Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
EUROPEAN
Nicu Popescu
INTRODUCERE
Obiectivul studiului prezent îl constituie trasarea unor perspective ale relaţiilor dintre
Republica Moldova şi structurile de securitate occidentale, în contextul extinderii Alianţei Nord-
Atlantice şi a formulării Politicii Europene de Securitate şi Apărare (PESA) a Uniunii Europene.
Lucrarea de faţă pleacă de la cîteva asumpţii impuse de evoluţia mediului european de
securitate în ultimul deceniu. Prima dintre acestea este faptul că structurile paneuropene de
securitate, în primul rînd Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), nu s-au
dovedit a fi destul de eficace în prevenirea şi rezolvarea conflictelor de pe continent. Ţinînd cont
de aceasta, vom considera NATO şi Uniunea Europeană, prin Politica Externa şi de Securitate
Comună (PESC), ca fiind elementele pivotale ale sistemului de securitate european pe termen
scurt şi mediu. O atare abordare “NATO-centristă” este justificată atît de procesul de
transformare şi extindere a Alianţei şi de noua relaţie Rusia–NATO conturată după 11
septembrie, cît şi de faptul că rolul de generatori de stabilitate în Europa le revine, în primul rînd,
structurilor de securitate occidentale, şi nu celor paneuropene sau euroasiatice.
O a doua asumpţie ţine de indivizibilitatea securităţii europene. La momentul actual, acest
concept are o sferă de manifestare destul de restrînsă, NATO şi UE fiind singurele organizaţii în
care conceptul se validează1 . Totuşi, ţinînd cont de procesul de extindere a UE şi a NATO,
precum şi de existenţa unui vid de securitate în Estul Europei, vom presupune că NATO şi PESA
vor avea tendinţa de a-şi accentua şi mai mult rolul de instrumente de securitate paneuropene –
atît prin sfera de acţiune, cît şi geografic.
Reieşind din aceste asumpţii, prezentul studiu întreprinde o tentativă de a contura rolul
potenţial al Moldovei în cadrul sistemului de securitate european, ţinînd cont de dezideratul de
integrare al republicii în Uniunea Europeana, consfinţit în documente şi declaraţii oficiale,
considerate de referinţă pentru politica externă. Se va ţine cont şi de alţi factori relevanţi pentru
conturarea rolului Republicii Moldova în sistemul european de securitate, şi anume: deficitul de
securitate al republicii, relaţiile dintre NATO/UE cu alte state europene necandidate la aderare.
Lucrarea de faţă va ţine cont în mare parte şi de aspectele nonmilitare ale securităţii.
Studiul este conceput drept un material care ar facilita conturarea unei strategii de
interacţiune dintre Republica Moldova şi actorii-cheie în procesul de edificare a unui nou sistem
de securitate europeană. Pe parcurs, vom încerca să evidenţiem actorii interesaţi şi sferele de
aplicare a intereselor de securitate ale acestora în Moldova.
ÎNCHEIERE
Situarea favorabila a Moldovei în sistemul european de securitate va rămîne incertă, în
special în condiţiile în care Moldova nu dispune de resursele necesare pentru a promova o politică
externă şi de securitate consistentă. Totuşi, este posibilă obţinerea unor anumite rezultate dacă se
recurge la raţionalizarea eforturilor externe şi interne de sporire a securităţii. Acest obiectiv se
poate realiza numai abordînd o manieră cooperativă de conduită pe plan subregional şi regional.
În condiţiile în care NATO şi Uniunea Europeană vor rămîne elementele pivotale ale
sistemului de securitate european pe termen scurt şi mediu, tendinţa de autoizolare şi/sau
orientare asimetrică spre Est riscă să marginalizeze şi mai mult Moldova în cadrul proceselor
europene, care pot contribui atît la integrarea europeană a ţării, cît şi la izolarea acesteia.
Gradul înalt de interdependenţă a securităţii statelor şi subregiunilor din Europa face
imposibilă rezolvarea problemelor de securitate ale Moldovei într-un plan exclusiv naţional sau
chiar CSI-ist. Vidul de securitate din Estul Europei nu poate dura la nesfîrşit şi interesele
Moldovei dictează o participare cît mai activă la stabilizarea acestei regiuni, care se va efectua
predominant de către structurile occidentale. Această stabilizare se va face ţinînd cont de o seamă
de interese ale Rusiei, dar nu aceasta este actorul principal în stabilizarea Estului.
Pentru rezolvarea propriilor sale probleme, Moldova ar trebui să dezvolte o cooperare mai
intensă în domeniul securităţii cu statele sud-esteuropene şi cu Ucraina. Cadrul regional sud-
esteuropean deschide numeroase posibilităţi de atenuare a problemelor de securitate ale republicii
şi o conectare mai sigură la sistemele de integrare subregională, ca parte a procesului de integrare
europeană.
Extinderea Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene, precum şi interesele acestora în
Asia Centrală şi în regiunea Mării Caspice, sugerează o atenţie sporită pentru flancul sudic al
periferiei UE/NATO, din care face parte şi Moldova. Nu este vorba de ideea de “importanţă
strategică a Moldovei”61, ci de faptul că instabilitatea acestei ţări are repercusiuni pe plan regional
şi, respectiv, securitatea/insecuritatea Moldovei va constitui o sursă de preocupare pentru factorii
de securitate europeni.
