Sunteți pe pagina 1din 14

Din ciclul „PREDICA DIN FAŢA OGLINZII”

DUREREA TATĂLUI

Titlul acestui mesaj este „Durerea Tatălui”. Este o


descoperire primită în timpul meu de părtăşie cu
Domnul. Textul este din Luca 15, „Pilda fiului risipitor”.
Să citim doar câteva versete din această pildă.

Isus a zis: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei
a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se
cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea.
Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul,
şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea,
DUCÂND O VIAŢĂ DESTRĂBĂLATĂ. (Luca 15:11-13)

După cum bine ştiţi, urmează pocăinţa şi


întoarcerea fiului cel mic, bucuria tatălui şi petrecerea
dată de tatăl. După care, pilda nu se încheie mai înainte
de a ne fi arătată şi reacţia fiului cel mare la tot ceea ce
s-a întâmplat.

Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a


apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. A chemat pe
unul din robi, şi a început să-l întrebe ce este. Robul
acela i-a răspuns: „Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău
a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi
sănătos şi bine.”
El (fiul rămas acasă) s-a întărâtat de mânie, şi nu
voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară, şi l-a rugat
să intre.
Dar el (fiul rămas acasă), drept răspuns, a zis
tatălui său: „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi
niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu
mi-ai dat măcar un ied SĂ MĂ VESELESC CU PRIETENII

-1- Durerea Tatălui


MEI; iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat
averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel
îngrăşat.” (Luca 15:25-30)

Doi fii, aparent două moduri de a trăi viaţa, şi totuşi


aceeaşi mare problemă: LUMEA, cu atracţiile ei
irezistibile. Un fiu a plecat efectiv în lume, altul a rămas
lângă tatăl lui, dar inima lui era tot în lume. Deşi îi slujea
tatălui ca un rob de mulţi ani, deşi niciodată nu a călcat
în mod conştient vreo poruncă pe care i-a dat-o tatăl,
atunci când a venit momentul adevărului şi au fost
descoperite gândurile inimii lui, a ieşit la suprafaţă
durerea lui, tânjirea lui ascunsă: „ ... şi mie niciodată nu
mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii
mei”. Îmi închipui durerea tatălui la auzul acestor
cuvinte ale fiului mai mare, când şi-a dat seama că şi
acest fiu era la fel de pierdut cum fusese fiul cel mic,
poate chiar mai pierdut.
La reproşurile fiului cel mare, tatăl îi răspunde:
„Fiule, tu întotdeauna eşti cu mine, şi tot ce am eu este
al tău.” (Luca 15:31) Dacă anii aceştia cât a rămas acasă
cu tatăl lui ar fi fost o bucurie pentru el, atunci ar fi
gândit şi el ca tatăl lui: „Tată, eu am fost totdeauna cu
tine. Şi ce bucurie poate fi mai mare decât asta!”
A stat lângă tatăl, dar nu şi-a găsit plăcerea în
tatăl, şi bucuria lui n-a fost să petreacă timp cu tatăl. A
muncit ca un rob pentru tatăl său, dar seara, după ce-şi
încheia munca pe ziua respectivă, nu-şi găsea plăcerea
în tatăl, ci se gândea cu nostalgie la prietenii lui. Orice
poruncă pe care a primit-o de la tatăl, a executat-o. Dacă
tatăl i-ar fi poruncit să petreacă timp cu el, s-ar fi supus
şi ar fi executat porunca, dar deşi fizic s-ar fi aflat lângă
tatăl, inima lui ar fi fost în altă parte.

