Sunteți pe pagina 1din 8

ÎMI TREMURAU PICIOARELE CA LA

CUTREMUR!…

- PROZĂ-

MARIUS TH. BARNA


Cristina intră în cameră. Udă în ploaie. Şi-a oprit
pe buze salutul, observându-le pe Georgiana şi Violeta dormind.
Işi dă jos fesul. Îl aşează pe speteaza unui scaun în faţa
radiatorului alimentat cu curent de la dulia becului din plafon.
Cristina se lasă pe scaun. Se strânge toată. Işi consultă agenda
telefonică. Se opreşte când la un număr, când la o adresă. Işi
scotoceşte buzunarele. Un fişic de fise este aşezat pe colţul
mesei. Răzbat în cameră glasuri de fete, frânturi de melodii dar
şi fluierăturile băieţilor ce-şi strigă iubitele. 105 ! 105 !
105 ! MARIA !!!
Cristina deschide una din cele patru uşi identice
ale dulaplui comun. Alege de pe unul din rafturile de sus câteva
truse de farduri şi o casetă. Revine cu ele la masa aşezată între
două paturi. Intr-unul din paturi doarme Violeta, Georgiana moţăie
în cealaltă parte a camerei, în grupul supraetajat. Din când în
când sforăie. Ca şi nişte muşte, sunetele se lipesc de Cristina.
Cristina şi-a ales câteva cărţi de pe o poliţă. Pe o
foaie de hârtie trece câteva preţuri. Nu scapă neevaluate nici
şiragurile de mărgele şi vreo două broşe aflate în casetă. Poşeta
s-a golit. Banknote de lei, alături de una de dolari, aşezată sub
celofanul pachetului de tutun. Cristina rupe cu migală o coală
ministerială pe care anterior greşise începutul unei cereri. Pe
bileţele apar denumirile cursurilor , însoţite de preţuri. Beton
Armat de Păulescu, în două volume la 500 lei. Sume rezultată pe
listă este mică şi în capul tabelului apar două ciocolăţi. Afară
plouă.
Cristina aranjează în grabă masa unde rămân într-un colţ
cărţile. Impinge între geamurile ferestrei borcanul cu dulceaţă.
Vişine – MAI ; se linge pe degete. Ii vine greaţă. Capul o doare.
Scoate din poşetă un tub de lipici. Bileţele – anunţuri le îndeasă
în poşetă. Işi îmbracă fesul. Se pudrează. E palidă. Işi muşcă
buzele. Se rujează. Aruncă în poşetă un pachet de vată şi cheile.
Dar, din neatenţie, o lingură de lemn de ziarul cu coji de mere.
Iese din cameră.
Revine in cameră, însoţită de Gina. Gina degajă mai multă
forţă. Nu numai din lanţuri, geacă ci şi din mişcări, din felul de
a-şi aprinde o ţigară sau de a slobozi fumul. Căcat! Nu-şi găseşte
scrumiera. Gina îşi aruncă parker-ul pe un raft. Cristina se
aşează cuminte pe un scaun.
GINA : Eu nu înţeleg de ce vinzi ?!? Hm… Asta e cel mai uşor,
să vinzi şi să-ţi rezolvi problemele cârpind sacul.
CRISTINA : Îmi trebuie bani !… îi arată ghemotocul desfăcut
de unde socotelile se scurg.
Deşi Cristina îi face semn să vorbească mai încet, Gina
explodează.
GINA : Lasă-mă dracului cu cifrele că destul le văd la
şcoală !…Căcat ! Vinzi în pierdere !…
CRISTINA : N-am timp ! Eu orele le simt aici… repetă
ciocănitul din lentila ceasului în frunte. Cristina aproape
boceşte…
GINA : Călin?!? Bărbatul…
Gina se ridică şi deschide uşa dulapului Cristinei. Observam
că pe interior au fost lipite câteva fotografii ale unui grup de
excursionişti.
GINA : Acum poţi să vezi cum te poate apăra… că aşa să te
caţeri pe stânci cu nu ştiu câte kilograme în spate…hm…colţare…
coadă de rândunică…avalanşă….
În timp ce Gina o bombardează verbal, Cristina a scos din
buzunar cele două bancnote verzi şi le aşează în centrul mesei
golită de obiectele împinse în margine.
CRISTINA : M-am întâlnit cu el la şcoală şi mi-a dat banii.
GINA : Ei şi ? Tu nu i-ai dat un tenc de bani pe ei ?
CRISTINA : Ba da… de aia şi mai vând.
GINA : Da ? Păi de ce nu vinzi ?!? De ce ? Şi asta ! Şi
asta ! Şi asta ! Totul !...aruncă Gina umeraşele cu hainele
Cristinei. Rochiile zboară prin cameră. Plutesc şi aterizează, fie
pe pat, fie pe câte un scaun, fie pe podea. Unele sunt prinse de