Un alt aspect relevant pentru Moldova este faptul că, odată cu extinderea sa, Alianţa devine
interesată în mare parte şi de securitatea statelor europene nemembre ale NATO, focare potenţiale
sau reale de ameninţări la adresa securităţii în sens larg, şi care pot genera probleme de securitate
unor state participante la aranjamentul Nord-Atlantic. În concluzie, vom afirma că există o strînsă
legătură între securitatea statelor de la periferia NATO cu securitatea Alianţei însăşi.
Poziţionarea politică a Moldovei în contextul extinderii NATO şi UE este destul de ambiguă:
pe de o parte, importanţa sa pentru securitatea europeană şi NATO este mult mai redusă decît cea
a Rusiei sau a Ucrainei; dar, poziţia geografică, dimensiunile reduse, existenta diferendului
transnistrean şi fragilitatea statului facilitează eventuala prezenţă politică sporită a NATO/UE în
Moldova, inclusiv prin preocuparea pentru unele aspecte ale securităţii republicii sau prin
prezenţa militară în cazul izbucnirii unei crize interne. Chiar dacă asigurarea securităţii republicii
ar trebui să le revină în primul rînd factorilor interni, capacitatea Moldovei de a depăşi cu succes
crizele care afectează statul este destul de incertă, ceea ce măreşte probabilitatea unei implicări
directe a factorilor externi în aplanarea problemelor de securitate a Moldovei, pentru a nu permite
proliferarea instabilităţii.
În următorul deceniu, probabilitatea că Moldova va rămîne un generator de instabilitate
regională, în comparaţie cu vecinii săi, este destul de ridicată. Chiar şi în cazul rezolvării formale
a diferendului transnistrean, integrarea militară, politică, economică şi socială a spaţiului din
stînga Nistrului va dura destul de mult şi ar putea genera pe parcurs tensiuni cu repercusiuni
pentru întreaga Moldovă, care s-ar proiecta la scară regională.
Europa de Sud-Est (ESE) rămîne principala sursă de instabilitate în spaţiul european. Politica
Moldovei în procesele din Sud-Estul Europei nu este suficient de consecventă. Formal, Moldova
este membră a Pactului de Stabilitate, însă avantajele acestui statut rămîn în mare parte
nevalorificate. Există o tendinţă de a subestima importanţa prezenţei politice a Moldovei în Sud-
Estul Europei. Or, eforturile de promovare a intereselor economice ale ţării nu vor da niciodată
rezultatul dorit dacă Moldova neglijează şi alte aspecte ale colaborării în regiunea respectivă –
politică, de securitate şi umanitară. Importanţa bunelor relaţii cu vecinii trebuie realizată în
practică, nu în declaraţii. Dacă acest handicap nu este depăşit, sau chiar este agravat din cauza
situaţiei interne precare, atunci Moldova poate fi definitiv izolată de întreg spaţiul Est şi Sud-
esteuropean.
În Europa de Sud-Est, Moldova ar trebui să lucreze în vederea întăririi gradului de cooperare,
la nivel bilateral şi regional, pe următoarele direcţii:
– instituirea unui mecanism permanent de schimb de informaţie cu Centrul SECI şi cu
Europolul despre persoanele şi reţelele cu posibile conexiuni la traficul de arme şi
spălarea de bani din Transnistria;
– schimbul de informaţie privind persoanele şi reţelele implicate în traficul de oameni care
acţionează pe teritoriul Moldovei;
– invitarea unor efective de vameşi din statele sud-esteuropene la punctele de trecere a
frontierei estice (atunci cînd acestea vor fi instituite) pentru control comun;
– dezvoltarea infrastructurii de control a hotarelor estice, care se poate face şi prin
programul de asistenţă TACIS acordat de către UE;
– securizarea hotarului cu România pentru a depista şi a reduce numărul de persoane care
tranzitează ilegal Moldova pentru a ajunge în Europa.
Lansarea de către UE a Procesului de Stabilizare şi Asociere pentru Europa de Sud-Est şi
eventuala reformă a Pactului de Stabilitate poate avea două consecinţe diametral opuse pentru
Moldova:
– creşterea şanselor Republicii Moldova de a se asocia la UE, în condiţiile în care îşi
anunţă explicit dorinţa de a fi inclusă în Procesul de Stabilizare şi Asociere şi întreprinde
eforturi pentru a dezvolta relaţiile regionale. Argumentele Republicii Moldova pentru
includerea în PSA ar fi complementaritatea PSESE şi PSA şi inadmisibilitatea
discriminării;
– Pactul devine de facto mecanism al PSA, iar Moldova nu este admisă în Procesul de
Stabilizare şi Asociere – atunci posibilităţile de acces la mecanismele PSESE devin
minime. În cazul acesta probabilitatea Moldovei de integrare europeană prin Pactul de
Stabilitate se reduce drastic, precum şi posibilele beneficii directe rezultate din statutul de
membru al PSESE.
Nivelul relaţiilor Ucraina–UE este de o calitate superioară relaţiilor Moldova–UE. Ucraina
nu este perceput drept un stat “furnizor de instabilitate”, calificativul fiind valabil pentru
Moldova. Relaţiile de parteneriat dintre Ucraina şi vecinii săi din Vest, în primul rînd Polonia,
sînt net superioare calităţii relaţiilor Republica Moldova–România.
Dacă Ucraina se va arăta şi în continuare drept un partener relativ stabil şi previzibil pentru
Occident, iar autorităţile Republicii Moldova nu vor căuta să detensioneze relaţiile cu vecinii şi
vor subestima importanţa angajamentelor internaţionale, treptat, instituţiile europene ar putea
credita mai mult viziunea Ucrainei asupra evoluţiilor din Moldova, inclusiv asupra conflictului
transnistrean.
