L.6.

GENERATORUL ELECTRIC DE CURENT CONTINUU

1. CONSIDERAŢII TEORETICE

1.1. Elemente constructive

Generatorul de curent continuu prezintă două elemente constructive principale: un

stator numit şi inductor şi un rotor numit şi indus.
Statorul se compune din: carcasă, scuturi portlagăr, poli magnetici aparenţi,(principali
şi auxiliari), înfăşurări(de excitaţie, de compensare şi auxiliare), suport portperii şi cutie de
borne. Carcasa confecţionată din material feromagnetic (de regulă oţel masiv) serveşte
pentru închiderea câmpului magnetic între doi poli alăturaţi. Poli magnetici principali sunt
realizaţi din tole, au talpa polară lată şi sunt echipaţi cu o înfăşurare de tip concentrat (de
excitaţie) realizate din bobine masive înseriate astfel încât doi poli succesivi sunt de nume
contrar. Generatoarele de medie şi mare putere sunt echipate suplimentar cu înfăşurări de
compensare (distribuite în crestături longitudinale practicate în tălpile polilor principali) şi
înfăşurări auxiliare (realizate din bobine masive dispuse pe miezurile polilor auxiliari)
înseriate cu înfăşurarea rotorică. Polii auxiliari sunt realizaţi din tole, au talpa îngustă şi
sunt dispuşi pe axele neutre, alternând cu polii principali.
Rotorul se compune din: miez magnetic, înfăşurare indusă, colector lamelar, arbore şi
ventilator centrifugal. Miezul magnetic realizat din tole are formă cilindrică şi prezintă
crestături longitudinale în care este dispusă înfăşurarea rotorică. Aceasta este realizată din
mai multe bobine înseriate ce formează un circuit închis. Capetele fiecărei bobine sunt
conectate la câte două lamele a colectorului, aşa fel dispuse încât atunci când lamelele trec
pe sub perii (care scurcircuitează temporar bobina) laturile acesteia se află în axele neutre
ale polilor principali. Pe colector calcă “ 2p ” grupuri de perii din grafit (dispuse în axele
polilor principali) prin intermediul cărora înfăşurarea rotorică se leagă la cutia de borne.
Funcţie de modul de conectare a înfăşurării de excitaţie faţă de înfăşurarea rotorică se
deosebesc: generatoare cu excitaţie separată (fig. 1) şi generatoare autoexcitate (cu excitaţie
serie - fig. 2, cu excitaţie derivaţie - fig. 3, şi cu excitaţie mixtă - fig. 4).

+ + + +
I I I
I=Ia Ie Ia Ie Ia
U U
U R U Rs Rd Rs
Rsep d
G G G G
= = = =
Rc Ra Ra Ra Rc Ra
Ie
Rc Rc
- + - - - -

Fig. 0 Fig. 2 Fig. 3 Fig. 4

 1.2 Principiul de funcţionare al generatorului cu excitaţie separată

Dacă se alimentează înfăşurarea de excitaţie cu o tensiune continuă, curentul de

excitaţie Ie care o parcurge dă naştere unui flux de excitaţie (numit şi principal), care
depinde neliniar de curent şi care se închide longitudinal prin maşină. Antrenând rotorul
din exterior la o turaţie “ n ”, în bobinele înfăşurării rotorice se induc tensiuni
electromotoare alternative de frecvenţă :
f = pn / 60 (1)

La regimul de generator, colectorul şi periile au rolul de redresor mecanic, astfel că la

perii apare o tensiune electromotoare rezultantă de mers în gol, continuă (cu mici ondulaţi)
având valoarea medie :

Eo = Ke Fe n (2)

unde Ke este constanta electromecanică a generatorului.

