Sunteți pe pagina 1din 5

Comunicarea verbala, ca “expresie vie a unui raţionament care este in curs de

elaborare”, (Jackobson, 1960) constituie un obiect de exersare, de studiu şi de perfecţionare,


combinand resurse psihologice, coduri lingvistice şi structuri de argumentaţie. Mai mult,
expunerea verbala aparţine şi registrului oratoric sau specializat al limbii, fiind, de asemenea,
perfectibila prin formule bine lucrate.
Comunicarea verbala este inerent acompaniata si valorizata / devalorizata de indicii
nonverbali voluntari sau involuntari. Pentru a proba relevanta nonverbalului in planul
comunicarii verbale Conf. univ. dr. Marian Petcu a luat in consideratie cateva din variabilele
limbajului nonverbal carora le-a atasat si interpretarile probabile dupa cum urmeaza :

Componenta avuta in vedere Formele luate Interpretari posibile

PRIVIREA Fixitate, mobilitate, Punerea in evidenta a


circularitate, trasaturilor de caracter
instabilitate, vid. (nervozitate,aroganta,
modestie).
EXPRESIILE FETEI Mimica, grimase, zambet, Indicii despre starea de spirit
si
ticuri.
personalitatea oratorului.
MISCARILE CAPULUI Clatinari ale capului, Punctarea frazei, accentuarea
rigiditate, cuvintelor.
intinderea
gatului,verticalitate,
balansari.
MAINILE Crispare, rasuciri. Sentimente de frica sau de
anxietate, de aparare sau
satisfactie.
RELATIILE CU Jocul cu stiloul, cu pachetul Conduita care exprima
de nerabdarea, agitatia sau
OBIECTELE
tigari. confuzia.
MISCARILE CORPULUI Tropaieli, preumblari. Informatii despre gradul de
siguranta, de timiditate, de
dezinvoltura sau de
convingere.
POZITIA CORPULUI Bustul inclinat inainte sau Manifestari tradand
inapoi, implicarea
picioarele stranse sau picior sau detasarea sau oboseala,
peste picior. plictiseala.
ZGOMOTELE Tusea, potrivirea vocii, Timiditate, plictiseala,
suspinele. enervare.