Existenţa unui forum “20” Rusia–NATO va avea şi repercusiuni pentru întreg spaţiul
postsovietic. Implicarea Rusiei în procesul de luare a deciziilor în Alianţă va constitui un suport
logic pentru aplicarea principiului de reciprocitate, în urma căruia şi NATO urmează să joace un
rol sporit în aria considerată tradiţional o sferă de influenţă exclusivă a Rusiei. De facto, Federaţia
Rusă devine un element care contribuie, contrar retoricii sale anterioare, la finalizarea tranziţiei
spre “noul” NATO. În perspectivă, Rusia are nevoie de existenţa unui NATO credibil şi capabil
să reacţioneze la noile ameninţări de securitate. Factorul occidental se va face din ce în ce mai
resimţit în Republica Moldova. Atît în cazul unor tendinţe pozitive în relaţiile Moscova–
Bruxelles, cît şi în caz contrar, Occidentul nu ar mai fi dispus să încredinţeze Rusiei monopolul
intr-o regiune adiacentă UE şi NATO după extinderea acestora.
Logica relaţiilor Rusia–UE sugerează că nu ar putea fi excluse şi anumite operaţiuni de pace
conduse de Rusia (eventual, sub mandatul OSCE) în CSI, la care ar participa forţe ale UE sau
NATO.
Interesele Moldovei în domeniul securităţii ar putea fi rezumate în două puncte majore:
– integrarea deplină în structurile politice, economice şi de securitate europene;
– consolidarea internă a statului şi, respectiv, a rolului său de generator de securitate şi
factor de stabilitate pe plan subregional.
Priorităţile Moldovei în domeniul securităţii ar dicta o conexiune cît mai apropiată, eventual
integrală, la eforturile structurilor europene, în special cele politice, de securitate şi apărare, care
vizează edificarea unei noi arhitecturi de securitate europene. Conectarea politică şi militară la
acestea trebuie să devină un mecanism, şi nu un rezultat al integrării europene a ţării. Operaţiunile
de pace din Europa ar constitui un bun mecanism de cooperare şi schimb de experienţă cu state
mai avansate decît Moldova pe calea integrării europene. Totodată, colaborarea mai intensă cu
alte state central- şi esteuropene va constitui un factor care poate reduce eventuala izolare a
Moldovei după extinderea UE/NATO şi ar putea contribui la minimizarea decalajului faţă de alte
state esteuropene mai avansate în reformele din domeniul securităţii.
O astfel de cooperare ar contribui la realizarea unor interese de securitate ale Moldovei –
transferul de experienţă (spre Moldova) în edificarea unor forţe armate de tip nou; stabilirea unor
relaţii de încredere cu statele vecine şi stabilitatea regională. În acest sens, Moldova poate
întreprinde o serie de activităţi în plan bilateral, ca de exemplu:
– încheierea unor acorduri de colaborare bilaterală cu statele vecine la nivelul anumitor
categorii de forţe;
– efectuarea mai intensă a vizitelor de lucru la diferite niveluri;
– lansarea ideii de creare a unei unităţi mixte trilaterale România–Moldova–Ucraina de
menţinere a păcii;
– prezenţa politică mai accentuată la acţiunile PpP, atunci cînd participarea militară la
aceste exerciţii este mai dificilă.
O politică de securitate care ar accentua dezideratul de integrare europeană şi capacitatea
cooperativă a republicii ar putea avea importante repercusiuni şi asupra relaţiei politice Moldova–
UE. Pentru Moldova este importantă susţinerea din partea UE/NATO pentru accelerarea
reformelor (inclusiv în domeniul militar), sprijinul în rezolvarea problemei transnistrene, asistenţa
în vederea soluţionării aspectelor legate de proliferarea riscurilor neconvenţionale (corupţie,
crima organizată) etc. Pentru UE ar fi importantă contribuţia la transformarea Moldovei intr-un
furnizor, şi nu consumator, de securitate; securizarea hotarelor estice ale ţării; rezolvarea
conflictului transnistrean; neproliferarea armelor convenţionale şi eventual a materialelor
radioactive etc.
O relaţie mai apropiată Moldova–UE ar constitui şi un important factor de reducere a
asimetriei dintre relaţiile UE–Moldova şi Moldova–Rusia. Influenţa rusă este foarte importantă în
Republica Moldova, şi nu este exclus că aceasta va creste în viitorul apropiat. Un astfel de
dezechilibru poate afecta securitatea Moldovei în condiţiile în care Rusia, deseori, continuă să
abordeze relaţiile din CSI intr-o manieră unilateralistă. Interesele de securitate ale Republicii
Moldova necesită, cel puţin, o echilibrare a “parteneriatului strategic” dintre autorităţile de la
Chişinău şi Federaţia Rusă. Guvernele Moldovei sînt mult mai vulnerabile în faţa presiunilor din
partea Rusiei, iar prezenţa politică a statelor occidentale în dialogul Rusia–Moldova extinde
posibilitatea Moldovei de a manevra.
Interesele de securitate ale UE în Moldova, ca şi cele ale NATO dealtfel, se referă la două
aspecte, interconectate: conflictul transnistrean şi problemele de securitate neconvenţională (de la
corupţie pînă la trafic de fiinţe umane şi armament). UE a reiterat de mai mult ori poziţia conform
căreia stabilitatea Republicii Moldova contează pentru Uniune. În cîţiva ani Moldova se va afla la
hotarele unei UE extinse şi problemele interne ale acestei ţări – guvernare slabă, Transnistria,
criza economică perpetuă, crima organizată, emigrarea şi încetinirea reformelor – se vor proiecta
şi în afara graniţelor republicii. În acest context, interesele generale ale UE s-ar rezuma la:
– încurajarea stabilizării şi creşterii economice, reducerea sărăciei şi consolidarea
democraţiei;
– susţinerea unei reglementări politice a diferendului transnistrean;
– asigurarea retragerii complete a trupelor ruseşti din Transnistria în conformitate cu
prevederile OSCE.