Cristina, altele cad lângă cele două fete. Dulapul rămâne gol.
Cristina e înmărmurită… De ce nu vinzi ?…
VIOLETA : Ce e cu voi ?
GINA : Nimic… hai să mâncăm.
Cristina smiorcăie adunându-şi lucrurile. Un batic, un săpun,
un fir de iasomie.
Georgiana continuă să doarmă. Violeta mănâncă mahmură un măr.
Gina curăţă cartofii. Cristina o urmăreşte cu apatie. Lucrurile
vărsate din poşetă sunt pe masă. Cristina se serveşte cu o ţigară
din pachetul Ginei. Fumează înecându-se. Tuşeşte. Gina continuă să
cureţe cartofii şi să monologheze…
GINA : O femeie, dacă nu poate să stea singură dreaptă pe
picioarele ei nu-I rămâne decât să cadă… Şi gata, fără bocete!
Fără! Îşi desface cracii şi o călăresc unul după altul !… nu numai
bărbatul ei ci şi cel care îi acordă o slujbă, croitorul care-i
măsoară rochia, cofetarul care-i pregăteşte odată pe sezon un tort
de ziua copilului.
Cristina îşi strânge hainele. Îmbufnată. Violeta o urmăreşte
cu un zâmbet tâmp. Gina o apostrofează.
GINA: Tu ce faci?!? Ce tot caşti ochii ? Pune şi tu mâna !…
Violeta coboară anevoie din pat. Gina îi face cu ochiul
Cristinei. Ea îi zâmbeşte cald.
Violeta aşează un castron cu salată de masă. Patru farfurii
mici cu piureu de cartofi; în faţa uneia Cristina trasează
diferite traiectorii. Gina e în hol. Prăjeşte pe un reşou electric
câteva bucăţi de salam.
GINA: Dar dânsa? Georgiana? Nu serveşte masa? Georgiana?
GEORGIANA: Dânsa ar dori să se odihnească…
Se retrage sub pătură.
GINA: V-am invitat la masă!…
Cântă şi dansează prin cameră…
GINA: Cum zicea bunica/Pe mâncare să nu te mâni/Că-i cocoş,
bou sau vacă/Cât poţi azi să te îmbuibi.
Gina le aşează în farfurii bucăţi de salam bucăţi de salam
prăjite. Mănâncă cu poftă Violeta. Cristina înghite mecanic.
Georgiana se aşează la masă; dezgustată, refuză salamul. Taie
câteva felii de castraveţi şi le aşează pe cartofi. Gustă şi e
nemulţumită.
GEORGIANA: Vai! E uns?!?… se retrage.
Celelalte o privesc mustrător. Schimbă priviri. Nu se văd.
Mănâncă, mănâncă şi iar mănâncă. Georgiana revine la masa cu o
ceşcuţă de ness. Gina împarte bucata de salam rămasă în trei părţi
egale.
GEORGIANA: Cu mâncarea asta… se ridică şi închide furioasă
uşa de la cameră. Revine… Toată camera e plină de miros! Gina
mormăie câte ceva.
VIOLETA: Te mai miri că ai ulcer şi că ea e cu ulcer pe
spate?…
GINA: Taci! Taci! Taci! … Nu pleci?!?
GEORGIANA: Puţintică răbdare… soarbe câte o gură de cafea.
Încet şi cu multă reţinere. Îi place cafeaua. Gina fumează cu
poftă. Cristina a rămas pe gânduri. Violeta se fardează. Georgiana
se apropie de ea şi-i continuă mica şedinţă de cosmetică. Gina şi
Cristina vorbesc în şoaptă. Violeta s-a lăbărţat pe un scaun.
Georgiana, gata îmbrăcată, deschide uşa camerei.
GEORGIANA: Vio! Hai degrabă că-i sâmbătă şi-i târziu… Violeta
iese din cameră, iar Georgiana le face cu ochiul celor două.
,,Fane de mă strigă
Mătuşii să-i găsiţi vină
C-am plecat deseară
C-o mândră bălaie
Ole!
Gina şi Cristina rămân singure în cameră. Deodată, după o
pauză de câteva secunde, Gina deschide fereastra şi strigă:
GINA: Fane! Fane! Fane! şi-i răspund cu tot felul
de argouri, diferite voci bărbăteşti… Fane! A fugit mă! A fugit
vaca!
CRISTINA: Gina! Te rog…
GINA: Te înşeală mă Fane! Mintenaş şi cu doi arăbeţi!
Dar Georgiana a deschis furioasă uşa camerei. Vrea să spună
ceva şi o ucide cu privirea pe Gina. Aceasta e promptă, căci îi şi
trânteşte uşa în nas. O blochează cu yala. Se lipeşte de uşă şi
cum de dincolo Georgiana continuă să înjure, ea ţipă!
GINA: Afară! Să ţipaţi unde vă futeţi!
Rămâne lipită de uşă. Cele două fete se privesc stingherite.
GINA: News?!?
Din pat, întoarsă cu faţa la perete, Cristina îi răspunde.
CRISTINA: Rien!…

