Relaţia dintre compoziţia corporală şi performanţa anaerobă a elitei tinerilor

luptători

Selma Arzu Vardar , Selin Tezel, Levent Öztürk and Oktay Kaya
Universitatea Trakya Facultatea de Medicină, Departmentele ode Psihologie, Edirne, Turcia

REZUMAT

Scopul acestui studiu a fost de a investiga relaţia dintre compoziţia corporală şi

performanţa anaerobă în rândul tinerilor luptători de elită.
Metoda: Opt femei (vârsta = 16.2 ± 1,1 ani) şi 8 de sex masculin (vârsta = 17.3 ± 0,9
ani), luptători din Turcia, din cadrul echipei naţionale de cadeţi şi junori au participat la
acest studiu. Masa fără grăsime şi procentajul de grăsime din corp au fost stabilite prin
bioimpedanţă electrică. Performanţa anaerobă a fost evaluată prin testul Wingate
(sarcina a fost calculată ca 0.090 kg x.kg-1 de masă corporală) Masa fără grăsime a
fost mai mare la luptătorii de sex masculin [65.4 ± 12.3 (kg)], faţă de sexul feminin (45,1
± 4,6 (kg) p <0,01). Procentul de grăsime a fost mai mic la luptătorii de sex masculin
(9,7 ± 6,3) în comparaţie cu sexul feminin (18,5 ± 2,8; p<0,01). Puterea de vârf a fost
semnificativ mai mare la luptătorii bărbaţi decât la femei (8,5 ± 1,0 W kg ·-1 vs 6.8 ± 0,6
W · kg-1; p <0,01). Puterea medie a fost corelată semnificativ la ambele sexe cu masa
fără grăsime (r = 0,73 p <0,05 la femei; r =0.90 p <0,05 la bărbaţi). Nu s-a obţinut nicio
legătură între parametrii anaerobi şi procentul de grăsime. În concluzie, rezultatul
nostru nu a demonstrat nicio asociere între parametrii anaerobi si procentul masei de
grăsime din corp. Luptătorii şi antrenorii lor ar trebui să ia în considerare cantitatea de
masă fără grăsime, mai degrabă decât procentul de grăsime, pentru performanţe
anerobe mai mari.

Cuvinte cheie: masă fără grăsime, performanţă, luptătoare, test Wingate, putere.

INTRODUCERE

Lupta liberă reprezintă unul dintre stilurile principale ale amatorilor de lupte în
competiţie. Alte forme includ lupte de sex feminin, lupte greco-romane, sambo, lupte pe
plajă, grappling şi lupte tradiţionale. În concurenţa internaţională actuală, luptele libere
se practică în trei reprize de două minute cu 30 de secunde de odihnă între runde.
Un luptător câştigă meciul atunci când a câştigat două din trei reprize. Luptele feminine
sunt clasificate ca o altă categorie, din cauza diferenţei între femei şi bărbaţi, deşi
regulile sunt aceleaşi precum la luptele libere de bărbaţi. Un meci de lupte necesită o
activitate fizică extraordinară, putere şi forţă deosebită a musculaturii corpului, precum
şi capacitate izometrică pentru diverse tehnici de luptă (Horswill, 1992).
Puterea luptătorilor este legată de un efort rapid şi exploziv care duce la succes
(Lansky, 1999). Puterea şi capacitatea anaerobă sunt importante în lupte, din cauza
necesităţii unei performanţe de scurtă durată şi de mare intensitate. Testul Wingate
poate fi folosit pentru a reflecta capacitatea maximă a luptătorilor de a genera energie
(Yoon, 2002).

Tipurile frecvente de lupte sunt cele libere, cele pentru sex feminin, luptele greco-
romane care pot fi definite ca tipuri de lupte olimpice şi mai rămîn luptele academice,
care sunt foarte populare în Statele Unite ale Americii. Atât campionatele de luptele
olimpice, cât şi cele de lupte academice au cea mai mare trecere în rândul tinerilor.

