CĂDEREA PRIMULUI GUVERN

REVOLUŢIONAR

MARIUS TH. BARNA

15.04.1994, Bucureşti
 I

Când a apărut Dinescu la televizor, Ceauşescu îi mai speria doar pe

fraieri… A fost un uruit în oraş. Un vuiet de telefoane, maşini,
tramvaie, voci şi câte mai câte. Pentru multe minute, Dinescu a fost
Dumnezeul multora.
Lazăr Tornel a fost primul care i-a rupt lui Nae portretul, în
curtea goală a fabricii. Îl porecliseră aşa pentru că era omul
directorului şi îi turna pe toţi. Nu era un om rău. Era curat şi pedant.
Funcţionar. Avea umor şi la cei 50 şi ceva de ani era un mare fante.
Dumnezeu îi dăduse o fată. Il înţepa întrebându-l de viitorul ginere,
încă necunoscut, Dinicu, un mare palavragiu. Lazăr tăcea dar maxilarele
îi tremurau continuu. Cică, iubitului fetei îi era sortit să toace
averea bătrânului. Bătrânul scăpase cu vârsta ; nimeni nu l-a scuipat în
obraz. In jurul lui s-au strâns mulţi.
Au început să vorbească între ei, să ţipe şi să chiuie. Se tot
pupau. S-au oprit toate presele şi strungurile, iar oamenii [nu-şi
găseau locul. Unii au deschis o sticlă de palincă pe care o aveau în
raftul de scule. Cam într-o oră s-a golit toată fabrica.
Unii au plecat acasă şi s-au lipit de televizoare. Alţii s-au dus
în centru la Primărie. Aici, din cinci în cinci minute, se anunţa un nou
primar sau o altă otrăvire a apei. Spre seară, au început să se audă şi
de teroriştii de la aeroport. Intre timp căzuseră multe guverne locale.
In multe erau băieţi tineri, de mare nădejde, dar apăreau tot felul de
directori. Mulţimea îi huiduia pe ştabi cu consecvenţă.

