Sunteți pe pagina 1din 14

Filosofia

Subiectele pentru Testul nr. II (Temele 4, 5, 6, 7 )

1. Ce este ontologia? Numiţi problemele principale ale ontologiei.


Ontologia ca parte componenta a filosofiei studiază existenţa ca atare, al cărei obiect de studiu este
Fiinţa şi Existenţa, şi categoriile în care acestea se împart: lucruri, proprietăţi, procese, fapte. Termenul
de ontologie provine de la “ontos”-fiinta; “logos”-stiinta.In centru atentiei ontologiei se afla atit
notiunea de existenta cit si cea de nonexistenta.Se studiaza fundamentele existentei,nivelurile si
formele acesteia.
Ontologia reprezinta domeniul reflectiei filosofice care cauta sa suprinda fundamentele
existentei, care formuleaza presupuneri asupra esentei universului cosmic si social-uman si
incearca sa delimiteze si sa clasifice nivelurile si modurile principale de manifestare ale acesteia.
Ontologia incepe prin a formula ipoteze despre existenta in genere, dar se desavirseste printr-
un discurs asupra existentei umane, asupra problematicii si destinului omului.
Ontologia analizează "existenţa" unei infinităţi de obiecte, fenomene, relaţii, procese, prin
intermediul unor categorii ca: materie, mişcare, substanţă, devenire, spaţiu, timp etc. sau a unor
perechi de categorii precum: unitate – diversitate, finit – infinit etc.

2. Ce este existenţa? Numiţi tipurile principale ale existenţei.


Existenţa – categorie filosofică care desemnează lumea obiectivă, materia, natura ce există
independent de conştiinţă, de asemenea procesul vieţii materiale a oamenilor. Existenţa este noţiunea cea
mai generală care cuprinde tot ce fiinţează independent de voinţa omului, tot ce există: realitatea material-
obiectivă, valorile spirituale şi existenţa omului.
Deosebim următoarele tipuri de existenţă:
- Existenţa naturii şi lucrurilor în natură.
- Existenţa spiritualului.
- Existenţa omului
- Existenţa socială

3. Numiţi nivelurile de organizare ale materiei din perspectiva ştiinţei contemporane.


Materia- un termen general pentru toate elementele care ne inconjoara si din care sintem
alcatuiti.
Materia este obiectivă, universală, necreabilă şi indiscutabilă, se găseşte în mişcare, timp şi
spaţiu. Ea există ca substanţă şi cîmp. Materia ca substanţă este realitatea obiectivă corporală, tot
ce are masă de repaos. Cîmpul este o varietate a materiei, care n-are masă de repaos şi depinde
de diferite interacţiuni şi relaţii a corpurilor materiale. Materia ca substanţă există ca diferite
tipuri de sisteme materiale cu anumite niveluri structurale: particulele elementare, atomii,
moleculele, corpurile macroscopice, organismele vii, biocenozele, societatea umană, sistemele
geologice, Pămîntul şi alte planete, aştrii, galaxia, sistemul de galaxii, metagalaxia ş.a. Materia
ca realitate obiectivă este caracterizată prin diferite forme de existenţă, însuşiri şi legături
universale: timp, spaţiu, mişcare, cauzalitate, legitate, structuralitate ş.a.

4. Numiţi şi caracterizaţi succint formele principale ale materiei în conformitate cu rezultatele


ştiinţei contemporane.

Din perspectiva fizicii, materia apare sub forma de substanta, cimp energetic. Din perspectiva
filosofica materia este tot ceea ce ne inconjoara, fiind intilnita in asa stari de agregare ca licida,
solida, plasma si gazoasa. Materia este obiectivă, universală, necreabilă şi indiscutabilă, se
găseşte în mişcare, timp şi spaţiu. Ea există ca substanţă şi cîmp. Materia ca substanţă este
realitatea obiectivă corporală, tot ce are masă de repaos. Cîmpul este o varietate a materiei, care
n-are masă de repaos şi depinde de diferite interacţiuni şi relaţii a corpurilor materiale.
5. De ce este dificilă obiectivitatea cunoştinţelor în ştiinţele socio-umane?
Aceste stiinte presupun analiza, intelegerea si deducerea realitatii prin abstractizare si fiecare
intelege ceva “cum vrea” el, formulindu-si subiectiv viziunea referitor la aceste cunostinte.
- camp al ideilor foarte vast
- cunoasterea socio-umanului nu se poate face din exterior, obiectiv, ci doar pe baza
subiectivitatii umane.Aceasta subiectivitate sta in spatele faptelor si proceselor care
compun realitatea sociala.

6. Selectaţi noţiunea care caracterizează cel mai elocvent modul de existenţă a materiei:
a. substanţa b. timpul c. mişcarea d. spaţiul e. atomul
Materia nu poate exista fără mişcare şi mişcarea fără materie, că mişcarea este o însuşire
inalienabilă, un atribut al materiei. Mişcarea are un caracter obiectiv, universal, contradictoriu. Ea
este unitatea stabilităţii şi variabilităţii, continuităţii şi discontinuităţii.

7. Ce este mişcarea ca noţiune filosofică? Care este coraportul dintre mişcare şi dezvoltare?
Miscarea este o categorie filosofica care inglobeaza toate schimbarile si procesele care au loc in
Univers. In calitate de categorie filosofica presupune examinarea diferitor schimbari, de la
deplasari mecanice pina la procesele de gindire. Miscarea este un mod fundamental de existenta
a materiei, un atribut esential al acesteia si consta in totalitatea schimbarilor, proceselor,
sistemelor materiale care constituie universul. In dependenta de modul de organizare a materiei
se deosebesc urmatoarele tipuri de miscare: mecanica, fizica, chimica, biologica, sociala
Dezvoltarea reprezintă o specie aparte a mişcării reprezentînd terecerea de la vechi la nou,de la
inferior la superior sau invers, manifestîndu-se ca o unitate a progresului şi regresului.

