Care sunt cauzele plecării copiilor în străinătate?

La început, am avut o serie de întrebări legate de domeniul

acesta, dar în cele din urmă m-am rezumat la una singură: Care
sunt cauzele plecării copiilor în străinătate?

La această întrebare am avut mai multe bănuieli printre care: Una

din cauyele plecării copiilor în străinătate este dorinţa de a scăpa
de sub controlul părinţilor.

O cauză a plecării copiilor în străinătate este educaţia primită din

partea părinţilor.

Cauza plecării în străinătate este generată de faptul că se simt

discriminaţi.

O cauză a plecării copiilor în străinătate este dorinţa pentru

schimbare.

În final, m-am axat pe bănuiala conform căreia cauzele plecării

copiilor în străinătate sunt: educaţia pe care au primit-o din
partea părinţilor.

Etapa de documentare:

M-am documentat din cartea Elisabetei Stănciulescu „Sociologia

familiei” unde se pune accent pe modelele educative adoptate de
către părinţi.

Prin stil educativ înţeleg natura şi caracteristicile raporturilor

familiale în cadrul cărora se realizează procesul educativ.

Diana Baumrind identifică 2 modele educative:modelul permisiv şi

la polul opus modelul autoritar.

Sociologii elveţieni disting între „tehnici de influenţă” şi „principii

educative” ale familiei. În ordinea descrescândă a frecvenţei cu
care părinţii le invocă, principalele principii educative sunt:
securizarea afectivă (înţelegere familială, mediu familial cald şi
protector, absenţa conflictelor), dialog(schimbul de mesaje între
părinţi şi copii, ascultarea punctului de vedere al copilului),
dragoste (tandreţe, înţelegere, manifestarea afecţiunii), stabilitate
normativă (existenţa normelor, a unei discipline de viaţă, a unei
constanţe în ritmurile familiei), valorizare( încredere în copil,
aprecierea realizărilor sale).

În familiile contemporane, educaţia este orientată de un principiu

al autocontrolului, respectiv de valori care se referă la reuşita
scolară. Părinţii îşi pun rareori problema în termenii unei opţiuni
ferme pt un principiu sau altul, pt un tip de valori sau pt celălalt.
Oricare dintre părinţi are în vedere o combinaţie între cele două
alternative: el doreşte, în toate cazurile, fericirea copilului său, iar
intervenţia masivă a specialiştilor în raporturile părinte-copil, nu a
făcut altceva decât să-i stimuleze pe părinţi în a dore realizarea
plenară a potenţialului copiilor, în acelaşi timp, însă, ei doresc ca
acest potenţial să-i conducă pe copii către reuşită socială.

J.M Bondiard construieşte trei paradigme socio- culturale şi

educative şi trei modele ale comportamentelor educative ale
părinţilor.

Modelul raţional se caracterizează prin faptul că gestiunea

activităţii educative este ierarhică, părinţii fiind cei care deţin
puterea, care decid asupra devenirii copilului şi care impun
aşteptările lor acestuia din urmă. Ei se situează în raport cu
copilul pe poziţii de experţi în probleme de educaţie şi acordă
mare importanţă disciplinei, ordinii, supunerii, autorităţii, reuşitei
şcolare şi profesionale. Comunicarea între părinţi şi copii este, de
asemenea ierarhică: primii distribuie ordine, impun, ameninţă,
critică, controlează, interzic, dau soluţii.

Modelul umanist plasează părintele mai degrabă pe o poziţie de

ghid al copilului, lăsându-l să aibă propriile opinii şi să decidă
autonom. Copilul deţine puterea şi gestionează resursele propriei
educaţii, în timp ce părintele, interesat de dezvoltarea plenară a
copilului, îl susţine în tot ceea ce întreprinde, permiţându-i să se
exprime, propunându-i soluţii şi oferindu-i sprijin, încurajându-l,
valorizându-l, stimulându-i încrederea în el însuşi.