II

Când Gyuszi s-a întors acasă, Ceauşescu fusese prins, iar Caramitru
urca pe tanc, îi impălora pe terorişti să nu mai tragă. Maria îşi
frângea mâinile cu disperare. Gyuszi a vrut să sune la telefon pe o vară
de-a lui din capitală dar n-a reuşit ca receptorul ţiuia într-un fel
miterios.
Nevastă-sa a făcut repede masa în sufragerie unde erau strânşi cu
toţii. El, ea şi Cornel; socru-su’ Ion se culcase de cum apăruse
Nicolaescu la televizor. Puştiu’ ţipa într-una; Ole, ole, ole şi iar
ole. Gyuszi era răguşit. Maria care îl tot deochia pe Petrică, că era
frumos şi deştept şi tânăr, îl blagoslovea pe taică-su’. Că cum poate să
doarmă când ţara se chinuie. Ea se uita cu drag la Cornel care era tânăr
şi n-o să mai prindă o viaţă de câine. Lui Gyuszi îi era tare foame.
Maria s-a dus la vecini să schimbe butelia că se şi terminase. N-a
reuşit. Le-a făcut o papară pe reşou. Mâncau cu toţii şi se uitau la
televizor.
Cuvintele veneau de la televizor.
CARAMITRU: Nu mai trageţi! Nu mai trageţi!
MARIA: Gyuszi, Gyuszi…
GYUSZI: Sss,ssss, fi-ţi atenţi…
MARIA: Doamne, doamne, ţţ…
CORNEL: Mama!
MARIA: Gyuszi, spune şi tu ce vor ăia?!?
GYUSZI: Vor pe dracu!
CARAMITRU: Dictatorul Ceauşescu a fost prins! Dictatura
comunistă….
CORNEL: Trebe’ să curgă sânge….
 MARIA : Morţii de la Timişoara...
GYUSZI: Ce-i cu ei?
MARIA: Nu-i lăsa!
CARAMITRU: Armata e cu noi...
CORNEL: N-am stare...
GYUSZI: Gata, gata! Că s-au dus.
CORNEL: Secu e secu...
MARIA: Aşa e!
UN REVOLUŢIONAR: Nu mai trageţi, nu mai trageţi, predaţi-vă!
GYUSZI: Ţi-ai găsit?!?
CORNEL: Măi, măi, nu ştiu cum stau acolo!
MARIA: Aşa în faţă.
GYUSZI: Îi poate împuşca imediat! Măi! Da’ nu-i joacă!
UN REVOLUŢIONAR: De-aici din studioul patru!
MARIA: Oi! Oi, oi, oiioi!
GYUSZI: Ia să-l chemi pe tatu-tău! Că el era mare
luptător în munţi!
MARIA: De cum a apărut Nicolaescu a zis că-i şarlatanie!
Că nu se face revoluţie cu artiştii!
CORNEL: L-am sculat eu să-i zic de Iliescu că le anunţa
în conducerea nouă pe Blandiana şi doamna Cornea
şi Brucan...
MARIA: Au fost toţi la televizor. Şi Petre Roman şi vreo
trei generali iar tata, ca şi Toma, le sforăie. Da
săracul a umblat toată dimineaţa cu căruciorul
după butelie.
MAZILIU: Fac un apel la trupele Ministerului de Interne!
CORNEL: Mă da’ ăsta n-a fost securist?
GYUSZI: A fost! Da’ a protestat la Geneva.
MARIA: Eu când îi văd pe copii ăştia...că dacă era peste
un an când era Cornel în armată...
CORNEL: Fără milă, trăgeam!
MAZILU: Am fost conducătorul unităţii militare de elită...
GYUSZI: Le are.
MARIA: Tati, uite că nemernicii ăştia nu se lasă...
GYUSZI: Le e frică!
CORNEL: Trebuie făcută curăţenie în ţară!
GYUSZI: Hm, mintenaş...
MARIA: Doamne da’ de nu i-ar mai ierta Dumnezeu...
CORNEL: Hai să dăm pe unguri.
GYUSZI: Lasă-l aici că-i mai cald...
PETRE POPESCU: Revenim în studioul...
MARIA: Dă-l în acolo că ei ştiu mai multe!

Televiziunea maghiară transmitea programul de actualităţi de

la francezi.

ANTHENE2: Bucharest paye du sang sa liberte. Tout le

monde regarde attentivement les Roumains qui luttent
contre Dracula comuniste!
GYUSZI: S-au dus, mă! S-au dus! Hai mă la noi să-l văd pe
Caramitru!

Cornel s-a ridicat de la masă şi a schimbat din nou postul. A ieşit

pe balcon şi a început să ţipe de zor.
- Ole, ole, ole! Ceauşescu nu mai e!
 Jos, în curtea blocului, era toată gaşca. La parter, în
blocul familiei sale, Laurenţiu instalase un televizor. Aveau vin
şi lumânări. Se pupau. L-au fluierat şi pe Cornel care a coborât
de grabă. Au stat toată noaptea. Nimeni nu le-a spus nimic.
Puţini s-au culcat şi lumini era pe la aproape toate ferestrele.
Televizoarele duduiau. Cerul era plin de stele. Spre dimineaţă,
Cornel s-a reîntors acasă.
Gyuszi şi Maria erau tot în faţa televizorului. Cornel s-a
aşezat la masă.
Gyuszi a început să se îmbrace. Maria i-a făcut pachetul. Gyuszi
îşi făcea pantofii când a apărut socrul său în cameră. Era voios
şi zăngănea sticlele de lapte. Şi-a şi aprins o ţigară.
-Gyuszi, voi lucraţi astăzi?
Gyuszi a fost puţin mirat. A băjmăjit ceva. S-a ridicat şi a
sunat la fabrică.
-Alo, alo, alo! Poarta! Poarta!...
Ai lui aţipeau la televizor. Gyuszi s-a aşezat la masă. I-a
turnat lui socru-său o palincă.
Au ciocnit.
-E liber pînă de Crăciun.
-Lăudat fie Iisus!

