1 STATISTICĂ ECONOMICĂ

Gruparea pe variante distincte , intervale egale şi neegale de variaţie

Principii, calculul înălţimii intervalului de grupare si tipurile uzuale de

grupări

Datorită volumului foarte mare de date statistice, desprinse ca urmare a observării

unui anumit fenomen sau proces, este imperios necesară o sistematizare in vederea
expunerii cât mai clare şi intr-o formă cât mai accesibilă a informaţiilor obţinute.

Prelucrarea primară a datelor culese presupune parcurgerea următoarelor etape :

 Colectarea şi centralizarea datelor brute ;

 Calculul caracteristicilor secundare ;
 Gruparea şi clasificarea datelor individuale ;
 Centralizarea şi agregarea datelor ;
 Determinarea indicatorilor statistici ;
 Prezentarea datelor statistice în serii sau tabele şi reprezentarea lor grafică.

Dintre etapele prezentate anterior vom studia gruparea statistică , alături de tipurile
de grupări .

Gruparea datelor statistice constă în împărţirea unităţilor colectivităţii în ansambluri

omogene, bine definite, după variaţia uneia sau mai multor caracteristici ( numite
factori de grupare ) şi reprezintă cea mai veche metodă statistică. O grupă omogenă
este formată din ansamblul unităţilor statistice ce prezintă cel puţin o proprietate
comună sau ce diferă într-o mică măsură .

Clasificarea grupărilor statistice :

 În funcţie de numărul caracteristicilor utilizate distingem :

 Grupările simple realizate după o singură caracteristică de grupare ;
 Grupările combinate care presupun utilizarea concomitentă a două sau
mai multe caracteristici .
 După natura caracteristicilor de grupare avem :
 Grupările cronologice se referă la variaţia în timp a fenomenului analizat ;
 Grupările teritoriale reflect variaţia în spaţiu a unităţiilor colectivităţii ;
 Grupările de natură atributivă ( grupe şi subgrupe ) .
2 STATISTICĂ ECONOMICĂ

 În funcţie de ‘substanţa’ grupării sau de modul de variaţie a caracteristicii se

disting :
 Gruparea pe variante distincte poate fi utilizată atunci când numărul
variantelor este redus ( k < 10 sau k < 12 , unde k = numărul de variante
distincte ) şi presupune stabilirea unei grupe pentru fiecare valoare luată
de caracteristica de grupare.
 Gruparea pe intervale de variaţie este posibilă în cazul în care
caracteristicile numerice înregistreză un număr mare de valori individuale.
Pentru a facilita analiza statistică aceaste valori sunt sistematizate într-un
număr restrâns de grupe , ce includ unităţile colectivităţii pentru care
valoarea caracteristicii se încadrează într-un anumit interval de valori .
Aceste intervale de variaţie pot fi de mărimi egale şi de mărimi neegale ;
închise sau deschise ; cu variaţie continuă sau discontinuă ; scindate şi
fuzionate .
O importanţă cu totul deosebită trebuie acordată alegerii mărimii
intervalului de grupare şi stabilirea numărului de grupe . În momentul
alegerii numărului de grupe trebuie evitate două erori frecvente :
- stabilirea unui număr prea mare de grupe, ce determină o
scindare a colectivităţii , îngreunând astfel identificarea
trăsăturilor esenţiale ale fenomenului observat şi calculele
ulterioare.
- stabilirea unui număr prea mic de grupe, cu consecinţe
asupra determinării deosebirilor calitative din cadrul
structurii colectivităţii .

În vederea realizării cât mai corecte cu putinţă a unei grupări pe intervale de variaţie
se impune respectarea următoarelor principii :

1. Principiul omogenităţii grupelor constă în asigurarea unei variaţii minime în

interiorul grupelor.
2. Principiul completitudinii presupune cuprinderea în cadrul intervalelor a tuturor
unităţilor statistice din populaţia cercetată .
3. Principiul unicităţii încadrării în grupe a unei unităţi statistice ce se referă la
apartenenţa acesteia la o singură grupă . Respectarea acestui principiu se
realizează prin precizarea clară a : limitei inferioare ( x inf ) ; limitei superioare ( x ¿ )
; înălţimii intervalului ( h = x ¿ - x inf ) .
3 STATISTICĂ ECONOMICĂ

4. Principiul scindării, respectiv recompunerii successive a grupelor sau intervalelor

ce se bazează pe definirea şi construcţia iniţială a grupelor în aşa fel încât să se
poată realiza o decompunere şi o recompunere facilă a acestora .

Gruparea pe intervale egale de variaţie presupune urmatoarele operaţiuni :

 Stabilirea caracteristicii de grupare ;

 Calcularea amplitudinii variaţiei ;
 Stabilirea mărimii intervalului de grupare ;
 Precizarea limitelor inferioare şi superioare a intervalelor de variaţie ;
 Determinarea numărului unităţilor statistice incluse în fiecare interval .

Amplitudinea variaţiei ( A ) se calculează ca diferenţă între valoarea maximă ( x max ¿şi

valoarea minimă ( x min) înregistrată de caracteristica respectivă :

A = x max - x min;

Mărimea sau înălţimea intervalului de grupare ( h ) se determină pe baza raportului

dintre amplitudinea variaţiei ( A ) şi numărul de grupe ( r ) ales :

A xmax −x min
h= r = ;
r

Pentru determinarea mărimii intervalului de grupare poate fi utilizată şi formula lui

H.A.Sturges , recomandată pentru colectivităţile de dimensiuni relativ mari :

x max−x min
h= 1+ 3 ,322 ∙lg n

Gruparea pe intervale neegale de variaţie este preferabilă în cazul colectivităţilor de

dimensiuni mari, cu structură neomogenă şi o amplitudine de variaţie foarte mare. Rolul
unei astfel de grupări tipologice este de a identifica ‘tipurile’ sau ‘straturile’ calitative şi
de a le izola în grupe distincte .
4 STATISTICĂ ECONOMICĂ