Dicţionar de

comunicare

Emilian M. Dobrescu
Iustin Codreanu
A

ABC
(American Broadcasting Company) reţea americană de tv creată în 1946 prin vânzarea “Reţelei albastre”,
una din cele două reţele pe care NBC le poseda atunci.

Abilitate comunicativă

ACTV
(Advanced Compatible Television) normă TV nouă, cu o rezoluţie a imaginii de 1050 linii.

Acurateţe

Afazie
Desemnează pierderea totală sau parţială a capacităţii de a înţelege şi a reda cuvintele, ca urmare a unei
leziuni cerebrale, în special a centrului nervos al vorbirii. Concomitent sau ca urmare a tulburărilor de
limbaj (în special a limbajului conceptual), este afectată activitatea intelectuală, mai ales gândirea
intelectuală şi abstractă ; sin. cu disfazie, alalie (cf. gr. a-fără, phasis – cuvânt). (După DEP)

Afonie
Pierdere patologică – de natură fiziologică sau psihopatologică - a vocii (gr. aphonia). Afonia poate fi
totală sau parţială, se poate manifesta doar în timpul zilei sau doar în timpul nopţii.

Aforism

AFP
(Agenţia France Presse) Cea mai importantă agenţie de presă din Franţa şi a cincea din lume; posedă
birouri sau corespondenţi în 129 de ţări şi serveşte în lume mai mult de 12500 clienţi direcţi, din care 7000
ziare şi 2 500 posturi de radio şi tv, precum şi 200 agenţii de presă naţionale. AFP difuzează în fiecare zi
câte 3000 de cuvinte în 6 limbi, cu ajutorul a 2000 de colaboratori (jurnalişti şi fotografi).

Afrazie
Dificultate în ordonarea corectă, gramaticală, a cuvintelor în frază. Se întâlneşte în oligofrenii, demenţe şi
în leziuni organice care interesează ariile vorbirii de la nivelul creierului.

Agenţie de presă
reprezintă o categorie particulară, conexă, de întreprindere de presă, ce are ca obiect căutarea, colectarea şi
prezentarea de noutăţi pe care le centralizează pentru a le oferi şi transmite abonaţilor săi căt mai rapid
posibil (presa scrisă, radio, tv.). “Lexique de l’audiovisuel”1 defineşte agenţia de presă drept un organism
care difuzează diferitelor media toate formele de informaţii, provenind din lumea întreagă. In alte
accepţiuni, prin agenţii de presă se mai înţeleg, fie “veritabili angrosişti în informaţie, furnizori de materii
1
Pierre Miquel (sub direcţia) - Lexique de l’audiovisuel, Paris, Dalloz, 1990, p. 3
prime, bănci de noutăţi şi informaţii”, fie “organisme private care furnizează ziarelor şi periodicelor
articole, informaţii, reportaje, fotografii” (Ordonanţa Guvernului Francez din 2 noiembrie 1945). Conform
unei definiţii UNESCO din 1953, agenţia de presă este considerată “o întreprindere care are ca obiect de
cercetare noutăţile şi documentele de actualitate având exclusivitate pentru exprimare sau reprezentarea
faptelor”.
In 1835 se înfiinţa la Paris, Agenţia Havas (înaintaşa Agenţiei France Press), fondată de Charles Luis
Havas. In 1848 era creată la New York Agenţia Associated Press, în 1849 la Berlin - Agenţia Wolf, iar In
1851 la Londra - Agenţia Reuters.
Astăzi există agenţii de presă naţionale, internaţionale şi de specialitate. Reţeaua mondială a agenţiilor de
presă numără ca exemple reprezentative în afara celor citate mai sus şi CBS (Columbia Broadcasting
System), BBC (British Broadcasting Corporation), CNN (Cable News Network ).

Aglosie
Lipsă congenitală a limbii (cf. gr. a-fără, glosia – limbă).

Agora
Piaţa centrală a Atenei antice, devenită centrul vieţii publice al cetăţii.