De la Eva şi până în zilele noastre, lumea produce o

-2- Durerea Tatălui


atracţie fascinantă asupra omului.
● Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi
plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă
cuiva mintea. A luat, deci, din rodul lui şi a mâncat; a dat
şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat
şi el. (Geneza 3:6)
● Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare,
aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură
privind, şi urechea nu oboseşte auzind. (Eclesiastul
1:8)
● Căci Dima, din dragoste pentru lumea de
acum m-a părăsit, şi a plecat la Tesalonic. (2 Timotei
4:10)

Cât de categoric este Dumnezeu când este vorba


despre dragostea şi prietenia noastră cu lumea.
● Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii
este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie
prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu. (Iacov
4:4)
● Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă
iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.
Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta
ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din
lume. Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui
Dumnezeu, rămâne în veac. (1 Ioan 2:15-17)
● Ştim că suntem din Dumnezeu şi că toată lumea
zace în cel rău. (1 Ioan 5:19)
● Lumea este mormântul Domnului. (Sfântul
Maxim Mărturisitorul)

A iubi lumea nu înseamnă numai a te distra cu


„femeile desfrânate”. Nu era nici o diferenţă între
„femeile desfrânate” ale fiului plecat şi
„prietenii” fiului rămas. Principiul este acelaşi. Nu

-3- Durerea Tatălui


obiectul plăcerii contează, ci faptul de a-ţi găsi plăcerea
supremă în altceva decât în Dumnezeu. Fii lui nu şi-au
găsit plăcerea în tatăl lor, ci în lucrurile lumii. Unii umblă
după femei, alţii se simt bine în baruri şi discoteci, iar
alţii se distrează de minune jucând table pe bancă în faţa
blocului.
Acelaşi lucru se poate întâmpla şi printre cei ce-şi
spun creştini evanghelici. E adevărat că am terminat-o
cu femeile desfrânate, cu barurile şi discotecile, dar care
ne sunt „prietenii” după care tânjim? Care sunt
„prietenii” noştri, cu care ne face plăcere să ne
petrecem timpul?

Priviţi la prietenii marilor oameni ai Scripturii:

Priviţi la prietenii lui David:


„Eu zic Domnului: „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti
singura mea fericire!” Sfinţii, care sunt în ţară, oamenii
evlavioşi, sunt toată plăcerea mea.” (Psalm 16:2-3)
Priviţi la prietenii lui Asaf:
„Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe
pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.”
(Psalm 73:25)
„Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii
de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu
de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.” (Psalm
73:28)

Priviţi la prietenii omului lui Dumnezeu care a scris


Psalmul 119:
„cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă
gândesc la ea.” (Psalmi 119:97)

Priviţi la prietenii Domnului Isus:


„El le-a zis: „De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că

-4- Durerea Tatălui


trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” (Luca 2:49)
„Iar El se ducea în locuri pustii, şi Se ruga.” (Luca
5:16)

Priviţi prietenii pe care-i aşteaptă Dumnezeu de la


noi:
Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi,
nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe
scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în
Legea Domnului, şi ZI ŞI NOAPTE cugetă la Legea Lui!
(Psalm 1:1-2)

Pe tot parcursul Scripturii, dacă avem ochi să


vedem, descoperim durerea Tatălui care vede cum
mereu se răceşte dragostea copiilor Lui pentru El.

„Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ,Du-te, şi


strigă la urechile cetăţii Ierusalimului: „Aşa vorbeşte
Domnul: „Mi-aduc aminte încă de dragostea pe care
o aveai când erai tânără, de iubirea ta, când erai
logodită, când Mă urmai în pustie, într-un pământ
nesemănat. Atunci Israel era închinat Domnului, erau
cele dintâi roade ale lui; toţi cei ce mâncau din ele se
făceau vinovaţi şi venea nenorocirea peste ei, zice
Domnul.” „Ascultaţi Cuvântul Domnului, casa lui Iacov, şi
voi, toate familiile casei lui Israel! Aşa vorbeşte Domnul:
„Ce nelegiuire au găsit părinţii voştri în Mine, de s-au
depărtat de Mine, şi au mers după nimicuri şi au ajuns ei
înşişi de nimic? Ei n-au întrebat: „Unde este Domnul,
care ne-a scos din ţara Egiptului, care ne-a povăţuit prin
pustie, printr-un pământ uscat şi plin de gropi, printr-un
pământ unde domneşte seceta şi umbra morţii, printr-un
pământ pe unde nimeni nu trece şi unde nu locuieşte
nici un om?” (Ieremia 2:1-6)

