CUVÂNT ÎNAINTE

Problemele mediului înconjurător fac parte din problemele

grave ale omenirii şi practic, în orice domeniu de activitate, este necesar să
se identifice aceste probleme şi să se încerce prevenirea, ameliorarea sau
chiar rezolvarea totală a lor.
Amenajarea resurselor de apă în diverse scopuri
(hidroenergetică, alimentări cu apă, irigaţii, piscicultură, agrement etc.)
reprezintă un domeniu cu largi implicaţii în ceea ce priveşte impactul şi
respectiv protecţia mediului.
Lucrarea de faţă se adresează în primul rând studenţilor de la
Facultatea de Energetică, specializarea ”Ingineria mediului în energetică”,
dar poate fi utilă şi altor studenţi cu preocupări în acest domeniu, precum şi
inginerilor interesaţi de problemele amenajării resurselor de apă şi impactul
acestora asupra mediului.
Ea este structurată pe 5 (cinci) capitole. Primul dintre acestea
trece în revistă situaţia resurselor de apă pe plan mondial şi în ţara noastră,
schemele de amenajare hidroenergetică a resurselor de apă şi exemplifică
câteva dintre aceste scheme pentru cursurile de apă din România. Capitolul
al doilea tratează problemele legate de aspectele poluării apelor. După ce
trece în revistă proprietăţile apei pure, se inventariază interacţiile care
conduc la proprietăţile apelor naturale, sursele de poluare a apelor,
materiile poluante şi indicatorii de calitate ai apelor. Capitolele 3 şi 4
prezintă primele uvraje componente ale schemelor de amenajare: barajele şi
descărcătorii de ape mari. Se face o descriere a principalelor tipuri de
baraje, respectiv descărcători de ape mari, se arată rolul lor funcţional, se
prezintă o serie de elemente constructive şi principalele calcule hidraulice
ale acestora. Celelalte uvraje urmează a fi prezentate în partea a doua a
acestei lucrări. În sfârşit, în capitolul 5 se arată în ce constă impactul asupra
mediului înconjurător provocat de lucrările de amenajare a resurselor de apă
şi ce măsuri se pot lua pentru ameliorarea efectelor negative ale acestui
impact.
 Autorii au dorit să întocmească o lucrare riguroasă din punct
de vedere ştiinţific, iar nivelul cunoştinţelor necesare este cel normal
pregătirii unui inginer. Ea umple unele din golurile existente în ceea ce
priveşte materialul bibliografic necesar pregătirii studenţilor de la
specializările “Hidroenergetică” şi “Ingineria mediului în energetică”.
În încheiere autorii ţin să mulţumească în mod deosebit
colectivului cu care lucrează, format din ing. Crăciun Anca, prep.ing.
Corcodel Liana şi prep.ing. Dumitran Gabriela, pentru colaborarea perfectă
şi ajutorul nepreţuit acordat la editarea pe calculator a lucrării. De
asemenea colegilor din catedră şi referenţilor ştiinţifici pentru sugestiile
privind forma finală a lucrării.