III

Două zile nu s-au mişcat din faţa televizorului. Mâncau cu poftă

şi oalele se adunau pe masă. Au trecut pe la ei şi vecini şi
colegi de-ai lui Gyuszi dar l-au găsit ameţit şi au discutat cu
Maria. Maria ştia ce se întâmplă în Bucureşti. La masa din
sufragerie s-a bărbierit Cornel, iar la televizor apăruseră:
Iliescu, Roman şi unul cu barbă. Cornel n-a mai plecat de acasă.
A sunat-o pe iubita lui şi a venit ea la el. Mariei nu-i plăcea
de Diana că i se părea fandosită. Gyuszi i-a simţit privirea de
regret când fata s-a aşezat la masă şi s-a bucurat când a văzut
că trece peste asta. A apărut la televizor doamna Doina Cornea.
Ei, toţi, au început să ţipe într-un glas: ’’Ura! Ura! Ura!’’.
Bătrânul intrase în cameră cu o farfurie de sarmale şi s-a
speriat. Le-a scăpat pe covor. Dar Maria s-a ridicat de la masă
şi l-a luat în braţe.
-Tătiţu’, tătiţu’! Lasă-le în acolo de sarmale!...Uite că am
apucat să ajungem şi ziua asta!... Tătiţu’, tătiţu’...

IV

A sunat soneria. Maria a ieşit să deschidă uşa. Cei trei

bărbaţi ciocneau în faţa televizorului. Maria l-a chemat pe
Gyuszi în bucătărie. Acolo era Nelu Dobre şi învârtea între
degete un bileţel. Şedea pe un scaun. Gyuszi s-a aşezat şi el.
-Ce-i tov. Dobre?...Trăieşti?!?
-Mă,Gyuszi, mă,...Tu mă şti pe mine, mă...
-Parcă te alergau ăia prin fabrică...
-Mă, tu mă şti pe mine...că n-am supărat pe nimeni...şi n-am
făcut rău nimănui...Că pe cine am putut am ajutat...c-o
casă...c-o butelie...sau un bilet de tratament...Aşa au fost
indicaţiile.
-No şi ce! I-auzi! ai să mă faci să-mi dea
lacrimile...Dobre...ai fost tu om mare şi greu !GREU!O ştii şi
matale...
-Mă, Gyuszi...
-Gata, te-ai dus! Ce te agăţi?
-Nu mă agăţ. Gata!...Predau! Tot!
-Aşa, mă! Şi-atunci?!?
-Gata, gata!...M-am apucat să fac ordine! Oi plimba şi eu
nepoţii! Numai’ că uite am găsit într-un sertar câteva bonuri de
ridicat butelii.
-Şi?!?
-Mă, ca să le ia cine s-o nimeri?!? Eşti tu! Mai e şi Letea!
Şi Indianu şi Ivan şi câţiva care staţi în fruntea listei de ani
de zile să luaţi o butelie...
-I-auzi?!?
-Da!mă’ Gyuszi! Nu te iuta aşa la mine că ştiu eu cine e om
bun şi necăjit...Sindicatu’ a avut şi el păcatele lui...Că şti că
partidu’ ne călărea pe toţi...
Gyuszi se smuci într-o parte şi Dobre crezu că vrea să-l
pocnească. Dar el îşi puse o ţigară între buze. Ieşi din
bucătărie lăsându-l pe celălalt singur. În hol se lovi de Maria
care se ştergea cu un ştergar pe mâini.
-Ce faci?
Îl auzi pe porcu’ şela!
-Da! da’ ce faci?!? Ca să nu-mi spui c-o fi şi că n-o fi şi
n-o ieşi că înnebunesc!
-Maria!
-Gyuszi!
-Tu eşti nebună!
Nu sunt şi şti bine că iar ni s-a terminat gazu’! Că aştepţi
butelia de ani de zile! Că pe asta am dat cinci mii! Nu trei
sute!
-Mă compromit!
Da’ de ce? Nu e revoluţie?!? Pentru cine?! Pentru ei? Pentru
ştabi? Pentru secretaru’...pentru tov. Ilisie?!?...pentru tov.
Director?!?
-Taci tu!
-Ce să tac?!? Taci tu! Ia bonu’ şi du-te şi scoate butelia!
Om avea una de rezervă pe care o s-o încărcăm şi oi găti şi eu
liniştită că nu mă lasă gazu’!
-Mă acesta-i şerpos?!?
-Îi pe dracu’ că i s-a dus vremea!