Prin comunicarea nonverbala intelegem ”transmiterea voluntara sau involuntara de


informatii si exercitarea influentei prin intermediul elementelor comportamentale si de
prezenta fizica a individului sau ale altor unitati sociale (grupuri sau unitati umane), precum si
perceptia si utilizarea spatiului si timpului ca si artefactelor” (S. Chelcea, 2005, p. 11).
Comunicarea nonverbala este comunicarea fara cuvinte si este de doua
feluri:comunicarea paraverbala si limbajul trupului. Limbajul trupului este cel mai puternic
efect asupra celorlalti. Mehrabain-cercetator american a cercetat fenomenul si a ajuns la
concluzia ca un interlocutor este impresionat de cuvinte in proportie de 8%, de intonatie 23%
si de limajul trupului in proportie de 69%. Limbajul trupului imprima si nota atmosferei in
care are loc interactiunea. Un individ cu o mimica zambitoare, tonica, dinamica induce o stare
de bine, in opozitie cu un individ apatic, lipsit de tonus si neingrijit.
In comunicarea interumana 35% reprezinta comunicarea verbala si 65% comunicarea
nonverbala dupa unii autori ponderea fiind chiar de 90%. In mediul urban, persoanele active
intalnesc zilnic zeci sau sute de persoane cu care comunica non verbal.
Paul Ekman (1997) considera ca expresiile faciale comunica informatii, insa nu
intotdeauna sunt intentionate. In timp ce oamenii fac miscari faciale pentru a transmite un
mesaj, espresiile faciale ale emotiilor sunt neintentionate.
In lucrarea The repertoire of nonverbal behavoir:categorie, origins, usage and coding
(1969, apud S.Chelcea, 2003, 130-135) Paul Ekman si Wallace F. Friesen propun un sistem
de categorii pentru clasificarea comportamentului nonverbal avand la baza originile, functiile
si coordonarea acestora. Printre ele se afla si expresiile faciale (affect displays), sunt miscarile
faciale care exprima starea emotionala; ele pot fi intentionate sau neintentionate.
Ioan Drăgan, in lucrarea Paradigme ale comunicării de masă identifica: comunicarea
directă, în situaţia în care mesajul este transmis uzitându-se mijloace primare - cuvânt, gest,
mimică; şi comunicarea indirectă, în situaţia în care se folosesc tehnici secundare - scriere,
tipăritură, semnale transmise prin unde hertziene, cabluri, sisteme grafice etc.
În cadrul comunicării indirecte distingem între:
 comunicare imprimată (presă, revistă, carte, afiş, etc.);
 comunicare înregistrată (film, disc, bandă magnetică etc.);
 comunicare prin fir (telefon, telegraf, comunicare prin cablu, fibre optice etc.);
 comunicare radiofonică (radio, TV, având ca suport undele hertziene).
Ca si comunicarea verbalã, comunicarea nonverbalã poate fi modelatã în termenii de
emitãtor, receptor, mesaj, canal de comunicare, efect, feedback si context al actelor de
comunicare. „Emitãtorul“ este sursa mesajelor; „receptorul“ este destinatarul. „Mesajul“ are o
semnificatie care este „codificatã“ (tradusã într-un cod, într-un sistem de semne, adecvat
canalului de comunicare si receptorului) de cãtre emitãtor si „decodificatã“ (re-tradusã) de
cãtre receptor. Decodificarea mesajelor comunicãrii nonverbale trebuie sã aibã în vedere
contextul cultural, informatiile culturale asociate unui act de comunicare.
Într-o comunicare nonverbalã, functia de codificare este realizatã prin contractia
voluntarã sau involuntarã a muschilor scheletici si faciali, schimbarea tonului si ritmului
vorbirii, utilizarea spatiului si a timpului, a unor artefacte etc. Mesajele sunt transmise
utilizându-se diferite „canale de comunicare“: vizual, auditiv, tactil, olfactiv.
Comunicarea nonverbalã se realizeazã cu ajurorul semnelor si semnalelor. În analiza
comunicãrii nonverbale se face distinctie între semnale si „metasemnale“, adicã semnale
despre alte semnale, care schimbã semnificatia lor. Zâmbetul sau privirea pot fi metasemnale
în comunicarea hapticã, prin contactul cutanat. Atingerea cu mâna a bratului celuilalt
semnalizeazã simpatia sau antipatia în functie de dublarea acestui gest de zâmbet sau de
coborârea sprâncenelor, de privirea încordatã si împingerea înainte a capului. De asemenea,
„semnalele supranormale“ (exagerate) sunt analizate deosebit de „semnalele normale“
(obisnuite).
Ansamblul elementelor nonverbale – mimicã, privire, gesturi, posturã etc. – întretine
conversatia si dã semnificatie mesajului verbal, îl reanimã. În relatia de comunicare,
elementele nonverbale sunt percepute simultan cu cele verbale si decodificate împreunã.
Comunicãrii nonverbale îi este specific un paradox: din punctul de vedere al
emitãtorului, semnalele emise au un caracter involuntar (dacã este vorba de reactii naturale,
spontane), însã din punctul de vedere al receptorului informatia primitã nu este eliberatã de
intentie, emitãtorul purtând responsabilitatea celor transmise.
Dintre cele mai vechi clasificãri, în literatura de specialitate se aminteste gruparea
comunicãrii nonverbale în trei categorii, propusã de J. Ruesch si W. Kees:
• limbajul semnelor - (sign language), incluzând gesturile;
• limbajul actiunilor - (action language), incluzând miscãrile corpului implicate
în diferite activitãti (de exemplu, hrãnirea, alergarea);
• limbajul obiectelor - (object language), care încorporeazã dispunerea
intentionatã sau neintentionatã a obiectelor în spatiu în vederea utilizãrii lor.
O altã clasificare o datorãm lui R.P. Harrison, care împarte comunicarea nonverbalã
în patru categorii:
• coduri de executare - (performance codes), asociate miscãrilor corpului, expresiilor
faciale, privirii, atingerii si activitãtilor vocale;
• coduri spatio-temporale - (spatiotemporal codes), referitoare la mesajele rezultate din
combinarea utilizãrii spatiului si timpului;
• coduri artefact - (artefact codes), utilizate în mesajele primite de la obiecte;
• coduri mediatoare - (mediatory codes), referitoare la efectele speciale rezultate din
interpunerea între emitãtor si receptor (de exemplu, unghiul camerei de luat vederi în
transmisiile TV).
Paul Ekman a identificat cinci functii ale comunicãrii nonverbale: a) repetarea
(dublarea comunicãrii verbale – spunem „da“ si dãm din cap de sus în jos si de jos în sus,
spunem cuiva cã adresa cãutatã este pe o stradã la dreapta si în acelasi timp arãtãm cu mâna
încotro sã se îndrepte); b) substituirea (înlocuirea mesajelor verbale – o fatã posomorâtã ne
spune cã persoana în cauzã nu se simte bine etc.); c) completarea (colaborarea la transmiterea
mesajelor verbale, ceea ce duce la o mai bunã decodificare a lor); d) accentuarea/moderarea
(punerea în evidentã a mesajelor verbale, amplificarea sau, dimpotrivã, diminuarea celor
spuse: când scandãm sloganuri, ridicãm bratul si arãtãm pumnul; când admonestãm un
prieten, expresia facialã poate arãta cã nu ne-am supãrat foarte rãu); e) contrazicerea
(transmiterea de semnale în opozitie cu mesajele verbale – spunem cã ne bucurãm cã ne-am
întâlnit cu o persoanã cunoscutã, dar privim în altã parte când îi întindem mâna, ne vãitãm cã
nu avem din ce trãi, dar ne afisãm cu bijuterii sau haine scumpe).
Limbajul corporal poate substitui, insoti sau prescurta varianta unui limbaj de tip
verbal sau scris, prin reprezentari simple sau picturale, prin semne, dar si prin actul
comunicarii gestuale, intr-un context social.
Comunicarile non-verbale exista inca de la inceputul organizarilor sociale si au
functionat pentru asigurarea coerentei comunicarii intre indivizi. Comunicarea se bazeaza pe
un sistem de canale multiple, si este posibila doar intr-un context social. Un numar mare de
mesaje non-verbale scapa controlului constiintei, nefiind supuse unei codificari conventionale.
Echivalenta comunicare non-verbala / limbajul corpului, este eronata, in acceptiunea
doamnei Adela Fekete, intrucat orice „pretentie referitoare la limbaj trebuie sa presupuna o
gramatica si o sintaxa cognoscibila”. Comunicarea non-verbala este o modalitate expresiva si
sincera de transmitere a mesajelor, fiindu-i atribuita astfel, o importanta aparte in arta
negocierii oferind o intelegere corecta a sensului comunicarii verbale.

BIBLIOGRAFIE
 Chelcea, Septimiu, Ivan, Loredana, Chelcea, Adina, Comunicarea nonverbala:gesturi
si postura., Ed. Comunicare.ro, Bucuresti, 2005 ;
 Chelcea, Septimiu, Comunicarea nonverbala in spatiul public., Ed.Tritonic, Bucuresti,
2004 ;
 www.scribd.com - Petcu, Marian, Introducere in comunicarea interpersonala,
03.06.2010 ;
 Dragan, Ioan, Paradigme ale comunicarii de masa, Ed. Sansa, Bucuresti, 1996 ;
 Fekete, Adela, Comunicare interpersonala. Abordare interdisciplinara, Ed. Amanda
EDIT, Bucuresti, 2009.