Dacă la bornele înfăşurării rotorice se leagă un consumator care absoarbe curent
rotoric Ia, acesta dă naştere unui câmp propriu Φa (de reacţie a indusului) care se închide
transversal prin generator. În cazul generatoarelor echipate cu înfăşurări de excitaţie şi de
auxiliare, fluxurile acestora, Φk respectiv Φc (transversale) au rolul de a neutraliza reacţia
indusului care are efect nefavorabil asupra funcţionării generatorului. Prin urmare la
funcţionarea în sarcină în întrefier apare un flux magnetic Φ rezultat prin suprapunerea
celor patru fluxuri amintite mai sus. Fluxul Φ este cu atât mai mic decât Φa cu cât sarcina
generatorului este mai mare. Câmpul rezultant acţionează asupra rotorului în sensul frânării
acestuia cu un cuplu electromagnetic de valoare medie :

M = KM Φ Ia (3)

unde Km este constanta mecanică a maşinii.

Tensiunea electromotoare la funcţionare în sarcină,

E = KE Φ n (4)

determină o tensiune la perii :

U = E - Ra Ia (5)

unde Ra este rezistenţa la perii a înfăşurării rotorului.

1.3 Caracteristici de funcţionare

Caracteristica de mers în gol, Eo(Ie) se determină la turaţie nominală şi funcţionare în

gol, alimentând de regulă înfăşurarea de excitaţie de la o sursă separată (indiferent de
modul de conectare al excitaţiei în regim normal de funcţionare al generatorului). Alura
caracteristicii (fig.5) va reproduce dependenţa neliniară dintre fluxul şi curentul de
excitaţie, asemănătoare cu caracteristica de primă magnetizare B(H) a circuitului magnetic
al generatorului.
În lipsa curentului de excitaţie, magnetismul permanent al polilor principali induce o
tensiune electromotoare Erem = (0,05 - 0,1)Un.
 Caracteristica externă U(I), arată cum variază tensiunea la borne la creşterea curentului
de sarcină I când generatorul este antrenat la turaţie nominală şi nu se intervine din exterior
asupra circuitului de excitaţie (fig. 6).
Caracteristica de reglare Ie (I) indică modul în care trebuie modificat curentul de
excitaţie astfel încât tensiunea la borne să rămână constantă când creşte curentul de sarcină,

E0 U Ie

.
dif
E0
M ad
mixt

xt
E0

mi
sep
iv
Ue
deri
v der
Ie0 sep
Ν mixt
Erem
α dif. mixt ad
αcr
Ie I I

Fig. 5 Fig. 6 Fig. 7

generatorul fiind antrenat la turaţie nominală (fig.7).

1.4 Autoexcitarea generatorului de c.c

Autoexcitat se face de regulă la mers în gol şi impune îndeplinirea a trei condiţii:

a) polii principali să prezinte magnetism remanent. Astfel, trebuie magnetizaţi prin excitare
temporară de la o sursă de c.c.
b) înfăşurarea de excitaţie trebuie conectată în aşa fel încât tensiunea electromotoare Erem
să producă un curent de excitaţie care să întărească fluxul magnetic remanent.
Astfel, trebuie inversate conexiunile înfăşurării de excitaţie sau inversat sensul de
rotaţie. La generatorul serie circuitul rotoric trebuie să fie închis. La generatorul cu
excitaţie mixtă diferenţială, excitaţia serie se scurcircuitează pe durata autoexcitării.
c) rezistenţa circuitului de excitaţie trebuie să nu depăşească o valoare critică Rcr.
O dată realizate aceste condiţii, rotorul generatorului (antrenat la turaţie nominală) va
fi sediul unei tensiuni electromotoare Erem indusă de magnetismul remanent al polilor
principali. Această t.e.m. va determina apariţia unui curent de excitaţie, al cărui câmp se va
suprapune adiţional peste cel remanent. Urmează o creştere a t.e.m. şi apoi din nou a
curentului şi a câmpului de excitaţie, procesul de autoexcitare desfăşurându-se în avalanşă
până când t.e.m. atinge valoarea corespunzătoare punctului M în care caracteristica de mers
în gol E0 (Ie) intersectează dreapta de excitaţie :

Ue = Ie (Re + Ra +Rc), (6)

unde Re şi Rc sunt rezistenţele înfăşurării de excitaţie respectiv a reostatului de câmp. Din

fig.5 se constată că panta “ tg α ” a dreptei de excitaţiei trebuie să fie mai mică decât o
valoare critică :

tg αcr = Rcr , (7)

Astfel, punctul de intersecţie dintre două caracteristici se stabileşte undeva în N pe

prima porţiune neliniară a caracteristicii de mers în gol, la tensiune mică, şi autoexcitarea
nu are loc.
 2. PROCEDEU EXPERIMENTAL

2.1 Se identifică părţile componente ale unui generator de c.c. se determină bornele, se
măsoară rezistenţele înfăşurărilor şi se identifică mărimile nominale de pe placa de timbru.
Rezultatele se trec în tabelul 1.

