Basmul cult – Harap Alb

„Povestea lui harap-Alb” este o creaţie complexă care depăşeşte modelul basmului tradiţional
printr-o serie de elemente ce evidenţiază originalitatea scriitorului.In operele lui Ion Creanga, se
respecta structura tipica basmului popular ,dar aduce aspecte inovative, cum ar fi multiplicarea
probelor pe care trebuie sa le treaca fiul cel mic al craiului , cu scopul de a evidential unele aspect ale
protagonistului. Basmul cult preia structurile populare ale specie unor opera originale, iar elementele
folclorice – caracteristice specie se asociaza celor proprii unui scriitor. Totodata, basmul cult pune
accentul pe dimensiunea interioara a personajului , iar prin intermediul acestuia se construieste o
lume neobisnuita, ordonata dupa logica fantasticului , opusa celei cotidiene,reale. Deoarece la baza
basmului cult sta basmul popular, acestea prezinta puncte comune, dar si caracteristici particulare
care sunt specifice fiecarui autor. Asadar prima deosebire este ca basmul cult are un autor cunoscut.
Autorul basmului cult "Povestea lui Harap Alb " este Ion Creanga. Acesta respecta anumite trasaturi
ale basmului popular, insa si pe acestea le particularizeaza prin elemente de originalitate si stil.
Intrarea si iesirea din spatiul fabulos se face prin formula initiala si prin cea finala prezente si in
basmul popular. De asemenea si formula finala este mai ampla decat in basmele populare si
subliniaza mai multe aspecte. Desi in esenta basmul cult este diferit de cel popular, acesta respecta
structura, fiind prezente majoritatea functiilor, care corespund momentelor subiectului. Basmul cult
este mult mai complex decat cel popular datorita faptului ca autorul intervine asupra structurii
basmului cu o proiectie personala. Acesta intervine la nivelul spatiului cu toposuri, locuri care apartin
spatiului real (tara, padure, ostrov, pod) dand un aer realist basmului, dar imprima si o doza de
generalitate prin repere spatio-temporale nedeterminate : " Era odata ", " Intr-o tara ".Insa aspectul
care particularizeaza aceasta opera consta in prezenta comicului, de mai multe tipuri cum ari fi :
comicul de nume (numele celor cinci monstrii sunt realizate prin adaugarea sufixului augmentativ "-
ila"), comical de situatie ("si cum ajung odata intra buluc in ograda, tussese, Harap – Alb inainte si
ceilalti in urma, care de care mai chipos si mai imbracat , de sa taraiau atele si curgeau oghelele dupa
dansii, parca erau oastea lui Papuc Hogea Hogegaru.") si prin comical de limbaj ( izvorand atata din
regionalisme: “pocitanie ", " debalazat", " crampotit ", "a gabui", dar si din locutiuni si expresii
idiomatice: "Frica pazeste bostanaria")

Naraţiunea la pers a IIIa este realizată de un narator omniscient, dar nu şi obiectiv, deoarece
intervine adesea prin comentarii sau reflecţii:„Eu sunt dator să vă spun povestea şi vă rog să
ascultaţi...”Spre deosebire de basmul popular, unde predomină naraţiunea, basmul cult presupune
îmbinarea naraţiunii cu dialogul şi cu descrierea. Naraţiunea este dramatizată prin dialoguri, are
ritm rapid, realizat prin reducerea descrierilor. Dialogul are o dublă funcţie: susţine evoluţia acţiunii
şi caracterizarea personajelor. Prezenţa dialogului susţine realizarea scenică a secvenţelor narative,
„spectatori” ai maturizării feciorului de crai fiind atât celelalte personaje, cât şi cititorii.Basmul ca
specie epica se bazeaza pe 2 entitati: binele si raul , incheindu-se,de obicei, cu final fericit.Triumful
binelui reiese din confruntarea antagonistului cu protagonistul ,unde eroul ii reies anumite calitati si
virtuti.Intamplarile sunt de facture fantastica si la ele participa personaje imaginare.