8. Cum înţelegeţi dezvoltarea, progresul şi regresul?


Dezvoltarea este o parte componenta a miscarii. Dezvoltarea este o miscare orientata si anume
treceerea de la vechi la nou, de la inferior spre superior. Dezvoltarea in general este un process
liniar si unilateral. Procesul de miscare presupune un progres fie un regres. Progresul este o
dezvoltare ascendenta, un process de inoire continua, o succesiune de schimb calitativ, de la
inferior spre superior. Progresul presupune o imbogatire a caracteristicilor, o apropiere fata de un
anumit obiectiv. Regresul este sensul descendent al dezvoltarii sistemelor si obiectelor, a
fenomenelor realitatii, la fel ca si progresul, regresul are un caracter relativ. Regresul poate sa
apara ca o etapa care intrerupe temporar sensul ascendent al sistemelor sau sirurilor successive
de sisteme. Aspecte regresive, laturi descendente sint proprii oricarui sistem aflat in procesul
dezvoltarii.

9. Ce este dezvoltarea progresivă? Daţi exemple din domeniul economiei şi al culturii.


Dezvoltarea progresiva este o dezvoltare ascendenta, un process de inoire continua, o
succesiune de schimb calitativ, de la inferior spre superior si presupune o imbogatire a
caracteristicilor, o apropiere fata de un anumit obiectiv.
Ex: trecerea de la economia naturală la cea de producţie şi schimb, trecerea dela comuna
primitivă la forme mai dezvoltate a grupărilor sociale(familie, sat, oraş, stat), trecerea de la lucrul
manual la cel tehnologic.

10. Ce este dezvoltarea regresivă? Daţi exemple din domeniul economiei şi al culturii.
Dezvoltarea regresiva reprezintă o dezvoltare descendentă de involuţie.
Ex : Utilizarea raţională a resurselor- utilizarea iraţională şi incompetentă a resurselor naturale,
trecerea de la o biodiversitate bogata la una saracă prin poluarea mediului inconjurător,
distrugerea habitatelor organizmeleor vii.
11. Numiţi şi caracterizaţi succint proprietăţile spaţiului ca formă a existenţei.
Spatiul este modul de existenta a materiei ce exprima proprietatea obiectelor si fenomenelor de a
avea intindere, dimensiuni, structuralitate si interactiue. Are un caracter multidimensional.
Obiectivitate- un ansamblu de coordonate sau de repere care constituie un sistem mobil de
reactii, atunci putem concluziona ca simbolistica unui spatiu este o rezultanta directa si
nemijlocita a felului in care stim sa modelam caracteristicile lui: coordonatele lui, reperele lui, si
timpul.
Multidimensionalitate- spre deosebire de timp, spatiul este multidimensional, avind 3
dimensiuni.
Universalitate- spatiul are un caracter general, universal.
Intindere- spatiul are o suprafata.
Neomogenitate- spatiul este neomogen, diferit in dependenta de intindere, exprims forma,
pozitia si distanta obiectelor coexistente in lumea reala.
Reversibilitate- spre deosebire de timp, spatiul are caracter reversibil.

12. Numiţi şi caracterizaţi succint proprietăţile timpului ca formă a existenţei.


Timpul este modul de existenţă a materiei care reflectă durata, coexistenţa, succesiunea
schimbării şi dezvoltării sistemelor materiale.
Timpul are un şir de proprietăţi generale şi specifice:
-ireversibilitate.Timpul este una dintre dimensiunile universului care ordoneaza evenimentele
intr-o succesiune ireversibila si este corelata cu notiunea de eveniment.
-unidimensionalitatea.Timpul are o singura dimensiune si se scurge intr’o singura directie.
-durata.Una dintre problemele majore ale timpului este problema “trecerii”.Ea presupune
intelegerea asimetriei dintre trecut si viitor.Aceasta asimetrie se numeste cite odata sageata
timpului.
-omogenitate.Timpul în mecanica clasică este omogen, nu este influenţat de obiectele sau
fenomenele ce au loc şi este independent de spaţiu.

13. Care dintre caracteristicile enumerate mai jos se referă la spaţiu şi care la timp:\
1. obiectivitate 2. multidimensionalitate
3. universalitate 4. ireversibilitate
5. omogenitate 6. reversibilitate
7. neomogenitate 8. durata
9. întindere 10. unidimensionalitate

Spatiu : obiectivitate ; multidimensionalitate ; universalitate ;reversibilitate ; neomogenitate ;


întindere
Timp: durata ; unidimensionalitate ; ireversibilitate ; omogenitate

14. În ce constă specificul spaţiului şi timpului biologic?


Spatiul si timpul biologic carcaterizeaza lumea vie. Timpul biologic este intensivitatea
proceselor si ritmurilor biologice, durata schimbarilor biologice a organismelor vii. Orice
organism viu are ceasul sau, ritmurile sale care depind de intensivitatea proceselor fizico-chimice
si biologice.

15. Caracterizaţi particularităţile spaţiului economic.


Spaţiul uman (social şi individual) este spaţiul real cu care interacţionaeză oamenii şi societatea,
este asimilarea spaţiului înconjurător şi includerea lui în sfera activităţii umane. El presupune
raportul dintre natural şi artificial şi influenţa lor asupra spaţiului biologic.

16. Caracterizaţi particularităţile timpului social.


Timpul social caracterizează durata, succesiunea, devenirea activităţii umane şi relaţiilor sociale
în dezvoltarea proceselor sociale. Timpul social este diferit de la o epocă la alta, el are diferită
intensivitate.

17. Definiţi următoarele noţiuni: element, structură, sistem.


Element – parte unitara, cea mai simpla dintr-un intreg, notiunea de baza intr-o disciplina
oarecare.
Structura – indica partile componente ale unui element sau sistem, modalitate de construire a
unui sistem.
Sistem – ansamblu de elemente dependente intre ele care formeaza un tot organizat, punind
ordine intr-un domeniu de gindire teoretica, de organizare sociala.

