Liceul Teologic Baptist „Emanuel”

Cluj-Napoca

LECŢII
LA
DOCTRINE
LA
CLASA
A
XII-A

Profesor: David Ionatan Realizator: Bakó Gábor

Clasa: a XII-a A

2010-2011
 Lecţie introductivă

Teologia biblică îşi limitează studiul la Scriptură, pe când teologia sistematică caută adevărul, atât în
Scriptură, cât şi în alte surse exterioare Scripturii (ştiinţa, tradiţia etc.).
Teologia biblică examinează cărţi din Scriptură, pe când teologia sistematică examinează întreaga
Scriptură.
Teologia biblică caută să înţeleagă procesul sau modul în care s-a dezvoltat o anumită doctrină pe când
teologia sistematică caută să înţeleagă rezultatul sau produsul.
Atât teologia biblică, cât şi teologia sistematică sunt doar un mijloc de a ajunge la teologia practică.

Definiţie specifică a teologiei sistematice:

Teologia creştină sistematică este acea disciplină care caută să articuleze în mod coerent
doctrinele creştine pe baza Scripturilor, în contextul cultural în general, într-un limbaj specific
contemporan şi în raport cu problemele vieţii.

Studii teologice
a. biblice
b. istorice
c. doctrinare
1. teologie exegetică
2. t. istorică
3. t. sistematică
i. hamartologie
ii. antropologie
iii. etc.
4. t. practică
d. practice

Tipuri de teologii

Teologia exegetică se ocupă cu studiul învăţăturilor aşa cum ele sunt prezentate în Scriptură.
Teologia istorică se ocupă cu originea şi evoluţia doctrinelor de-a-lungul timpului.
Teologia sistematică adună adevărurile din Scriptură într-o formă sistematizată, logică şi ordonată.
Teologia practică se ocupă de aplicarea doctrinelor în viaţa de zi cu zi.

Importanţa studierii teologiei:

Studiul teologiei ne ajută să explicăm conceptele pe care le credem; să apărăm conceptele pe care le
credem; în maturizarea spirituală.

Capitolul I – Antropologie
Lecţia 1 – Originea omului
A. Reprezentări ale omului
1. omul ca maşină
2. omul ca animal
• diferenţa: omul poate raţiona
3. omul ca fiinţă sexuală
ID-ul este partea anormală în care clocotesc dorinţele şi pornirile omului
EGO-ul este partea conştientă a personalităţii
SUPEREGO-ul este mecanismul de control al emoţiilor şi pornirilor
LIBIDO-ul este forţa sexuală a omului care caută satisfacţie în orice loc
4. omul ca fiinţă economică
• capacitatea de a administra şi a procura lucruri
 5. omul ca marionetă a universului
6. omul ca fiinţă absolut liberă
7. omul ca fiinţă socială – relaţiile
8. omul ca fiinţă creeată de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Lui

Teorii cu privire la originea omului

1. evoluţionismul ateist – Charles Darwin

• a susţinut că prin reacţia atomilor a început să existe
2. evoluţia ateistă
• susţine că plantele şi animalele, chiar omul, au evoluat treptat, dar Dumnezeu a supravegheat
acest proces
3. creaţionismul deist
• Dumnezeu a început procesul evoluţiei, creeând materia primă şi lăsând legile sale pentru
dezvoltarea ei
4. creaţionismul progresiv
• susţine că zilele creaţiei din geneza au fost mai degrabă ere
5. teoria prăpastiei
• între Gen 1:1 şi 1:2 există o prăpastie, timp în care Lucifer a căzut
6. teoria prin fiat
• ziua creaţiei a fost o zi normală de 24 h

Lecţia 2 – Chipul lui Dumnezeu în om

Texte relevante:
• Geneza 1:26, 27
• Gen. 5:1, 2
• Gen. 9:6
• 1 Corinteni 11:7
• Iacov 3:9
• Fapte 17:28
• Romani 8:29
• 2 Corinteni 3:18
• Efeseni 4:23, 24
• Coloseni 3:10

Perspective asupra chipului lui Dumnezeu (ce înseamnă?)