Autorii
 Capitolul 1

RESURSELE DE APĂ ŞI UTILIZAREA LOR

1.1. Economia apelor şi ramurile ei

1.1.1. Apa - factor de mediu şi resursă regenerabilă.

În procesele vitale de pe pământ şi în activitatea multilaterală

a omului apa are un rol deosebit, ea reprezentând practic o componentă
esenţială a vieţii.
Aprovizionarea cu apă este vitală pentru hrănirea populaţiei
crescânde a globului, pentru producerea bunurilor materiale şi pentru
menţinerea integrităţii sistemelor naturale de care depinde viaţa pe pământ.
Considerată multă vreme ca ceva de la sine înţeles, apa a devenit în multe
zone ale lumii un factor de limitare a creşterii economice şi a producţiei
alimentare.
Deşi din punct de vedere cantitativ apa scursă prin fluvii şi
râuri reprezintă doar 0,0002 % din volumul hidrosferei, această cantitate de
apă a avut întotdeauna un rol imens în viaţa Terrei, constituind una din
bogăţiile inestimabile ale planetei. Pentru a ilustra rolul pe care apa îl joacă
în viaţa Terrei, să amintim că totalitatea resurselor de apă formează
hidrosfera, una din sferele care alcătuiesc învelişul geografic.
Fiind una din cele mai comune substanţe din natură, apa intră
în compoziţia chimică a mineralelor din crusta planetei şi din nucleul
acesteia. În stare liberă ea formează apele subterane şi umezeala solului în
litosferă, oceanele, mările, lacurile, râurile, gheţarii de calote, pentru ca în
atmosferă să o întâlnim sub formă de vapori, picături de apă şi cristale de
gheaţă, iar în biosferă - atât în lumea plantelor, cât şi a animalelor - ea să
constituie elementul fundamental indispensabil vieţii.
Una din caracteristicile importante ale apei este mişcarea,
mobilitatea, care îi conferă funcţia de principal mijloc de legătură şi schimb
de substanţă şi energie între sferele planetei.Totalitatea căilor şi formelor de
mişcare a apei este cunoscută sub denumirea de circuitul apei în natură sau
ciclul hidrologic. Acest circuit este general atunci când fenomenul cuprinde
întreaga planetă şi local când se produce la scară restrânsă, un lac pe de-o
parte şi regiunea înconjurătoare pe de altă parte. La baza acestui proces stă
conversia radiaţiei solare ca sursă de energie, prin care se produce
evaporarea apei de la suprafaţa oceanului şi a uscatului şi trecerea ei din
stare lichidă în stare de vapori în atmosferă. Masele de vapori se deplasează
la distanţe apreciabile, iar în anumite condiţii se condensează şi revin pe
suprafaţa Terrei sub formă de precipitaţii, unde mai mult de jumătate se
evaporă, iar restul se stochează în gheţari, se infiltrează în sol sau se scurge
prin reţeaua hidrografică.
În cadrul acestui fenomen, neuniform atât în spaţiu cât şi în
timp, se pot schematiza două circuite locale, unul deasupra oceanelor, iar
celălalt deasupra continentelor, precum şi un circuit global, care le include
şi pe cele locale, reprezentat în figura 1.1.

Fig. 1.1. Circuitul apei în natură

Cantităţile medii anuale de apă care participă la aceste

circuite sunt evaluate astfel:
- apa evaporată de la suprafaţa mărilor şi oceanelor
Z0 = 449.400 km3/an;
- apa evaporată de la suprafaţa continentelor
 Zc = 61.500 km3/an;
- precipitaţiile pe suprafaţa oceanelor
Xo = 411.600 km3/an;
- precipitaţiile pe suprafaţa continentelor
Xc = 99.300 km3/an;
- cantitatea de apă revenită, prin cursurile de apă, de
suprafaţă şi subterane, de pe uscat, înapoi în mări şi oceane
Y = 37.800 km3/an.
Relaţiile de bilanţ ale circuitului apei în natură sunt
următoarele:
- pentru circuitul oceanelor Z0 = X0 + Y (1.1)
- pentru circuitul continental Zc = Xc - Y (1.2)
- pentru circuitul global Z0 + Zc = X0 + Xc (1.3)

