Retele de calculatoare Autor: Candea Ovidiu - Radu

(2004)

Laborator 1 Introducere in reţele de calculatoare
Reţelele au apărut din nevoia de a partaja date într-un timp cât mai scurt. Un grup de calculatoare şi alte dispozitive conectate împreună se numeste reţea, iar conceptul de conectare a unor calculatoare care partajează resurse se numeşte lucru în reţea. Aşadar, reţeaua de calculatoare (network) este un ansamblu de calculatoare (sisteme de calcul) interconectate prin intermediul unor medii de comunicatie (cablu coaxial, fibra optica, linie telefonica, ghid de unde) in scopul utilizarii in comun de catre mai multi utilizatori a tuturor resurselor fizice (hardware), logice ( software de baza si aplicatii) si informaţionale (baze de date, fişiere), asociate calculatoarelor din retea. Calculatoarele care fac parte dintr-o reţea pot partaja: • Date • Mesaje • Imagini grafice • Imprimante • Aparate fax • Modemuri • Alte resurse hardware Într-o reţea există mai multe tipuri de resurse care pot fi partajate şi anume: a) Resursele fizice reprezinta posibilitatea utilizarii in comun, de mai multi utilizatori, a unitatilor de discuri, imprimante, scannere etc. Acest lucru inseamna ca se poate instala oricare dintre unitatile enumerate mai sus, dupa care urmeaza operatiunile de partajare (sharing). In urma declararii partajate a unui echipament (hard disc, CD-ROM, imprimanta, etc.), toate calculatoarele din retea au acces la acest echipament. b) Resursele logice (programe). Resursele logice ale unui calculator sunt de fapt, ansamblul de programe sistem sau de aplicatii. Se recomanda ca programele, pe care le folosesc toti utilizatorii din retea, sa fie puse pe un disc partajabil. In acest fel nu mai este nevoie ca fiecare utilizator sa pastreze o copie a respectivelor programe, ce se utilizeaza in comun. ! Avantajele acestei solutii sunt costul mai mic al instalarii programelor precum şi posibilităţi rapide de actualizare a programelor. Principalul dezavantajul constă în configurarea dificilă a sistemului. c) Resursele informationale (Baze de date, fisiere). Resursele informationale sunt reprezentate de fisiere de date sau baze de date. Se pot distinge două tipuri mari de reţele şi anume: A) Reţelele peer to-peer sau „reţele între egali“: în acest tip de reţea toate calculatoarele sunt tratate la fel. Reţelele peer to-peer mai sunt numite şi grupuri de lucru (Workgroup’s ), acest termen desemnând un număr mic de persoane. De obicei , o reţea peer-to-peer este formată din cel mult 10 calculatoare. Unele sisteme de operare, cum ar fi Windows înglobează funcţionalitatea de reţea peer-to-peer. Instalarea se realizeaza uşor, implicând de obicei costuri mai mici decât reţelele bazate pe server. Retelele peer-to- peer se recomandă pentru mediile în care : - Există cel mult 10 utilizatori - Utilizatorii s e află într-o zonă restrânsă - Securitatea nu este o problemă esenţtială - Nu este prevăzută o dezvoltare considerabilă în viitor

B)Reţele bazate pe server (client/server): au devenit modelul standard pentru interconectarea în reţea. Un server dedicat este un calculator care funcţionează doar ca server, nefiind folosit drept client sau staţie de lucru. Acesta are rolul de a satisface cât mai rapid cererile clienţilor din reţea şi să asigure securitatea fişierelor şi a directoarelor. Calculatorul central (serverul) poate fi un calculator obişnuit pe care este instalat un sistem de operare pentru reţea : NetWare , Unix, L inux, OS/2, Windows NT/2000 (2003). Acest calculator central controlează toate resursele comune (unitaţi de discuri , imprimante, plottere, modemuri, fişiere etc), asigură securitatea datelor şi sistemului, realizează comunicaţii între staţiile de lucru. Într-o reţea pot fi configurate mai multe servere. Repartizarea sarcinilor pe diferite servere asigură executarea fiecarei cerinţe în cel mai eficient mod posibil. Indiferent de cât de puternic sau performant este un server, el este inutil fară sistem de operare care să valorifice resursele sale fizice. O staţie de lucru are în configurare o placă de reţea (NIC – Netware Interface Card) care realizează interfaţa cu reţeaua. Avantaje : - oferă acces la mai multe fişiere şi imprimante, asigurând în acelaşi timp fiecărui utilizator performanţele şi securitatea necesare. - partajarea datelor poate fi administrată şi controlată centralizat. - resursele sunt localizate de obicei într-un server central, fiind mai uşor de detectat şi de întreţinut decât cele distribuite pe diferite calculatoare . - politica de securitate este stabilită de un administrator, care o aplică pentru fiecare calculator şi utilizator din reţea. - o reţea bazată pe server poate avea mii de utilizatori. Utilitarele de monitorizare şi administrare disponibile în prezent permit gestionarea unei reţele bazate pe server cu un număr mare de utilizatori. C ) Reţele combinate: reprezintă o combinaţie dintre reţelele peer-to-peer şi cele bazate pe server, într- o astfel de reţea funcţionând două tipuri de sisteme de operare pentru a asigura ceea ce mulţi administratori consideră a fi o reţea completă. Plăci de reţea (engl. NIC Network Interface Card)

Plăcile de reţea funcţionează ca interfaţă fizică între calculator şi cablul de reţea ea fiind cea care asigură comunicarea unui calculator cu alte calculatoare din reţea (această comunicare are loc în ambele sensuri). Fiecare calculator legat în reţea va avea instalată o asemenea placă într-unul dintre sloturile de expansiune de pe placa de bază (motherboard). După ce placa de reţea a fost instalată, la portul ei se conectează cablul de reţea, pentru a realiza legătura fizică între calculator şi restul reţelei. Rolul plăcii de reţea Rolul plăcii de reţea este de a:

• • •

Pregăti datele din calculator pentru a fi transmise prin cablul de reţea; Transmite datele către alt calculator; Controla fluxul de date între calculator şi cablul de reţea.

Înainte ca datele să fie transmise în reţea, placa de reţea trebuie să le convertesacă din formula în care ele sunt înţelese de calculator într-o formă sub care acestea pot circula prin cablul de reţea. Datele circulă în calculator de-a lungul unor circuite numite magistrale (bus) în paralel, deoarece cei 16 sau 32 de biţi se deplasează alături, împreună. O magistrală de 16 biţi poate fi comparată cu o autostradă cu 16 benzi, pe care circulă în paralel 16 maşini, fiecare transportând un bit de date. Pe cablul reţea, datele trebuie să circule într-un singur şir de biţi. Se spune că transmisia este serială, deoarece biţii sunt transportaţi în şir, unul după celălalt. Cu alte cuvinte, cablul este similar cu o şosea cu o singură bandă. Datele de pe această şosea circula întotdeauna într-o singură direcţie. Calculatorul fie transmite, fie recepţionează date. Placa de reţea preia datele care circulă în paralel, sub formă de grup, şi le restructurează astfel încât să devină un flux serial de biţi, ce va fi transportat prin cablul de reţea. Acest lucru se realizează prin transformarea semnalelor digitale din calculator în semnale electrice sau optice care pot parcurge cablurile de reţea. Componenta responsabilă pentru această funcţie este transceiverul (TRANSmitter/reCEIVER). Aşadar o placă de reţea (NIC) va comunica cu reţeaua printr-o conexiune serială şi cu computerul printr-o conexiune paralelă. Adresa de reţea În afară de transformarea datelor, placa de reţea trebuie să îşi notifice poziţia, sau adresa, către restul reţelei, pentru a putea fi diferenţiată de celelalte plăci din reţea. Producătorii codifică hardware aceste adrese în cipurile de pe placa de reţea, printr-un proces numit „ardere” (sau inscripţionare). Astfel, fiecare placă, deci fiecare calculator, va avea o adresă unică în reţea numită adresa MAC. This is an example of a MAC address: • 00-02-A5-9A-63-5C A MAC address is a 48-bit address displayed in Hexadecimal (HEX) format. In this format each hex symbol represents 4 bits. The first half, or 24-bits, 00-02-A5 identifies the network interface card (NIC) manufacturer. In this case it is the manufacturer is Compaq.

Transmiterea şi controlul datelor Înainte ca placa de reţea emiţătoare să transmită datele în reţea, ea poartă un dialog electronic cu placa de reţea receptoare, pentru a se pune de acord asupra următorilor parametri: • Dimensiunea maximă a grupurilor de date ce vor fi transmise • Volumul de date transmise fără a se aştepta confirmarea • Intervalul de timp dintre blocurile de date • Intervalul de timp până la transmiterea confirmării • Capacitatea memoriei tampon, pentru a se evita depăşirea acesteia • Viteza transmisiei de date Dacă o placă de reţea de tip nou, mai rapidă, trebuie să comunice cu o placă de model vechi, mai lentă, ele vor conveni asupra vitezei de transmisie pe care să o folosească. Unele plăci de reţea mai noi conţin circuite care permit adaptarea la viteza unei plăci de reţea mai lente. Fiecare placă semnalează celeilalte proprii paramerti, precum şi acceptarea sau adaptarea la parametrii celeilalte plăci. Atunci când toate detaliile comunicării sunt puse la punct, cele două plăci încep să transmită şi să recepţioneze date.

Opţiuni şi parametri de configurare Plăcile de reţea prezintă uneori opţiuni configurabile, care trebuie setate pentru ca placa de reţea să funcţioneze corespunzător. Iată câteva exemple: Întreruperea (IRQ): liniile de cerere a întreruperii (IRQ – Interrupt ReQuest) sunt circuite hardware prin intermediul cărora diferite dispozitive, cum ar fi porturile de intrare/ieşire, tastatura, unităţile de disc sau plăcile de reţea pot solicita întreruperea sau alt serviciu către microprocesorul calculatorului. Liniile de cerere a întreruperii sunt integrate în arhitectura hardware a calculatorului, având alocate diferite niveluri de prioritate prin care microprocesorul poate determina importanţa fiecăreia dinte solicitări. Atunci când placa de reţea transmite o solicitare către calculator, ea foloseşte o întrerupere – un semnal electronic transmis către unitatea centrală (CPU) a calculatorului. Fiecare dispozitiv din calculator trebuie să folosească o altă linie de cerere a întreruperii (IRQ). Linia de întrerupere este specificată în momentul configurării dispozitivului. (Ex. IRQ4 pentru COM1, COM3; IRQ7 pentru portul paralel (LPT1); IRQ12 pentru mouse). De obicei, IRQ3 sau IRQ5 pot fi folosite pentru placa de reţea. Dacă este disponibilă, IRQ5 este opţiunea recomandată; în majoritatea cazurilor, aceasta este predefinită. Adresa portului I/O (de intrare/ieşire) de bază: portul I/O (de intrare/ieşire) de bază specifică un canal prin care informaţia circulă între dispozitivele hardware ale calculatorului (cum ar fi placa de reţea) şi unitatea centrală (CPU). Portul este văzut de către unitatea centrală ca o adresă. Fiecare dispozitiv hardware dintr-un sistem trebuie să aibă o altă adresă de port I/O. Adresele de port (în format hexazecimal) sunt de obicei disponibile pentru a fi atribuite plăcilor de reţea, în cazul în care nu sunt deja folosite. Adresa de memorie de bază: Adresa de memorie de bază identifică o locaţie (adresă) în memoria RAM a calculatorului. Această adresă este folosită de placa de reţea drept zonă tampon (buffer) pentru a stoca temporar cadrele de date transmise sau recepţionate. Acest parametru este numit uneori şi adresă RAM de început. De multe ori, adresa de memorie de bază pentru placa de reţea este D8000. Trebuie selectată o adresă de memorie de bază care nu este folosită deja de un alt dispozitiv. Cantitatea de memorie rezervată pentru DOS sau Windows 95/98 este vorba de 640 kilobytes (K) până la 1 megabyte (M) de RAM Transceiverul: anumite plăci prezintă atât un transceiver intern, cât şi unul extern. În acest caz trebuie să stabiliţi transceiverul pe care doriţi să îl folosiţi şi să faceţi selecţia corespunzătoare. Această alegere se face de obicei direct pe placă, prin jumpere (călăreţi). Jumperele sunt mici conectori care fac legătura între doi pini, pentru a determina (activa) circuitele folosite pe placa de reţea.

Performanţele reţelei Datorită efectului pe care îl are asupra transmisiei de date, placa de reţea influenţează decisiv performanţele întregii reţele. Cu toate că plăcile de reţea respectă anumite standarde şi specificaţii minimale, perfecţionarea unor caracteristici poate îmbunătăţi foarte mult performanţa serverului, a calculatoarelor client şi a reţelei în ansamblu. Puteţi mări viteza de transfer a datelor prin următoarele metode:

• • •

Accesul direct la memorie (DMA – Direct Memory Acces) – prin această metodă, calculatorul transferă datele direct din memoria tampon (buffer) a plăcii de reţea în memoria calculatorului, fără a folosi microprocesorul acestuia Partajarea memoriei plăcii de reţea – în acest caz, placa de reţea conţine memorie RAM pe care o partajează cu calculatorul. Calculatorul identifică această memorie RAM ca fiind propria sa memorie. Partajarea memoriei sistem – în acest sistem, procesorul plăcii de reţea selectează o porţiune din memoria calculatorului, pe care o foloseşte pentru a procesa datele.

însă pot îmbunătăţi performanţele reţelei cu 20 până la 70 de procente. Cipurile de RAM de pe placa de reţea formează o memorie tampon (buffer). altele l-ar putea interpreta fals ca 10000000 sau 01000000 întrucât nu pot distinge diferenţa între un emiţător inactiv = 0 volţi şi un bit 0 = 0volţi). Token Ring. prin degrevarea microprocesorului care se poate concentra asupra altor sarcini. Subiectul acestui laborator vor fi mediile de transmisie ghidate. în cazul acestui tip de codificare fiecare perioadă a unui bit este împărţită în două intervale egale. fără fir (unde radio terestre) şi prin satelit. Majoritatea plăcilor de reţea includ procesoare. When you select a network card. www. type of media (for example. placa de reţea nu mai are nevoie de microprocesorul calculatorului pentru a prelucra datele. Laborator 2 Cabluri de reţea Există 3 categorii mari de medii de transmisie: ghidate (cablu din cupru şi fibre optice).com. placa de reţea preia temporar controlul asupra magistralei. PCI or ISA) Determine whether Domain Name System (DNS) . bufferul RAM stochează o parte dintre acestea până când placa de reţea le poate prelucra.com www. 3. twisted-pair. Necesită o foarte bună sincronizare între transmiţător şi receptor ceea ce la viteze foarte mari este greu de obţinut • Codificarea Manchester: folosind acest tip de codificare se va putea determina fără dubii începutul. Există mai multe variante de a codifica datele pentru a putea parcurge un mediu de transmisie. Dintre acestea amintim: • Codificarea NRS: 0 volţi pentru un bit 0 şi 5 volţi pentru un bit 1. Microprocesor încorporat – Dacă posedă un microprocesor propriu.• • • Administrarea magistralei – în acest caz. ceea ce măreşte viteza operaţiilor efectuate. or FDDI) 2. Un 0 binar este trimis exact invers: întâi nivelul scăzut şi apoi cel ridicat. coaxial. traficul datelor prin reţea se face la viteze care depăşesc posibilităţile de prelucrare a plăcilor de reţea. type of network (for example. sfârşitul şi jumătatea fiecărui bit fără ajutorul unui ceas extern. un bit 1 este trimis stabilind un voltaj ridicat în timpul primului interval şi scăzut în cel de-al doilea. Creşte astfel viteza operaţiilor. nu mai prea este folosită deoarece conduce la ambiguităţi (Ex: Dacă o staţie transmite şirul de biţi 00010000. or fiber-optic cable) type of system bus (for example. Dynamic Host Configuration Protocol (DHCP) and Windows Internet Name Service (WINS) are being used and the IP addresses of the servers providing these services Basic Input Output System (BIOS) Universal Resource Locator (URL). . Atunci când placa de reţea primeşte mai multe date decât poate procesa pe moment. Ethernet. ocoleşte unitatea centrală şi transferă datele direct în memoria calculatorului. Aceeste plăci de reţea sunt scumpe.webopedia. consider the following three factors: 1. Informaţia poate fi transmisă prin cablu folosind variaţia unor proprietăţi fizice ale semnalului cum ar fi tensiunea şi intensitatea curentului sau pulsurilor de lumină (depinde ce mediu de transmisie folosim).whatis. Folosirea memoriei RAM ca memorie tampon – în general.

de la cele mai mici până la cele mari. Există diverse tipuri de cabluri. • Coaxial • • Torsadat (twisted-pair) o Neecranat (Unshielded Twisted Pair . uşor. cablul coaxial era cel mai frecvent utilizat în cadrul reţelelor.• • • • • • Propagare = deplasare a semnalului Atenuare = pierdere a semnalului Reflectie = apare în circuite în care se folosesc elemente avînd impedanţe diferite Zgomot = termic.STP) Fibră optică Cablul coaxial Cândva. transportând semnalele între calculatoare. motoare sau cabluri electrice Probleme de timing = rezolvate prin sincronizări cu circuite de tip clock şi prin impunerea respectării unor seriide protocoale Coliziuni ‚ doi biti proveniti de la computere diferite se află în acelaşi timp pe un mediu comun Principalele tipuri de cablu Marea majoritate a reţelelor actuale sunt conectate prin fire sau cabluri. care acţionează ca mediu fizic de transmisie în reţea. Motivele care au dus la folosirea sa pe scară largă constau în faptul că acest tip de cablu era relativ ieftin. flexibil şi simplu de instalat.UTP) o Ecranat (Shielded Twisted Pair . care pot îndeplini cerinţele oricăror reţele. unde radio. .