Tema basmului este triumfuluibinelui asupra răului. Motivele narative specifice sunt:
superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleşug, muncile, demascarea răufăcătorului
(Spânul), pedeapsa, căsătoria.Acţiunea este lineară, succesiunea secvenţelor narative este redată prin
înlănţuire. Coordonatele acţiunii sunt vagi, prin atemporalitate şi aspaţialitatea convenţiei: „Au cică
era odată într-o ţară un crai care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era
împărat într-o altă ţară. (...) Ţara în care împărăţea fratele cel mare era tocmai la o margine a
pământului, iar crăiia ăstuilalt la altă margine.” Fuziunea dintre real şi fabulos se realizează încă din
incipit. Reperele spaţiale sugerează dificultatea aventurii eroului, care trebuie să ajungă de la un capăt
la celălalt al lumii; în plan simbolic: de la imaturitatea, la maturitate.Naratorul preia realul si il
transfigureaza, adaugandu-I elemente fantastice. Povestitorul este cel care creeaza o lume, dupa
modelul celei reale .Realitatea devine punct de pornire.Eroul de basm trebuie sa treaca prin rabdare,
umilinta, sad ea dovada de mila,. Prin urmare eroul nu se rupe de real, intrucat el dobandeste calitati
specific omului obisnuit.
În basm sunt prezente clişeele compoziţionale. Formula iniţială, „Amu cică era odată”, şi formula
finală, „Şi veselia a ţinut ani întregi, şi acum mai ţine încă.”, sunt convenţii care marchează intrarea şi
ieşirea din fabulor. Formulele mediane-„Şi merg ei o zi, şi merg două, şi merg 49...”, „...şi mai merge el
cât merge...”- realizează trecerea de la o secvenţă narativă la alta şi întreţin suspansul.
Parcurgerea drumului spre maturizare, de către erou, presupune un lanţ de acţiuni
convenţionale, momente ale subiectului: o situaţie iniţială de echilibru (expoziţiunea), o parte
pregătitoare, un eveniment care dereglează echilibrul iniţial (intriga), apariţia donatorilor şi a
ajutoarelor, acţiunea reparatorie, refacerea echilibrului şi răsplata eroului (deznodământul).
„Cartea” primită de la împăratul Verde, care, neavând decât fete, are nevoie de un moştenitor la tron,
este factorul perturbator al situaţiei iniţiale şi determină parcurgerea drumului iniţiatic de cel mai bun
dintre fii craiului.
In general, basmul este socotit a avea un subiect fabulous ce desemneaza un bildungsroman, mai
précis intamplarile se refera la istoria maturizarii unui tanar.Un facior de crai care urma sa devina
succesorul imparatului Verde. Istoria maturizarii reda caracterul initiatic al operei, prin urmare fiin
vorba de o aventura initiatica ( intamplari sau incercari grele ,care nu pot fi ocolite).Protagonistul
trebuie sa ajunga imparat, iar pt aceasta trebuie sa faca dovada formarii sale, a plenitudinii umane. El
trebuie sa dovedeasca faptul ca a acumulat destula experienta de viata , care nu se dobandeste pe cai
obisnuite,facile.La inceput eroul este lipsit de experienta , de accea incalca interdictia de a se feri de
omul Ros si mai ales de cel span si va ajunge sa fie supus spanului.Totusi inainte de acest aspect are
loc separarea novicelui de grup, prima treabta a initierii , adata cu proba podului( acesta reprezinta
punctual de legatura intre puritatea si sinceritatea protagonistului si lumea nevazuta si plina de
incercari) .Va trebui sa depaseasca drumul prin padure care simbolizeaza labirintul , plin de obstacole
si primejdii , padurea care reprezinta lumea presarata cu incercari grele. Avertizat totusi de span cu
privire la fantana : “chima raului pe malul paraului” , novicele nu are experienta necesara sa intuiasca
gandurile antagonistului, si intra acolo. Fantana isi schimba destinatia simbolica ,reprezentand
temnita infernala.Feciorul de crai iese de aici cu o alta identitate aceea de “Harap Alb”. Ajunsi la
imparat va incepe ritualul de initiere odata cu cele trei probe grele ,eroul trecan si prin moartea
ritualica( care simbolizeaza purificarea) . In final acesta primeste imparatia dar si pe fata imparatului
Ros (care este un element de echilibru.
Prin urmare , opera “povestea lui Harap Alb” este un basm cult, care exprima viziunea autorului,
unde realul se impreteste cu fabulosul, urmarind drumul catre maturizare al unui erou.