Capitolul 3

CONTABILITATEA DECONTĂRILOR CU TERŢII

3.1. Conţinutul şi structura decontărilor cu terţii

În vederea realizării obiectului lor de activitate, agenţii economici intră în relaţii eco-
nomice diverse în cadrul proceselor de aprovizionare şi desfacere, relaţii din care se nasc
drepturi (creanţe) şi obligaţii (datorii), fie cu persoane (fizice sau juridice) din afara unităţii,
fie cu persoane (fizice) din interiorul unităţii.
Stingerea acestor creanţe sau datorii se face de regulă prin intermediul mijloacelor bă-
neşti, utilizând:
 operaţiuni băneşti de decontare cu numerar şi fără numerar;
 operaţiuni de decontare prin efecte comerciale.
Plata datoriilor şi încasarea creanţelor se realizează, deci, prin sistemul decontărilor uti-
lizând operaţiile sus-menţionate şi care sunt tratate pe larg la contabilitatea trezoreriei.

Persoanele fizice şi juridice faţă de care unitatea are obligaţii băneşti sunt denumite ge-
neric creditori. Definit prin această prismă creditorul reprezintă persoana care în cadrul unui
raport patrimonial a avansat o valoare economică şi urmează să primească un echivalent valoric
sau o contraprestaţie.
Toate persoanele fizice sau juridice care au beneficiat de o valoarea avansată urmând să
dea echivalentul corespunzător, sunt denumite generic prin noţiunea de debitori. Deci, debitorul
reprezintă persoana care în cadrul unui raport patrimonial a primit o valoare şi urmează să dea un
echivalent valoric sau o contraprestaţie.

Datoriile reprezintă obligaţiile pe termen scurt ale unităţii, respectiv surse atrase la
finanţarea activităţii acesteia.
Se pot clasifica după mai multe criterii:
 După natura operaţiilor ce le generează pot fi:
– datorii comerciale;
– datorii financiare;
– datorii fiscale;
– datorii salariale şi sociale;
– alte datorii.
 După conţinutul economic şi obiectul datoriilor pot fi:
– datorii faţă de furnizori;
– datorii faţă de clienţi pentru avansurile primite de la aceştia;
– datorii faţă de buget;
– datorii din efecte de comerţ;
– datorii faţă de salariaţi;
– datorii faţă de asigurările şi protecţia socială;
– datorii faţă de acţionari;
– alte datorii.
În categoria datoriilor sunt incluse şi veniturile înregistrate în avans. Aceste venituri sunt
obţinute sau contabilizate înainte ca prestaţiile sau livrările să le fi justificat. De exemplu, cazul
abonamentelor încasate de societăţile de presă, înainte de prestarea serviciilor. Ca atare, la
sfârşitul exerciţiului N se poate spune că exerciţiul curent are o „datorie“ faţă de cel următor
(exerciţiul N + 1).

1
 Creanţele denumite şi „active în curs de decontare“ reprezintă drepturile pe termen scurt
ale unităţii, respectiv mijloace în curs de încasare adică drepturi ale creditorilor de a pretinde
anumite sume, bunuri sau lucrări.
Se pot clasifica după mai multe criterii:
 După natura operaţiilor care le generează pot fi:
– creanţe comerciale;
– creanţe financiare;
– alte creanţe.
 După conţinutul economic şi obiectul creanţelor pot fi:
– creanţe asupra clienţilor pentru produse vândute, lucrări executate şi servicii prestate;
– creanţe asupra furnizorilor generate de avansurile şi aconturile acordate anticipat de
către cumpărător;
– creanţe generate de deţinerea unor bilete la ordin, cupoane, bonuri de tezaur;
– diverse creanţe asupra debitorilor provenite din operaţii necomerciale.
În categoria creanţelor sunt incluse şi cheltuielile înregistrate în avans.

3.2. Contabilitatea operaţiilor privind decontările cu furnizorii

Factura este documentul de bază utilizat pentru consemnarea transferului de proprietate

sau a realizării lucrărilor sau serviciilor.

Contul 401 „Furnizori“ reflectă datoria agentului economic ca urmare a primirii de:
materii prime şi materiale, obiecte de inventar, animale şi păsări, mărfuri sau ca urmare a
lucrărilor şi serviciilor executate pentru activitatea de exploatare de diferiţi terţi. Acest cont ţine
evidenţa decontărilor atât cu furnizorii interni, cât şi cu cei externi.
Este un cont de capitaluri.
Se creditează cu:
- valoarea materiilor prime, materialelor consumabile, a animalelor, a mărfurilor şi a
ambalajelor intrate în patrimoniu la preţ de achiziţie, prin debitul conturilor care arată natura
bunului primit: 301 „Materii prime“; 302 „Materiale consumabile“; 303„ Materiale de
natura obiectelor de inventar“; 361 „Animale şi păsări“; 371 „Mărfuri“; 381 „Ambalaje“;
precum şi cu diferenţele de preţ aferente acestor bunuri, dacă evidenţa acestora se ţine la preţuri
prestabilite, prin debitul conturilor: 308 „Diferenţe de preţ la materii prime şi materiale“;
368 „Diferenţe de preţ la animale şi păsări“; 378 „Diferenţe de preţ la mărfuri“; 388
„Diferenţe de preţ la ambalaje“.
- valoarea lucrărilor executate sau a serviciilor prestate de terţi (inclusiv de colabo-
ratori), prin debitul conturilor: 611 „Cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţiile“; 612 „Cheltuieli
cu redevenţele, locaţiile de gestiune şi chiriile“; 613 „Cheltuieli cu primele de asigurare“;
614 „Cheltuieli cu studiile şi cercetările“; 621 „Cheltuieli cu colaboratorii“; 622
„Cheltuielile privind comisioanele şi onorariile“; 623 „Cheltuielile de protocol, reclamă şi
publicitate“; 624 „Cheltuielile cu transportul de bunuri şi de personal“; 625 „Cheltuieli cu
deplasări, detaşări şi transferări“; 626 „Cheltuielile poştale şi taxe de telecomunicaţii“; 628
„Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi“;
- valoarea facturilor primite ulterior, bunurile fiind sosite anterior, fără factură, prin
debitul contului 408 „Furnizori – facturi nesosite“;
- TVA înscris în factură de furnizori, prin debitul conturilor 4426 „TVA deductibilă“
sau 4428 „TVA neexigibilă“, dacă furnizorii se vor plăti în rate;
- valoarea timbrelor fiscale şi poştale, biletelor de tratament şi călătorie şi a altor valori
achiziţionate, prin debitul contului 532 „Alte valori“;
- valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, facturate la furnizori, prin
debitul contului 409 „Furnizori – debitori“.