În virtutea acestui flux ciclic între mare, aer şi pământ, apa

dulce reprezintă o sursă regenerabilă.
În condiţiile climatice existente pe planeta noastră,se creează
în fiecare an un volum aproximativ de apă dulce, dar, deşi pretutindeni ea
este legată de existenţa unui mare circuit global, variabilitatea şi calitatea ei
în rândul resurselor sunt determinate de disponibilitatea ei pe plan regional
sau local şi de modul în care este gospodărită.
În prezent, apele ca şi întregul mediu înconjurător sunt
supuse unui impact agresiv generat de dezvoltarea societăţii pe baza unor
tehnologii poluante, ca de altfel întreaga activitate umană. De aceea
protecţia calităţii apelor a devenit astăzi una din preocupările majore ale
omenirii, de realizarea ei depinzând însăşi viaţa pe planeta noastră. Apa este
deci atât materie primă sau factor de producţie în agricultură, industrie sau
în activităţile gospodăreşti, cât şi mediu natural al unor nenumărate specii
de peşti şi plante. Nevoia de a proteja aceste funcţii naturale constituie un
element de însemnătate esenţială în analiza modului în care o societate îşi
foloseşte resursele de apă.

1.1.2. Resursele de apă pe plan mondial şi în România

La o primă vedere rezervele de apă de pe globul pământesc

sunt foarte mari. Astfel se apreciază, [7], că volumul total al apei existent pe
glob este de circa 1.400.000.000 km3 (100%), din care:
- oceanul mondial reprezintă 1.362.200.000 km3 (97,3%);
 - apa dulce reprezintă 37.800.000 km3 (2,7%);

La rândul ei apa dulce (100%) este răspândită sub diverse

forme şi anume:
- apa conţinută de gheţari 29.182.000 km3 (77,2%);
- ape subterane 8.467.000 km3 (22,4%);
- apa din lacuri şi mlaştini 132.000 km3 (0,35%);
- vapori de apă în atmosferă 15.120 km3 (0,04%);
- apa râurilor şi fluviilor 3.780 km3 (0,01%).

Aşa cum se observă, apa râurilor şi fluviilor, care prezintă cel

mai mare interes pentru economia diferitelor ţări, reprezintă abia 0,01% din
volumul apei dulci de pe glob.
Dacă se consideră anual circa 10 circuite ale apei în natură,
volumul mediu de apă scurs pe râuri şi fluvii într-un an ajunge la 37.800
km3, apreciindu-se că în actualele condiţii tehnice şi economice pot fi
captate şi valorificate aproximativ 20.000-30.000 km3/an.
Pentru România se apreciază următoarele resurse de apă
dulce:
- râuri interioare 37 ⋅ 109 m3/an;
- Dunărea la intrarea pe teritoriul României 170 ⋅ 109 m3/an;
- ape subterane (4,5 ÷ 5) ⋅ 109 m3/an.

Aceste date arată clar că, atât pe plan mondial, cât şi în ţara
noastră, resursele de apă dulce sunt limitate. Totodată trebuie remarcat că
aceste resurse sunt repartizate teritorial foarte neuniform, regimul lor de
scurgere este foarte variabil în timp, iar calitatea apei nu este satisfăcătoare.
La nivelul întregului glob, la nivelul fiecărui continent, ca şi
la cel al fiecărei ţări, se pot exemplifica afirmaţiile de mai sus. Astfel, în
tabelul 1.1. se prezintă o estimare [1] a bilanţului hidrologic anual la scara
continentelor, din care se poate observa diferenţa de resurse între diferitele
continente, atât în ceea ce priveşte volumul precipitaţiilor, cât şi cel al
scurgerii totale. De asemenea se observă repartiţia inegală în timp, cu
perioade de ape mari, reduse ca interval de timp, dar în care se scurge între
64% şi 76% din volumul total. În tabelele 1.2 şi 1.3 se arată, de asemenea,
pentru diversele continente, care a fost consumul de apă pentru populaţie şi
respectiv pentru industrie, în anul 1980 şi consumul prognozat pentru anul
2000. Din aceste tabele rezultă de asemenea diferenţe mari între
consumurile din diversele regiuni ale globului.
 Tabelul 1.1.

