În sistemele moderne de protecţie a copilului, în mod special UE,

plasarea copiilor în instituţii este în continuu declin, devenind ultima opţiune

pentru copiii de toate vârstele, nu numai pentru cei mici.
Progrese semnificative s-au înregistrat în privinţa aspectelor legislative
ceea ce a ameliorat condiţiile de viaţă şi şansele pentru viitor ale multor copii
cu dificultăţi în propriile lor familii.
În prezent, familiile substitut, înrudite sau profesioniste au devenit o
resursă importantă pentru îmbunătăţirea şanselor de viaţă ale multor copii din
România.

Repere conceptuale

În anii ′60, J. Bowlby a iniţiat un val de cercetări privind efectul deprivării

materne a copilului. Rezultatele au scos în evidenţă consecinţele negative
durabile ale deprivării materne. Bowlby şi alţi oameni de ştiinţă, preocupaţi de
implicaţiile practice ale studiilor lor asupra vieţii copiilor, au făcut presiuni
asupra celor care proiectează şi implementează politicile sociale în vederea
reorientării plasării copiilor lipsiţi de îngrijirea propriilor părinţi în forme cât mai
asemănătoare celor familiale.
Începând cu anii ′70, în Marea Britanie, a fost recunoscută profesia de
părinte substitut sau social.
Spre sfârşitul anilor ′70 şi în anii ′80, cercetările axate pe evaluarea
sistemului de îngrijire în familiile foster au pus în lumină factorii socioeconomici
şi emoţionali dar au descoperit şi unele cazuri de abuz fizic, emoţional şi sexual.
Pe baza acestor cunoştinţe au continuat cercetările privind nevoia de stabilitate
a copilului şi consecinţele mutării sale frecvente asupra dezvoltării personalităţii
sale, ceea ce a avut ca urmare introducerea conceptului de planificare
permanentă.
În anii ′90, cercetările Convenţiei Internaţionale pentru Protecţia
Drepturilor Copilului au contribuit la mobilizarea unor fonduri pentru găsirea
resurselor familiale şi comunitare în vederea păstrării copilului în propria sa
familie.
 Evoluţii internaţionale recente

Astăzi se răspândeşte plasamentul familial profesionist, retribuit cu

diferite forme de la cele de scurtă durată la cele de lungă durată, cu variante
cum ar fi plasamente de urgenţă, de evaluare, de tratament pentru copii cu
nevoi speciale, de reabilitare, cu sau fără contact cu părinţii biologici sau cu
acompaniament terapeutic. În ţările UE câştigă teren ocrotirea prin familia
profesionistă de tip terapeutic sau specializat în cadrul căreia sunt plasaţi copii
care în instituţii sau propria lor familie sunt consideraţi prea dificili sau prea în
vârstă.
Sunt adesea aduse în discuţii atitudini nedeontologice sau
neprofesionaliste ale lucrătorilor din agenţiile de foster-care faţă de copii, de
părinţii substitut sau de părinţii naturali precum şi cazuri de practici abuzive din
partea unor părinţi substitut sau consecinţe negative asupra copiilor plasaţi.
Alte studii aduc în discuţie semne de criză a unor sisteme de plasament familial
care sunt subfinanţate şi necesită realocări importante de fonduri. Principalul
motiv pentru care sistemul este considerat insuficient de atent la nevoile
copiilor şi ale familiilor este numărul prea mare de profesionişti implicaţi într-un
caz şi colaborarea inadecvată dintre ei. Totodată şi lipsa de fonduri poate afecta
sistemul alternativ al instituţionalizării prin scăderea salariilor asistenţilor
maternali precum şi prin scăderea fondurilor destinate echipei de specialişti din
sistemul de monitorizare. Acestea vor duce la scăderea numărului de vizite ale
specialiştilor la domiciliu precum şi la reducerea ajutorului pentru părinţii
substitut ceea ce duce la creşterea riscurilor de apariţie a unor cazuri de rele
tratamente ale minorului din familia de plasament.

Plasamentul familial în România

Imediat după 1990, organizaţii neguvernamentale vest-europene au

plasat în diverse locuri din ţară proiecte sociale necesare comunităţii, cu
finanţare occidentală. În protecţia copilului au predominat acţiuni de tip
caritativ în speranţa că astfel vor contribui la promovarea unor schimbări
structurale ale sistemului de protecţie a copilului.
Crearea unor centre de ocrotire mici au avut scopul de a schimba situaţia
copiilor ocrotiţi din centrele rezidenţiale cu un loc în care atmosfera să se
apropie cât mai mult de cea a unei familii numeroase. Un număr de 6-10 copii,
cu vârste diferite erau repartizaţi la o mamă „socială”, special pregătită, care
avea grijă ca tot ce se întâmplă în centru să fie similar cu ceea ce se întâmplă
într-o familie numeroasă.
Până în 1996 au fost iniţiate astfel de programe în vederea creării unor
forme alternative de instituţionalizare. Până în anul 1997, motivul menţinerii
ratei ridicate de instituţionalizare a fost faptul că sistemul de protecţie a
copilului s-a dovedit a fi inert în diversificarea formelor de sprijin acordate în
mod direct familiilor. Dar totuşi, au început să se facă simţite diferitele tipuri de
ajutor acordate familiilor iar prin ordonanţa de urgenţă din 1997 s-a
impulsionat sistemul de plasament familial.