2
 Se debitează cu:
- sumele achitate furnizorilor, prin creditul conturilor care arată modalitatea de plată:
162 „Credite bancare pe termen lung şi mijlociu“; 512 „Conturi curente la bănci“; 531
„Casa“; 541 „Acreditive“; 542 „Avansuri de trezorerie“;
- valoarea efectelor comerciale acceptate în contul datoriei faţă de furnizori şi care
urmează a se achita la scadenţă, prin creditul contului 403 „Efecte de plată“;
- diferenţele favorabile de curs valutar constatate cu ocazia lichidării datoriilor faţă de
furnizori, exprimate în devize, prin creditul contului 765 „Venituri din diferenţe de curs
valutar“;
- valoarea avansurilor virate anterior furnizorilor, cu ocazia regularizării plăţilor cu
aceştia, prin creditul contului 409 „Furnizori– debitori“;
- cu sumele nete achitate colaboratorilor prin creditul conturilor 512 „Conturi cu-
rente la bănci“ şi 531 „Casa“, precum şi cu impozitul reţinut acestora, prin creditul contului
444 „Impozit pe salarii“;
- cu valoarea sconturilor obţinute de la furnizori, prin creditul contului 767 „Venituri
din sconturi obţinute“;
- valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, predate furnizorului, prin
creditul contului 409 „Furnizori – debitori“.
Soldul creditor al contului reprezintă datoriile unităţilor patrimoniale faţă de furnizori,
rămase neachitate.

Contul 403 „Efecte de plătit“ se utilizează atunci când datoriile către furnizori se achită
prin efecte comerciale, cum sunt tratele sau biletele la ordin.
Cel mai utilizat efect de comerţ este biletul la ordin.
Biletul la ordin, ca formă a cambiei, reprezintă un înscris financiar emis de cumpărător
prin care acesta se obligă să achite necondiţionat furnizorului, la o anumită dată şi printr-o
anumită bancă, o datorie provenită din cumpărări.
Caracterizarea contului 403 „Efecte de plătit“ poate fi făcută astfel:
după conţinutul economic este un cont de datorii pe termen scurt;
după funcţia contabilă este un cont de capitaluri;
• se creditează cu datoriile către furnizor acceptate de acesta de a se plăti prin efecte de
comerţ;
• se debitează cu plăţile efectuate la scadenţă pe bază de efecte comerciale;
• soldul creditor reprezintă valoarea efectelor de plătit;
• se dezvoltă în analitice deschise pe furnizori şi efecte de plătit.

Pentru reflectarea relaţiilor cu furnizorii de imobilizări corporale sau necorporale, se

utilizează un cont distinct – şi anume contul 404 „Furnizori de imobilizări“. Este un cont de
capitaluri.

Contul 405 „Efecte de plătit pentru imobilizări“ se foloseşte de cumpărătorii de

imobilizări atunci când datoriile către furnizorii de imobilizări se achită prin efecte comerciale de
felul tratei sau biletului la ordin.
Se aseamănă, în ce priveşte conţinutul şi funcţia sa, cu contul 403 „Efecte de plătit“.

Datorită decalajului care există uneori între livrările făcute de furnizori şi facturate, apare
ca necesară regularizarea datoriilor şi înregistrarea intrării în patrimoniu a bunurilor. Astfel,
bunurile recepţionate de la furnizori, şi pentru care nu a sosit încă factura, se evidenţiază în
corespondenţă cu contul 408 „Furnizori – facturi nesosite“, reflectându-se, astfel, datoria reală
faţă de terţi. Este un cont de capitaluri, care ţine evidenţa bunurilor sosite fără factură, inclusiv
TVA aferentă şi a căror valoare este suficient de bine cunoscută. Acest cont ţine şi evidenţa
lucrărilor terminate şi a serviciilor prestate de furnizori şi nefacturate încă.

3
 Din grupa „Furnizori şi conturi asimilate“ face parte şi contul 409 „Furnizori – de-
bitori“. Spre deosebire de celelalte conturi din această grupă şi care reflectă datorii ale unităţii,
contul 409 „Furnizori – debitori“, dimpotrivă, evidenţiază creanţele întreprinderii faţă de terţi
pentru avansurile sau aconturile acordate.
Avansurile reprezintă sumele achitate cu anticipaţie furnizorilor de către unităţile pa-
trimoniale, înaintea începerii execuţiei unei comenzi, deci pentru bunuri, lucrări sau servicii ce
urmează a se primi ulterior.
Aconturile reprezintă sumele achitate cu anticipaţie furnizorilor de către unităţile patri-
moniale ca urmare a executării parţiale de către furnizor a comenzilor, deci pentru lucrări sau o
serie de livrări deja începute.
Contul 409 „Furnizori – debitori“ este cont de activ.

3.3. Contabilitatea operaţiilor privind decontările cu clienţii

Pe baza facturii, creanţele se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare în

patrimoniu care corespunde cu valoarea lor nominală, adică cu totalul de plată (valoarea în preţ
sau tarif negociat + TVA).

Contul care ţine evidenţa decontărilor cu clienţii interni sau externi pentru produse,
semifabricate, materiale, mărfuri etc. vândute, lucrări executate şi servicii prestate pe bază de
facturi este contul 4111 „Clienţi“.
Este un cont de activ.
În debitul contului 4111 „Clienţi“ se înregistrează:
- preţul de vânzare al mărfurilor, produselor, semifabricatelor etc. livrate, lucrărilor
executate şi serviciilor prestate, la care se adaugă TVA colectată aferentă, prin creditul
conturilor: 701 „Venituri din vânzarea produselor finite“; 702 „Venituri din vânzarea
semifabricatelor“; 703 „Venituri din vânzarea produselor reziduale“; 704 „Venituri din
lucrări executate şi servicii prestate“; 705 „Venituri din studii şi cercetări“; 706 „Venituri
din redevenţe, locaţii de gestiune, chirii“; 707 „Venituri din vânzări de mărfuri“; 708
„Venituri din activităţi anexe“; 4427 „TVA colectată“ sau 4428 „TVA neexigibilă“ pentru
livrări cu plata în rate;
- valoarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate anterior şi care abia acum se fac-
turează, prin creditul contului 418 „Clienţi – facturi de întocmit“;
- contravaloarea creanţelor reactivate, prin creditul contului 754 „Venituri din
creanţe recuperate“;
- valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire facturate clienţilor, prin
creditul contului 419 „Clienţi – creditori“.