Majoritatea luptătorilor sunt preocupaţi de greutatea corporală, deoarce

consurenţii sunt stabiliţi în funcţie de acest criteriu. Ei doresc, în general, sa micşoreze
nivelul de grăsime din corp şi greutatea totală a corpului, fără a pierde din puterea şi
forţa lor corporală (Yoon, 2002). Cu toate acestea, nu a fost demonstrată nicio relaţie
între procentul de grăsime si nivelul de succes al luptei (Horswill, 1992; Yoon, 2002).
Având în vedere faptul informaţiile privind puterea anaerobă şi grăsimea în rândul
luptătorilor de elită sunt limitate, am investigat posibilele conexiuni dintre performantele
anaerobe, nivelul de masă fără grăsime şi procentul de grăsime din cadrul acestei
categorii de luptători.

METODE
PARTICIPANŢII

Optsprezece luptători (M / F, 8 / 8) cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani (Medie ± DS,

16,6 ± 1,1), s-a oferit voluntari pentru a participa la studiu. Participanţii au fost
considerati sportivi de elită din moment ce toţi luptătorii au obţinut diplome naţionale şi
internaţionale. Toate femeile şi şapte dintre bărbaţii luptători erau membri ai echipei
naţionale de cadeţi a Turciei. Un luptător era membru al echipei naţionale de juniori a
Turciei. Ei s-au calificat la competiţii naţionale în Turcia, 36% dintre participanţi (n=6)
au obţinut titlul de campion, 81% dintre ei (n=13) au obţinut diplome naţionale în ţară,
iar 44% dintre sportivi (n=8) au primit diplome internaţionale. Studiul a fost aprobat de
către comitetul local de etică al Universităţii Trakya. Toţi luptătorii au fost evaluaţi de-a
lungul sezonului competiţional. Detaliile studiului au fost explicate fiecărui participant şi
astfel s-a obţinut semnătura lor, sau a părinţilor în cazul minorilor sub 18 ani, pentru a-şi
dovedi consimţământul. Toţi concurenţii au fost supuşi unui interviu bine structurat şi
toate examinările fizice au fost efectuate de către acelaşi medic. Niciunul dintre sportivi
nu a fost declarat ca având vreo afecţiune fizică. S-a folosit un chestionar pentru a
evalua şi stabili vârsta, vechimea în sport şi cuantumul de antrenament dintr-o
săptămână.

MĂSURĂTORI ALE GRĂSIMII DIN CORP

Măsurătorile grăsimii corporale s-au efectuat înainte de testul anaerob Wingate, în
aceeaşi zi, de către analiza bioelectrică a impedanţei corpului (ABI), folosind un
analizator de grăsime corporală (model Tanita TBF300, Japonia). Modul sportiv al
programului a fost selectat înainte de evaluare. Acest analizator foloseşte un o sursă de
curent de 50 Hz, cu electrozi pe fiecare picior pentru a măsura impedanţa la
conductivitatea electrică în timp ce trece prin fluidele corpului şi calculează masa fără
grăsime şi procentul de masă fără grăsime. Măsurătorile au fost efectuate fără accesorii
care să conţină metal (cercei, curele, monede), iar femeile luptătoare nu trebuiau să fie
în perioada menstruaţiei. Pentru a asigura starea de hidratare normală pentru testarea
ABI, participanţii au fost rugaţi să adere la următoarele cerinţe preliminare: (a) fara
exerciţii solicitante în timpul celor 12 ore de testare, (b) fără consum de cofeină sau
alcool in timpul celor 12 ore ale testului. Participanţii s-au conformat acestor cerinţe
înainte de a începe testarea. Fiabilitatea şi valabilitatea testului ABI au fost stabilite în
studii anterioare (Jackon et al., 1988). Rezultatele obţinute de ABI sunt considerate
comparabile cu rezultatele altor metode antropometrice standard.