Când Gyuszi a ajuns în secţie, de macaraua de la podul rulant era

agăţată o mătură întoarsă. Toate strungurile duduiau dar nimeni
nu lucra. Băieţii erau deoparte şi discutau de „odiosu” ce fusese
împuşcat. Mătura se rotea şi Gyuszi observă acum tava de
colectare a deşeurilor aşezată dedesubt. Era plină de murdării şi
excremente; rămăşiţe ala diferitelor materiale de propaganda
sindicală sau politica plutea alături de câteva sticle şi un
şobolan. Într-o poză, Gyuszi îi observă pe cei „doi”! Putea! Un
fum uşor şi palid se răspândea. Cineva aruncase un pumn de
vaselină care ardea mocnit. Gyuszi scuipa cu poftă. Apoi se
adresă celorlalţi:
-Noroc, bă?!?...Ole?
-OLE! OLE!
-Cum aţi dormit?
-Ce somn tov. Maistru?! PROCESUL!!!
-Ce, bă! Da’ acela a fost proces?!?
-A fost pe pizda-măsii!
-N-a prea fost...da’ trebuia împuşcat să le taie avântul la
terorişti!
-Toţi ar trebui jugăniţi!
-Să le ia mau’!
-Eu credeam că „piticu” fuge la arabi...
-L-au lăsat de izbelişte ai lui!
-El nu s-a lăsat!
-Bă! Da’ ce voce avea acela!
-Procurorul!
-Nu, mă! era judecătoru’
-Ce ţi-l mai pizduia...
-Avocaţii lui erau pe nicăieri...
-Erau înţeleşi!
-El se ţinea tare!
-Ea era mai slabă dar el: Nu şi NU!!!
-Numa’ în faţa poporului!
-Le avea, măi...
-Era tare Nae!
-Se tot uita la ceas...
-Bă, îţi dai seama dacă scăpa...
-Îi termina!
-Ne termina!

Gyuszi îi lăsa să vorbească şi o lua prin secţie. Era mulţumit.Nu

atât că-l împuşcase pe Nae, el sincer nu se aşteptase la asta
niciodata, ci că nimeni nu avea nimic cu el. „ Uite. Ce bine că
fusese om şi nu se legase de nimeni şi-şi văzuse de treabă, că
nu-l înjură nimeni şi băieţii liniştiţi...” . Toată lumea se
plimba şi stătea de vorbă. Radioul transmitea ştiri după ştiri.
Se amestecă printre alţii. Urcă sus la birouri. Multe uşi erau
mânjite cu catran sau rahat. Lunga centrală telefonică era biroul
securistului uzinei. Pe uşa acestuia a fost agăţată o cutie
poştală. O cutie pe care nu era niciodată scris nimic. Biroul era
răvăşit. Printre cei câţiva dinăuntru, îl recunoscu pe Dinicu.
- Aţi găsit ceva???
Dinicu clătină din cap. Îi arată o cutie de ciocolată plină cu
delegaţi şi biroul şi fişetul pe care erau numai bilete de tren.
Bilete şi iar bilete; peste tot, numai bilete.
- Îşi bat şi acum joc de noi! Păi de ce îţi spun eu să-i
futem pe toţi şefii.Adică, nu dosare ! nu scrisori! nu liste!
Numa’ bilete de tren???
Gyuszi n-a spus nimic. A ieşit cu Dinicu după el. A luat cutia
poştală de pe uşă, a deschis un geam de pe coridor şi a aruncat-o
drept în mijlocul curţii .
-Mă, Gyuszi, mă…
- Gata, mă! La vot! Să vedem cine rămîne şi cine pleacă!
 Toată conducerea, fiecare şef sau şefuleţ să fie ales!
- S-au făcut tot felul de liste, de bilete, de cupoane. Înainte
de votarea finală, Gyuszi care era şi el în poziţia a patra, a tot
stat şi cugetat. De multe ori s-a trezit în mînă cu bonul de
butelie.Ofta. Câţi trecuseră pînă să-şi poată şi el cumpăra o
butelie fără să nenorocească bugetul familiei. Când îi spunea el
lui Cornel cât trebuie să icneşti în viaţa asta! Şi lui i se
făcuse lehamite de vorbele sale; d-apoi băiatului. Măcar de-ar
duce-o el mai bine. Ei, ei, ei... Cum zicea Cornel, acu trei ani,
până l-a pocnit peste gură Maria:
- Sunt sătul de minciunile mele!…A votat toată lumea. De la
muncitori până la ingineri; de la director până la femeia de
serviciu, pompier sau portar…Toată conducerea a fost demisia!…