Gina revine în cameră cu două găleţi de apă. Cristina se dă


jos din pat. Gina mătură camera.
GINA: Ai fost şi la greci?
CRISTINA: Grecii dau scump. Am primit dimineaţa două adrese
în căminele de arabi unde pot să găsesc injecţii.
GINA: Şi?…
CRISTINA: Am fost cu dolarii camerei. Vrea să spună ceva şi o
ucide cu privirea pe Gina. Aceasta e promptă, căci îi şi trânteşte
uşa în nas. O blochează cu yala. Se lipeşte de uşă şi cum de
dincolo Georgiana continuă să înjure, ea ţipă!
GINA: Afară! Să ţipaţi unde vă futeţi!
Rămâne lipită de uşă. Cele două fete se privesc stingherite.
GINA: News?!?
Din pat, întoarsă cu faţa la perete, Cristina îi răspunde.
CRISTINA: Rien!…

Gina revine în cameră cu două găleţi de apă. Cristina se dă


jos din pat. Gina mătură camera.
GINA: Ai fost şi la greci?
CRISTINA: Grecii dau scump. Am primit dimineaţa două adrese
în căminele de arabi unde pot să găsesc injecţii.
GINA: Şi?…
CRISTINA: Am fost cu dolarii pe care mi-i dăduse Călin, cu
gândul că le scot mai ieftin…şi pe măsură ce vorbeşte, Cristina se
scotoceşte prin buzunare… dar am dat peste femeile lor.
Gina se opreşte din măturat. Ce femei?!?…
CRISTINA: Nişte moldovence…
GINA: Galeze… rele şi n-au lăsat din preţ…
CRISTINA: Să mă bată, tuu!
Cristina continuă să caute ceva pe masa plină de farfurii şi
nimicuri. Se uită după calorifer. Trage scaunele.
CRISTINA: Banii!! TU!
GINA: Dolarii?!?
CRISTINA: Da’ tu!
Totul se mută de colo-acolo. Panicată, Cristina tremură. Gina
descoperă într-o cută a cuverturii de pe pat bancnotele căutate.
Cristina are o descărcare nervoasă. Răsuflă uşurată dar apoi
izbucneşte în plâns. Plânge, plânge şi iar plânge.
GINA: Hai tu, că avem treabă.

