Recidiva in dreptul penal roman

Definitia recidivei
Dupa unii autori, recidiva vine de la re si cadere, insa arata ca acest cuvant
nu este de origine latina. Alti autori considera ca denumirea de recidiva vine de la
verbul latin recid-ere. Oricare ar fi originea cuvantului, autorii arata ca notiunea
de revidiva inseamna „a cadea din nou” subintelegandu-se in infractiune. Cu alte
cuvinte, asa cum se exprima alti autori „recidiva este recaderea in criminalitate
(infractiune)”.
Profesorul Traian Pop, precizeaza ca „ prin recidiva in sensul cel mai larg
si in general intelegem recaderea in criminalitate dupa o condamnare
anterioara”.
In legea penala in vigoare in tara noastra, nu se da o definitie generala a
recidivei, ci definitiile diferitelor modalitati ale recidivei.
Cu toate acestea, in teoria Dreptului penal, recidiva a fost definita in
general sub diferite forme. Profesorul Buzea arata ca „recidiva consta in situatia
juridica exceptionala, a unui infractor, care, dupa ce savarseste una sau mai
multe infractiuni pentru care nu este condamnat definitiv, si, uneori a, executat
pedeapsa, mai comite o noua infractiune”.
Starea de recidiva poate fi definita ca: „starea sau situatia in care se afla
infractorul care a savarsit una sau mai multe infractiuni de o anumita gravitate,
dupa condamnarea penala definitiva, stare ce face sa se nasca prezumtia de
perseverare a infractorului pe calea activitatii antisociale si poate atrage de accea,
o agravare a pedepsei pentru infractiunile savarsite in aceasta stare”.
Sau „recidiva este o situatie juridica care consta in aceea ca un infractor,
dupa ce a savarsit una sau mai multe infractiuni pentru care a fost condamnat la
una sau mai multe pedepse private de libertate, comite o noua infractiune dupa
ramanerea definitiva a hotararii, in timpul executarii, dupa executarea, gratierea
sau prescriptia pedepsei”.
Profesorul Oancea, avand in vedere diferitele forme de recidiva, din
acestea deduce ca, recidiva, ca notiune generala, consta in aceea ca, „dupa o
1
condamnare definitiva sau dupa executarea unei pedepse pentru o nfractiune,
aceeasi perosana savarseste din nou o infractiune”.
Asadar, recidiva a fost definita in general, ca fiind situatia in care dupa o
candamnare definitiva, la o pedeapsa cu inchisoarea executata sau nu, cel
condamnat savarseste din nou o infractiune.
Recidiva, potrivit Codului penal la data intrarii sale in vigoare, avea o sfera
larga de cuprindere a unor situatii multiple de pluritate infractionala. Astfel, in ce
priveste primul termen al recidivei era suficient o candamnare la o pedeapsa cu
inchisoarea mai mare de 6 luni pentru orice infractiune indiferent de forma
vinovatiei cu care a fost comisa, iar in legatura cu cel de-al doilea termen al
recidivei era suficienta savarsirea unei infractiuni indiferent de cuantumul
pedepsei prevazut de lege si de forma de vinovatie cu care a fost savarsita.
Prin modificarile aduse Codului penal, recidiva a primit o strctura noua in
ce priveste ambii termeni.
Articolul 37 alin. 1 Cod penal a fost modificat atat in ceea ce priveste
recidiva postcondamnatorie, recidiva posteexecutorie, cat si asa-zisa, mica
recidiva. In toate cele trei cazuri, textul modificat prevede ca, pentru a exista
recidiva, savarsirea din nou a unei infractiuni trebuie sa fie cu intentie, iar legea
sa prevada pentru acea infractiune pedeapsa inchisorii mai mare de un an.
Asadar, o prima modificare consta in restrangerea infractiunilor care pot
alcatui termenii recidivei numai la faptele intentionate.
cealalta modificare – dupa prima condamnare trebuie sa priveasca o
pedeapsa privata de libertate mai mare de 6 luni – prevede ca si a doua
infractiune trebuie sa prezinte un anumit grad de pericol social impunand
conditia ca pedeapsa prevazuta de lege pentru cea de-a doua fapta sa fie
inchisoarea mai mare de un an.
Pornind de la modificarile survenite prin Legea nr. 6/1973, in literatura de
specialitate, recidiva a fost definita astfel :”Exista recidiva cand dupa o
condamnare definitiva la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, sau cel putin 3
condamnari sub 6 luni, executate sau nu, condamnatul savarseste din nou o
infractiune cu intentie, pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare
de un an”.
2
 „Recidiva exista cand aceeasi persoana a savarsit una sau mai multe
infractiuni intentionate, sanctionate de lege cu inchisoarea mai mare de un an,
singura, fie alternativ cu amenda dupa ce a fost condamnata definitiv pentru o
alta infactiune la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, sau cel putin 3
condamanari de 6 luni sau mai mici, ori dupa executarea unor asemenea
pedepse.”
Sau „recidiva exista atunci cand dupa condamnarea definitiva la pedeapsa
inchisorii mai mare de 6 luni (sau cel putin la 3 condamanari de 6 luni cu
inchisoarea) dupa executarea sau inlaturarea executarii unei atare condamnari,
cel condamnat savarseste din nou, la un anumit interval de timp, o infractiune
determinata de o gravitate determinata, iar nici un impediment legal nu exclude
retinerea starii de recidiva.”
Sintetizand cele de mai sus si extragand elemente comune si generale ale
formelor de recidiva reglementate prin art. 37 lit. a-c Cod penal incercam sa
definim recidiva, ca forma a pluritatii de infractiuni, ca fiind „starea sau situatia
juridica in care se afla un inculpat care dupa ce a fost condamnat printr-o
hotarare ramasa definitiva la o pedeapsa cu inchisoarea de o anumita durata,
executata sau nu, savarseste ulterior chiar si numai o singura infractiune in
anumite conditii precizate de legea penala”.
Recidivă există în următoarele cazuri:
a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa
închisorii mai mari de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu
intenţie, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia
sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune
este închisoarea mai mare de un an;
b) când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după
graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de
prescripţie a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din
nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai
mare de un an;
c) când după condamnarea la cel puţin trei pedepse cu închisoare până la 6 luni
sau după executare, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după
3
prescrierea executării a cel puţin trei asemenea pedepse, cel condamnat
săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea penală prevede
pedeapsa închisorii mai mare de un an.
Există recidivă şi în cazurile în care una dintre pedepsele prevăzute la
alin.1 este detenţiunea pe viaţă.
Pentru stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute în al. 1 lit. a) şi b)
şi al. 2, se poate ţine seama şi de hotărârea de condamnare pronunţată în
străinătate, pentru o faptă prevăzută şi de legea română, dacă hotărârea de
condamnare a fost recunoscută potrivit dispoziţiilor legii.”