a. Teoria structurală
• Chipul este o anumită caracteristică sau calitate al alcăturii umane sau un aspect al structurii
fizice
• Ex.: mormonii, platonismul
• Irineu – teologia catolică: chipul este voinţa şi raţiunea liberă în timp ce asemănarea este o înzestrare
supranaturală a duhului
• Luther şi Calvin susţin că chipul şi asemănarea sunt aceleaşi lucruri, iar acesta a fost pervertit de păcat
b. Teoria relaţională
• Chipul lui Dumnezeu se vede în capacitatea de a experimenta relaţii
• Chipul lui Dumnezeu este universal în om şi el se vede în Isus Cristos, şi în relaţia noastră cu
El şi unii cu ceilalţi; nu putem spune exact ce anume din noi ne face să relaţionăm
c. Teoria funcţională
• Chipul se vede în ceea ce face omul, în capacitatea de a stăpâni
Concluzii:
Chipul lui Dumnezeu este universal, nu a fost pierdut în urma căderii, dar a fost pervertit stricat.
Chipul este în primul rând, legat de ceea ce este omul şi apoi de ceea ce poate să facă omul.
Implicaţii:
- cele noi îi aparţin lui Dumnezeu
- trebuie să fim modelaţi după Domnul Isus, care este relevarea completă a chipului lui
Dumnezeu
- experimentăm adevărata umanitate, într-o realţie corectă cu Dumnezeu
- munca, stăpânirea este un lucru bun
- omul este valoros prin creaţie
- omul are demnitate

Lecţia 3 – Natura constitutivă a omului

1. Partea materială a omului
- Gen. 2:7 – omul este pământ, Gen. 3:19, Ps. 104:27-30, Ecl. 12:7
• Structura trupului este pământ (ebr. Adamah)

Perspective false asupra trupului:

• Hedonismul – trupul devine o obsesie şi viaţa este făcută pentru plăcerea trupului
• Trupul este darul lui Dumnezeu care va fi răscumpărat

(1. Cor 6:19, Rom 12:1, Fil. 1:20, 2. Cor. 5:10)

2. Partea imaterială a omului

- Suntem mai mult decât pământ
- Conform Gen. 2:6, omul a devenit om datorită suflării de viaţă primită de la Dumnezeu

Perspective asupra sufletului

a. Teoria grecească, numită teoria preexistenţei (Platon, Philo, Origen, hinduism)
- potrivit acestei teorii sufletele au existat într-o stare anterioară şi intră în trupul uman la un
anumit moment în stadiile primare ale dezvoltării omului
b. Teoria creaţiei (teologi romano-catolici şi reformaţi)
- Afirmă că sufletul este creat de Dumnezeu în acel moment al concepţiei
c. teoria traducianistă
- afirmă că după ce Dumnezeu l-a creat pe Adam, i-a dat acestuia capacitatea ca prin procreere
să genereze atât timpul cât şi sufletul copilului, această teorie explică pervertirea întregii rase
umane

Lecţia 4 – Natura constituţională a omului

Teorii cu privire la alcătuirea omului

1. Trihotomismul
- omul este alcătuit din 3 părţi: trup, suflet şi duh
o trupul este partea fizică, dar din aceeaşi structură ca a animalelor
o sufletul este elementul psihologic ce cuprinde raţiunea, emoţiile, capacitatea de a relaţiona
o duhul este elementul religios, reşedinţa calităţilor spirituale ale individului, această concepţie
este susţinută mai accentuat de biserica răsăriteană (ortodoxă)
(1. Thes. 5:23; 1. Cor. 2:14-16; Evrei 4:12)
2. Dihotomismul (Gen. 2:7; Ecl. 12:7)
- omul este compus din două elemente:
o trupul – fizic, muritor
o sufletul – spiritual, nemuritor
- această concepţie a fost concepţia majoritară a bisericii, atât romano-catolice cât şi protestante
 3. Monismul
- este o concepţie care susţine că omul este un întreg care este o unitate categorică
- implicaţia monismului ar fi aceea că sufletul omului nu există ca entitate conştientă după moarte
- această perspectivă are rădăcini ebraice, în care distincţia dintre trup, suflet şi duh nu există
4. Considerente biblice
- din perspectivă biblică putem spune că omul este un întreg important în fiecare detaliu din care
este compus
- starea normală de om implică atât partea materială cât şi cea spirituală; totuşi Biblia vorbeşte
despre partea imaterială (suflet) ca având o valoare extrem de mare pentru Dumnezeu.

Capitolul II - Hamartologie
Lecţia 1 - Introducere
Hamartia=păcat; Logos=ştiinţă; Doctrina păcatului = Ce este păcatul?
Importanţa studierii:
Dumnezeu urăşte păcatul. Inima noastră când se împietreşte se desensibilizează din punct de
vedere conştiincios. (Romani 1:18-32)
Doctrina despre păcat este o doctrină controversată, dar în acelaşi timp extrem de importantă.
Păcatul este universal şi a intrat în creaţie mai întâi prin Lucifer şi apoi prin Adam.
Cea mai mare problemă a păcatului constă în faptul că el ne privează de gloria şi prezenţa lui
Dumnezeu (Rom 3:23).

