Auzi? Bate toaca!

Auzi? Bate toaca!

Pe câmp, badea Gheorge lasă sapa

şi fruntea îşi sterge de sudoare
cu colţul cămeşii...

în brazdă e încă dogoare...

se-aşează pe iarba uscată,

sub teiul ce-şi scutură floarea...
scoate merindea din traistă...

îşi trage cu greu răsuflarea...

şi apa-n ulcior este caldă,

da-i bună pe gâtul uscat...
mai ia o bucată de pită...

se-ntoarce-napoi la arat.
.................................
Auzi? Bate toaca!

E ceas zăpuşit de chindie...

ceas mistic ce vrea rugăciune...
ies fraţii tăcuţi, din chilie...

în şir, cu picioarele goale,

cu frunte-aţintită-n ţărână,
cărându-şi praful pe poale,

se-ndreaptă spre slujba de seară...

o lacrimă parcă mai cade,
şi parcă se-aude-un suspin...

nu ştiu... fuse prea grea mâncarea...

sau poate... e ceasul divin...

.....................................
Auzi? Bate toaca!

În vale, pe pietre, la râu,

Smaranda ieşi la lăut,
şi-şi prinse poalele-n brâu...

de parcă nu ar fi ştiut....

se-aud chicoteli printre-arini

şi coate îşi dau băieţandrii,
se-mpung împingându-se-n spini...
privind la sclipirea Smărăndii.

Dau buzna sa vadă mai bine,

nu ştiu că îi paşte necazul,
căci bica de la colectivă

sări de nebună pârleazul.

O viespe pesemne-o împunse,

fugea apucată de streche,
taman în arini un’ s-ascunse

ţâncimea, privind pezevenche.

Şi taur şi-arini şi puştime,

în apă cu toţi năvălesc,
de parcă-i un nor de drăcime...

doar ochii Smarandei zâmbesc...

...........................................................15.06.07....................................

E ceas târziu...
E ceas târziu din miez de noapte...
se-aude toaca-n cer, cum bate,
cocoşii cântă surd... a şoapte,
s-alunge cârd de duhuri blestemate.

E ceas târziu când ielele se-adună,

în dansul lor sălbatec să descânte,
chemând moroi ca să le ţină parte
din jilave şi proaspete mormânte.

E ceas târziu, când Darie, smintitul

stă tremurând în cercul desenat
în colbul de pe drum, căci schitul
l-a părăsit abea pe înserat.

A doua oară au cântat cocoşii,

el stă în cerc, cu mâna pe urechi,
să nu audă izme cum îl cheamă,
în ritual din vremile străvechi.

Când de trei ori se auzi cântatul

cocoşilor din satul de pe vale,
Darie-şi slobozi cu greu oftatul,
ieşi din cerc şi îşi văzu de cale.

Dar ielele-mbătate de descântec,

n-au auzit înaripatul glas,
iar Darie-ascultând vrăjitul cântec,
călcând pe poale, se trezi în nas.

De-a valma, iele, Darie, cocoşii,

au răscolit tot colbul de pe drum,
ieşiră-n porţi, doar în izmene, moşii,
să afle de la alţii, ce şi cum.

Eh... Darie, săracu... bată-l vina...

din nou văzu năluci... i se năzare...
iar babele de braţ îşi luară moşii
şi târşâit se duc iar la culcare...
..................................................................15.06.07.............................