care îl separă de plasa de sârmă. Miezul conductor şi plasa de sârmă trebuie să fie întotdeauna separate printr-un strat izolator. cablul coaxial gros poate transporta semnalele mai departe decât cablul coaxial subţire. Miezul solid este de obicei din cupru. Prin urmare. Ecranele protejează datele transmise prin cablu. apoi de un strat de ecranare format dintr-o plasă metalică (cupru sau aluminiu) şi de o cămaşă exterioară de protecţie. se produce un scurtcircuit. Poate transporta un semnal la aproximativ 185 metri (607 picioare).2 cm diametru. Aceasta acţionează ca masă de semnal şi protejează miezul de zgomot (semnale parazite) şi diafonie. astfel încât acestea să nu pătrundă în cablu şi să distorsioneze datele. şi anume pe o distanţă de 500 de metri (aproximativ 1640 picioare). Ecranarea se referă la plasa de metal (sau din alt material) împletită sau răsucită care înconjoară anumite tipuri de cabluri. Miezul său de cupru este mai gros decât cel al cablului coaxial subţire. de aproximativ 1. cât şi cablul coaxial gros folosesc componente de conectare BNC (British Naval Connector). Se mai numeşte şi Ehternet Standard. Miezul unui cablu coaxial transportă semnalele electronice care reprezintă datele. după care semnalul începe să se atenueze. Deoarece acest tip de cablu este flexibil şi simplu de instalat. Cablul coaxial Există două tipuri de cablu coaxial: • Subţire (thinnet) • Gros (thicknet) Cablul coaxial subţire Cablul coaxial subţire este un cablu flexibil. Dacă se ating. Diafonia (crosstalk) este determinată de interferenţa cu semnalul de pe un fir alăturat. Cu cât este mai gros miezul de cupru. Miezul este înconjurat de un strat izolator dielectric. • Conector de cablu BNC (mufă) – este sertizat sau lipit la capătul cablului. teflon). absorbind semnalele parazite (zgomot). cu atât cablul poate transporta semnalul pe o distanţă mai mare. Conexiuni pentru cabluri coaxiale Pentru a stabili conexiunea dintre cablu şi calculator.În cea mai simpla formă a sa. În cadrul reţelelor. cablul coaxial consta dintr-un miez de cupru solid. atât cablul coaxial subţire. cablul coaxial subţire se conectează direct la placa de reţea. înconjurat de un înveliş izolator (PVC. Acest miez poate fi solid sau multifilar (liţat). de aproximativ 0. iar zgomotul sau semnalele parazite din plasa metalică vor ajunge în firele de cupru. . Acest lucru duce la distrugerea datelor. poate fi folosit în aproape orice tip de reţea. Cablul coaxial gros Cablul coaxial gros este un cablu coaxial relativ rigid. deoarece a fost primul tip de cablu folosit pentru cunoscuta arhitectură de reţea Ethernet.6 cm grosime.

Are în compunere patru perechi torsadate. în vederea obţinerii unui segment de lungime mai mare. • Categoria 5 Conţine certificarea cablului UTP pentru transmisii de date de până la 100 Mbps (megabiţi pe secundă). care poate transmite vocea. care este alcătuit din 4 perechi răsucite (8 fire). Conector BNC bară – folosit pentru a concatena (uni) două segmente de cablu coaxial subţire. cablul torsadat (twisted-pair) constă din două fire de cupru izolate. Există două tipuri de cablu torsadat: neecranat (Unshielded Twisted Pair – UTP) şi ecranat (Shielded Twisted Pair – STP). Aceste standarde conţin cinci (+2) categorii de cabluri UTP: • • • Categoria 1 Se referă la cablul telefonic UTP tradiţional. Cablul torsadat neecranat (UTP) Cablul UTP care foloseşte specificaţia 10BaseT este cel mai cunoscut tip de cablu torsadat şi devine rapid principalul mediu utilizat în cablarea reţelelor LAN. În funcţie de scopul propus. . Categoria 2 Conţine certificarea cablului UTP pentru transmisii de date de până la 4 Mbps (megabiţi pe secundă). Are în compunere patru perechi torsadate. Fără terminatoare BNC. Specificaţiile cablului UTP sunt cuprinse în standardul 568 al asociaţiilor EIA/TIA (Electronic Industries Association şi Telecommunications Industries Association) referitor la cablarea clădirilor comerciale. răsucite unul împrejurul celuilalte. Cablul UTP constă din două fire de cupru izolate. Are în compunere patru perechi torsadate. • Categoria 4 Conţine certificarea cablului UTP pentru transmisii de date de până la 16 Mbps (megabiţi pe secundă).• • • Conector BNC T – cuplează placa de reţea din calculator la cablul de reţea. Terminator BNC – încheie (termină) fiecare capăt al unui cablu de magistrală pentru a absorbi semnalele parazite. Lungimea maximă a segmentului este de 100 de metri. o reţea magistrală nu poate funcţiona. • • Categoria 6 Pot trata semnale cu banda de frecvenţă de 250 Mhz (categoria 5 => doar până la 100Mhz) Categoria 7 Pot trata semnale cu banda de frecvenţă de 600 Mhz Aşadar în ziua de astăzi cel mai des folosit tip de cablu UTP este cel de categoria 5. Categoria 3 Conţine certificarea cablului UTP pentru transmisii de date de până la 10 Mbps (megabiţi pe secundă). există specificaţii UTP care precizează câte răsuciri sunt permise pe fiecare metru de cablu. cu trei răsuciri pe picior de cablu. Are în compunere patru perechi de fire de cupru torsadate. Cablul torsadat Într-o descriere sumară. însă nu şi date. Fiecare este colorat ca in imagine.

Conectorul RJ-45 conţine opt conexiuni pentru fire. Conctorul RJ-45 are dimensiuni mai mari şi nu se potriveşte într-o priză RJ-11. Aceste elemente asigură cablului STP o protecţie foarte bună a datelor transmise împotriva interferenţelor externe. În special cablul UTP este predispus la diafonie.2 cu 3 şi 6. Aceştia se aseamănă cu conectorii telefonici RJ-11. Ordinea standard a culorilor devine: O problemă care poate apărea la toate tipurile de cabluri este diafonia (crosstalk). cablul STP este mai puţin afectat de interferenţe electrice şi asigură transferul datelor cu viteze superioare şi pe distanţe mai mari decât cablul UTP. Conexiuni pentru cablul torsadat: • Conectori pentru calculator Cablurile torsadate folosesc pentru cuplarea la calculator conectori telefonici RJ-45.Cablul “crossover” utilizat la conectarea a două calculatoare direct prin cablul UTP este dată de schimbarea la un singur capăt a conexiunii prin inversarea pinilor 1. Diafonia este determinată de amestecul (interferenţa) semnalelor utile cu semnalele provenite din firele alăturate. Dulapuri de distribuţie cu sertare Panouri de conectare extensibile Fişe de conectare Prize de perete • • • • . De asemenea cablul STP include o folie dispusă între şi în jurul perechilor de fire. în timp ce RJ-11 are numai patru. Prin urmare. Cablul torsadat ecranat (STP) Cablul STP are un înveliş protector de calitate mai bună decât cea a cablului UTP. Pentru a reduce efectul diafoniei se foloseşte ecranarea.

• Doriţi o instalare relativ uşoară. Este un mod relativ sigur de transmisie a datelor. Deocamdată.0 x 108 metrii/secundă Alcătuirea fibrei optice Fibrele optice sunt alcătuite dintr-un cilindru de sticlă extrem de subţire. deoarece prin fibră optică nu se transportă impulsuri electrice. iar energia reflectată poate interfera cu semnalul. fibrele optice transportă semnale de date digitale sub forma unor impulsuri luminoase modulate. iar cealaltă pentru a recepţiona semnale. drept surse de lumină. Ca urmare. Pentru toate cele trei tipuri de îmbinare poate să apară fenomenul de reflexie la punctul de îmbinare. Pentru transmiterea semnalului se pot folosi două tipuri de surse de lumină: LED-uri (Light Emitting Diode) şi laserul cu semiconductor. cablul este alcătuit din două fibre. Fiecare fibră de sticlă transmite semnalele într-o singură direcţie. datorită purităţii semnalului şi lipsei atenuării. Acestea sunt mai uşor de instalat. această îmbinare prin sudură fiind aproape la fel de bună ca şi folosirea unui singur fir. Uneori fibrele sunt construite din materiale plastice. care declanşează un impuls electric când primeşte o rază de lumină. înconjurat de un strat concentric de stică. A treia modalitate este de a topi cele două bucăţi de fibră. datele transmise prin cabluri de fibră optică nu pot fi interceptate. 8-10 microni-monomod). . dar avantajul acestor sisteme este că sunt uşor de reconfigurat. numit miez (50 micronimultimod. Una din fibre este folosită pentru a transmite. Al doilea mod constă în îmbinarea mecanică care se obţine prin ataşarea celor două capete unul lângă altul. numit armătură care are un indice de refracţie mai mic decât miezul pentru a păstra lumina în miez. Viteza luminii în vid 3.Consideraţii referitoare la cablul coaxial Folosiţi cabluri torsadate dacă: • Reţeaua LAN are un buget limitat. doar timpul de răspuns al acestei diode (1ns) este cel care limitează viteza de transfer de date la aproximativ 1Gbps. însă nu pot transporta impulsurile de lumină pe distanţe la fel de mari ca fibra de sticlă. Capătul fibrei optice care recepţionează semnalul constă dintro fotodiodă. într-un înveliş special şi fixarea lor cu ajutorul unor cleme. aşa cum se întâmplă uneori în cazul cablurilor din fire de cupru. Cablul de fibră optică este indicat pentru transmisii de date de mare viteză şi capacitate. Fibrele pot fi conectate în trei moduri. Cablul de fibră optică În acest tip de cablu. Primul mod constă în ataşarea la capătul fibrei a unor conectori care se pot lega la un soclu pentru fibră. În următorul tabel este făcută o comparaţie între fibrele optice care folosesc laser şi cele care folosec LED. care transportă datele sub formă de semnale electronice. Nu folosiţi cabluri torsadate dacă: • Trebuie să asiguraţi integritatea datelor transmise pe distanţe mari. cu o conectare simplă a calculatoarelor. Prin acest mod semnlul pierdu t este de aproximativ 10%. Conectorii pierd între 10% şi 20% din lumină. fiecare în propriul înveliş (kevlar). la viteze ridicate.

dar s-a demonstrat că suportă şi viteze de peste 1Gbps). pe distante mari şi într-un mediu foarte sigur Nu folosiţi cablu de fibră optică dacă: • Aveţi un buget limitat • Nu aveţi experienţa necesară pentru a-l instala şi conecta la dispozitive Tabelul de mai jos prezintă o mică comparaţie a tipurilor de cablu discutate: Caracteristici Cablu coaxial subtire (10Base2) Mai scump decat cablul torsadat 185 de metri (607 picioare) 10 Mbps Destul de flexibil Usor de instalat Cablu coaxial gros (10Base5) Mai scump decat cablul coaxial subtire 500 de metri (1640 picioare) 10 Mbps Putin flexibil Usor de instalat Cablu torsadat (10BaseT) Cel mai ieftin 100 de metri (328 picioare) 10 Mbps 4-100 Mbps Cel mai flexibil Foarte usor de instalat. Semnalul – impulsul luminos – poate fi transmis pe distanţe mari. Consideraţii referitoare la fibra optică Folosiţi cablu de fibră optică dacă: • Trebuie să transmiteţi date la viteze foarte înalte. posibil preinstalat Cablu cu fibra optica (10BaseFL) Cel mai scump 2 kilometri (6562 picioare) 100 Mbps si peste 1 Gbps Foarte flexibil Usor de instalat avand instrumentele necesare Costul cablului Lungimea utilizabila a cablului Viteze de transmisie Flexibilitate Usurinta de instalare .Criteriu Viteza de trnsfer a datelor Tip de fibră Distanţă Durată de viaţă Sensibilitate la temperatură Cost LED Joasă Multi-mod Scurtă Viaţă lungă Minoră Cost redus Laser cu semiconductor Mare Multi-mod sau uni-mod Lungă Viaţă scurtă Substanţială Scump Transmisiile prin cablu de fibră optică nu sunt supuse interferenţelor electrice şi sunt foarte rapide (se folosesc frecvent pentru transmisii la 100Mbps.

ci pur si simplu se muta calculatoarele si reteaua poate functiona imediat.4 GHz şi mai nou 5.m. Astfel. O retea WLAN (Wireless Local Area Network ) este un sistem flexibil de comunicatii de date. Standardul pentru reţelele fără fir care a fost creat s-a numit 802. televiziunea. este luat de undele electromagnetice.11b care folseşte o tehnică de modulare diferită atingând o viteză de până la 11Mbps Computerele trimit datele folosind semnale electronice. cea a retelelor LAN in locul cablurilor .d. Transmiţătoarele radio convertesc acest semnal electronic în unde radio care vor radia în linii drepte prin antena transmiţătorului. Trebuie ţinut cont de următoarele : • undele radio se atenuează pe măsură ce se îndepărtează de antena transmiţătorului de aceea şi receptorul trebuie să aibă o antenă care recepţionează semnalele echivalente cu cele tansmise (dar mult mai slăbite). Ce-i drept .7 GHz) ! În 1999 a ieşit standardul 802. radarul.11 din 1997 specifică trei tehnici de transmisie: • Infraroşu Transmisii radio pe distanţă scurtă FHSS (Frequency Hopping Spread Spectrum) • Transmisii radio pe distanţă scurtă DSSS (Direct Sequence Spread Spectrum) ! Atât FHSS cât şi DSSS utilizează o parte a spectrului care nu necesită licenţe (banda 2. sunt deja integrate în viaţa noastră de zi cu zi. de preferinţă la nivel mondial • tratarea faptului că semnalele radio au o acţiune limitată • asigurarea menţinerii confidenţialităţii utilizatorului Standardul 802. in general retelele WLAN se folosesc impreuna cu LAN-urile clasice. telefoanele celulare. Toate acestea fac parte din rândul semnaleleor analogice şi pot transporta date în cadrul unei reţele. mai ales pentru parte de tiparire in retea şi pentru legatura la server.11 (1Mbps) şi câteva obiective pe care acest standard le-a atins: • găsirea unei benzi de frecvenţe care să fie disponibile. folosit ca o extensie sau o alternativa la reteaua LAN prin cablu.a. radioul. sistemele de alarmă ş. la mutarea în alt sediu nu este nevoie de cablari si găuriri in pereti si plafoane pe care acestea le presupun. Folosind undele electromagnetice. telecomandele. daca o firma are un WLAN . apoi se regenerează semnalul • ca şi lumina undele radio pot fi absorbite de anumite materiale şi reflectate sau refractate de altele Noţiunea de semnal face referire la un impuls electric. eliminand necesitatea cablurilor si transformand reteaua intr-un LAN mobil.11a care foloseşte o bandă de frecvenţă mai mare şi atinge 54 Mbps precum şi standardul 802. intr-o cladire sau un grup de cladiri apropiate. dispozitivele WLAN transmit si primesc date prin aer. Tehnologiile Wireless ne înconjoară şi ne-au înconjurat şi cu mai mult timp în urmă. un eşantion de lumină sau o undă electromagnetică modulată. ca mediu de transmisie a datelor. Un semnal analogic are următoarele caracteristici: • Este ondulat • .Laborator 3 Reţele wireless O noua tehnologie in domeniul retelelor incearca sa se impuna in momentul actual.

Amplitude Modulation (AM): folosită de staţiile radio acest tip de modulare modifică înălţimea sau amplitudinea purtătoarei • modularea în frecvenţă . undele se comportă din ce în ce mai mult ca lumină şi din ce în ce mai puţin ca unde radio. 400 – violet 700 – roşu Lumina infraroşie (cea cu lungime de undă ceva mai mică decât lumina roşie) este folosită pentru a transmite date prin fibra optică (lungimi de undă folosite 850 . Cu toate astea ele nu sunt altceva decât tipuri de energie electromagnetică. pe măsură ce ne deplasăm de la undele radio lungi către lumina vizibilă. semnalele electrice (datele) de la un computer dintr-un LAN nu sunt transmise direct în antena transmiţătorului.• • • Are un grafic continuu.Frequency Modulation (FM): folosită de staţiile radio acest tip de modulare modifică frecvenţa purtătoarei • modulare de fază – PhaseModulation (PM): acest tip de modulare modifică faza purtătoarei Pentru transmiterea în WLAN-uri se foloseşte Carrier Sense Multiple Access/Collision Avoidance (CSMA/CA). ele au multe proprietăţi comune cum ar fi viteza de deplasare de aproximativ 300. Într-o transmisie.000 kilometri/s în vid. . ci ele sunt folosite pentru a altera (a modifica) un alt semnal mai puternic numit semnal purtător (purtătoare). Acest proces de modificare a purtătoarei poartă denumirea de modulare. în care voltajul variază în timp Este natural (există semnale analogice creat fără intervenţia omului) A fost folosit în cadrul comunicaţiilor de mai bine de 100 ani Undele radio.1310 – 1550 nm). microundele. Pentru că toate undele electromagnetice sunt generate în acelaşi mod. adică numai ceea ce noi denumim lumina vizibilă (curcubeu de culori). Există trei moduri de a modula o purtătoare şi anume: • modulare în amplitudine . razele gama. lumina vizibilă. Ochiul uman poate intercepta energia electomagnetică având o lungime de undă între 400 şi 700 nanometrii (nm). toate par a fi lucruri diferite. Toate aceste tipuri de energie electromagnetică aranjate în funcţie de lungimea de undă (de la mare la mic) formează aşazisul spectru electromagnetic. În general.