TESTUL ANAEROB

Testul Wingate a constat într-un exerciţiu de ciclism de 30 de secunde supramaximale

împotriva unei sarcine de rezistenţă. Fiecare test a fost efectuat pe un ergometru al unei
biciclete Monark (model 894-E) şi sarcina a fost calculată ca 0.090 kg x.kg-1 din masa
corporală a fiecărui participant. Luptătorii au fost încălziţi prin pedalare timp de 3 minute
cu o sarcină de 30 watt. După 5 minute de repaus, la comanda „start”, participanţii au
început să pedaleze împotriva sarcinii prestabilite. Aceştia au fost solicitaţi să pedaleze
cât mai repede posibil astfel încât să păstreze viteza maximă de pedalare până la
sfârşitul perioadei de testare. Paricipanţii au fost puternic motivaţi verbal în timpul
testului. Datele au fost utilizate pentru a calcula puterea de vârf şi puterea medie care
poate fi văzută în altă parte (Bar-Or O. 1987).

ANALIZA STATISTICĂ

Caracteristicile generale ale participanților au fost prezentate ca deviații standard.

Comparația statistică a grupurilor de femei și bărbați a fost efectuată folosind testul
Mann Whitney-U. Coeficienții de corelație au fost folosiți pentru a exprima relațiile dintre
parametrii testelor anaerobe și parametrii compoziței corpului (masa fără grăsime,
procentul de grăsime din corp). Interpretarea coeficienţilor de corelaţie a fost după cum
urmează: r ≤ 0.49 relaţie slabă; 0.50 ≤ r ≤ 0.74 relaţie moderată; şi r ≥ 0.75 relaţie
puternică (Portney şi Watkins 2000). O valoare p mai mică decât 0,05 a fost considerată
semnificativă din punct de vedere statistic. Caracteristicile demografice, hemodinamice
si istoria in sport a participanților au fost prezentate in tabelul 1. Rezultatele analizelor
nu au fost semnificativ diferite intre grupul de femei si cel de barbati. Tensiunea arteriala
medie a diastolei luptatoarelor femei, a fost mai scazuta decat cea a barbatilor (tabelul
1). Parametrii de performanta anaeroba obtinuti cu ajutorul testului Wingate si
masuratorile incluzand masa fara grasime din corp si procentul masei de grasime
(%FM) au fost afisate in tabelul 2. Varful de putere a fost corelat pozitiv cu masa fara
grasime din corp (r = 0,81 p <0,01) la luptatorii de sex masculin. Nu a fost gasita nicio
corelatie semnificativa intre puterea de varf si masa fara grasime (FFM) a luptatoarelor.

Puterea medie (W) a fost semnificativ corelata cu FFM in ambele cazuri, atat la barbati,
cat si la femei (r = 0,73 p <0,05; r = 0,90 p <0.05 respectiv). Puterea minima a fost de
asemenea asociata pozitiv cu FFM la cele doua categorii de sexe (r = 0.71 p <0.05,
r = 0,83 p <0,01, respectiv). Atunci cand participantii de ambele sexe au fost
examinati in ansamblu, a fost obtinuta o relatie puternica intre puterea de varf si
FMM; puterea medie si FFM; si minimul de putere alaturi de valorile FFM (figura 1).
Am cautat, de asemenea, aceeasi relatie si intre puterea anaeroba relative (a
greutatii corpului) si parametrii de compozitie a corpului. Vârful de putere (W · kg-1)
şi FFM (r = 0.49 p <0.05); de putere medie (W · kg-1) şi valorile FFM (r = 0,55
p<0.05) au fost corelate moderat în tot grupul. La luptatoare, %FM nu a fost
asociata cu puterea de vârf (W) (r = 0,52 p = 0,18), puterea medie (W) (r = 0.47 p =
0,23), şi
puterea minima (W) (r = 0,45 p = 0,26). La luptatorii de sex masculine nu a fost
gasita nicio legatura intre puterea de vârf (W) şi FM% (r = 0,40 p = 0,31); puterea
medie (W) şi FM% (r = 0.33 p = 0,41), şi puterea minimă (W) şi% FM (r = 0.30 p =
0,41).