Comunicarea de masă

Ghiciov Andreea-Beatrice

Giurgiu Laura Rodica

Grupa 5, Anul I

Trăim într-un spaţiu în care mass media suferă schimbări rapide. În urmă cu numai câţiva ani,
majoritatea oamenilor nu auziseră de multimedia şi internet. Acum nici măcar nu mai poţi să deschizi
ziarul fără să întâlneşti o referire la cele 2 domenii.

Schimbările din domeniul mass media sunt numeroase şi, în unele cazuri, spectaculoase. Tirajele şi
lectura ziarelor au scăzut, se vorbeşte de introducerea a 500 de canale în televiziune, revistele sunt
publicate direct pe World Wide Web. Domeniul publicităţii năzuieşte să joace un rol important în noul
câmp al comunicării, unii oameni petrec ore discutând pe “chat”, iar jocurile în realitatea virtuală oferă
noi dimensiuni experienţei participanţilor. Pare că ne îndreptăm rapid către un nou spaţiu al
comunicării dominat de consumatori activi şi multimedia.

Vor fi touşi, oamenii dispuşi să renunţe la ziarul pe care îl citesc la cafeaua de dimineaţă sau la revistele
pe care le răsfoiesc pe canapeaua din sufragerie la sfârşitul zilei? O teorie cunoscută este că noile tehnici
de comunicare nu au luat în întregime locul celor vechi, dar le-au obligat pe acestea să-şi asume noi
roluri. Oricare va fi forma pe care o ia comunicarea de masă, ea va continua să aibă rol major în viaţa
noastră.

Comunicarea de masă

„În limbajul de specialitate, foarte adesea, această noţiune este considerată sinonimă cu aceea de mass-
media; acest termen s-a format pe teren anglofon, prin sinteza dintr un cuvînt englez (mass), care
trimite la „masa” de consumatori ai acestor forme culturale, şi un cuvânt latin (media), în forma sa de
plural, care se referă la suporturile pe care sunt fixate mesajele respective.” 1

Comunicarea de masă poate fi definită şi de următoarele variabile:

PRODUCĂTORII

Producţia unui mesaj mass-media poate fi foarte costisitoare, solicitând canităţi importante de resurse
tehnice şi umane. La producţia unui astfel de mesaj se implică un număr mare de persoane, dar se
utilizează şi cantităţi impresionante de materie primă.

1
Coman, Mihai, Introducere in sistemul mass-media, Ed. a 3-a rev. – Iaşi: Polirom, 2007, 23
De asemenea, informaţiile fiind perisabile, mesajele trebui să iasă „pe bandă rulantă” solicitând foarte
multă energie.

AUDIENŢELE

Comunicarea de masă se adresează, aşa cum îi spune şi numele, maselor. Datorită ariei largi pe care
trebui să o acopere, şi a faptului că trebui sa ofere publiclui ceea ce vrea, mesajele comunicării de masă
trebuie îndreptate către un public tipic. În acest fel, încearcă să atragă şi să asigure un număr cât mai
mare de spectatori, ascultători, cititori, etc.

Totuşi, această metodă funcţioneză numai pentru produsele sau programele folosite, respectiv urmărite,
de o gamă largă de persoane. Pentru produsele consumate de un public restrâns, se produce
segmentarea publicului sau demasificarea. Astfel, se fac cercetări şi divizări, pentru a împărţi audienţa
de masă în publicuri (target-uri) bine definite. De exemplu, publicurile pentru bomboane, undiţe sau
reviste de modă, sunt total diferite. Astfel, cei care promovează produsele, conduc studii de piaţă pentru
a şti cum să procedeze pentru a atrage audienţa.

„Teoristul media, John Merill, a identificat trei sub-grupe de bază ale audienţei comunicării de masă:

Analfabeţii

Aceştia constituie cel mai mare grup, aproximativ 60% din audienţă comunicării de masă. Unii dintre
aceştia sunt analfabeţi prin capacitatea gândirii, în timp ce alţii sunt analfabeţi prin atitudine: cu alte
cuvinte, deşi sunt capabili să citească, aleg să nu o facă. Aceşti oameni se bazează mai degrabă pe presa
vizuală (televizor sau filme) decât pe presa scrisă (ziare sau cărţi). Analfabeţii sunt mai degrabă membri
pasivi ai societăţii şi au tendinţa să îşi împlinească mai întâi nevoile personale, în loc să se concentreze
asupra unor idei. Din punct de vedere economic, ei alcătuiesc clasa săracă a societăţii.