18. Definiţi „legea” ca categorie filosofică. Clasificaţi legile după tipuri şi forme.
Legea- categorie filosofica care exprima raporturile esentiale necesare, generale, relativ stabile si
repetabile intre laturile interne ale aceluiasi fenomen.
Formele: - mecanice, fizice si chimice,-biologice propriu-zise; -psihologice, sociologice.
Tipuri: - deductive si inductive
1)după gradul de generalitate avem legi generale şi particulare
2)după sferele de acţiune avem legi ale naturii,ale societăţii şi ale gîndirii
3)după caracterul acţiunii avem legi dinamice şi statice

19. Dezvăluiţi esenţa noţiunii de conştiinţă. Arătaţi evoluţia istorică a acestei noţiuni, produsă în
cadrul filosofiei. Elucidaţi esenţa conştiinţei din perspectiva psihologică.
Conştiinţa - însuşire a materiei superior organizată, funcţia superioară a creierului, specifică
numai oamenilor şi legată cu vorbirea; ea constă în reflectarea generalizată şi orientată spre un
anumit scop a realităţii, în construcţia mintală preliminară a acţiunilor şi previziunea rezultatelor
lor, în reglementarea raţională şi autocontrolarea comportării omului

- Büchner, Vogt, Moleschott au redus conştiinţa la o formă de manifestare a materiei,


au redus psihologicul la fiziologic, au considerat gândirteaca simplă secreţie a creierului,
- Hilozoist a inzestrat cu conştiinţă toate obiectele din lumea organică,uneori şi din cea
anorganică.

Constiinta specializeaza oraganele de simt, creierul devine mai complicat si apare o


forma mai superioara a constiintei de reflectare – psihicul. Conştiinţa este capacitatea omului de
a se evidenţia pe sine însăşi din lumea înconjurătoare, de aşi da seama despre lumea sa internă şi
atitudinii sale către alţi oameni şi societate, ea este o reflectare concepută, înţeleasă. Ea prezintă
conţinutul lumii spirituale a omului, cunoştinţele, convingerile, dorinţele lui, voinţa, demnitatea,
speranţa, credinţa, dragostea. Conştiinţa este esenţa personalităţii, este o realitate specifică -
realitate ideală, subiectivă.

20. Numiţi particularităţile esenţiale ale conştiinţei.


Particularităţile esenţiale ale conştiinţei sunt gîndirea,procesele afective şi cele voliţionale, adică
idealitatea,subiectivitatea, cognoscibilitatea, creativitatea, comunicarea.
-capacitatea de a fi ideatica
-capacitatea de a fi orientata spre anumite obiecte
-capcitatea de a fi activa, ceea ce se manifesta in planificarea, controlul si prognozarea activitatii
umane.
-constiinta este sociala, deaceea se considera ca aceasta apare doar in societate.

21. Reflectarea ca atribut al materiei este specifică:


a. doar materiei vii c. formelor superioare de organizare ale
b. doar materiei nevii materiei ???
d. tuturor formelor materiei
22. Care din prezentările de mai jos corespund ştiinţei contemporane în privinţa interpretării
conştiinţei:
a. conştiinţa - proprietate a materiei c. conştiinţa – proprietate superioară a
b. conştiinţa - proprietate a materiei vii materiei
d. conştiinţa - proprietate a materiei nevii
23. Expuneţi esenţa raportului dintre creier şi conştiinţă.
Conştiinţa este funcţia superioara a creierului, care este proprie doar omului , şi se
bazezază pe gîndire – reproducerea legăturilor şi relaţiilor dintre obiecte şi fenomene.
Conştiinţa ca formă superioară de reflectare se deosebeşte de procesele psihice la
animale. Gîndirea la animale este reflectarea legăturilor şi relaţiilor dintre obiecte şi fenomene,
are un caracter concret-imaginativ, legată nemijlocit cu situaţia concretă. Gîndirea omului are
caracter abstract şi este legată cu limba şi vorbirea articulată.

24. Cum explicaţi corelaţia dintre material şi ideal în conştiinţă?


Există o ruptură de tip cartezian( între substanţă şi gîndire) deoarece odata ce conştiinţa constă
în reflectarea generalizată şi orientată spre un anumit scop a realităţii, iar primatul acesteia poate
fi atat material, cît şi ideal.

25. Explicaţi esenţa problemei intelectului artificial.


Una din preocuparile stiintei moderne este crearea intelectului artificial, unui robot ce va contine
o tatalitate de principii, reguli, algoritmuri cu ajutorul carora se realizeaza multitudinea formelor
de gindire. Acest robot va putea concura cu creatorul sau, cu omul.

26. Caracterizaţi succint corelaţia dintre conştiinţă şi limbaj.


Gîndirea abstractă, conştiinţa sunt fenomene ideale care pot să existe şi să se manifeste numai
prin limbă ca totalitate de simboluri şi semne. În limbajul obişnuit, natural aceste semne sunt
cuvintele. Ele semnifică şi înlocuiesc obiectele realităţii. Cu ajutorul cuvintelor reproducem
realitatea, ne formăm o reprezentare despre lume. Prin intermediul limbii se realizează
cunoaşterea lumii, în limbă se obiectivează conştiinţa personalităţii. Ea este un mijloc specific
social de păstrare şi transmitere a informaţiei, de reglementare a comportamentului uman.

27. Definiţi limbajul artificial şi cel natural.


Limbajele care au aprut spontan se numesc naturale, iar cele create in mod special artificiale.

28. Elucidaţi esenţa psihicului şi a conştiinţei. Marcaţi coraportul dintre ele.


Psihicul defineste personalitatea ca unitate comportamentala dotata cu perceptie, intelectivitate si
afectivitate. Caracteristica generala a psihiculuui este costiinta, cel mai complex operant si greu
de inteles functie. Constiinta este proprietatea subiectului de a se identifica modal pe sine ca
entitate distincta de ambient si a identifica toate identificarile de sine.
Psihicul genereaza personalitatea, aceasta fiind un ansamblu de caracteristici informaţionale auto
explicitante si auto controlante intentional, unitar conectate, orientate permanent catre definirea de stari
scop proprii fiecarui subiect.