Pornind de la reglementările în vigoare recidiva poate fi definită ca o
formă a pluralităţii de infracţiuni care există când după o condamnare definitivă
la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni ori
după cel puţin trei condamnări la pedeapsa închisorii de până la 6 luni,
neexecutate sau în cazul în care condamnarea vizează pedeapsa închisorii chiar
după executarea acesteia, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu
intenţie (într-un anumit timp determinat), pentru care legea prevede pedeapsa
detenţiunii pe viaţă ori pedeapsa închisorii mai mare de un an.
Termenii recidivei
Prin termeni ai recidivei se înţeleg, în general, elementele constitutive ale
stării de recidivă (structura recidivei) şi care au un rol important în
reglementarea juridică a recidivei. Aceste elemente sunt:
* o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii de o anumită durată
(peste 6 luni sau 3 condamnări de până la 6 luni) precum şi detenţiunea pe viaţă;
* săvârşirea din nou a unei infracţiuni intenţionate de o anumită gravitate
după o condamnare definitivă.
Condiţii de existenţă ale recidivei
Din normele penale în vigoare rezultă următoarele condiţii generale
necesare pentru a se realiza starea de recidivă:
A. Existenţa unei condamnări definitive.
Hotărârea de condamnare trebuie să aibă caracter definitiv şi să privească
pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni sau cel puţin trei condamnări până la 6
luni sau de 6 luni, pronunţate pentru infracţiuni intenţionate, precum şi
4
condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Condamnarea trebuie să privească
o faptă intenţionată, dar poate să aibă ca obiect şi o faptă praeterintenţionată, ea
poate fi pronunţată pentru o faptă consumată sau o tentativă pedepsibilă ori
pentru una din formele de participaţie prevăzute de lege (coautor, instigare,
complicitate).
O hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii de 6 luni sau sub 6 luni,
ori la pedeapsa cu amenda, nu poate genera recidiva. De asemenea, nu există
stare de recidivă dacă noua infracţiune s-a săvârşit după ce hotărârea definitivă a
fost casată în urma recursului cu trimitere pentru o n ouă judecare şi înainte ca
noua hotărâre definitivă să se fi pronunţat în acea cauză. Recidiva nu subzistă
nici în cazul în care după pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare
persoana săvârşeşte o nouă infracţiune, însă ulterior, hotărârea definitivă este
desfiinţată printr-o cale extraordinară de atac (recurs în anulare, revizuire,
contestaţie în anulare).
B. Săvârşirea unei noi infracţiuni.
Starea de recidivă presupune ca după condamnarea definitivă (indiferent
dacă s-a executat ori nu pedeapsa) făptuitorul să săvârşească o nouă infracţiune.
Condamnarea anterioară constituie doar o premisă de care depinde existenţa
recidivei, lăsând deschisă posibilitatea apariţiei sale. Ea se naşte însă numai cu
săvârşirea celei de-a doua infracţiuni care formează cel de-al doilea termen al său.
A doua infracţiune poate să constea într-o faptă consumată, o tentativă
pedepsibilă sau într-un act de participaţie la o faptă prevăzută de legea penală.
Condiţia este ca infracţiunea săvârşită după condamnarea definitivă, să fie o faptă
intenţionată (poate fi şi praeterintenţionată), iar legea să prevadă pentru ea
pedeapsa închisorii mai mare de 1 an. Nu interesează pedeapsa pronunţată de
instanţă ci aceea prevăzută în norma de incriminare. Acest al doilea termen poate
să constea într-o singură infracţiune sau în mai multe infracţiuni concurente,
fiecare infracţiune concurentă constituind al 2-lea termen al recidivei.
C. Condamnarea anterioară şi noua infracţiune să privească acelaşi
făptuitor.
Recidiva, ca formă a pluralităţii de infracţiuni presupune, ca cei doi
termeni să fie realizaţi de acelaşi făptuitor. Făptuitorul, în raport cu cei doi
5
termeni, poate fi autor sau coautor în săvârşirea unei infracţiuni şi instigator sau
complice în comiterea alteia, cu condiţia ca în toate aceste situaţii să se realizeze
prevederile legii atât în ce priveşte prima condamnare, cât şi noua infracţiune
comisă.,
Se exclud din categoria subiecţilor recidivişti minorii care au suferit o
condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, pronunţată pentru o
infracţiune săvârşită în perioada minorităţii, după care săvârşesc din nou o
infracţiune, în perioada minorităţii sau după ce au devenit majori. Această formă
de pluralitate realizată nu se încadrează în recidivă.
Condamnări care nu atrag starea de recidivă.
Art. 38 din Codul penal prevede:
„La stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de
condamnare privitoare la:
a) infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii;
b) infracţiunile săvârşite din culpă;
c) infracţiunile amnistiate;
d) faptele care nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală.
De asemenea, nu se ţine seama de condamnările pentru care a intervenit
reabilitarea, sau în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.”
Formele recidivei
a) Recidiva postcondamnatorie (denumită în literatura veche şi formală
sau fictivă) există atunci când cea de-a doua infracţiune se săvârşeşte înainte de
executarea primei condamnări, în timpul executării acesteia ori în stare de
evadare.
b) Recidiva postexecutorie (denumită în literatura veche şi reală) se
realizează când a doua infracţiune se săvârşeşte după executarea primei
condamnări, după graţierea sau prescripţia executării pedepsei cuprinsă în
aceasta. Recidiva postexecutorie pune în evidenţă o periculozitate socială sporită
a persoanei.
c) Recidiva mare se caracterizează prin aceea că primul termen este
alcătuit dintr-o condamnare la pedeapsa închisorii care trebuie să depăşească o
anumită limită prevăzută de lege (mai mare de 6 luni).
6
 d) Recidiva mică există în cazul în care primul termen este alcătuit dintr-
un număr de condamnări, indicat de lege (3 condamnări), privitoare la pedeapsa
închisorii sub limita de la care începe recidiva mare (sub 6 luni sau de 6 luni). De
ex: recidiva mică există atunci când după trei condamnări definitive la pedeapsa
închisorii de 6 luni sau sub 6 luni cel condamnat săvârşeşte o nouă infracţiune.
e) Recidiva temporară impune ca noua infracţiune să se comită într-un
anumit interval de timp de la pronunţarea sau executarea primei condamnări.
f) Recidiva perpetuă sau permanentă se caracterizează prin aceea că cea
de-a doua infracţiune se poate comite oricând la un interval oricât de mare de la
prima condamnare.
g) Recidiva cu efect unic există când repetarea recidivei nu agravează legal
răspunderea penală a făptuitorului. Oricât s-ar repeta starea de recidivă,
făptuitorul va fi sancţionat în aceleaşi limite legale de pedeapsă.
h) Recidiva cu efect progresiv se caracterizează prin prevederea în lege a
unui regim ce constă în agravarea pedepsei cu fiecare nouă recidivă sau în caz de
repetare a stării de recidivă.
i) Recidiva cu regim sancţionator uniform presupune acelaşi regim de
sancţionare pentru toate formele recidivei.
j) Recidiva cu regim de sancţionare diferenţiat implică un regim de
sancţionare diferit pentru formele recidivei.
k) Recidiva generală nu cere o asemănare între infracţiunile reunite în
persoana aceluiaşi făptuitor, ele fiind de natură diferită.
l) Recidiva specială impune cerinţa ca cei doi termeni să fie de acelaşi gen,
de aceeaşi natură.
m) Recidiva teritorială (naţională) este atunci când prima condamnare
este pronunţată de o instanţă naţională (de instanţa română).
n) Recidiva internaţională este atunci când poate constitui termen al său şi
o condamnare pronunţată în străinătate (de o instanţă străină).
o) Recidiva absolută este atunci când pentru existenţa sa nu se impune o
anumită gravitate primei condamnări.