-5- Durerea Tatălui


Domnul mi-a zis: „Du-te iarăşi, şi iubeşte o femeie
iubită de un ibovnic, şi preacurvă; iubeşte-o cum iubeşte
Domnul pe copiii lui Israel, care se îndreaptă spre alţi
dumnezei şi cari iubesc turtele de stafide!” Mi-am
cumpărat-o cu cincisprezece sicli de argint, un omer de
orz şi un letec de orz. Şi i-am zis: „Rămâi multă vreme
numai a mea, nu te deda la curvie, nu mai fi a nici unui
alt bărbat, şi voi fi şi eu la fel cu tine!” (Osea 3:1-3)

Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este


vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten
cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu. Credeţi că
degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul, pe care L-a pus
Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie
pentru Sine. (Iacov 4:4-5)

Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că


nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce
zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi. Ştiu
că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu, şi că
n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai
părăsit dragostea dintâi. Adu-ţi dar aminte de unde ai
căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi.
Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui,
dacă nu te pocăieşti. (Apocalipsa 2:2-5)

Cu ce-am putea asemăna durerea Tatălui? Poate cu


durerea soţiei care observă că soţul ei nu-i mai acordă
atenţie, că nu-i mai face plăcere să stea cu ea de vorbă
şi că a ajuns să-şi petreacă mai mult timp cu prietenii lui,
cu hobby-urile lui, ... Poate cu durerea mamei şi a tatălui,
care vede că fiul sau fiica lor a crescut, şi-a făcut
prieteni, a uitat de ei şi nu mai găseşte nici timp şi nu
mai are nici prea mare plăcere să mai stea lângă „mami”
şi „tati”, cum le spunea odinioară.

-6- Durerea Tatălui


Poţi sluji ca un rob pentru Dumnezeu, poţi să nu
calci nici o poruncă („Să nu furi”, „Să nu preacurveşti”,
„Să nu minţi”, etc.), şi totuşi să nu fii plăcut lui
Dumnezeu, dacă inima ta tânjeşte după „prietenii” tăi,
după lucrurile lumii acesteia. Nu este nici o diferenţă
între „femeile desfrânate” ale fiului risipitor şi
„prietenii noştri” în care ne găsim plăcerea.
CARE SUNT „PRIETENII” TĂI? CUM ÎŢI DAI SEAMA
CARE SUNT PRIETENII TĂI? Să nu ne înşelăm singuri.
Prietenii noştri sunt cei cu care ne face plăcere să
petrecem timp, cei despre care aducem mereu
vorba, cei la care ne gândim aproape permanent.
Să vă dau câteva exemple.
Aveam un coleg la servici, membru al unui club de
orientare turistică. De câte ori ne prindea pe hol la locul
de muncă, ne vorbea cu o pasiune de nedescris despre
tot felul de trasee turistice, despre ultimele trasee
montane pe care le-au marcat, despre excursiile pe care
le-a făcut cu cei din club. Radia tot şi ne ţinea câte o oră
pe holuri.
Mai aveam un alt coleg, pasionat de fotbal. Şi
acesta ne „evangheliza”. Curgea fotbalul din el, cum ar
trebui să curgă Duhul Sfânt din noi, în râuri. Cunoştea o
mulţime de echipe din străinătate, cunoştea numele
jucătorilor până la liga a 3-a italiană.
Ar fi putut cineva să nu-şi dea seama care era
pasiunea lor? Numai cât deschideau gura şi-ţi dădeai
seama.
Îţi dai seama care este pasiunea cuiva, pentru
că, în discuţia cu el, vei observa cum caută să
aducă vorba despre lucrurile care-l pasionează.
Aşa cum spune şi Hudson Taylor.
„``Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi
noapte cugetă la Legea Lui``. Se poate afla în ce are

