CetăŃenii

În epoca foarte veche cetăŃenia se confunda cu libertatea, pentru că orice

străin care venea la Roma cădea în sclavie. Cu timpul, în virtutea ospitalităŃii,
anumiŃi străini încep a fi toleraŃi la Roma.
Secole la rând, romanii au păstrat cu străsnicie numai pentru ei avantajele
care decurgeau din calitatea de cetăŃean, deoarece cetăŃenii romani se bucurau de
plenitudinea drepturilor civile si politice.
A. Drepturile cetăŃeanului roman erau următoarele:
ius commercii (commercium) – dreptul de a încheia acte juridice în
conformitate cu dreptul civil roman;
ius connubii (connubium) – dreptul de a încheia o căsătorie civilă romană;
ius militiae – dreptul cetăŃeanului de a face parte din legiunile romane;
ius sufragii (sufragium) – dreptul de vot;
ius honorum – dreptul de a fi ales magistrat.
B. Numele cetăŃeanului. CetăŃeanul roman se indiuvidualizează în raport cu
alte categorii de persoane prin numele său, care era atât de bine elaborat, încât o
scrisoare ajungea la domiciliu de oriunde ar fi trimisă.
Era format din cinci elemente:
tria nomina;
indicaŃiunea filiaŃiunii;
indicaŃiunea tribală.
Tria nomina se compunea din:
prenomen, adică determinativul prin care cetăŃeanul era individualizat în societate;
nomen gentilicium, prin care se indica ginta căreia îi aparŃinea cetăŃeanul;
după desfiinŃarea ginŃilor, nomen gentilicium desemna numele de familie;
cognomen sau porecla, prin care cetăŃeanul era individualizat în familie,
deoarece familia romană putea fi numeroasă, încât mai multe persoane din aceeasi
familie puteau avea acelasi prenume. Spre exemplu, numele întreg al lui Cicero era
Marcus (prenomen) Tullius (nomen gentilicium) Marci filius (indicaŃiunea filiaŃiunii),
Cornelia tribu (indicaŃiunea tribală) Cicero (cognomen).
88
C. Dobândirea cetăŃeniei.
CetăŃenia romană se dobândea prin:
prin nastere
noul născut în sânul căsătoriei dobândea condiŃia juridică a tatălui său
din momentul în care l-a conceput (cu 10 luni înainte de nastere);
copilul născut în afara căsătoriei dobândeste condiŃia juridică a
mamei sale din momentul în care l-a născut.
Prin naturalizare (prin lege), întrucât romanii adoptau în mod frecvent legi
prin care una sau mai multe persoane determinate puteau dobândi cetăŃenia
romană. Spre exemplu, în preajma unor campanii militare peregrinii dobândeau
cetăŃenia romană pentru a putea fi înrolaŃi în legiunile romane. Tot astfel, după
campaniile militare, peregrinii care făcuseră parte din trupele auxiliare dobândeau
cetăŃenia romană după lăsarea la vatră.
Prin beneficiul legii. În anumite legi erau prevăzute unele condiŃii care,
odată întrunite de către o anumită persoană, aveau ca efect dobândirea cetăŃeniei
romane. Spre exemplu, Legea celor XII Table prevedea că orice latin care
construieste o casă în Latium si apoi se stabileste la Roma va deveni cetăŃean
roman. De asemenea, oricărui străin care avea trei copii si se stabilea la Roma îi
era acordată cetăŃenia romană.
Prin efectul dezrobirii, dezrobitul prelua statutul juridic al fostului stăpân,
încât dezrobitul unui cetăŃean devenea si el cetăŃean roman.
D. Pierderea cetăŃeniei
CetăŃenia putea fi pierdută prin:
Pierderea libertăŃii, de vreme ce libertatea era cea dintâi premisă a cetăŃeniei;
Prin efectul exilului, cei exilaŃi deveneau peregrini (a se vedea cazul lui Ovidiu);
Când un cetăŃean era predat altui stat pentru ca acel stat să-si exercite
dreptul de răzbunare asupra cetăŃeanului, iar statul respectiv nu-l primea si nu-si
exercita dreptul de răzbunare; odată cu întoarcerea la Roma acea persoană pierdea
automat cetăŃenia. Se ajungea la aceste situaŃii deoarece se pierdeau anumite
războaie, ocazie cu are se încheiau tratate umilitoare. Generalul care semna acel
89
tratat era predat statului respectiv. Dacă statul respectiv nu îl primea, acesta urma a
pierde cetăŃenia romană. FaŃă de statul respectiv se invoca nerespectarera tratatului
datorită faptului că acel tratat fusese semnta de către o persoană care nu era
cetăŃean roman.
E. Legile de acordare a cetăŃeniei
Locuitorii liberi ai Italiei, numiŃi latini, au cerut secole la rând să li se acorde
cetăŃenia romană. Până în anul 89 î. e. n. aceste revendicări nu le-au fost
satisfăcute, moment în care Roma se afla în război cu Mitridate din Pont. Atunci
latinii din Italia s-au răsculat, cerând să li se acorde în bloc cetăŃenia romană.
Cum Roma nu putea lupta pe două fronturi, prin două legi succesive – Iulia si
Plautia Papiria – s-a acordat cetăŃenia romană tuturor latinilor din Italia (“Se atribuia
cetăŃenia romană tuturor aliaŃilor (latinilor) care depuneau armele în decurs de două
luni”).
În anul 212 e. n. împăratul Antonin Caracalla (fiul lui Septimius Severus) a
generalizat cetăŃenia romană. De notat este faptul că în acea poerioadă prefect al
pretoriului era chiar Papinian. Din acel moment, toŃi locuitorii liberi ai Imperiului
au devenit cetăŃeni romani, cu două excepŃii: latinii iuniani si peregrinii dediticii.
Măsura a fost luată din considerente economice si financiare. Pe această cale, toŃi
locuitorii urmau a plăti un impozit de 5% pe devoluŃiunea succesorală.