Una dintre modalităţile esenţiale de promovare a intereselor de securitate ale Republicii
Moldova este promovarea unei politici externe şi de securitate active, prin care s-ar accentua că
dificultăţile de securitate interne poartă un caracter provizoriu, şi care ar sugera că Moldova poate
învăţa şi implementa experienţa altor state în depăşirea problemelor sale.
Poziţia Moldovei faţă de extinderea NATO ar trebui să rămînă cît se poate de pozitivă.
Dominarea spaţiului informaţional al republicii de către media rusă, care se opune vehement
extinderii NATO, poate avea repercusiuni asupra opiniei publice în acest sens, în special atunci
cînd în interiorul statului nu este promovată o viziune proprie asupra intereselor de securitate ale
Moldovei.
Printre aspectele extinderii NATO favorabile Moldovei menţionăm:
– stabilizarea politică internă şi extinderea spaţiului democratic în Europa. Perspectiva
aderării la NATO, ca şi la UE, este un factor care încurajează transformările pozitive din
statele candidate prin necesitatea de a corespunde unor criterii mai curînd politice decît
militare;
– statele esteuropene, ancorate în structurile europene, sînt nişte parteneri mai stabili şi mai
credibili de dialog (pentru Moldova), decît statele neintegrate. În general, Moldova este
interesată în extinderea spre Est a modelului de conduită “state mici – state mari”,
specific Europei Occidentale;
– modelul de securitate cooperativă promovat de NATO contribuie nu doar la stabilizarea
statelor membre, ci şi la “exportul” de securitate (şi de valori) în afara hotarelor sale.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru UE;
– NATO şi UE vor exista şi în calitate de instrumente de prevenire, gestionare şi depăşire a
crizelor în Europa, avînd la dispoziţie un spectru suficient de mecanisme politice,
financiare şi militare pentru a contribui la depăşirea crizelor interne din state printre care
se poate număra şi Moldova;
– NATO şi iniţiativele sau instituţiile afiliate (MAP, PpP, EAPC) sînt elemente importante
care facilitează procesul de integrare europeană şi implementează modele de conduită
internaţională cooperativă.
Orice progres în relaţiile Moldova–UE/NATO şi, implicit, avansarea pe făgaşul integrării
europene, sînt condiţionate în mare parte de evoluţiile interne din republică. Anume evoluţiile din
interiorul statului, şi nu extinderea organismelor occidentale, vor fi factorii care pe viitor ar putea
accentua izolarea externă a ţării. Pentru Moldova, marea problemă constă în faptul că este un stat
instabil, generator de insecuritate (socială, militară, politică) proiectată în afara hotarelor sale. În
mod normal, reacţia vecinilor va fi să se izoleze de această insecuritate ce-şi are sursă în
Moldova. O a doua problemă este faptul că Moldova nu numai generează insecuritate, ci şi
constituie o extindere a instabilităţii din Est, întreprinzînd foarte puţine activităţi pentru a-şi
securiza hotarele cu Ucraina (inclusiv pe porţiunea controlată de Chişinău şi nu de autorităţile
separatiste de la Tiraspol). Cu cît mai permeabilă va fi întreaga frontieră moldo-ucraineană pentru
fluxul de persoane din Asia (inclusiv din statele membre CSI), cu atît mai mult se va accentua
izolarea Moldovei faţă de spaţiul european prin închiderea frontierei UE pe Prut.
O eventuală măsură care ar spori percepţia Moldovei drept un stat sud-esteuropean, ar fi
extinderea spectrului mecanismelor de securitate regională la care participă Moldova. În acest
sens, anumite beneficii politice şi de imagine ar aduce participarea Moldovei la Forţa
Multinaţională de Pace în Sud-Estul Europei (MPFSEE) şi Procesul Reuniunii Miniştrilor
Apărării din Sud-Estul Europei (SEDM). La o primă etapă ar fi benefică cel puţin trimiterea unor
observatori din partea Moldovei la Comitetul Director Politico-Militar (PMSC) al MPFSEE şi la
SEDM. Menţionăm că neutralitatea republicii nu poate fi invocată în defavoarea unor astfel de
acţiuni şi că acestea ţin doar de voinţa politică a autorităţilor.
O altă măsură ar fi “integrarea regională” a problemelor de securitate ale Republicii
Moldova. Problemele de securitate ale ţării sînt în mare parte similare cu cele ale Macedoniei,
Albaniei sau Bosniei şi, de asemenea, nu pot fi rezolvate decît intr-un context regional mai larg.
Nimeni nu poate împiedica Moldova să discute pe deplin problemele sale de securitate în cadrul
unor aranjamente sud-esteuropene, altele decît PSESE – Centrul SECI (de combatere a crimei
organizate) sau procesul lansat prin adoptarea Cartei de Evaluare a Provocărilor şi Oportunităţilor
Regionale în Sud-Estul Europei (SEECAP).
