Paginile 12- 13

Există o imensă diversitate de tipuri, intensitate şi lungime a perioadei de

tratament. Unii dependenţi sunt admişi şi în comunităţi terapeutice finanţate pentru a trata
clienţii lipsiţi de resurse materiale, pe o perioadă de 18 luni. Alţii apelează la planuri de
asigurare care rambursează banii pentru doar 5 zile de dezintoxicare. Schuckit(1994,3)
remarcă: „noi funcţionăm într-o lume complexă, în care furnizorii de servicii medicale
trebuie să împartă resurse limitate, în timp, ajungând la un grup de indivizi care sunt
depreciaţi, cel puţin teoretic, dar care au nevoie de mult mai mult decât le putem oferi
noi”.
Programele de tratament sunt parte sau sunt influenţate de o reglementare mai
largă, a sistemului economic şi politic la nivelul statului sau la nivel naţional. Schimbările
de la aceste niveluri(spre exmplu: iniţiative legislative sau de finanţare, reglementări de
gestionare a îngrijirii) se răsfrâng rapid asupra întregului sistem de furnizări a
tratamentului, aducând schimbări rapide în statutul facilităţilor şo a angajaţilor,
deopotrivă. Ca urmare a unor astfel de reglementări, o parte din facilităţile internării pe
termen lung au fost desfiinţate în perioada anilor 1990.
Cine sunt consilierii în dependenţe? Acum 30 de ani, cei mai mulţi consilieri de
dependenţe făceau parte din personalul auxiliar, necalificat. În anii 1970, acest tip de
consiliere apărut a fost acreditat, iar unele state au instituit certificate separate pentru
consilierii pentru persoane dependente de alcool şi droguri. Iniţial, cerinţele au fost clare,
dar continuu, s-au adăugat elemente de educaţie, testare şi cerinţe legate de experienţă.
Cerificatul naţional este valabil în statele membre ale International Certification
Reciprocity Consortium(ICRC) şi National Association of Alcohol and Drug Abuse
Counselors(NAADAC). Din demebrie 2006, cele 2 organizaţii au încercat să fuzioneze
sistemele lor de acreditare. În plus, 12 state au instituit diplome de liceenţă pentru
consilierea dependenţelor. Astăzi, consilierea dependenţelor presupune o pregătire
riguroasă, într-o mare varietate de domenii. În numeroase state, s-a trecut de la
prerogativele liceenţei personalului auxiliar, la un nivel de master. Sistemul de îngrijire a
sănătăţii şi a entităţilor de rambursare necesită furnizori profesionişti, responsabili pentru
tratament.
O mare proporţie a consilierilor de dependenţe sunt motivaţi de probleme de
recuperare personale sau familiale, dar cei mai mulţi dintre ei au cel puţin o diplomă de
liceenţă într-o profesie de întrajutorare. Nişa de muncă a personalului auxiliar necalificat
a fost contractantă, dar este limitată şi mai mult în poziţia de consilier, în unele programe
mari de tratament. Ca răspuns la aceste schimbări în desfăşurarea programelor, peste 500
de unităţi de învăţământ superior, cu specializare în studierea dependenţelor au luat fiinţă.
Trainingul consilierilor de dependenţe a trecut rapid de la stadiul sistemului haotic de
workshop şi programe de training, la un sistem academic puternic, bine organizat. Multe
colegii cu programe pe dependenţe sunt afiliate Coaliţiei Internaţionale de Studiere a
Dependenţelor(International Coalition for Addiction Studies Education), care desfăşoară
un proces de aprobare a programului.
Desfăşurarea tratamentului
Există o importantă şi variată gamă de modaliăţi specifice ale tratamentului
dependenţilor, precum: clinici de sine stătătoare, unităţi în spitale, centre de sănătate
mintală şi alte agenţii de servicii sociale(programele de recuperare cu metadonă sunt
discutate separat în acest capitol). Există cel puţin 3 variabile care să clarifice o instalaţie
de tratare a viciilor: modelul tratamentului, nivelul de îngrijire şi continuumul/ perioada
îngrijirii.
Modelul tratamentului reprezintă acel tratament sau recuperare pe care programul
îl are la bază. Aceste tradiţii şi modele, ca şi comunitatea terapeutică şi Modelul
Minnesota, program al bolnavului alcoolic sunt discutate, mai târziu, în caest capitol.
Nivelul de îngrijire reprezintă intensitatea tratamentului, dictată în funcţie de
severitatea dependenţei şi gradul în care funcţiile psihice şi sociale ale clientului s-au
deteriorat. Nivelul de îngrijire este indicat de numărul de ore de tratament pe săptămână,
de gradul de structură şi supervizare şi de scopul serviciilor. De obicei, facilităţile sunt
specializate în furnizarea unui anumit nivel de îngrijire. Evoluţia unui sistem de criterii de
plasare a clienţilor la un nivel corespunzător de îngrijire este destul de uşor acum. Deşi
utilizare unor astfel de criterii poate părea elementară, nivelul de îngrijire este adesea
arbitrat, bazat pe credinţe, tradiţii sau dorinţa de a reduce costurile. Sistemul cel mai larg
cceptat de plasare a pacientului este cel al American Society of Addiction
Medicine(ASAM 2001).
Pentru a oferi un simplu exemplu, o persoană fără adăpost, dependentă fiyic,
bolnavă fiyic şi psihic/ mintal, probabil va începe un program de internate
medical(nivelul 4), în timp ce o persoană care lucrează cu normă întragă, care are familie,
dar care ocazional este identificată în stare de ebrietate la masa de prânz, probabil ar fi
inclusă într-un program de tratament ambulatoriu(nivelul 1). Figura 1.3 prezintă
nivelurile de îngrijire, conform American Society of Addiction Medicine, în 2001.
Continuumul/ perioada de îngrijire repretintă trecerea printr-un proces de
recuperare. Deşi tratamentul ar putea fi creat din instalaţii de tratare disparate, planul
ideal este să adoptăm un tratament continuu, fără suduri, etapele să fie legate una de
cealaltă. Se poate începe cu o intervenţie prin trimiterea la oricare din agenţiile de
specialitate. Programele de asistenţă desfăşurate în industrie, membrii programelor de
asistenţă, în colaborare cu programele de asistenţă în şcoli evaluează, intervin şi fac
referire, dar nu pot trata dependenţele şi abuzul de droguri.