29. Expuneţi şi caracterizaţi structura conştiinţei.


Structura conştiinţei reprezintă o totalitate de procese psihice cognitive, afective, volutive. Nucleul
conştiinţei este gîndirea, intelectul. Ultimile sunt latura gnoseologică a conştiinţei. Conştiinţa este
imposibilă fără cunoştinţe.Gîndirea ne dă informaţie şi cunoştinţe despre lumea obiectivă.
In structura constiintei se deosebesc elementele cognitive (gindirea), emotional (emotii si
sentimente) si volitiv (vointa).
Gindirea este capacitatea de analiza si sinteza, de a capata cunostinte noi si de a le folosi in
diferite conditii. Aceasta ne da informatie si cunostinte despre lumea obiectiva. Gindirea umana
are un caracter abstract, generalizat, ea se exprima prin notiuni.
Emotiile si sentimentele sunt reflectari apreciative a realitatii, ele unesc situatia exterioara cu
necesitatile omului.
Vointa este un mecanism deosebit de reglemantare a activitatii propriu numai omului, este un
autocontrol a personalitatii. La animale si copii mici nu exista vointa, ea este inlocuita de cerinte
ca motive de activitate.
În structura conştiinţei evidenţiem două niveluri: conştient şi inconştient. Nivelul conştient
include acele procese psihice de care noi ne dăm seama, le înţelegem, se găsesc în centrul
atenţiei noastre. Inconştient - domeniu al psihicului ce constă dintr-o totalitate de procese,
operaţii şi stări ce nu sunt reprezentate în conştiinţa subiectului. Acest domeniu a concentrat în
sine pasiunile, motivele, năzuinţele sensul cărora este determinat de cerinţele şi necesităţile
fiziologice.

30. Conştiinţa şi conştiinţa de sine – sunt noţiuni sinonime?


Da Nu Nu, deoarece constiinta de sine este capacitatea individului de
a se intelege si aprecia pe sine insasi ca subiect cunoscator, simtitor si activ, reprezentind astfel
prima etapa a dezvoltarii constiintei.
31. Cine dintre filosofi a fondat metoda psihanalizei:
a) I. Kant c) K. Marx e) S. Freud
b) F. Hegel d) K. Jung f) E. Fromm
32. Analizaţi corelaţia dintre „sine”, „eu” şi „supraeu” din psihanaliză freudistă.
Aceste 3 elemente constituie instanţele conştiente şi inconştiente. Sinele este intotdeauna
inconştient, fiind un rezervor de impulsuri şi dorinţe impulsive,comportări arhaice şi dorinţe
refulate. Eul se găseşte la limita dintre conştient şi inconştient şi este instanţa de adaptare la
realitate (sfera fenomenelor conştiente, autoconştiinţa individului). Supraeul este instanta
superioara, deposit al valorilor, idealurilor si normelor morale (cenzura, lumea normelor sociale
şi interdicţiilor (tabu), morala.). Personalitatea se găseşte permanent sub presiunea
contradicţiilor. Individul trebuie să aleagă între dorinţele şi plăcerile sale şi ceea ce este posibil şi
admisibil.

33. Numiţi elementele psihicului uman formulate de S. Freud.


Inconştientul şi instinctele (impulsurile), sinele, eul, supraeul
34. Descrieţi esenţa gnoseologiei, a epistemologiei şi a raportului dintre ele.
Gnoseologia este teoria cunoasterii in general. Obiectul gnoseologiei – cunoasterea umana,
elementele si mecanismele acesteia, legile si genurile cunoasterii. Gnoseologia se preocupă de
esenţa procesului de cunoaştere, obiectul, subiectul, structura şi mecanismul acesteia.
Epistemologia este teoria cunoaşterii ştiinţifice. Ea constituie domeniul filosfic ce se ocupă cu
originea, natura, scopurile şi metodele cunoaşterii ştiinţifice. Ea este o parte a gnoseologiei.

35. Numiţi şi caracterizaţi succint esenţa concepţiilor gnoseologice despre posibilitatea


cunoaşterii lumii de către om.
Empirism (gr.empeiria – experienţă, F.Bacon, Th.Hobbes, I.Locke) - doctrină în filosofie cu referire la
domeniul cunoaşterii ce afirmă că experienţa senzorială este unica sau principala sursă a cunoaşterii.
Toate cunoştinţele se bazează pe experienţă sau se dobîndesc prin intermediul experienţei. Conţinutul
cunoştinţelor se reduc direct la experienţă ori este o descriere a acestei experienţe.

Raţionalism (reprezentanţii R.Descartes, G.W.Leibnitz, B. Spinoza, I.Kant, L.G.Fichte,


F.W.Schelling, G.W.Fr.Hegel) - curent filosofic cu referinţă la problema cunoaşterii care recunoaşte
conştiinţa drept bază a cunoaşterii şi comportării umane, adevărul, deci, se află numai prin raţiune.
Izvorul cunoştinţelor şi criteriul verdicităţiilor se găseşte în raţiune, dar nu în lumea exterioară cum
cosidera empirismul.

36. Numiţi ideile de bază ale scepticismului antic, modern şi postmodern.


a)antic- Principiul care stă la baza scepticismului este cel al isosteniei, ideea că oricărui temei i se opune
un temei deopotrivă de convingător ; eroarea apare atunci cînd noi trecem de la fenomen la esenţă, cînd
noi formulăm careva judecăţi despre obiect.

b)modern- Scepticismul lui Hume a fost cuprinzător. Susţinea că singura cale care ne poate duce dincolo
de experienţa imediată şi anume cunoaşterea de tip cauzal, nu se bazează pe nici un principiu raţional.

c)postmodern- Scepticii spun că orice judecată este indemonstrabilă, pentru că orice dovadă adusă în
sprijinul enunţului ar avea nevoie ea însăşi de o dovadă care trebuie la rândul ei demonstrată şi aşa mai
departe la infinit, intrând într-un regressum ad infinitum (regres la infinit) - fiecare pas cerînd logic un alt
pas.

