eu slab.
c) persistenţa trebuinţei (NP) după rezolvarea problemelor puse de frustrare. În acest
caz, accentul se pune pe rezolvarea problemei, fie că personajul cere ajutorul cuiva
(E), fie că rezolvă singur (I), fie că declară că timpul o va rezolva (M).
Testul proiectiv T.S.T. – Twenty Statemens Test – se bazează pe proiecţia încorporată în
sarcina de completare a 20 de propoziţii care încep toate cu: Eu sunt... Există şi varianta: Eu aş
vrea să fiu .. În acest test se pun în evidenţă 6 categorii de răspunsuri din punctul de vedere al
conţinutului. Răspunsurile A se referă la punerea în evidenţă a unor caracteristici fizice sau
exterioare (eu sunt înalt, sănătos, cam gras, etc.). Aceste tipuri de răspunsuri pot fi uneori
situaţionale (eu stau lângă fereastră, eu stau cu faţa la drum, etc.). Aceste tipuri de răspunsuri pun
în evidenţă o personalitate puţin structurată, preocupată de adaptarea imediată fără rezonanţe mai
profunde.Răspunsurile B se referă la situaţia profesională sau socială (eu sunt elev, strungar,
etc.). Ele pun în evidenţă o personalitate dominată de probleme profesionale.Categoria C se
referă la caracteristicile psihice (eu sunt harnică), demonstrând o persoană altruistă.Se mai
vorbeşte şi despre următoarele caracteristici, notate cu D, E şi F: familiale, adaptative şi
culturale.
Dată fiind natura cercetării am considerat că este mai reprezentativă realizarea unei cotări
a răspunsurilor în funcţie de: Eu psihologic, Eu social, Eu familial şi Eu adaptativ.

Interpretarea rezultatelor
Grupurile de elevi investigaţi au relevat o serie de comportamente specifice în raport cu
stimulii frustranţi. Astfel, s-a putut evidenţia o grupare a lor pe tipuri de reactivitate în raport cu
respectivii stimuli. Ca atare, se pot constata următoarele:
Gruparea subiecţilor în funcţie de indicatorii valorici globali ai frustrării
Rezultatele obţinute au permis identificarea a trei categorii de subiecţi: cei cu
potenţial reactiv frustrant de valoare scăzută (obţinând la proba Rosenzweig administrată un total
cuprins între 0-8 puncte); cei cu potenţial moderat la stimuli frustranţi de valoare medie (9-15
puncte); subiecţi cu reactivitate frustrantă (10-24 puncte).

9
 Tipul de reacţie comportamentală a elevilor în raport cu stimulii frustranţi
În acest caz, s-a analizat măsura în care cauza frustrării este originală în interiorul
subiectivităţii lor, în exteriorul acesteia sau undeva fără importanţă semnificativă. Rezultatele
sunt: procentul cel mai ridicat este deţinut de subiecţii ce localizează în exterior cauza frustrării
lor; ei sunt urmaţi de copiii care se autoacuză, pe ultimul loc situându-se subiecţii ce aduc
explicaţii impunitive (tabelul nr.5, fig. nr.5).

CLASA VÂRSTA 0-8 pcte. 8-15 pcte. 15-24pcte. 0-8 (s) 8-15 (m) 15-24 (c)

a II-a 8-9 ani 2 1 2 4 - 1

a III-a 9-10 ani 10 2 3 13 1 1

a IV-a 10 11 ani 3 4 3 7 1

TOTAL 15 7 8 24 2 4

COPII ÎN FAMILIE COPII INSTITUŢIONALIZAŢI

TOTAL GLOBAL 0-8 pcte. - 15-24 pcte. - 15-24 (m) -

39 - 12 - 9 -

10
 În ce priveşte apărarea Eului (ED), aceasta se concretizează în faptul că subiecţii în
proporţie de 46% atribuie altuia vina producerii unui eveniment indezirabil, 35% acceptă
responsabilitatea acestei situaţii neplăcute, în timp ce 19% declară că nimeni nu este vinovat. În
legătura cu apărarea Eului, majoritatea celor care-şi asumă vina sunt intrapunitivi şi percep
trebuinţa nesatisfăcută ca pe o ameninţare crescută.

(ED) EXPRESIA APĂRĂRII EULUI

În condiţiile persistenţei unei trebuinţe (NP) pentru consumarea acesteia, subiecţii adoptă
comportamente diferite 44% preferă să ceară ajutorul cuiva fiind, ca atare, mai dependenţi de alte
persoane, 39% preferă autonomia în efortul de a rezolva respectiva problemă pe cont propriu; iar
17% nu se grăbesc în rezolvarea problemei apărute, preferând ca aceasta să se rezolve în timp.

(NP) EXPRESIA TREBUINŢEI

11
12