Legislaţia privind plasamentul familial

În anul 1997 s-a elaborat o strategie guvernamentală privind protecţia

copilului datorită căreia a fost introdusă asistenţa maternală ca formă plătită a
plasamentului familial. Asistenţii maternali sunt motivaţi financiar având toate
drepturile unei persoane angajate, un venit lunar, concediu de odihnă,
asigurare de sănătate şi vechime în muncă.
HG nr. 217/1998 a clasificat posibilităţile concrete de angajare a unei
persoane ca asistent maternal profesionist în munca la domiciliu de ocrotire a
unor copii din afara propriei familii. În anul 2004 a fost reluată măsura
plasamentului privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prin Legea
nr. 272. Prioritate în plasarea copilului o are familia extinsă, fără retribuirea
părinţilor substitut, deoarece la terminarea plasamentului revenirea în propria
familie poate fi mai lină. O altă opţiune ar fi plasamentul la asistenţii maternali
profesionişti, retribuiţi în cadrul unei familii substitutive.
Pentru a spori sentimentul de siguranţă al copiilor se prevede găsirea
unor soluţii pentru menţinerea fraţilor împreună. O condiţie necesară pentru
menţinerea şansei copiilor de a se întoarce în propriile familii este aceea de a
se lua măsuri care să faciliteze exercitarea de către părinţi a drepturilor lor de a
vizita copilul şi de a ţine legătura cu acesta.
Prin Legea nr. 272, de plasamentul copilului care nu a împlinit 2 ani
dispune doar familia extinsă sau substitutivă. Măsura plasamentului este
stabilită de către Comisia pentru Protecţia Copilului în cazul în care există
acordul părinţilor naturali.
Condiţiile care trebuie îndeplinite de către orice persoană sau familie
care primeşte un copil în plasament sunt: de a avea domiciliul în România, să fie
evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în
vederea îndeplinirii garanţiilor morale şi condiţiilor materiale.

Evoluţii legislative

Conform HG nr 676/12 iunie 2003, asistentul maternal profesionist este

persoana care asigură prin activitatea desfăşurată la domiciliul său creşterea,
îngrijirea şi educarea necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi
primeşte în plasament.
Condiţii ce trebuie îndeplinite de către o persoană pentru a deveni
asistent maternal:

- Să aibă capacitate deplină de exerciţiu

- Să îndeplinească obligaţiile ce îi revin unui părinte referitoare la
creştere, îngrijirea şi educarea copiilor
- Să aibă o locuinţă care să acopere necesităţile legate de îngrijirea,
prepararea hranei, igiena, educaţia şi odihna copiilor
- Să nu aibă alt contract individual de muncă salarizat

Nu poate fi asistent maternal:

- Persoana care a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească

- Părintele decăzut din drepturile părinteşti
- Persoanele care suferă de boli cronice transmisibile

Asistenţii maternali îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract

individual de muncă încheiat cu serviciul public specializat pentru protecţia
copilului. Se acordă sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor lunare de
hrană, echipament, jucării, cazarmament, materiale igienico – sanitare,
rechizite şcolare, materiale cultural – sportive şi sumele aferente acoperirii
cheltuielilor de locuit, aceste sume fiind suportate din bugetul consiliului
judeţean. Asistenţii maternali beneficiază de un salariu de bază, de un spor de
15 % pentru solicitare psihică crescută şi condiţii de muncă deosebite.
 Atestatul se eliberează pentru o perioadă de 3 ani, după care poate fi
reînnoit. Persoana care solicită să devină asistent maternal profesionist are
posibilitatea de a menţiona în cererea sa numărul de copii de care se poate
îngriji, grupa de vârstă şi sexul acestora, disponibilitatea de a îngriji copii cu
handicap/ dizabilităţi, infectaţi cu HIV sau bolnavi de SIDA.
Se acordă prioritate angajării acelora care sunt disponibili pentru
îngrijirea sugarilor, a copiilor cu eventuale probleme de dezvoltare sau de
sănătate, respectiv a fraţilor sau a unui număr mai mare de copii simultan sau
consecutiv.