Scepticii spun că orice argument s-ar folosi în sprijinul unui enunţ, întotdeauna este posibil de găsit sau de
construit argumente pentru contrariul lui. Argumentele pro şi contra se găsesc în echilibru iar o persoană
raţională nu are mai multe motive să creadă că enunţul este adevărat decât să creadă că opusul lui este
adevărat.

37. Scepticismul şi agnosticismul - reprezintă una şi aceeaşi poziţie filosofică?

Da Nu

Ambele concepte nu recunoasc cunoaşterea, doar că scepticismul exprimă îndoială în ceea ce priveşte
posibilitatea atingerii adevărului, pun la îndoială posibilitatea unei cunoaşteri sigure şi nu admit
adevărul de valoare generală; iar agnosticismul neagă complet sau parţial posibilitatea cunoaşterii
lumii si considera ca nu se poate rezolva definitiv nu numai problema verdicităţii cunoaşterii
realităţii existente, dar şi cunoaşterei esenţei şi legităţilor lumii obiective.

38. Căruia dintre curentele filosofice îi aparţine afirmaţia, că în procesul cunoaşterii poziţia
determinantă aparţine raţiunii, gândirii abstracte:
a) sensualism d) raţionalism
b) empirism e) scepticism
c) convenţionalism f) agnosticism
39. Căruia dintre curentele filosofice îi aparţine afirmaţia, că în cunoaştere importantă este
senzaţia, perceperea senzaţională:
a) sensualism
b) empirism
c) convenţionalism
d) raţionalism
e) scepticism
f) agnosticism
40. Explicaţi raportul dintre subiectul şi obiectul cunoaşterii.
Subiectul este omul activ care cunoaşte şi transformă realitatea obiectivă în procesul activităţii
sale practice. Omul este subiect în legătură cu capacitatea lui de purtător al subiectivităţii
conştiente. Subiectul ca purtător al activităţii se manifestă nu ca un individ izolat, ci ca persoană,
fiinţă socială, produs al anumitor relaţii, condiţii social-istorice.
Obiectul este existenţa în afară şi independent de conştiinţa noastră, este lumea exterioară,
realitatea inclusă în activitatea practică a subiectului. Obiectul nemijlocit al cunoaşterii este acea
parte a realităţii, care este evidenţiată din ea şi spre care este orientată activitatea subiectului.

41. Nivelele şi formele procesului de cunoaştere sunt următoarele:


- forme ale cunoasterii senzoriale ( senzatia, perceptia, reprezentarea)
- forme ale cunoasterii rationale ( notiunea, judecata, rationamentul)

Treapta senzorială este o cunoaştere nemij-locită, concret-imaginativă, superficială, ne dă


informaţia primară despre fenomen. Ea este momentul iniţial al cunoaşterei şi se efectuiază în
procesul interacţiunii nemijlocite a subiectului cu realitatea obiectivă.
Treapta raţională este o formă calitativ specifică de reflectare a realităţii şi mai puternică decît
treapta senzorială, este o cunoaştere mijlocită (pe baza unor cunoştinţe putem căpăta cunoştinţe
noi), ne dă cunoştinţe generalizate şi abstracte, în formă de noţiuni şi legităţi, ne redă esenţa
obiectelor şi fenomenenlor. Ea are un caracter conceptual, neimaginativ.

42. Caracterizaţi esenţa şi formele nivelului senzorial al cunoaşterii.


Treapta senzorială este o cunoaştere nemijlocită, concret-imaginativă, superficială, ne dă
informaţia primară despre fenomen. Ea este momentul iniţial al cunoaşterei şi se efectuiază în
procesul interacţiunii nemijlocite a subiectului cu realitatea obiectivă.
Ea poseda urmatoarele forme :
Senzaţia este reflectarea unor laturi şi însuşiri a obiectelor lumii materiale, este efectul acţiunii
obiectelor asupra organelor de simţ
Percepţia este o reflectare senzorială (o formă a ei), care constă în reproducerea obiectului în
întregime, este o imagine integrală a obiectului.
Reprezentarea constă în reproducerea imaginilor care au avut loc în trecut, reproducerea
obiectelor şi fenomenelor care au acţionat asupra noastră cîndva, iar în momentul dat nu
acţionează asupra organelor de simţ.

43. Caracterizaţi esenţa şi formele nivelului raţional de cunoaştere.


Treapta raţională este o formă calitativ specifică de reflectare a realităţii şi mai puternică decît
treapta senzorială, este o cunoaştere mijlocită (pe baza unor cunoştinţe putem căpăta cunoştinţe
noi), ne dă cunoştinţe generalizate şi abstracte, în formă de noţiuni şi legităţi, ne redă esenţa
obiectelor şi fenomenenlor. Ea are un caracter conceptual, neimaginativ.
Noţiunea este expresia lucrurilor în gîndire, reflectarea lor în mod generalizat şi abstract, cînd ne
abatem de la trăsăturile lor neesenţiale şi secundare.
Judecata este un gînd exprimat în formă de propoziţie, în care se afirmă ori se neagă ceva
despre obiecte.
Raţionamentul este o formă a gîndirii în procesul căreia din una sau cîteva judecăţi numite
premize se deduce o judecată nouă, care rezultă în mod logic din premize.

