FOAIA VITELOR DE PRIPAS
Nr. 1, Anul I, săptămânal cu 2 pamflete pentru 3
ceasuri rele
********************************************************
*****
Ţară decofeinizată şi
usturoi chinezesc. Lebădă
din jartiere de târfă. Hai,
cumpără cafea ca să stai
treaz şi să vezi cât de rău
îţi este, cumpără funii de
usturoi, ele sunt un
compendiu de bine şi rău,
cu ele te poţi spânzura la
nevoie, cu usturoiul poţi
avea o sănătate dacică, îţi e
utilă în moarte. Du-te în
târgurile sărace şi vinde şi
tu ce poţi să duci un ban
acasă, scoate din jep ce te
întreabă lumea dacă ai, o
inimă, un ficat, un plămân,
un sac pulmonar
antiderapant, fii autopsia
ta verticală cu un bilet de
metrou. Eşti cumsecade
dacă ajungi primul în târg
şi nici măcar nu îţi întinzi
taraba, ci doar aştepţi
vreun ciung sau vreun om
fără cap să se apropie de
tine. Îţi va zice ave şi te va
întreba de sănătate, de
sănătatea lui, apoi îţi va
cere. Poţi negocia. Mai
încolo, la altă masă altul va
vinde componente de
calculatoare dezmembrate
şi învelite în fân, să nu se
crape, să stea în ieslea lor
de aparat la care dacă
lucrezi te întreabă din zece
în zece minute dacă eşti
om, confirmă că eşti om,
bate codul de mai jos ca să
fim sigur că nu eşti un
virus, confirmă că eşti om!
Fiecare vinde ce poate. Şi
ţie, de altfel, ţi se cere
zilnic să confirmi că nu ai
nevoie de aer, de pensie,
de hrană, de căldură în
ţevi. Unii vor să inventeze
naiul termic, alţii ciugulesc
fânul din ieslea de plastic
şi polimeri ca să îl aprindă,
doar tu ştii, în ziua ta de
târg, că eşti cel mai bun,
cel mai corect, laşi la preţ.
Târg
de
toxicitate
Vinzi inima pe foarte
puţin, pe un sandviş. O iau
frumos în târg într-o
găletuşă cu gheaţă
văduvită de whisky şi cu
pensie de urmaş după el. O
iau şi o duc. Aşa şi
plămânul tău, o mamă de
la ministerul respiraţiei ţi-l
ia pe stângul, ah, voise
dreptul înainte!, pentru
fiul ei, merge la derdeluş şi
e mai comod un plămân,
ca un sac de cort, să intre
în el şi să alunece
beizadeaua groasă în
carduri ca pământul în
straturi. Ştiu, eşti
bombardat zilnic de schije
de gândire comunistă
precum şi de schije
capitaliste venite prin
reclame, ele se întâlnesc în
limba ta şi până şi
protestele, pieţarule, ţi le
faci în limba influenţată de
ambii vinovaţi, e la
întretăierea schijelor, ca o
troiţă prin care simţi. Ai
trebui răstignit pe propria
limbă, şi aşa nu ai ce să
mănânci cu ea. În târgul de
organe şi calculatoare se
vând mai mult doctorate şi
cafea, doctorate cu cofeină
şi cafea cu anexe şi
susţinere exact ca proba
debilului mergând cu
paharul cu apă pe bordul
maşinii să verifice şoseaua
către târg, unde îţi vinzi tu
ultima celulă FMI-ului, să
şi-o facă poate cuşcă
pentru dulău. Eşti sărac,
dar degeaba. Te-ai născut
şi primul gest a fost să te
întorci spre maică-ta şi să
o întrebi: cu cine faci
banking? Apoi ea a scos
doi cartofi, ţi i-a arătat şi a
spus: cu ăştia.
Darie Ducan
 *******************************************************
******
FOAIA VITELOR DE PRIPAS
Nr. 1, Anul I, săptămânal cu 2 pamflete pentru 3
ceasuri rele
******************************************************
*******
Când s-au pus
taxatoarele noi pentru
taxiuri, la cumpăna
veacului acesta, era o iarnă
cumplită şi minunată în
Bucureşti, cu nămeţi de
basm şi viscol fioros. O
iarnă minunată pentru
provincialii nostalgici,
rătăciţi prin capitală, o
iarnă cumplită pentru
taximetrişti.
Vecinul Manole a luat
maşina din garaj şi a ieşit
la treabă, uitându-se puţin
chiorâş la noul aparat de
taxat. Şi a preluat prima
comandă.
Pe undeva pe Victoriei
îl aştepta un indian
mustăcios, cu turban alb
ca zăpada. A dat drumul la
maşinărie şi a pornit
înjurând în gând ceea ce îşi
imagina să fie o cursă de
doar 10 lei. Numai că după
doar 100 metri, aparatul
arăta deja 9 lei. A tăcut.
Indianul privea terifiat
viscolul. La colţ, aparatul
arăta 18 lei. O transpiraţie
rece trecu pe ceafa
vecinului Manole.
Ştiindu-se cumsecade,
cum să se uite el în ochii
indianului când, la capăt,
cursa de 10 lei avea să
arate 100? Ce naiba se
întâmpla? Venise Moş
Crăciun pentru şoferi?
Indianul, ca mai toţi
străinii aflaţi în situaţii
bucureştene similare, a
plătit la final şi a tăcut,
nedumerit dar învins.
Zăpada fusese deja un şoc
uriaş pentru el, ar fi plătit
100 de lei să o vadă şi
1000 să se încălzească.
Indian
în
plină iarnă
Iar Manole a primit
banii tremurând, părtaş la
nedreptate, fără urmă de
bucurie, cu milă cumva. A
fugit direct la garaj şi s-a
lămurit.
Îi montaseră prost
aparatul cel nou. La fiecare
impuls, cifrele o luau
razna, spre infinit. Cum
viscolea crunt, Manole
curăţa necontenit
parbrizul. Doar că la
fiecare mişcare a
ştergătoarelor, creştea
suma pe aparat. La fiecare
claxon, încă 4 lei. Când a
schimbat postul de radio,
încă 5 lei. Dacă ar fi tuşit,
probabil îşi lua termopane
cu rupiile clientului.
De la o vreme încoace
nu mă mai enervez atât de
tare când aud din gura
unor zeflemitori neştiutori
cum că am fi un popor de
indieni. Poporul indian e
unul măreţ. Mă gândesc,
cu un surâs amar, la bietul
acela purtător de sultan,
oripilat de ninsoare şi de
preţ. Şi nouă ni s-au pus
aparate greşite, care ne
taxează la fiecare gest. Ne-
am urcat într-un taxi
păgubos, cu un şofer
neştiutor şi într-o vreme
străină. Prieteni, până la
urmă, însă, indianul a
coborât. Până la urmă s-au
găsit meşteri care să
monteze cum trebuie
aparatele. Ca să evite
reclamaţiile, ruşinea şi
hoţii.
Or mai fi aparate
măsluite. Iar acesta, al
nostru, nu mai e nou de
mult. Dar, pentru orice
eventualitate, cel puţin din Am plătit deja. Gata. Gabriel Berceanu
taxiul acesta, suntem
datori să coborâm.

*******************************************************
******
foaiavitelordepripas@yahoo.com