Lecţia 2 - Definirea păcatului şi terminologie

1. Definirea păcatului
Păcatul este orice lipsă de conformare activă sau pasivă faţă de legea morală a lui Dumnezeu.
Aceasta poate să fie în domeniul acţiunii, gândirii sau al dispoziţiei lăuntrice. (Raportare greşită la revelaţie.)

2. Terminologie despre cauzele păcatului

- cauze
o ignoranţă
o greşeală / eroare (ebr. Shagag; gr. Planomai)
o neatenţia
- accentuează caracterele păcatului:
o ratarea ţintei (hamartia - eşec faţă de un standard divin)
o lipsa de evlavie - gr. Asebeo
o încălcarea legii
o lipsa de integritate
o răzvrătirea
o trădarea
o strâmbătatea
o urâciunea
- rezultatele păcatului:
o agitaţia
o răul / nocivitatea
o vinovăţia / vina
o necazul
3. Natura esenţială a păcatului
- Senzualitatea - păcatul este tendinţa omului de a considera natura inferioară / materilă ca elementul
guvernator al vieţii
- Egoismul - alegerea sinelui ca obiectiv suprem
 - Înlocuirea lui Dumnezeu - refuzul de a-l lăsa pe Dumnezeu să fie dumnezeu şi înlocuirea lui cu un alt
lucru

Lecţia 3 - Cauzele şi consecinţele păcatului

Geneza 3

Cauze (Gen 2:25-3:6):

- ispitirea şarpelui (diavolului)
- a pune la îndoială caracterul lui Dumnezeu - că El nu îşi ţine Cuvântul
- necredinţa - bărbatul şi femeia nu au crezut în Cuvântul lui Dumnezeu
- pofta - vulnerabil la frumuseţe
- dorinţa de a fi propriul tău Dumnezeu - de a fi mai mult decât ai fost creat să fi - de a lua locul lui
Dumnezeu

Efecte:
a. la nivel personal
• frica - goliciunea lui Adam din interior din pricina păcatului
• vinovăţia
• moartea
 fizică
 spirituală
 veşnică
• femeia naşte cu durere
• bărbatul este înclinat spre brutalitate, trebuie să depună efort
b. în relaţia cu semenii
• competiţia
• invidia
• mânia
• agresivitatea (apar relaţiile disfuncţionale, bărbatul se brutalizează, iar femeia încearcă să domine)
c. relaţia cu Dumnezeu
Omul s-a golit de Dumnezeu şi a murit din punct de vedere spiritual. Relaţia omului cu Dumnezeu este
întreruptă din pricina păcatului.

d. relaţia cu creaţia
Pământul a fost blestemat din pricina păcatului şi a intrat sub efectele degradării.

Lecţia 4 - Păcatul originar

1. Dimensiunile păcatului
Din punct de vedere biblic (Rom 1-3, Efes 2, Col 2:3) omul este afectat în toate aspectele vieţii de
păcat. Acesta este prezent în fiecare persoană născută pe pământ de la Adam şi până la ultimul om.

2. Teorii cu privire la păcatul originar

Păcatul originar poate fi definit ca starea sau condiţia în care se nasc oamenii.
Imputarea păcatului a fost problema care a separat gândirea teologică de-a lungul timpului.
Imputarea înseamnă „a socoti pe cineva” sau „a pune pe seama cuiva”.
Marea problema care a împărţit lumea teologică a fost legată de relaţia dintre păcatul lui Adam şi
descendenţii lui.

a. Perspectiva pelagiană
Pelagius a fost un călugăr britanic ce a tratat în secolul IV şi V, care susţinea că Dumnezeu creează
fiecare suflet în mod direct, motiv pentru care omul este inocent şi nepătat. Nu esistă nici o relaţie
 între păcatul lui Adam şi copiii lui Adam; singura semnificaţie a păcatului lui Adam pentru
descendeţii lui a fost de exemplu negativ.

b. Teoria augustiniană
A fost susţinută de către Augustin şi preluată şi dezvoltată de către Calvin şi reformatori. Conform
Romani 5:12, Augustin a susţinut că întreaga umanitate a participat la comiterea păcatului
adamic, fiind prezent seninal. Calvin susţine că omul este depravat total şi în fiecare om i-a fost
imputată păcatul adamic.
c. Perspectiva arminiană
A fost susţinută de către Iacob Arminus (sec XVI).
El considera că omul nu este considerat vinovat datorită păcatului adamic. Depravarea omului nu
este totală, ci el a moştenit de la Adam natura păcătoasă, înclinaţia păcătoasă. Omul devine vinovat de
păcat, doar în momentul în care îl comite.
Această perspectivă se mai numeşte semipelagiană şi a fost susţinută de către bisericile metodiste,
penticostale, wesleyene.
d. Concepţia federală
Susţine că Adam a reprezentat întreaga umanitate în păcat şi prin urmare a adus suferinţa, moartea
asupra întregii umanităţi.
Această concepţie susţine că omul este depravat total, în toate domeniile vieţii a fost afectată de
păcat.