Pragmaticii

Pragmaticii constituie aproximativ 30% din masa totală a audienţei. Spre deosebire de „analfabeţi”,
pragmaticii sunt activi, mai degrabă persoane care fac, decât persoane care privesc. Se expun la mai
multe tipuri de media, se uită la televizor şi se duc la filme, dar citesc şi ziare, cărţi şi reviste. Sunt
ambiţioşi şi conştienţi de statutul lor; caută informaţii pentru a avansa în afaceri sau pentru a creşte în
ochii colegilor lor. Aceste persoane sunt mai preocupate de lucrurile materiale decât de idei, aşa că fac
parte din audienţa majoră pe care o cauta cei care promovează produsele.

Intelectualii

Alcătuiesc restul de 10% din întreaga audienţă. Termenul „intelectual” nu ar trebui luat cu înţelesul de
„inteligent”m deşi mulţi din acest grup ar putea fi etichetaţi în mod normal ca fiind inteligenţi. Aceste
persoane sunt mai preocupate de probleme, idei, estetică şi filosofie, decât de lucruri materiale. Aici, la
fel ca şi în cazul „analfabeţilor”, cei care promovează produsele, nu prea au cu ce să lucreze.
Intelectualilor nu le pasă de comunicarea de masă deoarece aceasta se ocupă în mare parte de nivelurile
joase ale societăţii. Acest grup caută mai degrabă stimulare mentală, decât stimulare fizică sau
materială.” 2

MESAJELE

Întreaga experienţă mass-media este una publică. Toată lumea are acces la mesajele mass-media. Spre
deosebire de conversaţiile dintre un grup restrâns, sau cele ţinute la un curs, comunicarea de masă
poate fi primită de oricine. Comunicarea este de asemena rapidă. Informaţia este primită de către
audienţă imediat ce o trimit cei care o comunică.

Astfel, s-a ajuns ca noi să putem să luăm parte la anumite evenimente, atunci când acestea se
desfăşoară, deşi nu ne aflăm în acelaşi loc. Această caracterisitcă a transmiterii mesajelor, viteza cu care
acestea se transmit, a făcut ce evenimentele globale, să fie cunoscute tuturor.

PROCESUL

Comunicarea de masă are în esenţă, o singură etapă. Drumul de la o sursă, sau mai multe, la receptori,
în timp ce în comunicarea interpersonală, comunicarea se face de la sursă la receptor şi apoi de la
receptor înapoi la sursă continuând să alterneze între părţile implicate. În comunicarea de masă,
mesajele pleacă din media către receptori, dar nu se întorc, decât în forma scrisorilor către editor,
ratingurilor, etc.

Procesul de selectare a mesajelor are două etape. Prima etapă a acestui proces se referă la selectarea
părţii din totalul populaţiei pe care media va încerca să o atragă ca audienţă. Aşadar, media îşi va
îndrepta mesajele către segmentul de public, pe care şi l-a ales ca ţintă. De exemplu, copii, adolescenţi,
femei, bărbaţi, bătrâni etc.

A doua etapă a acestui proces de selectare se referă la selectarea, din toate mediile disponibile, a acelui
sub-grup de media, la care un anume individ va participa. De exemplu, un grup de persoane ar putea citi
reviste cu profil gastronomic, în timp ce alţii vor citi reviste cu profil automobilistic.

CONTEXTUL

Comunicarea de masă acţionează într-un context social. Astfel, media influenţează şi este influenţată de
acel context social. De exemplu, media influenţează condiţiile economice ale societăţii, dar este şi ea la
rândul ei influenţată de aceleaşi condiţii economice. În acelaşi fel, media influenţează mediul politic şi în
acelaşi timp este influenţată de respectivul mediu.

