TRADIȚ IONALISMUL

(aspecte generale)

Termenul de tradiţionalism desemnează o direcţie culturală ataşată, uneori excesiv, de valorile

trecutului, privite în opoziţie cu cele ale prezentului.
Atitudinile tradiţionaliste sunt o expresie a mai vechii delimitări dintre „antici” şi „moderni”,
dar şi un rezultat al evoluţiei fireşti a oricărei culturi care păstrează inevitabil o componentă
naţională, accentuată odată cu preocupările romanticilor pentru folclor şi istorie.
Tradiţionalismul nostru literar, privit în opoziţie cu modernismul, vizează în primul rând opţiuni
legate de tematica abordată, orientată spre: lumea satului românesc, înţeleasă ca un specific etnic;
religia creştin-ortodoxă, care individualizează spiritual comunitatea românească. În al doilea rând,
tradiţionalismul s-a raportat la formele literare, preferând modelul mai vechi de versificaţie
ritmică.
Se poate face o disociere şi între tradiţionalism şi conservatorism, ultimul reprezentând refuzul
oricărei înnoiri, atât din punctul de vedere al temelor abordate, cât şi din cel al formelor estetice
preferate. Cel mai de seamă reprezentant al conservatorismului a fost Nicolae Iorga, în jurul căruia,
în perioada interbelică, s-au strâns poeţi fără vocaţie artistică, astfel încât modernismul a triumfat cu
uşurinţă în epocă.
Gândirismul a fost orientarea tradiţionalistă care a prezntat autohtonismul prin ortodoxism.
Denumirea mişcării vine de la revista Gândirea, a cărei activitate artistică, destul de eclectică şi
complexă, a fost un punct de referinţă al perioadei interbelice.
Gândirea a apărut la Cluj, la 1 mai 1921, la iniţiativa lui Cezar Petrescu, într-o efervescenţă
culturală în care erau implicaţi tineri scriitori ce vor deveni nume mari ale literaturii noastre: Lucian
Blaga, Adrian Maniu, Gib I. Mihăescu.
Cezar Petrescu s-a adresat şi prietenilor săi de la Bucureşti şi de la Iaşi pentru a colabora la noua
revistă, primind manuscrise de la Ion Pilat, Ion Vinea, Victor Ion Popa, Ionel Teodoreanu, Alexandru
Philippide şi de la alţii. Revista nu avea un program, ci exprima, în articolul Cuvinte pentru drum,
dorniţa de a reuni scriitori din întreaga ţară şi de a oglindi astfel complexitatea fenomenului literar
românesc în poezie, proză, teatru şi în publicistică. Apărută în condiţii grafice deosebite, cu ilustraţii
de Oscar Han şi Atanasie Demian, revista a publicat literatură de calitate, reprezentând orientări
estetice diverse, situate între tradiţionalismul care a asimilat inovaţii moderniste şi un extremism
neosămănătorist, promovat mai ales de Pamfil Şeicaru. Din octombrie 1922, Gândirea s-a tipărit la
Bucureşti şi, din decembrie, la îndemnul lui Nichifor Crainic, s-a mutat în Capitală şi redacţia.
Colaboratorii revistei se îdreaptă spre o critică etică a literaturii, atacând, de exemplu, romanul Ion
de Liviu Rebreanu.
Gândirismul a aşezat creaţia literară sub semnul ortodoxismului, propunând:
•un tradiţionalism spiritualizat, definit prin religia ortodoxă, care ar fi esenţa conştiinţei naţionale
a românilor
•un antioccidentalism bazat pe ideea că, în cultura autohtonă, există forţe inconştiente, capabile
să se opună unei societăţi a maşinismului distrugător adus de civilizaţia apuseană
•o rezistenţă împotriva străinilor, acre ar putea altera spiritualitatea românească păstrată la
sate.
Revista şi-a continuat activitatea până în 1944, când încetează să mai apară.