Lecţia 5 - Relaţia dintre creştin şi păcat

1. Realitatea conflictului
a. Influenţe:
- Lumea (1 Ioan 2:15-17) = principiul răului care determină lumea aceasta; sistem de valori
condus de păcat
- Diavolul (Efes 6:12): plăcere (păcat) → durere ≠ durere (suferinţă)→ plăcere
- Firea pământească (Gal 2:20) - este acea înclinaţie păcătoasă din om care îl determină să
înlocuiască vorbirea lui Dumnezeu cu minciuna Diavolului
- Învinsă dar nu distrusă
- Rămâne în viaţa mea până când mor
- Poate fi hrănită prin păcat
(„un câine mort muşcă?”)

2. Resursele creştinului în lupta împotriva păcatului

a. Transformarea gândirii după gândirea lui Dumnezeu (Romani 6:11)
- „socotiţi-vă” - diateză reflexivă
- a gândi în armonie cu Dumnezeu - a avea o gândire sănătoasă
b. Refuzul conştient al păcatului (Romani 6:12) - respingere conştientă
c. Folosirea trupului pentru neprihănire (Romani 6:13)
d. Duhul lui Dumnezeu (Romani 8:12-13)
- Trăirea după îndemnurile Duhului - a se bizui pe prezenţa şi puterea Duhului Sfânt (Galateni
5:25)
- A cere puterea de a fi călăuzit de Duhul
- A alege ce-i place lui Dumnezeu (Romani 8:26)
e. Cuvântul lui Dumnezeu
- Întrupat - Isus Cristos - Mare Preot (se ocupă de păcatul meu)
- Scris - Scriptura - Biblia
f. Comunitatea creştină (Evrei 3:13)
- „vegheaţi unii asupra altora”
- Ne este mai ruşine de oameni, decât de Dumnezeu - de ceea ce vedem, decât de ceea ce nu
vedem
 3. Întrebări aplicative
a. Care sunt păcatele care îmi stăpânesc viaţa?
b. Care sunt cauzele care mă determină să cedez în faţa ispitei?
c. Care sunt resursele pe care le-am omis în lupta împotriva păcatului?
d. Care sunt efectele păcatului în viaţa mea?

Capitolul III - Cristologie

Lecţia 1 - Persoana Mântuitorului
Betleem
Unsul Domnului
(Îngerul Domnului)
- nu a existat
- a fost creat, având un
început (arianism, martori),
primul creat: „dumnezeu
mic”
- dintotdeauna divin -
COETERN - născut din
Tatăl
Doctrina despre Cristos
Cine este Isus?
Înălţare
Mare Preot
Isus
(Regele Regilor)
- un simplu om
- Fiul lui Dumnezeu - Fantomă - spirit
- Om ca Lazăr
- Om nou - glorificat -
înviat; cel mai bun produs
al eternităţii; funcţia unică
de Mijlocitor

Lecţia 2 - Preexistenţa lui Isus

Singurul care şi-a precedat existenţa în trup (Ioan 1:1, 8:58, Evrei 1:8, Coloseni 1:17, Mica 5:2, Isaia 9:6).
• Profeţii despre naşterea lui Isus
o Naşterea din femeie: Gen 3:15
o Fiul lui Avraam: Gen 12:2, 13:15
o Din familia lui Iuda: Gen 49:10
o Fiul lui David: 2 Samuel 7:12-15
o Se naşte în Betleem: Mica 5:2
• Profeţii cu privire la viaţa lui Isus
o Misiunea lui (citită în sinagogă): Isaia 61:1
o Lucrarea lui de ispăşire: Isaia 53
o Intrarea triumfală: Zaharia 9:9
o Moartea dureroasă: Psalmul 22
o Învierea lui Isus: Ps. 22, Ps 16:10
• Rolul întrupării lui Isus (Evrei 2:9-18)
o S-a întrupat ca să poată muri - v14
o Prin moarte să distrugă pe cel-ce are puterea morţii - pe Diavol
o Ca să poată fi un Mare Preot - milos - v17
o Să ne poată înţeleagă şi ajuta

Lecţia 3 - Umanitatea lui Isus

a. Semnificaţia umanităţii lui Isus
Doctrina umanităţii lui Isus este la fel de importantă ca şi cea a divinităţii lui Isus.
 A fost un om real, deplin, care a trăit o viaţă în perfectă în ascultare de Tatăl şi care a murit pe
nedrept.
Ioan este preocupat de umanitatea lui Isus în prima sa epistolă.