2
DeVito, Joseph, A., Human Communication – The Basic Course, Ed. a 4-a, New York, Harper&Row Publishers,
1988, cap. 29, 456
FORME ALE COMUNICĂRII DE MASĂ
O altă metodă de a defini comunicarea de masă, este de a-i defini cele mai importante forme:

Televiziunea

Fără îndoială, televiziunea este cea mai răspândită şi persuasivă din toată mass-media, în majoritatea
lumii. Sunt foarte puţine locuri în care televiziunea nu a ajuns, locurile acestea fiind din ce în ce mai
puţine. „Se presupune că în medie, televizorul este aprins aproximativ şapte ore pe zi. Acesta fiind un
total de peste 2500 de ore pe an, sau aproxiamtiv 106 de zile întregi dintr-un an. În fiecare săptămână,
se ajunge la 47 de ore, o perioadă considerabil mai mare decât aceea pe care oamenii o petrec muncind
sau dormind. Televiziunea este, pe scurt o semnificativă parte a stilului de viaţă.” 3

Deyvoltarea cu cel mai mare interes din partea celor mai multor persoane, a fost probabil aparatul
video, care îi oferă spectatorului control asupra televiziunii, în loc să fie el controlat de televiziune.
Deoarece aparatul video poate înregistra emisiuni la ore prestabilite, chiar li atunci când spectatorul nu
este acasă, persoana respectivă se poate uita la emisiuni oricând şi de oricâte ori vrea. Faptul că
spectatorul poate tăia reclamele, a creat dificultăţi mari industriei de publicitate.

Radio-ul

Înainte de apariţia televiziunii, radio-ul era sistemul de comunicare în masă dominant.

Televiziunea a răpit rolul dominant al radio-ului , aşa că a fost necesară o reorientare a publicului. În loc
să se concentreze asupra publicurilor de audienţă mare, pe care televiziunea le-a caştigat de partea ei,
radio-ul s-a concentrat pe publicurile de audienţă mai mici, şi a încercat să îşi arate interesul faţă de
intersele lor mai specializate. De exemplu, către iubitorii de muzică simfonică şi operă, cei care ascultă
ştiri, fani ai muzicii, western, country, disco sau rock and roll.

Ziarele

Deşi ziarele sunt o formă clară de comunicare de masă, ele nu ajung la aceeaşi masă de oameni cum se
întâmplă în cazul radio-ului sau televiziunii. Ziarele sunt citite de oamenii mai educaţi şi mai în vârstă. În
general, persoane cu vârste cuprinse între 21 şi 35 de ani, se bazează foarte puţin pe ziare.

Ziarele au două funcţii. Prima este aceea că sunt o sursă de informaţii în legătură cu ceea ce se întâmplă
la nivel mondial şi local. Cititorii mai educaţi şi mai în vârstă ultilizează ziarul pentru această funcţie.

A doua funcţie este aceea de amuzament, şi pentru această funcţie, ziarele sunt utilizate de tineri şi de
cei mai puţin educaţi.

3
DeVito, Joseph, A., Human Communication – The Basic Course, cap. 29, 458
Revistele

Multe din trăsăturile care se aplică la ziare, se aplică şi la reviste. Revistele sunt atât de interes general,
cât şi de interes specializat. Revistele de interes general au un număr mare de cititori şi oferă subiecte
de interes comun. Revistele de interes specializat includ toate acele revise care atrag un număr mic de
cititori, dar care sunt interesaţi de un anumit domeniu. De exemplu, reviste de ştiinţă, de modă, de
gastronomie, de design interior, de sport, etc.

Filmele

Deşi profiturile cinematografelor au fost afectate de televiziune, unele dintre ele fiind obligate să se
închidă, filmele de azi sunt mai bune ca niciodată. Cele mai bune piese scrise, cei mai buni experţi de
fotografie şi cea mai bună muzică, sunt introduse în filmele contemporane.

În zilele noastre, filmele sunt orientate către tineri şi sunt relativ ieftine şi accesibile acestei categorii.

Deşi adeseori ne gândim că filmele sunt sinonime cu „divertismentul”, multe filme au alte funcţii. De
exemplu, filmul de informare, este folosit cu mare succes în şcoli şi în organizaţii. Multe concepte de
comunicare, sunt mult mai uşor de transmis cu ajutorul filmelor.