7
 p) Recidiva relativă este atunci când pedeapsa primei condamnări este de
o anumită gravitate (prima condamnare să privească pedeapsa închisorii mai
mare de 6 luni).
Reglementarea recidivei în legea penală română
1. Recidiva postcondamnatorie (recidiva mare) există atunci când după
rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai
mari de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, înainte
de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de
evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este
închisoarea mai mare de un an.
Condiţii de existenţă ale recidivei:
- să existe o hotărâre de condamnare definitivă la pedeapsa detenţiunii pe
viaţă sau la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni. O hotărâre de condamnare
privind o pedeapsă cu închisoarea de 6 luni sau amendă nu poate constitui prim
termen al recidivei .
- infracţiunea pentru care s-a pronunţat condamnarea să fie intenţionată
sau praeterintenţionată.
- pentru hotărârea definitivă de condamnare la pedeapsa închisorii mai
mare de 6 luni să nu fie incidentă vreuna din cauzele prevăzute în art. 38 Cod
penal, care înlătură starea de recidivă.
- să se săvârşească o nouă infracţiune intenţionată, pentru care legea
prevede pedeapsa închisorii mai mare 1an. Se are în vedere pedeapsa prevăzută
de lege şi nu aceea pronunţată de instanţă. Dacă pedeapsa este de un an sau mai
mică nu se reţine recidiva.
- infracţiunea trebuie să se săvârşească în următoarele momente :
* înainte de începerea executării când pedeapsa nu a fost
pusă în executare sau când condamnatul s-a sustras de la executare, ori a obţinut
amânarea executării pedepsei ( când condamnatul suferă de o boală care îl pune
în imposibilitatea de a executa pedeapsa; condamnata este gravidă sau are un
copil mai mic de 1 an; executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave
pentru condamnat, familie sau unitatea care lucrează);
* în timpul executării;
8
 * în stare de evadare.
- condamnarea anterioară şi noua infracţiune să privească
acelaşi făptuitor.
2. Recidiva postexecutorie (recidiva mare) există când, după executarea
unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau a
restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării
pedepsei, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, pentru care
legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an (sau a detenţiunii pe viaţă).
Ceea ce caracterizează această formă este faptul că primul termen constă într-o
condamnare executată sau considerată ca executată. Pedeapsa se consideră
executată în cazul în care a intervenit graţierea (totală sau a restului de pedeapsă)
ori s-a împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei.
Condiţii de existenţă:
- pedeapsa care constituie obiectul primei condamnări trebuie să fie
executată, graţiată sau prescrisă, după care cel condamnat să săvârşească o nouă
infracţiune;
- cea de-a doua infracţiune se poate comite după executarea primei
pedepse ce formează obiectul primei condamnări;
- se mai realizează atunci când fapta se comite după împlinirea termenului
de prescripţie a executării pedepsei;
- săvârşirea unei noi infracţiuni intenţionate pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii mai mare de 1 an;
- atât prima condamnare cât şi a doua infracţiune să privească acelaşi
făptuitor.
3. Recidiva mică (postcondamnatorie şi postexecutorie) există atunci când
după condamnarea la cel puţin trei pedepse cu închisoare până la 6 luni sau de 6
luni sau după executarea, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori
după prescrierea executării a cel puţin 3 asemenea pedepse, cel condamnat
săvârşeşte din nou o infracţiune, cu intenţie, pentru care legea prevede pedeapsa
închisorii mai mare de 1 an.
Condiţii de existenţă:

9
 - să existe cel puţin 3 condamnări definitive la pedeapsa închisorii sub 6
luni sau de 6 luni. Dacă cele 3 condamnări nu au fost executate, mica recidivă
este postcondamnatorie, iar dacă pedepsele s-au executat ori s-au stins în alt mod
recidiva mică este postexecutorie.
- să se săvârşească o nouă infracţiune intenţionată (sau
praeterintenţionată) pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1
an.
- atât prima condamnare cât şi a doua infracţiune să privească acelaşi
făptuitor.
Recidiva mică este teritorială întrucât condamnările trebuie să fie
pronunţate de instanţele române. Recidiva mare poate fi şi internaţională, în
sensul că la stabilirea stării de recidivă se poate ţine seama şi de o condamnare
pronunţată în străinătate mai mare de 6 luni. Recidiva mică este generală, în
sensul că nu se cere o asemănare între termenii recidivei.
4. Recidiva internaţională se caracterizează prin aceea că prima
condamnare este pronunţată de o instanţă străină.
Condiţiile de existenţă sunt:
- hotărârea e condamnare pronunţată de instanţa străină trebuie să
privească o faptă prevăzută şi de legea penală română;
- hotărârea de condamnare trebuie recunoscută de o instanţă română;
- recidiva internaţională este admisă numai pentru marea recidivă, deci
condamnarea pronunţată în străinătate să aibă ca obiect o pedeapsă cu
închisoarea mai mare de 6 luni, sau pedeapsa detenţiunii pe viaţă;
- recidiva internaţională are caracter facultativ.
Pedeapsa în caz de recidivă.
Art. 39 din Codul penal dispune:
„ În cazul recidivei prevăzute în art. 37 al. 1 lit. a), pedeapsa stabilită
pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea
anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor art. 34 şi 35. Sporul prevăzut în art.
34 al. 1 lit. b) se poate mări până la 7 ani.

10
 Dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între
pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea
săvârşită ulterior.
În cazul săvârşirii unei infracţiuni după evadare, prin pedeapsa anterioară
se înţelege pedeapsa care se execută, cumulată cu pedeapsa aplicată pentru
evadare.
În cazul recidivei prevăzute în art. 37 al. 1 lit. b) se poate aplica o pedeapsă
până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul
închisorii se poate adăuga un spor până la 10 ani, iar în cazul amenzii se poate
aplica un spor de cel mult două treimi din maximul special.
În cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. c, se aplică în mod corespunzător
dispoziţiile din alineatele precedente.
Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi mai înainte
ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată, se descoperă că cel
condamnat se află în stare de recidivă, instanţa aplică dispoziţiile din al. 1. în
cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. a şi dispoziţiile din al. 4 în cazul recidivei
prevăzute în art. 37 lit. b.
Dispoziţiile alineatului precedent se aplică şi în cazul în care condamnarea
la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa
închisorii.”
1) Sancţionarea recidivei postcondamnatorii.
În cazul recidivei postcondamnatorii pedeapsa stabilită pentru
infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară
se contopesc după regulile privitoare la concursul de infracţiuni prevăzut de art.
34 şi 35 din Codul penal. Sporul care se poate adăuga la maximul special al
pedepsei închisorii în cazul recidivei postcondamnatorii este de până la 7 ani.
Dacă însă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între
pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea
săvârşită ulterior.
2) Sancţionarea recidivei postexecutorii.
Sancţionarea recidivei postexecutorii formează obiectul dispoziţiilor
înscrise în art. 39 al. 4 din Codul penal, potrivit căruia „ în cazul recidivei
11
prevăzute de art. 37 lit. b, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special.
Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un
spor de până la 10 ani, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult
două treimi din maximul special”.
3) Sancţionarea micii recidive.
În funcţie de forma recidivei mici se va aplica regimul de sancţionare
prevăzut în art. 39 alin. 1 pentru recidiva mică postcondamnatorie şi cel prevăzut
în art. 39 alin. 4 pentru recidiva mică postexecutorie.
Descoperirea ulterioară a stării de recidivă.
În art. 39 alin. 6 din Codul penal se prevede recalcularea pedepsei când o
persoană a fost condamnată definitiv şi se descoperă ulterior starea d recidivă.
Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi mai înainte ca
pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată se descoperă că cel
condamnat se află în stare de recidivă, instanţa aplică dispoziţiile de sancţionare
ale recidivei postcondamnatorii sau postexecutorii, după caz. Dacă starea de
recidivă se descoperă ulterior executării pedepsei, dispoziţiile de recalculare din
art. 39 alin. 6 devin inoperabile. Dispoziţiile privind recalcularea pedepsei, ca
urmare a descoperirii ulterioare a stării de recidivă sunt aplicabile şi în cazul
comutării pedepsei detenţiunii pe viaţă în pedeapsa închisorii. Dacă vin în
concurs circumstanţele agravante generale, se va ţine seama, mai întâi, la
stabilirea pedepsei de circumstanţele agravante şi apoi de starea de recidivă. În
cazul în care există concurs între circumstanţele atenuante şi starea de recidivă,
pedeapsa se fixează între limita minimă la care se poate ajunge potrivit art. 76 din
Codul penal, care prevede modul de reducere a pedepsei şi maximul special al
infracţiunii, iar dacă nu este îndestulătoare se mai poate adăuga sporul prevăzut
de art. 39 din Codul penal.
Infractiuni savarsite in timpul minoritatii (art. 38 lit. a Cod
penal)
Spre deosebire de Codul penal anterior, care in forma lui initiala facea
deosebire intre minoritatea civila si cea penala, actualul Cod penal ia in
considerare minoritatea stabilita de legea civila. Potrivit art. 8 din decretul nr.
31/1954, o persoana devine majora la implinirea varstei de 18 ani; ca atare,
12
faptuitorul care a comis o infractiune intre 14-16 ani (dovedindu-se ca a lucrat cu
discernamant), sau intre 16 si 18 ani, nu poate fi considerat recidivist, daca dupa
condamanare sau executatrea pedepsei stabilite pentru acea infractiune
savarseste din nou o alta infractiune.
O astfel de dispozitie apare ca o protectie a minorului de a fi degrevat
pentru viitor de consecintele unor fapte savarsite in timpul minoritatii, cand
personalitatea lui era in formare, cand unele intamplari nefericite l-au condus la
savarsirea infractiunii. Aceasta dispozitie este in prezent lipsita de obiect, fiindca
potrivit prevederilor Decretului nr. 218/1977 minorii nu pot fi condamnati la
pedeapsa inchisorii si deci nu exista hotarari de condamnare privind infractiuni
savarsite de acestia care sa poata constitui primul termen al recidivei.
Nu este locul sa ne ocupam aici, dar trebuie aratat ca, adoptarea
Decretului asa zis provizoriu, nr.218/1977, a constituit un regim sanctionator
absurd in raport cu infractorii minori, rapind instantelor posibilitatea de a-i
trimite la inchisoare chiar daca au comis fapte deosebit de grave. In prezent
instantele cheamate sa apere societatea sunt practic dezarmate fata de infractorii
minori, desi tocmai in randurile lor creste vertigios numarul infractiunilor de
violenta grava, deoarece conform art. 2 si 3 din dectret, le se pot aplica numai
masuri educative, cel mult internarea intr-o scoala speciala de munca si reducere
pe 5 ani, tratament radical deosebit de cel aplicat coautorilor care au depasit
varsta de 18 ani fie numai cu o zi, acestia fiind posibili de a fi condamnati la ani
multi de inchisoare. Acest regim absurd de sanctionare a exclus coexistenta
Decretului nr. 218/1977 cu prevederile din Codul penal privind pe minori, pe
considerentul ca ele ar fi fost scoase din vigoare intr-un mod implicit, desi o
aemenea abrogare nu poate fi operata nici explicit printr-un decret provizoriu. De
aceea suntem indreptatiti sa apreciem ca se impune de urgenta abrogarea
Decretului nr. 218/1977 si reintroducerea regimului sanctionator corespunzator
reglementarilor din Codul penal, privind pe minori, chiar si in lipsa unei
interventii legislative.
O intrebare se poate pune, insa, daca dispozitiile art. 38 alin. 1 Cod penal,
sunt aplicabile si atunci cand activitatea infractionala a fost inceputa in timpul

13
minoritatii, iar ultimul act infractional a fost comis la o data cand faptuitorul a
devenit major (in cajul infractiunilor continuate sau continue).
In doctrina, inainte de aparitia Decretului nr. 218/1977, intr-o prima
opinie s-a sustinut ca, in astfel de situatii, determinant este momentul inceperii si
nu momentul incetarii activittii infractionale.
S-a exprimat si parerea, la care ne aliem, ca in cazul in care activitatea
infractionala se realizeaza si dupa ce faptasul a atins varsta majoratului, starea de
recidica nu mai este exclusa, intrucat asemenea infractiuni se considera savarsite
in momentul incetarii activitatii profesionale si nu in momentul cand ea a
inceput. Ca atare, daca activitatea infractionala a subiectului minor, continua si
dupa implinirea varstei majoratului, va raspunde pentru infractiunea continuata
potrivit prevederilor privind raspunderea penala a persoanelor majore, iar
pedeapsa pronuntata va putea constitui primul termen al recidivei, in masura in
care sunt indeplinite si celelalte conditii prevazute de art. 37 Cod penal.