-7- Durerea Tatălui


plăcere cineva. Dacă vorbeşti cu un tânăr, vei afla
curând care este plăcerea lui. Unul vorbeşte despre
studiile lui, un altul despre sport. Dacă Scriptura este
plăcerea noastră, vom vorbi adesea despre ea şi vom
cugeta la ea. Haidem să ne găsim plăcerea în această
Carte, haidem să rămânem în Isus. Cu alte cuvinte: să
fim atenţi să ne hrănim din Cristos, să ne gândim adesea
la El, să ne străduim să-I facem plăcere.”
Cel pasionat de Dumnezeu va căuta mereu să te
aducă pe „terenul” acesta, te va întreba ce ţi-a mai
vorbit Domnul, va spune el însuşi ce i-a vorbit lui
Domnul, va povesti ultimele întâmplări în care a văzut
mâna Domnului în viaţa lui, în viaţa altora sau în viaţa
bisericii.
UNDE SUNT CREŞTINII PASIONAŢI DE DUMNEZEUL
LOR? UNDE SUNT CREŞTINII CARE SĂ DEA PE DINAFARĂ,
DIN INIMA CĂRORA SĂ CURGĂ RÂURI DE APĂ VIE?
Chiar şi printre creştini, subiectele de discuţie sunt
politica, sportul, calculatoarele, economia, afacerile. Iar
surorile, după ce epuizează subiectele despre copii şi ce-
au mai făcut de mâncare, trec la îmbrăcăminte şi – mai
nou – la bijuterii şi accesorii femeieşti. Discuţiile despre
Dumnezeu s-au retras încet încet, pe nesimţite, aproape
strict în spaţiul bisericii, în grupele de părtăşie, când eşti
cu manualul de studiu biblic în faţă. Dar chiar şi acolo, de
multe ori discuţiile se duc tot spre ceea ce ne
acaparează mai mult din lumea aceasta.
Întrebarea „CE ŢI-A MAI VORBIT DOMNUL?” a
dispărut practic din conversaţiile creştinilor. Şi cred că e
pe cale mare de dispariţie chiar şi în familiile creştine,
între soţ şi soţie, între părinţi şi copii.
Diavolul are grijă să ne ţină mereu în priză cu
ultimele ştiri, ultimele cancanuri, ...

TATĂL NOSTRU CARE ESTE ÎN CERURI,

-8- Durerea Tatălui


DOMNUL NOSTRU ISUS CRISTOS CARE A MURIT
PENTRU PĂCATELE NOASTRE, DUHUL SFÂNT AL LUI
DUMNEZEU, nu mai au loc în conversaţiile
creştinilor care se întâlnesc pe stradă, la locurile
de muncă sau chiar în case.
Subiectele acestei lumi par inepuizabile, în timp ce
Dumnezeul nostru care este infinit, Domnul nostru Isus
Cristos „în care sunt ascunse toate comorile ştiinţei şi
ale înţelepciunii” şi Duhul Sfânt par că Şi-au epuizat
resursele pentru a-i mai interesa chiar şi pe creştini.

Şi noi vrem să evanghelizăm lumea!? La ce să-i


aducem? La „creştinismul” nostru căldicel, diluat? Iată ce
spune omul lui Dumnezeu, Tozer, în cartea sa, „Rădăcina
celor drepţi”:
„Vestirea curată a Evangheliei nu este nevoia
noastră momentană. Vestirea Evangheliei doar sporeşte
religia, de orice fel ar putea fi aceasta. Ea asigură
recunoaşterea religiei printre mari mulţimi de oameni,
fără să dea prea multă atenţie calităţii acelei religii.
Tragedia este că actuala vestire a Evangheliei
acceptă forma degenerată a creştinismului care
trece drept religia apostolilor şi se ocupă cu
convertirea unor oameni la acest fel de creştinism
fără a mai pune vreo întrebare. Şi tot timpul ne
depărtăm tot mai mult de modelul nou
testamentar.
Trebuie să avem o nouă reformă. Trebuie să vină o
ruptură radicală de acea pseudoreligie iresponsabilă,
nebună după distracţii, păgânizată care trece astăzi
drept credinţa în Cristos şi care este răspândită
pretutindeni în lume de către nişte oameni nespirituali
care folosesc metode nebiblice ca să-şi atingă
obiectivele.
Când biserica romano-catolică a devenit apostată,