O microcelulă este aria de acoperire a unui punct de acces. Aceste echipamente . AP-urile primesc. folosite in aer liber . punctul de atasament la retea se schimba (deoarece s-a schimbat AP-ul ). pentru a se putea realiza comunicare între două astfel de NIC-uri se instalează un access point (AP) care va funcţiona ca un hub pentru infrastructura WLAN (Wireless LAN). Pentru a se acoperi arii geografice ceva mai mari decât puterea unui AP. soluţia ar fi instalarea mai multor puncte de acces a căror raze de acţiune să se suprapună într-o anumită măsură (20-30%). Utilizatorii acceseaza reteaua WLAN prin adaptoare speciale . Deoarece microcelulele se suprapun partial la trecerea utilizatorului de la o microcelula la alta nu se intrerupe comunicaţia dintre el si retea. pentru notebookuri. iar sistemele de operare instalate le tratează ca pe placile de reţea obişnuite. Mobile IP de la 3COM lucreaza astfel: la trecerea de la AP la altul. În acest caz. pentru PC-urile desktop. care aici se numesc micro-celule .400 de metri. Ele functioneaza ca si placile de retea clasice. acesta din urma fiind o caracteristică a puterii emitator/receptor. deoarece ele prezintă următoarele proprietăţi: • trec cu uşurinţă prin pereti si alte obiecte solide • • sunt omnidirecţionale => se pot propaga în orice direcţie de la sursă deci nu este nevoie de o aliniere fizică a transmiţătorului cu receptorul sunt supuse la interferenţe datorate motoarelor şi altor echipamente electrice . Insa chiar si acest caz. in cadrul unei cladiri cu birouri standard. Principiul este asemanator cu al telefoniei celulare. De exemplu echipamentele Air Connect de la 3COM au o raza de actiune de 60 de metri . ajung pana la 300 . În orice moment un utilizator care dispune de un PC mobil. dotat cu adaptor WLAN este asociat unei singure microcelule. cele mai multe dintre acestea acţionează pe o rază de 90 până la 300 metrii.Rolul unui receptor (receiver) este acela de a demodula semnalul purtător recepţionat prin antenă adică de a interpreta schimbările din acest semnal pentru a reconstrui semnalul electric original. stocheaza si transmit date de la/către aparatele din WLAN si cele din LAN. faptul ca exista o conexiune wireless in locul celei prin cablu este transparent pentru sistemul de operare. această supapunere va permite aşazisul “roaming” (serviciu similar cu cel pus la dispoziţie de companiile telefonice). desi nu sunt proiectate decat pentru folosirea in incaperi . pentru a extinde zona de acoperire a WLAN-ului. Comunicatia fara fir este limitata de distanta pe care o acopera un echipament WLAN. Practic. WLAN-urile folosesc celule. Acest lucru poate duce la pierderea de pachete. adaptorul WLAN lasa primului AP adresa celui de al doilea astfel incat toate pachetele sunt rutate de la primul la al doilea punct de acces si utilizatorul nu sesizeaza faptul ca a schimbat AP-ul. Există un singur caz in care aceasta nu este continuă: daca se foloseşte protocolul TCP/IP. există solutii de refacere a conexiunii fara pierderea datelor. care se prezinta sub forma unor placi PCI sau ISA. Acest punct de acces este un emitator/receptor care este conectat la reţeaua cablată pentru a oferi calculatoarelor wireles accesul la Internet şi conectivitate cu LAN-ul cablat. La transferul datelor prin TCP/IP si la trecerea de la o microcelula la alta. • • UNDE RADIO Undele radio este cel mai raspandit mod folosit la comunicarea wireless. O reţea wireless poate lucra în două moduri: în prezenţa unei staţii de bază în absenţa unei staţii de bază (ad-hoc networking ) De foarte multe ori se întâmplă ca plăci de reţea de la diferiţi producători să nu fie compatibile. sau a unor echipamente externe. dar adresa IP nu se modifica.

Primul satelit folosit pentru comunicaţii navă-ţărm a fost luna – proiect .a.85 sau 0. Inc) şi-a construit întregul sistem de comunicaţie cu microunde. cele care trec ating ionosfera (100-500km). Există trei motive pentru care această tehnică de transmisie nu este o opţiune populară: • semnalele infraroşii nu trec prin ziduri • lărgimea de bandă redusă • lumina soarelui afectează semnalele în infraroşu LASER Semnalele optice neghidate sunt folosite în ziua de azi pentru conectarea a două reţele aflate în două clădiri diferite relativ apropiate. VHF şi UHF) undele radio tind să fie absorbite de Pământ. MCI (Microwave Communications. 1mm. acesta trebuie îndreptat spre o ţintă (fotodioda) f. din turn în turn la distanţe de zeci kilometrii între ele (100metri înalţime/turn => 80 km între ele). Sunt permise două viteze 1Mbps şi 2 Mbps (la fiecare se folosesc codificări diferite). mică deci va trebui folosită o tehnică de vârf => sunt folosite lentile pentru o uşoară defocalizare a fascicolului nu penetrează ploaia şi ceaţa groasă SATELIŢI DE COMUNICAŢIE În trecut s-au încercat diferite metode de a comunica folosind reflectarea semnalelor de către baloanele meteorologice metalizate. dar puterea semnalului scade mult cu distanţa de la sursă o la frecvenţe înalte. sunt ieftine prin comparaţie cu alte medii de transmisie INFRAROŞU Soluţia bazată pe infraroşu foloseşte transmisiuni cu difuzare (fără vizibilitate directă) la 0. LF şi MF) undele radio urmăresc curbura Pământului în benzile de frecvenţă mai înalte (HF.• • proprietăţile undelor sunt dependente de frecvenţă: o la frecvenţe joase undele radio se propagă bine prin obstacole.f. Proprietăţi: • se oferă o bandă foarte largă la un preţ foarte redus • uşor de instalat • nu necesită licenţă pentru funcţionare • • fascicolul de lumină a laserului are un diametru de aprox. Proprietăţi: • nu trec cu uşurinţă prin zidurile clădirilor • • • • poate să apară fenomenul de atenuare multicăi (multipath-fading) : anumite unde sunt refractate de straturile atmosferice joase şi pot întârzia mai mult decât undele directe sosind defazate faţă de unda directă (fenomenul depinde de vreme şi de frecvenţă) de la 8 GHz în sus microundele sunt absorbite de apă sunt folosite la sistemele telefonice (celulare şi pe distanţe mari). undele se propagă în linii aproximativ drepte şi pot fi din acest motiv direcţionate cu ajutorul unei antene parabolice. Deoarece semnalizarea prin laser este inerent unidirecţională va trebui să existe câte un laser şi câte o fotodiodă pe acoperişul fiecăreia dintre clădiri. fiind refractate de aceasta şi trimise înapoi spre Pământ • MICROUNDE Peste 1000 MHz. Acest lucru se face concentrând energia într-un fascicul îngust care va fi recepţionat de o altă antenă bine aliniată. undele radio tind să se propage în linie dreaptă şi să ricoşeze din obstacole. de asemenea sunt absorbite de picăturile de ploaie în benzile de frecvenţă mai joase (VLF. televiziune ş.95 microni.

În 1962 a fost lansat primul satelit artificial pentru comunicaţie. s-a realizat în 1997-1998. era un sistem care urma să fie folosit pentru comunicare care transmitea din satelit în satelit. care conţine mai multe dispozitive de recepţie-transmisie automată (transporder) fiecare dintre ele ascultă pe o anume porţiune din spectru.î. 24 ore • aprox 4000 kg • alimentare pe bază de panouri solare • echipate cu motoare de rachetă pentru a rămâne pe locurile prevăzute pentru ei pe orbită • folosesc benzi de frecvenţe alocate a. Nu sunt folosiţi pentru comunicaţii. Determinarea locului unde va fi plasat un satelit este influenţată de • perioada unui satelit (cu cât un satelit este mai sus cu atât este mai lungă perioada) • centurile lui Van Allen = straturi de particule prinse în câmpul magnetic al Pământului 35000 km 30000 km 25000 km 20000 km 15000 km 10000 km 5000 km 0 km GEO (Geostationary Earth Orbit) 270 ms întârziere 3 sateliţi necesari Centura Van Allen superioară MEO (Medium Earth Orbit) Centura Van Allen inferioară LEO (Low Earth Orbit) 35-85 ms întârziere 1-7 ms întârziere 10 sateliţi necesari 50 sateliţi necesari GEO: pentru a evita interferenţa în condiţiile tehnologiilor actuale nu este recomandat să existe sateliţi mai apropiaţi de două grade în planul ecuatorial de 3600 => cel mult 180 de sateliţi Proprietăţi: • perioada de aprox. sistemul este posibil să intre în funcţiune în 2005 conform planului . 6 ore. se dorea lansarea a 77 de sateliţi.000 km LEO: • • • IRIDIUM => a fost propus în 1990 de Motorola. să nu se suprapună cu cele folosite pe Pământ • au o antenă de aproximativ 10 m • sunt în mod inerent sisteme cu difuzare deci criptarea este esenţială dacă dacă securitatea este necesară • preţul transmisiei unui mesaj este independent de distanţa parcursă • mai nou s-au dezvoltat microstaţii cu cost redus (VSAT. principala diferenţă dintre un satelit artificial şi unul natural eset că cel artificial poate amplifica semnalul primit înainte de a le transmite înapoi. Exemple de sateliţi MEO sunt cei 24 de sateliţi GPS (Global Positionig System) care orbitează la aprox. amplifică semnalul recepţionat şi apoi îl redifuzează pe o altă frecvenţă.dezvoltat de marina SUA. Un satelit de comunicaţie poate fi gândit ca un mare repetor de microunde. 18. 30 de sateliţi la o altitudine de 1350 de km. folosite de televiziuni MEO: un ocol în jurul Pământului durează aprox. în sensul că apelurile sunt dirijate printr-o reţea terestră TELEDESIC => conceput în 1990 de Craig McCaw şi Bill Gates. proiectul a fost un fiasco total GLOBALSTAR => 48 de sateliţi. diferenţa faţă de IRIDIUM era schema de comutare diferită. pentru a evita interferenţa cu semnalul recepţionat.Very Amall Aperture Terminals) care deoarece nu au suficientă putere să comunice între ele folosesc o staţie terestră specială. doar 66 de sateliţi mai puternici.

Laborator 4 Modelul ISO OSI .

În acest caz. la destinaţie. Pentru ca mai mulţi utilizatori să poată transmite simultan informaţii în reţea. la care va adăuga adresele IP a maşinii sursă şi a celei destinaţie. Rolul pachetelor în comunicaţia din reţea Datele fac parte din fişiere de dimensiuni mari. Aceste informaţii se adresează nivelului echivalent de pe calculatorul receptor. Pachetele reprezintă unitatea de bază a comunicaţiilor în reţea. La nivelul Transport. Informaţia care urmează a fi transmisă în reţea porneşte de la nivelul Aplicaţie şi „coboară” prin toate cele şapte niveluri. În acest fel se creează posibilitatea: • Transmiterii datelor originale. Dacă însă va trebui să trimitem datele peste Intranet sau Internet. De asemenea numerotează segmentele pentru ca acele calculatoare destinaţie să poată recompune datele iniţiale. Al doilea motiv pentru care reţeaua reformatează blocurile mari de date în pachete mai mici este posibilitatea unei erori în transmisie. la un moment dat. pachetele vor deveni unităţile de date la care se va face referirea deoarece maşina destinaţie va fi căutată după adresa IP introdusă în pachet la nivelel Reţea al nivelului OSI. La calculatorul ţintă (destinatar). • Reasamblării datelor în ordinea corespunzătoare. Atunci când sistemul de operare în reţea al calculatorului emiţător fragmentează datele în pachete. transmisiile individuale vor fi accelerate. Apoi aceste frame-uri vor fi transmise bit cu bit către nivelul Fizic. Primele trei niveluri (cele mai de jos) a modelului OSI sunt cele care se ocupă de mişcarea datelor prin Internet şi Intranet. În primul rând. ele conţin informaţii despre fiecare din celelalte şase niveluri. Atunci când pachetele trec şi de nivelul Fizic. duce la încetinirea reţelei. se adaugă informaţii referitoare la succesiunea datelor. ceea ce simplifică sarcina de tratare a erorii. Apoi nivelul Reţea încapsulează fiecare segment luând naştere pachetele. adresele MAC fiind tot ceea ce este necesar pentru ca datele să ajungă de la sursă la destinaţie. astfel încât fiecare calculator din reţea va avea mai multe ocazii de a transmite şi recepţiona date. informaţiile adăugate de nivelul Legătură de date din calculatorul sursă vor fi citite de nivelul Legătură de date din calculatorul receptor. datelor le sunt adăugate informaţii referitoare la nivelul respectiv. acolo unde sunt generate datele. Crearea pachetelor Procesul de creare a pachetelor începe la nivelul Aplicaţie al modelului OSI. el adaugă fiecărui cadru informaţii de control. după reasamblarea datelor. doar o mică parte a datelor va fi afectată şi va trebui retransmisă. Dacă datele sunt fragmentate în pachete. Adresarea pachetelor . împiedicând interacţiunea şi comunicaţiile rapide. Când datele sunt transmise doar de-a lungul unui LAN. Însă. blocul de date iniţial este fragmentat în pachete. transmiterea în bloc a unor cantităţi mari de date „strangulează” (blochează) reţeaua.Nivelul Transport fragmetează datele în unităţi mai uşor de manipulat numite segmente. De exemplu. pentru a readuce datele la forma iniţială. Există două motive pentru care transferul unor blocuri mari de date pe cablu. datele trebuie fragmentate în unităţi mai mici şi mai uşor de manevrat. dezasamblate în unităţi mai mici. Atunci când pachetele ajung la nivelul Transport. fiind transferate pe cablu. Structura pachetelor este determinată de protocolul folosit de cele două calculatoare. La fiecare nivel. vom vorbi despre unităţile de date ca fiind frame-uri. Mai departe nivelul Legătură de date încapsulează pachetele rezultând astfel aşanumitle frame-uri la care va adăuga adresa MAC a maşinii sursă şi a celei destinaţie. care vor preciza calculatorului receptor modul de reasamblare a datelor din pachete. Aceste unităţi sunt numite pachete sau cadre. din cauza unui calculator care „inundă” cablul cu date. pachetele sunt preluate şi reasamblate în ordinea corespunzătoare. reţelele nu ar putea funcţiona dacă fiecare calculator ar plasa pe cablu la un moment dat o cantitate mare de date. • Verificării eventualelor erori.

folosind codificarea Manchester pentru a detecta graniţele biţilor. Dacă rezultatul de la destinaţie diferă de rezultatul de la sursă. cyclic redundancy check (CRC) – se fac calcule polinomiale asupra datelor 2. Dacă este folosit câmpul lungime atunci sfârşitul de cadru nu mai este necesar din pricina faptului că acest câmp lungime precizează exact câţi octeţi mai sunt până la sfârşitul cadrului. în care nu există transport la adunare şi nici împrumut la scădere. înseamnă că datele din pachet au rămas intacte. mai poate fi folosită şi o adresă de difuzare (broadcast). Următoarele două funcţii joacă un rol important în dirijarea corectă a pachetelor: • Retransmiterea pachetelor – Calculatoarele pot transmite un pachet de date către o altă componentă de reţea. Atunci când pachetul ajunge la destinaţie. Se va folosi un polinom generator G(x) care are atât bitul cel mai semnificativ cât şi . În afara faptului că există o lungime maximă a cadrelor.: 110001 = x5+x4+x0 Va fi folosită aritmetica polinomială de tipul modulo 2. Pachetele transmise cu o adresă de difuzare sunt în atenţia tuturor calculatoarelor din reţea. Fiecare placă de reţea „vede” toate pachetele transmise pe segmentul său de cablu. fiind de fapt un număr rezultat dintr-un calcul matematic efectuat cu datele din pachet la calculatorul sursă. Codificarea Manchester a acestui şablon furnizează o undă dreptunghiulară de 10 MHz timp de 6. Apoi urmează datele. există şi o lungime minimă a cadrelor. Internet checksum – se adună valoarea tuturor biţilor dată CRC Codurile polinomiale sunt bazate pe tratarea şirurilor de biţi ca reprezentări de polinoame cu coeficienţi 0 şi 1. pentru standardul în bandă de bază de 10Mbps folosesc numai adrese pe 6 octeţi. Există trei modalităţi importante de a calcula această sumă de control: 1. pentru a facilita distingerea cadrelor valide de reziduuri (cele provenite în urma coliziunilor). Suma de control este un cod de dispersie pe 32 de biti a datelor. cum ar fi adresa. scumpă). Dirijarea pachetelor Componentele de reţea folosesc informaţiile de adresă din pachete pentru a dirija pachetele către destinaţiile corespunzătoare sau pentru a le opri să ajungă în alte locuri. trebuie semnalizat calculatorului sursă faptul că trebuie să retransmită datele. În acest caz. Câmpul tip specifică procesul căruia îi este destinat cadrul. Dacă porţiunea de date dintr-un cadru este mai mică decât lungimea minimă acceptată este folosit câmpul de completare. se reface calculul.4 µs pentru a permite ceasului receptorului să se sincronizeze cu cel al emiţătorului. Altfel spus identifică protocolul de nivel reţea folosit. • Filtrarea pachetelor – Această funcţie se referă la selecţia anumitor pachete pe baza unor criterii. înseamnă că datele au fost alterate (s-au modificat pe parcursul transmisiei datorită zgomotului de pe cablu). Ceasurile trebuie să rămână sincronizate pe durata cadrului. În afară de acest tip de adresare. Ex. Standardul Ethernet cere ca toate cadrele valide să aibă cel puţin 64 de octeţi. una pentru destinaţie şi una pentru sursă. paritate bidimensională – se adună un bit care face ca o secvenţă de 8 biţi să aibă un număr par sau impar de valori 1 3. până la 1500 de octeţi (această valoare a fost limitatî de faptul că la data creării standardelor memoria RAM era f. pe baza adresei din antetul pachetului. Dacă rezultatele sunt identice.Majoritatea pachetelor din reţea sunt adresate unui anumit calculator. Cadrul conţine două adrese. Formatul cadrelor Inceput cadru Adresa destinatiei Adresa sursei Lungime (sau tip) Date Camp de completare Suma control Sfarsit cadru (uneori) Începutul cadrului sau preambulul este de obicei de 8 octeţi fiecare octet conţinând şablonul de biţi 10101010. însă atenţionează (întrerupe) calculatorul doar în cazul în care adresa pachetului corespunde cu adresa sa.