Si practica judiciara s-a pronuntat in sensul ca, daca un minor a comis
unele actiuni ale infractiunii continuate si dupa varsta de 18 ani, va raspunde
pentru infractiunea continuata, potrivit prevederilor referitoare la raspunderea
penala a persoanelor majore.
In situatia in care la data savarsirii infractiunii, o inculpata nu implinise
varsta de 18 ani, sunt aplicabile dispozitiile Decretului nr. 218/1977. chiar in cazul
in care, fiind casatorita, ea avea potrivit art. 8 din Decretul nr. 31/1954 statutul de
persoana majora, intrucat prin casatorie a dobandit numai capacitatea deplina de
exercitiu a drepturilor civile.
Daca faptuitorul, in perioada cand era minor a savarsit o infractiune,
contra vietii (omor) care de regula se comite printr-un singur act de executare,
stabilirea raspunderii penale se va face potrivit prevederilor din Decretul nr.
218/1977, chiar si atunci cand infractiunea s-a consumat prin producerea
rezultatului letal, dupa ce el a devenit major.
Infractiunile savarsite din culpa (Art. 38 lit. a Cod penal)
Aceasta dispozitie a fost introdusa prin Legea nr. 6/1973, care include,
intre condamnarile de care nu se tine seama la stabilirea starii de recidiva, cele
referitoare la infractiunile savarsite din culpa. Noul text are deci in vedere primul
14
termen al recidivei care nu va putea fi constituit niciodata dintr-o condamnare,
indiferent de cuantumul ei, pentru o infractiune savarsita din culpa. Prin urmare,
daca dupa executarea unei pedepse cu inchisoarea mai mare de 6 luni aplicata
pentru o infractiune comisa din culpa, condamnatul savarseste o infractiune
intentionata, nu atrage aplicarea dispozitiilor privitoare la recidiva, intrucat
potrivit modificarilor aduse de art. 37 alin. 1 si art. 38 Cod penal, se cere – spre
deosebire de reglemenatrea anterioara – ca ambele infractiuni care formeaza cei
doi termeni ai recidivei sa fie condamnari pentru infractiuni intentionate. Intr-o
alta exprimare, o condamanre anterioara pentru o infractiune intentionata sau o
noua infractiune savarsita din culpa, nu mai pot constitui termeni ai recidivei.
O condamnare pentru un concurs de infractiuni, dintre care una este
neintentionata, va constitui primul termen al recidivei, desi, potrivit art. 38 lit. a
Cod penal, la stabilirea starii de recidiva nu se tine seama de hotararile de
condamnare privitoare la infractiunile savarsite din culpa, daca cel putin una din
celelaate infractiuni intentionate concurente a fost sanctionata cu pedeapsa
inchisorii mai mare de 6 luni.
Savarsirea din nou a une infractiuni intentionate nu genereaza starea de
recidiva, in cazul cand condamnarea anterioara consta intr-o pedeapsa de 6 luni
inchisoare sau mai mica stabilita pentru o infractiune comisa cu intentie si o
pedeapsa mai mare de 6 luni, aplicata pentru o infractiune savarsita din culpa
daca prin descontopire se constata ca pedeapsa pentru infractiunea savarsita cu
intentie nu indeplineste conditiile pentru a fi prim termen al recidivei.
Dispozitiile cuprinse in art. 38 alin. 1 lit. a Cod penal se rasfrange asupra
reglementarii ipotezelor recidivei din art. 37 lit. a-c Cod penal, deoarece, desi in
acest din urma text nu se face vreo precizare, din interpretarea celor 2 dispozitii,
rezulta ca pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni precum si cele 3 pedepse pana
la 6 luni care constituie primul termen al recidivei nu pot fi decat condamnari
pentru infractiuni savarsite cu intentie, nu si condamnari pentru infractiuni
comise cu forma de vinovatie a culpei. In consecinta, prin modificarile aduse art.
37 alin. 1 si prin completarile art. 38 Cod penal, in sensul aratat institutia juridica
a recidivei se configureaza in legea penala intr-o conceptie noua, resfrangandu-se
sfera ei la infractiunile savarsite cu intentie.
15
 Cand se savarsesc – dupa o prima condamnare mai mare de 6 luni pentru
o infractiune intentionata – mai multe infractiuni in concurs, din care una
neintentionata (ucidere din culpa) s-a apreciat ca sunt indeplinite conditiile starii
de recidiva numai in legatura cu cele intenionate, inculpatul avand calitatea de
recidivist doar inn legatura cu aceste infractiuni, nu si cu cea neintentionata,
deoarece un infractor nu poate fi socotit in mod general recidivist, ci numai in
legatura cu infractiunea sau infractiunile pentru care s-au aplicat dispozitiile
legale referitoare la starea de recidiva.
O problema delicata, care nu a ferit teoria si practica de discutii si
controverse, care ni se pare ca este insuficient elucidata si, asupra careia
consideram ca este cazul sa se reflecteze mai indelung, este in legatura cu
infractiunea de ucidere din culpa, savarsita de catre un conducator de vehicul cu
tractiune mecanica avand in sange o imbibatie alcoolica care depaseste limita
legala, sau care se afla in stare de ebrietate, prev. de art.178 alin.3, Cod penal.
In discutia pe care inteleg sa o facem ne retine atentia continutul calificat
al uiderii din culpa raportat la materia recidivei.
In general, practica judiciara, inclusiv a fostei instante supreme, in mod
constant a considerat ca infractiunea prevazuta in art. 178 alin. 3 Cod penal, este
o infractiune complexa in care se absoarbe, ca element agravant, in sensul
dispozitiilor art. 41 alin. 3 Cod penal, infractiunea reglemantat de art. 37 alin. 1
din Decretul nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile publice.
Cu toate acestea instantele judecatoresti au pronuntat solutii diferite cu
privire la incadrarea juridica a faptelor savarsite de un conducator de vehicul cu
tractiune mecanica, de a conduce pe drumurile publice un astel de vehicul, avand
in sange o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala sau aflandu-se in stare de
ebrietate si de a ucide din culpa, in atare imprejurari o persoana, unele instante
apreciind ca faptele mentionate constituie 2 infractiuni, aflate in concurs.
Pentru asigurarea unei practici judiciare unitare, a fost necesara
interventia fostului Tribunal Suprem care a decis sa dea instantelor indrumarea
ca astfel de fapte constituie infractiunea complexa de ucidere sin culpa prevazuta
de art. 178 alin. 3 Cod penal.

