c



     
 
 
 



     
 
     
 
 
 


A treia conditie esentiala a raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie este
raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu in sensul ca acea fapta a
provocat acel prejudiciu. Cu alte cuvinte, pentru ca obligatia de dezdaunare sa ia
fiinta, trebuie sa se stabileasca existenta unei legaturi de la cauza la efect intre fapta
comisa de o persoana si prejudiciul suferit de cealalta. Asadar, raspunderea civila
constind in reparatia prejudiciului nu poate exista in lipsa raportului cauzal dintre fapta
ilicita si prejudiciu, indiferent daca ne referim la raspunderea delictuala sau cea
contractuala.1 Fara existenta prejudiciului si fara constatarea ca el este un efect al
faptului ilicit comis de autor, fapta nu poate fi reprimata civilmente; de aceea orice
hotarire judecatoreasca care ordona repararea fara sa stabileasca existenta raportului
de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu este casabila. Stabilirea legaturii de cauzalitate
intre fapta autorului si dauna incercata de reclamantul in actiunea in raspundere este
o chestiune de fapt lasata la suverana apreciere a judecatorilor de fond: proba
existentei acestei legaturi incumba reclamantului deoarece el se pretinde creditor in
virtutea unui delict sau, putindu-se face prin orice mijloc de dovada prevazut in dreptul
comun. Examinind chestiunea existentei raportului de cauzalitate in ipoteza in care o
persoana este tinuta la repararea unui prejudiciu fara sa i se poata imputa vreo
greseala sau neglijenta, jurisprudenta franceza cere, relativ la accidentele de munca,
dovada ca prejudiciul suferit de victima este in legatura cu munca pe care o
presteaza. Legatura de cauzalitate dintre faptul ilicit si prejudiciu este inlocuita in
acest caz prin aceea dintre prejudiciu si exercitiul muncii pe care o presteaza victima;
ea consta deci in stabilirea situatiunii de fapt ca dauna incercata a provenit din cauza
sau in tipul muncii ce o efectua pentru patron. Avind sa se pronunte asupra cererii de
despagubiri, formulata pentru accidentul suferit de un voiajor de comert in cursul
deplasarilor pe care le efectua in executarea contractului sau de munca. Curtea de
Casatie a respins-o constatind in fapt ca accidentul a carui victima a fost voiajorul s-a
produs nu din cauza sau in timpul muncii, ci in cursul unei plimbari de agrement pe
care el o facea in asteptarea orei fixate pentru intilnirea cu un client (Cass Civ 20
Noiembrie 1934). Lipsa raportului de cauzalitate dintre culpa si prejudiciu, face ca
raspunderea agentului sa inceteze. Cind legatura exista, dar se constata totusi ca
alaturi de culpa agentului a concurat la provocarea daunei si culpa victimei,
raspunderea nu inceteaza insa este atenuata.

ë



 
        
  
  
  

In unele cazuri raportul de cauzalitate se stabileste cu usurinta, legatura dintre cele

doua fenomene analizate fiind intr-atit de vadita incit nu comporta discutii. In practica
insa evenimentele de multe ori sunt atit de complexe incit e greu de stabilit fenomenul
care a produs efectul, daca fapta ilicita constituie sau nu cauza rezultatului. Asa se
explica varietatea foarte mare a tezelor si sistemelor propuse in literatura juridica
pentru rezolvarea problemei legaturii cauzale in drept.2

Cum spuneam, uneori stabilirea raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu
devine o problema complicata. Astfel se pune problema atunci cind unei persoane i
se aplica lovituri care prin natura lor nu sint cauzatoare de moarte, dar suferind de o
maladie cronica de inima, face un atac de cord si moare, daca loviturile aplicate se
afla sau nu in raport de cauzalitate cu decesul victimei? Tot astfel, fapta de a ascunde
un lucru furat ce a fost dat in pastrare de autorul furtului unei alte persoane se afla
sau nu in raport de cauzalitate cu prejudiciul suferit de victima? De asemenea, fapta
paznicului care a uitat deschisa usa magaziei din care o alta persoana a furat unele
materiale poate fi considerata cauza a pagubei incercate de firma respectiva?
Raspunsul la asemenea intrebari nu este usor de formulat si argumentat.

