Rousseau si Aristotel.

Viziunile asupra naturii societatii

Cuvinte-cheie: societate, stat, natura umana, zoon politikon, egalitate,

inegalitate, polis, Vointa Generala, politeia, conventie, contract social.

Abstract:

Subiectul acestei lucrari apartine domeniului filosofiei politice, urmarind

evidentierea a cateva trasaturi specifice viziunilor lui Aristotel si Jean-Jacques
Rousseau asupra aparitiei societatii. Folosind metoda comparativa voi expune
aspecte definitorii ale filosofiilor celor doi mari ganditori privind omul, statul, legea si
relatiile dintre ele. Aceste elemente sunt determinante pentru explicarea formarii
societatii umane. Se vor evidentia diferente si apropieri intre viziunile celor doi
filosofi.

Introducere:

In primul rand, pentru a putea observa comparativ cele doua filosofii, trebuie
sa stabilim timpul in care acestea se plaseaza. Aristotel se afla la o departare
considerabila de Rousseau, fiind un ganditor grec antic, marcand secolul al IV-lea
i.Hr, pe cand cel din urma este o personalitate apartinand secolului al XVIII-lea, deci
epocii moderne.

Comparand ideile asupra societatii acestor doi filosofi ce se afla la o distanta

atat de mare unul de celalalt, putem observa evolutia sociala in timp si schimbarile
de mentalitate ce s-au produs in decursul acestei perioade.

Cuprins:

Incep prin a expune cateva aspecte interesant de privit in corelatie, ale ideilor
lui Aristotel si Jean-Jacques Rousseau.

Aparatul filosofic al lui Aristotel este construit in jurul ideii de fericire, ca ultim
scop al vietii omului. Acesta nu poate insa fi atins de catre individul izolat, ci numai
prin asocierea cu ceilalti in cadrul statului. Acest lucru este posibil datorita instictelor
sociale de care omul dispune. El este un zoon politikon (animal social).
Consecutiv, a avut loc progresul continuu al societatii, evoluand de la familie la sat
si apoi la stat. (“Din toate acestea se vede ca statul este o institutie naturala si ca
omul este prin natura sa o fiinta sociala, pe cand antisocialul, prin natura, nu datorita
unor imprejurari ocazionale, este ori un supra-om, ori o fiara, ca acela batjocorit de
Homer”, Aristotel, “Politica”)

In epoca moderna, Rousseau contesta teza sociabilitatii innascute. Teoria

contractului social, sustinuta deopotriva de catre Thomas Hobbes si John Locke,
afirma ca omul, in starea sa naturala este non-sociabil. De aici deriva ca
sociabilitatea este o caracteristica umana dobandita. La Aristotel, statul reprezinta o
institutie naturala, pe cand la Rousseau acesta este un produs artificial, creat pentru
apararea individului de agresivitatea innascuta a semenilor sai. Nu reprezinta o
asociere spontana, ce tinde spre binele comun, ci este bazata pe sentimentul fricii,
avand rol de protectie. Existenta in starea sociala este cauza multor aspecte
negative. Este germenele inegalitatilor; altfel spus, in starea naturala, toti oamenii
erau egali. Diferentele sociale de tot felul au condus omul catre tulburare, confuzie
si noi pasiuni distructive. (“Omul este in intregime masca lui. Nefiind niciodata el
insusi, este totdeauna strain de sine si se simte rau ori de cate ori este obligat sa
coboare in el. Lucrul se explica prin faptul ca omul de lume nu este nimic si ca ceea
ce pare este totul pentru el”).

Pentru Aristotel, forma de guvernamant ideala este reprezentata de politeia,

adica guvernarea celor multi: “In plus fata de cele patru sisteme de guvernamant pe
care oamenii le aduc in discutie (pe numele lor: monarhia, oligarhia, democratia si
aristocratia), mai exista si o a cincea, numita politeia, care deasemenea reprezinta
un sistem de guvernare. Aceasta este uneori neglijata in discutii, deoarece a aparut