BILANŢUL HIDROLOGIC ANUAL LA SCARA CONTINENTELOR

Precipi- Evapotrans Scurgere totală Scurgere Scurgere

S max
CONTI- taţii -
piraţia
maximă minimă S tot
NENTUL km3/an km3/an km3/an % km3/an km3/an -
Europa 7.165 4.055 3.110 8,0 2.045 1.065 0.66
Asia 32.690 19.500 3.190 34,0 9.780 3.410 0.74
Africa 20.780 16.555 4.225 10,9 2.760 1.465 0.65
America de Nord 13.910 7.950 5.960 15,3 4.220 1.740 0.75
America de Sud 29.355 18.975 10.380 26,7 6.640 3.740 0.64
Australia şi Oceania 6.405 4.440 1.965 5,1 1.500 465 0.76
TOTAL 110.305 71.475 38.830 100 26.945 11.885 0.69
MONDIAL
 Tabelul 1.2.

CONSUMUL DE APĂ PENTRU POPULAŢIE ŞI SERVICII PUBLICE

SITUAŢIA ÎN ANUL 1980 PROGNOZA ANUL 2000

Populaţia Consum Apă Apă uzată Populaţia Consum Apă Apă uzată
REGIUNEA prelevat consumată restituită prelevat consumată restituită
106 loc. km3 km3 km3 106 loc. km3 km3 km3
Europa 496 48 10 38 512 56 8 48
Asia 2.932 8 53 35 3.612 200 100 100
Africa 589 10 7 3 853 30 18 12
America de 411 66 20 46 489 90 22 68
Nord
America de 279 24 14 10 367 40 20 20
Sud
Australia şi 26 4,1 1,2 2,9 30 5,5 1,5 4
Oceania
C. S. I. 282 23 5 18 310 35 5 30
(URSS)
TOTAL 5.015 263,1 110,2 152,9 6.173 456,5 174,5 282
MONDIAL
 Tabelul 1.3.

CONSUMUL DE APĂ ÎN INDUSTRIE (km3/an )

SITUAŢIA ÎN ANUL 1980 PROGNOZA ANUL 2000

REGIUNEA Apă Apă Apă uzată Apă Apă Apă uzată
prelevată consumată restituită prelevată consumată restituită
Europa 193 19 174 200-300 30-35 170-175
Asia 118 30 88 320-340 65-70 255-270
Africa 6,5 2 4,5 30-35 5-10 25
America de 294 29 265 360-370 50-60 310
Nord
America de Sud 30 6 24 100-110 20-25 80-85
Australia şi 1,4 0,1 1,3 3,0-3,5 0,5 2,5-3,0
Oceania
C. S. I. (URSS) 117 12 105 140-150 20-25 120-125
TOTAL 759,9 98,1 661,8 1153-1308,5 190-225,5 962,5-993
MONDIAL
 Tabelul 1.4.

Distanţa Altitudine Suprafaţă Altitudine Panta Stoc mediu

Nr. . Râul Punctul izvor punct bazin medie medie anual
crt. bazin
km mdM km2 mdM ‰ 106 m 3
1 Tisa super. Frontiera Ungaria - - 4640 - - 1802
2 Someş Frontiera Ungaria 345 112 15352 536 170 3800
3 Crişul Negru Frontiera Ungaria 144,1 75 4476 277 68 2584
4 Mureş Frontiera Ungaria 719 86 27919 613 179 4932
5 Timiş Front. Iugoslavia 241,2 72 5248 415 151 1618
6 Nera Confluenţa Dunăre 131,2 65 1361 559 217 1166
7 Jiu Confluenţa Dunăre 346,2 22 10594 438 93 2769
8 Olt Confluenţa Dunăre 698,8 21 24300 624 135 5040
9 Vedea Confluenţa Dunăre 242,7 20 5364 169 25 363
10 Argeş Confluenţa Dunăre 339,6 10 12521 376 90 1957
11 Ialomiţa Confluenţa Dunăre 414 8 8873 374 59 1319
12 Siret Confluenţa Dunăre 725,8 2 44014 515 110 5860
13 Prut Confluenţa Dunăre 952,9 - 28396 - - 2580
14 B.h.XIV - - - 7039 - - 259
(Dunăre)
15 B.h.XV - - - 5330 - - 35
(Litoral)
 Tabelul 1.4 prezintă repartizarea pe diferitele bazine
hidrografice din ţara noastră a volumelor de apă disponibilă în anul mediu.
Se observă de asemenea repartiţia inegală a resurselor pe teritoriul
României, multe zone fiind foarte sărace din acest punct de vedere
( Dobrogea, Câmpia Română, sudul Moldovei).