16
 In literatura juridica in materie penala, acest punct de vedere a fost
sustinut de unii autori, subliniindu-se insa ca in realiatate este vorba de o
infractiune in forma agravata care capata, prin operatia absolutiei un caracter
complex si nu trebuie sa fie aplicat termenul sanctionator corespunzator unitatii
infractionale complexe. S-a argumentat ca in eventualitatea ca cel condamnat ar
mai comite o lata infractiune (care ar constitui al II-lea termen al recidivei),
recidiva fie ca va putea sau nu sa fie retinuta ulterior nu ar fi in masura, prin
aplicarea prevederilor art. 178 alin. 3 Cod penal sa creeze o situatie in favoarea
inculpatului pe considerentul ca legiuitorul atunci cand a incriminat forma
agravanta a infractiunii de ucidere din culpa, a avut in vedere in sanctiunea
abstracta aplicata si, starea de recidiva.
Alti autori, pornind de la o premisa comuna ca in cazul infractiunii
prevazute de art. 178 alin. 3 Cod penal ne aflam in prezenta unei complexitati
legale, fiind excul concursul cu infractiunea reglementata prin art. 37 alin. 1 din
Decretul nr. 328/1966 (care isi pierde autonomia prin absorbtie) apreciaza ca
aceste infractiuni, intr-o reglementare viitoare sa i se dea calificarea juridica
ceruta de realitatea elementului subiectiv al acesteia, element caracterizat de
forma de vinovatie praeternitentie si sa fie incriminta ca infractiune complexa
praterintentionata.
Ca atare, infractiunea prevazuta de art. 178 alin. 3 Cod penal nu poate fi
scoasa din sfera de aplicare a prevederilor legale referitoare la recidiva.
Marea majoritate a penalistilor, intr-o teza contrara au considerat ca
infractiunea prevazuta in art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966 trebuie sa fie
caracterizata ca o infractiune de sine statatoare, aflata in concurs real cu
infractiune de ucidere din culpa in modalitatea agravata reglementata in art. 178
alin. 3 Cod penal, solitie ce prezinta avantajul ca evita orice inechitate rezultata
dn aplicarea regulilor care configureaza institutia recidivei.
Ne propunem sa evidentiem numai cateva considerente ce justifica aceasta
opinie deoarece sublinierea tuturor ar presupune analiza intregii structuri a
infractiunii complexe, ceea ce, desigur, nu ar fi posibil in acest cadru limitat.
Solutia care preconizeaza absorbtia ignora faptul ca infractiunea prevazuta
in art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966 se savarseste cu intentie, ceea ce face
17
ca absorbirea ei intr-o infractiune din culpa sa nu fie, principial posibila. Forta
acestui argument nu a putut fi negata de sustinatorii tezei contrare.
Infractiunea de ucidere din culpa in modalitate agravata, reglmentata in
art. 178 alin. 3 Cod penal, este fara indoiala o infractiune instantanee, ea
consumandu-se intr-un singur moment, astfel ca este greu de conceput ca o
infractiune continua de conducere a autovehiculului in stare de ebrietate cu o
durata de consumare ce presupune o anumita intindere in timp, sa fie absorvita
in elementul material al primei infractiuni. Ceea ce a urmarit legiuitorul a fost sa
sanctioneze starea speciala, de natura sa agraveze raspunderea penala in care se
afla conducatorul de autovehicul din momentul impactului, adica momentul care
precede imediat actiune de ucidere din culpa, - nu insa si toate celelalte momente
care au precedat acest moment final si care raman autonome fata de infractiunea
ucidere din culpa.
Infractiune de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre
o persoana care are in sange o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala sau
care se afla in stare de ebrietate, fiind o infractiune continuua succesiva este
cunoscut ca se consuma in momentul indeplinirii primului act de conducere
adica o data cu punerea in miscare a autovehiculului cand creindu-se o stare
periculoasa pentru circulatia pe drumurile publice, se poate spune ca rezultatul
specific s-a produs, dar actiunea constitutiva – prelungirea prin comiterea
succesiva, repetata a unor acte materiale similare sau identice, care subsumeaza,
toate, aceleasi actiuni – nu se sfarseste insa atunci ci prin insasi natura sa,
continua, fara intrerupere pana in momen tul cand se produce acidentul. Prin
urmare, imbibatia alcoolica a conducatorului auto pana in momentul ce precede
imediat uciderea victimei va caracteriza continutul infractiunii prevazuta in art. 7
alin. 1 din Decretul nr. 328/1968.
Este dificil de admis, cel putin din punct de vedere practic, ca atunci cand
faptuitorul ar savarsi numaiinfractiunea prev. de art. 37 alin. 1 din Decretul nr.
328/1966, ca prima infractiune pentru care s-a pronuntat o condamnare
definitiva, fie ca a doua in conditiile existentei unei condamnari anterioare,
prevederile legale referitoare la recidiva sa fie aplicabile, pe cand, daca acelasi
conducator auto ar comite si uciderea din culpa ca urmare a aceleiasi fapte de
18
conducere in stare de ebrietate, sa nu fie susceptibila, potrivit art. 38 lit. a Cod
penal de a genera recidiva.
Uciderea din culpa, prevazuta de art. 178 alin. 3 Cod penal absorbind
infractiunea prevazuta in art. 37 din Decretul nr. 328/1966, nu atrage revocarea
unei gratieri anterioare conditionate, deoarece, potrivit actului de clementa,
comiterea unei infractiuni intentionate produce acest efect, condamnatul putand
beneficia de un act de clementa aparut ulterior; paradoxal insa, cel care comite
numai infractiunea prevazuta in art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966 pe langa
faptul ca va avea statutul de recidivist si prin revocare va executa separat si prima
pedeapsa separata, dar va fi exceptat si de la beneficiul unui act de clementa ce ar
interveni ulterior.
Sigur, in stadiul actual al reglementarii, din titlul marginal al textului art.
178 Cod penal, cat si din redactarea celui de-al treilea alineat al acestui text
rezulta ca infractiunea prevazuta in art. 178 alin. 3 Cod penal este savarsita cu
forma de vinovatie a culpei.
Consideram insa, alaturi de alti autori ca o interventie legislativa prin care
sa se consacre existenta pluralitatii infractionale (autonomizarea celor doua
infractiuni componente, retinandu-se existenta unui concurs de infractiuni) ar fi
bine venita pentru evitarea discutiilor si solutiilor inechitabile posibile in
practica, iar concursul ce trebuie retinut sa fie cel dintre infractiunea prevazuta in
art. 178 alin. 3 Cod penal si infractiunea reglementata in art. 37 alin. 1 din
Decretul 328/1966 cu inserarea unei dispozitii similare celei din art. 215 alin. 2
Cod penal. Iar pentru a nu se crea un regim mai sever de sanctionare in situatia
retinerii concursului de infractiuni, limitele de pedeapsa fixate n textul
incriminator sa fie reevaluate in asa fel incat prin aplicarea reguilor de la
concursul de infractiuni pedeapsa sa nu poata depasi maximul special de 12 ani
inchisoare.