sau aplicaţiile care generează un trafic intens răspund din ce în ce mai greu. sau se vor conecta la Internet. Principalul motiv pentru a segmenta un LAN este de a izola traficul între segmente şi de a obţine mai multă lăţime de bandă pentru fiecare user prin crearea unor domenii de coliziune mai mici ( => decongestionarea reţelei). a reuni două sau mai multe reţele LAN separate sau a segmenta o reţea LAN existentă astfel încât fiecare segment să devină o reţea LAN separată. Reţeaua va avea mai mulţi useri care vor partaja fişiere de dimensiuni mari. acest lucru se întâmplă din pricina faptului că fiecare topologie şi arhitectură de reţea are propriile sale limite.. Ideea este de a se adăuga la sfărşitul unui cadru a cărui polinom este notat M(x) un număr de biţi a. . Componentele folosite sunt: • Repetoare + huburi • Bridge-uri + switch-uri • Routere • Porţi de interconectare . Rezultatul este cadrul cu suma de control ce va fi transmis (acesta este divizibil modulo 2 cu G(x)). Algoritmul pentru calculul sumei de control va fi următorul: • Fie r gradul lui G(x).î..... Atunci când operaţiile de tipărire necesită un timp îndelungat de aşteptare (imprimantă partajată). devine evident faptul că trebuie făcut ceva pentru îmbunătăţirea performanţelor.. • Se scade restul (care are întotdeauna r sau mai puţini biţi) din şirul de biţi corepunzător lui xr M(x).. vor accesa fişiere de pe servere..cel mai puţin semnificativ 1.. utiizând împărţirea modulo 2... 1110 Cadru transmis: 1 1 0 1 0 1 1 0 1 1 1 1 1 0 = Rest 10011 1100001010 Anumite polinoame au devenit standarde internaţionale.... M(x)  G(x). utilizând scăderea modulo 2.. întârzieri.. transferuri de fişiere mai lungi... Exemplu: Cadru: 1101011011 Generator: 10011 Mesaj după adăugarea a 4 biţi de 0: 1 1 0 1 0 1 1 0 1 1 0 0 0 0 11010110110000 10011 10011 10011 00001 . Apare ceea ce se numeşte congestie care se manifestă prin timpi de răspuns mai mari.. ajungând până la urmă să nu mai facă faţă sarcinilor.... Cel folosit de IEEE 802 este: x32+x26+x23+x22+x16+x12+x11+x10+x8+x7+x5+x4+x2+x1+1 Pe măsură ce o companie se dezvoltă.. Se adaugă r biţi de 0 la capătul mai puţin semnificativ al cadrului aşa încât acesta va corespunde polinomului xr M(x).. reţeaua acesteia se extinde. • Se împarte şirul de biţi ce corespund lui G(x) într-un şir de biţi corespunzător lui x r M(x). Există anumite componente pe care un administrator de reţea le poate instala cu scopul de a extinde o reţea.

Repetoare Pe măsură ce semnalul traversează cablul. Atunci când se folosesc repetoare pentru extinderea segmentelor LAN-urilor trebuie ţinut cont de regula 5-4-3 care spune că se pot conecta doar 5 segmente folosind patru repetoare dar numai trei dintre aceste segmente pot avea calculatoare pe ele. Acest transfer se poate face doar dacă cele două medii folosesc aceeaşi metodă de acces. Rolul unui concentrator (hub) este acela de a regenera si retransmite semnale. Acestea pot transfera pachetele de pe un mediu fizic pe altul atunci când repetorul este astfel construi astfel încât să accepte mai multe tipuri de conexiuni fizice. Concentratoarele permit extinderea reţelelor şi folosirea mai multor tipuri de cabluri. prin intermediul conectorilor de cablu. • Concentratoare active – regenerează şi retransmit semnalele • Concentratoare pasive – acţionează doar ca puncte de conectare • Concentratoare hibride – la care se pot conecta diferite tipuri de cabluri . acest proces purtând numele de atenuare. restul reţelei va continua să funcţioneze la parametii normali. însă traficul generat de fiecare segment nu este foarte mare. În cazul în care cablul este destul de lung atenuarea va face ca semnalul să devină de nerecunoscut. Unele repetoare multiport acţionează ca şi concentratoare (hub). Repetoarele funcţionează la nivelul Fizic al modelului OSI (înţeleg doar tensiuni electrice) şi reprezintă cea mai ieftină metodă de a extinde o reţea. Un repetor este un dispozitiv analogic care conectat între două segmente de cablu permite transportarea semnalului pe o distanţă mai mare în ambele direcţii. Concentratorul este o caseta mica. iar costurile au o pondere importantă în luarea deciziei. regenerând semnalele din reţea şi retransmiţându-le pe alte segmente. folosirea lor fiind indicată atunci când apare necesitatea extinderii reţelei. Fiecare calculator din retea se conecteaza la concentrator. deci va avea mult mai multe cabluri conectate decât un repetor. Concentratorul este componenta centrală a unei retele cu topologie stea. Repetoarele sunt dispozitive având un singur port de intrare şi un singur port de ieşire. la fel ca şi repetoarele. Principalul avantaj al unei reţele care foloseşte o topologie de tip stea este faptul că atunci când un cablu va fi întrerupt. el se degradează şi este distorsionat. cu mai multi conectori de cablu pe ea. Exista mai multe tipuri de concentratoare.

vor lua drumul portului la care calculatorul host ţintă este conectat => o reţea mult mai eficientă. Principala diferenţă fiind că switch-ul (comutatorul) este folosit pentru a conecta calculatoare individuale nu segmente de reţea ( => topologie de tip stea). În situaţia în care două reţele LAN se află la distanţă mare una de alta ele se pot uni prin folosirea a două punţi la distanţă conectate prin modemuri sincrone pe o linie telefonică dedicată. Principalul dezavantaj pe care îl prezintă (ca şi repetoarele de altfel) este că transferă pachete cu destinaţii necunoscute (mesaje de difuzare) ceea ce consuce la aşanumitele “avalanşe”. FDDI etc) cât şi la mediile fizice folosite pentru comunicare. comutatoarele nu pierd niciodată cadre din pricina coliziunilor. Switch-ul este un echipament care seamănă ca aspect cu un hub ce se foloseste in retelele de trafic mare de date şi poate gestiona mai multe legaturi deodata. Un bridge se mai diferenţiază de un switch şi prin faptul că comutarea este făcută prin software pe când la switch-uri aceasta este făcută prin hardware (este mult mai rapidă).Generează o tabelă de rutare pe măsură ce informaţiile devin disponibile . Punţile transferă aşadar orice tip de protocol în reţea folosindu-se de adresa MAC (Media Acces Control) a calculatoarelor putând chiar să conecteze segmente de reţea diferite. Datorită acestor decizii datele vor fi comutate. (Hubul transmite datele pe toate porturile. Pentru a lega două segmente de cablu este necesară o singură punte. . puntea transmite către toate segmentele • dacă destinaţia apare în tabela de rutare (aflată în memoria ei RAM). o punte poate uni două segmente sau reţele locale de mici dimensiuni (grupuri de lucru). Punţile lucrează la nivelul Legatură de Date (Data Link) al modelului OSI. Din această cauză. Aşadar punţile au toate caracteristicile unui repetor. ceea ce nu se întâmpla în cazul repetoarelor) ! Această tabelă de rutare este construită dinamic puntea având acces la adresele sursă şi destinaţie a fiecărui pachet. Diferenţa dintre un hub şi un switch este una de ordin funcţional: switch-ul ia decizii funcţie de adresele MAC cu privire la transmiterea cadrelor pe când huburile nu iau decizii de loc. O punte poate diviza reţeaua în două reţele separate prin izolarea traficului – o punte va împiedica „inundarea” segmentelor cu date care nu sunt destinate calculatoarelor de pe acele segmente (deci îmbunătăţeşte performanţele celor două reţele pe care le leagă).Punţi (bridge-uri) Asemeni repetoarelor. iar deoarece fiecare port se află în propriul domeniu de coliziune.Transferul pachetelor se face în modul următor: • dacă destinaţia nu se regăseşte în tabela de rutare. conectează două segmente şi regenerează semnalul la nivel de pachet. puntea transferă pachetele pe segmentul respectiv (cu excepţia cazului când destinaţia se află pe acelaşi segment cu sursa => are loc segmentarea reţelei.Controlează tot traficul din reţea . aici referirea făcându-se atât la tipul reţelei (Ethernet. iar calculatoarele host care le primeşte vor trebui să decidă ele dacă să accepte sau să refuze aceste date). toate informaţiile de la nivelurile superioare ale modelului OSI le sunt inaccesibile şi ca urmare nu disting tipul de protocol folosit. O punte de nivel MAC: .Verifică adresele sursă şi destinaţie ale fiecărui pachet . Switch-urile lucrează full-duplex adică pot trimite şi primi date în acelaţi timp. Token Ring. Are mai multe porturi şi se comporta ca o punte multiplă. Comutatoare (switch-uri) Comutatoarele sunt similare cu punţile deoarece amândouă lucrează tot la nivelul Legatură de Date şi rutează cadre pe baza adreselor MAC.

deci va lua decizii cu privire la transmisia datelor prin analiza adreselor de reţea nu a adresei MAC cum făceau bridge-urile sau switch-urile. detecţia erorilor este foarte bună deoarece este destul timp de calcul însă aceste switch-uri sunt mai lente Cut-through. Se filtrează în plus şi nu se mai retransmit în reţea fragmentele decadre provenite din coliziuni (cele mai mici de 64 bytes). există 2 varietăţi al acestui tip de switch o Fast-forward switching. Routere Routerul este primul dispozitiv care lucrează la nivelul Reţea al modelului OSI. Scopul unui router este de a examina pachetele (datele de nivel 3) şi de a alege cea mai bună rută de-a lungul reţelei către destinaţia acestora. Ele au devenit backbone-ul Internet-ului deoarece folosesc protocolul IP şi în plus pot conecta diferite tehnologii de reţea. Varianta obişnuită o Fragment-free switching. El foloseşte o tabelă de rutare care este configurată automat sau manual. Întregul cadru este primit înainte de a-l trimite din nou pe cablu. . Switch-ul citeşte adresa destinaţiei şi începe a trimite pe cablu informaţia primită înainte de a primi întregul cadru detecţia erorilor nu este foarte bună însă creşte viteza simţitor.• • Există mai multe tipuri de switch-uri: Store-and-forward.

La mutarea fizică a unui calculator într-o altă reţea. Exemplu de protocol nerutabil: NetBeui În ziua de astăzi routerele au devenit backbone-ul Internet-ului putând conecta diferite tehnologii de reţea. Protocoalele aflate la nivelul Reţea (Layer 3) folosesc o altă tehnică de identificare faţă de Nivelul Legătură de Date (Layer 2) . Deoarece protocoalele rutabile pot fi folosite pentru a conecta mai multe reţele LAN. În sfârşit ultimele cifre vor reprezenta destinaţia finală. . individuală a apelului telefonic (ultimul hop). chiar dacă ajungerea la destinaţie poate necesita parcurgerea mai multor segmente de reţea. creând astfel medii WAN. dar de cele mai multe ori este un dispozitiv (o casetă) dedicat exclusiv acestei operaţii de rutare. importanţa lor a crescut. Dispozitivele aflate în reţea. Protocoalele care acceptă comunicaţii LAN-LAN pe mai multe căi sunt cunoscute sub numele de protocoale rutabile. pe când o adresă de reţea cu adresa la care locuieşte acea persoană. care avea un scop mult mai modest şi anume de a transfera cadre de la un capăt al unui fir la celălalt. prin una dintre căile disponibile. însă adresa automat se va schimba astfel încât aceasta să “pointeze” spre locaţia acelei persoane. Dacă acea persoană s-ar muta. adresa lui MAC va rămâne aceeaşi. Adresarea folosind adresele MAC (cea de la Layer 2 sau Legătură de Date) este destul de obtuză adesele gazdelor fiind aleatoare. În schimb adresarea de la nivelul Reţea foloseşte o schemă de adresare ierarhică care permite: • adresă unică pentru un dispozitiv în cadrul graniţelor unei reţele • o metodă pentru găsirea căii de transmisie a unor date destinate altor reţele Reţeaua telefonică este un exemplu de reţea în care se foloseşte o schemă de adresare ierarhică. Un router poate fi un computer foarte puternic pe care să ruleze un anumit software pentru rutarea pachetelor. sunt rutate. Această funcţie contrastează clar cu cea a nivelului legătură de date. Exemplu de protocol rutabil: TCP/IP. O adresă Mac ar putea fi comparată cu numele unei persoane. cum ar fi computerele şi routerele au atât o adresă MAC cât şi o adresă de reţea. făcînd dificilă localizarea dispozitivelor aflate în alte reţele. numele ar rămâne acelaşi. Sistemul telefonic foloseşte un cod format din câteva numere pentru o anumită arie geografică (acesta este primul hop).Laborator 5 Nivelul retea Nivelul reţea are ca sarcină preluarea pachetelor de la sursă şi transferul lor către destinaţie. dar va trebui să îi fie schimbată adresa de reţea (adresa IP este cel mai important exemplu de adresă de reţea şi de aici încolo când ne vom referi la adresa de reţea ne vom referi de fapt la adresa IP ). Apoi urmează un număr de trei cifre (de obicei) pentru aria locală (acesta este al doilea hop). Datele transmise de la o reţea LAN către alta.

Ceea ce trebuie precizat este faptul că routerele “cunosc” doar reţele nu şi gazde. către ce segment să le “forward-eze”. Această diferenţă face ca un router să aibă acces la informaţii pe care un bridge nu le cunoaşte. memorie RAM şi diferite interfeţe de I/O. diferenţa constă la niveleul OSI la care se lucrează (Bridge = Data Link. Un router se aseamănă cu un bridge (amândouă au un procesor.Routerele vor conecta două sau mai multe reţele şi vor putea comuta pachete între aceste reţele folosindu-se de adresele logice (IP). dar nu ştie la care dintre gazdele acestei reţele va ajunge. adică ele vor face comutarea pachetelor pe ideea că o anumită dată trebuie să ajungă la o anumită reţea. Când datele ajung la router de la unul dintre segmente. Router = Network Link). router-ul va decide conform tabelei sale de rutare. fiecare pentru conectarea unui alt tip de reţea). Un router va folosi o tabelă de rutare care este configurată manual sau automat prin schimburi de informaţii cu alte rutere din reţea. Serviciu neorientat pe conexiune (cu datagrame) .

Routing for Mobile Hosts. va reformata pachetul primit cu adresa fizică a ruterului şi cu adresa logică (de reţea) al adevăratului destinatar. unică. o Flexibilitate – este abilitatea de a se adpta rapid la schimbările sau evenimentele ce au loc în reţea 2. fiecare interfaţă trebuie să aibă o adresă de reţea (subreţea) diferită . automat se vor face shimbări în tabela de rutare. de aceea trebuie să ştie ce măsuri să ia în cazul unei comportări neobişnuite ale anumitor componente hardware o Convergenţă rapidă – routerele trebuie să se pună de acord cu privire la rute optimale dea lungul reţelei pentru a se evita cazul intrării într-o buclă. Un astfel de pachet este format din două componente majore: header-ul (conţine adresa sursă şi destinaţie) şi partea de date. întârzieri etc. Aceşti algoritmi întreţin tabele de rutare care conţin informaţii despre rute. Router. Hierarchical Routing. Routerele au două responsabilităţi majore: 1. Un algoritm de rutare trebuie să satisfacă condiţiile de: o Optimalitate şi simplicitate – implică găsirea celei mai bune rute în funcţie de anumite metrici specifice fiecărui ruter în parte (număr de hopuri. Routing in Ad Hoc Networks. Când are loc un eveniment în reţea (eroare la un computer sau o reţea. Flooding Distance Vector Routing. Când acel cadru ajunge la router acesta îl va despacheta (va da jos încapsularea specifică nivelului Legătură de Date) pentru a avea acces la adresele de reţea (cele speifice nivelului Reţea). Link State Routing.ul va căuta în tabela sa de rutare şi va lua o decizie în funcţie de rezultatul căutării: o Dacă nu este nici o intrare în tabela de rutare pentru respectiva adresă pachetul va fi distrus . Comutarea (transportarea) pachetelor prin reţele Când un computer vrea să transmită un pachet într-o altă reţea aflată după un ruter. Selectarea unei rute optime pentru pachetele ce parcurg reţeaua de la o gazdă la alta. Alte tipuri de protocoale au formatele lor proprii. Ex de algoritmi: The Optimality Principle.Serviciu orientat pe conexiune (cu datagrame) Un ruter poate fi conectat la mai multe reţele prin aşazisele interfeţe (sau porturi). Multicast Routing. fieare router trebuind să refac anumite calcule. bazate pe mesajele primite de la alte rutere din reţea. Shortest Path Routing. ) fără însă să ceară resurse prea mari o Robusteţe şi simplitate – routerele sunt localizate în punctele de joncţiune ale reţelelor (=> de ele depind comunicarea între acele reţele). Unitatea de dată folosită în transferul de date este pachetul IP. În rutarea IP. Broadcast Routing. cum ar fi destinaţia sau următorul hop. Un router utilizează un algoritm de rutare pentru a determina calea optimă spre destinaţie. căderea unui anumit segment).