VI

Gyuszi a lăsat căruciorul pentru butelii la intrarea în

magazin. Vânzătorul l-a chemat la casă. I-a dat restul. Gyuszi nu
scotea o vorbă. Vânzătorul l-a chemat pe şeful său. Şeful a apărut
în magazin. A cercetat cu atenţie bonul şi a dispărut pe uşa care
intrase. Gyuszi nu se lasă şi-l urmează. După ce-au trecut prin
vreo trei coridoare întunecoase, grasul s-a oprit în faţa unei
uşi . Nu i-a spus nimic lui Gyuszi. S-au privit lung. Au intrat
înăuntru dar după ce uşa a fost descuiată cu mare atenţie. Pe mai
multe rafturi erau numai şi numai butelii. Lui Gyuszi i s-a tăiat
respiraţia. Şefu’ s-a dus după o tejghea. Gyuszi n-a mai făcut nici
un pas. Într-un dosar au trecute mai multe detalii de pe bonul adus
de Gyuszi. El număra în şoaptă buteliile şi se gândea… „Doamne,
doamne,… câte butelii şi câţi bani sunt aici… dacă aş mai avea una
i-aş da-o lu’ socru’ meu s-o ţină în garaj unde are el sculele şi
beţele de pescuit că ar putea să facă o lampă cu gaz şi câte ar mai
putea el face… el care e cel mai cel mai „eszer-meşter” ….dacă ar
avea cinci le-ar vinde şi şi-ar lua motocicletă…ţţ ţţ ţţ…cu 20 de
butelii şi-ar rezolva toate problemele… şi pe cele de acum şi pe
cele din următorii trei ani! …Doamne, doamne, doamne… Era
himnotizat de rafturile de butelii! Şeful s-a dus la fereastră şi a
cercetat din nou bonul. Gyuszi îl privea cu răutate. Celălalt a
tuşit semnificativ. S-a dus şi a luat o butelie din raft. A aşezat-
o pe masă. Gyuszi nu schiţa nici un gest. Grasul s-a aplecat şi a
luat o cârpă dintr-un sertar . Gyuszi îl urmărea cu atenţie. A
şters butelia de praf. Se uitau unul la celălalt. Grasul parcă se
blegise de tot. Gyuszi începuse să-şi revină …A scos un pachet de
ţigări. Carpaţi- ieftine şi tari! Pe una a umezit-o. În privirea
lui, buna şi caldă, grasul l-a citit! Grasul s-a oprit din ştersul
buteliei. A privit un anunţ de pe perete. „PERICOL DE EXPLOZIE”.
Gyuszi a lut butelia şi după un gest scurt în loc de salut a ieşit.
A aşezat butelia în cărucior şi a plecat pierzîndu-se printre
trecători.