Agrafie
Tulburare care determină pierderea capacităţii de exprimare în scris, deşi componenta motorie şi
capacitatea intelectuală a subiectului sunt intacte. În agrafie scrisul suferă o serie de distorsiuni, aparent
dezordonate, diferit proporţionate, incomplete, disritmice, cu erori gramaticale şi semantice, folosirea a
diverse neologisme, scris întrerupt şi cuvinte lipsite de sens (cf. DEP, vol. I, p. 108).

Agramatism
Tulburare a vorbirii şi scrierii corecte, care constă în o încălcare a a normelor elementare de gramatică sau
chiar neglijarea totală a regulilor gramaticale. Uneori poate avea cauze patologice (substantivele sunt
utilizate în exces, iar verbele la infinitiv, se neglijează articolele şi conjuncţiile, se fragmentează fraza, etc.
– cf. DEP, vol. I, pag. 109), dar poate fi cauzat de ignoranţă şi de lipsa de cultură.

Agresivitate verbală
Anumite modele ale batjocoririi sunt principial identice în diferite culturi. Ea merge de la degradare
până la dezumanizare, implicând în acelaşi timp ameninţarea excluderii. Celui batjocorit i se dau nume de
animale (în Europa: porc, câine, maimuţă) sau i se atribuie defecte sociale sau corporale (infirm, laş, jegos,
ticălos). Adesea, atacul verbal atribuie ţintei sale încălcarea tabuului incestului. Disputele populaţiei
Mbowanib (Noua Guinee) conţin atacuri verbale care se referă de pildă la defectele fizice ale celui atacat
(Tu, ţâţe de femeie!) sau care fac un reproş (Vagabondule!). Tot aici se obişnuieşte a se reproşa ţinuta
neîngrijită (Parcă ai fi acoperit cu cenuşă!; Ii vine omului greaţă când te priveşte!) (Vicedom şi Tischner,
1943/1948).
De asmenea, omul poate să creeze prin cuvinte situaţii declanşatoare ale agresivităţii, ca de exemplu
atunci când spune “De acum înainte nu mai vorbesc cu tine!” sau atunci când utilizează clişeele verbale.
Astfel de stimuli verbali determină în cele din urmă reacţia de răspuns, ceea ce se întâmplă atât în cazul
invectivei grosolane, cât şi în cazul tachimării glumeţe a partenerului sau al duelului-cântec, caracterizat de
un înalt grad de ritualizare. Clişeele verbale înlocuiesc acţiunea sau situaţiile declanşatoare. Aceasta
constituie o formă particulară de ritualizare. Ritualizarea conflictelor reprezintă unul din factorii
determinanţi, de primă importanţă ai evoluţiei limbii. Poate că din această direcţie vine presiunea selectivă
cea mai importantă.
La eschimoşii din Groenlanda de Vest se practică duelul sub formă de cântec. Intr-o astfel de
situaţie, adversarii stau faţă-n faţă. Unul din ei cântă şi loveşte des într-o tobă mică de mână. Adversarul stă
relaxat, ca şi când ceea ce se petrece nu l-ar privi, până în momentul în care îi vine rândul. Cel care cântă
îşi batjocoreşte adversarul nu numai verbal. El îi suflă în faţă, ba chiar îl împinge cu fruntea. Celălalt îi
replică cu un surâs sardonic şi răspunde cu aceeaşi monedă la presiunea exercitată de fruntea adversarului.
Duelul continuă în acest fel, partenerii cântând pe rând.
(după Irenaus Eibl-Eibesfeldt - Agresivitatea umană - studiu etologic, traducere din limba germană de
Vasile Dem. Zamfirescu, Editura Trei, 1995, pp. 128-129)

Alexie
Neputinţa de a înţelege limbajul scris, însoţită cel mai adesea şi de incapacitatea de a scrie, datorată unor
tulburări neurologice (cf. gr. a-fără, lexis – cuvânt); vezi cecitate verbală.

Alezie
Incapacitate de a citi litere, cifre sau note muzicale.