b. Dovezi ale umanităţii

• Isus s-a născut din fecioară - se naşte ca „ultimul Adam”
• A avut o dezvoltare normală ca şi copil
• A avut sânge şi carne (a fost rănit)
• A fost cunoscut ca şi o de către cei din generaţia lui: „fiul tâmplarului”
• A avut toate caracteristicile fiinţei umane: „i-a fost foame, sete”, „era obosit”, „a avut emoţii”, „a plâns” etc.
• A avut un nume uman: YESHUA (Domnul mântuieşte) = ISUS
• Avea o descendenţă davidică

Lecţia 4 - Divinitatea lui Isus

Problema divinităţii lui Isus a împărţit Biserica în primele veacuri.
Elementul care creea controverse consta în înţelegerea naturii divine a Fiului: „era Fiul pe deplin
Dumnezeu sau el poseda numai anumite atribute divine?; întruparea la dezbrăcat de natura divină sau cele
două naturi au coexitat?”
Argumente ale divinităţii (Filipeni 2):
• Mărturia lui despre sine
• Afirmaţiile Tatălui despre El
• Afirmaţiile Vechiului Testament despre Mesia - psalmii mesianici: Domn, Stăpân
• Atributele sale:
o Este etern / veşnic (Ioan 1:1)
o Omniprezent (Matei 28:20)
o Omniscient
o Omnipotent
Concluzie:
Biserica oficială a concluzionat faptul că Mântuitorul a fost o persoană reală, cu 2 naturi diferite,
care coexitatu într-o armonie perfectă.

Lecţia 5 - Lucrarea Mântuitorului

1. Oficiile lui Isus
Domnul Isus a avut funcţia de: Împărat, Mare Preot şi de Profet.

2. Rolul morţii lui Cristos

a. Substitutiv - Cristos ne-a înlocuit pe noi în moarte (1 Timotei 2:6, Isaia 53, 1 Petru 2:24)
Acest rol ne arată că cerinţele dreptăţii lui Dumnezeu au fost pe deplin satisfăcute
b. Răscumpărător (1 Corinteni 6:20) - Cristos ne-a cumpărat de pe „piaţa de slavi” a păcatului
c. Ispăşitor - Cristos a obţinut iertarea deplină, fiind o jertfă de ispăşire (Romani 3:25)
d. Justificator - prin lucrarea Lui, Cristos a îndepărtat păcatele credinciosului pe de o parte şi pe
de altă parte i-a atribuit dreptate păcătosului (Romani 5:1)

3. Învierea lui Cristos

a. Importanţa
- Învierea validează credinţa creştină (Romani 1:4)
- Învierea a dovedit faptul că Tatăl a acceptat lucrarea de ispăşire a Fiului
- Învierea a confirmat profeţiile vechi testamentale (Psalmul 16:10)
- Învierea lui Cristos reprezintă o garanţie a învierii noastre - 1 Corinteni 15
- pârgă = primul→şi alţii vor învia
 b. Dovezile
- Mormântul gol
- Apariţiile după înviere
- Curajul şi lucrarea ucenicilor (mărturia)
- Existenţa Bisericii (a murit pentru Bisercă)

4. Înălţarea lui Cristos (Marc 16:19, Luca 24:51, Fapte 1:9, Psalmul 110:1)
- Înălţarea lui Isus este un fapt istoric care are o strânsă legătură cu revenirea lui

Lecţia 6 - Lucrarea prezentă a lui Isus

1. Zidirea Bisericii - rol de Cap al Bisericii
a. Formarea trupului (1 Corinteni 12:13)
b. Coordonarea trupului (Coloseni 1:18, Efeseni 5:23-26)
c. Hrănirea trupului (prin Duhul Sfânt)
d. Curăţeşte trupul
e. Dă daruri trupului (Efeseni 4:8)

2. Mijlocirea pentru Biserică - rolul său de Mare Preot al Bisericii

a. Îşi curăţă Biserica (1 Ioan 2:1-2)
b. Cristos pregătreşte un loc pentru fiecare credincios (Ioan 14:1-2)

3. Produce roadă - „eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele, dacă rămâneţi în mine, veţi avea roade” (Ioan 15)

4. Instaurarea finală - va veni să înnoiască toate lucrurile

Capitolul 4 - Soteriologie
Doctrina despre mântuire
1. Definiţie:
Soteriologia este doctrina despre mântuire. Aceasta se referă la faptul că omul căzut în păcat are nevoie
de intervenţia izbăvitoare a lui Dumnezeu care să refacă relaţia divino-umană prin schimbarea statutului şi
pprin transformarea lăuntrică care va duce la glorificarea finală.

