Crearea lumii

după Sfântul Ambrozie al Milanului

Biografie
Sfântul Ambrozie s-a născut, probabil, în 339, în Treveri (Trier), într-o
familie distinsă ai cărei strămoşi ocupaseră funcţii importante în stat. Tatăl său, cu
acelaşi nume, era creştin având funcţia de prefect al Galiei, cu reşedinţa la Treveri,
moare destul de tânăr şi lasă în urma sa o văduvă cu trei copii: Marcelina, Satir şi
Ambrozie.În urma acestei triste împrejurări, văduva şi-a luat copiii şi s-a mutat la
Roma. Aici a reuşit să le ofere o educaţie aleasă. Ambrozie, fiul cel mic a făcut
studii de filologie, latină şi greacă, filosofice şi juridice.1
După terminarea studiilor, el şi-a început cariera de avocat în care se
distinse prin vastele sale cunoştinţe juridice şi prin mari calităţi oratorice, împăratul
Valentinian, impresionat de însuşirile sale, îl numeşte guvernator al provinciilor
Emilia şi Liguria, având ca reşedinţă Mediolanul. Timpul va arăta că a fost o
alegere extrem de inspirată.2
În anul 374 moare episcopul arian din Mediolanum, Auxenţiu, şi poporul
se confruntă cu marea problemă a succesiunii, ţinând cont de faptul că exista o
dispută între partida ortodocşilor şi cea a arienilor, fiecare încercând să-şi impună
propriul candidat. Aşa se face că Ambrozie, în calitatea sa de guvernator al cetăţii,
a trebuit să intervină atunci când cele două tabere s-au adunat în biserică pentru a
alege episcopul, în timp ce el încerca să calmeze spiritele s-a auzit un glas de copil,
strigând: "Ambrozie să fie episcop". Trebuie să fi fost probabil o mare nedumerire
în mijlocul celor implicaţi în confruntare, însă toţi au luat strigătul copilului ca pe un

1
Pr, prof. dr. Ioan G. Coman, Patrologie, ed. Sfânta Mănăstire Dervent, 1999, pag. 152;
2
Arhid. prof. univ. dr. Constantin Voicu , pr. conf. univ. dr. Nicu Dumitraşcu, Patrologie, Manual pentru
Seminariile Teologice, EIBMBOR, Bucureşti 2004, pag. 215;

1
semn divin şi, astfel, 1-au ales pe Ambrozie în unanimitate uitând de orice
divergenţă. Şi, astăzi, după atâta vreme, nu se poate spune că n-a fost o alegere
inspirată.3
Deşi, iniţial a refuzat, invocând motive temeinice, între care faptul că este
încă un catehumen, că n-a fost botezat chiar dacă provenea din familie de creştini,
că n-a făcut studii de teologie, ci doar profane, dorinţa poporului 1-a convins şi, în
ziua de 7 decembrie 374, a fost ales episcop de Mediolanum în aclamaţiile
generale. Conştient de sarcina pe care a primit-o şi de menirea pe care o are în noua
demnitate , şi-a dedicat întreg sufletul său misiunii arhiereşti. Prima lui grijă a fost
ca să-şi însuşească o temeinică cultură teologică, cu ajutorul căreia să-şi poată
îndeplini cât mai bine misiunea.
Pe de altă parte, se ocupa de administraţie, conducându-şi eparhia în mod
exemplar, îngrijindu-se de bunăstarea moral-religioasă a credincioşilor, pe care-i
ajuta şi material atât cât îi permiteau împrejurările. Averea a împărţit-o săracilor, sau
a donat-o Bisericii, alegând să trăiască o viaţă simplă de ascet.
A lucrat cu succes pentru îmbunătăţirea moralităţii clerului, poporului şi
pentru răspândirea monahismului în Italia de Nord. A depus eforturi considerabile
pentru convertirea ultimelor grupuri de păgâni din Italia şi a arienilor care se
înmulţiseră în timpul predecesorului său, episcopul arian Auxenţiu, aducând
ortodoxia la o strălucire nemaiîntâlnită.
Sfântul Ambrozie s-a opus în anul 385 tentativelor arienilor (care erau
susţinuţi de văduva împărăteasă Iustina) de a li se încredinţa o biserică în Milano.
El este cel care a redactat şi o liturghie ce se săvârşeşte până astăzi în
Milano, şi care îi poartă numele.4 A compus imnuri pentru a face mai uşoară
receptarea credinţei ortodoxe, melodia fiind un mijloc eficient de a reţine doctrina în
sufletul credincioşilor şi de a-i feri astfel de erezii.
Sfântul Ambrozie face parte din rândul acelor ierarhi care s-au străduit să
stabilească o legătură strânsă între Biserică şi stat, dându-şi seama că armonia
3
Ibidem, pag. 216;
4
Ibidem, pag. 217;