Adresa IP este cunoscută. Ideea este de a se completa cu intrări pereche de tipul adresa IP . de fiecare dată câmpul destinaţie al adresei fizice schimbându-se. Când un dispozitiv vrea să trimită date într-o reţea pentru o anumită adresă IP el va trebui să-şi consulte tabela ARP pentru a putea completa câmpul adresă destinaţie a cadrelor transmise cu adrea MAC corespunzătoare acelei adrese IP.Address Resolution Protocol (integrat în TCP/IP). Pentru ca două dispozitive aflate într-o reţea să poată comunica. Dacă nu este găsită se va folosi protocolul ARP şi se va proceda astfel: • se va iniţia procesul ARP request care începe cu crearea unui pachet ARP request care va fi trimis tuturor dispozitivelor din reţea. Acest hop nu este neaparat host-ul destinaţie ci poate fi un alt router care va executa aceeaşi rutină din nou. Un pachet cu date poate trece pe la mai multe rutere în drumul său. fiind provenită de la aplicaţiile care folosesc schimbul de informaţii în reţea.adresă MAC nişte tabele numite ARP tables aflate în memoria RAM a unui dispozitiv (calculator) şi fiind completată şi întreţinută de acel dispozitiv. Problema care apare cel mai frecvent este problema aflării adresei MAC care corespunde unei anumite adrese IP. acest lucru se face folosind adresa de broadcast FF-FF-FF-FF-FFFF (hexazecimal) pentru câmpul adresă destinaţie a pachetului transmis Structura pachetului ARP request • pentru că pachetul ARP request este transmis în mod broadcast.adresă MAC la care adresa IP coincide cu cea căutată problema este rezolvată. Această problemă. altfel respectivul pachet nu va trece niciodată de Layer 3. în cazul unei reţele care foloseşte TCP/IP se rezolvă folosind protocolul ARP . toate dispozitivele din reţeaua locală vor primi pachetul şi-l vor trimite spre analiză nivelurilor OSI superioare. Dacă adresa IP a oricăruia dintre dispozitive este aceeaşi cu cea aflată în câmpul sursă al pachetului primit. În cazul în care este găsită o intrare de tip adresă IP. atunci acel dispozitiv îi va trimite adresa lui MAC celui care a iniţiat ARP request-ul printr-un pachet numit ARP reply această adresă MAC va fi folosită pentru transmiterea datelor care se voiau a fi trimise iniţial dar şi pentru completarea tabelei ARP a celui care a iniţiat ARP request-ulş trebuie menţionat faptul că şi dispozitivul destinaţie va folosi câmpurile din pachetul ARP request pentru a-şi modifica la rândul său tabela ARP • . cunoscută.o Dacă găseşte o intrare în tabela sa de rutare pentru respectiva adresă va reîncapsula pachetul într-un cadru (frame) specific nivelului Legătură de Date unde va pune la adresa destinaţie adresa MAC (fizică) a următorului hop. dispozitivul care comunică trebuie să aibă atât adresa IP cât şi adresa MAC a dispozitivului destinaţie.

Procesul se repetă apoi asupra diferenţei obţinute. 8 şi 16. Forma generală a unui număr indiferent de baza n care este scris este: d n . 8. 2. 1. mai mic decât numărul dat. 8. 3.. Odată obţinută decompoziţia numărului în puteri ale lui 2. 4. 7. Cel mai mare număr oţinut prin ridicarea lui 2 la putere. Ex: 200510 îl transformăm în binar folosind tabelul de mai jos 2005-1024 = 981 => cifra de 1 981 . (baza de numeraţie folosită este precizată în dreapta) • 1 1 1 1 1 0 1 0 1 0 1 (binar) 1*210 + 1*29 + 1*28 + 1*27 + 1*26 + 0*25 + 1*24 + 0*23 + 1*22 + 0*21 + 1*20 = 2005 1024 512 256 128 64 0 16 0 4 0 1 • 3 7 2 5 (octal) 3*83 + 7*82 + 2*81 + 1*80 = 2005 1536 448 16 5 • 7 D 5 (hexazecimal) 7*162 + 13*161 + 5*160 = 2005 1792 208 5 • 2005 (zecimal) 2*103 + 0*102+ 0*101 + 5*100 Conversia numerelor zecimale în numere binare se poate face în două moduri diferite. d –k iar numărul se va putea scrie în funcţie de baza considerată după formula: Numar = i=−k ∑d n i * r i unde r este baza (radix) Scrieţi cât reprezintă în format zecimal următoarele numere folosind formula de mai sus. 10 sau 16 pentru a indica baza de numeraţie.128 = 85 => cifra de 1 85 . Pentru eliminarea ambiguităţii se utilizează ca indice inferior 2. Oricum număru 111 poate apare în oricare din sistemele de numeraţie discutate. constă dintr-un şir de cifre zecimale (0. 3. 4. 8. 7. atunci când ea nu poate fi dedusă din context. 3. B. 2. Este nevoie de un RARP server existent în reţea pentru a-i trimite solicitantului un pachet cu IP-ul cerut. 9. şi 1 (s-a sărit peste 8) 1-1 = 0 => cifra de 0..512 = 460 => cifra de 1 469 . 5.. 5. şi 1 (s-a sărit peste 2) =>1*210 + 1*29 + 1*28 + 1*27 + 1*26 + 0*25 + 1*24 + 0*23 + 1*22 + 0*21 + 1*20 Deci 200510 = 1 1 1 1 1 0 1 0 1 0 1 2 . dar nu şi cea IP. care-şi cunosc adresa MAC.. 1. Aceste baze de numeraţie sunt denumite binară.64 = 21 => cifra de 1 21 – 16 = 5 => cifra de 0 şi 1 (s-a sărit peste 32) 5 – 4 =1 => cifra de 0. 2. este scăzut din număru dat. E. a fost făcută pentru că în vaţa de zi cu zi suntem obişnuiţi cu numere zecimale. D.. C. 6. Alegerea lui zece ca bază (radix). scrierea în baza 2 a numărului poate fi obţiută poate fi scrisă prin scrierea lui 1 în poziţiile coresounzătoare puterilor lui 2 şi 0 în rest.256 = 213 => cifra de 1 213 . Metoda I metodă derivă direct din definiţia numerelor binare.. d -1 d -2 . 6. deoarece simbolul B poate apare doar în această reprezentare. 7 Baza 16 => cifrele 0. A. 6.RARP (Reverse ARP) este un protocol folosit de obicei de staţiile fără hard-disk. 1.. 5. F Numărul 7B9 este evident hexazecimal. 1 Baza 8 => cifrele 0. Baza 2 => cifrele 0. În lumea calculatoarelor sunt mult mai convenabile alte baze cum ar fi 2. d 2 d 1 d 0 . octală şi respectiv hexazecimală.. 9). BAZE DE NUMERAŢIE Un număr zecimal obişnuit. 4...

fiecare în parte reprezintă o cifră în octal • pt repr.2 la puterea este 0 1 1 2 2 4 3 8 4 16 5 32 6 64 7 128 8 256 9 512 10 1 024 11 2048 Metoda II este o care se foloseşte de împărţirea numărului şi câturilor obţinute la 2 succesiv şi considerarea ultimului cât precum şi a resturilor intermediare obţinte în sens invers Ex: 200510 îl transformăm în binar 2005 1002 501 250 125 62 31 15 7 3 1 rest rest rest rest rest rest rest rest rest rest 1 0 1 0 1 0 => 200510 = 1 1 1 1 1 0 1 0 1 1 1 1 1 0 1 2 Dacă este obţinută reprezentarea binară a unui număr zecimal atunci reprezentarea octală şi hexazecimală a numărului este foarte uşor de obţinut. hexazecimală: se împarte reprezentarea binară în grupe de 4 începând din stânga care. fiecare în parte reprezintă o cifră în hexazecimal Ex: 1 1 1 1 1 0 1 0 1 0 1 2 011 111 010 101 2 = 3 7 2 5 5 0111 1101 0101 2 = 7 D 5 16 AND 0 1 0 0 0 1 0 1 OR 0 1 0 0 1 1 1 1 XOR 0 1 0 0 1 1 1 0 NOT 0 1 1 0 . octală: se împarte reprezentarea binară în grupe de 3 începând din stânga care. Aceasta se face: • pt repr.

sunt rezervate pt loopback şi pentru testarea internă pe o maşină locală – localhost Clasa B: Primii doi biţi sunt 10. !!! Adresele începând cu 01111111. D.15 – este o adresă IP validă 192.294. fiecare putând aloca un număr de 16.967. fiecare cu un număr de 65534 adrese gazdă.255. medii şi mici.0. Astfel au apărut subreţelele şi alte mecanisme de adresare (care vor fi tratate ulterior). . C. De obicei adresa este numerică. Intervalul adreselor de clasa A este: 1.168.214 adrese gazdă.296 locaţii IP. Aceste adrese de retea sunt distribuite de un organism international numit IANA (Internet Assigned Numbers Authority) Adresele au fost împărţite pe clase pentru a facilita utilizarea reţelelor mari. un număr considerat suficient de mare.0 – 191. continut în primul octet ramane fix odata ce e alocat. iar în viitorul apropiat se va implementa o nouă versiune a protocolului IP v6 care va permite. continut în primii doi octeti ramane fix odata ce e alocat.255.255.255. şi nu este aleatoare. Intervalul adreselor de clasa B este: 128.0.0 şi 255. B. Se pot aloca 16. adresarea pe 128 de biţi.255 NU SUNT VALIDE). primii doi octeti fiind folositi pentru identificarea reţelei. FĂRĂ ALOCAREA CAPETELOR DE INTERVAL (=> adresele 0.0..255. Astfel se pot adresa 4.255.152 – este o adresa IP invalidă (DE CE? Justificaţi . printre altele. dar datorită gestionării ineficiente a spaţiului de adrese. deci 127 în zecimal.382 de adrese de clasa B. La conceperea protocolului IP s-a impus utilizarea unui mecanism de adresare care să identifice unic fiecare dispozitiv gazdă din reţea.Laborator 6 Adrese IP Pentru orice comunicare în reţea trebuie să existe un mecanism de adresare şi de recunoaştere unică a calculatoarelor conectate. deci alocarea adreselor gazdă se face cu ultimii doi octeţi. Din acest motiv.255. Întotdeauna o adresă de clasă A începe cu primul bit 0.777. Numãrul de retea. Clasele sunt: A.0.) OBSERVAŢIE: adresarea într-o reţea se face cu adrese valide din cadrul clasei sau subreţelei. Numãrul de retea...0 – 126.168. Diferenţele între clase constau în numărul de biţi alocaţi pentru reţea faţă de cel alocat pentru adresele dispozitivelor gazdă. Versiunea IP v4 foloseşte o adresă binară pe 32 de biţi. se pot aloca maxim 127 de adrese de clasă A.255.283.0. matematic. E Clasa A: Foloseşte doar primul octet pentru identificare reţelei. Fiecare adresă constă din patru numere pe 8 biţi (octeţi) separate prin punct.0. În reprezentarea unei adrese se utilizează formatul zecimal cu punct: Ex: 192.123. s-a impus găsirea unor mecanisme sau arhitecturi de reţea care să îmbunătăţească gestionarea spaţiului de adrese.

Clasa C: Primii trei biti sunt 110. Exercitii: 1.0. 2 . Avem astfel: 2. Sa se precizeze caror clase de adrese apartin urmatoarele IP-uri: • 25.255. 150 clasa A • 143. 210 clasa B • 198.0. organizaţiile mari şi-au reorganizat reţeaua ierarhic folosind mai multe routere. Numãrul de retea.150 de adrese de clasa C care pot aloca cel mult 254 adrese gazdă. Intervalul adreselor de clasa C este: 192. Astfel o singură staţie poate transmite un singur flux de date care va fi rutat simultan spre mai mulţi destinatari. . 65.0 . 21. Sa se verifice corectitudinea cifrelor date in sectiunea anterioara. 1.255. O adresă multipunct este o adresă unică ce dirijează pachetele spre grupuri predefinite de adrese IP. 10. continut în primii trei octeti ramane fix odata ce e alocat.239. Din acest motiv clasa E nu a fost dată în folosinţă pe Internet. iar alocare adreselor gazdă se face numai cu ultimul octet. Pentru a mări viteza de transfer a datelor şi a nu supraîncărca un router.254 Clasa E: Clasa E a fost definită dar este rezervată de IETF (Internet Engineering Task Force) pentru cercetări proprii. Clasa D: A fost create pentru a face posibilă difuzarea multipunct (multicasting) într-o reţea IP.0 – 223.0. se poate determina cărei clase aparţine o adresă IP prin examinarea primilor patru biţi ale acelei adrese IP.255.255.0.255. 36. 67 clasa C Organizaţiile mari care au mai multe reţele de calculatoare cu acces la Internet au întâmpinat probleme la atribuirea mai multor adrese dintr-o clasă. Structura claselor de adrese IP: Clasa A Clasa B Clasa C Clasa D 0 10 110 1110 Reţea (7 biţi) Adresa locala (24 biţi) Reţea (14 biţi) Adresa locala (16 biţi) Reţea (21 biţi) Adresa locala (8 biti) Adresa multicast (28 biţi) După cum se observă. Spaţiul adreselor din clasa D variază între 224.097. Traficul prin router-ul organizaţiei era foarte mare iar comunicaţia avea astfel de suferit în orele de vârf. Primii biţi sunt 1110. 213. Astfel reţeaua a fost divizată în subreţele pentru care accesul la Internet şi la celelalte reţele este asigurat de un dispozitiv “gateway” (un router sau un calculator gateway).

0 255.252 Masca de subreţea in binar (net-mask) 11111111.10000000 11111111. 16382 8190 4094 2046 1022 510 254 126 62 30 14 6 2 Pentru clasa C avem următoarele configuraţii posibile: Nr. Avem astfel pentru clasele A.11111111.0 255.0 255.11111111.255.255. se poate stabili porţiunea alocată reţelei şi porţiunea alocată gazdei.11111111.255. Aşa cum se cunoaşte..11111111.224 255.11111110.252.11111111.255.11100000 11111111. 11111111.11111100 Nr.11111111.00000000 11111111.00000000.11111000 11111111.în binar B: 255.0 255.11000000 11111111. de subreţele 2 6 14 30 62 126 254 510 1022 2046 4094 8190 16382 Nr.11111111.11111111.11111100.0.11111111.255. 11111111.0 11111111.11111111.255.255.255.11111111.255.11100000 11111111.224 255.255.11110000 11111111. s-au creat subreţelele.00000000 11111111.00000000 11111111.255.255.B. 11111111.255. biti subr 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 Masca de subreţea (net-mask) 255.în format zecimal cu punct 11111111.0.00000000 . 11111111.255. Astfel pentru clasa B avem următoarele configuraţii posibile: Nr.192 255. Pentru aceata se va folosi urmatoarea formula: 2n-2 unde n este numarul de biti.00000000 Folosind acelşi mecanism.255.255. 11111111.11111111.252 Masca de subreţea in binar (net-mask) 11111111.240 255.11111111. adrese pe subr. Putem stabili prin numărul de biţi rezervaţi subreţelei numărul de subreţele disponibile pentru o anumită clasă de adrese şi numărul de gazde alocabile în fiecare subreţea.0 255. Astfel bitii 1 din net-mask indică zona alocată reţelei iar biţii 0 specifică zona alocată gazdei.248 255.11111111.254. se pot defini subreţele în cadrul unei clase de adrese alocate.11111111.240 255.11100000.224.11111111.192 255.255. 255.255.255.255.11111111.0 .11111111.0 255. biti subr 2 3 4 5 6 Masca de subreţea (net-mask) 255.255. Utilizând o mască de reţea (Net-mask) binară.00000000 11111111. 11111111.00000000 11111111. 11111111.Pentru a face posibilă această divizare se utilizează adresarea pe subreţele. 255.11110000.255. 255.248.0 255.255.248 255.11000000 11111111.192.11111000.11111100 Nr.0.00000000.11111111.255.11111111.11111111. 11111111.0 11111111.00000000 11111111.11111111. Pentru a gestiona mai eficient spaţiul de adresare alocat unei organizaţii mari cu mai multe reţele proprii. de subreţele 2 6 14 30 62 Nr.11110000 11111111. 62 30 14 6 2 .B.11111111.00000000 11111111.255.255.240.00000000.255. o adresă IP are o zonă alocată reţelei şi o zonă în care se alocă adresă pentru calculatoarele gazdă.11000000. folosind pentru aceasta primii biţi din cadrul spaţiului alocat gazdei.128 255. adrese pe subr.11111111.255.C şi D pentru multicast.11111000 11111111. Conform acestei arhitecturi avem clasele A.11111111.255.C cunoscute următoarele măşti de reţea predefinite: A: 255.00000000 C: 255.255.