În creditul contului 4111 „Clienţi“ se înregistrează:

- sumele încasate de la clienţi în conturile de disponibilităţi bancare sau în numerar,
prin debitul conturilor: 512 „Conturi curente la bănci“ sau 531 „Casa“;
- contravaloarea efectelor comerciale acceptate şi preluate în contul livrărilor sau
prestaţiilor făcute, prin debitul contului 413 „Efecte de primit“;
- sumele datorate de către clienţii rău platnici, dubioşi sau cu care unitatea se află în
litigiu, prin debitul contului 4118 „Clienţi incerţi sau în litigiu“;
- contravaloarea bunurilor livrate, a lucrărilor executate şi a serviciilor prestate,
decontate pe seama avansurilor primite de la clienţi, prin debitul contului 419 „Clienţi –
creditori“;
- diferenţe nefavorabile de curs valutar constatate cu ocazia încasării creanţelor
exprimate în devize, prin debitul contului 665 „Cheltuieli din diferenţe de curs valutar“;

4
 - valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, primite de la clienţi, prin
debitul contului 419 „Clienţi – creditori“;
- valoarea sconturilor acordate clienţilor, prin debitul contului 667 „Cheltuieli privind
sconturile acordate“.
Soldul debitor al contului reprezintă sumele datorate de către clienţi, deci creanţele faţă
de aceştia neîncasate încă.

Contul 413 „Efecte de primit“ reflectă drepturile de creanţă stabilite pe bază de efecte
comerciale pentru livrările de bunuri şi servicii. Aceleaşi efecte comerciale sunt înregistrate în
contabilitatea cumpărătorului la contul 403 „Efecte de plătit“. Poate fi caracterizat astfel:
 după conţinutul economic este un cont de creanţe;
 după funcţia contabilă este un cont de activ;
 se debitează cu sumele datorate de clienţi reprezentând valoarea efectelor comerciale
acceptate;
 se creditează cu efectele comerciale primite de la clienţi;
 soldul debitor reprezintă valoarea efectelor comerciale de primit;
 se dezvoltă pe analitice deschise pe clienţi şi efecte de primit.

În mod obişnuit, livrarea este însoţită de factură, dar nu întotdeauna se întâmplă aşa. De
aceea, trebuie făcute eventualele regularizări care să ţină cont de decalajele existente între livrări
şi facturări. Livrările efectuate sau lucrările executate şi serviciile prestate, inclusiv TVA
aferentă, pentru care nu s-au întocmit facturi, dar a căror valoare este bine determinată,
reprezintă venituri ale perioadei în care s-au făcut aceste livrări şi trebuie înregistrate la creanţe
într-un cont distinct 418 „Clienţi – facturi de întocmit“.
Contul 418 „Clienţi – facturi de întocmit“ este cont de activ.

Dacă toate conturile din gr. 41, tratate până în prezent, au fost de activ, reflectând creanţe
din exploatare, contul 419 „Clienţi – creditori“ înregistrează sumele primite sub formă de
avansuri sau aconturi, deci datorii ale unităţii. A se vedea şi semnificaţia cifrei 9 în poziţia a treia
din simbolul contului.
Contul 419 „Clienţi – creditori“ este un cont de capitaluri care exprimă obligaţiile
unităţilor patrimoniale faţă de clienţii lor pentru avansurile sau aconturile încasate de la aceştia.
Acestea se vor lichida apoi prin decontarea lor, pe seama facturării livrărilor sau prestaţiilor
ulterioare, urmând a se încasa doar diferenţa între nivelul total al facturii şi avansul sau acontul
deja primit.

3.4. Contabilitatea reducerilor de preţ

Reducerile de preţ pot avea caracter comercial şi caracter financiar.

Reducerile comerciale îmbracă forma de:

- rabat reprezintă reducerea practicată asupra preţului de vânzare convenit anterior,
între furnizor şi client, ţinând cont de unele defecte de calitate sau de neconformitate ale
bunurilor prevăzute în contract;
- remiza se acordă asupra preţului pentru vânzări superioare volumului convenit sau
poziţia de transport preferenţială a cumpărătorului;
- risturnul este reducerea de preţ calculată asupra ansamblului de operaţii efectuate de
acelaşi terţ în decursul unei perioade determinate.
Dintre cele trei forme de reduceri comerciale, rabatul şi remiza se acordă, de regulă, în
momentul facturării şi livrării bunurilor, iar risturnul se acordă ulterior, făcând obiectul unei/unor
facturi distincte.

5
 Reducerile de preţ de natură comercială se înregistrează la momentul acordării acestora
pe baza documentelor ce le atestă, astfel:
a) dacă în factura iniţială sunt evidenţiate distinct reducerile de preţ acordate, respectiv primite,
atât vânzătorul, cât şi cumpărătorul înregistrează în contabilitate factura la valoarea netă
comercială. În acest caz, netul comercial este analizat ca o cheltuială din cumpărări, în evidenţa
clientului, şi ca un venit din vânzări în evidenţa furnizorului;
b) în situaţia în care, ulterior facturării iniţiale, vânzătorul acordă clientului reduceri de preţ,
conform clauzelor contractuale, acestea se cuprind într-o factură ulterioară în roşu.

Reducerile financiare sunt sub formă de sconturi de decontare pentru achitarea înainte
de termenul normal de exigibilitate.
Reducerile de preţ de natură financiară sunt înregistrate în mod distinct, sub formă de
cheltuieli financiare în contabilitatea furnizorului şi de venituri financiare în contabilitatea
clientului.

Din punct de vedere metodologic, trebuie reţinute următoarele reguli:

1. reducerile comerciale premerg reducerilor financiare;
2. reducerile se calculează în cascadă, adică procentul de reducere se aplică de fiecare dată
asupra netului anterior;
3. în cadrul reducerilor comerciale, mai întâi se calculează rabaturile şi apoi remizele;
4. T.V.A. se calculează asupra ultimului net: net comercial – diferenţa dintre preţul de vânzare
şi reducerile comerciale, net financiar – diferenţa rezultată în urma deducerii scontului de
decontare.