2
dintre aceste două mari puteri, spirituală si lumească, este necesară pentru
progresul omenirii.
Episcopul Ambrozie avea o personalitate remarcabilă. Bun cunoscător al
vieţii politice şi înzestrat cu calităţi diplomatice de excepţie, a ştiut să-i apere pe
împăraţii legali de uzurpatori, ca Maxenţiu, dar şi-a folosit influenţa mai ales în
interesul Bisericii.
In acelaşi timp a fost un renumit orator, în urma cuvântărilor şi predicilor
sale mulţi eretici au revenit la ortodoxie, mulţi rătăciţi şi-au descoperit vocaţia
ortodoxă. El a reușit să-și însușescă, după cultura profană, gândirea patristică
orientală și să-i dea expresie în lungi serii de cuvântări, dintre care unele au
impresionat profund pe Fericitul Augustin.
Augustin care îl vedea des în perioada șederii lui la Milan, admira pe
Sfântul Ambrozie pentru ospitalitatea sa, care era prețuit pentru marele său
volum de muncă, pentru lungile sale lecturi tăcute, pentru eruditele sale
cuvântări duminicale, care, până la urmă, l-au dus pe ascultător până la
convertire.5
În acest sens Augustin spune: „Și am venit la Milan, la episcopul
Ambrozie, cunoscut pe tot pământul printre cei mai buni, un cucernic cinstitor al
Tău, ale cărui strălucite cuvântări, punea atunci la îndemâna poporului tău, cu
sârguință, grăsimea hranei tale și veselia uleiului și beția cumpătată a vinului.
Dar la el eram dus de Tine, fără să știu, ca prin el să fiu adus la Tine știind”.6
După o viaţă deosebit de activă, Ia vârsta de 60 de ani, în 4 aprilie 397,
moare regretat şi respectat de contemporani. Este îngropat într-o basilică din
Milano care de atunci îi poartă numele. Este prăznuit de Biserica Ortodoxă la 7
decembrie.

Opera Sfântului Ambrozie

5
Pr. prof. Ioan G. Coman, Profil literar ambrozian, în Mitropolia Banatului, nr. 4-6, 1975, pag. 139;
6
Fericitul Augustin, Mărturisiri , trad. de prof. dr. docent Nicolae Barbu, introducere și note de pr. prof. dr. Ioan
Rămureanu, în P.S.B. vol 64, EIBMBOR, București, 1985, pag. 129;

3
 Sfanţul Ambrozie este un scriitor latin prin excelenţă, scrisul său având un
pronunţat caracter pedagogic şi practic. Lucrările sale sunt departe de profunzimea
Fericitului Augustin, sau de verva Fericitului Ieronim, însă sunt redactate într-un
stil plăcut, armonios, şi pot fi citite cu plăcere. Le putem clasifica în mai multe
categorii: exegetice, dogmatice, morale şi ascetice, la care se adaugă diverse imnuri,
cuvântări şi epistole.