Cărţile

Din toată mass-media, cărţile sunt, poate, cele mai elitiste. Ele sunt citite de audienţa „inteligentă” a
comunicării de masă.

De obicei, persoanele care citesc cărţi, au venituri mai mari, au ajuns la un nivel mai mare de educaţie şi
locuiesc mai degrabă la oraş decât în mediul rural.

„Cărţile sunt atât sursă de divertisment, cât şi sursă de de educaţie; ele oferă o înregistrare istorică a
trecutulu, ghidare pentru prezent şi îndrumare pentru viitor.” 4

Discurile – Casetele – Cd-urile

Discurile, casetele şi mai nou, Cd-urile devin din ce în ce mai importante în divertisment şi educaţie.
Studenţii îşi petrec mai mult timp cu aceste întregistrări decât cu cărţi.

Asemenea filmului, discurile sunt create în principal pentru divertisment, dar în acelaşi timp,
influenţează atitudini şi valori. Această funcţie se observă cel mai bine în vremuri de conflicte politice şi
sociale.

4
DeVito, Joseph, A., Human Communication – The Basic Course, cap. 29, 462
FUNCŢIILE COMUNICĂRII DE MASĂ
Divertismentul

Media îşi creează emisiunile şi programele cu scopul de a distra, de a-şi informa publicul. Desigur, fac
asta în aşa fel încât să atragă un număr cât mai mare de persoane pentru ca apoi să vândă acest
segment de public celor care fac publicitate.

Consolidare

Este dificil pentru oricine să convingă pe cineva să treacă de la o atitudine extremă, la alta şi media, cu
toată puterea şi resursele de care dispune, nu face excepţie. Rareori se întâmplă ca media să reuşească
să schimbe cu totul opinii, dar reuşesşte totuşi să consolideze credinţe, atitudini, valori şi păreri.

Schimbare şi convingere

Media poate influenţa anumite aspecte ale vieţii noastre. Acestea sunt însă minore, cum ar fi:
preferinţele vestimentare, produse pe care le folosim, sau locurile pe care le frecventăm. Preferinţele
politice, credinţele religioase, şi ataşamentele sociale nu pot fi schimbate atât de uşor, mai ales dacă
ţinem foarte mult la ele.

Educare

Primul lucru care ne vine în minte când ne gândim la educaţie, este mediul şcolar, al clasei, cu profesorul
care predă şi elevi care îşi iau notiţe. Puţini îşi dau seama încă, că majoritatea informaţiilor nu vin de la
şcoală, ci din media. Multe informaţii le „culegem” din filme, ziare sau ştiri. Putem învăţa despre istoria
unui loc, a unei ere, atât din vizionarea unui film, cât şi dintr-un manual de istorie, cu specificarea că
informaţiile rămân mai bine întipărite, atunci când ele sunt vizualizate.

Cu toate astea, nu ne putem baza doar pe educaţia oferită de sursele media, deoarece, adeseori,
informaţiile sunt exagerate, sau eronate.

Oferă statut

Dacă ar fi să enumerăm cei mai importanţi 100 de oameni din lume, aceştia ar fi, fără îndoială, oameni
care au avut o expunere mass-media foarte mare. Fără această expunere, acei oameni nu ar mai fi la fel
de importanţi, cel puţin nu în ochii publicului.

Mass-media poate oferi statut prin faptul că ne poate impune, ne poate sugera ce este sau ce nu este
important. „Întrebarea care se pune, este următoarea: persoana respectivă este importantă, aşadar
presa i-a acordat atenţie, sau a devenit importantă doar pentru că presa i-a acordat atenţie?” 5

Este de observat faptul că, presa este controlată de oameni influenţi şi bogaţi care vor să îţi păstreze
acest statut, aşadar susţin persoanele care îi susţin pe ei. Ca exemplu avem ziarele care susţin un anumit

5
DeVito, Joseph, A., Human Communication – The Basic Course, cap. 29, 466
partid politic, sau care prezintă deseori în articolele sale anumite persoane, într-o lumină favorabilă, şi îi
denigrează pe cei care fac opinie separată.