Contabilitatea reducerilor de preţ

Reducerile de preţ de natură comercială acordate de vânzător ulterior facturării iniţiale,
cuprinse într-o factură ulterioară în roşu, se înregistrează în contabilitate astfel:
- la vânzător, valoarea reducerilor acordate pentru livrări efectuate în acelaşi exerciţiu:

% = 411 411 = % sumele în roşu

709 sau 709
4427 4427
- la cumpărător, reducerile primite corectează valoarea stocurilor, atunci când acestea se
regăsesc în gestiune, sau cheltuieli cu stocurile, când acestea au fost scăzute din gestiune:

401 = % % = 401 sumele în roşu

609 sau 609
4426 4426

Reducerile de preţ de natură financiară sunt înregistrate în contabilitate astfel:

- la vânzător (el consimte să suporte scontul, dar încasează creanţa, faţă de client mai
devreme), valoarea reducerilor acordate:

% = 411
667
4427

- la cumpărător (el plăteşte înainte ca angajamentul său financiar să fi devenit scadent),

valoarea reducerilor primite:
401 = %
767
4426

6
 3.5. Contabilitatea decontărilor cu personalul şi a operaţiilor asimilate

Decontările cu personalul au ca obiect calculul, înregistrarea la cheltuieli şi decontarea

salariilor cuvenite angajaţilor. Structural, salariile sunt formate din salariul de bază cuvenit
angajaţilor, sporurile şi adaosurile pentru condiţii deosebite de muncă şi pentru rezultatele
obţinute (sporurile pentru condiţii deosebite de muncă, sporurile pentru orele prestate pe timpul
nopţii, sporurile pentru orele suplimentare de muncă, sporurile pentru vechime neîntreruptă în
muncă), indemnizaţiile şi alte sporuri acordate pentru conducere, indexările de salariu şi
compensarea creşterilor de preţuri; indemnizaţiile acordate pentru concediul de odihnă.
Sunt incluse în fondul de salarii şi indemnizaţiile plătite personalului ce lucrează pe bază
de contracte de prestări de servicii sau convenţii civile (colaborări) în măsura în care sunt
prevăzute a fi suportate din acesta.
Sunt incluse în categoria decontărilor cu personalul şi ajutoarele materiale şi de pro-
tecţie socială sub formă de: ajutoare de boală pentru incapacitate temporară de muncă, cele
pentru îngrijirea copilului, ajutoarele de deces şi alte ajutoare acordate de întreprindere, care se
suportă din contribuţia pentru asigurări sociale, precum şi sumele achitate, potrivit legii, pentru
şomaj tehnic. De asemenea, sunt contabilizate în sfera decontărilor cu personalul, premiile
acordate din profit, precum şi participările la profit.

Odată cu introducerea, în România, a sistemului de impozitare a venitului global,

începând cu 1 ianuarie 2000, salariile acordate de angajatori angajaţilor se supun procedurii de
globalizare în vederea determinării venitului anual global impozabil.

Statul de salarii, respectiv centralizatorul ştatelor de salarii, este documentul de bază

pentru înregistrarea şi decontarea salariilor. El cuprinde, pe de o parte, salariul brut (salariul de
bază, sporuri, adaosuri, indemnizaţii, etc.), iar pe de altă parte, reţinerile făcute din salariu:
- impozitul pe salariu datorat bugetului de stat;
- avansul acordat;
- contribuţia angajatului la asigurările sociale;
- datorii faţă de unitate sub forma imputaţiilor (pentru lipsuri în gestiune, rebuturi,
distrugeri sau degradări);
- datorii faţă de unităţi social-economice asumate benevol de salariat sau stabilite prin
lege sau hotărâri judecătoreşti, numite generic „popriri“ (rate pentru cumpărări de bunuri, chirii,
amenzi, pensii alimentare etc.).

Contul 421 „Personal – salarii datorate“ ţine evidenţa salariilor de bază şi

suplimentare (sporuri, prime, inclusiv concedii de odihnă) cuvenite personalului. Este cont de
capitaluri.
Se creditează cu salariile şi alte drepturi asimilate cuvenite personalului, prin debitul
contului 641 „Cheltuieli cu remuneraţiile personalului“ .
Se debitează cu:
- reţinerea avansului acordat în cursul lunii personalului, prin creditul contului 425
„Avansuri acordate personalului“;
- impozitul pe salariu reţinut, prin creditul contului 444 „Impozit pe salarii şi alte
remuneraţii“;
- contribuţia angajaţilor de 9,5% la asigurările sociale, prin creditul contului 4312
„Contribuţia personalului pentru pensie suplimentară“;
- contribuţia personalului de 1% pentru fondul de şomaj, prin creditul contului 4372
„Contribuţia personalului la fondul de şomaj“;
- contribuţia angajaţilor de 6,5% pentru asigurările sociale de sănătate, prin creditul
contului 4314 „Contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate“
- sumele datorate de salariaţi terţilor, reţinute din salarii, prin creditul contului 427
„Reţineri din remuneraţii datorate terţilor“;

7
 - sumele neridicate de personal, în termenul legal, prin creditul contului 426 „Drepturi de
personal neridicate“;
- salariile nete achitate personalului, prin creditul contului 5311 „Casa în lei“.
Soldul creditor al contului reprezintă drepturilor salariale datorate de întreprindere.

Contul 423 „Personal – ajutoare materiale datorate“ .

Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa ajutoarelor de boală pentru incapacitate
temporară de muncă, a celor penrtru îngrijirea copilului, a ajutoarelor de deces şi a altor ajutoare
acordate. Este un cont de capitaluri.

Contul 424 „Participarea personalului la profit“ ţine evidenţa stimulentelor datorate

de întreprindere, personalului, din profitul obţinut atât în cursul anului, cât şi din profitul anual.
Este un cont de capitaluri.

Contul 425 „Avansuri acordate personalului“ este cont de activ şi reflectă creanţele
unităţii faţă de angajaţii săi pentru avansurile acordate în cursul lunii în contul remuneraţiei.

Drepturile de personal neridicate în termen de 3 zile se înregistrează într-un cont distinct

– şi anume în contul 426 „Drepturi de personal neridicate“. Sumele rămân înregistrate în
acest cont până la achitarea acestora celor în drept sau, în caz contrar, până la prescrierea acestor
drepturi.
Este un cont de capitaluri.

Contul utilizat pentru reflectarea diferitelor categorii de reţineri efectuate personalului în

favoarea terţilor este contul 427 „Reţineri din remuneraţii datorate terţilor“. Cu ajutorul
acestui cont se evidenţiază sumele reţinute personalului, reprezentând datorii ale acestuia faţă de
alte unităţi sau persoane fizice – consecinţa unor contracte sau a unor hotărâri judecătoreşti.
Cunoscute sub denumirea de popriri, ele reprezintă contravaloarea chiriilor, ratelor scadente
aferente cumpărărilor de bunuri în rate, amenzi, pensii alimentare etc. datorate de personal.
Contul 427 „Reţineri din remuneraţii datorate terţilor“ este un cont de capitaluri.