1.1.3. Utilizarea raţională a resurselor de apă

Ramura economiei unei ţări care are ca obiect totalitatea

măsurilor necesare pentru folosirea raţională a resurselor de apă formează
economia apelor.
Necesitatea utilizării raţionale a resurselor de apă rezultă, aşa
cum s-a putut deja vedea, dacă se iau în considerare următoarele elemente:
a) caracterul limitat (deşi în continuă reînnoire datorită
circuitului apei în natură) a resurselor de apă;
b) distribuţia neuniformă în spaţiu şi timp a acestora;
c) posibilităţile relativ limitate pentru transportul apei (din
zone unde aceasta este în exces în zone cu deficit de apă);
d) faptul că regimul de curgere al apei în râuri şi fluvii este
influenţat cantitativ şi calitativ de către activitatea omului;
e) faptul că apa este o resursă refolosibilă atât în lungul unui
curs de apă, cât şi în cadrul aceleiaşi folosinţe;
f) faptul că apa a devenit în prezent unul din cei mai
importanţi factori de mediu.
Toate aceste elemente, dezvoltarea ascendentă a societăţii,
condiţia necesară de creştere a nivelului de viaţă a populaţiei, impun
rezolvarea a tot mai numeroase şi mai complexe probleme de gospodărire a
apelor.
Gospodărirea apelor reprezintă ansamblul de activităţi
desfăşurate pentru realizarea următoarelor scopuri:
1. Satisfacerea necesităţilor de apă ale activităţilor umane în
cantitatea şi cu calitatea cerută de beneficiari;
2. Combaterea efectelor dăunătoare ale apelor (exces de
umiditate, inundaţii, sărăturarea solului, erodarea albiilor,
etc.);
3. Protecţia resurselor de apă împotriva poluării şi a epuizării
lor cantitative.
 Aceste scopuri ne arată că gospodărirea apelor este strâns
legată de dezvoltarea economică şi socială şi totodată de problemele actuale
ale omenirii. Astfel problema alimentaţiei, una din cele mai acute probleme
ale lumii contemporane, este strâns legată de dezvoltarea agriculturii, deci a
irigaţiilor şi prin aceasta de o judicioasă gospodărire a apelor. Problemele
energetice, deosebit de actuale, impun utilizarea la maximum a potenţialului
hidroenergetic al cursurilor de apă. În sfârşit, problemele poluării mediului
înconjurător, care reprezintă o preocupare majoră a societăţii contemporane,
privesc direct gospodărirea apelor prin aceea că apa este unul din factorii de
mediu cei mai ameninţaţi cu poluarea sau epuizarea. În gospodărirea apelor
se denumeşte folosinţă de apă orice domeniu de utilizarea a unei surse de
apă . În raport cu diferitele utilizări (folosinţe) ale apei se structurează şi
diferitele ramuri ale economiei apelor.
Economia apelor are mai multe ramuri, dintre care mai
importante sunt:
- hidroenergetica, care se ocupă cu amenajarea cursurilor de
apă în scopul valorificării potenţialului hidroenergetic al
acestora;
- transporturile fluviale şi maritime pentru oameni şi mărfuri;
- hidroamelioraţiile, care au ca scop irigarea şi alimentarea cu
apă a terenurilor şi centrelor agricole, precum şi desecarea
zonelor pe care apa este în exces;
- alimentările cu apă şi canalizarea centrelor populate şi a
zonelor industriale;
- combaterea acţiunii distructive a apelor provocată prin
viituri, inundaţii, erodarea albiilor şi a malurilor cursurilor
de apă, spălarea şi degradarea solului fertil;
- folosinţe diverse: piscicultură, sport , agrement, sanitare,
etc.