Crearea lumii

Pentru a expune tema noastră ne vom folosi de câteva citate din principala
operă exegetică a Sfântului Ambrozie, numită Hexaemeron.
Această operă a Sfântului Ambrozie este numită Hexaimeron după
binecunoscuta operă a Sfântului Vasile cel Mare, care conţine o explicare a
referatului biblic despre creaţie, aşa cum îl prezintă Moise în cele şase zile.
Ocazia care a prilejuit redactarea acestei opere este legată de instituţia
catehumenatului, adică a primirii solemne în rândurile credincioşilor Bisericii
creştine a celor care până atunci erau socotiţi numai "chemaţi", numai
"candidaţi". Se ştie că şi cele nouă cuvântări care formează conţinutul
"Hexaemeronului", scrise de Sf. Vasile cel Mare7, (scriere care constituie izvorul
principal al operei Sf. Ambrozie), au fost ţinute tot în Săptămâna Mare,
pregătindu-i pe viitorii membri ai Bisericii în vederea primirii Botezului, care
pecetluia înscrierea lor în rândul "credincioşilor".
Dar tot în acestă săptămână lupta dintre gruparea ortodoxă și cea ariană
a atins parăxismul, dar în acestă atmosferă sunt introduse cu entuziasm cântările
antifonice, care au înscris pagini hotărâtoare pentru apărarea ortodoxiei.
În legătură cu aceasta Sfântul Ambrozie spune: „Adunatu-s-au cândva
apele din toate văile (spune Sfântul Ambrozie, asemănând "adunarea apelor"
creştine cu adunarea apelor din Cartea Facerii l, 9), din toate bălţile, din toate
7
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron (Scrieri-partea I ), trad. pr. prof. dr. Dumitru Fecioru, în PSB
17, EIBMBOR; 1986, pag. 69;

4
lacurile. Prin văi înţelegem ereziile şi lumea păgână...". "De aceea şi domneşte
în Biserică bucuria mântuirii, câtă vreme în erezie şi în păgânism întâlnim numai
lacrimi şi tristeţe. Şi astfel, de pe toate văile s-a strâns poporul cel credincios. Si
azi nu mai e vorba de mai multe adunări, ci de o singură adunare, o singură
Biserică, cu însuşiri duhovniceşti comune, s-a închegat un singur popor. E drept
că mişună pretutindeni eretici şi necredincioşi, dar credinţa Bisericii totuşi s-a
întărit, numărul credincioşilor creşte zilnic"8. "De acum glasul mulţimilor răsună
în cântări bisericeşti comune, adăugând laudă lui Dumnezeu, desfătându-se într-
o viaţa curată, o adevărată capodoperă a lucrării dumnezeieşti, în care vibrează
sunete armonice ale Cuvântului şi i se simte lucrarea tainică a Duhului Sfânt,
templul acesta, sanctuarul Treimii, sălaşul sfinţeniei. Sfânta Biserică strălucind
ca o catapeteasmă cerească.”9

Izvoare

Izvoarele folosite de Sf. Ambrozie la redactarea operelor sale constituie

o problemă asupra căreia s-a scris mult şi se va mai scrie. După cum afirmă C.
Schenkl, editorul Corpului vienez, e interesant că Ambrozie nu spune nicăieri
în Hexaemeronul său că l-ar fi imitat pe Sfântul Vasile cel Mare din
Hexaimeronul acestuia. 10 Dar la o citire atentă reiese acest lucru, insă
cugetând profund la acestă operă vom observa că Sfântul Ambrozie a luat
ideea de la Sfântul Vasile, dar prelucrarea ei poartă pecetea originalităţii şi a
stilului său retoric.
Astfel cele peste 100 de trimiteri la opera Sfântului Vasile ajută
Sfântului Ambrozie să se menţină la înălţime, fiind o lucrare ce a influenţat
mult cugetarea patristică medievală în ţările unde ea circula în limba latină.11
8
Sfântul Ambrozie al Milanului, Hexaemeron (Scrieri-partea I ), trad. de pr. prof. Teodor Bodogae, în PSB 52,
EIBMBOR, București, 2007, pag. 37;
9
Ibidem, pag. 38;
10
Ibidem, pag. 26;
11
Ibidem, pag, 27;

5
 Pentru a reliefa acest fapt, trebuie să mai spunem că în Hexaemeronul
Sfântului Ambrozie, şi anume în fragmentul VI, 7, 4212, au fost identificate
câteva pasaje din cunoscuta omilie a Sfântului Vasile "Ia aminte la tine
însuţi"13.