Dacă la închiderea exerciţiului se constată că există obligaţii faţă de personalul unităţii,

pentru care nu s-au întocmit ştate de plată, dar care trebuie înregistrate în cheltuielile exerciţiului
curent, se utilizează contul 4281 „Alte datorii şi creanţe în legătură cu personalul“.
De asemenea, dacă se constată că la închiderea exerciţiului unitatea patrimonială are
creanţe faţă de personalul său (chirii, sporuri sau adaosuri acordate şi necuvenite) şi care trebuie
reflectate la veniturile exerciţiului curent pentru acestea se utilizează tot contul 4282 „Alte
creanţe în legătură cu personalul“.

O problemă specifică decontărilor privind salariile cuvenite personalului angajat este cea
a impozitării veniturilor realizate. În acest sens, impozitul pe veniturile din salarii şi alte drepturi
asimilate este calculat pe fiecare lună, fiind decontat la bugetul de stat în ziua în care se
eliberează drepturile salariale ale lunii precedente, dar nu mai târziu de 15 ale lunii următoare
celei pentru care se cuvin aceste drepturi.
Potrivit reglementărilor în vigoare, salariaţii în calitatea lor de contribuabili au dreptul,
pentru fiecare lună a perioadei impozabile, la deducerea din venitul anual global a unor sume sub
formă de deduceri.

8
 3.6. Contabilitatea decontărilor cu asigurările sociale şi cu protecţia
socială

Datoriile sociale ale unităţilor patrimoniale sunt strâns legate de cheltuielile salariale şi
de utilizare a forţei de muncă, având ca scop protecţia ei prin sistemul asigurărilor sociale şi al
fondurilor speciale pentru ajutor de şomaj.

În sfera operaţiilor privind decontările cu asigurările sociale şi protecţia socială se

cuprind:
a) contribuţiile întreprinderii şi angajaţilor la sistemul public de pensii;
b) contribuţia întreprinderii şi a salariaţilor la asigurările sociale de sănătate;
c) contribuţia întreprinderii şi a angajaţilor la bugetul asigurărilor de şomaj.

Aceste contribuţii se înregistrează lunar, odată cu înregistrarea salariilor cuvenite pe luna

respectivă şi se varsă la bugetul asigurărilor sociale o dată cu plata lichidării (chenzinei a doua).

Contribuţia întreprinderii (angajatorului) pentru asigurările sociale, în condiţii normale

de muncă 20,8 %. În cazul angajatului această contribuţie, în condiţii normale de muncă, este
de 10,5%.

Contribuţia întreprinderii (angajatorului) la sistemul public de pensii reprezintă o cotă

de 5,2% aplicată asupra venitului brut efectiv realizat de angajaţi. Contribuţia angajatului
reprezintă o cotă tot de 5,5% aplicată asupra venitului brut efectiv realizat.

Suma datorată de întreprindere la fondul de somaj se calculează prin aplicarea cotei de

0,5% asupra venitului brut efectiv realizat de personal, respectiv asupra fondului de salarii
realizat lunar, în valoare brută. Contribuţia salariaţilor la fondul de şomaj se determină prin
aplicarea procentului de 0,5% asupra venitului efectiv realizat de personal.

Reflectarea în contabilitate a contribuţiei la asigurările sociale se face cu ajutorul con-

tului 431 „Asigurări sociale“, care este un cont de capitaluri ce se dezvoltă în următoarele
conturi sintetice de gradul II:
– 4311 „Contribuţia unităţii la asigurările sociale“;
– 4312 „Contribuţia personalului pentru pensia suplimentară“.
– 4313 „Contribuţia angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate”
– 4314 „Contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate”
Contul 431 „Asigurări sociale“ se creditează cu sumele privind contribuţiile datorate la
asigurările sociale.
Se debitează cu sumele virate la asigurările sociale şi sumele datorate personalului ce se
suportă din asigurările sociale. În acelaşi cont se înregistrează contribuţiile la asigurările sociale
de sănătate.
Soldul creditor al contului reprezintă sumele datorate bugetului asigurărilor sociale.

Contabilitatea contribuţiei agenţilor economici şi a salariaţilor la fondul de şomaj se

realizează cu ajutorul contului 437 „Ajutor de şomaj“. Contul se dezvoltă în următoarele
conturi sintetice de gradul II:
– 4371 „Contribuţia unităţii la fondul de şomaj“;
– 4372 „Contribuţia personalului la fondul de şomaj“.
Contul 437 „Ajutor de şomaj“ este cont de capitaluri.
Se creditează cu:
– contribuţia lunară calculată asupra fondului de salarii, suportată pe cheltuieli de către
unităţile patrimoniale, prin debitul contului 6452 „Cheltuieli privind contribuţia unităţii
pentru ajutorul de şomaj“;

9
 – contribuţia lunară a salariaţilor, suportată din salariul lunar brut sau din ajutoarele
materiale, prin debitul conturilor 421 „Personal-remuneraţii datorate“ sau 423 „Personal-
ajutoare materiale datorate“.
Se debitează cu sumele virate la bugetul asigurărilor sociale reprezentând contribuţia
lunară a unităţilor patrimoniale şi a salariaţilor la fondul de şomaj, prin creditul contului 512
„Conturi curente la bănci“;
Soldul creditor reflectă sumele datorate de întreprindere şi de salariaţi pentru constituirea
fondului de şomaj.

3.7. Contabilitatea impozitului pe profit

Impozitul pe profit reprezintă unul din principalele venituri bugetare cu frecvenţă lunară
în ceea ce priveşte operaţiile de calcul şi înregistrare contabilă dar trimestrială, în ceea ce
priveşte decontarea cu bugetul statului.
El este datorat de agenţii economici pentru profitul realizat, în condiţiile prevăzute de
lege.
Pentru impozitarea profitului trebuie să se facă distincţie între rezultatul contabil şi
rezultatul fiscal.

Rezultatul contabil reprezintă suma globală a profitului sau pierderii exerciţiului

financiar reflectat în soldul creditor sau debitor al contului 121 „Profit şi pierdere“.