Mai trebuie menţionat faptul că, în interesul obţinerii unui

randament maxim pentru economia naţională, un curs de apă poate şi
trebuie să fie folosit în acelaşi timp în mai multe scopuri, ceea ce este
cunoscut sub denumirea de utilizare sau folosinţă complexă. O astfel de
utilizare a unui curs de apă presupune:
- să dea posibilitatea utilizării concomitente a cursului de apă
în mai multe scopuri;
- să nu excludă o asemenea posibilitate pentru viitor;
 - să respecte în măsura în care acest lucru este raţional,
folosinţele deja amenajate.
Respectarea acestor condiţii este destul de greu de realizat
deoarece: unele folosinţe (beneficiari) cer debite uniforme (exemplu
alimentările cu apă industrială sau potabilă), altele cer debite neuniforme
(energetica) sau periodice (irigaţii, transporturile de apă); anumite folosinţe
consumă apa (alimentările cu apă, irigaţiile), iar altele o folosesc fără a-i
micşora cantitatea (energetica, piscicultura, porturile); anumite folosinţe
folosesc apa fără a-i afecta calităţile (energetica) iar altele o poluează
(industria, alimentarea cu apă a populaţiei incluzând canalizările). De aceea,
un plan de gospodărire complexă trebuie să încerce satisfacerea raţională a
cerinţelor mai multor beneficiari, iar când acest lucru nu este posibil, să
limiteze sau să dea posibilitatea celor mai importante.
Concepţia schemelor de amenajare a resurselor de apă din
ţara noastră a încercat să ţină seama de aceste principii. Exemplificarea
modului în care au fost aplicate aceste principii se va face în paragraful 1.3.
În lucrarea de faţă sunt prezentate în special scheme de
amenajări hidroenergetice, cu precizarea că ele conţin, ca elemente
componente, uvraje care sunt folosite şi la amenajarea resurselor de apă
pentru alte folosinţe (baraje, prize de apă, canale, conducte, etc).

1.2. Energia hidraulică şi utilizarea ei

1.2.1. Sursele de energie primară şi structura balanţei

energetice

Sursele de energie se clasifică astfel:

- surse de energie convenţionale care cuprind energia
hidraulică, cărbunii, petrolul şi gazele naturale;
- surse de energie neconvenţionale în care se includ lemnele
de foc şi alţi combustibili vegetali, energia animală şi umană, energia
eoliană, energia solară, etc;
- energia nucleară, cu o foarte mare importanţă pentru
dezvoltarea viitoare a societăţii umane.
 În prezent, dezvoltarea societăţii moderne reclamă resurse
energetice din ce în ce mai bogate, necesitate îndeosebi de ritmul foarte
rapid al dezvoltării industriale.
Consumul de energie a crescut continuu şi într-un ritm din ce
în ce mai accentuat. Astfel în ultimii 250 de ani omenirea a consumat mai
multă energie decât în primii 1750 de ani ai erei noastre, ultima sută de ani
fiind caracterizată printr-o creştere a consumului anual de energie primară
de aproximativ 10,5 ori. Totodată în aceşti ultimi 100 de ani, datorită
progresului tehnic, a crescut continuu cota resurselor convenţionale în
consumul de energie primară, ajungând de la 27,4% la circa 85%, adică de
3,1 ori, consumul din aceste resurse crescând deci de 32,5 ori pe cap de
locuitor al globului, consumul anual de resurse primare a crescut în aceşti
ultimi 100 de ani de circa 4 ori, iar cel din resurse convenţionale de peste 8
ori.
Referindu-ne la cifre absolute consumul energetic al
omenirii a evoluat aşa cum se observă din tabelul 1.5. Pentru compararea
diferitelor resurse energetice acestea se exprimă în echivalent caloric al
unui combustibil convenţional, a cărui putere calorică este de 7000 kcal/kg.