Cristina spală pe jos. Gina îi dirijează mişcările. Să fie


mai ample, mai în forţă şi cu mai mult avânt.
GINA: Nu sta! Hai! Acu trei luni am spălat toate coridoarele
din cămin.
Cristina spală de zor. Vrea să spele pe sub paturi. Gina o
opreşte. Îi face semn. Cristina trage paturile. Se chinuie.
GINA: Eu mă cunosc pe mine. Ştiu ce pot…Dar tu?!?
Cristina se odihneşte. Monologhează… ,,Nici nu m-am gândit la
aşa ceva. Dar trebuie să reuşesc.Eu fac ce vreau cu mine însămi!…’
Cristina împinge grupul de paturi în mijlocul camerei. Gina
îşi aprinde o ţigară. Cu poftă fumează.
GINA: Prima ţigară… primul sărut… mâna care-ţi mângâie sânii…
primul bărbat.
CRISTINA: Pentru noi doi, la început a fost important să
reuşim să ne iubim… să ne avem…Ea spală în continuare pe jos. Cu
sete stoarce cârpa. Mută un dulăpior. Un scaun cu cărţi. Şterge de
praf o etajeră. Revine… Nu ne făceam griji…simţeam că nu vrem să
avem copii şi fiind aşa … având această dorinţă… n-o să avem
probleme… s-a oprit în faţa Ginei cu un geamantan.
GINA: Gata! Nu te mai plimba ca alea pe aici că-i fără rost.
EL! EL! EL! … Şi-i arată dulapul.
Dulapul o striveşte pe Cristina. Încearcă fără a reuşi să-l
clintească. Îi schimbă poziţia. Gina îi reaşează picioarele astfel
încât să se poată înfige în ele. Îi potriveşte palmele. O împinge
din şale. Ţipă: HAI! HAI! HAI! …pentru o clipă parcă-l clintesc.
Cristina e roşie. Crapă. Gâtul o doare.
GINA: Hai! Mai în forţă!
Cristina mugeşte. Părul i s-a despletit. Hainele se lipesc de
ea.
GINA: Împinge! ÎMPINGE! Că dacă nu ai futut-o!
CRISTINA: Nu pot! Nu pot! Nu pot!…sughite….
GINA: Să poţi că dacă nu, tot la cuţit ajungi!…
Cristina tipă: Îl aştept pe Călin!
GINA: Să ce?!? Măcar dacă te-ar călări toată noaptea şi să
scapi aşa!
CRISTINA: NOI NE IUBIM!
GINA: Atunci mută-l în mijlocul camerei….Se îmbracă. Iese…
Când mă întorc, să-l văd afară!
Cristina se chinuie să împingă dulapul. Fie că încearcă să-l
tragă, fie că se pune de-a buşilea între el şi perete, fie îl
loveşte, dar de clintit nici vorbă. Îşi rupe o unghie. Îi vine să
urle. Îşi suge degetul… O uşă se deschide şi o loveşte peste faţă.
E umilită. Dă în dulap fără rost. Trage de el. Aproape că-l
răstoarnă. Nu poate să nu înghită praf. Uneori, un gest îi scapă
şi, obosită, se şterge pe obraz. S-a murdărit. Se forţează. Simte
că plezneşte. Pantofii o strâng. Se apleacă. Apucă de un colţ. Se
taie. Vopseaua îi rămâne în palme. Şalele îi pleznesc. ÎMPINGE!…
Da! Uite că înaintează…pulpele îi tremură…îşi înghite saliva…un
ochi îi bate…Nu se lasă…Nu…Nu…Nu…Nuuu…Hai… simte că se umple de
aerul uns şi rânced. Tuşeşte, dar se îneacă, în creier gândurile
dau să iasă. Scuipă cu poftă. Plânge. Imploră. Se roagă mâncându-
şi vorbele. Camera se învârte…Nici nu-şi dă seama cum a ajuns în
centrul ei. Se lasă pe podea. Dulapul o face să vomite. E
sfârşită. Încet, încet, înctişor…
GINA: Bravo! Bravo! Bravo! O să-ţi dau un premiu!
CRISTINA: Hmmm…încearcă să spună ceva dar nu poate. Ochii i
se închid. Dă din cap aprobând-o pe Gina. De afara se aud aceleaşi
glasuri ale băieţilor care îşi strigă iubitule, aceleaşi frânturi
de muzică, acelaşi zumzet la care nu poate reacţiona.
GINA: BEA! E fiert!
Cristina ia paharul din faţa ei şi, încet, încet, încet, îl