2. Concepţii despre mântuire

a. concepţia tradiţională - mântuirea este văzută ca un proces în care meritul este atât al lui Dumnezeu
cât şi al omului prin fapte bune
b. concepţia evanghelică - meritul este numai a lui Dumnezu, iar faptele omului reprezintă răspunsul
iubirii acestuia faţă de iubirea şi îndurarea divină
c. mântuirea ca un act sau ca un proces de viaţă
sfinţire Glorificare

Naşterea din nou

3. Metaforele mântuirii
A. aspectele subiective ale mântuirii - transformarea interioară a omului
a. chemarea divină - actul harului prin care Dumnezeu îl invită pe păcătos ca prin credinţă să intre în
relaţie cu Dumnezeu sau cu Sine
b. convertirea - este răspunsul omului la chemarea lui Dumnezu manifestat prin credinţă şi pocăinţă
- trebuie să cuprindă sfera intelectuală a fiinţei, emoţională şi volitivă
c. regenerarea . actul divin de transformarea a omului prin care Dumnezeu oferă viaţă spirituală şi
direcţie spirituală
B. aspectele obiective ale mântuirii - reflectă noul statut al omului în faţa lui Dumnezeu
 a. unirea cu Cristos - poziţionarea credinciosului într-o relaţie corectă cu Dumnezeu, pe care apostolul
Pavel o numeşte „în Cristos”
b. justificare - actul divin prin care Dumnezeu îl declară drept pe cel care crede în El
c. înfierea - actul divin prin care Dumnezeu îl face pe păcătosul îndreptăţit membru al familiei regale
C. continuarea mântuirii - sfinţirea
- actul diivn de curăţire permanentă şi de transformare lăuntrică a omului într-u chipul şi asemănarea lui
Dumnezeu
D. conceptul „deja” şi „nu încă”
- acest concept teologic prezintă mântuirea ca un procea care a avut un început şi care îşi aşteaptă
împlinirea finală, escatologică

Lecţia 1 - Predestinarea şi liberul arbitru

Predestinarea se referă la hotărârea mai înainte a lui Dumnezeu de a alefe anumiţi indivizi pentru
mântuirea eternă sau pentru condamnarea eternă.
Mântuire
Dumnezeu omul

Predestinare liberul arbitru

Augustin agent responsabil
Calvin implică separarea umană
(Rom 9, Ioan 10, Ef 1,2) Pelagie
Arminius
(Ioan 3:16, 1 Tim 2:4, Filip 3:12,14)

Omenirea se poate salva singur

Exemple: carusel, legumă în mânturire (pasiv/ activ), orfelinat, 2 trenuri (pe peron: magnet -
inclinaţie, megafon - evanghelia)

Capitolul 5 - Angeologie
Fapte 12, Daniel 10, Efeseni 6:12
Definiţie: Cuvântul înger este folosit în canonul ebraic malah care înseamnă mesager, uman sau
divin, iar în canonul grecesc apare sub termenul de angelos care înseamnă tot trimis sau mesager uman
sau divin.
Ca mesager divin îngerul este o fiinţă cerească însărcinată de Dumnezeu cu o anumită misiune.
Evrei 1:14, 4-14; 2; Fapte 7:53; 1 Corinteni 6:3; Coloseni 1:15-20; Isaia 14:10-15
*demonii: „Ştim cine eşti!”-către Isus
Lecţia 1 - Termenii folosiţi pentru îngeri:
a. fii lui Dumnezeu (Iov 1:6)
b. Cei sfinţi (Psalm 89:5,7)
c. oaste-armată (Psalm 89:8, Isaia 31:4)
Lecţia 2 - Natura şi atributele îngerilor
a. îngerii sunt fiinţe spirituale
- ei pot apărea în formă de om (Genesa 18) sau au caracteristici umane, dar ei au corpuri cereşti
b. îngerii sunt duhuri slujitoare (Evrei 1:14)
- nu se căsătoresc => nu se pot înmulţi
c. îngerii sunt fiinţe create (Coloseni 1:16)
- au fost create prin Fiul şi pentru Fiul
- ei nu sunt eterni => au fost creaţi
d. îngerii au fost creaţi simultan şi într-un număr foarte mare (Apocalipsa 5:11 => sugerează că numărul
îngerilor este foarte mare)
e. îngerii sunt un ordin superior oamenilor
- îngerii sunt mai înţelepţi decât oamenii, dar au o înţelepciune limitată şi de asemenea sunt mai
puternici decât oamenii, dar au o putere limitată (Daniel, Pavel în închisoare, piatra dată la o parte)
 Lecţia 3 - Clasificarea îngerilor
1. Îngeri căpetenii (Efeseni 6:12)
- sunt îngerii care au cea mai mare autoritate între îngerii căzuţi (Daniel 10:3)
2. Îngeri de rang înalt
- arhangheli - Mihail este numit arhanghel (Iuda 9) iar mare voievod (Daniel 12:10)
- misiunea arhanghelului Mihail era de a-l proteja pe Israel
3. Îngeri proeminenţi
- îngerul Gavril -omul lui Dumnezeu - Dumnezeu este puternic (Daniel 9:21; Luca 1:26) => el este
mesagerul lui Dumnezeu care descoperă planul lui Dumnezeu cu privire la poporul său, planul lui
Dumnzeu cu privire la Mesia
4. Slujitori ai divinităţii
- heruvimii - apar ca cel mai înalt ordin având puteri şă o frumuseţe mare; cei mai apropiaţi de Sfântul
Locaş
- serafimii - cei aprinşi; apar în jurul tronului şi proclamă sfinţenia lui Dumnezeu (Isaia 6:3)
Lecţia 4 - Lucrarea îngerilor
1. slujesc lui Dumnezeu proclamând şi protejând sfinţenia lui
2. slujesc lui Cristos
a. îngerii au prezis naşterea lui (Luca 1:26-28)
b. L-au păzit în timpul copilăriei (Matei 2:13)
c. Îl slujesc imediat după ispitire (Matei 4:11)
d. Îl întâlnesc în Gheţimani (Luca 22:43)
e. au anunţat învierea Lui
f. L-au însoţit la înălţare
g. Vor însoţi a 2-a venire a lui Isus Cristos (Matei 25:31)