44. Dezvăluiţi esenţa noţiunii de adevăr şi formele acestuia.


Adevăr este categoria filosofică care vizează corespunderea adecvată a imaginei cu obiectul, a
cunoştinţelor cu realitatea obiectivă. Adevăr sunt cunoştinţe care reproduc obiectul aşa cum
există el în afară şi independent de conştiinţă.
Adevărul obiectiv - categorie filosofică, care vizează cunoştinţele conţinutul cărora e determinat
de obiectul cunoaşterii şi este independent de subiect. Adevărul se referă la concluziile noastre
despre lume şi nu la însuşi lume. Lumea ca atare nu-i nici adevărată, nici falsă. Cunoştinţele sunt
subiective după formă şi obiective după conţinut.
Adevăr absolut - categorie filosofică ce vizează coincidenţa completă, definitivă a imaginii cu
obiectul reflectat. Aceste cunoştinţe nu depind de dezvoltarea cunoaşterii şi practicii sociale de
aceea sînt adevăriri eterne.
Adevăr relativ - categorie filosofică care reflectă coincidenţa incompletă a imaginii cu obiectul.
Adevărul relativ sunt cunoştinţe care corect reflectă realitatea, dar nu cuprinde toate laturile,
aspectele obiectului reflectat, ceva rămne neconoscut.

45. Minciuna şi eroarea sunt una şi aceeaşi:


Da Nu

Minciuna este o afirmaţie care este contrazisă de către experienţă, observaţie sau bun simţ, care
este oferită de mincinos în mod premeditat sau spontan prin contorsionarea totală sau parţială a
faptelor şi a adevărului sau prin argumentarea selectivă, dar aparent semnificativă, a faptelor,iar
eroarea este ste o componentă a argumentaţiei care, fiind demonstrabil greşită în forma sa, face
ca întreg argumentul să devină invalid.

46. Numiţi criteriile adevărului cunoaşterii.


-criterii materiale (criteriul corespondentei, utilitatii)
-criterii formale (coerenta logica, demonstratia)

47. Expuneţi principalele poziţii filosofice asupra adevărului.

- teoria corespondentei, dupa care adevarul desemneaza concordanta dintre cunostintele


subiectului epistemic cu obiectul exterior la care se refera; o ideie este adevarata doar daca ea
reflecta ceea ce se reflecta in realitate

- teoria coerentei, conform careia adevarul exprima consistenta reciproca a ideilor, a


propozitiilor unui sistem de gandire, a unei teorii etc. ; se afirma ca o judecata este adevarata
daca ea este in concordanta cu celelalte judecati deja acceptate
- teoria operational-pragmatica, pentru care adevarul semnifica valoarea operationala a unor
cunostinte ; se considera ca un enunt, o ideie, este adevarata doar in cazul cind aceasta este utila
pentru activitatea practica, deci sint adevarate ideile care aduc oamenilor foloase vitale.
48. Expuneţi pe scurt esenţa noţiunii de ştiinţă.
Stiinta este o sfera activitatii umane, scopul careia este stabilirea legilor si legitatilor care
guverneaza natura, societatea si gindirea. Ea include activitatea de obtinere a cunostintelor noi si
suma cunostintelor obtinute.

Potrivit empirismului, teoriile ştiinţifice sunt obiective, verificabile empiric, şi sunt predicţii ale
rezultatelor empirice care pot fi confirmate sau infirmate prin falsificabilitate.

În contrast cu aceasta, realismul ştiinţific defineşte ştiinţa în termeni ontologici: ştiinţa încearcă să
identifice fenomene şi entităţi, forţele care le cauzează, mecanismele prin care ele exercită aceste forţe, şi
sursele acelor forţe în sensul structuriilor interne ale acestor fenomene şi entităţi.

49. Dezvăluiţi structura cunoaşterii ştiinţifice.


Cunoaşterea ştiinţifică apare pe o anumită treaptă a dezvoltării societăţii, urmărind descoperirea legilor,
esenţelor, structurilor profunde ale obiectului ei. Este specializată şi utilizează un limbaj specific
(caracteristic fiecărei discipline ştiinţifice în parte), ca şi o aparatură tehnică adecvată. Are un caracter
sistematic şi metodic, rezultatele sale fiind organizate în sisteme logice, închegate, autonome faţă de
obiect şi având conţinuturi cognitive desubiectivizate, cu o semnificaţie precisă (caracter denotativ).
Deţine mijloace şi procedee proprii de testare şi validare a cunoştinţelor, supunându-se unor exigenţe
logice şi practic – experimentale de verificare. Creează obiecte şi modele abstracte al căror studiu duce la
obţinerea unor cunoştinţe de mare valoare teoretică, practică şi predictivă.

-utilizarea metodelor speciale, modelarea, axiomatizarea; formalizarea


-obtine cunostinte verificabile

50. Caracterizaţi concis cunoaşterea empirică şi formele ei.


Cunoasterea empirica este cunoasterea comuna si este realizata in cadrul practicii cotidiene.
Cunostintele obtinute sunt elementare, sunt exprimate prin limbaj natural, nu au caracter
sistematic si nu presupun criterii speciale de tratare a adevarului. Experienta senzoriala este
unica sau principala sursa a cunoasterii. Toate cunostintele se bazeza pe experienta sau se
dobindesc prin intermediul experientei. Observaţia – procedeu de percepere organizată din timp
cu un scop bine determinat a lumii inconjuratoare. Experiment – procedeu de cercetare a
fenomenelor şi proceselor lumii înconjurătoare prin crearea condiţiilor artificiale de acţiune
asupra lor întru realizarea unor scopuri bine definite.
Metode a cunoaşterii empirice (observaţia, comparaţia, măsurarea, experimentul)

51. Caracterizaţi formele cunoaşterii teoretice: problema ştiinţifică, ipoteza, teoria. Arătaţi rolul
lor în cunoaştere.

Problema stiintifica urmareste descoperirea legilor, esentelor si structurilor profunde ale


obiectului ei. Are ca scop obtinerea unor cunostinte de mare valoare teoretica, practica si
predictiva. Ipoteza este o presupunere enuntata pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la
anumite fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esenta fenomenelor, la cauza
sau la mecanismul intern care le produce. Teoria este forma superioara a cunoasterii stiintifice
care mijloceste reflectarea realitatii. Este un ansamblu sistematic de idei, de ipoteze de legi si
concepte care descriu si explica fapte sau evenimente privind anumite domenii sau cetegorii de
fenomene. Toate acestea au ca scop crearea unui ansamblu organizat de cunostinte, de propozitii
declarative, cu o anumita valoare de adevar, structurate intrun sistem deductiv, care sa descrie si
sa explice unitar desfasurarea proceselor si fenomenelor dintr-un domeniu oarecare al realitatii.
52. Numiţi temeiurile de clasificare a cunoştinţelor.
Dupa originea cunostintelor: emperice si rationale.
Dupa natura cunostintelor: stiintifice (teoretice si practice), filosofice, relegioase.