Ni se pare ca o solutie din practica judiciara vine sa confirme teza potrivit
careia cele doua infractiuni pot exista in concurs real, conform art. 33 lit. a Cod
penal. In speta, inculpatul a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de
ucidere din culpa prevazuta in art. 178 alin. 3 Cod penal, si pentru conducerea
autovehiculului avand in sange o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala
19
prevazuta in art. 37 alin. 1 din Decretul 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod
penal, pentru ultima infractiune, retinandu-se de instanta ca inculpatul
conducand autoturismul cu 2,3 la mie alcool in sange a accidentat mortal un
pieton.
Infractiuni amnistiate (art. 38 lit. b Cod penal)
Starea de recidiva ia nastere din momentul savarsirii celei de-a doua
infractiuni, adica din momentul aparitiei celui de-al doilea termen al sau. De
aceea, cand amnistierea infractiunii anterioare intervine inante de savarsirea
celei de-a doua infratiuni, ea impiedica insasi nasterea recidivei; dinpotriva, daca
amnistia intervine dupa savarsirea celei de-a doua infractiuni si pana la judecarea
definitiva a acesteia, ea inlatura sau, mai bine zis, face sa dispara starea de
recidiva, existenta pana la amnistie. Avand drept efect stingerea raspunderii
penale, amnistia inlatura consecintele infractiunii di deci pluritatea de infractiuni
nu mai este prezenta.
Din modul de redactare al art. 38 Cod penal reiese in mod evident ca
aprecierea cu privire la existenta starii de recidiva, se face de instanta in
momentul solutionarii definitive a cauzei, in raport cu situatia existenta in acel
moment.
Starea de recidiva stabilindu-se in momentul judecarii celei de-a doua
infractiuni, instanta nu va face aplicarea dispozitiilor art. 37 Cod penal daca pana
in momentul solutionarii definitive a cauzei a intrevenit o amnistie cu privire la
infractiunea ce formeaza obiectul primei condamnari.
Amnistierea infractiunii pentru care infractorul fusese condamnat
definitiv atrage dupa sine restabilirea situatiei de infractor primar. Pentru aceasta
este insa necesar ca amnistia sa fi inervenit inainte de executarea completa a
pedepsei pentru noua infractiune, pedeapsa la stabilirea careia i s-a avut in
vedere starea de recidiva.
Cand amnistia intervine dupa executarea pedepsei, nu se tine seama de
acesta condamnare la stabilirea starii de recidiva, astfel apare gresita solutia
instantei care a facut aplicarea art. 37 lit. b Cod penal deoarece condamnarile pe
care le-a retinut ca formand primul termen al recidivei se refera la infractiuni ce

20
erau amnistiate prin Decretul nr. 144/1977 si nr. 115/1977 privind amnistierea
unor infractiuni si gratierea unor pedepse.
Cata vreme prevederile art. 38 alin. 1 Cod penal nu contin nici o limitare,
nu poate firetinuta starea de recidiva nici in situatia in care amnistia a intervenit
ulterior executarii condamnarii ce ar fi constituit primul termen al recidivei, dar
anterior savarsirii celei de-a doua infractiuni.
Daca fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ce a fost gratiata conditionat a
fost ulterior amnistiata, revocarea gratierii nu mai are loc in cazul comiterii unei
noi infractiuni intentionate in curs de trei ani deoarece, potrivit art. 119 alin. 1
Cod penal amnistia intervenita dupa condamnare inlatura executarea pedepsei.
Astfel, in cazul in care inculpatul a beneficiat anterior de gratierea conditionata a
unei pedepse, iar in termenul de incercare a comis din nou o infractiune, instanta
sesizata cu judcarea acestea constatand ca infractiunea anterioara a fost intre
timp amnistiata nu mai poate retine starea de recidiva.
Nu se poate considera ca inculpatul a beneficiat anterior de o gratiere
totala sau partiala si deci ca este exceptat de la aplicarea unui noi decret de
gratiere, daca infractiune pentru care s-a aplicat pedeapsa aplicata, a fost ulterior
amnistiata printr-un alt act de clementa.
O alta teza, dupa opinia noastra, nu poate fi imprastiata, intrucat aceasta
amnistie opereaza pentru toate pedepsele executate sau gratiate pana la data
apartiei decretului fara deosebire daca gratierea a fost sau nu conditionata, caci
decretul nu face nici o distinctie si nu excepteaza in mod expres pe cei gratiati
conditionat de la aplicarea dispozitiilor sale. Aceasta a fost si practica judiciara
care a decis ca dispozitiile de amnistie prevazuta in Decretul nr. 331/1977 sunt
aplicabile tuturor persoanelor condamnate pentru fapte penale si care au
executat pedeapsa ori aceasta a fost gratiata pana la intrarea in vigoare a
decretului, indiferent daca gratierea a fost sau nu conditionata, iar daca ulterior,
cel amnistiat comite o noua infractiune, chiar in termenul de incercare a gratiere
conditionate nu se va dispune revocarea gratierii si nici prevederile art. 37 lit. a
nu sunt aplicabile.
Nu vor fi insa incidente dispozitiile art. 1 din Decretul nr. 331/1977 in cazul
cand pedeapsa, desi a fost executata anterior datei cand a aparut decretul,
21
ulterior au fost descoperite alte acte materiale care intrau in continutul
infractiunilor retinute in sarcina condamnatului, iar instanta, precedand potrivit
dispozitiilor art. 335 alin. 2 Cod pr. penala, a reunit cauzele desfiintand prima
hotarare chiar daca prin hotararea de condamnare se constata ca pedeapsa a fost
executata intr-o perioada anterioara intrarii in vigoare actului de clementa.
In caz de eliberare conditionata, s-a considerat ca, daca la data aparitiei
decretului nr. 331/1977 nu s-a indeplinit durata pedepsei, cel condamnat nu
beneficiaza de amnistie acordata prin acest decret, iar daca savarseste din nou o
infractiune inauntrul termenul de reabilitare, sunt aplicabile dispozitiile art. 37
lit. b Cod penal referitoare la recidiva postexecutorie.
O asemenea solutie mi se pare discutabila. In primul rand trebuie amintita
amnistia, ca institutie juridica, are efecte mai largi decat liberarea conditionata,
fie si daca ne referim numai la faptul ca amnistia inlatura insasi raspunderea
penala pentru fapta savarsita, iar daca a intervenit dupa condamnare stinge nu
numai executarea pedepse ci si insasi condamnarea, ceea ce inseamna anularea
tuturor consecintelor infractiunii sau condamnarii. Pe de alta parte, daca ar fi voit
ca dispozitia actului de amnistie sa fie aplicabila numai in momentul in care s-ar
fi indelinit conditia prevazuta in art. 61 Cod penal, legiuitorul ar fi prevazut
aceasta in mod expres.
