Sunteți pe pagina 1din 2

Cum sa ne lasam de fumat

In cele ce urmeaza ma voi referi la acea “ciuma a vietii” care provoaca cele mai
numeroase suferinte, cele mai numeroase victime, cele mai urate boli: aceasta ciuma este
FUMATUL.
Metoda propusa de mine cere sa aveti: un instrument de scris, un caiet sau o agenda
calendaristica, un ceas, tigari, un pic de vointa, un strop de inteligenta si dorinta de a
scapa de acest vrajmas al sanatatii. Cum se procedeaza? In ziua stabilita de dvs. (care
poate fi chiar ziua aniversara a nasterii, ca sa existe o motivatie sentimentala),
insemnati-va in caiet (agenda) ora cand aprindeti prima tigara, a 2-a, a 3-a, a 4-a, etc. In
ziua urmatoare, cand apare dorinta de a aprinde prima tigara, amanati acest gest cu 10-
15 minute. La fel procedati si cand apare dorinta pentru a 2-a, a 3-a, a 4-a etc. tigara. La
sfarsitul zilei veti constata ca din “meniul” dvs. de tigari fumate a disparut ultima tigara.
In aceasta zi, inainte de culcare, faceti “o excursie” in interiorul constiintei dvs. si veti
constata ca va simtiti propriul dvs. stapan. In ziua a doua, procedati la fel, dar amanand
cu 10-15 minute aprinderea tigarilor fata de ziua intai. La fel procedati si in ziua a 3-a, a
4-a, a 5-a etc. Incepand cu ziua a 5-a de aplicare a acestui program, faceti un semn cu
creionul pana unde veti fuma fiecare tigara. In ziua a 6-a, a 7-a, a 8-a etc. mutati acest
semn cu cate 1-2 milimetri spre capatul la care aprindeti tigara. Veti constata astfel ca pe
masura ce reduceti numarul de tigari fumate pe zi se reduce si marimea tigarii fumate. In
felul acesta, organismul dvs. este supus unui proces lent, dar constient, de dezintoxicare
nicotinica, care in final se concretizeaza prin disparitia dorintei de a mai aprinde o tigara.
Atunci veti constata ca numai cine lupta poate fi invingator, ca ati devenit propriul dvs.
stapan, ca inteligenta omului se afla in slujba lui.
Pe parcursul acestei lupte este bine sa va ganditi ca celulele corpului dvs. nu mai sunt
supuse atacurilor celor 200 de substante toxice din tutun, cu repercusiuni negative
majore asupra sanatatii intregului organism. Este suficient sa va ganditi ca acea boala
groaznica numita CANCER nu va mai ameninta, ca inima dvs. nu este supusa unui viitor
INFARCT, ca arterele si venele prin care circula sangele nu-si mai ingroasa peretii ca sa
produca ateroscleroza, boala care impiedica sangele sa transporte oxigen si substante
hranitoare la toate celulele corpului. De asemenea, este bine sa va ganditi, atunci cand
auziti semnalul sonor al unei Salvari, ca o contributie la starea celui aflat in Salvare o are
si tutunul. Cand vedeti un cersetor sau un trecator, cu unul sau ambele picioare amputate
din cauza arteritei, tutunul isi are meritul sau si in aceasta situatie. Cand vedeti o
persoana relativ tanara, dar cu figura brazdata de riduri, un merit in aceasta imbatranire
timpurie il are si tutunul, care de cele mai multe ori este “prieten” cu alcoolul.
Cu toate cele mentionate mai sus, tutunului i s-a gasit, de catre un pustnic indian, si trei
parti bune, care sunt urmatoarele: pe fumator nu-l ataca hotii in timpul noptii, deoarece
el tuseste toata noaptea si este mereu treaz; pe fumator nu-l ataca nici cainii, deoarece el
umbla mereu cu un baston, ca sa-si sprijine neputinta fizica; pe fumator nu-l vei vedea
batran, deoarece el moare inainte de a imbatrani!
In finalul acestei scrisori, rog cititorii care nu vor sa-si fie propriii lor dusmani sa aplice
acest program de dezintoxicare nicotinica incepand cu o luna inaintea zilei de nastere,
pentru ca urarile pe care le vor primi cu aceasta ocazie sa nu fie formale si pentru ca cel
mai frumos si sanatos cadou sa si-l faca singuri si sa se felicite singuri pentru victoria
obtinuta contra lor insile.