11111111.72 si Net-mask = 255.12.240 In binar: IP = 11000000. Utilizarea subreţelelor în practică Alocarea adreselor gazdă într-o reţea în care sunt definite subreţele. din reţelele subordonate si din reţeaua imediat superioară.12.12.168. (pentru clasa B se calculează pentru ultimii 2 octeţi) Aplicaţii: 1.168.0 255. deoarece adresa face parte din clasa C.01000000 adică 192.168.11111111. Aceste adrese se utlizează pentru comunicarea între subreţele şi pentru identificarea subreţelei.168. folosind reprezentarea în binar a adresei şi a net-mask-ului şi aplicând următoarele formule: Net-address = IP-address AND Net-mask Broadcast-address = NOT (Net-address XOR Net-mask)* Unde calculele se fac în binar cu operatorii obişnuiţi din calculul binar: AND 1 0 1 1 0 0 0 0 Exemplu: Avem IP = 192.12.1 192.168.72 Net-Mask 255.255.64 Broadcast-address 192.OBSERVAŢIE: Utilizarea unui singur bit pentru subreţea nu este permisă deoarece pentru subreţea biţii nu pot fi toţi simultan 1 sau 0.00001100.255.12.11110000 ------------------------------------------(XOR) 00111111. respectiv subretele ii este destinat un anumit pachet prin realizarea SI-ului logic (AND) intre adresa IP si masca de retea. trebuie sa ţină cont de următoarele caracteristici: .95 192. Dacă se cunoaşte adresa IP şi Net mask-ul subreţelei alocat pentru un calculator gazdă într-o clasă cunoscută atunci se poate calcula uşor Net address şi Broadcast address pentru acea subreţea.255.79 concepută şi demonstrată de Daniel Luca .01001111 adică 192.11111111.255.10110000 ------------------------------------------(NOT) BA = 11000000.10101000.12.255.255.255 192.12.01001000 NM = 11111111.11110011.01010111.12.12.224 255.12.240 Net-address 192.12. Pentru comunicarea cu alte subreţele se utlizează gateway-ul.224 255.11110000 ------------------------------------------(AND) NA = 11000000.0 192. Un router va afla din adresa IP destinatie carei retele.172 192.168.168.12.12.64 NM =11111111.168.67 192.168.168.10101000.168.10101000.64 192.168.79 Se observă că este suficient să calculăm pentru ultimul octet.168.00001100.255.168.00001100.255.Calculatoarele cu adresa alocată într-o subreţea nu comunică direct decât cu calculatoarele din aceeaşi subreţea.11111111.Completaţi următorul tabel: Interfaţa eth1 eth2 eth3 eth4 * XOR 1 0 1 0 1 0 1 0 IP 192.12.255.12.255.191 192.160 192.168.Fiecare subreţea are rezervate prima adresă alocabilă ca fiind identificatorul subreţelei (Net Address) şi ultima adresă alocabilă utilizată pentru trimiterea datagramelor către toate calculatoarele din subreţea (Broadcast Address) .

255 deducem ca avem de-a face cu un numar IP de clasa A.168.12. 241.eth5 192.255 deducem ca avem de-a face cu un numar IP de clasa C.94 97 .190 193 .12.222 b) 124.62 65 .27. 10000101(2) = 197..0.6 subretele Din moment ce adresa IP data se afla in intervalul 192.116.12.27) 6 Adr. Sa se imparta retelele din care fac parte IP-urile de mai jos in numarul de subretele precizat. a) 197.00011011.255.0. 4.158 161 . nr de biti folositi pentru indicarea subretelei precum si detalii despre fiecare subretea in parte.5 subretele Din moment ce adresa IP data se afla in intervalul 1.0.113 192.0 – 126.116.168.126 129 . In tabelul de mai jos avem si informatii despre cele 6 subretele obtinute : Nr 1 2 3 4 5 Parte fixa Parte subretea 001 001 010 010 011 011 100 100 101 101 110 110 Gazda 00000 11111 00000 11111 00000 11111 00000 11111 00000 11111 00000 11111 11000101. 11111111. 255. 11100000(2) = 255.0 – 223. Comunicarea este tranzitivă? Justificaţi răspunsul .255.168.116.120 255.255.255. 224(10) iar IP-ul dat 11000101.133(10) Vor exista asadar 6 subretele utilizabile a cate 30 de gazde (25 -2 acesta este numarul maxim de gazde pe o singura subretea).133 .27. ! 2 biti nu ar fi fost de ajuns 22 = 4. 255.255. (197. Se cere precizarea clasei din care face parte IP-ul considerat. restul subretelelor pot ramane nefolosite Asadar masca de retea va avea 27 de biti de 1si va arata asa: . Pentru a imparti in 6 subretele va trebui sa consideram un numar de 3 biti (2 3=8 din care doua neutilizabile). Marcaţi în tabelul de mai jos care interfeţe definite mai sus comunică cu care: Interfaţa eth1 eth2 eth3 eth4 eth5 eth1 Da Da Da Da Da eth2 Da Da Nu Da Nu eth3 Da Nu Da Nu Nu eth4 Da Da Nu Da Nu eth5 Da Nu Nu Nu Da 3.. 189. 01110100. 11111111.0. Pentru a imparti in 5 subretele va trebui sa consideram un numar de 3 biti (2 3=16 din care doua neutilizabile). Asadar masca de retea va avea 27 de biti de 1si va arata asa: 11111111.126 2.255.240 192. 00011011. 21 . 01110100. Retea/Broad cast 32 63 64 95 96 127 128 159 160 191 192 223 Intervalul folosit pt gazde 33 .

0. 21 (10) Vor exista asadar 6 subretele utilizabile a cate 2097150 de gazde (221 -2 acesta este numarul maxim de gazde pe o singura subretea).191. 11110001.0 127. 240. 00010101(2) = 124.61.255.00000000.255. 00000000. 0. Adresa IP poate fi orice adresă validă matematic.255.1 124.128.Eliminarea organizării pe clase a adreselor .0.Gruparea în suprareţele CIDR a abandonat complet modelul claselor cu 8 biţi pentru reprezentarea reţelei de clasa A.11111111 00000.1 124. Retea/Broadcast 32.254 124.0000000 0 11111. In tabelul de mai jos avem si informatii despre cele 6 subretele obtinute : Nr 1 2 3 4 5 Parte fixata Parte subretea 001 001 010 010 011 01111100 (124) 6 011 100 100 101 101 110 Gazda 00000.192.00000000).0.0000000 0 Adr.96.0. 241.0 63.255 160.255 96.255.00000000. CIDR a înlocuit aceste categorii cu un prefix de reţea generalizat care poate avea orice lungime şi nu e restricţionat la 8. .255.1124.127.0.11111111.11111111.0. Fiecare nr IP în forma CIDR este comunicată cu o anumită mască pe biţi.0 95. De exemplu: 192.0.11111111.160. Facilităţile oferite de această arhitectură sunt: .Reunirea îmbunătăţită a rutelor .1 63.11111111 00000.11111111 00000.0000000 0 11111.11111111 00000.11111111.11110000.255 192. Aceasta indică lungimea prefixului de reţea (numarul de cifre 1 din masca de retea).0000000 0 11111. 16 sau 24 biţi. B sau C.255. 00000000(2) = 255.124.255 64.255 128.159.00000000.00000000.00000000.0.64.11111111. 16 biţi pentru clasa B.0.254 Laborator 7 DNS CIDR – Classless Inter-Domain Routing Este o arhitectură de adresare recentă care rezolvă necesităţile de adresare pe termen scurt până la implementarea protocolului IPv6.1124.0000000 0 11111.0.255. 189.95.254 124.0.223.255.00000000.11111111. 11110000.255.125.0 Intervalul folosit pt gazde 32. 10111101.254 124.11111111. 24 biţi pentru clasa C.8/20 indică o adresa CIDR cu 20 biţi alocaţi pentru adresa de reţea (va avea deci masca de retea 11111111.254 124.11111111 00000.0 159.255.0. indiferent de apartenenţa originală la clasa A.254 124.0 191. 0(10) iar IP-ul dat 01111100.255.0000000 0 11111.

de aceea această metodă de translatare nu este acceptată şi nici nu ar trebui să fie acceptată drept o soluţie.10110011. va face alterarea inversa a pachetului.179.00000000 140.11011100.10110011.00000000 255. pachetele dintr-o retea calatoresc de la sursa (cum ar fi computerul de acasa) pana la destinatie prin mai multe legaturi.10110011.11011111. Pentru ca aceste calculatoare să poată totuşi fi conectate la internet se foloseşte aşanumita translatare a adreselor.11111111.255 !!! Aceste adrese nu pot fi folosite pentru a accesa direct internetul ! Adresele trebuie să fie unice.255.0 – 10. ele doar le trimit mai departe. astfel incat totul sa functioneze. Adresele folosite într-o reţea privată internă trebuie să fie unice pe plan local chiar dacă adresa nu e unică pe plan global.255.179.200 IP Address 11111111.224.12.000 Subnet Address 10001100.0.C: A: 10.00000000.Justificaţi răspunsul NAT (Network Adress Translation) Au fost definite şi rezervate trei intervale de adrese pentru utilizarea exclusivă în interiorul reţelelor private interne.255 C: 192.248 . nu asa a fost sistemul proiectat sa functioneze.168. .B.255 Broadcast Address !?! Este corectă următoarea definire IP şi Net-Mask: IP=192.72 NM=255.16.0 – 192. Dupa cum va puteti imagina.11111111. De obicei. Fiecare aparţine unei clase A.0.179.0.11111111. ca atunci cand un pachet se reintoarce pe cealalta cale.Clasele de adrese ar putea fi si ele scrise sub notatia CIDR dupa cum urmeaza: Clasa A = 11111111.11000000.000 Subnet Mask -------------------------------------------------------10001100.00000000= /8 Clasa B = 11111111.220.0 – 172.0.255. Nici una din aceste legaturi nu altereaza pachetele.255.168.00000000 = /16 Clasa C = 11111111.00000000. Unicitatea unei adrese de Internet este garantată de autoritatea de acordare a adreselor IANA.00000000.0.11001000 140.223. In mod normal.192.200 / 19 Urmatorul tabel v-ar putea simplifica calculele: 10000000 128 11000000 192 11100000 224 11110000 240 11111000 248 11111100 252 11111110 254 11111111 255 10001100.11100000.11111111.179.255.220.255 B: 172.255.00000000 = /24 Exemplu: Să se calculeze NA şi BA pt: 140.1. atunci ea va altera sursa sau destinatia pachetului cand trece prin ea.168. Totuşi prin rezervarea celor trei intervale de adrese date mai sus pentru folosire internă pot exista şi există mai multe gazde în întreaga lume având de exemplu adresa IP 192. legatura care a facut NAT va tine minte cum a alterat pachetul.255.168. Daca una dintre aceste legaturi ar face NAT.11111111 140.31.

dar acestea au fost introduse pentru a usura oamenilor folosirea retelelor. Un server de nume este un program server care oferã translatarea numelor în adrese. Numele sunt atribuite dispozitivelor deoarece. este nevoie de NAT. Daca se doreşte folosirea mai multor masini (cum ar fi reteaua de acasa) pentru conectarea la internet. Software-ul de retea nu are nevoie de nume. în cazul în care există servere multiple în reţeaua proprie. situată în Virginia – SUA.35 yahoo.com Acest proces de identificare după nume a unui calculator gazdă necesită o reţea de servere DNS. Exemplu: 204. . şi care este însărcinată cu administrarea distribuirii şi proprietăţii numelor de domeniu. cunoscută şi sub numele de InterNIC.com 207. Nu existã restrictii cu privire la atribuirea unui nume pentru o statie si conexiunea ei la o anumitã retea fizicã. spre deosebire de adresele IP care sunt numere.71. frecvent asta se intampla daca există doar un singur IP. multi ISP aloca doar o singura adresa IP in cazul unei legături dial-up. care împreună constituie ceea c se numeşte Domain Name Service (sau System) –DNS. dar se doreşte ca persoanele din afara sa poata accesa computerele (serverele) din spatele celui cu IP real Motive pentru a nu face NAT: unităţile NAT nu funcţionează decât pentru pachete TCP şi UDP (dacă se foloseşte oricare alt tip de pachete nu se va putea descoperi sdresele în câmpurile pachetelor) protocolul ftp eşuează în prezenţa NAT dacă nu se iau măsuri speciale nr. Un program client numit "name resolver" foloseste unul sau mai multe servere de nume pentru a translata un nume. Un nume ("host name") poate fi atribuit oricãrui dispozitiv care are o adresã IP. numite servere de nume ("name servers").15 microsoft. Sintaxa modelului ierarhic de atribuire a numelor reflectã delegarea ierarhicã a autoritatii folositã la atribuirea numelor.131. de calculatoare cu care se poate coresponda depinde de nr.177.• • Motive pentru a face NAT: în cazul unei conexiuni la internet printr-un modem. Toate aceste servere sunt conectate la o companie numită Network Solutions Inc. Adesea programul acesta ruleazã pe o masinã dedicatã care este si ea numitã server de nume. numele sunt usor de tinut minte si de scris. Pentru a se realiza un sistem descentralizat de tratare a numelor s-a adoptat un model ierarhic de atribuire a numelor.46. În Internet numele se atribuie masinilor în concordantã cu structura organizatiei respective. Mecanismul de mapare a numelor în adrese constã dintr-un numãr de sisteme independente care lucreazã împreunã. Un nume este doar un identificator care constã într-o secventã de caractere alese dintr-un alfabet finit. de porturi utilizabile (aprox. 61440) • • • Serviciile de numire – DNS Fiecare interfatã de retea atasatã la o retea TCP/IP este identificatã printr-o adresã unicã IP pe 32 de biti.

.com. .org. Domain Name COM EDU GOV MIL NET ORG INT cod tara Meaning Organizatii comerciale Institutii educationale Institutii guvernamentale Grupuri militare Companii din domeniul Internet Organizatii din alte domenii Organizatii international e Cod pt fiecare tara in parte Maparea numelor în adrese IP Sistemul de mapare a numelor în adrese IP este un sistem: • distribuit – existã un numãr de servere situate în mai multe site-uri care în colaborare rezolvã problema mapãrii. .ro.ulbsibiu.fr. Astfel pentru adresa www. Reţeaua de servere DNS administrează nume de domenii organizate ierarhic.gov. Cele mai cunoscute sunt . Fiecare ţară are atribuit un TLD format din două litere: . • fiabil – dacã se defecteazã o statie (server) sistemul va functiona în continuare.. .ro care va rezolva domeniul final www.edu.a. • general – nu este restrictionat doar la nume de statii. În cadrul unui TLD se pot înregistra la InterNIC alte subdomenii.de. .Funcţionarea sistemului DNS Sistemul DNS este organizat ierarhic.net. • eficient – cele mai multe nume pot fi mapate local. Fiecare domeniu înregistrat la InterNIC trebuie încadrat într-un TLD. care va delega autoritatea spre serverul DNS administrat local ulbsibiu.ulbsibiu. În vârful ierarhiei domeniilor Internet sunt o serie de domenii numite Top Level Domain (TLD)...ro ş.ro.uk. Serverele DNS au capacitatea de a delega autoritatea de rezolvare a numelor de domeniu.ro serverul DNS va delega autoritatea spre serverul ce administrează TLD-ul .

Observaţii: • Adresa care identifică unic o resursă pe Internet cu ajutorul sistemului DNS se numeşte URL (Unified Resouce Locator) • Serverele DNS îşi sincronizează periodic baza de date locală cu diferite alte baze de date de pe alte servere DNS şi verifică dacă au apărut noi intrări pe serverele rădăcină. • Există şi cereri de rezolvare inversă care constau din aflarea URL pentru un anumit IP. • cerere de interogare a bazei de date DNS este rezolvată de serverul cel mai apropiat. Pentru optimizarea cãutorilor serverele DNS păstrează cele mai recente cereri rezolvate într-o zonă de cache ("name caching").uk mail.asp http://download.cfr. cererea se trimite serverului superior în ierarhie în mod recursiv.co. (CyberKit www.yahoo.ro/infofer/default. Aceste cereri sunt rezolvate cu ajutorul unor programe client speciale.com/windows/games .cyberkit. dacă nu se reuşeşte rezolvarea.com http://www. Acest proces este cunoscut sub numele de propagare.bbc.net) Exercitiu: Determinaţi TLD-ul şi subdomeniile următoarelor URL-uri: www.cnet.

Laborator 8 Nivelul aplicaţie Nivelul aplicaţie al modelului OSI este nivelul cel mai apropiat de user. O aplicaţie de tip client-server va repeta în continuu o rutină de forma: cerere client – răspuns server. Sistemele de operare Windows necesită prezenţa unui server . Acest server Telnet foloseşte un software umit daemon şi în literatura de specialitate va fi referit drept remote host. Este important de remarcat faptul acest nivel este doar un alt nivel din modelul ISO-OSI. pe când clientul va fi referit drept localhost. cerere client – răspuns server .. port rezervat implicit pentru aplicaţia Telnet dar serverul telnet se poate configura să utilizeze şi alt port. Accesul se face pe portul 23. va folosi DNS pentru a translata din nume în adresa IP corespunzătoare Protocoale ale nivelului aplicaţie Telnet Este prescurtarea de la TELEcommunications NETwork şi se referă atât la aplicaţie cât şi la protocol.. OBSERVAŢIE: Orice tip de aplicaţie care foloseşte un URL pentru reprezentarea unei adrese IP valide. Practic. atunci când acesta interacţionează cu soft-ul de aplicaţii pentru reţea.. Prima se realizează automat după îndeplinirea cererii clientului de către server (cazul vizalizării unei pagini Web sau a transmiterii unui document spre printare la o imprimantă aflată undeva în reţea) şi a doua metodă va fi realizată prin transmiterea explicită a unei comenzi pt terminarea conexiunii din partea clientului (cazul unei conexiuni telnet sau ftp). Telnet are nevoie de un server Telnet aflat pe calculatorul gazdă ce va fi accesat. Există două metode prin care se rupe (se termină) această conexiune. oferind posibilitatea de a transmite comenzi care să fie executate de calculatorul la distanţă. Pentru a avea loc o comunicare în reţea folosind aplicaţii de tip client-server este nevoie de a se realiza o conexiune între cele două părţi. în linie de comandă. Telnet asigura accesul direct la calculatorul aflat la distanţă. şi deci doar programele (soft-ul de reţea) va interacţiona direct c protocoalele acestui nivel. deci au două componente care le permite funcţionarea (server-ul este partea care oferă anumite servicii la cererea celeilalte părţi clientul). Acest nivel nu furnizează servicii pt nici un alt nivel OSI ci doar pentru procese ale aplicaţiilor care nu se regăsesc (aflate în afara) modelului OSI. Telnet oferă utilizatorilor o cale de a se loga şi de a accesa calculatoare din/prin reţea. • • • • Nivelul aplicaţie este responsabil cu: identificarea şi stabilirea faptului că cei doi parteneri ce doresc a comunica sunt pregătiţi sincronizarea aplicaţiilor ce urmează a coopera stabilirea acordurilor cu privire la procedurile folosite în cazul apariţiei erorilor controlul integrităţii datelor Majoritatea aplicaţiilor ce lucreză în reţea sunt de tipul client-server.