-9- Durerea Tatălui


Dumnezeu a adus Reforma. Când Reforma a decăzut,
Dumnezeu i-a ridicat pe moravieni şi pe wesleyeni. Când
aceste mişcări au început să moară, Dumnezeu a ridicat
fundamentalismul şi grupările care aspiră după „o viaţă
mai profundă”.
Acum, când acestea s-au vândut aproape fără
excepţie lumii — ce mai urmează?” (A.W. Tozer –
Rădăcina celor drepţi - „Necesar: darul unei vederi
clare.”

Titlul articolului de mai sus este „Ceea ce este


necesar este darul unei VEDERI CLARE”. Chiar nu se
vede clar că nu mai suntem pasionaţi după Dumnezeu?
ACEASTA ESTE DUREREA TATĂLUI. Atunci când îşi
vede copiii iubitori, pasionaţi, căutători după lucrurile
lumii şi nu după Dumnezeu.
„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.
Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani,
lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi,
nemulţămitori, fără evlavie, fără dragoste firească,
neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi,
neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi;
IUBITORI MAI MULT DE PLĂCERI DECÂT IUBITORI
DE DUMNEZEU; având doar o formă de evlavie dar
tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.
(2 Timotei 3:1-5)

Aşa cum a spus Domnul Isus că s-a împlinit


Scriptura pe când vorbea în sinagoga din Nazaret, aşa
vedem sub ochii noştri cum se împlinesc cuvintele
Scripturii în ce priveşte zilele din urmă.
Dragi fraţi, haidem să fim oneşti. Când petreci 15-
30 minute în faţa Scripturii şi o oră la ştiri (la TV sau pe
Internet), plus 1-2 ore pe Messenger, plus o oră pe
Discovery, Animal Planet sau vreun canal de sport, plus

- 10 - Durerea Tatălui
vreo oră la o telenovelă, în cine îţi găseşti de fapt
plăcerea? Când te opreşti 15-30 minute în faţa Domnului
şi 1-2 ore în dreptul fiecărui produs de la Billa, Kaufland
sau Real, care este fericirea ta? Când te întâlneşti cu un
frate sau soră pe stradă şi după salutul spiritual „Pacea
Domnului, frate” (oricum, mai nou se obişnuieşte
„Bună”), continui 15-30 minute despre lucrurile lumii
(şcoală, servici, politică, ...), fără să ne întrebăm unul pe
altul „Ce ţi-a mai vorbit Domnul?” sau „Ce mai lucrează
Domnul în viaţa ta, a familiei tale sau a bisericii unde
mergi?”, în cine ne găsim de fapt desfătarea? FAPTELE
VORBESC DE LA SINE.

Dragii mei fraţi şi surori, cea mai mare tragedie nu


este că ne-am răcit de Domnul. Există o tragedie şi mai
mare decât aceasta, este TRAGEDIA FIULUI CEL MARE,
care credea că este în regulă pentru că se afla în casa
tatălui său. Faptul că se afla cu trupul în casa tatălui, îl
orbea să nu vadă că inima lui era de fapt tot în lume, ca
şi cea a fiului mai mic: „ ... şi mie niciodată nu mi-ai dat
măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei”
Este tragedia bisericii din Laodicea:
„Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i: „Iată ce zice
Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat,
începutul zidirii lui Dumnezeu: „Ştiu faptele tale: că nu
eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în
clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot,
am să te vărs din gura Mea. PENTRU CĂ ZICI: „SUNT
bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, ŞI NU
ŞTII CĂ EŞTI ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol.”
(Apocalipsa 3:14-17)

Este incredibilă prăpastia între ceea ce credeau cei


din biserica din Laodicea despre ei înşişi, şi ceea ce erau
ei în realitate: „PENTRU CĂ ZICI: SUNT (aşa şi pe

- 11 - Durerea Tatălui
dincolo, numai lucruri extraordinare) .... ŞI NU ŞTII CĂ
EŞTI ... VREDNIC DE PLÂNS (GBV 1990).