Activare

Scopul celor care promovează diverse produse este accea de a face consumatorii să acţioneze în
favoarea lor. Să cumpere produsul lor în loc de cel al concurenţei, sau să înceapă să consume produsul
lor, dacă până atunci nu erau interesaţi de domeniul respectiv.

Dacă publicul nu ar reacţiona la reclame, promoterii nu ar mai plăti timpul şi spaţiul de reclame şi astfel
nu am mai avea atâtea tipuri de media.

Creare de legături

Puţine persoane se gândesc că sistemul mass-media poate crea legături între producători şi public. Deşi
cele două categorii nu interacţionează niciodată. Individul se poate simţi legat de exemplu, de un actor
sau un prezentator pe care îl urmăreşte, prin faptul că se identifică, cu personajele sau situaţiile care îi
sunt prezentate. Aceste legături însă, sunt artificiale.

Relatii parasociale

Mulţi telespectatori dezvoltă relaţii „parasociale” cu personalităţi media sau personaje din serialele pe
care le urmăresc. Adesea, aceştia încep să vadă personajele respective ca prieteni şi nu mai disting
personajul de actorul care îl joacă. În aceeaşi categorie intră şi persoanele care trimit scrisori la redacţii
sau la sediul unei televiziuni, cerând sfatul doctorilor şi avocaţilor de la televizor, având încredere totală
în acele persoane, deşi nu le.au cunoscut niciodată. Aceste situaţii au loc în cazul persoanelor care au
foarte puţine relaţii interpersonale.

Cu toate astea, sistemul mass-media are şi efectul opus asupra unor indivizi, astfel încţt aceştia nu mai
creează legături şi se închid în lumea lor.

Moralizare

Prin faptul ca face publice anumite devieri de la normă, sistemul mass-media, trezeşte instincte morale
în unii indivizi, până la punctul în care le creează un sistem de valori şi dorinţa de a lua atitudine, de a
susţine o cauză, etc.

Conceptul de comunicare de masă

Comunicarea de masă era definită prin 3 caracteristici:

1. Este direcţională către o audienţă mare, eterogenă şi anonimă

2. Mesajele sunt transmise public, adesea planificate, pentru a atinge majoritatea membrilor
audienţei simultan
 3. Comunicarea tinde să fie sau să opereze ( Wright, 1959, pagina 15)

Dar internetul, televiziunea prin cablu, hibrizii de tipul cărţilor care au incluse CD−uri nu pot fi atât
de uşor catalogaţi ca părţi ale comuncării de masă. Unele dintre caracteristicile noilor medii de
comunicare sunt:

1. Amestecarea unor tehnologii de tipul tipăritură şi radio, care erau diferite anterior
2. Trecerea de la lipsa de medie la o abundenţă a mijloacelor de comunicare
3. Trecerea de la un conţinut adresat masei către un conţinut realizat pentru grupuri sau
indivizi
4. Trecerea de la media unidirecţională la media interactivă

Noul spaţiu media

 Autostrăzile informaţiei ( The Information Highway)
Nu este clar în acest moment ce sunt sau cum vor arăta autostrăzile informaţiei. Un exemplu, luat în
considerare este modelul de televiziune prin cablu cu 500 de canale. Deşi nu este clar ce vom primi de la
acest nou spaţiu media, s−ar putea să fie “un promotor al democraţiei sau un Walmart (supermagazin)
electronic ce functionează dintr−un capăt într−altul al ţării” (”Digital age“, 1995)

 Servicii online
Exemplu: Prodigy, Compuserve şi America Online

 Internetul
Un număr nelimitat de canale de comunicare, comerţ electronic şi cea mai avansată formă de
interactivitate care sparge bariera între consumator şi ofertant

 Agenţii
Pe măsură ce fluxul de informaţii şi numărul de canale care sunt la dispoziţia indivizilor creşte, pare
foarte probabil ca oamenii să aibă nevoie de ajutor pentru sortarea informaţiilor disponibile. Pentru
această sortare vom fi ajutaţi de roboţi computerizaţi agenţi sau “valeţi digitali”. Aceste entităţi vor avea
un oarecare grad de inteligenţă artificială şi vor fi programate să facă diferite activităţi în locul nostru.