Toate sistemele de operare au clienţi de e-mail care suporta SMTP. redenumire şi mai ales copiere de fişiere). Serverele FTP pot fi configurate după dorinţa administratorului să accepte conexiuni anonime sau să impună autentificarea utilizatorului la deschiderea sesiunii de lucru. Ca şi în cazul conexiunilor telnet. care poate fi făcut în două moduri (ASCII sau binar). Aşadar File Transfer Protocol (FTP) este un protocol de tip client-server care permite utilizatorilor autorizaţi să transfere fişiere de la şi către servere aflate la distanţă (download/upload). odată realizată o conexiune ftp aceasta este menţinută până când clientul îşi finalizează activitatea şi termină explicit sesiunea de comunicări. ştergere. Există şi programe client FTP grafice care oferă o interfaţă grafică pentru gestionarea fişierelor într-o sesiune de lucru FTP. Sistemele de operare oferă clienţi FTP în formă text sau grafic. Acest protocol utilizează şi alte servicii şi protocoale cum ar fi POP3 şi IMAP4 care permit utilizatorului să-şi gestioneze mesajele pe serverul pe care are configurată căsuţa poştală. SMTP Simple Mail Transfer Protocol este standardul utilizat pentru transferul poştei electronice prin Internet. Windows cât şi Linux oferă o aplicaţie simplă în mod text ce permite connectarea prin Telnet. Comenzile sunt generate automat iar răspunsul serverului este interpretat şi afişat grafic. Calculatoarele cu sistemul de operare UNIX sau derivatele Linux au un server Telnet preinstalat. FTP Este unul din cele mai importante protocoale pe care Internetul le poate oferi. Aplicaţia client oferită de sistemul de operare se numeşte Telnet. Protocolul utilizează portul 25. OBSERVAŢIE: o conexiune FTP se realizează atunci când se doreşte executarea pe maşina server a unor funcţii ce ţin de managementul fişierelor (creare. După terminarea transferului această a doua conexiune se va termina automat. ftp-ul fiind ceea ce ne ajută să facem un putem lua un anumit fişier de pe internet (download) sau să transmitem un fişier de pa calculaorul nostru pe un server aflat la distanţă (upload). De asemenea serverul întrerupe conexiunea după un anumit timp de inactivitate. Toate operaţiunile care urmează a fi făcute în urma folosirii cestui protocol vor fi executate de remote host – serverul Telnet (operaţii de procesare şi de stocare de date). Pentru o conectare anonimă user-ul va trebui să folosească ID-ul “anonymous” şi drept parolă adresa sa de e-mail. FTP funcţionează implicit pe porturile 20 – pentru transfer de date şi 21 – pentru transferul comenzilor. . FTP stabileşte o conexiune cu un daemon ftp aflat pe maşina server de obicei. Când se copiază un fişier de pe un server. va transfera fişiererele dorite şi apoi se va deconecta. Aceste mesaje pot fi însoţite de fişiere ataşate.Telnet pentru a accepta conexiuni de la distanţă. partea de client (localhost) va avea rolul de a transmite comenzile introduse de la tastatură şi de a afişa pe monitorul local rezultatele primite de la server ca urmare a comenzilor trimise. FTP va realiza o a doua conexiune între computere folosită pentru transfer. Poşta electronică este un serviciu standard care permite utilizatorilor să trimită şi să recepţioneze mesaje electronice. Pe calculatorul client ce se conectează prin Telnet la un server este nevoie de o aplicaţie cu rol de interfaţă în mod text sau grafic. Odată realizată o conexiune telnet aceasta este menţinută până când clientul îşi finalizează activitatea şi termină explicit sesiunea de comunicări. Programele client sub formă de text transferă serverului comenzile date de utilizator de la tastatură şi afişează răspunsul serverului pe ecran. prin care clientul va avea accesul la structura de directoare a serverul-ui.

cea mai utilizată parte a Internet-ului. OBSERVAŢIE: Mesajele electronice se transmit în clar fără a fi criptate sau securizate în vreun fel.ro/download După determinarea adresei IP a domeniului ulbsibiu având TLD-ul . programe care se numesc “Applet” şi care sunt rulate pe calculatorul clientului într-o “maşină virtuală”. Lynx şi altele. Aceste programe interpretează tag-urlie html si afişeaza conţinutul în conformitate cu specificaţiile limbajului html. Opera.vrml fiind tot nişte fişiere text care permit redarea vederilor tridimensionale.ro. dar se utilizează şi Mozilla. Ca urmare a acestei cereri serverul Web va transfera fişierele aflate în directorul său download • . Aşadar HTML-ul va specifica locaţia unde să fie afişat un anumit text sau o anumită imagine. Ex: popa@ulbsibiu. Low) Corpul mesajului (Body:) este textul propriuzis al mesajului. Aşadar HTTP-ul este un protocol ce asigura transferul unor fişiere text. Normal. În viitorul destul de îndepărtat se preconizează ca acest limbaj va fi înlocuit de un limbaj de tipul VRML (Virtual Reality Markup Language). Vizualizarea paginilor html se face cu ajutorul unor programe client numite browsere care sunt oferite gratuit şi sunt disponibile pentru toate tipurile de sisteme de operare. Informaţiile critice trebuie criptate de utilizatori cu programe speciale. Hyper Text Transfer Protocol este protocolul ce lucrează în strânsă legătură cu World Wide Webul. În prezent se poate integra în corpul fişierelor html cod care se va executa pe server sau pe calculatorul client. Cele mai cunoscut este Microsoft Internet Explorer şi Netscape Communicator. de obicei create folosind limbajul HTML (Hyper Text Markup Language). cu alte elemente multimedia şi cu elemente active. browser-ul va face o cerere HTTP către serverul Web identificat (obsevăm că protocolul care urmează a fi folosit este cel specificat prin http://). Adresa este compusă dintr-un identificator al utilizatorului. HTML–ul a evoluat şi integrând tot mai multe elemente. http://www.ulbsibiu. Unele programe client de mail permit scrierea şi afişarea mesajelor cu tag-uri HTML • Fişiere atasate (Attachments:) fişierele ce vor fi trimise odată cu mesajul La orice mesaj se ataşează automat şi adresa de e-mail şi IP-ul expeditorului. fişierele . De asemenea în paginile html se pot integra şi programe precompilate în limbaje independente de platforma (cum ar fi JAVA). HTTP Spre deosebire de FTP protocolul HTTP este ceva mai limitat în sensul că poate fi folosit doar pentru a downloada fişiere (mai precis doar fişiere text) nu şi pentru a le uploada. Portul implicit utilizat de http este portul 80.ro Un mesaj de poştă electronică are următoarele câmpuri: • Destinatar (To:) unde se specifică adrersa (sau adresele) destinatarului • Carbon Copy (Cc:) este adresa unde se trimite o copie a mesajului • Subiectul (Subject:) este un text ce reprezintă subiectul mesajului • Prioritatea (Priority:) este un câmp se indică prioritatea mesajului (High.Utilizatorii acestui servicii trebuie să-şi definească mai întâi o căsuţă poştală pe un anumit server. semnul @ (citit “at”) şi URL-ul serverului care găzduieşte căsuţa poştala. Acest limbaj permite în prezent integrarea textului cu imaginile. trimise codificat şi decriptate la recepţionare. căsuţă care va fi identificată printr-o adresă unică. Serverul HTTP poate fi configurat să autentifice utilizatorul înainte de a transfera un fişier către acesta.

era nevoie de stabilirea unor convenţii (protocoale) care sa fie folosite atât de calculatorul care trimite datele cât si de cel care le primeşte. Cu toate acestea sunt necesare câteva noţiuni fundamentale referitoare la reţele. Deschideţi o pagină html într-un browser şi vizualizaţi codul html. Utilitare standard de monitorizare a reţelei . Deschideţi o sesiune de lucru ftp cu un server ftp aflat pe internet şi transferaţi un fişier de/pe server. .netstat – furnizează informaţii detaliate despre fiecare interfaţă de reţea. Aplicaţii: 1. In Windows se numeşte tracert . Stabiliţi o conexiune Telnet la calculatorul Linux Utilizati contul “student” cu parola “student”. adresa IP. fără a fi nevoie de cunoştinţe prealabile referitoare la comunicarea efectiva între calculatoare.(fişiere text. 11. 8. despre socket-urile şi despre rutarea în reţea. 10. 5. Un protocol reprezintă o convenţie de reprezentare a datelor folosită în comunicarea între doua calculatoare. Ceea ce se întâmplă de fapt: se trimite un pachet ICMP (Internet Control Message Protocol – datagrame folosite pentru controlul mesajelor) .ifconfig – furnizează informaţii despre configuraţia elementară a interfeţei de reţea. Laborator 9 Programare Java în reţea Clasele din pachetul java.168. De asemenea ping oferă statistici despre pierderile de pachete şi despre timpul de accesare. Acest protocol asigură stabilirea unei conexiuni permanente între cele doua calculatoare pe parcursul comunicaţiei. Deschideţi o sesiune de lucru ftp pe Linux şi transferaţi un fişier de/pe server. imagini. 9.ping – indică dacă o gazdă poate fi accesată. audio etc.3) şi stabiliţi conexiunea Telnet de mai sus utlizând ZOC. Încercaţi şi alte URL-uri. Să se afle de pe Linux adresa IP şi masca de reţea precum şi numele interfeţei de reţea.2. Instalaţi utilitarul de comunicare ZOC (v4. 7. Deschideţi utilitarul ftp din Windows şi afişaţi toate comenzile posibile utilizând comanda help (sau ?).traceroute – prezintă ruta pe care o urmează pachetele în drumul de la client la server. Cele mai utilizate protocoale sunt TCP si UDP. Având în vedere faptul ca orice informaţie care trebuie trimisă prin reţea trebuie serializată astfel încât să poată fi transmisa secvenţial.96). Verificaţi dacă este posibilă conectarea la calculatorul Linux (IP=192.net oferă o modalitate facila de programare în reţea. 2. Cu ajutorul unui browser se cere vizualizarea fişierelor ftp de pe Linux şi copierea locală a unui fişier. către destinaţie. port. TCP (Transport Control Protocol) este un protocol ce furnizează un flux sigur de date între doua calculatoare. 4.route – prezintă şi permite setarea tabelei de rutare a pachetelor precum şi setarea gateway-ului implicit. Acest instrument se numeşte ipconfig în Winnt şi winipcfg în Windows 95 . Afişaţi tabela de rutare de pe Linux şi de pe calculatorul pe care lucraţi 6. Se utilizează la detectarea configurarilor incorecte a adreselor sau a măştii de reţea.ulbsibiu.) clientului (browser-ului) care va putea recompune şi afişa pagina Web conform specificaţiilor html.ro de pe calculatorul Linux şi de pe calculatorul pe care lucraţi. 3. Afişează informaţii despre fiecarere nod (hop) traversat. cum ar fi protocol. video. socket. octet cu octet. Utilizaţi pentru aceasta utilitarul Telnet al sistemului de operare. Afişaţi nodurile traversate pentru a accesa www. .

port – opţional numai dacă diferă de portul implicit pt. Orice aplicaţie care realizează o conexiune în reţea va trebui sa ataşeze un număr de port acelei conexiuni.UDP (User Datagram Protocol) este un protocol ce trimite pachete independente de date.io.*.). import java. etc. cum ar fi www. numerele cuprinse între 0 si 1023 fiind însa rezervate unor servicii sistem şi. de la un calculator la altul fără a garanta în vreun fel ajungerea acestora la destinaţie. Aceasta reprezintă un număr reprezentat pe 32 de biţi.IOException public final Object getContent() throws java.io. mail. Însa pe un calculator pot exista concurent mai multe procese care au stabilite conexiuni în reţea.226. String file) throws MalformedURLException public URL(String spec) throws MalformedURLException public URL(URL context. class ParseURL { public static void main( String args[] ) { . Acest protocol nu stabileşte o conexiune permanentă între cele doua calculatoare. coordonatele de identificare a resursei din Internet (URL).yahoo. nu trebuie folosite în aplicaţii. (4 octeţi). Există de asemenea un constructor care primeşte doar un string ce identifică un URL (de exemplu: http://www. Corespunzătoare unei adrese numerice exista si o adresa IP simbolică.ulbsibiu. gazdă – host ( www. Valorile pe care le poate lua un număr de port sunt cuprinse între 0 si 65535 (deoarece sunt numere reprezentate pe 16 biţi).html). Generalizând.120 si este numit adresa IP numerică. int port.ro/mail/index. din acest motiv. Un port este un număr de 16 biţi care identifica în mod unic procesele care rulează pe o anumita maşina. numite datagrame. o resursă din Internet este identificată prin: protocol (http. String host. Pentru a facilita lucrul cu resurse aflate în diverse locaţii din Internet sau reţea.ulbsibiu. import java.io. String file) throws MalformedURLException public URL(String protocol.io. gazda.ro. Avantajul acestui protocol este viteza mare de transmisie. după conectare. iniţializa un canal de comunicare prin care se pot citi date sau se pot chiar trimite informaţii către resursa identificată de URL. Identificarea proceselor se realizează prin intermediul porturilor. telnet. Prin urmare datele trimise către o destinaţie trebuie să specifice pe lângă adresa IP a calculatorului si procesul către care se îndreaptă informaţiile respective. Structura clasei URL este: public final class URL { public URL(String protocol.ro. cum ar fi de exemplu: 210. Orice calculator gazda conectat la Internet este identificat în mod unic de adresa sa IP (IP este acronimul de la Internet Protocol). De asemenea fiecare calculator aflat într-o reţea locală are un nume unic ce poate fi folosit la identificarea locala a acestuia.29. Orice informaţie destinată unei anumite maşini trebuie deci sa specifice obligatoriu adresa IP a acelei maşini. În general. String host. aşteptând diverse informaţii.net. String spec) throws MalformedURLException public int getPort() public String getProtocol() public String getHost() public String getFile() public String getRef() public boolean equals(Object obj) public int hashCode() public boolean sameFile(URL other) public String toString() public String toExternalForm() public URLConnection openConnection() throws java. şi fişierul împreună cu calea (/mail/index.ulbsibiu.com).IOException public static synchronized void setURLStreamHandlerFactory(URLStreamHandlerFactory fac) } Se observă patru constructori care primesc ca parametrii. protocol. un calculator are o singura legătura fizica la reţea.*. portul etc. ftp. clasa URL este utilă şi în analiza unei adrese URL din care se poate extrage apoi uşor protocolul. în JAVA a fost implementată o clasă care permite conectarea la o resursă din Internet identificată printr-un URL (Unified Resource Locator). Către această resursă se poate.IOException public final InputStream openStream() throws java. Prin funcţiile specifice.html).

*. System.ro/mail/index.out.out.out.html#lang"). } catch (MalformedURLException e) {System.connect().*.out. URLConnection uc = u.htm").close().getInputStream().out. System.out. public class ShowNewURL { public static void main(String[] args) { String url=“http://www.ulbsibiu. while ((b = in. System.try { URL aURL = new URL( "http://www. System.println( "host = " + aURL. InputStream in = u.err.openStream(). . in."192.getRef() ).read()) != -1) //Citirea se incheie la -1 System. System.io. Pentru a citi date de la un URL dat folosind URLConnection.err.out. InputStream in = uc.io."/cautare/index. programul de mai sus se modifică astfel: import java.println( "port = " + aURL.168.net.println( "protocol = " + aURL. public class ShowURL { public static void main(String[] args) { String url= “http://www.println("Conectare la:"+ url).net.out.} catch (IOException e) {System. } catch ( MalformedURLException e ) { System.out.2.getHost() ). try { URL u = new URL(url).println(e).getPort() ). URLConnection permite nu numai crearea unui stream de intrare dar si a unui stream de iesire prin care clientul poate transmite date catre resursa URL.1".openConnection(). uc.write(b). while ((b = in.*.println( "ref = " + aURL. import java.getFile() ). } } } Programul următor exemplifică utilizarea simplă a clasei URL pentru a iniţializa un Stream de intrare şi afişarea tuturor caracterelor din resursa URL pe ecran.ulbsibiu. import java. URL u = new URL("http".com/folder/fisier. int b.println(e).html”. try { // URL u = new URL(url). import java.getProtocol() ).ro/mail/index.println("Conectare la:"+ url).read()) != -1) System.html”. System.println( "MalformedURLException: " + e ). System.out. int b.*.write(b).80.} } } Clasa URL poate iniţializa un obiect de tip URLConnection care oferă un control mult mai bun asupra comunicării cu resursa Internet.yahoo.println( "filename = " + aURL.

80.htm".*.println(e).println(e). import java.println("Conectare la:"+ url). int b.net.openStream()."/cautare/dispersie.} } } In continuare vom moifica programul ShoeURl pentru a scrie caracterele citite din resursa URL pe ecran intr-un fisier html aflat pe discul celui care ruleaza programul. InputStream in = u.168.err. System. while ((b = in.err. try { // u = new URL(url)."192.168.1". O comunicare prin HTTP se realizează astfel: .htm"). } catch (MalformedURLException e) {System.println(e). import java.read()) != -1) //Citirea se incheie la -1 stdout. } public void url_read() { String url="http://192.write(b). u = new URL("http".se initializează un socket pentru transferul datelor de obicei pe portul 80 . } catch (MalformedURLException e) {System. public ShowURL() { url_read(). } } Laborator 10 Server HTTP in Java În acest laborator este prezentat un server HTTP simplu scris cu ajutorul claselor din pachetul java.close().out.err. in.err.1/cautare/index.} catch (IOException e) {System.io.} } public static void main(String[] args) { new ShowURL().in.println(e).close().2.2.} catch (IOException e) {System.*.htm"). public class ShowURL { private URL u. FileOutputStream stdout = new FileOutputStream("out.net.

