Sunteți pe pagina 1din 1

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării – Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

EXAMENUL DE BACALAUREAT – 2009


Probă scrisă la Sociologie

Varianta 4
Subiectul II (30 puncte)
Următorul text conţine concepte sociologice şi evidenţiază relaţii între ele:
Copilul învaţă şi interiorizează regulile sociale în interacţiunile cu ceilalţi şi, cu deosebire,
în cadrul jocurilor. Aceste jocuri, fiind reglementate, sunt reflexul activităţilor sociale
organizate şi, totodată, o reproducere, în miniatură, a societăţii globale.
Pe baza informaţiilor date:
A. Formulaţi ideea principală a textului. 4 puncte
B. Precizaţi conţinutul a două dintre conceptele sociologice la care se face referire în
text. 6 puncte
C. Explicaţi modul specific în care interacţionează componentele vieţii sociale, identificate
în text şi precizate la punctul B., menţionând totodată şi câte două particularităţi ale
acestora. 10 puncte
D. Construiţi un argument care să confirme ipoteza potrivit căreia asumarea unui model
cultural este consecinţa procesului de socializare. 6 puncte
E. Prezentaţi un punct de vedere personal referitor la semnificaţia socială a jocului în
societatea contemporană. 4 puncte

S-ar putea să vă placă și