VII

Gyuszi trăgea voios căruciorul de butelii. Deşi iarnă, afară

era vreme frumoasă. Gyuszi simţea că zboară. Fredona. Treceau
câteva maşini cu ajutoare . Erau străine. El se opri şi le salută
cu bucurie. Pe străzi era o veselie generală. Revoluţie, sărbători,
toţi oameni se iubeau.
 Gyuszi s-a oprit în faţa unui birt. Pe terasa de beton,
oamenii stăteau în faţa unor mese de tablă. Gyuszi a intrat cu
căruciorul după el. Când să comande berea, s-a trezit cu Abrudan în
spatele său.
- Noroc, nea Gyuszi!
- Noroc!
S-au privit. Au ajuns la masă, au ciocnit şi au băut. Iarăşi s-
au privit. Şi Abrudan era vesel!
- E bine?!? OLE!!!
- OLE!!! Olele!!!
Abrudan îşi desface servieta murdară şi veche. O deschide şi o
întoarse. Se rostogolesc portocale.
- Vrei, nea Gyuszi? Pentru doamna…
- Avem şi noi c-a luat ieri fecioru’ din centru…
Abrudan descoperă butelia.
- Aţi rămas fără butelie?!?
- No, no, no, no,…ţţ… ţţ … Hai că dau o bere.
- Păi?!?
- E NOUĂ! Acum am luat-o!
- Bravo,bravo!!! …cum aşa?!?…De unde?
- DOUĂ SUTE ŞAPTEZECI ŞI DOI DE LEI ŞI PATRUZECI ŞI CINCI DE
BANI!!!
Abrudan radiază. Gyuszi se duce la ghereta metalică şi revine cu
două beri. Râgâie cu poftă.
- Ei, ei, ei. Eu am cinci mii pe una acu’ trei ani…
O mângâie ca pe un prunc. Îl priveşte cu mare bucurie pe
Abrudan. Se uită apoi cu modestie în jos la butelie.
- Acu’ chiar că nu mai ai probleme…
- Bă, Abrudane! Ştii cum era? Când ţi-era lumea mai dragă…De
SĂRBĂTORI, în CONCEDIU,CÂND AVEAM ŞI EU O TREABĂ!!!
- Întotdeauna se întâmpla aţa...
- Şi ţine-te şi aleargă după maşină prin oraş, dă telefoane la
cunoştinţe… Uneori MARIA era cu MÂNCAREA CALDĂ pe aragaz!!!
- Acu’ trei ani la soacră-mea în cartier s-au bătut ca chiorii
când a venit maşina care nu mai trecuse de trei săptâmâni…
Mai beau cu poftă, fiecare, câte o gură de bere. Abrudeanu se
freca pe bărbie. Un beţiv ridică sticla în sus şi răcneşte:
- Trăiască MAREA REVOLUŢIE ROMÂNĂ! Ce l-a pus la zid pe cel
mai ticălos dictator!
- I-auzi puradelu’ !
- Anul 1989 ! Nu se mai putea! Polonia! Cehoslovacia!
Germania! Ungaria! Şi acu’ România!
- De unde a-ţi luat-o!
- Mă, e, …ps, ps…
- Hai, nea Gyuszi, zi-mi şi mie că doar n-o fi groasă!
- Lasă… Acu’ să vezi c-o să fie pe toate drumurile...
- Mă duc duc acu’ s-o cumpăr!
Gyuszi ezită. Abrudan insistă. Se privesc.
- Mai, Abrudan, mai …
- Hai, nea Gyuszi! Se poate?!?
Se mai privesc odată. Iarăşi beau. Şi se mai privesc.
- Mi-a dat Dobre un bon de scos butelia… Un bon în regulă!
- Cum dracu’ ?!? DE FRICĂ!
- A fost el de capul lui la mine!
- Ei, ei?!?
- Nu eu l-am chemat!
 - Te cred! Îs nişte curve ăşti…
- C-o fi, c-o păţi… că i-au mai rămas nişte bonuri…
- Ei, na?!?
- Era oricum printre primii pe tabel…De cinşpe ani m-am
înscris… Nu poţi cu una în casă…
- Fără eşti chiar pe nicăieri.
- Aşa…a fost…
- Măi…măi…
- Am luat-o că doar nu era s-o las să se piardă. Hai noroc!
- Beau şi iarăşi se privesc. Veselie mare pe terasă. Radioul
continuă să funcţioneze. Mai apare lângă ei beţivul. Se clatină.
- Ole! Ole! Ole! A murit împuşcat marele dictator Ceauşescu de
MAREA ŞI VITEJASCA REVOLUŢIE ROMÂNĂ! Trăiască prietenia dintre
popoarele române şi ungureşti!
- Uite… Abia am apucat s-o scot…
- Nu trebuia, nea Gyuszi, nu trebuia…serios… eu nu ştiu dacă
trebuia s-o scoţi.
- Mie îmi venea rândul s-o iau. De patru ani sunt pe locul
trei!
- Te cred . Da’…
- Şi n-am apucat s-o iau…. Că i-o dam lui acesta care are
copii, că eu degeaba aveam… că-i ăstălalt care e rudă cu cutare…
eu nu eram… iar ăstălalt e tânăr şi e… membru… de viitor… în
care ne punem speranţele şi vrem să-l păstrăm…că pe mine ştiau
că nu mă apucă strechea şi stau liniştit în banca mea…
- Da, măi nea Gyuszi, dar nu e revoluţia…
- Oleeee! Trăiască Marea Revoluţie ROMÂNĂ!