Tabelul 1
P2N UN IN P1N ηN n Ra Rd Rs Rcr
(W) (V) (A) (W) (rpm) (Ω) (Ω) (Ω) (Ω)

2.2 Se aleg aparatele şi se realizează montajul din figura 8.

R K3
A2

S M A1
~ n
V1
T
Ra
Rd Rs
G Ru
=

K1 K2
Rc

Fig. 8

2.3 Se determină caracteristica de mers în gol a generatorului G cu înfăşurarea de

excitaţie legată în derivaţie.
Cu întrerupătoarele K1, K2 închise, K3 deschis şi reostatul de câmp Rc la rezistenţă
maximă, se conectează la reţea motorul de antrenare M. Scurcircuitând treptat reostatul Rc,
se citesc: curentul de excitaţie Ie (ampermetrul A1) şi t.e.m. E0 (voltmetrul V1) . Rezultatele
se trec în tab.2. Se trasează apoi E0 (Ie) şi se determină grafic rezistenţa critică Rcr = tg
αcr, completându-se tabelul 2.

Tabelul 2
E0 (V)
Ie (A)

2.4 Se determină caracteristicile externe U (I).

Se fac mai întâi determinări pentru regimul de generator cu excitaţie derivaţie (K1 şi K2
închise). Cu întrerupătorul K3 deschis se reglează Rc astfel încât tensiunea la borne
(voltmetrul V1) să aibă valoarea nominală UN. Cu reostatul Ru la rezistenţă maximă se
închide K3. Se scurcircuitează apoi treptat Ru citind tensiunea la borne U (voltmetrul V1) şi
curentul de sarcină I (ampermetrul A2). Rezultatele se trec în tabelul 3.

Tabelul 3
I (A)
U (V) Ex. deriv
U (V) Ex. mixt. ad.
U (V) Ex. mixt. dif.

Se deschide apoi K1 introducând în circuit excitaţia serie. Dacă tensiunea la borne

scade cele două înfăşurări sunt cuplate diferenţial, iar dacă tensiunea la borne creşte
cuplajul este adiţional.
Se deschide apoi K3 şi se fixează tensiunea U la valoarea nominală cu reostatul Rc. Se
aduce Ru pe rezistenţa maximă şi se închide K3. Se scurcircuitează treptat Ru citind
tensiunea U (voltmetrul V1) şi curentul de sarcină I (ampermetrul A2). Rezultatele se trec în
tabelul 3.
Se deschid K3 şi K2 şi se închide K1. Se reiau determinările întocmai ca la aliniatul de
mai sus; se deschide K3. Rezultatele se trec în tabelul 3. Se trasează caracteristicile U (I)
pentru cele trei tipuri de excitaţie.
2.5 Se determină caracteristica de reglare Ie (I) pentru funcţionarea cu generator cu
excitaţie derivaţie.
Cu întrerupătoarele K1 şi K2 închise şi K3 deschis se fixează tensiunea la borne
(voltmetrul V1) la valoarea nominală cu ajutorul reostatului Rc.
Se aduce Ru pe rezistenţă maximă şi se închide K3. Se scurcircuitează apoi treptat
reostatul Ru. Pentru fiecare valoare a lui Ru se citesc curenţi de sarcină I
(ampermetrul A2) şi de excitaţie Ie (ampermetrul A1) numai după ce de fiecare dată se
reglează Rc astfel încât tensiunea la borne să aibă valoarea nominală Un (voltmetrul V1).
Rezultatele se trec în tabelul 4 şi se trasează caracteristica Ie (I).

Tabelul 4
Ie(A)

I(A)