Dificultate apare si in solutionarea cauzei in care victima unei agresiuni este

transportata la spital, unde medicul de garda ii aplica un tratament superficial, luind in
considerare starea victimei, astfel ca a doua zi dupa internare decedeaza, desi, daca i
s-ar fi aplicat un tratament corespunzator, victima ar fi fost salvata. Ne intrebam daca
fapta medicului este cauza decesului.
Pentru stabilirea raportului de cauzalitate specific raspunderii civile delictuale, trebuie
avute in vedere urmatoarele precizari:3
a) intereseaza nu un raportul de cauzalitate in general, ci cel specific, dintre actiunile
sau inactiunile oamenilor, avind caracterul ilicit si prejudiciu, desi nu pot fi ignorate
imprejurarile care pot explica, sub raportul cauzalitatii naturale, producerea unui
anumit efect pagubitor;
b) desi exista o unitate intre fapta omeneasca si atitudinea faptuitorului ei, atitudine de
constiinta, de afectivitate si de vointa, pentru raportul de cauzalitate se ia in
considerare numai fapta omeneasca respectiva, ca facind parte din realitatea sociala,
in acest fel raportul de cauzalitate avind caracter obiectiv. Desigur, faptul psihic adica
vinovatia isi are importanta sa pentru delictul civil, dar este distinct de raportul de
cauzalitate, desi ambele sunt legate unul de altul.
c) fapta ilicita este compusa nu numai din actiuni, cat si din inactiuni, daca distinctia
are importanta pentru stabilirea producerii prejudiciului
d) fapta omeneasca se desfasoara in societate si, deci, se afla in legatura cu faptele
altor oameni si cu factori exteriori, ca de exemplu de mediu, evenimente naturale
astfel ca este normal sa se faca o selectare a factorilor
e) raportul de cauzalitate nu este intotdeauna un raport direct intre fapta si prejudiciu,
putind fi si un raport mediat, cind fapta omeneasca produce o situatiei care a permis
unor factori sa determine un prejudiciu.
f) atunci cand se procedeaza la izolarea artificiala a corelatiilor, izolare absolut
necesara pentru determinarea raportului de cauzalitate, desigur ca un criteriu pentru
selectionarea factorilor contributivi la producerea prejudiciului trebuie sa-l constituie si
cel oferit de lege, cerinta pe care legea o impune conduitei umane.

Toate aceste premise demonstreaza complexitatea si specificitatea pe care le

prezinta raportul de cauzalitate, ca element al raspunderii civile delictuale . Problema
centrala o reprezinta nesitatea ca, pornind de la caracterul obiectiv al raportului de
cauzalitate , sa desprindem , din toti factorii aflati in corelatie, acei factori umani
antecedenti prejudiciului care au determinat producerea acestuia.
`  
   
 

In cercetarea legaturii cauzale trebuie sa tinem seama si de faptul ca fenomenul-

efect poate fi determinat de o pluralitate de cauze, iar nu de un singur fenomen. Intre
aceste cauze, unele sunt principale, altele secundare, unele directe, altele indirecte.
Pluralitatea de cauze se poate infatisa sub forma unor cauze concomitente sau sub
forma unor cauze succesive. In ipoteza concursului de cauze concomitente se pot
deosebi doua subdiviziuni: a) cauze asociate, cind fiecare fenomen-cauza singur ar fi
putut produce cu necesitate fenomenul efectului. De exemplu doua impuscaturi,
fiecare fiind mortala. b) cauze concurente, cind fiecare fenomen in parte nu ar putea
produce cu necesitate rezultatul, dar actiunea lor conjuncta determina cu necesitate
rezultatul. In acest caz nu avem , de fapt o pluralitate de cauze, ci un concurs de
fenomene care impreuna, alcatuiesc cauza rezultatului. In ipoteza concursului de
cauze succesive, denumit si lant cauzal, caracteristic este faptul ca un fenomen
cauza determina cu necesitate si alt fenomen-cauza si care determina cu necesitate
producerea rezultatului. Pentru solutionarea acestei probleme, trebuie sa pornim de la
doua premise teoretice.4