abia recent”, “Politeia se situeaza intre democratie si oligarhie” (  Aristotel,

“Politica”). Aristotel este sustinatorul polis-ului de tip atenian. Aici, fiecare cetatean
este liber sa isi exprime opinia, prin cetatean intelegand orice barbat de origine
greceasca. Femeile si copiii nu sunt considerati cetateni, acestia neavand ratiunea
suficient dezvoltata si nici capacitatea de a o folosi cum trebuie. Desi descrierea lui
este exclusivista, nu modifica ideea sa asupra libertatii. Aceasta exclusivitate este
produsul contextului cultural al timpului sau. Mai susceptibile sunt parerile lui
Rousseau despre rolul femeii in societate. Rousseau se aliniaza viziunii traditionale,
care priveste femeia ca si femeie si mama, nu ca cetatean cu drepturi depline. Ele
apartin numai sferei private, pe cand barbatii sunt instruiti intr-o anumita meserie,
invatati sa judece independent, pregatiti ca cetateni intr-o democratie, fiindu-le
permis sa isi exprime liber opiniile si dorintele. ce pare este totul pentru el”).
Referitor la tratarea inegala a celor doua sexe de catre Rousseau, Joel Scwartz, in
lucrarea sa “Politica sexuala a lui Jean-Jacques Rousseau”, aduce in discutie ideea
ca aceasta provine din perceptia sa radical diferita asupra naturii barbatului si a
femeii.

Rousseau a imbinat teoria contractului social cu ideea existentei unei vointe

generale (inalienabila si indivizibila) a colectivitatii, refuzul oricarei vointe politice
individuale sau de partid. Democratia care se putea realiza in practica nu era insa,
pentru Rousseau, cea directa, ci reprezentativa. Aceasta idee si-a gasit aplicatia la
sfarsitul secolului al XVIII-lea in constitutia SUA ca si in cele create de Revolutia
Franceza. De atunci, conceptul de democratie a fost indisolubiil legat de cel de
reprezentare politica si de existenta unei adunari alcatuite din delegati ai poporului.

In privinta sclaviei, Aristotel are tendinta de a apara aceasta institutie,

justificand-o ca si “folositoare nevoilor vietii”. Pentru el, relatia stapan-sclav este una
de reciprocitate; sclavul presteaza servicii pentru stapan, in timp ce stapanul il
coduce pe acesta, caci se porneste de la ideea ca sclavii nu pot avea o ratiune
independenta, de sine-statatoare. Aristotel afirma ca “stapanul este doar stapanul
sclavului, el nu ii apartine acestuia, pe cand sclavul este nu numai sclavul stapanului
sau, ci ii si apartine in totalitate” (Aristotel, “Politica”, Cartea I). In contrast cu aceste
crezuri, Rousseau respinge ideea sclaviei si a posesiei unui alt om, desi recunoaste
sclavia ca existand in unele societati civilizate sub forma dependentei unui om fata
de un altul. El demasca ilegitimitatea acestei institutii, privind din perspectiva
stapanului: “Fac o conventie, pe socoteala ta si numai in favoarea mea; o voi
mentine atat timp cat doresc iar tu o vei pastra atat timp cat doresc ”.
 Ceea ce creeaza o punte de legatura intre cele 20 de secole care il despart
pe Aristotel de Rousseau este conceptul comun de libertate. In ciuda ideilor diferite
despre democratie, sclavie si natura umana, cei doi filosofi impartasesc aceeasi
viziune asupra libertatii. Chiar daca cei doi filosofi vorbesc din perspective si
contexte diferite, ei gasesc solutii similare la problema libertatii individuale in
societate. Toti cetatenii trebuie sa poata participa activ la societatea din care fac
parte. La Rousseau Vointa Generala, iar la Aristotel polis-ul sunt notiunile care
permit cetatenilor sa creeze si sa impuna legi. Desi acestea par sa fie impuneri
conventionale intr-o societate, Aristotel si Rousseau le vad ca unice moduri in care
libertatea poate coexista cu societatea.

Concluzie:

Dupa cum se poate observa din cele aratate mai sus, Aristotel si Rousseau, desi
avand idei diferite despre o guvernare ideala (Vointa Generala si polis-ul), acestea
converg in punctul comun al libertatii individuale. Chiar daca gandirii lor li se impun
limitele timpului si spatiului de care apartin, acestea sunt marturii pretioase ale
modului de a gandi si percepe societatea.
 ARISTOTEL SI ROUSSEAU.
VIZIUNILE ASUPRA NATURII
SOCIETATII

Student: Alina Giosanu

SE, anul III, grupa 2, semestrul I
Seminar: Filosofia politica