Cuprinsul Hexaemeronului

În acestă operă, Sfântul Ambrozie rezumă diverse ipoteze ale filosofilor

vechi sau contemporani cu privire la apariția lumii, la natura și legătura
armonioasă dintre elemente, și la funcționarea acestora.
Lumea văzută este un reflex al lucrării dunezeiești, pentru-că în vreme
ce contemplăm opera, în același timp îl admirăm pe Creator, ea este și o dovadă
a înțelepciunii lui Dumnezeu…La ea s-a referit proorocul când și-a îndreptat
privirea spre ceea ce se ascunde în spatele lor când a zis: „cât de mărețe sunt
lucrurile tale Doamne, toate întru înșelepciune le-ai făcut” (Ps. 103, 25)14.
„În El s-a pornit începutul și izvorul ființei tuturor, adică din voința și
puterea lui Dumnezeu. Toate au izvorât din voința și puterea Lui, căci
Dumnezeu Tatăl Unul este și din el se trag toate…”15.
Atinge aici și problema răului, care „nu e o substantă vie”, ci „o alterare
a minții și a sufletului”, „un dușman închis în noi înșine”.16 Idee exprimată și de
Sfântul Vasile, care spune: răul nu are o existență vie și însuflețită, ci este o stare
sufletescă potrivnică virtuții.17
Sfântul Ambrozie știe să discearnă că „mărturia naturii e mai puternică
decât argumentul de doctrină” și că „natura este cea mai mare învățătoare a
adevărului”.

12
Ibidem;
13
Sfântul Vasile cel Mare, op. cit. pag. 365;
14
Sfântul Ambrozie, op. cit. pag. 35;
15
Ibidem, pag. 36;
16
Pr. prof. Ioan G. Coman, Profil literar ambrozian, pag. 140;
17
Sfântul Vasile cel Mare, op. cit. pag. 90;

6
 Dar Hexameronul ambrozian este mai ales o splendidă colecție de
descrieri de o rară frumusețe, care se manifestă ca grație în fiecare lucru și ca
plenitudine a formei armonioase în ansamblu.
Aici sunt expuse descrieri magistrale făcute cerului și apelor lui, a
adunării apelor pe pământ: „…Să se adune apa. Așa s-a spus și s-a adunat. Tot
așa am auzit spunându-se adesea: să se adune poporul! Dar omul nu se adună.
Căci e mai mare rușinea ca elementele lipsite de minte să se plece în fața
poruncii lui Dumnezeu, și că oamenii, cărora tocmai în acest sens le-a dat
Creatorul minte, să nu ascute de El. … Să urmăm și noi pilda de ascultare a
acelei ape și să conoaștem și noi că există „o singură adunare a Domnului:
Biserica!”.18
Tot aici sunt descrise frumusețea și infinitele servicii pe care marea le
face naturii și omului.
Despre frumusețea mării sfântul ne spune: „ atunci când creștetul
valurilor albesc luciul apei și când grămezi de spumă se sparg încrețindu-se la
cea mai domoală adiere de vânt, sclipindu-se prietenos, făcând să lucească
măreția unei liniști copleșitoare, în stare să încânte de departe privirile
spectatorilor, mai ales când izbitura valurilor la țărm nu-i prea puternică, spre a
crede că ne îmbrățișează și ne salută în mod pașnic. Ce plăcute sunt aceste
sunete, cât de încântătoare este frângerea acestor valuri la țărm. Dar totuși cred
că nu trebuie prețuită atât de mult priveliștea văzută doar de ochii trupești, ci
trebuie reținut în primul rând impresia de pace și de armonie… raportând sopul
creației la intenția Creatorului.”19
Iar despre serviciile mării, citim: „Marea constituie ceva bun, în primul
rând pentru-că poartă grijă de uscat dându-i umezeala necesară, prin aceea că
dirijează ca prin niște canale, sucul vital deloc inutil tuturora. În calitate de vatră
a fluviilor, marea este un bine , fiindcă e izvorul de unde vin ploile, e depozit de
pământ aluvial, e cale de acces pentru mărfuri și mijloc prin care popoare ce
18
Sfântul Ambrozie, op. cit. pag. 37;
19
Ibidem, pag. 40;