Alfabet
Orice sistem de caractere sau semne cu care se exprimă în scris o limbă.
Apariţia alfabetului este legată cel mai probabil de primele desene de pe pereţii peşterilor, încercări de
reprezentare şi de comunicare, chiar dacă imaginile “povesteau” un eveniment, representau “spiritul casei”
sau erau un exerciţiu ritual.
Istoria academică apreciază că primele încercări de scriere sistematizată sunt din perioada 4100-3800 i.H.
în cadrul culturii sumeriene şi că ele au fost determinate de necesităţi practice, “contabile” (înregistrări de
recolte, animale sau pământ, etc.). Aceste înregistrări includeau pe lângă elemente pictografice şi unele
elemente mai stilizate care reprezentau o idee sau un concept sau chiar sunete.
Pe de altă parte, există dovezi arheologice care atestă existenţa unor sisteme de scriere anterioare scrierilor
sumeriene (vezi sisteme de scriere).
Treptat, pictogramele au fost stilizate şi s-a format prima scriere stilizată cunoscută sub numele de scriere
cuneiformă, întrucât se foloseau beţigaşe ascuţite la capete pentru imprimarea în plăcuţele de lut.
Semenele sumerienilor au preluate de popoarele semite din Mesopotamia şi din Akadia şi au folosite în
transcrierea primei limbi semitice şi apoi au fost folosite de babilonieni şi asirieni. În Egipt semne de
scriere pictografică au fost folosite la sfârşitul mileniului al patrulea î.H.
Spre deosebire de sistemul acadian, cel egiptean nu folosea vocale definitive. Unele hieroglife aveau dublă
sau chiar triplă utilizare. Altele erau folosite doar la finalul unui cuvânt, iar alte vocale erau reprezentate
idiografic şi nu pictografic.
Pictograma pentru apă pronunţată nu a devenit simbolul pentru sunetul consoanei N. Treptat, s-au impus
pictograme care reprezentau primul sunet din cuvântul pe care îl formau ca un prim pas către formarea
alfabetului ca sistem de scriere de tip “un semn – un sunet”.

Unele dintre consoanele egiptene:

A similar cu evreiescul Alef Sound of M

Sunetul lui N Sunetul Z

 SH, corespunde
Sunetul lui R
evreiescului SHIN
H faringeal, ca şi evreiescul
Sunetul lui F
Het

W sau U, corespunde evreiescului

Sunetul lui K
Waw

Sunetul lui B Sunetul G puternic

Sunetul lui P Sunetul lui T

Sunetul lui S Sunetul D

Sunetul lui H

Egiptenii foloseau acest sistem în combinaţie cu sistemul lor silabic şi idiografic, aşa că deocamdată
alfabetul nu a apărut, dar sistemul de scriere egiptean a influenţat pe cel proto-canait sau proto-sinait.
Inscripţii folosite la o veche mină de turcoaz in peninsula Sinai folosea un sistem bazat pe consoane cu un
număr de maximum 30 de semne, indice evident a folosirii unui sistem bazat pe consoane decât unul care
folosea silabe. Acest alfabet a fost precursorul celor fenician, grec şi roman. În acelaşi timp, era elaborat un
alt alfabet care folosea consoane şi ale cărui dovezi au fost descoperite la vechea cetate a Ugaritului.
Exemple pot fi văzute în continuare:
Limbile semitice s-au diversificat de-a lungul unor linii geografice: Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Est şi Sud-
Vest. Linia semitică nord-vestică constă în două grupuri, aramaic şi canaanit. Ramura canaanită este
reprezentată de ugariţi, fenicieni şi evrei. Cei din ramura nord-estică este compusă din vechii akadieni,
respectiv babilonienii şi asirienii. Grupul limbilor semitice de sud-est şi sud-vest este alcătuit din limbile
arabice de nord şi de sud şi de etiopiană.
Alfabetul fenician a fost preluat de către greci vechi care l-au adaptat şi au simbolizat pentru prima dată
vocalele. Din alfabetul grec s-a dezvoltat cel roman şi cel chirilic. Din alfabetul aramaic s-a dezvoltat cel
arab şi majoritatea celor utilizate în India.