 ”Noile ştiri“ (new news)

Conceptul a apărut în timpul alegerilor prezidenţiale din 1992. Acesta se referea la apariţiile candidaţilor
la preşedinţie în talkshow−uri şi la interviuri lungi preluate de posturile care sunt transmise prin cablu.
Utilizarea “noilor ştiri” nu reduce folosirea surselor de ştiri convenţionale. Spre deosebire de ”new
news“, sursele ştirilor tradiţionale au o legătură mai strânsă cu campania electorală.

 Schimbările din domeniul publicităţii

Domeniul publicităţii se află într−o stare de tranziţie, în primul rând din cauza schimbărilor din mass
media. S−ar putea ca publicitatea tradiţională să fie pe moarte. Ea trebuie să−şi găsească alt rol,
deoarece oamenii încep să caute informaţii cu ajutorul agenţilor sau a roboţilor.
Teoria comunicării are ca scop îmbunătăţirea înţelegerii procesului de comunicare de masă. Dacă
beneficiem de o mai bună înţelegere, putem prezice şi controla mai bine rezultatele eforturilor
comunicării de masă.

Obiectivele teoriei comunicării de masă:

1. De a explica efectele comunicării de masă

2. De a explica utilizările pe care oamenii le dau comunicării de masă
3. De a explica procesul de învăţare prin media
4. De a explica rolul mass media în formarea valorilor şi opiniilor oamenilor

Efectele comunicării de masă

 O mare putere de influenţă a audienţei

 Teoria glonţului magic−teama in faţa puterii propagandei, s−a răspândit după primul război
mondial
 Teoria agendei atribuie aşa−zisele “efecte moderate”
 ”Spirala tăcerii“ – existenţa efectelor puternice ale comunicării de masă

Modificările teoriilor comunicării de masă

1. Punerea unui accent mai mare pe utilitarea mass media

2. Existenţa unei mutaţii către ştiinţa cognitivă care implică 3 aspecte:
a) Deplasarea variabilelor de la variabile de persuasiune la concepte ca discursul şi
cadrarea acestora
b) Schimbarea variabilelor dependente, de la atitudini la cunoaşteri
c) O deplasare de accent de la schimbările apărute ca un rezultat al comunicării
către restructurare

Probleme teoretice generate de schimbările din sfera mediatică

1. Cum schimbă noile media de comunicare teoria cunoaşterii?

Această formă de hipertext schimbă structura de bază a cunoaşterii în moduri şi cu consecinţe
importante.
2. Cum schimbă noile media de comunicare natura gândirii umane?
Pasivitatea este înlocuită prin invitaţia la contribuirea în mod direct prin ceea ce gândim la ceea
ce gândesc alţii.
3. Care sunt utilizările şi scopurile pe care am putea să le pierdem pe măsură ce ne depărtăm de
media tipărită?
Abilitatea de a ne exprima în limbaj verbal ar putea avea de suferit.
4. Ce formă trebuie să ia publicaţiile electronice?
Trebuie gasită o formulă accesibilă atât unui copil de 8 ani cât şi conducătorului unei mari
companii.
Teoria comunicării de masa poate fi folosită atât pentru a−i ajuta pe profesioniştii din mass media să
comunice mai bine, cât şi pentru a−i informa pe consumatori sau pe celelalte categorii despre efectele
comunicării de masă.

Codurile

Codurile sunt sistemele în care sunt organizate semnele. Aceste sisteme sunt guvernate de reguli la care
consimt toţi membrii comunităţii care utilizează acel cod. Aceasta înseamnă că studiul codurilor
accentuează frecvent dimensiunea socială a comunicării.

Se disting codurile comportamentale (codul juridic, codul manierelor, cele 2 coduri de la rugby) şi
codurile de semnificare ( sisteme de semne).

Codurile de semnificare care au un număr de trăsături:

1. Prespun o gamă de unităţi din care se face selecţia. Aceasta reprezintă dimensiunea
paradigmatică.
2. Toate codurile poartă un înţeles: unităţile lor sunt semne care se referă, prin diferite
mijloace, la altceva decât la ele însele.
3. Toate codurile depind de un acord dintre utilizatorii lor, referitor la un teritoriu cultural
comun.
4. Toate codurile performează o funcţie socială sau de comunicare identificabilă.
5. Toate codurile pot fi transmise printr−un mijloc de comunicare şi/sau un canal adecvat.