Doctrina despre diavol

Lecţia 5 - Personalitatea lui Satan
- intelect (Efeseni 6:11) - dumnezeul acestei lumi
- emoţii (Apocalipsa 12:2) - stăpânitorul acestei lumi
- şarpele cel vechi - prinţul puterilor văzduhului
- potrivnic - inamic - vrăjmaş
- belzebubul - ucigaş
- belial - mincinos
- nevrednic - acuzator
Doctrina despre demoni
Lecţia 6 - Teorii cu privire la originea demonilor
a. Duhurile oamenilor răi au mirit - aceasta este poziţia pe care Filo din Alexandria şi Iosif Flavius au susţinut-o
b. Duhuri ale rasei preadamice
c. Rezultatul relaţiei dintre îngeri şi femei
d. Îngeri căzuţi care s-au răzvrătit împreună cu Diavolul
Lecţia 7 - Caracteristicile demonilor
a. Demonii sunt spirite - nu au corp material (Matei 8:16)
b. sunt limitaţi în spaţiu, ei nu sunt omniprezenţi
c. sunt inteligenţi, dar nu omniscienţi („ştim cine eşti”)
d. sunt puternici, dar nu sunt omnipotenţi
Lecţia 8 - Lucrarea demonilor
1. demonii înşeală pe oameni
2. pot produce boli fizice (luca 13:16)
3. demonii pot ghici viitorul şi inopula gândurile
4. pot produce boli mintale
5. demonii pot poseda
Lecţia 9 - Judecarea demonilor
Satan a fost învins oadată cu moartea şi învierea Domnului Isus (Coloseni).
La a 2-a venire a lui Isus, Satan va fi aruncat: Diavolul a fost învins pe cruce.
Dreptul legal i-a fost luat, nu mai poate acuza pe nimeni.

Capitolul 6 - Escatologie
1. Definiţie: este doctrina care se ocupă cu studierea lucrurilor din urmă a istoriei finale sau a încheierii
lucrării lui Dumnezeu în lume.
2. Abordarea escatologiei:
- ridică câteva probleme serioase care nu pot fi elucidate complet
- de-a lungul timpului, Biserica a creionat şi a crezut diferite scenarii apocaliptice
- acest lucru a determinat anumite acţiuni extremiste şi reacţii adverse

Lecţia 1 - Factori comuni în escatologie

a. moartea - este o realitate pentru fiecare membru al rasei umane
- se poate vorbi despre 3 feluri de moarte: spirituală, veşnică, fizică
- cea fizică se referă la sfârşitul vieţii fizice prin separarea sufletului de trup - sufletul nu moare
b. cerul (în teologia biblică se vorbeşte mult despre locul în care credincionşii şi de asemenea oamenii
răi îşi vor petrece eterniatea)
- conform Scripturii putem vorbi de 3 tipuri de cer:
• Cerul atmosferic - locul unde se formează zăpada, pământul primeşte roua
• Cerul celest - lumea dincolo de acest pământ
• Locaşul lui Dumnezeu
c. iadul - locul de pedeapsă al oamenilor care l-au respins pe Dumnezeu şi planul său de mântuire.
• Şeol - acest cuvânt ebraic este folosit de 65 de ori în Vechiul Testament şi este tradus
prin cuvântul ca mormânt, locuinţa morţilor, groapă, iad
• Hades - în Noul Testament, cuvântul Hades, apare ca semnificând un loc de pedeapsă sau
un loc al celor morţi
• Gheenă - este preluat din cuvântul ebraic gehimon care face referinţa la Vlaea lui Himon,
un loc în care evreii au adus jertfă lui Dumnezeu
• Adânc - Abis - înseamnă fără fund, tradus cu „groapă”, locul în care demonii vor fi
aruncaţi

