Ion Barbu

Ion Barbu (născut Dan Barbilian, 1865-1961, București)-poet și matematician, emblematic

pentru modernismul literar românesc;
-contribuie semnificativ la elaborarea unor teorii matematice(spații barbiliene) și inspiră direcții
de cercetare în geometria inelelor;
-1919-începe colaborarea la revista literară Sburătorul, debut declanșat de un pariu făcut cu
prietenul său Tudor Vianu, prin care dorea sa îi demonstreze că spiritul artistic este în fiecare om;
-consideră poezia și geometria complementare în viața sa: acolo unde geometria devine rigidă,
poezia îi deschide orizonturi spre cunoaștere și imaginație; modul său de a gândi în spiritul
abstract al matematicii s-a impus și în planul reprezentărilor poetice;
-înțelege prin poezie "o anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de
existența";
- opera sa se împarte în 3 etape de creație(după clasificarea lui Tudor Vianu): parnasiană,
baladică-orientală și ermetică;
-în prima perioadă de creație, poezia are un caracter abstract,versurile având o notă de răceală.
----recurgerea la elemente mitologice grecești și preocuparea deosebită pentru expresie i-au făcut
pe unii cercetători să vorbească de un parnasianism al începuturilor literare ale lui Ion Barbu;
-poezia sa- reflectare la puterea a 2-a a realității;

Din ceas, dedus...(Joc secund) - comentariu

-apărută in volumul Joc Secund (1930)

-artă poetică, dar și o viziune asupra omului interior
-ideea fundamentală: arta este o realitate sublimată, poezia este văzută ca o ieșire din
contingent; este un zbor invers, întors spre profunzimea elementelor lumii, spre esențele
nevăzute ale lucrurilor.

Tema: creația
-artă poetică: Universul se află sub semnul staticului, creatorul are misiunea transfigurării

Compoziție:
-este alcătuită din 2 catrene,cu măsură fixă, de 13-14 silabe, urmărind o cadența liniștită.
-prima strofă reprezintă principiul nașterii lumii secunde, a doua strofă înfațișeaza acțiunea
poetică

-primul vers rezumă o idee esențială, interpretată de George Călinescu:

Poezia(adâncul acestei calme creste) este o ieșire (dedus) din contingent (ceas) în pura gratuitate,
mântuit azur, joc secund, ca imaginea cirezii răsfirată în apă.
?Intrată prin oglindă în mântuit azur= pr
-mântuit azur-reflex al lumii sensibile
-motivul oglinzii accentuează caracterul de artă poetică;
-joc secund, mai pur- universul secund, lumea ideilor(vezi concepția lui platon vis a vis de Lumea
Formelor/Ideilor)
-poetul nu trăiește la Zenit(simbolul existenței în material, în contingent) ci la Nadir(eul absolut,
interiorizat). Tudor Vianu remarcă faptul că "dacă lumea experienței se înalța în piramidă până la
Zenit, răsfrângerea acesteia alcătuiește Nadirul ei." (tot lumea formelor vs lumea ideilor)

-în strofa a II-a, într-o atmosferă concentrată, Ion Barbu "permută marea de stele în oceanul lichid
ce-și plimbă aștri scufundați(meduzele) sub clopotele verzi."(M. Mincu). Cânteculsău rămâne
ascund, accesibil doar inițiaților.
-aparența transparentă a meduzelor modifică aspectul mării, lucrurile devin descifrabile ăn
măsura în care ți le imaginezi.
-sensurile vieții ar putea fi pierdute sau de negăsit vreodată, fără acel zbor coborât invers spre
esențele nevăzute, spre Idei.

Analiza stilistică

-verbele la gerunziu și participiu- efectul de suspendare a temporalității;

-termeni abstracți, neologici, matematici (azur, nadir, zenit, dedus, latent, însumarea)- efect de
imobilitate, de fixare a elementelor
-abundența metaforelor justifică încifrarea texteului, ambiguitatea limbajului poetic;
-ambele strofe se reduc la câte două fraze, prima strofă fiind eliptică de predicat, iar a doua
incluzând coordonate și subordonări. Elipsele, dizolocările, inversarea topicei și anacolutul
complică lectura, sintaxa poeziei devine ea însași poezie cu legi ascunse.

Cititorul trebuie să facă un plus de efort pentru a înțelege semnificațiile textului, el are de
înfruntat în plus un ermetism de dificultate filologică: fără prepoziții și conjuncții, cu elipse și
anacoluturi.

Poezia:

Joc secund

Din ceas, dedus ad\ncul acestei calme creste,

Intrată prin oglindă în mântuit azur,
Tăind pe înecarea cirezilor agreste,
În grupurile apei un joc secund, mai pur.

Nadir latent! Poetul ridică însumarea

De harfe resfirate ce-n sbor invers le pierzi
Și cântec istovește: ascuns, cum numai marea,
Meduzele când plimbă clopotele verzi.