bea. Plânge şi bea. Plânge…
Gina şi Cristina sunt aşezate pe câte un scaun faţă în faţă.
Gina îşi umple paharul şi nu-l uită nici pe al Cristinei. Fetele
îşi aprind câte o ţigară.
GINA: Vinul face bine!…
CRISTINA: O să mă ameţesc…
GINA: Ei nenică! Să vezi tu?!? Făceam nişte reprize
alternative de vin cu forţă. Dulapul, păturile şi o să luăm şi
cărţile…
CRISTINA: Nu ştiu… dar să ştii că nu pot nici cum să-l
păstrez.
GINA: Hai că eşti nebună! Şi-i mai toarnă un păhărel.
CRISTINA: NU?!? Noi am convenit că abia după ce terminăm
şcoala şi ajungem acasă la ai mei o să avem unu’ mic.
GINA: Da’ dragă, îmi dau seama…Uite…
CRISTINA: E şi chestie de bani.
GINA: Eu să nu înţeleg?…Lasă că facă şi nişte duşuri
fierbinţi…
Fetele mai beau un pahar.
CRISTINA: Şi dacă?…
GINA: Şi ce dacă?!? Tu crezi că ne oprim?!? Păi două luni
numai după injecţii o să umbli şi apoi după doctor şi atunci,
doamne fereşte, să ai ceva probleme, că te nenorocesc curcanii.
CRISTINA: Ce vite!…
GINA: Eu cred că vită eşti tu acum!
CRISTINA: Eu?
GINA: Da’ tu! MHUUU! Be! Be! Be! BEEE!
CRISTINA: Da?!?
GINA: Şi ce numai tu?!? O naţie de vite?!? Oi! Cireada
bolşevică!
Gina s-a ridicat de pe scaun şi s-a apropiat de fereastră.
Ţipă. Behăie la fereastră! Ţipă: Vasile! Vasile! Vasile! Mircea!
Ştefan! Iaşi! Constanţa! Năvodari! Agigea! Televizorul!
Televizorul!
Ţipă. Descoperă un borcan gol.
GINA: Cristina?
CRISTINA: Da? …da.
Pleosc! Borcanul se sparge de asfalt. Ura! Ura! Uraaaa! ţipă
fetele. Ele se îmbrăţişează. De afară se aude muzica. Luminile
sclipesc la diferite ferestre. După dulap apare Călin.
CĂLIN: Ce e dragă bairamu’ ăsta?!?
GINA: Ne mutăm!
CĂLIN: Poftim?
Gina aranjează pe masă şi pe pat diferite lucruri ce la
aparţin. Aruncă pe masă un geamantan. Îi face Cristinei cu ochiul.
Surprinsă, dar bucuroasă de sosirea iubitului, Cristina acceptă
complicitatea. Lui îi scapă gestul ei.
GINA: Mai multe luni. Şi împreună! Cineva trebuie să
îngrijească pe cineva!
CĂLIN: Ce spui?!?
Cristina zâmbeşte tâmp.
CĂLIN: I-auzi?!?
Se întoarce şi o scoate afară din cameră pe Gina. Gina ţipă
şi-l înjură. Cristina e surprinsă. Călin a blocat uşa. Sunt doar
ei doi. Călin şi Cristina.
Cristina se ridică de pe scaun.
CRISTINA: Ce faci?!? Gina a glumit.
CĂLIN: Lasă bancurile. Ai luat injecţiile?
Călin se învârte prin cameră. Figura imberbă nu arată
bărbăţia. E nervos. Agitat. Joacă în mână tot felul de nimicuri.
CRISTINA: Sunt prea scumpe.
De afară, Gina bate în uşă. Cei doi o ignoră. Cristina
încearcă să se apropie de Călin. Iritat, acesta o respinge.
CRISTINA: Mă pregăteam să vând ceva.
CĂLIN: Cristina…încearcă să fie mai convingător…Cristina tu
ştii că eu ţin la tine dar că acum nu pot să mă descurc făcând
ceea ce vreau. Trebuie! Acum şi cât mai repede pentru că cu cât o
întindem, va fi mai dificil şi ne va costa mai mult…
CRISTINA: Să faci sau să facem…
CĂLIN: Uite, să nu ne certăm. Mai am câteva adrese şi mă duc
să caut câteva injecţii.
Cristina îi aruncă banii. Ea se întoarce şi se aşează la
fereastră. Călin vrea să spună ceva. Renunţă. Ia banii de pe masă.
Se apropie de Cristina. Fata îl respinge.
CĂLIN: Fug! Suntem în criză de timp!…o sărută: Revin!
Uşa rămâne întredeschisă.