Rezultatul fiscal reprezintă profitul impozabil sau pierderea fiscală a exerciţiului, stabilit
potrivit regulilor fiscale, în funcţie de care se calculează volumul impozitelor exigibile. Profitul
impozabil se calculează în funcţie de rezultatul contabil corectat în mod corespunzător cu
elementele reintegrate şi deduse definitiv după formula:

Profitul = Venituri – Cheltuieli – Venituri + Cheltuieli + Pierderea

Impozabil realizate efectuate în neimpozabile nedeductibile fiscală
din orice scopul reportată
sursă realizării
veniturilor

Prin venituri neimpozabile se înţeleg următoarele:

- dividendele primite de o persoană juridică română de la o altă persoană juridică română;
- diferenţele favorabile de valoare ale titlurilor de participare, înregistrare ca urmare a
încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune ori prin compensarea unor
creanţe faţă de societatea la care se deţin participaţiile;
- veniturile rezultate din anularea obligaţiilor unei persoane juridice, dacă obligaţiile se
anulează în schimbul titlurilor de participare la respectiva persoană juridică;
- veniturile rezultate din reducerea sau anularea unor provizioane pentru care nu s-au admis
deduceri sau realizate în urma recuperării unor cheltuieli nedeductibile.

Cheltuieli deductibile:
- cheltuieli cu achiziţionarea ambalajelor, pe durata de viaţă stabilită de contribuabil;
- cheltuieli pentru protecţia muncii şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi boli
profesionale;
- cheltuieli cu prime de asigurare pentru asigurarea de accidente de muncă şi boli
profesionale;
- cheltuieli de reclamă şi publicitate în scopul popularizării firmei;

10
- cheltuieli de transport şi cazare în ţară şi în străinătate efectuate de către salariaţi şi
administratori în cazul în care unitatea înregistrează profit;
- cheltuieli de formare şi perfecţionare profesională a salariaţilor;
- cheltuieli de marketing, studiul pieţei, promovare, participare la târguri şi expoziţii, misiuni
de afaceri etc.;
- cheltuieli de cercetare-dezvoltare.

Cheltuieli cu deductibilitate limitată:

- cheltuielile de protocol sunt deductibile în limita cotei de 2% asupra sumei reprezentând =
(totalul veniturilor – totalul cheltuielilor) +cheltuiala cu impozitul pe profit + cheltuielile de
protocol;
- suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordată salariaţilor pentru deplasări în
România şi în străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile
publice, în cazul în care contribuabilul realizează profit în exerciţiul curent sau din anii
precedenţi;
- cheltuielile sociale în limita cotei de 2% aplicată asupra fondului de salarii realizat; în cadrul
acestei limite pot fi deduse: ajutoare pentru naştere, înmormântare, boli garve, proteze etc.,
precum şi transportul la şi de la locul de muncă al salariaţilor, cadouri în bani sau în natură
oferite copiilor minori ai salariaţilor etc.;
- cheltuieli reprezentând tichete de masă acordate de angajatori, în limita prevederilor legii
anuale a bugetului de stat;
- cheltuieli cu primele de asigurare private de sănătate, în limita stabilită potrivit legii.

Rezervele şi provizioanele au un regim special în ce priveşte deductibilitatea lor:

- rezerva legală este deductibilă în limita a 5% aplicată profitului contabil, din care se scad
veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile eferente acestor venituri neimpozabile,
până ce aceasta va atinge 20% din capitalul social;
- provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor;
- provizioane constituite în limita a 25% începând cu 01.01.2005, 30% începând cu
01.01.2006, din valoarea creanţelşor asupra clienţilor ce îndeplinesc cumulativ condiţiile:
sunt înregistrate după data de 01.01.2004, sunt neîncasate într-o perioadă ce depăşeşte 270
de zile de la data scadenţei, nu sunt garantate de o altă persoană, au fost incluse în veniturile
neimpozabile ale clientului;
- rezervele legale şi provizoanele obligatorii constituite de băncile conform normelor BNR;
- provizioanele de risc pentru operaţiunile pe pieţele financiare, constitiute potrivit
reglementărilor C.N.V.M.

Cheltuielile nedeductibile care se adaugă la rezultatul contabil pentru a obţine rezultatul

fiscal sunt reprezentate de:
a) cheltuiala cu impozitul pe profit datorat, diferenţele din anii precedenţi sau anul curent şi
impozitul pe profit sau venit plătit în străinătate;
b) amenzi, confiscări, majorări de întârziere, penalităţi datorate către autorităţile române şi
străine cu excepţia majorărilor al căror regim este reglementat prin convenţiile de evitare a
dublei impuneri;
c) cheltuieli privind bunuri de natura stocurilor sau activelor corporale constatate lipsă la
inventar sau degradate, neimputabile, fără contract de asigurare, precum şi TVA aferentă lor.
d) TVA aferentă bunurilor acordate salariaţilor sub formă de avantaje în natură, care nu au fost
impozitate prin reţinere la sursă;
e) cheltuielile cu sponsorizările sau mecenatul efectuate potrivit legii.

Cheltuielile cu dobânzile şi diferenţele de schimb valutar

Cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile dacă gradul de îndatorare a capitalului
este mai mic decât 1.

11
 Gradul de îndatorare a capitalului este un indicator care arată în ce măsură,
angajamentele firmei pe termen lung sunt garantate de capitalurile ei proprii, şi se calculează
după formula:

Capital împrumutat cu termen de rambursare > 1 an

Gradul de îndatorare =
Capital propriu

Începând cu 01.01.2006, cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în

care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic decât 3.
Dacă gradul de îndatorare depăşeşte valoarea 1, cheltuielile cu dobânzile şi cu pierderea
netă din diferenţe de curs valutar sunt deductibile până la nivelul sumei veniturilor din dobânzi,
plus 10% din celelalte venituri ale contribuabilului. Cheltuielile cu dobânzile şi cu pierderea netă
din diferenţe de curs valutar rămase nedeductibile se raportează în perioada următoare, în
aceleaşi condiţii, până la deductibilitatea integrală a lor.
În cazul în care cheltuielile din diferenţele de curs valutar sunt mai mari decât veniturile
din diferenţele de curs valutar, diferenţa va fi tratată ca o cheltuielă cu dobânda, deductibilitatea
acestei diferenţe fiind supusă limitărilor de mai sus.

Pierderea anuală, stabilită conform declaraţiei de impozit pe profit, se recuperează din

profiturile impozabile obţinute în următorii ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua
în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit
prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.

Decontarea şi plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25

inclusiv a primei luni din trimestrul următor.

Contabilitatea decontărilor pentru impozitul pe profit se realizează cu ajutorul contului

441 „Impozitul pe profit“, care:
 după conţinutul economic poate fi un cont de:
– datorii, când obligaţiile de plată depăşesc sumele achitate;
– creanţe, când obligaţiile de plată sunt inferioare sumelor achitate.
 după funcţia contabilă este un cont bifuncţional, care funcţionează astfel:
– ca un cont de capitaluri, când exprimă datorii;
– ca un cont de activ, când exprimă creanţe.
 se creditează cu impozitul pe profit datorat bugetului statului;
 se debitează cu impozitul pe profit achitat bugetului statului;
 soldul contului poate fi:
– creditor, când exprimă datorii şi reprezintă sume datorate ca impozit pe profit;
– debitor, când exprimă creanţe şi reprezintă sume vărsate în plus ca impozit pe
profit.
 nu necesită dezvoltare analitică.