Rezolvarea sau diminuarea impactului provocărilor la adresa securităţii Republicii Moldova
nu se poate realiza prin (auto)izolarea politică de Sud-Estul Europei, şi nici prin orientarea
exclusivă şi dezechilibrată spre structurile CSI. Din contra, o deschidere prea mare spre CSI,
inclusiv transparenţa excesivă a întregului hotar moldo-ucrainean, după cum menţionam,
avantajează traficul de persoane şi droguri din Asia spre Europa, constituind o ameninţare
flagrantă pentru securitatea Moldovei, dar şi una din cauzele majore ale izolării republicii de
spaţiul vestic.
O politică cît de cît rezultativă în Europa de Sud-Est, care ar demonstra dorinţa şi capacitatea
de cooperare a Republicii Moldova, ar putea duce cu timpul nu numai la atenuarea unor probleme
de securitate, dar şi la o percepţie externă mai pozitivă a Moldovei. Obiectivul politicii externe a
Moldovei pe termen scurt/mediu ar trebui să fie asocierea la UE, care se poate atinge cel mai uşor
prin Procesul de Stabilizare şi Asociere pentru Europa de Sud-Est, regiune în care Moldova
trebuie să fie cît mai prezentă.
La nivel academic şi semioficial, în Occident este sugerat interesul de a participa mai
consistent la rezolvarea problemelor de securitate (actuale şi viitoare) ale Moldovei, fără a
exclude chiar o eventuală implicare ce ar depăşi limitele unor operaţiuni umanitare. Uniunea
Europeană nu a exclus posibilitatea unei eventuale participări militare la menţinerea păcii în
Transnistria sub mandatul OSCE şi în cadrul unei forţe compuse predominant (dar nu exclusiv)
din trupe ruseşti. De asemenea, există semnale precum că o criză de proporţii în Moldova ar
atrage NATO sau UE în operaţiuni de pacificare sau umanitare în republică.
Prezenţa militară a unor state NATO în Uzbekistan, Kîrgîzstan şi (eventual) în Georgia
constituie alte impulsuri în favoarea asigurării unui coridor de stabilitate pe ruta Europa-Asia
Centrală. Toate aceste lucruri se suprapun pe politica energetică a SUA şi UE care vizează
accesul la hidrocarburile din regiunea Caspică şi asigurarea unor rute de tranzit sigure. În acest
context, şi aderarea României şi Bulgariei la NATO capătă o nouă dimensiune – cea de întărire a
parteneriatului NATO cu Georgia şi Ucraina, şi de conectare la spaţiul Asiei Centrale şi regiunea
Caspică. Una din problemele asigurării acestei conexiuni este deficitul de securitate în flancul
sudic al Ucrainei, afectat de conflictul transnistrean “îngheţat”.
Planificarea de securitate a Moldovei ar trebui să prevadă eventualitatea ca republica să
recurgă la posibilităţile politico-militare ale NATO şi ale UE pentru stabilizarea ţării, iar acestea
prevăd o creştere a interoperabilităţii şi o apropiere de standardele NATO. Ţinînd cont de acestea,
Moldova este interesată să elaboreze un cadru de relaţii cît mai mult posibil dezvoltate cu
structurile de securitate occidentale, care ar constitui nu doar un factor de stabilizare a ţării, dar şi
un instrument-cheie de integrare europeană a Moldovei.
Note
1
Gheorghe Ciascai, În căutarea unei scale de securitate, Sfera Politicii nr. 99, decembrie 2001, pag.2.
2
Un concept românesc privind viitorul Uniunii Europene, selecţie de studii, Iaşi, Polirom, 2001, pag. 109.
3
Treaty of the European Union, Title V, Article J.4.
5
Un concept românesc privind viitorul Uniunii Europene, pag. 110.
6
Aceste trei tipuri de operaţiuni poartă numele de “misiuni de tip Petersberg”.
7
Pentru o documentare mai detaliată asupra aspectelor juridice ale PESA sugerăm următoarele documente:
Consiliul European de la Cologne, 3–4 iunie 1999, Concluziile preşedinţiei, paragrafele 55–56, şi Anexa III
la Concluzii. Consiliul European de la Helsinki, 10–11 decembrie 1999, Concluziile Preşedinţiei,
paragrafele 25–29; Anexa IV – Raportul Preşedinţiei pentru Consiliul European de la Helsinki cu privire la
“Întărirea politicii europene comune în domeniul securităţii şi Apărării” şi “Gestiunea nonmilitară de către
UE a crizelor”. Consiliul European de la Santa Maria de Feira, 19–20 iunie 2000, Concluziile Preşedinţiei,
paragrafele 6–12. Anexa I “Raportul Preşedinţiei despre întărirea politicii europene comune în domeniul
securităţii şi Apărării”. Consiliul European de la Nice, 7–9 decembrie 2000, Concluziile Preşedinţiei, partea
IV, paragraful 13–14; Anexa VI.
8
Pentru o evaluare mai detaliată a Operaţiunii Forţa Aliată vezi: UK Ministry of Defence – “Kosovo – An
account of the crisis – Operation Allied Force: NATO Air campaign in FRY”.
http://www.mod.uk/news/kosovo/account/stats.htm.
9
US Air Force a efectuat aproape 90% din misiunile de supresiune a sistemelor antiaeriene şi de
realimentare cu combustibil în zbor; circa 60% din misiunile de atac şi a celor de recunoaştere şi
monitorizare a adversarului. RAND, European Contribution to Operation Allied Force, pag. 30, tabel MR–
1391–2,1; http://www.rînd.org/publications/MR/MR1391/
10
European Military Prospects in the wake of September 11th: towards a Rapid Reaction Force or re-
nationalization of security and defence?, Nicu Popescu; Okno, Moscow State University of International
Relations – MGIMO, decembrie 2001, Moscow, Russia.
