Mariu Ana-Dana

Gr. 2.2. , An II

Cultura politica si societatea civila - ONG-urile

nationale
1. Istoricul, apariţia şi dezvoltarea sectorului non-guvernamental
1.1 Istoric

În cadrul societăţii, de-a lungul istoriei, din punct de vedere politic, au fost deosebiţi două
categorii de actori: statul pe de o parte şi, societatea civilă pe de altă parte. Datorită acestui model
societatea era împărţită în două sectoare: sectorul public şi sectorul privat. Dar cu trecerea timpului
această diferenţiere s-a dovedit a fi perimată. În societăţile moderne s-a manifestat din ce în ce mai
accentuat o nouă diferenţiere în cadrul societăţii civile: un sector orientat spre obţinerea profitului şi un
altul care nu urmăreşte acest lucru (sector non-profit, aşa numitul cel de-al treilea sector1).

In fapt, sectorul non-profit nu reprezint o noutate absoluta in sistemul de organizare a vietii

sociale, existenta sa fiind cunoscuta, de cel putin 4 secole, sub forma activitatilor desfasurate de biserica,
institutiile filantropice sau de caritate, asociatiile de ajutor reciproc, scolile private etc. Noutatea se
refera la: afirmarea din ce in ce mai puternica si chiar la impunerea acestui sector, nu numai ca o
entitate distincta a vietii organizationale, dar chiar si ca o alternativa de schimbare si perfectionare a
vietii sociale”2. Motivul pentru care aceste servicii nu erau asigurate de către sectorul de stat sau cel
orientat spre obţinerea profitului era unul relativ simplu: veniturile rezultate din urma acestor activităţi
nu reprezentau un profit pentru sectorul de afaceri şi nici nu conduceau la creşterea veniturilor bugetare
pentru instituţiile publice. În perioada capitalismului timpuriu aceste servicii făceau parte mai ales din
domeniul social şi din acest motiv întâlnim ca denumiri ale organizaţiilor neguvernamentale şi
denumirea de organizaţii de caritate.

După cel de-al doilea război mondial guvernele naţionale, mai ales cele din vestul Europei au
recunoscut importanţa sectorului non-profit în asigurarea stabilităţii democratice. În acea perioadă s-a
remarcat importanţa deosebită pe care cel de-al treilea sector îl joacă în asigurarea şi întărirea
democraţiei. Ca urmare a acestei recunoaşteri s-a trecut la elaborarea unui cadru juridic unitar pentru a
reduce influenţa statului asupra acestui sector şi pentru a aduce un plus de transparenţă în activitatea
organizaţiilor nonprofit. Sectorul neguvernamental în ţările vestice s-a dezvoltat rapid ca urmare a

1
"Introducere in Managementul organizaţiilor neguvernamentale", Conf. univ. dr. Călin Hinţea , Asist. univ. drd.
Balogh Márton, Cluj-Napoca, 2003

2
Strainescu Ioan, “Managementul organizatiilor neguvernamentale”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,
2007
procesului de restructurare şi bunăstării din acele ţări. Globalizarea acestor procese a apărut după
căderea comunismului, fiind considerat un important aspect al consensului de la Washington 3.

Aşadar, implicarea sectorului nonguvernamental in rezolvarea problemelor societăţii are o

istorie îndelungată, care diferă de la o tară la tara, iar relaţiile dintre stat si ONG-uri au evoluat si
evoluează permanent. De fapt, modul si directia in care s-au dezvoltat aceste relatii oglindesc evolutia
sociala de-a lungul vremurilor4.

1.1.1. Sectorul non-guvernamental în România inainte de 1989

Evoluţia sectorului non-profit din România se concentrează pe o structură ambivalentă

care surprinde relaţia dintre dezvoltarea statului şi sectorul voluntar. În vreme ce statul român se
caracteriza printr-o slabă dezvoltare în perioada modernă timpurie acelaşi lucru se putea afirma
şi despre instituţiile filantropice, dar după 1864, când instituţiile şi implicarea statului au crescut
sectorul al treilea a rămas în continuare insuficient dezvoltat. În perioada interbelică protecţia
socială şi organizaţiile neguvernamentale au cunoscut o dezvoltare accentuată, aceasta fiind
stopată în perioada comunistă de implicarea instituţiilor statului în asigurarea unor servicii care
erau până în acel moment furnizate de ONG-uri. După 1989 statul a renunţat la pretenţiile sale
autoritariste iar dezvoltarea sectorului neguvernamental a fost reluată.

1.1.2. Sectorul non-guvernamental după 1989

Pe parcursul timpului afirmarea organizaţiilor neguvernamentale a devenit din ce în ce mai

dificilă, pe măsură ce liderii politici au început să vadă în organizaţiile neguvernamentale adevărate
ameninţări la adresa legitimităţii guvernului. Odată cu extinderea controlului asupra celui de-al treilea

3
Pawel Zaleski Global Non-governmental Administrative System: Geosociology of the Third Sector, editura Gawin,
Dariusz & Glinski, Piotr ,"Civil Society in the Making", Warszawa, 2006

4
Strainescu Ioan,“Managementul organizatiilor neguvernamentale”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,
2007
sector statul a obstrucţionat orice activitate filantropică desfăşurată în altă zonă decât cea
guvernamentală.

Prăbuşirea comunismului a creat posibilitatea dezvoltării unor politici pluraliste şi construirii

societăţii civile, dar moştenirile acestui regim nu au permis crearea unor condiţii propice pentru astfel
de schimbări în România datorită ambiguităţii schimbărilor politice ce au avut loc