După Donald Ryan, arheolog, Universitatea Luterană a Pacificului, http://www.historian.net/hxwrite.htm

Mai multe detalii despre alte alfabete, vezi şi sisteme de scriere.

Alfabetul Braille
Dacă scrierea şi citirea este posibilă pentru văzători, cum pot să citească şi scrie cei care nu văd? Louis
Braille a elaborat o astfel de metodă. El însuşi orb, datorită unui accident în copilărie, se confruntă cu
această teribilă problemă: cum poate comunica şi se exprima prin intermediul scrisului?
La şcoala de orbi unde a avut şansă să fie înscris se folosea o metodă de învăţare a cititului, dar ei nu
puteau fi învăţaţi să şi scrie. Materialele de studiu aveau literele tipărite în relief şi pe care eleveii le
“vedeau” cu ajutorul degetelor, dar nu exista o metodă pentru ca elevii să poată şi reda ei înşişi literele.
În 1821 un soldat, Charles Barbier, a vizitat şcoala şi a adus cu sine un sistem de scriere numit de el
“scriere de noapte” pe care-l concepuse pentru a fi folosit pe timp de noapte de către armată. Acest sistem
consta într-un sistem de 12 puncte în relief care puteau fi combinate pentru a reprezentate diferite sunete.
(Din păcate, acest sistem a fost prea complex pentru soldaţi şi nu a fost folosit).
Tânărul Braille a realizat cât de folositor poate fi această metodă, dacă este simplificată. La un moment dat
a avut ideea de a folosi un sistem bazat pe şase puncte, organizate pe două coloane. Fiecare literă este
reprezentată de o combinaţie de puncte, unele imprimate în relief şi altele nu. Pentru a marca literele în
majusculă se foloseşte o combinaţie anterioară în care întotdeauna este marcat primul punct de jos, dreapta.

A lucrat mai mulţi ani la rând la îmbunătăţirea ei, dezvoltând până şi coduri separate pentru matematici şi
muzică. În 1827 a publicat prima carte folosind sistemul Braille.
În prezent această metodă este răpândită pretutindeni şi adaptată la fiecare limbă.

Alfabet Fonetic Internaţional

Redă în mod standardizat corespondentele sonore ale fonemelor din diverse limbi. De asemenea,
echivalează şi corespondenţele dintre diversele sunete. În continuare avem un exemplu ale consoanelor
pulmonice. Există o asociaţie internaţională care se coupă de studiul fonetic al elementelor limbilor.
Mai multe informaţii se găsesc pe http://www2.arts.gla.ac.uk/IPA/ipa.html.

Alfabet Morse
Transcrie alfabetul roman clasic prin intermediul unor combinaţii de linii şi puncte, redate sonor sau
luminos. Transcrierea literelor se face folosind următorul cod:

A ●▬ J ●▬▬▬ S ●●●
B ▬ ●●● K ▬●▬ T ▬
C ▬●▬● L ●▬●● U ●●▬
D ▬●● M ▬▬ V ●●●▬
E ● N ▬● W●▬▬
F ●●▬● ▬▬▬ X ▬●●▬
G ▬▬● P ●▬▬● Y ▬●▬▬
H ●●●● Q ▬▬●▬ Z ▬ ▬●●
I ●● R ●▬●
Alfabetul Morse porneşte de la particularităţile stilizate ale fiecărei litere, căreia îi stabileşte un
corespondent în sistemul punct-linie în funcţie de elementele distinctive proprii şi în comparaţie
cu celelalte litere, după cum urmează (despre inventatorul său, vez şi Morse, R F Samuel).