12
 3.8. Contabilitatea taxei pe valoare adăugată

Principiul de bază al taxei pe valoarea adăugată este unic, respectiv impozitarea se face
numai pe valoarea adăugată la fiecare etapă a circuitului economic. Valoarea adăugată este
echivalentă cu diferenţa între vânzările şi cumpărările aferente aceluiaşi stadiu al circuitului
economic.

Faptul generator al taxei pe valoarea adăugată ia naştere în momentul efectuării livrării

de bunuri şi/sau în momentul prestării serviciilor, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege.
Pentru operaţiunile prevăzute mai jos faptul generator al taxei pe valoarea adăugată ia naştere la:
a. data înregistrării declaraţiei vamale, în cazul bunurilor plasate în regim de import;
b. data primirii facturii externe pentru serviciile contractate de persoane impozabile din
România cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se
consideră a fi în România;
c. data plăţii prestatorului extern, în cazul plăţilor efectuate fără factură pentru serviciile
contractate de persoane impozabile din România cu prestatori cu sediul sau domiciliul în
străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România;
d. data la care bunurile aflate într-un regim vamal suspensiv sunt plasate în regim de import;
e. data stabilirii debitului pe bază de factură pentru prestările de serviciu care dau loc la
decontări sau plăţi succesive, acestea fiind considerate că au fost efectuate în momentul
expirării perioadelor aferente acestor decontări sau plăţi;
f. data vânzării bunurilor către beneficiari, în cazul operaţiunilor efectuate prin intermediari sau
prin consignaţie;
g. data emiterii documentelor în care se consemnează preluarea de către persoane impozabile a
unor bunuri achiziţionate sau fabricate de către acestea pentru a fi utilizate în scopuri care nu
au legătură cu activitatea economică desfăşurată de acestea sau pentru a fi puse la dispoziţie
altor persoane fizice ori juridice în mod gratuit;
h. data documentelor prin care se confirmă prestarea de către persoane impozabile a unor
servicii în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată de acestea sau
pentru alte persoane fizice ori juridice în mod gratuit;
i. data colectării monedelor din maşina pentru mărfurile vândute prin maşini automate;
j. termenele de plată a ratelor prevăzute în contracte pentru operaţiunile de leasing.

Exigibilitatea este dreptul organului fiscal de a pretinde plătitorului la o anumită dată

plata taxelor la bugetului de stat. Exigibilitatea TVA apare atunci când autoritatea fiscală în baza
legii, este îndreptăţită să solicite taxa pe valoarea adăugată de la plătitorii acestei taxe.
Exigibilitatea TVA este anticipată faptului generator atunci când:
- factura fiscală este emisă înaintea efectuării livrării bunurilor sau prestării serviciilor;
- contravaloarea bunurilor sau serviciilor se încasează înaintea efectuării livrării
bunurilor sau prestării serviciilor;
- se încasează avansuri.
În cazul unui import de bunuri, TVA devine exigibilă la data când generează drepturi de
import pentru bunurile respective, conform legislaţiei vamale în vigoare.

Baza de impozitare este reprezentată astfel:

1. pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii, din tot ceea ce constituie
contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea
cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul
acestor operaţiuni, exclusiv taxa pe valoarea adăugată;
2. preţul de achiziţie sau în lipsa lui preţul de cost determinat în momentul livrării bunurilor
sau prestării serviciilor ce formează obiectul impozitării;
3. impozitele, taxele, dacă prin lege nu se prevede astfel, exclusiv taxa pe valoarea
adăugată;

13
 4. cheltuielile accesorii cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi
asigurare, decontate cumpărătorului sau clientului.
Nu se unclud în baza de impozitare a TVA următoarele:
a. rabaturile, remizele risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ acordate de furnizori
direct clienţilor;
b. sumele ce reprezintă daune interese în urma unor hotărâri judecătoreşti definitive,
penalităţi şi alte sume solicitate pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, dacă
sunt percepute peste preţurile sau tarifele negociate;
c. dobânzile percepute pentru plăţi cu întârziere, livrări cu plata în rate, operaţiuni în
leasing;
d. valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără
facturare;
e. sume achitate de furnizori în contul clienţilor şi care apoi se decontează acestora;
f. taxa de reclamă şi publicitate şi taxa hotelieră care sunt percepute de autorităţile
publice locale prin intermediul prestatorilor.
Baza de impozitare se poate modifica în sensul reducerii/majorării corespunzătoare în
cazul:
- emiterii facturilor fiscale şi ulterior, operaţiunea este anulată total sau parţial, înainte de
livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;
- în cazul retururilor de bunuri totale sau parţiale din motive ce privesc cantitatea, calitatea
sau preţurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;
- acordări de reduceri de preţ după efectuarea livrării bunurilor sau a prestării serviciilor,
precum şi în cazul majorării preţului ulterior livrării sau prestării;
- contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza
falimentului beneficiarului;
- în care cumpărătorii returnează ambalajele care circulă în sistem de facturare.
La import, baza de impozitare este constituită din:
valoarea în vamă a bunurilor + taxele vamale + comisionul vamal + accizele + alte taxe exclusiv
TVA

Cotele de impozitare
Pentru operaţiunile impozabile privind livrările de bunuri, transferul dreptului de
proprietate asupra bunurilor imobiliare şi prestările de servicii, din ţară sau din străinătate, se
aplică o cotă standard de TVA de 24%.
Operaţiunile de export sau asimilate exportului de bunuri şi servicii sunt supuse cotei
zero.

Gradul de participare al bunurilor şi serviciilor achiziţionate la realizarea de operaţiuni

impozabile se determină lunar, ca raport între suma reprezentând contravaloarea bunurilor livrate
şi serviciilor prestate supuse taxei pe valoarea adăugată şi totalul operaţiunilor realizate în luna
respectivă. Acest coeficient este numit în metodologie prorata.

Prorata = (Valoarea facturilor pentru operaţiuni impozabile) x 100

(Totalul valorii facturilor emise)

Documentele primare în care se consemnează operaţii supuse TVA sunt formulare cu

regim special, fiind înseriate, numerotate şi gestionate cu asigurarea strictă a evidenţei şi
utilizării lor.
După nivelul la care se realizează gestionarea şi evidenţa formularelor cu regim special ce
privesc TVA, acestea sunt formulare tipizate comune, tipărite şi distribuite prin grija direcţiilor
generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului
Bucureşti:

14
 – Dispoziţia de livrare;
– Aviz de însoţire a mărfii;
– Factura;
– Factura fiscală.