11
European Council of Laeken: Presidency Conclusions, paragraful 6;
http://europa.yam.ro/ipp_news/eu/decembrie2001/17/1.html
12
Annex II Declaration on the operational capability of the Common European Security and Defence
Policy http://europa.yam.ro/ipp_news/eu/decembrie2001/17/4.html
13
Ministrul Apărării al Marii Britanii Geoff Hoon afirma: “Trebuie să ne asigurăm că scopurile RRF sînt
relevante pentru pericolele de astăzi. Aceste scopuri au fost trasate la începutul anilor ’90 şi se refereau la
misiuni de tip Petersberg” şi, prin urmare, nu ţin cont de pericolul terorismului”. The Wall Street Journal
Europe, 12 octombrie 2001.
14
RAND, The European Security and Defense Policy: NATO’s Companion – or Competitor? pag. XIV;
http://www.rînd.org/publications/MR/MR1463/
15
Op. cit.
16
Mai multe despre pericolele marginalizării UE găsiţi în cuvîntarea A Global Dimension for a Renewed
Transatlantic Partnership Remarks by Lord Robertson, NATO Secretary General; 19.02.2002;
http://europa.yam.ro/ipp_news/eu/februarie2002/20/1.html
17
http://www.nato.int/docu/pr/1999/p99–065e.htm
18
Art. 5 al Tratatului de la Washington, 4 aprilie 1949: – ţările semnatare au convenit că un atac armat
împotriva uneia sau a mai multora dintre ele va fi considerat un atac împotriva tuturor.
http://www.nato.int/docu/basictxt/treaty.htm
19
Un concept românesc privind viitorul UE, pag.122
20
Slovenia, Slovacia, România, Bulgaria, Lituania, Letonia, Estonia, Macedonia, Albania.
21
În acest studiu prin noţiunea de Pactul de Stabilitate vom avea în vedere Pactul de Stabilitate pentru
Europa de Sud-Est (PSESE), lansat la Consiliul European de la Cologne în vara 1999. Precizăm acest fapt
pentru a evita orice confuzie cu Pactul de Stabilitate (Stability and Growth Pact) – aranjament economic
european care vizează stabilitatea bugetară şi reducerea datoriilor statelor membre UE; şi nici cu Pactul de
Stabilitate pentru Europa (Planul Balladur) propus în 1993 care prevedea organizarea a două mese
regionale – pentru Europa Centrală şi de Est şi pentru regiunea Baltică.
22
Intrarea în vigoare a Acordurilor Europene semnate în 1993.
23
După cum vedem şi aici, relaţiile bilaterale cu statele din regiune sînt de primă importanţă, lucru reiterat
de nenumărate ori de oficiali europeni, şi neglijat la Chişinău.
24
O prezentare a criteriilor de la Copenhaga – http://europa.yam.ro/rubrici/pre-aderare/cum_arata.html.
25
Bodo Hombach, Concluding Remarks, Stability Pact Regional Conference, Bucharest, 26 octombrie
2001.
26
More Europe: Program of the Spanish Presidency of the EU 1–1/30–6–2002, paragraful 5,8;
http://europa.yam.ro/ipp_news/eu/ianuarie2002/11/1.html.
27
The Economist, Survey of Europe – A Work in progress, pag. 15; 23.10.1999.
28
Curentul, NATO are mari planuri pentru Ucraina, 5 martie 2002.
29
Common Strategy of the EU on Ukraine, http://ue.eu.int/pesc/strategies/ukraine/ukEN.pdf.
30
Această tendinţă este relativă pentru că nu intentionăm să comparăm Kievul cu statele candidate la UE şi
NATO, care, bineînţeles, au relaţii mult mai strînse.
31
800 de persoane, dintre care 300 ucraineni; Partnership in Action, NATO 2001, pag. 9.
32
Eficacitatea acestor măsuri este relativ redusă, dar constituie un pas înainte comparativ cu declaraţiile
fără substanţă lansate de Chişinău.
33
Aceasta se referă şi la relatiile cu Consiliul Europei, CPLRE, România, Ucraina.
34
Sferele cele mai probabile – controlul frontierelor, combaterea traficului de arme, droguri şi persoane etc.
35
În octombrie 2001 Copreşedintele Comitetului parlamentar de Cooperare Republica Moldova–UE,
Elisabeth Schroeder anunţa ca spijină poziţia Moldovei pe problema ştampilelor vamale, şi că va
întreprinde demersuri pe lîngă autorităţile ucrainene în favoarea Moldovei. Iar în paragraful 21 al
Declaraţiei comune UE-Ucraina de la Ialta “UE accentuează necesitatea de a întări controlul la frontiera
dintre Moldova şi Ucraina”.
36
Rusia şi Statele Unite “vor conlucra alături de NATO şi de alte state NATO, cu scopul de a ameliora,
întări şi intensifica relaţia dintre Alianţă şi Rusia, în vederea dezvoltării unui mecanism nou şi eficient de
consultaţii, cooperare, adoptare de decizii comune şi realizare de acţiuni coordonate/comune”. Noiembrie
2001, Declaraţia Comună Bush-Putin, Crawford, Texas, SUA. NATO Review, iarna 2001/2002, pag. 21.