7
trăiesc departe pot comunica, e apărărare împotriva primejdiilor de război,
baricadă împotriva barbarilor, refugiu în caz de pericol, punct de atracție și de
distracție, loc de cură și de însănătoșire…ascunziș bun pentru cei urmăriți,…
hrană ieftină în caz de secetă.”20
Mai departe ne vorbește despre verdeața pămâtului: „mereu își deschide
pământul pântecele…îmbrăcându-se din nou în haină verde. …Pământul afânat
primește așa dar bobul de grâu, grapa acoperă semănăturile și pământul le ia în
primire pentru rod ca într-un pântece matern. Când bobul a putrezit, apare
răsadul noii holde…”21. Și în continuare amintește despre plantele tămăduitoare:
„dacă un cerb bonav mușcă din ramuri tinere de măslin, se face sănătos.
Frunzele de mure aruncate asupra șarpelui îl omoară. Țânțarii nu se apropie de
tine când fierbi absint(pelin) și te ungi cu acest lichid”.22
Toate câte răsar din pământ au o anumită destinație și contribuie pe cât
se poate la desăvârsirea întregii lumi create.
Varietățile și mișcările peștilor sunt interesant exprimate: „cei mai mulți
pești se hrănesc cu plante și cu viermișori mici, sunt însă și din aceea care se
devorează unul pe altul și se îngrașă din carnea celorlalți. Cel mai mic devine
pradă pentru cel mai mare, și la rândul lui cel mai mare este atacatorul de cel și
mai puternic și însuși prădătorul devine pradă altuia străin.”23 În continuare face
o comparație a acestor pești cu oamenii spunând: „Si tu, omule, ești un fel de
pește, care te năpustești asupra bunului și vieții altuia și care tragi la adânc pe cel
neputincios, și îl urmărești până la capăt pe cel năpăstuit! Să bagi însă de seamă
ca nu cumva, în timp ce urmărești pe unul, să dai peste altul mai puternic decât
tine, și acela te va încurca în afacerile tale…24
La fel sunt descrise feluritele specii de păsări cu obiceiurile lor, care au
ajuns să fie pentru oameni model de viețuire: „cât de neimpus și de voluntar