Tabelul 1.5.

Anul Consum energie primară

106 t.c.c.
1900 950
1925 1.500
1970 6.650
1975 8.000
1985 9.555
1992 11.485
2000 26.000*
*)prognoză

Se menţionează de asemenea că producţia şi consumul de

energie primară diferă de la ţară la ţară, fiind neuniform repartizate pe glob.
Astfel în tabelul 1.6. se prezintă producţia şi consumul de energie primară
pe cap de locuitor , în diferite ţări ale lumii, în anul 1992, precum şi locul
ocupat de aceste ţări, într-un clasament întocmit din acest punct de vedere
de organismele internaţionale de profil.
Tabelul 1.6.
 Energie primară pe cap locuitor

Ţara Kg. comb. convenţional Locul ocupat după

Producţie Consum Producţie Consum
Canada 14.641 10.965 12 7
Emiratele Arabe 110.094 26.072 1 3
Unite
Franţa 2.652 5.434 40 30
Germania 2.837 5.890 39 28
Japonia 862 4.735 67 37
Norvegia 48.069 6.713 5 19
Qatar 93.954 39.576 3 1
România 2.121 2.790 45 66
SUA 8.985 10.737 18 8
Suedia 3.780 6.937 28 17

Tabelul 1.7.
Resursele de energie primară din România (1994)

Total energie din care

primară Producţie Import
Resurse 103t.c.c TJ 103t.c.c TJ 103t.c.c TJ
Cărbuni 16.476 482.747 11.117 325.728 3.868 113.332
Cocs import 132 3.868 - - 132 3.868
Gaze naturale 26.920 788.756 21.582 632.353 5.338 156.403
Ţiţei 22.293 653.185 9.344 273.779 11.606 340.056
Produse petroliere 2.325 68.122 - - 2.325 68.122
din import
Lemne de foc 1.346 39.438 1.328 38.910 - -
Alţi combustibili 22 645 19 557 3 88
Energie 4.788 140.288 4.788 140.288 - -
hidroelectrică
Energie electrică 657 19.250 - - 657 19.250
din import
Energie din surse 33 967 33 967 - -
neconvenţionale
TOTAL 74.992 2.197.266 48.211 1.412.582 23.929 701.120

La multe din ţări se observă diferenţa între producţie şi

consum, atât într-un sens, cât şi în celălalt.De asemenea se vede că România
ocupă locuri modeste în clasamente, ceea ce reflectă pe de o parte sărăcia de
resurse, iar pe de alta, nivelul de trai destul de scăzut încă al populaţiei.
De altfel, în ceea ce priveşte ţara noastră, resursele de energie
primară erau evaluate în 1994 aşa cum rezultă din tabelul 1.7. Tabelul arată
totodată şi structura balanţei acestor resurse, precum şi faptul că
aproximativ o treime din resurse provin din import.
Studiul atent al consumului de energie în secolul nostru arată
o deplasare importantă spre consumul de combustibili superiori (lichizi şi
gazoşi), iar în domeniul formelor secundare de energie spre folosirea
formei superioare care este energia electrică şi spre folosirea aburului şi apei
fierbinţi ca purtător de căldură.
Superioritatea energiei electrice este datorată următoarelor
avantaje, pe care această formă de energie secundară le prezintă faţă de
celelalte forme primare şi secundare de energie:
a) este singura formă de energie care poate fi convertită
extrem de uşor şi cu randamente foarte ridicate în oricare din
formele de energie necesare în procesele de producţie şi în
activitatea casnică a populaţiei (căldură, energie mecanică,
energie chimică, lumină);
b) este singura formă de energie posibilă de folosit într-o
serie de utilaje şi tehnologii moderne , precum şi în procesele
de telecomunicaţii şi ridicare a gradului de confort şi cultural
al populaţiei;
c) este, în afară de combustibilii superiori, singura formă de
energie care poate fi transportată la distanţe mari şi foarte
mari, cu randamente foarte ridicate şi care apoi poate fi
distribuită la consumatori, spre a fi consumată în receptoare
oricât de mari sau oricât de mici, permiţând în acest fel
separarea locului de producţie a energiei de locul de consum.
Aceasta dă posibilitatea, pe de o parte, a folosirii resurselor
energetice primare netransportabile (hidroenergetice), sau neeconomic
transportabile (combustibili inferiori), situate în zonele depărtate de zonele
de consum şi, pe de altă parte, a folosirii ei de către populaţie. Datorită
acestor avantaje energia electrică a devenit un factor indispensabil al
dezvoltării economiei tuturor statelor, procesul de electrificare stând la baza
acestor dezvoltări.
În intervalul 1900-1990, consumul mondial de energie
electrică a crescut de 260 ori, în timp ce consumul de energie primară a
crescut de numai 4,2 ori (iar consumul de energie primară din resurse
convenţionale de 5,7 ori).
Tabelul 1.8. prezintă producţia de energie electrică în câteva
ţări ale lumii, în anii 1985 şi 1994. Cifrele din acest tabel indică şi din acest
punct de vedere diferenţele mari care există între diferitele regiuni ale
globului.
În România producţia de energie electrică, totală şi pe cap de
locuitor, a crescut continuu după 1950, aşa cum se poate vedea din tabelul
1.9. Se observă însă că după 1990 producţia de energie a început să scadă,
ceea ce se explică prin scăderea masivă a consumului în industrie.