VIII

În bucătărie, Gyuszi şi Maria stau la masă. Aragazul

funcţionează cu toate ochiurile. Maria îşi priveşte fericită
bărbatul. Acesta se uită la butelie. Apoi îşi toarnă o ţuică . O
dă pe gât. Se privesc. Sunt obosiţi. Ea e fericită.
- Măi, Gyuszi… Mâine ,poimâine te trezeşti c-o ia Cornel pe
Diana…
- Da’ ţie parcă nu-ţi prea plăcea…
- Mă ştii că nu te întrebă. Da’ eu ca mamă îi spun că am
obligaţia asta. O am şi i-o spun… Că în ce pot eu îl ajut…
Gyuszi o aprobă fără a-i desprinde privirea de la ea.
- Şi când se aşează la casa lui îi dau şi eu…o butelie şi…una
alta…
- Numai de nu s-ar chinui… numai… numai…
Se mai privesc o dată în ochi. Aragazul merge în continuare
cu toate ochiurile. Gyuszi o mângîie pe mână pe Maria.

IX

În club se ţine o şedinţă condusă de Frontul Salvării

Naţionale „Mecanica”. Vacarm. Mulţi vor să vorbească în acelaşi
timp. Pe podium se află comitetul. Printre ei e şi Gyuszi.
Dinicu, aflat în picioare, ţipă:
- DOMNILOR!!! Linişte! Linişte! Linişte! …Noi nu putem
satisface şi răspunde tuturor întrebărilor şi dorinţelor
dumneavoastră! Ce vreţi?!? Nici la ale mele nu putem. Asta e!
 Dar cum bine ştiţi, noi ne-am constituit prin votul
dumneavoastră ca să reglementăm câteva probleme! NOI ne-am
constituit şi organizat după cum am văzut la televizor pe
prototipul! Aşa! Nu după cum a vrut unul sau altul… că trebe o
autoritate! TREBE! Aşa temporar dar trebuie să conducă cineva.
Noi suntem în slujba Dumneavoastră Atât cât e nevoie…Aşa că şi
Frontul cel de la Bucureşti !?!
Unii îl aproba. Se face puţină linişte. Dinicu e încă
nemulţumit. Îi face un semn lui Abrudan care se ridică în
picioare. El se aşeză.
-Eu am cerut cuvântul pentru că vreau să vă întreb ceva. Am
aflat că domnul Vişan a primit o butelie…şi a primit cică şi
domnu Ivan şi…îl indică pe Gyuszi…toţi de la tovarăşul Dobre…
Stupoare! Fluierături!… Abrudan revine:
-Eu le cer să spună dacă e sau nu aşa! E sau BA!!!
Huiduieli! Ţipete! Vânzoleală!