Fiecare socket este atasat unui port astfel încât sa poata identifica unic programul caruia îi sunt destinate datele. un server trebuie sa fie capabil sa trateze mai multi clienti simultan si. MSIE 6. image/x-xbitmap.0 Content-Length: 731 Content-Type: text/html Comunicarea prin datagrame In acest model clientul trimite un pachet cu cererea catre server. image/jpeg. implementate de clasele Socket si ServerSocket • UDP. In acest model aplicatia este formata din doua categorii distincte de programe numite servere. Primirea si trimiterea datagramelor se realizeaza tot prin intermediul unui socket. deflate User-Agent: Mozilla/4. end while Un socket (soclu) este o abstractiune software folosita pentru a reprezenta fiecare din cele doua "capete" ale unei conexiuni între doua procese ce ruleaza într-o retea. Programul prezentat se va comporta ca un server Web care va raspunde la cererea get a clientilor (browsere Web). Socket-urile sunt de doua tipuri: • TCP. din acest motiv. fiecare cerere adresata serverului va fi tratata într-un fir de executie separat. solicitând un anumit serviciu.- clientul transmite o cerere de tip GET dar poate şi trimite date cu POST.1) Host: localhost Connection: Keep-Alive - serverul trimite un antet cu informatii generale apoi trimite fisierul byte cu byte HTTP/1. Programele de tip server sunt cele care ofera diverse servicii eventualilor clienti. Windows NT 5.0 (compatible. creaza un fir de executie pt a trata cererea clientului .1 200 OK Server: MyServer 1. Un astfel de pachet se numeste datagrama si este reprezentat printr-un obiect din clasa DatagramPacket. respectiv clienti. Uzual.0. acesta primeste pachetul si returneaza raspunsul tot prin intermediul unui pachet. vom analiza doar cazul în care clientul trimite o cerere GET GET / HTTP/1.1 Accept: image/gif. Structura generala a unui server bazat pe conexiuni while (true) { accepta o conxiune . fiind în stare de asteptare atâta vreme cât nici un client nu le solicita serviciile Programele de tip client sunt cele care initiaza conversatia cu un server. Dupa realizarea . image/pjpeg Accept-Language: ro Accept-Encoding: gzip. si ca urmare a acestei cereri va trimite acestora un fisier html prestabilit. acesta fiind modelat preintr-un obiect al clasei DatagramSocket Comunicarea prin conexiuni In acest model se stabileste o conexiune TCP între un program client si un server care furnizeaza un anumit serviciu. implementate de clasa DatagramSocket O aplicatie de retea ce foloseste socket-uri se încadreaza în modelul client/server de concepere a unei aplicatii.

encoding.out. int port) throws UnsupportedEncodingException { this. }*/ public HTTPServer(byte[] data.port). System.1 200 OK\r\n" + "Server: OneFile 1. serverul citeste prima linie din cerere (cererea GET). OutputStream out = new BufferedOutputStream( connection. while (true) { try { connection = server. Server HTTP în JAVA import java. apoi trimite antetul şi continutul fisierului citit anterior. System. // citeste prima linie trimisa da client StringBuffer request = new StringBuffer().*. } public void run() { try { ServerSocket server = new ServerSocket(this. String header = "HTTP/1.net.conexiunii.println("Client conectat de la: "+connection. port). this.getInputStream()).getBytes("ASCII"). if (c == '\r' || c == '\n' || c == -1) break.getLocalPort()). .content.getBytes(encoding).io.content = data. while (true) { int c = in.println("Acceptare conexiuni pe portul "+server. MIMEType.getOutputStream()). Socket connection = null. public class HTTPServer extends Thread { private byte[] content. // portul de conectare /* public HTTPServer(String data.port = port. String MIMEType. InputStream in = new BufferedInputStream( connection. String encoding.out.length + "\r\n" + "Content-Type: " + MIMEType + "\r\n\r\n". int port) throws UnsupportedEncodingException { this(data. String encoding. String MIMEType.read().0\r\n" + "Content-Length: " + this. request. // fisierul html private byte[] header.header = header. // antetul cu informatii generale private int port.accept().*. this.append((char) c). import java.toString()).

O lista completa a acestora o gasiti la: ftp://ftp.indexOf("HTTP/") != -1) out.toString(). // seteaza portul int port=8080.println(e).} //afiseaza cererea System.err. t.edu/in-notes/iana/assignments/media-types/ . "image/png". "image/gif".read()) != -1) out.content). } catch (IOException e) {System. } } } Exemple de Content-Type: "text/html". "audio/basic".write(this. "video/mpeg". } // end try catch (IOException e) {System.header).start().html").Port ocupat"). //trimite antetul if (request. } } // end while } // end try catch (IOException e) {System.println("Nu s-a putut porni server-ul. port).close().write(this.flush(). Thread t = new HTTPServer(data. contentType. while ((b = in.println(e). int b.err. out.err. ByteArrayOutputStream out = new ByteArrayOutputStream(). //seteaza codarea String encoding = "UNICODE". //citeste fisierul in memorie byte[] data = out.} } // end run public static void main(String[] args) { String contentType = "text/html".println(request. "text/javascript". try { InputStream in = new FileInputStream("Exemplu.isi.toString()+"\r\n"). "text/tcl".} finally { if (connection != null) connection.write(b).toByteArray(). "text/vbscript". encoding.out. //trimite fisierul out.

256 D. 3 D. 6 B. 0 D. 255. 196 C. 510 D. 1 2. 255 C. 1 B. 7 C. Cate adrese sunt disponibile pt gazde la o retea de clasa C? A. 255. 32 C. Cati biti sunt intr-o masca de retea IP v 6? A.maxim de gazde care se pot gasi intr-o subretea a unei retele de clasa C? A. 16 B. 128. nici una din cele de mai sus 3. 128. 1. 1. 0. 256 4. 8194 B. 254 D.Care este scopulunui router atunci cand face un SI logic intre adresa IP destinatie a unui pachet venit si masca de retea? . Care este nr. 48 6. 255 B. 128. 13. Care este numarul minim de biti ce pot fi imprumutati pt crearea de subretele? A. 2 7. 124 B.16384 C. 4 5.maxim de biti care pot fi imprumutati pt crearea de subretele la o retea de clasa C? A. 180 8. Care dintre urmatoarele adrese este un exemplu de adresa de broadcast pt o adresa de clasa B? A. 255 C. 2 C. Câte subretele poate avea o retea de clasa B? A. 4 D. 254 B. 64 D.Intrebari grila: (raspunsurile se afla in prezentul document) 1. 255. 16. Care este nr. 128.

A. pt a gasi carei retele si subretele sa trimite pachetul D.pt a gasi numarul de gazde si a sti unde sa trimita pachetul B. pt a gasi compara adresa sursa cu informatia din tabela lui de routare . pt a gasi masca subretelei si s-o compare cu informatia din tabela lui de routare C.

com este un domeniu dat A. al treilea si al patrulea octet D. Adresa IP a destinaţiei este într-o altă reţea B. Care e o adresă de sumarizare pt. maşinilor client B.143.136. .0/22 D. retelele 172. clienţilor C.3.10. 172.12.205 / 19 D. 172.160. TELNET C.136.169. 172.9.000 ? A.226.0/2 12. ISP-urilor D.21. 143.21.205 /18 C. FTP D.169. IP-ul 143.21. Dispozitivul vrea să transmită un mesaj de tip broadcast 14. 143.169.168.255.0/21 B.136. Dispozitivul nu are hard-disk C.96 D.primul octet B.0/20 C.205 cu masca 255. 210. Care din IP-urile de mai jos se pot găsi pe Internet? A. Când cere un dispozitiv (calculator) un serviciu unui router? A. Intr-o adresa de clasa B ce octeti sunt folositi local dupa placul administratorului? A. Niciuna din cele de mai sus .205 /20 15.212. Sursa are nevoie de adresa MAC a destinatarului aflat într-o altă reţea D. primul si al doilea octet C.21. Cum poate fi scris în notaţie CIDR. 172. De la ce vine NAT? A. TCP/IP 16.10 C. 143.21.11 B. 143.169. Network Adress Transformation B.224.0/24 şi 172. corporaţiilor 13. al doilea si altreilea octet 11.6 10.21. 192.169.26.0/24 ? A.136. Ce protocol poate eşua în prezenţa NAT? A.226.128.226. 10.205 /17 B. ARP B.226. Network Accept Translation C. Network Adress Translation D. 172.226.39.

ifconfig C. Care din următoarele descrie mai bine funcţionalitatea nivelului Aplicaţie? A.org 19.net C. DNS D. Toate de mai sus 24. telnet B. NIC C.ro B. e-mail 23. HTTP B. Funcţionează ca un protocol pt managementul aplicaţiilor de reţea C. traceroute 20. show ip 22. Respnsabil cu reprezentarea datelor într-un format acceptat universal 21. Un exemplu de aplicaţie client-server ar fi: A. adresa IP destinaţie şi adresa IP sursă B. sun D. adresa MAC destinaţie sau adresa MAC sursă 18. Responsabil pentru spargerea datelor în segmente şi recompunerea acestora la dest. În timpul unei conexiuni telnet server-ul este responsabil cu: A. . B. memorarea D. B şi C . Pt a afişa setările IP pe un computer pe care rulează Windows NT ce comandă se foloseşte? A. procesarea C. este localizat în partea unde se face logarea B. Există pt transfer de fişiere. nimic B. e-mail. Într-o relaţie de tip client – server clientul: A. ping C.17. Dacă se vrea să se verifice conectivitatea a două dispozitive dintr-o reţea. adresa MAC destinaţie şi adresa MAC sursă C. . winipcfg D. ce comandă s-ar folosi A. remote login şi management în reţea D. este cel care emite cereri C. ipconfig B. adresa IP destinaţie sau adresa IP sursă D.Care dintre următoarele nu este un TLD? A. . În cazul unei translatări de adrese se poate schimba A. este cel mai important D. ifconfig D.

adresa de e-mail C. Ce este folosit pt specificarea modului de aranjare a elementelor într-o pagină Web? A. 1 şi 0 D. Creşterea mărimii conductorului dincablu B. Cablul coaxial B. Sub ce formă sunt trimise datele prin interiorul reţelei? A. pulsuri electrice 32. În ce format vor fi trimise fişierele specificate în câmpul Attachment al unui e-mail? A. HTML C. anonymous 26. anonymous. Fibra optică C. Cod hexazecimal B. guest. Ce fel de mufe folosesc cablurile UTP de tipul I? A. Cablul UTP D. Prea mult zgomot în semnalul ce parcurge un fir dintr-un cablu C. BNC . ASCII B. Cablul STP 29. Motoarele electrice şi fulgerele D. Tehnică electronică pentru transmiterea semnalelor binare C. RJ45 B. Ce tip de cablu transportă pulsuri de lumină? A. RJ11 C. Semnalele electrice din alte fire din cablu 30. VRML D. Îmbunătăţirea izolaţiei firelor D. adresa de e-mail D. Care este cauza fenomenului numit crosstalk? A. O transmisie a unui transceiver a unui octet format din 1 şi 0 33. AUI D. Undă sinusoidală de anumită formă şi amplitudine B. binar C. anonymous. Cablurile având diametrul prea mare B. URL 27. text 28. Care este cel mai ieftin mod de a preveni pierderile provocate de degradarea semnalului? A. Specificarea lungimii maxime a cablului între noduri C. anonymous B. Care din definiţiile de mai jos descrie mai bine semnalul digital? A. O mai bună ecranare 31. ftp. UNICODE D. O sesiune FTP anonimă va primi drept ID şi parolă A. Text ASCII C. HTTP B. Un limbaj al computerelor cu două stări (on şi off) indicate prin o serie de pulsuri electrice D.25.

100m B. Modularea în frecvenţă C. Geostationary Earth Orbit D. Modulare în amplitudine B. Categoria 4 D. Care tip de cablu UTP este recomandat şi totodată cel mai des folosit în instalările din ziua de azi. 200m D. Nici un răspuns din cele de mai sus 36. Van Basten B. Face posibilă comunicaţia între două plăci de reţea wireless incompatibile 40. Determinarea locului unde va fi plasat un satelit este influenţată de centurile lui A. sunt de frecvenţă mai mare decât lumina vizibilă D. 801. De la ce provine prescurtarea GEO? A. Semnalele infraroşii A. Van Alten D. Au o rază de acţiune de peste 900 m C. Care din lucrurile de mai jos nu pot fi spuse despre un AP? A. Categoria 5 35. atingând viteze de până la 100Mbps? A. Îsi continuă drumul spre destinatar cu date corupte D. este bidirecţională . Sunt distruse bit cu bit C. Este conectat la reţeaua cablată D. nu sunt afectate de lumina solară 43. 500m 37.34. necesită licenţă pentru funcţionare B. nu trec prin ziduri C. Categoria 2 B. Ce se întâmplă cu pachetele implicate într-o coliziune? A. Se întorc fiecare de unde a plecat B. Van Allen 41. Cum se numeşte standardul pentru reţelele fără fir? A. Care este lungimea maximă specificată pentru un cablu coaxial subţire (fără folosire de repetoare) ? A. Ce tip de modulare nu există? A. 185m C.10 D. Geometrical Earth Official C.11 C. Van Helsing C. Semnalizarea prin Laser A. 802.11 38. Modulare de periodă 39.10 B. Geometrical Earth Orbit B. 802. Este un hub pentru wireless ce se instalează de obicei în încăperi B. Geostationary Earth Offtake 42. Modulare de fază D. 801. Categoria 3 C.

Adresa IP a destinaţiei este într-o altă reţea B. Sursa are nevoie de adresa MAC a destinatarului aflat într-o altă reţea D. Cam în ce an a fost lansat primul satelit artificial? A. Globalstar D. Gateway-ului B. adresele IP C. Care din următoarele nu este un sistem de comunicare folosind sateliţi LEO ? A. Anii 70 D. statică 51. Permit routerelor să schimbe tabele de routare pentru a se adapta schimbărilor 50. Care din următoarele descrieri se potrivesc mai bine unui router? A. necesită o fotodiodă pentru captarea razei 44. Dispozitivul nu are hard-disk C. Iridium B. Se comporta ca un repetor multiport fiind dispozitivul din mijlocul unei reţele de tip stea B. Permit huburilor şi porturilor să comunice mai repede B. Ce fel de adrese sunt implementate în software? A. Dysprosium C. Dispozitivul vrea să transmită un mesaj de tip broadcast 49. Celui mai apropiat router C.B. nu este influenţată de vremea de afară C. Permit routerelor să calculeze distanţa dintre oricare două puncte din reţea D. cui îi va trimite un pachet ARP request? A. Permit routerelor să comunice cu bridge-urile şi cu switch-urile conectate direct C. Interfeţei router-ului D. Comută pachete de la o reţea la alta luând decizii bazate pe informaţii Layer 3 D. Anii 60 C. Când cere un dispozitiv (calculator) un serviciu unui router? A. Ce tip de routare foloseşte o setare manuală a tabelei de rutare? A. Extinde distanţa de operare într-o reţea curăţân şi amplificând semnale C. dinamică C. adresele ARP 47. Comută cadre pe baza adreselor IP 48. Ce fac protocoalele rutabile? A. Anii 50 B. presetată B. Anii 80 45. Teledesic 46. Dacă un dispozitiv nu cunoaşte adresa MAC a unui dispozitiv aflat într-o altă reţea. artificială D. adresele MAC B. adresele fizice D. este f greu de instalat D. Nimanui .

Switch-ul îi va trimite pachetul automat 58. transferuri de fişiere mai lungi. Ce foloseşte un switch pentru a lua deciziile cu privire la comutarea pachetelor A. Transmisia de imagini şi video D. întârzieri . Cum comută pachetele Nivelul Reţea de la sursă la destinaţie A. o adresă MAC şi una IP D. Siguranţă scăzută şi trafic redus B. Construiesc şi menţin tabele de adrese 57. O rată sporită de coliziuni C. addresa gazda 56. Folosind o tabelă de rutare D. Huburi multiport ce operează la Nivelul 2 (Layer 2) C. Care din următoarele sunt efectele congestiei? A. Switch-urile sunt considerate a fi A. RARP 54. Operează la nuvelul 2 al modelului OSI B. Ce este într-un pachet RARP request? A.Folosind un răspuns ARP B. adresa reţelei D. Nu iau nici un fel de decizie cu privire la comutarea pachetelor D. Accesul la Internet B. O adresă MAC şi un mesaj de cerere B. Cum află un dispozitiv dacă un anumit pachet îi este adresat? A. Care din următoarele pot cauza congestie? A. Timpi de răspuns mai mari. Un header RARP. Dispozitivul sursă trimite mai întâi un mesaj de atenţionare D. Repeatoare multiport ce operează la Nivelul 1 (Layer 1) B. ARP D. O adresă MAC şi un header cerere şi un pavhet cu date C. Un header RARP şi un câmp ARP 53. Făcând apel la cel mai apropiat bridge 55. Situaţii neprevăzute şi şi erori frecvente D. Sunt mai inteligente decât huburile C. TCP B. Placa de reţea îşi va identifica adresa MAC în cadrul pachetului B. Făcând apel la un server C. Pachetul se opreşte la destinaţie C. Care din următoarele nu este o caracteristică a bridge-urilor? A. Bridge-uri multiport ce operează la Nivelul 2 (Layer 2) 59. Accesul la o bază de date C. adresa MAC C. adresa IP B.52.Ce protocol Interneteste folosit pentru maparea unei adrese IP cu una MAC? A. Toate de mai sus 60. Rutere multiport ce operează la Nivelul 3 (Layer 3) D. IP C.

Două C. 32 octeţi C.16octeţi B. Null-modem D.61. Ce tip de cablu se foloseşte pentru a lega două switch-uri? A. Şaisprezece 62. Rollover C. Paisprezece D. Cablu telefonic normal 63. 64 octeţi D. Crossover B. 128 octeţi . Câte domenii de coliziune sunt create de un switch cu 16 porturi? A. Unul B. Care este lungimea minimă a cadrelor în standardul Ethernet? A.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful