Sunteți pe pagina 1din 3

“Contractul social” – “Omul s-a nascut liber, dar pretutindeni este in lanturi”

Jean Jacques Rousseau


Introducere

Venerat de unii, detestat de alţii, Jean Jacques Rousseau şi-a asumat destinul personal şi
public, lăsând fiecărei generaţii şi fiecărui grup social libertatea interpretării operei sale după
propria înţelegere şi propriile interese. Inegală şi contradictorie, posteritatea sa cunoaşte ipostaze
opuse: idol al Revoluţiei de la 1789 şi al Comunei din Paris de la 1871, duşman al Restauraţiei de
dupa 1815, Rousseau rămâne fondatorul teoriei suveranităţii poporului prin exercitarea "voinţei
generale", pregătind astfel, în viziunea unora, democraţia directă, iar în a altora, dictatura totalitară.

“Contractul social”

Pentru Rousseau omul la origine nu a fost o fiinta sociala, considerând ca dependenta de


social a fost dobândita in evolutia sa. Unirea familiilor si gintilor intr-un sâmbure societal a fost
dictata de necesitatea de supravietuire a unei fiinte modest dotata fizic in jungla competitiei
regnului animal. Treptat, fiinta umana si-a marit capacitatea craniana datorita graiului articulat si al
miracolului invatarii intensive (si al caracterului transmisibil al cunostintelor) si si-a dezvoltat
abilitati fizice de reproducere a hranei si utilitatilor necesare existentei prin munca dedusa din
specializare. Omul devine astfel in evolutia sa un animal inteligent, social si sociabil, capabil de
munca, creator de bunuri proprii de consum (prin imitarea si modelarea naturii) si nu in ultimul
rand egocentrist (Care privește totul prin prisma intereselor și a sentimentelor personale, care se
consideră centrul universului – ca sa stii :D)

Rousseau schiteaza sumar evolutia umana, iar aceasta evolutie conduce implicit la adoptarea
de norme de convietuire, institutii de conducere, de represiune si de gestiune a credintelor si fricii
naturale. Pierderea libertatii in societate este un fapt dobandit, la fel ca si inegalitatile. Aspiratia
spre putere, proprietate si conducere societala a generat complexul fenomen politic si diversitatea
regimurilor de putere atat in microsocietati, cât si in societatile complexe multietnice si intinse
teritorial precum imperiile antichitatii târzii si ale evului mediu timpuriu.

“Contractul social” este o scriere structurata in patru parti.


• In cartea I, Rousseau argumenteaza logic ca intre drept si inegalitate nu exista o
corespondenta reala. Prin nastere, omul are atributele libertatii naturale si egalitatii practice,
diferentierile si inegalitatile sunt generate de social, deci dobândite. Forta nu justifica dreptul si
dreptul derivat din forta nu legitimeaza forta. De asemenea, sclavia ca rezultat al razboaielor nu are
justificare sub nici o forma. S-au gasit nenumarati ideologi care sa justifice sclavia ca factor
economic, initial prin negarea “umanitatii inferiorilor” – caracterului uman al sclaviilor, ulterior
prin superioritatea europenilor si rasei albe fata de alte rase (prejudecata aberanta si nejustificata
nici de antropologie, nici de sociologie).
• In concluzie, suveranitatea poporului devine ideea centrala a cartii a II-a in care gânditorul
vorbeste despre “inalienabilitatea”, indivizibilitatea, infaibilitatea, limitele (absolutul) puterii
suverane, despre legi ca mijloc de statuare a libertatii civile si a egalitatii de sanse, despre acceptul
si vointa de supunere a poporului acestei conventii.
• Cartea a III-a trece in revista formele de guvernamant (democratia, aristocratia,monarhia),
caracteristicile unui bun guvernamant, caracteristicile si limitele sistemului reprezentativ. Daca
binele poporului o cere orice lege poate fi revocata.
• In cartea a IV-a Rousseau realizeaza o critica a religiei crestine sub forma ei traditionala,
explicitând ca vede in teoria supunerii neconditionate un factor de justificare a exploatarii. Din acest
punct de vedere, prin principiile progresiste si cu tenta egalitar-democratica, protestantismul
genereaza dezvoltare si dinamica sociala (economica, politica, religioasa).
Un punct de vedere interesant este relevat prin distinctia intre religia omului si cea a
cetateanului (individul fiind privit prin prisma dublului status: om ca fiinta impregnata de frica fata
de necunoscut, neant si nedefinit, iar cetateanul ca individ activ social si politic, care controleaza
mediul in care traieste si gestioneaza interactiunile interumane).

Pentru Rousseau, suveranitatea este inalienabila, unica si indivizibila, infailibila si absoluta.


Societatea civila ca suma de microsocietati, ca asociatie de oameni liberi trebuie sa se constituie
astfel incat sa nu prejudicieze partile.
Principiul unicitatii si indivizibilitatii puterii suverane a poporului rezulta din justetea unor
legi voite de intregul popor si aplicate de intregul popor. Esenta suveranitatii este vointa generala ca
suma a vointelor individuale si mai mult decât atât, iar suveranitatea se exprima prin legi, deci
puterea legislativa se circumscrie vointei suverane, iar toate celelalte puteri derivând din puterea
legislativa trebuie sa-i fie subordonate.
Binele comun ca echivalentul-consecinta al vointei generale se exprima deci in legi si
aplicarea legii se realizeaza prin acordul si participarea intregului popor. Caci despre o vointa
generala se poate spune ca este generala sau nu este deloc. Vointa generala este infailibila, caci
poporul stie cel mai bine ce vrea, deci nu se poate insela el insusi. Ca regula, Rousseau considera ca
poporul nu poate gresi.
Suveranitatea este absoluta . Odata existenta, ea este valabila pentru toti din dorinta tuturor,
devenind cvasiuniversala.

Raportul libertate - egalitate

Echilibrul dintre libertate si egalitate isi gaseste de asemenea reflectarea in filosofia lui
Rousseau. Constituirea libertatii poporului suveran se realizeaza prin “alienarea” indivizilor,
instrainarea pulsiunilor contra libertatii conventionale garantate prin noul contract social. Astfel,
suveranitatea poporului este cea mai sigura garantie a drepturilor individuale. Dar ca puterea
suverana sa apartina comunitatii, ea presupune egala repartitie a sarcinilor suverane. Drept urmare,
egalitatea sustine libertatea.
Nu putem vorbi de sarcini de suveranitate egala decât pentru cetateni egali dezvoltati moral,
intelectual, etic, logic – deci nu putem vorbi decât despre oameni noi - dincolo de conditia umana
actuala, ceea ce se poate reduce la egalitatea educatiei in sensul pe care-l evoca cu milenii inainte
Platon in “Republica”. Baza educatiei si natura egala a aptitudinilor creeaza un “nou tip uman”, ce
ramâne acum din ratiuni economice (economia invatamântului si economia familiei contra
economia statului) un ideal rafinat.
Rousseau considera ca ceea ce definea si defineste inca cuvântul democratie este de fapt un
sistem electiv coruptibil de puterea banilor. “Democratiile” actuale sunt imaginea in oglinzi
deformate ale idealului nostru uman, ele perpetuând consumul material si cultural irational,
individualismul, goana dupa bani si bunuri materiale, concentrarea economica, manipularea in
scopuri politice ingemanate cu scopuri de consum, instrainarea, brutala si totala alienare, intoxicatia
si abuzul informational, violenta si compasiunea, duritatea si solidaritatea, intoleranta si rasismul,
elitismul / intelectualismul contra umanismului, religiozitatea si ateismul, distrugerea / combustia
economica a naturii si manipularile genetice, apologia roboticii si falsului biologic, imoralele
tehnologii, etc.
Concluzii

Jean-Jacques Rousseau a sintetizat esentele si aspiratiile filosofice ale secolului sau si a


ideologizat libertatea si egalitarismul cu o elocinta si o conciziune nascatoare de pasiuni
revolutionare.
Efectul in plan social si politic al scrierilor sale sunt determinante pentru deceniile ce
urmeaza, efectele sale resimtindu-se dincolo de anii 1789 si 1848.
Filosofia sa politica, desi repudiata, cenzurata, interzisa si proscrisa se propaga instantaneu
in intreaga Europa, devenind stindardul ideologic al revolutionarilor si democratilor de pretutindeni.
Asemeni filosofiei si scolii lui Platon care au supravietuit peste 1000 de ani si sunt referinte
constante in istoria social – filosofica a omenirii, curentul de gândire filosofica si politica deschis de
Jean-Jacques Rousseau rezista secolelor, dovedind ca plecand de la realitatea imediata, viziunea
idealista societatilor si valorilor pure si absolute are caracteristici perene si poate chiar milenare.
Globalizarea / mondializarea bunastarii si transformarile culturale, economice,
informationale fundamentale si tehnologice ne apropie de clipa exercitarii directe si explicite a
actului democratic. Atunci, Jean-Jacques nu va mai apartine doar Genevei, doar Elvetiei si Frantei,
doar Europei , ci intregii lumi. Jean-Jacques c’est pour un toujours millenaire.