O prima premisa teoretica pentru cercetarea raportului de cauzalitate ca element al

raspunderii civile delictuale este conceptul de relatii cauzale complexe. In structura
logica a acestui concept sunt integrate notiunea de complex cauzal si de complex de
efecte. Complexul cauzal este alcatuit din mai multe actiuni sau inactiuni care pot fi
cauze directe, indirecte, imediate, mediate, principale, secundare, etc sau conditii.
Ceea ce da unitate acestor actiuni-inactiuni este faptul ca ele concura ca un tot la
producerea prejudiciului, astfel incit trebuie sa recunoastem eficienta cauzala
fiecaruia dintre elementele complexului cauzal. Complexul de efecte presupune ca
aceeasi cauza genereaza mai multe rezultate care pot avea relevanta din punct de
vedere al unui singur sau al mai multor ramuri de drept. Aceasta idee explica si
cumuleaza raspunderea civila delictuala cu raspunderea penala precum si cumularea
altor tipuri de raspundere juridica.
A doua premisa teoretica lamureste interferenta notiunii de caracter direct al
prejudiciului cu notiunea de legatura cauzala directa si cu notiunea de legatura
cauzala indirecta in cadrul raspunderiicivile delictuale.
Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu poate imbraca atit forme
cauzale directe, cit si forme cauzale indirecte. Notiunea de prejudiciu cauzat in mod
direct(printr-o legatura cauzala directa) nu trebuie confundata, deci, cu cea de
prejudiciu direct deoarece in acesta din urma intra nu numai prejudiciul creat printr-o
legatura cauzala directa, ci si prejudiciul creat printr-o legatura cauzala indirecta.

Conceptul de relatie cauzala complexa ca element al raspunderii civile delictuale

asigura o mai buna proteguire a intereselor victimei si, totodata, evita pericolul unei
raspunderi nelimitate, prin folosirea unor metode specifice de determinare a
elementelor care, in mod obiectiv se integreaza raportului cauzal si de separare a
acestor elemente de cele care nu au eficienta cauzala fata de prejudiciul produs.

ë  

 
  
 

    Pentru stabilirea
raportului de cauzalitate, in toate acele situatii cind producerea prejudiciuui este
precedata sau insotita de mai multe fapte si imprejurari, doctrina juridica si
jurisprudenta din dreptul occidental au propus diferite sisteme sau criterii.

A) Sistemul echivalentei conditiilor sau conditiei sine qua non.5 In aceasta opinie, in
cazul in care nu se poate determina cu precizie faptul cauzal, rationamentul este
simplu: toate faptele in absenta carora prejudiciul final nu ar fi survenit au aceeasi
valoare cauzala, adica sunt echivalente. Asadar, fiecare conditie care precede
rezultatul pagubitor si in lipsa careia aceasta, ipotetic, nu s-ar mai produce, constituie
singura, deopotriva cu celelalte asemenea conditii, cauza prejudiciului.

Teoria echivalentei conditiilor, sustinuta de majoritatea doctrinarilor francezi si aplicata

in practica judiciara din Franta, prezinta unele avantaje. Sistemul are meritul de a
izola conditiile necesare de cele care sunt indiferente pentru producerea rezultatului,
precum si meritul simplicitatii.

Totusi, el a fost criticat pentru motivul ca largeste prea mult campul cauzal, ceea ce
duce la consecinte inadmisibile, permitind sa fie retinute drept cauze ale rezultatului
fapte foarte indepartate in timp sau care au avut rol neglijabil ori nu au contribuit deloc
la producerea lui. Asa de pilda, sunt considerate cauze ale prejudiciului cu valoare
egala, alaturi de conditiile cauzale si conditiile-prilej care constituie numai prilejul
pentru ca fapta cauzatoare sa produca rezultatul.

Pe plan practic, acesta poate duce la extinderea excesiva a cercului persoanelor ce

urmeaza a fi trase la raspundere, ale caror fapte s-au aflat intr-o relatie pur
intimplatoare, de simpla coexistenta cu prejudiciulDe asemenea, intre conditiile sine
qua non nu se face nici un fel de gradatie, in functie de contributia lor efectiva la
producerea pagubei.

Avind in vedere aceste critici s-a propus sa fie retinute in cimpul cauzal numai acele
fapte care s-au savirsit cu intentie sau din culpa. Se incearca astfel sa se includa in
raportul de cauzalitate, care este o conditie obiectiva a raspunderii civile, un element
subiectiv- forma vinovatiei. Fara indoiala ca forma greselii sau vinovatiei este o
problema importanta a dreptului, dar numai in procesul stabilirii imputabilitatii unei
fapte.

In ce priveste insa determinarea raportului de cauzalitate, ea nu poate avea nici o

relevanta. Aceasta, mai ales in cazul raspunderii civile delictuale, cind forma culpei
este indiferenta pentru operatia de stabilire a intinderii obligatiei de reparare a
prejudiciului.