37
NATO–Russia Permanent Joint Council Meeting at the Level of Defence Ministers held in Brussels on
18 december 2001; http://europa.yam.ro/ipp_news/eu/decembrie2001/19/4.html
38
William Matser, în Oficiul NATO pentru Europa Centrală şi de Est scria: “... formatul “19 plus 1”
devenise “19 versus 1”, şi schimbul de opinii dintre NATO şi Rusia deseori insemna doar repeterea unor
atitudini binecunoscute deja”. NATO Review, Iarna 2001/2002, pag. 20.
39
Moscow Times, NATO: Russia Talks Reaching “Maturity”, 26.02.02, pag.3.
40
Art. 52 al Conceptului Strategic al Alianţei din aprilie 1999.
41
Art. 24 al Conceptului menţionează printre acestea terorismul, actele de sabotaj şi crima organizată care
ar afecta fluxul de resurse vitale către statele membre, deplasarea necontrolată a unor mari fluxuri de
persoane din cauza conflictelor armate etc.
42
Aceasta se referă doar la acţiuni ce nu cad sub incidenţa art. 5 al Tratatului de la Washington care
proclamă principiul Apărării comune.
43
Ar fi interesant să notăm faptul că NATO a “trecut” hotarul fostei URSS nu în Ţările Baltice, cum se
preconiza pe parcursul ultimului deceniu, ci mai întîi în Uzbekistan, Kîrgîzstan şi, parţial, în Georgia.
44
Mediafax/Gazeta Româneasca, 8 martie 2002, pag.1: “Extinderea NATO va trebui sa respecte principiul
regional” – afirma Bruce Jackson.
45
După cum s-a văzut în timpul operaţiunilor din Kosovo şi Afganistan, chestiunea edificării unui scut
antirachetă şi denunţarea Tratatului Anti-Balistic (ABM); eventualitatea extinderii operaţiunii antitero
asupra Irakului în 2002 etc.
46
Actualmente Dr. Javier Solana Madariaga.
47
Dmitri Danilov, Şeful Secţiei Securitate Europeană al Institutului Europei de sub egida Academiei de
Stiinţe ruse; “Naskoliko ustoichivy nashi prioritety”, Nezavisimaya Gazeta, 11 martie 2002.
48
Operaţii militare, altele decît războiul, sînt “acţiuni speciale, desfăşurate de către forţele armate, la pace,
criză şi conflict, în vederea indeplinirii unor scopuri şi obiective strategice care au ca finalitate: (a)
prevenirea, descurajarea, limitarea sau lichidarea unor situaţii conflictuale de amploare şi intensitate mai
mică, precum şi sprijinirea autorităţilor civile în situaţii de criză internă”. Scopurile generale ale unor astfel
de operaţii sînt: descurajarea/prevenirea războiului, protejarea/promovarea interesului naţional, spijinirea
comunităţii internaţionale (ONU, UEO, OSCE etc.) în promovarea păcii şi securităţii; spijinul autorităţilor
civile, asigurarea accesului liber la resursele esenţiale, spijinul organizaţiilor umanitare, diminuarea unor
surse de risc şi ameninţare etc. Caracteristicile esenţiale ale “operaţiunilor, altele decît războiul” sînt: (1)
caracterul selectiv şi restrictiv în utilizarea factorilor de putere; (2) obiectivele sale strategice sînt îndreptate
spre protejarea/realizarea unor interese vitale şi au ca finalitate descurajarea războiului şi promovarea păcii;
(3) componenta civilă şi politică a operaţiilor este mai importantă decît cea militară, aceasta din urmă
nefiind principalul actor al operaţiei; (4) presupun reguli de angajare mult mai stricte, folosirea forţei numai
pentru autoapărare şi, ca ultimă instanţă, poartă, de regulă, un caracter multinaţional şi se desfăsoară în
afara teritoriului naţional. (Mircea Ovidiu Mândru, Lumea între războiul rece şi pacea fierbinte, Bucureşti
2000, pag. 62–63.)
49
Faptul că aceste aspecte sînt atribuite interesului UE pentru o relaţie mai strînsă cu Moldova, semnifică
existenţa unei convergenţe sporite între interesele regionale ale UE şi ale Moldovei, şi nu ideea că aceste
interese nu sînt şi ale Moldovei.
50
Spunem o echilibrare pentru că în condiţiile actuale este puţin probabilă o reorientare drastică spre UE
sau NATO.
51
A se vedea condiţiile de achiziţionare a gazului rusesc de către Moldova care, conform majorităţii
analiştilor de la Chişinău, dezavantjeaza Moldova; sau Tratatul de Bază moldo-rus prin care Moldova
recunoaşte “importanţa limbii ruse” în cadrul sistemului de învăţămînt al Moldovei şi acordarea statutului
de garant în procesul de reglementare a diferendului tranistrean, fapt care consfinţeşte posibilitatea de
implicare a Rusiei în afacerile interne ale Moldovei.
52
De exemplu, în chestiunea retragerii trupelor ruseşti staţionate în Transnistria în conformitate cu
prevederile OSCE de la Istanbul 1999, rolul de “avocat principal” al respectării acestor documente a revenit
nu guvernelor Moldovei (în special celor de după anul 2000), cum ar fi logic, ci ţărilor sau structurilor
europene.
53
South East Europe Common Assessment Paper on Regional Security Challenges and Opportunities
observa că “percepţia internaţională a regiunii drept o sursă de insecuritate şi instabilitate este o problemă
care, deşi nu este o provocare la adresa securităţii ca atare, are un impact negativ asupra unei serii întregi de
sfere importante pentru stabilitatea şi securitatea regiunii – de la invesţitiile în economie, pînă la ritmul
integrării europene” art.14 j.
