Honoré de Balzac (n. 20 mai 1799, Tours, Franţa – d.

18 august 1850, Paris, Franţa) a fost un romancier, critic

literar, eseist, jurnalist şi scriitor francez. El este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul
romanului realist, romanului psihologic şi a romanului fantastic. La 20 mai 1799 se naşte în oraşul Tours Honoré de
Balzac fiind primul copil al familiei. Acesta primeşte un singur prenume Honoré, fapt destul de rar pentru Franţa
acelei perioade. Noul născut va fi încredinţat unei doici, în satul Saint-Cyr de lângă Tours, unde va rămâne până la
vârsta de patru ani, după obiceiul timpului. În 1805 este luat de la doică şi dat la externatul Leguai din Tours. După
doar doi ani este trecut la internatul unui colegiu din Vendôme. Viaţa din internat este, după cum va apărea mai
apoi ilustrată în Louis Lambert, foarte severă folosindu-se pedepse ca bătaia cu vergi şi închiderea la carceră. În
contrast cu duritatea vieţii din internat însă, acesta i-a dat ocazia tânărului Balzac de a citi mult, în special lucrări de
ştiinţă şi filozofie, scriind chiar un Traité de la volonté (Tratatul voinţei), care a fost confiscat de către un
supraveghetor. În afară de versurile pe care le compunea neobosit, Traité de la volonté dovedeşte preocupările
copilului, una dintre laturile firii sale. Relevantă pentru acea perioadă a vieţii scriitorului este o scrisoare prin care
directorul colegiului răspundea întrebărilor, în ceea ce priveşte aspectul şi caracterul lui Honoré, unui editor în
1855: „Un copil grăsuţ, dolofan şi cu faţa rumenă. Iarna plin de degerături la mâini şi picioare. Din cauza acestui
neajuns a trebuit să fie cruţat adesea de bătaia cu vergi, care pe atunci se mai folosea întrucâtva, iar pedeapsa îi
era schimbată în ţinere la arest. Multă nepăsare, taciturn, deloc răutăcios, originalitate completă.” În 1813, în
timpul celui de-al doilea trimestru şcolar, Balzac este luat acasă de la colegiul din Vendôme, din cauză că „slăbise,
îngălbenise la chip şi avea o privire de somnambul”, după cum va mărturisi mai târziu sora lui Laure. Se reface
repede şi la începutul noului an şcolar îşi reia învăţătura la liceul din Tours. Odată cu anul 1815, Balzac terminându-
şi studiile, se înscrie la Facultatea de Drept în urma unui compromis între el şi tatăl său care l-ar fi dorit în Şcoala
politehnică. Pentru iniţiere în jurisprudenţă, face practică mai întâi la Guillonnet-Marville (notar al cărui ucenic a
fost şi dramaturgul Eugène Scribe), urmând ca după un an şi jumătate să treacă pentru încă optsprezece luni sub
maestrul Passez. Munca aceasta îl pasiona, viitorul romancier acumulând observaţii asupra oamenilor şi a
dramelor sociale pe care funcţia îi dă prilejul să le cunoască. Pe de altă parte, însă, Facultatea de Drept nu îl
atrăgea. Prefera în schimbul cursurilor facultăţii sale pe cele de literatură de la Sorbonna, pe cele de filozofie ţinute
de spiritualistul eclectic Victor Cousin, sau expunerile naturalistului Geoffroy Saint. În 1819, odată cu împlinirea
vârstei de 20 de ani, familia tânărului Honoré deschide o discuţie asupra viitorului său. Când acesta îşi expune
hotărârea fermă de a se consacra literaturii, tatăl îl apostrofează: „În literatură trebuie să fii rege, ca să nu fii
ordonanţă !”. Tânărul Balzac, cu lacrimi în ochi răspunde: „Eu voi fi rege !”, după cum va mărturisi mai târziu Laurei
Surville, sora lui preferată, şi, de departe, una dintre cele mai apropiate persoane pe întreg parcursul vieţii
scriitorului. La cei 73 de ani ai săi, Balzac-tatal, după ce se consultă cu soţia lui, îi oferi tânărului Balzac un răgaz de
doi ani în care să-şi demonstreze talentele literare. Pentru aceasta, Balzac urma să trăiască dintr-o rentă de 1500
de franci, rămânând la Paris, cu toate că familia sa se retrăgea într-o casă nou achiziţionată la Villeparisis în Saine-
et-Marne, nu departe de Paris. La 3 martie devine colaborator al Feuilleton des journaux politiques, revistă la a
cărui fondare participă şi unde i se rezervă rubrica de cronică externă. Din păcate revista va cădea după unsprezece
numere. La 5 martie devine colaborator la Le Voleur, la 4 noiembrie la La Caricature unde timp de doi ani va semna
cu diverse pseudonime precum: Alex. De B..., Henri B..., Alfred Coudreaux, Eugene Morisseau. 1830 a fost primul
an de glorie din viaţa lui. Uşile lumii mondene îi sunt larg deschise, astfel, ajunge în cele mai strălucite saloane ale
epocii: la poeta Marceline Desbordes-Valmore, la baronul Gerard, la contesa Merlin, la George Sand, la ducesa
Bratiano, la Sophie Gay, la Delphine de Girardin, la celebra doamna Recamier, la doamna Ancelot, la doamna
contesa d’Agoult. 1831: Balzac îşi continuă munca în acelaşi ritm, publicând în cursul anului peste
nouăzeci de titluri. Apar primele iluzii ale posibilităţii de a parveni printr-o lansare în politică. Balzac se
hotărăşte să candideze în alegerile apropiate, planul său era să-şi deschidă “prin lovituri de tun, uşa la
Academie, prin Academie să devină pair, prin titlul de pair ministru, şi să ajungă la putere prin puterea
însăşi”. Primul succes al lui Balzac “Les Chouans” 1829, iniţial publicat sub numele de “Le Dernier
Chouan”) a fost urmat de “La Peau de chagrin” (1831). În următorii 20 de ani el a scris o vastă colecţie de
romane şi scurte poveşti cunoscută sub numele “La Comédie humaine”.