Dragă fiule cel mare:


Dacă ai rămas în casa Tatălui doar cu trupul (cu
membralitatea)...
Dacă inima ta nu tânjeşte mereu să-L cunoască mai
mult pe Dumnezeu...
Dacă nu-ţi mai fac plăcere discuţiile duhovniceşti şi
nu le mai cauţi în conversaţiile tale (sau, mai rău, te
simţi jenat când cineva începe să vorbească despre
Dumnezeu)...
Dacă nu tânjeşti în timpul tău liber mai degrabă să
te retragi cu Domnul şi cu cuvântul Lui, decât cu
televizorul, Internetul, sau alţi „prieteni” cu care-ţi place
să te veseleşti...
Dacă atunci când eşti întrebat „Care este cea mai
mare bucurie a ta? În ce-ţi găseşti tu plăcerea?” nu poţi
răspunde spontan: „Dragul meu, mă bucur de soţia mea,
de copiii mei, ... dar plăcerea mea este să mă apropii de
Dumnezeu, să-L cunosc pe El, să petrec timp cu El, să-mi
vorbească din Cuvântul Lui, să-L slujesc pe El”...

Dacă asta este starea ta, atunci POCĂIEŞTE-TE!


(Apocalipsa 2:5,16; 3:3,19) E singura ta scăpare.
Pocăieşte-te la fel ca fiul cel mic, care s-a întors la tatăl
lui şi i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi
împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.”
(Luca 15:21)
Poate te întrebi mirat „Dar care este păcatul
meu?”. Păcătuieşti pentru că Tatăl îşi găseşte
plăcerea în tine, dar tu nu-ţi mai găseşti plăcerea
în El. Nu uita, fiul cel mare n-a călcat nici o poruncă, dar
nu şi-a găsit plăcerea în tatăl, ci inima lui tânjea după
prietenii lui.

- 12 - Durerea Tatălui
Pocăieşte-te şi cere din nou lui Dumnezeu să toarne
prin Duhul Sfânt dragoste în inima ta: dragoste pentru El,
pasiune pentru Cuvântul Lui, bucuria de a-L cunoaşte pe
El, de a sta cu El, de a cugeta la Cuvântul Lui. Orice lucru
pe care-l faci din obligaţie, de silă, împins de la spate, nu
poate să-i placă lui Dumnezeu. De aceea, pocăieşte-te şi
cere de la El să te aducă în dragostea dintâi, să faci din
nou lucrurile pe care le făceai atunci, cu bucuria şi
plăcerea cu care le făceai atunci.
Care soţie este mulţumită că soţul ei nu mai este la
fel de tandru, de atent, cum era atunci când s-au
cunoscut? Cum poate fi Dumnezeu mulţumit, bucuros,
când vede că nu ne mai găsim plăcerea în El, când
observă că abia aşteptăm să se termine timpul de
biserică sau timpul de părtăşie cu El sau discuţia despre
Dumnezeu, ca să fugim repede la „prietenii noştri”?

Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; POCĂIEŞTE-


TE, ŞI ÎNTOARCE-TE LA FAPTELE TALE DINTÂI. Altfel,
voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu
te pocăieşti. (Apocalipsa 2:5)

Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi


POCĂIEŞTE-TE! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi
nu vei şti în care ceas voi veni peste tine. ( Apocalipsa
3:3)

„Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot.


O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel,
nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.
[...]
Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe cari-i
iubesc. Fii plin de râvnă dar, şi POCĂIEŞTE-TE!
( Apocalipsa 3:15-19)

- 13 - Durerea Tatălui
Cu durere pentru aceste vremuri din urmă, Dan
Ghimbăşanu.

- 14 - Durerea Tatălui