DEPENDENŢA DE LIBERTATE

Libertatea ... Un cuvânt la care nu medităm decât poate atunci când suntem captivi, un cuvânt
care devine obsesiv şi atunci când devenim sclavii unei plăceri de moment.

Mulţi tineri consideră că a experimenta ceva nou e o provocare, o invitaţie într-o lume
necunoscută, în care suferinţa şi deziluziile sunt absente. Aceşti adolescenţi găsesc în droguri o
cale de a pătrunde în această lume euforică. Dar consumul de droguri te subjugă lent,
paralizându-ţi orice strop de voinţă, de speranţă, de raţiune, ducând în final la pierderea libertăţii.
Odată ce ai fost prins în mrejele lor, este foarte greu să redevii ce-ai fost, dar nu imposibil.
Pentru a ieşi învingător din aceată luptă, ai nevoie de multă voinţă. De aceea, ar trebui să te
gândeşti de două ori înainte să faci un pas greşit, pentru că la un moment dat vei dori să te
schimbi şi va fi prea târziu. De fapt, eşti liber atâta timp cât poţi să spui „nu” unei plăceri
efemere. Devii cu adevărat liber, „dependent de libertate”, în momentul în care niciun viciu nu-ţi
stăpâneşte viaţa.

Plăcerea momentană creată de consumul de stupefiante e atât de „dulce”, încât te rupe de

realitate, făcându-te să nu observi crudul adevăr, şi anume, că te apropii tot mai mult de moarte.

Când mă gândesc la droguri, îmi amintesc de o prietenă, de 16 ani, o elevă model, o fată
cuminte, care se putea lăuda cu multe calităţi. Însă viaţa ei s-a schimbat radical, după admiterea
la liceu, când a intrat într-un anturaj nepotrivit, şi dintr-o elevă silitoare a devenit o adolescentă,
care nu putea să facă faţă cerinţelor vieţii şcolare. Cu timpul a început să consume şi ea acele
„prafuri”, aşa cum procedau şi prietenii ei. Părinţii au aflat ce se întâmpla cu fiica lor, dar nu au
reuşit să o convingă să renunţe, asistând neputincioşi la această dramă. Într-o seară, a luat o doză
mai mare, care a făcut-o să se zbată, zile în şir, între viaţă şi moarte.

Dependenţa de droguri a secătuit-o treptat de energia tinereţii şi, în final, de propria-i viaţă. Deşi
a conştientizat, în cele din urmă, prăpastia în care se afla, pentru ea nu a mai existat o „a doua
şansă”. Pe patul de spital, „dependenţa de libertate” devenise pentru ea o obsesie, dar, din
păcate, extrem de tardivă. Moartea ei a lăsat în inimile prietenilor un gol, care, peste ani şi ani, a
fost acoperit de uitare.
Aşa că, dragi tineri, pentru a nu împărtăşi soarta prietenei mele, nu vă lăsaţi amăgiţi de
efemeritatea unei clipe „de vis” şi încercaţi să fiţi proprii voştri stăpâni, pentru că doar aşa veţi fi
cu adevărat liberi.