B) Sistemul cauzei proxime. Acest sistem a fost elaborat in dreptul anglo-saxon avind
ca fundament teoretic afirmatia filosofului iluminist Francisc Bacon: "Ar fi pentru drept
o sarcina fara de sfirsit de a determina cauza cauzelor si actiunea unora fata de
celelalte. De aceea el se multumeste cu cauza imediata si judeca actiunile cu ajutorul
acesteia, fara sa urce la una anterioara,considerand ca aceasta causa proxima
inglobeaza in sine eficienta tuturor cauzelor anterioare. "Asadar, se considera drept
cauza a prejudiciului numai fenomenul, fapta sau imprejurarea imediat anterioara
producerii acestuia, apreciindu-se ca in lipsa ei, chiar daca ar fi existat celelalte
imprejurari, prejudiciul nu s-ar fi produs.

Teoria este criticabila. Se ignora prin ea faptul ca adeseori efectele pagubitoare se

produc numai prin mijlocirea unui lant cauzal, alcatuit dintr-un numar mai mare sau
mai mic de factori intermediari. In realitate sint situatii cind cauza proxima este de
minima importanta, ceea ce inseamna ca retinerea ei ca singura cauza a prejudiciului
este inechitabila si contrara realitatii. Procedind in acest mod se inlatura caracterul
cauzal al unor fapte sau imprejurari anterioare care au fost intr-adevar eficiente si
decisive in producerea rezultatului pagubitor. Prin urmare, in acest sistem cimpul
cauzalitatii este atit de restrins incit lasa in afara lui toate faptele eficiente si conditiile
necesare care au contribuit decisiv la producerea rezultatujlui pagubitor, cu exceptia
uneia singure, cea de pe urma, cauza proxima.

Daca in sistemul echivalentei conditiilor se poate spune ca "toti sunt viovati" sau
dimpotriva, "nimeni nu este vinovat", faptele avind valoare cauzala echivalenta, in
sistemul cauzei proxime este vinovat numai autorul faptei care a precedat si provocat
rezultatul.
In dreptul american, sistemul cauzei proxime este coroborat cu ideea de culpa sau
vinovatie. Astfel, se sustine ca raspunderea revine intotdeauna acelei persoane care
a avut ultima sansa de a evita producerea pagubei-the last clear chance. In
consecinta, este retinuta drept cauza a pagubei numai fapta savirsita cu intentie sau
din culpa care a provocat cea din urma, direct si imediat, prejudiciul.

Desigur ca este criticabila si aceasta tendinta de a transforma raportul de cauzalitate

dintr-un raport obiectiv intr-un raport subiectiv prin introducerea criteriului
previzibilitatii, cat si premisa de la care porneste acest sistem si anume cauzalitatea
mecanica, liniara, directa, univoca -cu aplicatie generala.

In realitate, cauzalitatea mecanica este cel mai putin concordant cu fenomenele vietii
sociale tip de cauzalitate si , din punct de vedere practic, si stemul cauzei proxime
poate duce la o restrangere excesiva si arbitrara a cercului persoanelor care ar urma
sa fie trase la raspundere pentru producerea prejudiciului.

C) Sistemul cauzei adecvate. Pentru a se inlatura neajunsurile primelor doua sisteme,

in aceasta teorie, in diferite variante, se incearca sa se faca o selectie intre
antecedentele prejudiciului. Ea se datoreaza filosofului von Kries si se aplica cu unele
exceptii, in practica judiciara din Germania.

Potrivit acestui sistem, dintre conditiile sine qua non, sunt considerate cauze numai
acele fapte sau imprejurari anterioare care, in mod normal, obisnuit, conform
experientei umane, produc asemenea prejudicii sau consecinte, fiind previzibile.
Asadar, trebuie inlaturate din cimpul cauzal acele fapte care, numai accidental, au
determinat producerea prejudiciului pentru ca sistemul cauzei adecvate retine numai
acele antecedente ale efectului care indeplinesc calitatea de conditie sine qua non,
care sint adecvate, tipice, adica in mod normal sunt susceptibile a produce efectul
respectiv.

In legatura cu aceasta teorie se pune insa problema criteriului dupa care se apreciaza
caracterul adecvat al unei anumite fapte sau imprejurari. Unii sustin ca insusirea de
cauza adecvata rezulta din previzibilitatea subiectiva, considerindu-se cauzal orice
fapt care, la savirsirea lui, putea sa apara autorului ca fiind de natura a provoca
rezultatul.