Organizarea contabilităţii taxei pe valoarea adăugată are ca obiect evidenţa distinctă a

taxei în conturi sintetice de gradul II în consonanţă cu fluxurile de determinare şi de decontare a
TVA
Din cele cinci conturi necesare pentru a înregistra pe flux operaţiunile realizate de
unitatea patrimonială plătitoare de taxă pe valoarea adăugată, conturile 4426 „TVA de-
ductibilă“ şi 4427 „TVA colectată“ sunt utilizate pentru evidenţa curentă în tot cursul lunii a
taxei pe valoarea adăugată aferentă intrărilor în vederea deducerii şi pentru colectarea din vânzări
şi prestări executate.
Conturile 4424 „TVA de recuperat“ şi 4423 „TVA de plată“ intervin numai la
sfârşitul lunii, pentru înregistrarea taxei pe valoarea adăugată de decontat (de recuperat sau de
plată) rezultată în urma efectuării deducerilor la care unitatea este îndreptăţită.
Contabilitatea TVA deductibilă se organizează cu ajutorul Registrului JURNAL PENTRU
CUMPĂRĂRI. Pentru organizarea contabilităţii taxei pe valoarea adăugată colectată se
foloseşte Registrul JURNAL PENTRU VÂNZĂRI.

Reflectarea în contabilitate a TVA se face utilizând contul 442 „Taxă pe valoare

adăugată“, care se dezvoltă pe următoarele conturi sintetice de gradul II:
4423 „TVA de plată“
4424 „TVA de recuperat“
4426 „TVA deductibilă“
4427 „TVA colectată“
4428 „TVA neexigibilă“

Contul 4423 „TVA de plată“ este un cont de capitaluri şi ţine evidenţa TVA datorată
bugetului de stat şi determinată la finele lunii.

Contul 4424 „TVA de recuperat“ este un cont de activ şi ţine evidenţa TVA de
recuperat de către unităţile patrimoniale de la bugetul statului.

Contul 4426 „TVA deductibilă“ este un cont de activ cu ajutorul căruia se ţine evidenţa
TVA înscrisă în facturile emise de furnizori, pentru bunurile, lucrările sau serviciile cu care se
aprovizionează unitatea şi care este deductibilă din punct de vedere fiscal.
Se debitează în cursul lunii cu:
- sumele reprezentând TVA înscrisă în facturi de către furnizori, prin creditul
conturilor: 401 „Furnizori“ sau 404 „Furnizori de imobilizări“;
- valoarea TVA aferentă ratelor devenite scadente, pentru aprovizionările făcute cu
plata în rate, prin creditul contului 4428 „TVA neexigibilă“ la fel şi pentru TVA aferentă
aprovizionărilor făcute anterior şi care se facturează abia acum de către furnizor;
- sumele reprezentând TVA aferentă mijloacelor fixe realizate în regie proprie, prin
creditul contului 4427 „TVA colectată“.
Se creditează la sfârşitul lunii cu:
- sumele constatate ca find nedeductibile, ca urmare a utilizării bunurilor şi serviciilor
pentru operaţiuni scutite de TVA, prin debitul contului 635 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi
vărsăminte asimilate“;
- sumele ce reprezintă TVA recunoscută la deducere şi care pot fi reţinute din TVA
colectată, prin debitul contului 4427 „TVA colectată“;
- sumele ce reprezintă TVA deductibilă care depăşeşte valoarea TVA colectată şi care
urmează a se încasa de la bugetul statului, prin debitul contului 4424 „TVA de recuperat“.

15
 Soldul debitor al contului arată că nivelul TVA deductibilă depăşeşte pe cea colectată şi
ca atare reflectă creanţa unităţii faţă de buget.

Contul 4427 „TVA colectată“ este un cont de capitaluri, cu ajutorul căruia se ţine
evidenţa TVA înscrisă în facturi aferente vânzărilor de bunuri, prestărilor de servicii sau
executărilor de lucrări.
Se creditează în cursul lunii cu:
- valoarea TVA aferentă vânzărilor sau pentru lucrările executate sau serviciile prestate,
facturate terţilor, prin debitul conturilor 411 „Clienţi“ sau 461 „Debitori diverşi“ şi 531
„Casa“;
- valoarea TVA aferentă ratelor devenite scadente, la încasare, pentru livrările făcute cu
plata în rate sau TVA aferentă livrărilor ori prestaţiilor făcute anterior, şi care acum se
facturează, prin debitul contului 4428 „TVA neexigibilă“.
- valoarea TVA aferentă mijloacelor fixe realizate în regie proprie prin debitul contului
4426 „TVA deductibilă“;
- valoarea TVA aferentă bunurilor şi serviciilor folosite în scop personal sau predate cu
titlu gratuit, cea aferentă lipsurilor peste normele legale neimputabile, precum şi cea aferentă
bunurilor şi serviciilor acordate salariaţilor sub forma avantajelor în natură, prin debitul contului
635 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate“.
Se debitează la sfârşitul lunii cu:
- sumele reprezentând TVA deductibilă recunoscută la deducere, prin creditul contului
4426 „TVA deductibilă“;
- sumele reprezentând TVA aferentă clienţilor insolvabili scoşi din activ, prin creditul
contului 4118 „Clienţi incerţi“;
- sumele ce reprezintă nivelul TVA colectată care depăşeşte nivelul TVA deductibilă şi
care se datorează bugetului, prin creditul contului 4423 „TVA de plată“.
Soldul creditor arată nivelul TVA colectată care depăşeşte pe cea deductibilă şi ca atare
se datorează bugetului de stat. După înregistrarea acestui sold în creditul contului 4423, contul
„TVA colectată“ se soldează.

Contul 4428 „TVA neexigibilă“ este un cont bifuncţional şi ţine evidenţa TVA
neexigibilă rezultată din vânzări cu plata în rate sau pentru vânzări şi prestaţii efectuate, şi
nefacturate clienţilor, precum şi evidenţa TVA neexigibilă aferentă cumpărărilor făcute cu plata
în rate şi aprovizionărilor făcute pentru care nu au sosit facturile furnizorilor.
Soldul contului reprezintă sume în aşteptare care pe măsură ce devin exigibile se trec în
debitul contului TVA deductibilă, pentru cumpărări, sau în creditul contului TVA colectată,
pentru vânzări.

16