20
Ibidem;
21
Ibidem, pag. 40;
22
Ibidem, pag. 44;
23
Ibidem, pag. 48;
24
Ibidem, pag. 49;

8
săvârșesc cocorii paza de noapte. În timp ce unii se odihnesc, pe alții îi poți
vedea stând în post, pe alții îi vezi patrulând sau făcând serviciu de iscoade,
pentru ca nu cumva să se încerce din vreo parte un atac”.25 „Despre berze se
istorisește că zboară în formație apropiată. Atunci cînd socot căe vorba să plece
în vreo direcție mai lungă au obiceiul să se adune laolaltă și să o ia înspre
ținuturile din răsărit și miazăzi, hotărându-se să pornească toate deodată, ca la un
semn”.26
De o rară frumusețe este descrierea minunatelor albine, care trăiesc ca
într-o republică, unde totul e comun și care sunt model pentru oameni, iar
produsul lor e dulce și tămăduitor.
Foarte frumos descrie și sfântul Vasile acest lucru: „comună este
locuința albinelor, comun le este și zborul, toate fac aceași lucrare, dar cel mai
mare lucru la ele este că lucrează sub conducerea unei regine, și nu pornesc în
livezi pănă ce nu văd pe regina lor că a început zborul…regina se deosebește
prin mărimea ei, dar și prin blândețe, pentru-că are și ea ac, dar nu se folosește
de el pentru a se apăra…dar albine care nu urmează pilda regine, se căiesc de
nesocotința lor pentr-că mor îndată ce-și înfing acul. Să audă aceasta creștinii,
cărora li s-a poruncit să nu răsplătescă răul cu rău, ci să biruiască răul cu binele.
Imită creștine purtarea albinei! Albina face faguri fără să vateme pe cineva și
fără să strice rodul altora”.27
In mod deosebit este expusă și valoare imensă a sufletului, pentru-că
„doar prin puterea sufletului ajungi tu, omule, să te faci stăpân peste celelalte
ființe din lumea fiarelor și a păsărilor. Prin suflet ne asemănăm cu Dumnezeu,
pe când prin trup ne asemănăm cu dobitoacele.”28 „chipul lui Dumnezeu nu se
vede în trupul nostru, ci în sufletul nostru, care este liber…”29.

25
Ibidem, pag 50;
26
Ibidem, pag. 52;
27
Sfântul Vasile cel Mare, op. cit. pag. 161;
28
Sfântul Ambrozie, op. cit. pag. 55;
29
Ibidem, pag. 56;

9
 Toate aceste descrieri ale creției despre care am amintit sunt făcute cel
mai adesea, nu pentru ele însele, ci pentru lauda Creatorului, și cu dese aplicații
morale la viața oamenilor (exemplul albinelor).

Concluzii

Cu predilecţie Cuvântările Sfântului Ambrozie subliniază opera

providenţială a Iui Dumnezeu în crearea şi conservarea lumii, pe care
sculptorii şi pictorii Evului Mediu au exteriorizat-o în tot atâtea portaluri ale
catredralelor gotice sau romanice, în această privinţă, Hexaemeronul Sfântului
Ambrozie a ajuns să fie un fel de "oglindă a naturii", a frumuseţilor ei.
Teleologia orânduielilor firii e urmărită de Sfântul Ambrozie începând de la
bobul de grâu şi lanurile de semănături până la viaţa peştilor şi a păsărilor.
Dar, zice Sfântul Ambrozie, "pământul ştie să înapoieze împrumutul cu
dobândă, sporind cu mult profitul capitalului", câtă vreme omul ajunge să fie
adeseori "mai egoist şi mai sălbatic decât fiarele"30.

Bibliografie

- Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrieri-partea I (Hexaemeronul) , trad. de pr. prof.

Teodor Bodogae, în PSB 52, EIBMBOR, București, 2007;

30
Ibidem, pag. 30;

10
 - Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri-partea I (Omilii la Hexaemeron) , trad. pr. prof.
dr. Dumitru Fecioru, în PSB 17, EIBMBOR, București, 1986;

- Pr. prof. Ioan G. Coman, Profil literar ambrozian, în Mitropolia Banatului, nr. 4-6,
1975, pag.

- Pr, prof. dr. Ioan G. Coman, Patrologie, ed. Sfânta Mănăstire Dervent, 1999;

- Arhid. prof. univ. dr. Constantin Voicu , pr. conf. univ. dr. Nicu Dumitraşcu,
Patrologie, Manual pentru Seminariile Teologice, EIBMBOR, Bucureşti, 2004;

- Fericitul Augustin, Mărturisiri, trad. de prof. dr. docent Nicolae Barbu, introducere
și note de pr. prof. dr. Ioan Rămureanu, în P.S.B. vol 64, EIBMBOR, București, 1985;

11