Altii considera drept criteriu acela al prognosticului obiectiv retrospectiv, ceea ce ar

insemna ca este cauza orice conditie sine qua non care, dupa cursul normal si
obisnuit al lucrurilor, este susceptibila sa provoace rezultatul. Indiferent de criteriul
dupa care se apreciaza caracterul adecvat al cauzei, rezultatul este acelasi. Astfel se
ajunge la o confuzie intre cauzalitate si greseala sau vinovatie, problema previzibilitatii
constituind o problema de imputabilitate a faptei si nu una de cauzalitate.

Un alt argument contra este acela ca nu este exclus, desi cazurile sunt rare, ca
legatura cauzala sa existe chiar si in forma sa atipica. Nu intotdeauna legatura
cauzala este obligatoriu sa aiba o expresie adecvata sau tipica.In viata reala este
posibil ca, adesea, din intersectarea intamplatoare a unor evenimente ori fapte umane
,raportul de cauzalitate sa capete un caracter netipic, ca anumite cauze sa produca
alte efecte decat cele pe care le produc in mod obisnuit. Asadar, teoria este criticabila
deoarece existenta raportului obiectiv dintre fapta ilicita si prejudiciu este inlocuita cu
reprezentarea despre acest raport

Mai amintim ca alaturi de aceste sisteme s-au mai sustinut si alte teorii intemeiate pe
distinctia dintre imprejurarile care au creat posibilitatea producerii pagubei si cele care
au transformat posibilitatea in realitate sau dintre posibilitatea abstracta si posibilitatea
concreta a producerii prejudiciului etc.

A¶)Nu este de neglijat nici sistemul cauzalitatii necesare, unul dintre cele mai
raspandite in literatura noastra de specialitate.6

Acest sistem are meritul afirmat in doctrina de a se baza pe materialismul dialectic,

pornindu-se de la diferenta fundamentala intre raporturile de cauzalitate necesara si
raporturile de cauzalitate fortuita.Se considera ca doar in primul caz exista raport de
cauzalitate intre fapta ilicita si rezultatul negativ, caci numai astfel intre fapta si
prejudiciu exista o legatura constanta, determinata prin caractere generice.

Se porneste in cadrul acestui sistem de la definitia cauzei ca fiind acel fenomen care,
precedand efectul, il provoaca in mod necesar. Criteriul propus de autorii care s-au
ocupat cu studierea acestui sistem este bineinteles, cel al legaturii necesare dintre
fapta ilicita si efectul produs ± prejudiciul. Numai in masura necesitatii acestui raport
fapta ilicita este considerata drept cauza a prejudiciului.In categoria cauzelor vor fi
cuprinse doar fenomenele care au determinat in mod necesar rezultatul.

Fiecare societate, la un moment al dezvoltarii ei, acumuleaza un numar de cunostinte

si de experiente cu privire la raportul obiectiv de cauzalitate intre fenomene,
dobandite in practica productiei si a oricarui alt domeniu al vietii sociale. Raportul de
cauzalitate este necesar atunci cand acest caracter este confirmat de fondul de
cunostinte si de experiente la care a ajuns societatea in momentul stabilirii raportului.

Oricum ar fi stabilit caracterul necesar al efectului, rezultatele care sunt urmarea unei
inlantuiri intamplatoare, fortuite de fapte, raman in afara campului cauzei si, in
consecinta, pentru a stabili raportul de cauzalitate nu se va tine seama de ele.Se
subliniaza astfel in doctrina ca fortuitul, aflat de altfel in afara dreptului, si necesarul,
ce caracterizeaza si izoleaza cauzalul,sunt categorii distincte.