Pe uşa clubului uzinei ies cei de la prezidiu. Se mai aud

vociferări. Dinicu le arată pumnul celor din incintă. Cei de
afară sunt tare aprinşi. Gyuszi o ia de capul lui şi pleacă.
Vreo doi îl strigă. El tot merge. Fără a întoarce capul le
schiţează un salut.

Iarăşi îl strigă.
- Gyuszi! Gyuszi !
Dar el merge; singur şi năuc de supărare. Îi vâjâie
urechile. E negru de supărare.

XI

Gyuszi, Mariaşi tatăl ei stau la masă. E noaptea de Anul

Nou. Mănâncă cu poftă. Televizorul funcţionează. Maria gustă un
pahar de vin alb. Gyuszi remarcă mulţumit şi naiv murăturile.
- Îţi place, tatiţu’ cârnatul’ ?!?
- Da! Da’ mai vreau hrean…
Îl serveşte pe bătrân . Gyuszi gustă şi el din vin. Se
înveseleşte.
- Hai noroc, Marie! C-am mai îmbătrânit un an…
- Păi nu desfaci şampania?!?
Gyuszi zâmbeşte. Se uită la bătrân şi vrea să se ridice de
la masă dar cel din faţă i-o ia înainte. Sună şi telefonul.
Maria ridică receptorul.
- Alo?!? Da?!?
- E Corneluş!
Apare din hol bătrânul cu sticle de şampanie. Uşile rămân
deschise larg în urma-i. El radiază.
- E rece ca ghiaţă! GHIAŢĂ!
Maria se învârte pe loc fără a se putea opri în timp ce
vorbeşte la telefon.
- Te pup băiatul mamii! Şi noi îţi dorim numai bine! Gata! …s-
au dus, Ceauşescu, comunismul şi dictatura! Vrei să vorbeşti cu
tata?… Şi noi îţi dorim numai bine! Vă pupăm pe amândoi!… Vă
distraţi bine? La mulţi ani! şi noi o să ciocnim! O să ne gândim
şi la voi! Oh…o…o… Numai de nu va-ţi mai chinui voi dar… lasă că
vine vremea voastră! La mulţi ani! Ţi-l dau pe tata!
- Gyuszi tocmai aşeza paharele de şampanie pe masă iar
bătrânul încerca să deschidă sticla şi era atent să nu lovească
ceva.
- Ne transmite: „La mulţi ani!” Şi el şi Diana.! Hai că vrea
să vorbească şi cu tine… E de la sindrofia lor…
Gyuszi duce receptorul la ureche. Bătrânul deschide sticla
şi toarnă şampania în pahare. Maria gesticulează vorbindu-i
tatălui.
- Să ciocnim EXACT la miezul nopţii! Un pahar pentru ei! Oh,
băiatul mamii… Atunci trebuie să ciocnim!!!
- Mai repede! Mai repede!…
Se întoarce. Gyuszi lasă receptorul telefonului în furcă.
Se serveşte şi el cu un pahar. Îl observă şi el pe Iliescu. Un
rictus al feţei. Bătrânul îl atenţionează.
- Vezi că v-a încălecat…
- Lasă tatiţu’ … şi Maria reduce volumul televizorului. Se
întoarce spre cei doi bărbaţi. Aceştia vor să ducă paharele la
gură şi să bea. Gyuszio e chiar nervos. Bătrânul se hizleşte.
Maria e precipitată în faţa televizorului.
- Să vină ceasurile!
Şi ceasurile apar pe ecran. Ele licăie şi invadează
ecranul. Sunt din ce în ce mai multe. „ La mulţi ani!”. Cei din
cameră se pupa şi se felicita! Maria radiază.!
-Pentru băiatul mamii! LA MULŢI ANI !
Îşi priveşte cu dragoste tatăl şi bărbatul. Gyuszi o
priveşte cu căldură. Cu ochii săi mari şi trişti…