53. Începuturile reflecţiilor metodologice se leagă de numele lui:


a). Thales d). Socrate
b). Anaximene e). Aristotel
c). Anaximandru

54. Ce este paradigma şi ce rol joacă aceasta în metodologia ştiinţei contemporane?


Paradigma este o constructie mentala larg acceptata.care ofera unei comunitati sau unei societati
pe perioada indelungata o baza pt crearea unei identitati de sine(a activitatii de cercetare de
exemplu.) si astfel pt rezolvarea unor problme sau sarcini.

55. Cine dintre filosofi a elaborat noţiunea de paradigmă:


a. K. Popper b. T. Kuhn
c. I. Lakatos d. P. Feyerabend
e. B.Russel f. L.Wittgenstein

56. Dezvăluiţi esenţa atât a metodei cât şi a metodologiei.


Metoda-este definita ca fiind modul de cercetare ,sistemul de reguli si principii de cunoastere si
transformare a realitatii obiectelor.Metodele reprezinta totalitatea instrumentelor folosite intr-o
cercetare pt culegerea si prelucrarea datelor. Metodologia-este modelul de cercetare utilizat intr-
un studiu particular;include informatiile teoretice adiacente temei si metode pt verificarea
acesteia.In acest caz ,fiecare cercetare are o metodologie distincta.

57. Cum se clasifică metodele de cunoaştere în ştiinţa contemporană?


Metode matematice (inductia si deductia);
metode clinice (observatia, convorbirea, metoda biografica);
metode psihometrice sau experimentale (experimentul, testul si chestionarul).

După sfera de utilizare metodele pot fi clasificate:


1) metode concret-ştiinţifice, care se folosesc într-o ştiinţă concretă, într-o ramură a ştiinţei;
2) metode general-ştiinţifice, care se folosesc în mai multe ştiinţe, dar nu în toate;
3) metode universale, filosofice, care se folosesc în toate ştiinţele şi se bazează pe legităţile
universale a realităţii.

După nivelurile cunoaşterii deosebim:


- metode a cunoaşterii empirice (observaţia, comparaţia, măsurarea, experimentul)
- metode a cunoaşterii teoretice (abstractizarea, idealizarea, formalizarea, concret şi abstract,
istoric şi logic, ascensiunea de la abstract la concret).

58. Caracterizaţi esenţa noţiunii de societate. Numiţi elementele principale ale structurii
societăţii.
Societatea-este o totalitate de oameni ,un ansamblu unitar,un sistem organizat,bazat pe un
anumit tip de producere,si pe un anumit tip de legaturi si relatii sociale care sunt determinate din
perspectiva istorica.Elementele principale sunt:subiectii sociale;relatii si legaturi intre
oameni;institutii si activitatea sociala;clase;straturi;comunitati
socioumane;antroposfera;sociosfera;biotehnosfera.

59. Numiţi poziţiile filosofice principale cu privirea la problema apariţiei şi dezvoltării


societăţii.
Pozitia naturalista ( Descartes) – se considera ca societatea are geneza naturala, iar fenomenelel
sociale sunt un rezultat al celor naturale. Se evidentiaza determinismul geografic si darwinismul
social. In interpretare idealista se absolutizeaza factorul spiritual in existenta umana. Hegel
elaboreaza un model obiectiv idealist al interpretarii societatii.
Pozitia marxista- dialectica marxista, se considera ca pe linga selectia naturala a inceput sa se
manifeste si cea sociala. In cadrul societatii determinate sint relatiile de productie care iau
nastere in procesul bunurilor materiale si constituie structura economica a societatii, baza reala a
cestuia pe care se inalta o suprastructura- politica, sfera juridica, umana caruia ii corespunde o
anumita constiinta sociala.

60. Ce este societatea civilă şi care sunt elementele sale principale?


Societatea civilă reprezinta forme asociative de tip apolitic, care nu sunt parti ale unei institutii
fundamentale ale statului sau ale sectirului de afaceri. Societatea civila este alcatuita din:
Organizatii nonguvernamentale, org comunitale, asociatii profesionale, cluburi civice, sindicate,
organizatii filantropice, cluburi sociale si sportive, institutii culturale, org religioase, miscari
ecologice, media.

61. Ce înţelegeţi prin noţiunea de sistem politic al societăţii? Numiţi elementele sale principale.
Sistemul politic al societăţii prezintă în sine totalitatea instituţiilor şi organizaţiilor, activitatea
cărora poartă caracter politic, adică este direcţionată la realizarea intereselor politice ale claselor,
altor grupuri sociale, comunităţi naţionale. Interesele lor politice se manifestă sub formă de
relaţii politice existente în societate şi sunt canalizate spre rezolvarea problemei puterii politice
cuceririi şi menţinerii ei deasemenea realizarea drepturilor şi libertăţilor politice.

Sistemul politic reprezintă un subsistem al sistemului social, cuprinde relaţiile politice,


instituţiile politice şi concepţiile politice si asigură organizarea şi conducerea de ansamblu a
societăţii , funcţionalitatea ei. Diferitele comunităţi umane, ajunse la o anumită treaptă de
dezvoltare, nu mai pot exista şi funcţiona fără să fie organizate într-un sistem politic, aceasta
constituind o necesitate, o lege generală a progresului istoric.