Aceasta teorie are ca deficienta tocmai concluzia ca faptele umane cu caracter ilicit
care au doar rolul de conditii si nu de cauze ies din sfera raportului de cauzalitate,
neatragand raspunderea autorilor lor. Autorii care sustin acest sistem au ajuns la
aceasta concluzie, chiar daca sunt de acord ca existenta conditiilor creeaza
posibilitatea pentru un fenomen ±cauza sa realizeze in mod obligatoriu un alt
fenomen-efectul si ca legatura necesara dintre cauza si efect nu inseamna ca
fenomenul- cauza singur poate provoca efectul.7

Acesti autori raspund criticilor aduse prin amintirea unor prevederi legale conform
carora este posibila instituirea raspunderii civile impotriva unor persoane care nu au
cauzat prejudiciul, ale caror fapte au avut numai rolul de conditii si nu de cauze
necesare ale prejudiciului-Codul penal pentru instigatori, complici, tainuitori, sau
favorizatori.Astfel, numai atunci cand exista o prevedere expresa a legii poate fi
atrasa raspunderea civila a altor persoane decat a autorului faptei ilicite, chiar daca
aceste alte persoane ar fi contribuit, prin crearea conditiilor, la savarsirea faptei
cauzatoare de prejudicii.
Asadar, pentru a se putea extinde raspundereasi asupra persoanelorcare prin faptele
lor ilicite au creat conditii pentru desfasurarea actiunii cauzatoare de prejudicii, se
admite posibilitatea unei interpretari extensive date intelesului notiunii de ³cauza´ la
care se refera art. 998 si art.999.

B') Sistemul unitatii indivizibile dintre cauza si conditii. Constructia acestui sistem este
rezultatul sintezei tuturor celorlalte. El se datoreaza unuia dintre cei mai mari autori
din doctrina juridica romaneasca de drept civil. Dezgolindu-l de toate aspectele
ideologice, pare a fi cel mai judicios.8

In fundamentarea lui se porneste de la ideea justa potrivit careia in stabilirea

raportului cauzal trebuie avut in vedere ca fenomenul-cauza nu actioneaza singur si
izolat, ci in anumite conditii externe care "fara a produce efectul pagubitor, au
favorizat totusi producerea acestui efect, inlesnind nasterea procesului cauzal,
grabind si favorizind dezvoltarea lui sau agravindu-i ori asigurindu-i rezultatele
negative.

O posibilitate abstracta, o simpla eventualitate a fost prefacuta astfel intr-o posibilitate

concreta si actuala, care de altfel a si condus la realitatea efectului negativ produs. In
aceste situatii socotim ca, din punctul de vedere al raspunderii juridice, asemenea
conditii exterioare, care au contribuit precumpanitor la realizarea efectului pagubitor
alcatuiesc, impreuna cu imprejurarea cauzala, o unitate indivizibila, in cadrul careia
asemenea conditii dobindesc, si ele, prin interactiune cu cauza, caracter cauzal.

Unitatea acestor imprejurari este data de faptul ca ele concura ca un tot la producerea
prejudiciului, astfel incit trebuie recunoscuta eficienta cauzala a fiecaruia dintre
elementele complexului cauzal.

Cu alte cuvinte, intre cauza principala si conditii este o unitate indivizibila, raportul de
cauzalitate cuprinzind nu numai faptele care constituie cauza necesara si directa, ci si
conditiile cauzale, fapte care au facut posibila actiunea cauza sau i-au asigurat ori
agravat efectele daunatoare. Asa se explica, in planul dreptului civil, antrenarea
raspunderii instigatorilor, complicilor, favorizatorilor si tainuitorilor si nu doar pentru ca
aceasta este prevazuta expres de lege, cum afirmau sustinatorii teoriei cauzalitatii
necesare.

Pentru stabilirea faptelor ilicite care intra in cimpul cauzal, adeseori, se recurge la
efectuarea unor expertize de specialitate: medicale, tehnice, contabile etc. In acest
mod se urmareste sa se determine stiintific toate corelatiile dintre fapte si imprejurari,
retinindu-se in campul cauzal doar acelea care au contribuit, direct sau indirect,
mediat sau nemijlocit la producerea prejudiciului. Cercetarea se incheie cu stabilirea,
pe baza de probe, a cauzelor principale si secundare, interne si externe, concurente
ori asociate, precum si a conditiilor care au asigurat sau facilitat actiunea cauzelor.

1
Nicolae Ghimpa, op.cit., p.197-198
2
Francisc Deak in Ë
 

  









, Bucuresti, 1966, p.47
3
G.Barligeanu, L.M.Stefan, M.Achim, op.cit., p.74
4
Valeriu Stoica - Ë
        

  


 , R.R.D., nr.2, p.33
5
Liviu Pop, op. cit., p.212
6
Mihai Eliescu, op. cit. 122-124
7
Ion M. Anghel, Francisc Deak si Marin F. Popa - Ë 
  ,
Edit.Stiintifica, Bucuresti, 1970, p.101
8
M.Eliescu, op. cit.