Tabelul 1.8.

Producţia de energie electrică

Producţie totală Producţie pe locuitor

ŢARA [109 kWh/an ] [ kWh/an ]
1985 1994 1994
SUA 2.568 3.474 13.326
Canada 459 534 18.252
Germania 520 453 5.570
Japonia 672 964 7.717
Federaţia Rusă 962 867 5.860
R.P.Chineză 411 904 748
Brazilia 193 251 1.660
Franţa 326 476 8.225
India 170 351 382
Norvegia 103 113 26.270
Marea Britanie 294 332 5.710
Suedia 137 137 15.630

Tabelul 1.9.
 Producţia de energie electrică în România

ANUL Total energie electrică Pe cap locuitor

106 kWh/an kWh/an.loc.
1950 2.113 130
1960 7.650 416
1965 17.125 904
1970 35.088 1.732
1975 53.721 2.529
1980 67.486 3.040
1985 71.819 3.160
1990 64.309 2.833
1995 59.267 2.610
1997 55.693 2.470

Din cele de mai sus, rezultă foarte limpede că problemele

complexe pe care le ridică asigurarea necesarului de energie pentru
creşterea economică se află în centrul preocupărilor tuturor statelor lumii,
precum şi a numeroase organisme naţionale şi internaţionale.
În ceea ce priveşte resursele energetice primare ale lumii, în
anul 1990 se estima că acestea au următoarea structură: cărbune 27 %,
petrol 36,5 %, gaze naturale 17,4 %, energie nucleară 8,7 %, energie
hidraulică 10,4 %.
Aceste rezerve de energie sunt însă distribuite neuniform. O
serie de ţări ca Federaţia Rusă, S.U.A., Canada, dispun de resurse însemnate
şi variate, aceste resurse fiind mai reduse în continentele slab dezvoltate
(America Centrală şi de Sud, Africa, Asia), în care însă şi studiile de
inventariere sunt rămase în urmă.
Estimările privitoare la rezervele totale de energie, precum şi
la cererile viitoare, sunt însă destul de nesigure. Analizând durata de
acoperire a consumului de către fiecare sursă primară de energie în parte, se
constată că rezervele la cei mai eficienţi combustibili, petrolul şi gazele
naturale, sunt limitate. La nivelurile actuale ale consumatorilor, rezervele
exploatabile de gaze naturale ar putea satisface nevoile pentru 45-50 ani,