In sfarsit, logica juridica impune un astfel de rationament deorace
persoanele condamnate care au beneficiat de liberare conditionata nu pot avea in
raport cu actul de amnistie o situatie mai precare decat cele condamnate si a
caror pedeapsa a fost gratiata chiar conditionat si care beneficiaza de dispozitiile
de amnistie fara nici o conditie.
Nu va exista recidiva cand o infractiune a fost comisa dupa executarea unei
pedepse mai mari de 6 luni inchisoare, aplicata ca pedeapsa rezultata, pentru un
concurs de infractiuni – sanctionate in mod concret, una cu 7 luni iar alta cu 4
luni inchisoare, in cazul in care, dintre infractiunile concurente, aceea pentru care
s-a stabilit pedeapsa cea mai grea, a fost amnistiata mai inainte de judecarea in
recurs a infractiunii ce, astfel ar fi urmat sa constituie cel de-al doilea termen al
recidivei.

22
 Fapte care nu mai sunt prevazute ca infractiuni de legea penala (art.
38 lit. c Cod penal)
Dispozitia din art. 38 lit.c cod penal, care consacra acest caz, reprezinta
consecinta a retroactivitatii legii de dezincriminare prevazuta in art. 12 Cod
penal. Potrivit acestei dispozitii, legea de dezincriminare face sa incetezee
raspunderea penala pentru faptele scoase din sfera ilicitului penal, mrecum si
toate consecintele penale, ale hotararilor de condamnare privitoare la aceste
fapte.
Una din consecinte ar fi fost si aceea, ca ar fi generat starea de recidiva in
cazul savarsirii unei noi infractiuni. Prin vointa legii, inlaturarea acestei
consecinte face sa dispara recidiva. Prin urmare, daca faptuitorul savarseste din
nou o infractiune dupa o condamnare definitiva, executata sau nu, pentru o fapta
discriminata, care ar fi realizat conditiile primului termen, inlaturndu-se prin
dezincriminare aceasta condamnare va fi considerat infractor primar; ca atare
pentru stabilirea starii de recidiva trebuie sa se analizeze daca fapta susceptibila
de a constitui primul termen al recidivei mai este prevazuta ca infractiune de
legea noua.
Nu pot forma primul termen al recidivei nici condamnarile pentru fapte ce
ulterior au fost dezincriminate conditionat, conform art. 11,15,19 si 21 din Legea
nr. 59/1968 privind conditiile de judecataatunci cand conditiile dezincriminarii
sunt indeplinite. Restrangerea sferei ilicitului penal pe calea dezincriminarii
conditionate a unor fapte mai putin grave nu este o masura ocazionala, ci reflecta
o tendinta logica in evolutia fenomenului infractional.
Prin Decretul nr. 364/1976 art. 24 din Legea nr. 59/1968 a fost modificat,
in sensul ca sustragerile sub orice forma savarsite in afara locului de munca –
daca valoarea pagubei nu depaseste 500 lei – constituie abateri de competenta
comisiei de judecata. In raport cu aceste modificari o condamnare anterioara
pentru asemenea fapte nu mai poate fi avuta in vedere cand se verifica existenta
starii de recidiva cata vreme prin dispozitiile art. 38 lit. c Cod penal, la stabilirea
starii de recidiva nu se tine seama de hotararile de condamnare privitoare la
faptele care nu mai sunt prevazute ca infractiuni de lege penala.

23
 Astfel, o condamnare anterioara pentru infractiunea de furt calificat in
dauna avutului public nu mai constituie primul termen al recidivei pentru care s-
a aplicat pedeapsa a fost discriminata. De asemenea, o condamnarea pentru
delapidarea sumei de 30 lei nu poate constitui prim termen al recidivei intrucat,
intre timp, aceasta fapta a fost dezincriminata devenind abatere de competenta
comisiei de judecat.
La fel condamnarile definitive la pedepse mai mici de 6 luni inchisoare
pentru trei furturi din magazine savarsite anterior adoptarii Decretului nr.
364/1976 si prevazute in art. 224 Cod penal, daca valoarea pagubei nu depaseste
500 lei nu pot constitui primul termen al recidivei, deoareca faptele respective au
fost dezincriminate prin art. 1 alin. 3 din susmentionatul decret.
Ca atare a discriminarii faptei in mod automat inceteaza toate consecintele
penale ale hotararii judecatoresti, prin care s-a pronuntat condamnarea si, ca
atare, nu se mai poate considera ca o persoana care a comis ulterior o infractiune
intentionata si pedespita de lege cu inchisoarea mai mare de un an se afla in stare
de recidiva.
In doctrina s-a pus intrebarea daca o condamnare pentru infractiunea
savarsita sub imperiu legii temporale, care a fost judecata dupa iesirea din
vigoare a acesteia, poate constitui termen al recidivei in cazul savarsirii unei noi
infractiuni.
Intradevar, legile penale temporare fiind determinate de necesitatea de a
se reactiona intr-un mod deosebit impotriva unor fapte care prezinta un pericol
social sporit intr-o anumita perioada si de realizarea apararii sociale in situatii
exceptionale contin norme derogatorii de la dreptul comun in sensul ca prevad fie
incriminrea unor fapte ce dovedesc un pericol social deosebit in astfel de situatii,
fie instruirea unor sanctiuni mai grave sau o inasprire a conditiilor de aplicare si
executare a unor sanctiuni penale.
De aceea socotim ca, poate constitui prim termen al recidivei o
condamnare suferita pentru o infractiune prevazuta in legea penala temporara,
savarsita in perioada de timp cat era in vigoare.
Chiar daca fapta nu a fost urmarita sau judecata in acel interval de timp,
intrucat prin iesirea din vigoare acestei legi, a incetat numai starea exceptionala
24
ce a determinat edictarea legii, sau termenul legal pentru existenta ei, fapta
respectiva nu a fost discriminata, ea continuand sa fie prevazuta ca infractiune de
legea penala ordinara sau printr-o alta dispozitie cu caracter penal.
Cand va fi solutia cand dupa iesirea din vigoare a legii temporare, legea
care succede sau codul penal nu mai prevede fapta ca infractiune. Intr-a
asemenea ipostaza, fapta fiind discriminata pentru a doua infractiune comisa, se
va aplica pedeapsa fara retinere starii de recidiva, intrucat dunt aplicabile
dispozitiile art. 38 lit. c Cod penal, privitoare la condamnarile ce au in vedere
faptele dezincriminate.

B i b l i o g r a f i e:

1. Gh. Mateut, Recidiva in teoria si practica dreptului penal, Ed. Lumina Lex,
Bucuresti 1997.
2. Aurica Cocaina, Recidiva in dreptul penal roman, Ed. Lumina Lex,
Bucuresti 1992

25