Modelul simbio- sinergetic corespunde unei cogestiuni a puterii,

părinţii şi copii fiind parteneri în activităţile care îi interesează în
egală măsură. Părinţii şi copii sunt parteneri, relaţia educativă
este bazată pe schimb şi reciprocitate. Părintele analizează
diferitele opinii şi soluţii împreună cu copilul, făcând apel la
raţionalizarea acestuia. El îşi asumă propriile greşeli- stimulând
copilul să procedeze la fel- şi acceptă să înveţe din relaţia cu
copilul.

Încadrarea teoretică:

Cercetarea se încadrează în teoria lui Diana Baumrind care

defineşte două modele educative: modelul permisiv şi modelul
autoritar.

Modelul permisiv se caracterizează prin nivelul scăzut al

controlului, asociat indentificării părintelui cu stările emoţionale
ale copilului. Puţine norme de conduită şi puţine responsabilităţi îi
sunt impuse acestuia, iar modul în care el răspunde aşteptărilor
parentale este supus unui control sleb. Părinţii se străduiesc să
înţeleagă şi să răspundă nevoilor copilului.

Modelul autoritar asociază un nivel înalt al controlului cu o slabă

susţinere a activităţii copilului, acestuia i se impun principii şi
reguli de conduită inviolabile: autoritatea, tradiţia, munca,
ordinea, disciplina sunt valorile pe care părinţii le transmit
sistematic.

Ipoteza: Adoptarea de către părinti a unui stil autoritar ca model

educativ, creste şansele plecării copilului în străinătate.

Universul cercetării este format din copii care au plecat în

străinătate din jud Prahova.
Eşantionarea aleatorie probabilistă aplicat tot la universul
cercetării.

Am ales aşentionarea aleatoare întrucât chestionarul este aplicat

pe un nr mai mare de pers alese la întâmplare, din care vor fi
selectate pers din universul cercetării.

Operaţionalizarea: stil educativ –autoritar, permisiv

şansele plecării- intenţia de a pleca,

planificarea plecării.

Chestionar despre modelul educaţional adoptat de care

părinţi

1. Ce şară v-ar place cel mai mult să vizitaţi?

2. Intenţionaţi să plecaţi în străinătate? Da/nu

3. În copilărie eraţi supuşi în faţa părinţilor? Da/nu

4. Aţi respectat indicaţiile care v-au fost date de către părinţi?

5. Aţi frecventat cursurile şcolare?

6. V-au îndemnat părinţii să participaţi la olimpiade?

7. De obicei ati promovat anul şcolar?

8. V-au controlat strict părinţii comportamentul pe stradă, la

şcoală, în autobuz?

9. Când aţi fost pedepsiţi, părinţii au adoptat ca metode de

sancţiune: privarea de a petrece timpul la calculator/ TV, de
a ieşi în oraş sau de a mai beneficia de bani de buzunar?
10. Aţi fost agresat de părinţi?

11. V-au adresat vreodată părinţii injurii?

12. Aţi fost îndemnat de către părinţi să desfăşuraţi

activităţi în gospodărie/ în timpul vacanţei/ în folosul
comunităţii?

13. V-au fost impuse de către părinţi asumarea unui

program de curăţenie/ de ţinută?

14. V-au solicitat vreodată părinţii să învăţaţi foarte bine pt

a obţine burse?

15. Părinţii contactau frecvent învăţătorul/ dirigintele cu

privire la situaţia voastră şcolară?

16. Comunicau părinţii cu prietenii dvs?

17. Au insistat părinţii să vă cunoască partenerul de cuplu?

18. S-au făcut vreodată părinţii vinovaţi de despărţirea dvs

de partenerul de cuplu ca urmare a interdicţiei de a vă
întâlni cu acesta?

19. În copilărie aţi frecventat cursuri de dans/ muzică/

teatru/ limbă străină?

20. V+au supravegheat părinţii atent în ceea ce priveşte

formulele de adresare/ folosirea argoului/ sau v-au corectat
în cazul unor greşeli gramaticale?

21. Care mediul dvs de provenienţă?

22. Care este vârsta dvs?

23. Aţi participat alături de părinţi la ieşirile în familie?

24. În copilărie v-au lăsat părinţii să vă asumaţi greşelile?