Cristina a rămas singură în cameră. Se opinteşte şi se
chinuie mai mult decât adineauri, dar reuşeşte să împingă dulapul
la perete. Face câte o scurtă pauză pentru a bea un pahar de vin.
Împinge paturile. Teancuri de cărţi sunt aşezate pe etajeră.
Părăseşte camera. Se clatină mergând pe coridorul lung şi sordid.
Revine cu un teu în mână. Cu meticulozitate spală podeaua camerei
care luceşte , luceşte, luceşte.
Mai bea un pahar de vin. Fiert. Simte că arde. Întră în baie.
Duşul curge neîncetat. Sleită, Cristina se aşează în ligheanul de
plastic. Îşi ridică tricoul – fustă astfel încât să nu-l ude. Apa
caldă îi face bine. O dulce moleşeală o cuprinde.
Totul se amestecă în vălmăşagul amintirilor. Totul! Clipele
când cocoţaţi pe craca unui copac aflat în scuarul de lângă o
arteră de circulaţie…şi Călin mânca floricele…Îşi aduce aminte şi
de nespălata aia care i-a băgat în mână dolarii şi care, atunci
când a sesizat că nu-i dăduse suficienţi lei, a dat-o afară ca pe
o râmă, sub privirile unsuroase ale arabului…Iat-o cu Călin în
amfiteatru…tocind de zor…Călin strănută într-una provocând
ilaritate. Ea se întoarce spre el şi-l pupă zgomotos pe nas…Sunt
împreună la el în cameră. Iau micul dejun. Afară ninge…Camera s-a
răcit. Ea s-a aşezat la fereastră bălăbănindu-şi în jos
picioarele. Etajul opt. Afară zăpada străluceşte. Uite-l pe el
mic, mic, mic…venind cu sticle de lapte. Alunecă şi pleosc…Îi
venea să urle în piaţă când s-au luat ţigăncile după ea. Ia suta
şi Postinolu’! Hai coniţă să te fuţi liniştită! Ia Postinolu’…Să
tot fugi…Să alergi…Să nu te opreşti…Să cauţi în afişurile de pe
stâlpii din complex…Să nu-ţi poţi spune numele la doctor!… Să ţi
se ceară buletinul. Să te faci ca nu-l ai. Iar să fugi, să alergi
într-una…Să tot alergi…pentru că nu ai voie să te opreşti. Nu
poţi…de fel…dacă cazi, ei te ajung. Cristina leşină în mijlocul
camerei când stoarce cârpa de spălat pe jos.
Mai mulţi o iau şi o aşează pe un pat ginecologic. Medicul şi
asistentele sunt înconjurate de câţiva ofiţeri. Unul are poşeta.
Actele ei sunt cercetate. Îi scotoceşte portmoneul. Ţipă! Imploră!
Iertare! Se simte sfârtecată! Apelează la medici. Aceştia rămân în
spatele poliţiştilor. Ţipă. Plânge. Urlă!
Gina o ia în braţe. O calmează. O aşează în pat. Cristina e
lividă.
GINA: Linişteşte-te! Hai că e bine…E bine…BINE!?!
CRISTINA: Îmi tremurau picioarele ca la cutremur…

Cristina e întinsă pe pat. Gina caută într-o cutie de


medicamente. Iese din cameră. Cristina nu are nici o reacţie.
Linişte. Revine Gina în cameră. Toarnă apă într-un pahar. Are în
mână pastilele de algocalmin. Apare Călin. Gina îl linişteşte din
priviri. Călin îngenunchează la marginea patului. Gina îi dă
Cristinei să bea calmantul. Călin tace. Gina părăseşte camera.
Călin se ridică şi se întinde lângă Cristina. O mângâie cu
duioşie şi tandreţe. Îi aranjează cuvertura. Cristina deschide
ochii.
CRISTINA: E bine…
CĂLIN: Şşş…şşş…şş…şş…Hai giu-giu. Vise plăcute!
CRISTINA: Îmi tremurau picioarele ca la cutremur…
CĂLIN: Linişte…şş…şş.
Călin se ridică şi stinge lumina. Se aşează din nou lângă ea.
O sărută pe frunte. Firave raze ale lunii camera o luminează.
CĂLIN: Aşa mi-eşti de dragă…
CRISTINA: Îmi tremurau picioarele ca la cutremur!…