Alfabetul semnelor
Set de configuraţii a mâinii şi a degetelor prin care se redau literele alfabetului. Alfabetul manual se
foloeşte de către personale cu deficienţă de auz pentru înlesnirea comunicării între ei sau cu restul
oamenilor.
Pentru prima dată Geronimo Cardano, un medic din Padova, a afirmat că persoanele cu deficienţe de auz
pot fi învăţate să înţeleagă combinaţii scrise de simboluri prin asocierea lor cu lucrurile pe care le
reprezintă. Primul lucrare despre învăţarea limbajului semnelor pentru surzi a fost publicată în 1620 de
Juan Pablo de Bonet.
În 1755 abatele Charles Michel de l’Epee din Paris a fondat prima şcoală pentru surzi. El a învăţat
persoanele surde să ţşi dezvolte comunicarea între ei şi cu lumea celor care aud printr-un sistem de gesturi
convenţionale, semne cu mâna şi cu degetele. El a pornit de la semnele care erau deja folosite de către către
deficienţii de auz din Paris, pe care le.a dezvoltat şi sistematizat şi standardizat.
Un alt educator deosebit al aceleiaşi perioade a fost Samuel Heinicke din Leipzig. Heinicke nu a folosit
metoda manuală de comunicare, ci aceea de vorbire şi de citire a vorbirii. El a stabilit prima şcoală publică
pentru persoanele cu deficienţe de auz şi care a dobândit recunoaştere din partea guvernului.
Aceste două metode de comunicare create pentru a permite persoanelor cu deficienţe de auz integrarea
deplină în toate activităţile vieţii curente au fost precursorii conceptului actual de comunicare totală.
Comunicarea totală foloseşte toate mijlocele de comunicare, ca limbajul semnelor, gesturi, citirea vorbirii
şi vorbirea, mijloace auditive, scrisul şi cititul.
Limbajele actuale ale semnelor sunt diferenţiate pe zone lingvistice, dar mai toate provin din limbajul
francez al semnelor.
Mai jos este o mostră din limbajul american al semnelor.

A B C D E

F G M S Y
Alegorie
1. Reprezentare unui sens abstract sau spiritual prin forme concrete sau materiale; 2. Tratarea figurativă a
unui subiect prin intermediul altuia.

Ambiguitate

Amimie
Lipsa sau pierderea capacităţii de a exprima emoţii cu ajutorul mimicii.

Analiza imaginii tv
se efectuează cu ajutorul unei camere electronice, care converteşte imaginea optică într-o imagine
corespondentă. Pentru aceasta, un fascicol de electroni baleiază în spatele unui ecran alcătuit dintr-o
multitudine de puncte luminoase, dispuse pe 625 sau 525 linii, care compun 30, respectiv, 25 imagini pe
sec, în funcţie de ţara sau sistemul ales. Imaginea analizată este transformată într-un semnal electric, care
va fi transmis prin radiodifuzie. La recepţie, imaginea este reconstituită prin acelaşi procedeu.

Analiza de conţinut
Anomie
1. Incapacitatea de a folosi nume de persoane, locuri, localităţi, etc. 2. Lipsa exercitării autorităţii sau a
normelor sociale sau morale.

Antiteză
1. Opoziţie între două idei, noţiuni, teorii; 2. Plasarea unei afirmaţii în contrast cu altă afirmaţie. (vezi şi

Antroponim
Nume de persoană. (cf. gr. antropos – om şi nomos – nume).

AP(Associated Press)
este o agenţie de presă americană, fondată în 1848 sub numele de “New-York Associated Press”, de către
şase cotidiene americane.

Apostol
Literal înseamnă “cel care este trimis” (cf. gr. Apostolos). Sunt bărbaţi aleşi de către Iisus pentru a fi
martori oculari ai evenimentelor vieţii Sale, a-L vedea după înviere şi pentru a depune mărturie
despre toate acestea.
Condiţia şi semnele apostolatului sunt: încredinţarea misiunii de către Dumnezeu, trebuia să fie ales şi
trimis de biserica locală şi recunoscut de biserica universală.
Dintre cei numiţi apostoli, cei mai importanţi sunt cei cei doisprezece: Andrei şi Petru (zis şi Simon Petru),
Iacov şi Ioan (fiii lui Zevedei), Filip şi Bartolomeu (sau Nataniel), Matei (Levi), Toma, Iacov
(Alfeu), Simon Zilotul, Iuda (fiul sau fratele lui Iacov) şi Iuda.
Un rol şi un loc special al are apostolul Pavel, care a devenit apostol în urma descoperirii lui Iisus pe când
mergea spre Damasc. Se poate spune că şi sfântul apostol Pavel şi-a primit apostolia direct de la
Dumnezeu, ca şi ceilalţi apostoli, deşi el nu fost prezent la activitatea lui Hristos din timpul vieţii
Sale.
Faptele Apostolilor pomenesc de cei 70 de apostoli,