54
În acest sens, vechile aranjamente de securitate aplicabile regiunii – de exemplu, Tratatul privind Forţele
Armate Convenţionale în Europa (modificat) – nu mai corespund realităţilor, deoarece nu se referă decît la
asigurarea unei balanţe interstatale, şi nu intrastatale.
55
Parametrii eventualei participări a RRF/PESA în regiune depind de viitoarea divizare a funcţiilor dintre
NATO şi UE privind “prioritatea de acţiune” PESA sau NATO. Unul dintre scenariile propuse de
“diviziunea muncii” este orientarea regioanală a PESA, şi orientarea globală a NATO. În acest caz, NATO
s-ar vedea substituit de RESA/RRF în Sud-Estul Europei. Însă, dezavantjul principal al unei atare diviziuni
ar fi marginalizarea militară şi mai accentuată a UE în cadrul Alianţei Europa-America de Nord.
56
NATO Enlargement, 2000–2015, pag. 79; Tom Szayna, RAND.
57
The Economist, Survey of NATO – Knights In Shining Armour, 24.04.1999
58
Realizarea proiectelor UE Traceca şi Inogate, şi reuşita GUUAM ar asigura Moldovei anumite beneficii
nu doar economice, ci şi de securitate. Acestea ar rezulta din interesul actorilor implicaţi în securitatea
acestor rute şi, implicit, al statelor respective.
59
The Post-Sept. 11 impetus for NATO Enlargement, The Wall Street Journal Europe, 22 martie 2002, pag.
A7.
60
Aşa cum s-a întîmplat în Macedonia în 2001.
61
Considerăm că această idee nu a făcut decît să genereze o supraestimare a capacităţii Republicii Moldova
în plan extern, ceea ce nu întodeauna a contribuit la promovarea unei politici externe destul de realiste ca să
fie şi rezultativă.
BIBLIOGRAFIE
Studii:
• Gheorghe Ciascai, În căutarea unei scale de securitate, Sfera Politicii, Bucureşti, nr. 99,
decembrie 2001.
• The Changing Quality of Stability în Europe, RAND, 1999.
• Aspects Juridiques de la Politique Européenne de Sécurité et de Défense, Lydia
Pnevmaticou, Institute for Security Studies – Western European Union (ISS-WEU),
2001.
• Военные Перспективы ЕС после 11 сентября: к Силам Быстрого Реагирования или
к ренационализации политики безопасности и обороны?; Nicu Popescu, MGIMO,
2002.
• The New security Dimensions: Europe after the NATO and EU enlargements. Stockholm
International Peace Research Institute (SIPRI), 2001.
• The European Security and Defense Policy: NATO’s Companion – or Competitor?
RAND, 2002.
• European Contribution to Operation Allied Force, RAND, 1999.
• Nicu Popescu, Scenarii ale extinderii NATO, Chişinău, Institutul de Politici Publice,
2002.
Cărţi:
• Un Concept Românesc privind viitorul Uniunii Europene. Selecţie de studii, Polirom,
2001.
• Michel Foucher, La République Européene, Moscou, 1999.
• Mircea Ovidiu Mîndru, Lumea între războiul rece şi pacea fierbinte, Bucureşti, 2000.
• США и Европа: перспективы взаимоотношений на рубеже веков; под. ред. Уткина,
Москва, 2000.
• Peter van Ham, Europe’s New Defense Ambitions: Implications for NATO, the US and
Russia. Marshall European Center for Security Studies.
Documente:
• Treaty of the European Union, Title V.
• The Alliance’s Strategic Concept, North Atlantic Council, Washington D.C, 23–24 April
1999.
• Common Strategy of the EU on Russia, Brussels, 12 May 1999.
• European Council Common Strategy on Ukraine, 11 december 1999.
• South East Europe Common Assessment Paper on Regional Security Challenges and
Opportunities Budapest, Hungary, May 2001.
• http://www.nato.int/docu/comm/2001/0105-bdp/d010530b.htm.
• Sommet UE–Russie: Déclaration Conjointe, Bruxelles, 3 octobre 2001.
• Declaration on the Contribution of the Countries of South Eastern Europe to the
International Fight against Terrorism, 26 October 2001, Bucharest.
• Concluding Remarks of Special Co-ordinator Bodo Hombach, Stability Pact Regional
Conference, 26 October 2001.
• Annex II to the Presidency Conclusions, European Council meeting in Laeken, 14–15
December 2001 – Declaration on the Operational Capability of the CESDP.
• NATO/Russia PJC Meeting at the Level of Defence Ministers, December 18, 2001.
• Comunicat M.Ap.N România privind reuniunea Miniştrilor Apărării din ţările membre
SEDM, M.Ap.N, 21.12.01.
• More Europe: Program of the Spanish Presidency of the EU 1–1/30–6–2002, M
54995/2001.
Articole:
• The Post-Sept. 11 impetus for NATO enlargement, The Wall Street Journal Europe, 22
March 2002, pag. A7.
• Suddenly Such Good Neighbours, Economist, November 10th, 2001.
• Дмитрий Данилов, Россия и Европа в системе меняющихся международных
отношений, Независимая Газета, 11.03.2002.
• William Matser, Towards a New Strategic Partnership, NATO Review, winter
2001/2002.
• Limit Cases, Survey of Europe, The Economist, 23.10.1999, pag.14.
• Survey of NATO, The Economist, 24.04.1999.
Pagini web:
http://europa.eu.int
http://europa.yam.ro
http://www.stabilitypact.org
http://www.nato.int
www.rînd.org
www.sipri.org
www.iss-eu.org