Senzatiile:::Legătura informaţională cea mai simplă a omului cu realitatea se realizează

prin senzaţii: deprivarea de senzaţii a copilului mic înseamnă suspendarea vieţii

psihice.Fiecare organ de simţ (analizator, cum l-a numit Pavlov) este o fereastră spre
lume, fiind produsul unei îndelungi evoluţii şi adaptări continue la agenţi
externi.Senzaţiile sunt procese psihice elementare, care reflectă diferitele însuşiri izolate
ale obiectelor şi fenomenelor lumii externe, precum şi stările interne ale
organismului.Senzaţiile pure, există la nou-născuţi, în primele săptămâni de viaţă sau la
animalele inferioare. Mielinizarea progresivă a fibrelor nervoase, maturizarea sinapselor
şi cablarea reţelelor neuronale fac ca fiecare senzaţie să sintetizeze însuşiri multiple,
integrându-se într-un tot, percepţia. Imaginea primară dispune de câteva însuşiri:
intensitatea, calitatea, durata, tonalitatea afectivă şi aspectul motor.a)Intensitatea este
dependentă de mărimea stimulului; b) Calitatea este funcţie de natura excitantului; c)
Durata este importantă pentru că senzaţia nu se produce decât în prezenţa stimulului,
atâta vreme cât el acţionează asupra analizatorului;d) Tonalitatea afectivă este creată de
caracterul agreabil-dezagreabil pe care îl are asociat subiectiv orice senzaţie.Astfel, roşul
activează şi irită, albastrul linişteşte, galbenul înviorează, mirosul de benzină este strident
şi neplăcut;e)Aspectul motor.
Analizatorul - structură şi funcţii:Analizatorii sunt aparate specializate şi autoreglabile de
semnalizare senzorială, care fac posibilă producerea senzaţiilor. Ele sunt perpetuu
orientate către stabilitate, datorită convergenţei dintre organul de simţ şi stimul. Structura
analizatorului: a) Receptorul este cel care produce, prin codare, conversia energiei
stimulului fizic în impulsuri nervoase. La nivelul ochiului, retina preia energia luminii; b)
Calea de conducere directă (aferentă) este veriga intermediară, incluzând fibre nervoase
senzitive care transportă influxul nervos spre creier; c) Calea de conducere indirectă; d)
Veriga centrală este componenta fundamentală a analizatorului, prin care se produce
decodificarea impulsurilor nervoase ce devin fapt psihic; e) Conexiunea inversă, prin
aceasta asigurându-se adecvarea şi autoreglarea organului de simţ la particularităţile
stimulului. Acestea se numesc căi eferente. Două criterii s-au impus în clasificarea
senzaţiilor: 1) după aparatul receptor distingem senzaţii vizuale, auditive, olfactive,
gustative, tactile. 2) după conţinutul informaţional,
senzaţii relative la lumea externă: cele referitoare la poziţia şi mişcarea propriului corp
(proprioceptive, kinestezice şi de echilibru) şi cele referitoare la mediul intern (foame,
sete, durere). Senzaţiile vizuale Rezultă din acţiunea undelor electromagnetice asupra
ochiului.. Senzaţiile auditive -Excitantul specific este unda sonoră. Sunetele au o
importantă funcţie de semnalizare, dar prin faptul că omul nu este doar receptor, ci şi
emiţător de sunete, audiţia şi emisia sonoră dobândesc funcţiile cele mai importante în
comunicare. Senzaţiile cutanate (tactile)-Includ două submodalităţi: atingere şi presiune ;
senzaţii termice. Simţul tactil ne dă informaţii despre netezimea, asperitatea, duritatea,
textura obiectelor (neted, dur, catifelat, moale). Gustul- Studiul psihofiziologic atestă
doar patru tipuri de senzaţii gustative: Studiul psihofiziologic atestă doar patru tipuri de
senzaţii gustative:sărat ,dulce acru, amar. Mirosul- spre deosebire de gust, mirosul are mii
de senzaţii specifice individualizate. Legile generale ale sensibilităţii: . Legea pragurilor
absolute şi diferenţial-:Cea mai mică mărime a unui stimul care poate provoca (încă) o
senzaţie este pragul minim absolut; cea mai mare valoare a unui stimul care mai provoacă
încă o senzaţie specifică unui analizator constituie pragul maxim absolut. Legea adaptării
-Timpul necesar unui analizator să intre în regim de optim funcţional prin schimbarea de
la o stimulare slabă la una puternică, şi invers, se numeşte adaptare.