Aptitudine comunicativă
Argou
1. Folosirea metaforică, eliptică şi informală în exprimarea verbală sau în scris a termenilor şi sensurilor. 2.
Vorbire şi scriere caracterizată de folosirea unui vocabular tabu din punct de vedere social.
Arhetip
1. (in accepţiunea lui Platon) concept care defineşte modelul din care provin toate lucrurile de acelaşi tip şi
după care sunt copiate; 2. (în psihologia lui Jung) o idee, mod de gîndire sau imagine inconştientă,
care este colectivă, se transmite de la generaţie la generaţie şi care se regăseşte în psihicul
indivizilor, membri ai unei comunităţi, ca şi element colectiv.
După Jung, regăsirea acestor structuri colective în psihicul individual îşi are originea în experienţele de
lungă durată ale umanităţii, ale strămoşilor. Poate fi făcută o paralelă între instincte, care
funcţionează pe plan biologic şi arhetipuri, care acţionează la nivel psihic. Instinctul dinamizează
şi energizează fiinţa biologică a omului, iar arhetipul pune în mişcare energii psihice - care uneori
pentru persoana umană sunt de neînţeles şi aparent fără finalitate sau scop. Funcţia arhetipului este
aceea de a ţine contactul cu sursele primare de experienţe şi conţinuturi umane (memorii mitice
sau primordiale ale omului, de exemplu).
Un exemplu de manifestare a conţinuturilor inconştiente este cel al bolii psihice, când acestea erup şi devin
manifeste, nemaifiind sub controlul elementelor conştiente ale psihicului.

Argument

Arta de a comunica

Ascultare

Asimbolie
Incapacitate de a înţelege semnele convenţionale şi simbolurile (mai ales pe cele ale limbii vorbite). Pe
lângă formele de asimbolie la durere (lipseşte capacitatea de a reacţiona adaptat la durere) şi asimbolie
tactilă (nu se realizează identificarea şi înţelegerea obiectului vizionat), există asimbolia vizuală (subiectul
neputând nici citi şi nici scrie, deşi înţelege limbajul vorbit). (după DEP, vol. I, p. 295).

Audienţă

Audiografie
Înregistrarea grafică a rezultatelor audiometrice.

Audiologie
Disciplină medicală care se ocupă de problemele legate de simţul auditiv.

Audiometrie
Metodă de măsurare a acuităţii auditive.

Audio-vizual
Mijloace de informare şi comunicaţie în masă care se adresează auzului şi văzului (de tipul radioului,
televiziunii, etc.)

Audienţă
Numărul persoanelor care urmăresc (audiază sau vizionează) o emisiune.
Audimetru
Aparat pentru măsurarea audienţei.

Ausculta
Operaţiunea de acultarea a zgomotelor din interiorul corpului pentru a verifica funcţionarea organelor
interne.

Autism
Tulburare de dezvoltare a copilăriei caracterizată prin comunicare deficitară, rigiditate comportamentală şi
detaşare emoţională. Copilul se izolează într-o lume personală, lipsită de comunicare cu lumea considerată
reală. Posibilităţile de interacţiune sunt reduse.
Dacă apare la maturitate, sub formă de delir autistic are ca şi caracteristici faptul că se manifestă printr-un
limbaj abstract şi simbolic, se construieşte după un model magic de gândire şi cunoaştere, amalgamează
idei şi credinţe care creează modelul unei concepţii ermetice asupra lumii. (După DEP, vol. I, p. 339)
Prin extensie, a căpătat şi sensul de tendinţă de vedea viaţa doar în termenii propriilor dorinţe şi nevoi.

Axiomă
1. Principii sau reguli care sunt universal acceptate; 2. Adevăr evident care nu mai necesită dovezi.