Lecţia 2 - Caracteristicile revenirii Domnului Isus

Matei 24
Revenirea Domnului Isus este un eveniment:
a. cert
b. fizic - se va întoarce în trup
c. vizibil
- prima venire a fost un eveniment izolat
- a doua venire va fi un eveniment glorios
d. de bucurie
e. surprinzător - inopinant
f. învierea morţilor - este o doctrină fundamentală pentru creştinism; atât Vechiul- cât şi Noul Testament
vorbesc despre înviere ca un eveniment escatologic
1 Corinteni15:12

Lecţia 3 - Concepţii cu privire la sfârşitul istoriei

 1. Amilenismul
În sens literal amileniul este concepţia potrivit căruia nu va exista o domnie pământească timp de 1000
de ani a lui Isus.
Împărăţia lui Dumnezeu este prezentă în era bisericii, ia la consumarea prezentei ere va fi inaugurată
starea eternă.
După părerea amileniştilor Apocalipsa 20:4-6 face referinţă la domnia cu Cristos în cer a credincioşilor
care au murit, în timp ce împărăţia lui Dumnezeu este prezentă acum în lume prin Cuvântul şi Duhul Sfânt.
Această împărăţie va fi completă la revenirea lui Isus.
A doua venire a lui Isus este un singur eveniment (adică nu va exista răpirea).
Învierea va fi într-o singură etapă (cei drepţi împreună cu cei nedrepţi), când va avea loc şi judecata
tuturor oamenilor.
Necazul cel mare este trăit în prezent în era bisericii.
Nu există diferenţă între Israel şi Biserică.

2. Postmilenismul
Este o concepţie optimistă care susţine că predicarea Evangheliei va avea un asemenea succes încât
lumea va fi convertită.
Domnia lui Cristos în inima omului ca fi completă şi proprie fiecărui fiinţe umane.
A fost foarte popular începând din secolul IV şi secolul XIX.
A doua venire a lui Isu este un singur eveniment, Biserica trăieşte în mileniu.
Învierea şi judecate reprezintă un singur eveniment la sfârşitul vremurilor.
Necazul cel mare este trăit în era prezentă.
Nu există distincţie între Israel şi Biserică.

3. Premilenismul
Consideră că va exista o domnie a lui Isus pe pământ timp de o mie de ani caracterizată de domnia fizică
a lui Isus.
a. Istoric
Cosideră că răpirea şi a doua venire a lui Isus sunt simultane.
Învierea credincioşilor va avea loc la începutul mileniului, iar învierea necredincioşilor va avea loc la
sfârşitul mileniului.
Vor fi 2 judecăţi: la a doua venirea şi la sfârşitul necazului cel mare
Biserica va trece prin necazul cel mare.
Mileniul este atât prezent cât şi viitor.
Cristos domneşte acum în cer şi domnia lui se va dezvolta până va ajunge la stadiul complet.
Există distincţie între Israel şi Biserică
b. Dispensaţionalist (periodic)
Poate fi identificat prin 2 trăsături fundamentale:
- se face dinstincţie clară între Biserică şi Israel
- se menţine o interpretare literală consecventă a Scripturii
În concepţia premilenismului Biserica este răpită înainte de necazul cel mare, în timp ce Dumnezeu va
judeca neamurile şi pe Israel în timpul necazului.
La sfârşitul necazului Cristos se va întoarce împreună cu Biserica şi va domnii 1000 de ani pe pământ.
După aceşti 1000 de ani Diavolul va fi dezlegat, va fi prins şi aruncat în Iadul cu foc şi pucioasă pentru
eternitate.
A doua venire a lui Isus este în două faze:
1. răpirea pentru Biserică
2. a doua venire a lui Isus după 7 ani

În această concepţie există diferite faze ale învierii:

- Biserica va învia la răpire
- la a doua venire va fi a sfinţilor din Vechiul Testament şi cei din necaz
- necredincioşii vor învia la sfârşitul mileniului (va învia toată lumea pentru judecată)
Există 3 judecăţi:
- faptele credincioşilor la răpire
- evreii şi o parte dintre neamuri la sfârşitul necazului
- necredincioşii la sfârşitul mileniului