MINA UNIREA – SCURTA PREZENTARE GENERALA

Corina Anca Simion, IFIN-HH

Mihaela Matei, SNS-SALROM-SA
Adrian Socolov, IFIN-HH
 Lucrarile miniere de deschidere a minei au inceput in 1938, iar exploatarea sarii din
aceasta mina s-a efectuat intre anii 1943 – 1970.
Exploatarea s-a facut descendent de la tavan catre vatra in felii succesive de 2.2 m
grosime cu taiere orizontala la vatra si verticala la pereti. Derocarea prin impuscare, transportul
materialului rezultat s-au efectuat cu vagonetii pana la put si mai departe cu colivia pana la suprafata
catre instalatia de preparare si expeditie.
Mina este alcatuita din 14 camere cu profil trapezoidal avand 10 m deschidere la tavan si 32 m la
talpa, si o inaltime de 54 m.
Diferenta de cota intre suprafata si vatra minei este de 208 m si este parcursa cu liftul in
90 secunde.
Spatiul excavat ocupa un volum de 2.9 milioane metri cubi si se intinde pe o suprafata de
7.8 hectare.
Dupa 1970, mina devine obiectiv turistic, oferind conditii naturale de exceptie prin
microclimatul sau bogat in aerosoli cu eficienta binecunoscuta in tratarea maladiilor respiratorii.
Aerajul minei este natural, cu temperatura constanta in tot timpul anului de 12˚ C,
presiunea atmosferica de 730 milimetri coloana de mercur, iar umiditatea mai redusa cu 10% fata de
cea de la suprafata.
Tavanul minei este bordat pe intreaga suprafata de balcoane din lemn care permit
circulatia personalului autorizat la controlul periodic al stabilitatii suprafetelor din zona superioara a
constructiei miniere.
Zonele de stabilitate incerta sunt delimitate pe vatra minei cu imprejmuiri de interdictie a
accesului vizitatorilor constand din garduri de lemn sau panouri prefabricate.
SARE GEMA
Materialul acumularii saline este sarea gema, o roca monominerala (clorura de sodiu), constituita din
“halit”, mineralul care cristalizeaza in sistemul cubic, sau mai rar in sistemul octaedric. Clivajul ei este
neuniform, in forma de cochilie, cu rupturi de-a lungul planurilor de clivaj. Cristalele de sare formeaza
un cub perfect, de culoare vitroasa, de la alb laptos pana la cenusiu inchis, chiar negru, in functie de
impuritatile continute. Sarea care contine ionul de potasiu poate sa aiba culori de la roz deschis pana
la purpuriu inchis, avand denumirea de carnalit.
In diferitele succesiuni de depozite, sarea se poate asocia cu alte minerale evaporitice,
cum sunt: silvina, gipsul, dolomita si anhidritul. Duritatea sarii, dupa scara Mohs, este 2. Unele
impuritati influenteaza negativ calitatea sarii geme, dar altele constituie grupa de microelemente
esentiale pentru organismul uman, iar prezenta lor in sarea alimentara devine benefica.
In zona de influenta a enclavelor de steril putem gasi sare fibroasa, cu depunere
perpendiculara pe peretii fisurilor si crapaturilor, avand grosimi de pana la 8-10 cm. Tot aici a fost
determinata si varietatea roza, numita görgeyit, o sare dubla de potasiu si calciu.
Cristalele primare de sare gema mai contin si alte incluziuni si impuritati, de exemplu pe
langa microelementele mentionate si bule de aer si picaturi de apa alaturi de zone de petrol sau
gazolina. La contactul sarii cu gheata, aceasta din urma se topeste, si nu mai ingheata, nici la mai
multe grade sub zero.
Pe peretii camerelor de exploatare se poate urmari foarte usor stratificatia deasa si variata
a sarii, in care straturile albe, de culoarea zapezii, alterneaza ritmic cu straturi cenusiu-vinetii pana la
negru. De asemenea se pot observa si cute bizare de stratificatie, intraformationale, care sunt
rezultate ale miscarilor de curgere plastica a sarii.
Sarea din zona tarii noastre este datata ca fiind de varsta badenian inferioara (miocen
mediu), respectiv de circa 20-22 milioane de ani. Marea din zona, de mica adancime si
cu specific lagunar s-a separat, prin praguri, de Marea Tethys, care era intinsa in mijlocul
Europei. Din cauza evaporarii puternice a apei de mare, straturile de sare precipitate au
constituit depozite pe fundul bazinului marin, aflat in continua subsidenta. In timpul erelor
geologice care au urmat, prin procese de sedimentare, s-au depus straturi groase de
argile, marne, gresii etc. care prin greutatea lor uriasa au apasat depozitele de sare.
Astfel, sarea, fiind o roca plastica, a migrat spre marginile Bazinului Transilvaniei, unde
s-a ridicat sub forma de cute diapire. Diapirismul inseamna ridicarea unor formatiuni
geologice (de regula sedimentare) cu greutate specifica mai mica, peste cele cu
densitate mai mare, iar fenomenul de curgere a sarii solide (asemanator cu ghetarii din
muntii inalti) este rezultatul proprietatii tixotropice al acesteia. In sens larg, diapirismul
este definit ca un proces geologic prin care materialele (pachetele de sare) situate initial
la nivele mai adanci, au strapuns sau par a fi strapuns, roci (strate) situate la adancimi
mai mici.