Structura şi funcţionalitatea sistemului politic: relaţiile politice; instituţiile politice; concepţiile


politice; interacţiunea dintre ele. La ele se referă: organele legislative, judiciare ale puterii de stat;
arbitrajul de stat; partidele şi mişcările politice.

62. Dezvăluiţi esenţa sistemului economic al societăţii.


Sistemul economic- ansamblul de activităţi, instituţii, legi şi valori, în cadru cărora oamenii
adoptă decizii economice; reprezintă un ansamblu de activitati desfasurate de catre agentii ec. în
legatura cu productia, distributia si consumul de bunuri materiale si servicii în cadrul unui stat.
63. Caracterizaţi succint esenţa determinismului geografic.

Exista o interdependenta intre societate si mediul geografic. Mediul geografic este acea parte a
biosferii, care se include in a-tea oamenilor, societatii in intregime- lumea animala si vegetala,
apele, solurile, zacamintele subterane, atmosfera Terei. El influenteaza considerabil dezvoltarea
productiei materiale, societatii ina ansamblu. Conditiile naturale nefavorabile sau lipsa unor
materii prime in anumite zone sau tari si frineaza considerabil dezvoltarea sociala

64. Caracterizaţi succint esenţa concepţiei materialiste despre societate.


Materialismul reiesă din recunoaşterea factorului prim a condiţiilor materiale şi obiective în
existenţa şi dezvoltarea societăţii. Aceste condiţii se găsesc în viaţa materială a oamenilor, în
producţia materială a societăţii. Filosofia marxistă pentru prima dată în istorie a interpretat
materialist societatea şi fenomene sociale. Cauzele şi motivele dezvoltării societăţii trebuie
căutate nu în conştiinţă, dar în existenţa socială a oamenilor care determină activitatea şi
comportamentul lor.

65. Enumeraţi principalele probleme ecologice ale contemporaneităţii şi indicaţi căile de


rezolvare ale acestora.
1. Încălzirea globală este creşterea continuă a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în
imediata apropiere a solului, precum şi a apei oceanelor, constatată în ultimele decenii.
Solutii: diminuarea emisiilor de gaze care cauzează efectul de seră, oprirea defrişărilor iraţionale de
pădure etc.
2. Defrisarile de padure in masa.
Solutii: impadurirea versantilor, gasirea unor alternative lemnului in diverse scopuri economice.
3. Poluarea solurilor, apelor, aerului
Solutii: solutii de ansamblu edilitare in problema salubritatii urbane , sau tehnologice in
cazul reziduurilor industriale ; educatia cetateneasca in favoarea protectiei mediului

66. Elucidaţi aspectele problemelor ecologice caracteristice Moldovei.


1. Poluarea apelor- a izvoarelor de apa potabilă/fîntînilor, a lacurilor, rîurilr
2. Defrişarea pădurilor
3. Alunecările de teren ca urmare a eroziunii solului şi defrişării arborilor de pe versanţii abrupţi.
4. Poluara aerului în special in centrele urbane industriale.
5. Diminuarea habitatelor de trai pentru animale şi plante.

67. Numiţi problemele sociale şi economice cu care se confruntă Republica Moldova în perioada
de tranziţie.
Somajul, rata ridicata a inflatiei, productivitatea scazuta, migratia masiva a populatiei,
urbanizarea, criza politica.

68. Ce este noosfera şi care este rolul acestei noţiuni în rezolvarea problemelor ecologice
actuale?
Noosfera este ansamblul al sistemelor de informatie, cunoastere si valorizare specifice fiintei
umane. Inveliş al Pământului suprapus biosferei, desemnând omenirea întrucât este alcătuită din
fiinţe inteligente.
Noosferologia, obiectul de studiu al căreia îl constituie legităţile procesului de noosferogeneză,
examinarea etapelor de dezvoltare a noosferii, analiza şi scoaterea în evidenţă a formelor de
dezvoltare durabilă şi intensivă a civilizaţiei, realizării pedeplin a principiilor şi idealurilor
umanistice, cercetarea paradigmelor, metodelor, căilor şi formelor de soluţionare a problemei de
supravieţuire a omenirii.
Cunostintele in domeniu ar putea duce la gasirea solutiilor de depasire a crizei ecologice
mondiale.

69. Numiţi şi caracterizaţi succint tendinţele de bază, ce caracterizează epoca istorică


contemporană.
1.Dezvoltarea economica pe baza progresului stiintific
2.Globalizarea- proces multicauzal care are drept rezultat faptul că evenimente care au loc
într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai ample asupra societăţilor şi
problemelor din alte părţi ale globului.
3. Crearea statelor democratice
4. Cooperarea socio-economica( formarea uniunii europene, blocului militar Nato,CSI etc)
5. Iniţial lupta pentru funcţia de „jandarm” al lumii( URSS, Germania Nazistă, SUA)

70. Dezvăluiţi esenţa şi enumeraţi factorii progresului social.


Progresul social este o legitate obiectivă ce caracterizează dezvoltarea ascendentă a tuturor
sferelor sociale. Conţinutul progresului social este dezvoltarea multilaterală, cantitativă şi calitativă a
elementelor constitutive a societăţii - forţelor de producţie, tehnicii, cunoştinţelor tehnice şi naturaliste,
culturii materiale şi spirituale, moralei, artei, structurilor sociale şi politice ş.a. Izvorul progresului social
sunt contradicţiile modului de producţie, rezolvarea cărora duce la perfecţionarea, dezvoltarea ascendentă
a societăţii. Fiindcă contradicţiile modului de producţie se rezolvă prin activitatea oamenilor, forţele
motrice şi subiectul progresului social sunt masele populare, grupurile sociale, clasele şi activitatea lor
materială şi social-politică. Dezvoltarea progresivă a societăţii este de neconceput fără lupta cu
fenomenele regresive (conservatism, reacţia, restauraţia, contrrevoluţia).