Codul analogic şi codul digital

Codul analogic este cel ale cărui unităţi sunt clar separate, codul analogic este cel care operează pe o
scală continuă.

Codurile digitale sunt mai uşor de înţeles, deoarece unităţile pe care le compun sunt mai uşor de distins.

Codurile prezentaţionale

Codurile nu sunt doar sisteme de organizare şi de înţelegere a datelor. Ele au şi funcţii sociale şi de
comunicare. O modalitate de clarificare a acestor funcţii presupune să distingem între codurile
reprezentaţionale şi cele prezentaţionale.

Codurile reprezentaţionale sunt cele folosite pentru a produce texte adică mesaje cu o existenţă
autonomă.

Corpul uman este principalul transmiţător de coduri prezentaţionale. Argyle (1972) a propus o listă de
10 astfel de coduri.
 1. Contactul corporal. Pe cine atingem, unde şi în ce circumstanţe sunt chestiuni care transmit
mesaje importante despre relaţiile dintre oameni ( britanicii se ating cel mai puţin decât
membrii oricărei alte culturi)
2. Proximitatea. Cât de tare se apropie oamenii unii de alţii poate să reprezinte un mesaj
despre relaţia dintre ei.
3. Orientarea. Cum ne poziţionăm unii faţă de alţii reprezintă un alt mod de transmitere de
mesaje despre relaţii.
4. Aspectul. Aspectul exterior este folosit pentru a transmite mesaje despre personalitate,
statut social şi respectarea regulilor sociale.
5. Mişcările capului
6. Expresia facială
7. Gesturile (kinezica). Palmele şi braţele sunt principalii transmiţători de gesturi.
8. Postura. Modul în care ne aşezăm, stăm în picioare sau ne întindem poate comunica un
număr interesant şi limitat de gesturi.
9. Mişcările ochilor şi contactul vizual
10. Aspectele nonverbale ale vorbirii
a) Codurile prozodice. Intonaţia şi accentuarea silabei sunt principalele
coduri folosite
b) Coduri paralingvistice. Tonul, volumul, accentul, erorile de pronunţie
indică starea vorbitorului, personalitatea, statutul social etc

Codurile elaborate şi codurile restrânse

Această clasificare îi aparţine lui Basil Bernstein, care este de părere că există o diferenţă între copiii
clasei muncitoare şi copiii clasei de mijloc, primii folosind un cod restrâns, pe când cei din urmă folosesc
un cod elaborat.

Caracteristicile codului restrâns: simplu, tinde să fie oral, redundant, orientat spre relaţiile sociale, se
bazează pe interacţiunea cu codurile nonverbale, exprimă concretul, specificul, ceea ce se petrece “aici,
acum”, depinde de experienţa culturală.

Caracteristicile codului elaborat: complex, poate fi scris sau vorbit, entropic, facilitează exprimarea
intenţiilor discrete ale individului, exprimă abstracţiuni, generalităţi, depind de educaţia formală şi de
formarea specializată.

Codurile estetice

Sunt mai dificil de definit. Sunt afectate de contextul lor cultural, expresive, cuprind lumea interioară,
subiectivă. Pot reprezenta o sumă de plăcere şi de înţeles prin ele însele.

Codurile arbitrare (logice)

Definite simplu şi uşor de înţeles. Codurile asupra cărora utilizatorii şi−au exprimat un acord explicit şi
definit. Sunt simbolice, denotative, impersonale şi statice.
Codurile difuzării de masă ( broadcasting) şi ale difuzării limitate (narrowcasting)

Codul broadcast este unul împărtăşit de către membrii audienţei de masă, trebuie să ia in considerare
eterogenitatea acesteia.

Codul narrowcast ţinteşte spre o audienţă specifică, definită adesea de codurile pe care le foloseşte.
Există o similaritate între codul narrowcast şi cel elaborat pe de o parte, şi, pe de altă parte, între codul
restrâns şi cel broadcast.

Codurile şi convenţiile ne abilitează să înţelegem existenţa noastră socială şi să ne găsim un loc al nostru
în cultura din care facem parte.