Tulburări de comunicare

Comunicarea este:
- verbală (vorbirea, scrisul, cititul, comunicarea prin simboluri
matematice, logice şi artistice)
- non-verbală – se referă la comunicarea atitudinală (ţinuta), gestuală şi
comunicarea afectiv-expresivă care cuprind mimica şi pantomimica.

Tulburări ale limbajului vorbit:

Tulburări cantitative
(+)
- tahilalia (consecutivă tahipsihiei) – este o vorbire foarte rapidă, cu
schimbări abrupte de teme, dar comprehensibilă
- logorea (consecutivă debitului ideativ crescut) – discursul este
interminabil, incoercibil.
(-)
- bradilalia (consecutivă bradipsihiei) – vorbirea este rară, cu latenţe şi
răspunsuri scurte
- stereotipia verbală – repetă acelaşi răspuns la o serie de întrebări
diferite.
- întreruperea bruscă, de scurtă durată a discursului verbal cu
continuarea sau nu, ulterior, a ideii, corespunde barajului ideativ.
Tulburări calitative:
- mutismul – pacientul tace, nu vorbeşte spontan, nu răspunde la
întrebări, nu comunică deşi înţelege. Apare în starea de catatonie.

Tulburări ale limbajului vorbit sau scris de cauză neurologică:

afazia – dificultatea sau incapacitatea de înţelegere (afazie Wernicke)
sau de exprimare (afazie Broca) a limbajului vorbit consecutivă unei
leziuni cerebrale de focar. Afazia este motorie (Broca, expresivă,
nefluentă) în care pacientul înţelege ceea ce aude dar are o dificultate
sau incapacitate de a se exprima prin limbaj vorbit sau scris (agrafie).
Afazia mai poate fi senzorială (Wernicke, receptivă, comprehensibilă,
fluentă) în care pacientul are o dificultate sau o incapacitate de a
înţelege ceea ce aude sau vede scris. Nu înţelege semnificaţia cuvintelor,
astfel vorbirea pacientului deşi este fluentă nu este coerentă (jargon). A
treia formă de afazie este cea globală care cuprinde atât afazia motorie
cât şi cea senzorială. Afazia anomică – pacientul nu poate denumi ceva.
- agrafia - se referă la incapacitatea de a scrie.
- alexia – se referă la incapacitate de a citi. Există alexie literală, silabică.

Comunicarea non-verbală (atitudine - ţinuta, mimica, pantomimica)

Comunicarea prin atitudine se referă la ţinută care de foarte multe ori poate să
aibă o valoare de mesaj sau simbol.
ŢINUTA:

1
 - îmbrăcăminte
- stare de igienă
- coafură
Ţinuta reflectă gradul de aderenţă a individului la normele sociale şi evident
reflectă nivelul socio-economic. Analiza ţinutei ia în calcul adecvarea cu vârsta şi sexul
biologic al persoanei.
Ţinuta poate fi:
- dezordonată – în tulburări de conştienţă, stări confuzionale, manie,
schizofrenie.
- dezordonată în permanenţă – apare în retard mental când pacientul nu
are capacitatea de autoîngrijire. Mai apare în demenţe când pacientul îşi
pierde capacitatea de autoîngrijire.
- rafinată – se manifestă printr-o grijă deosebită pentru aspectul exterior.
Se întâlneşte la homosexuali, la persoanele isterice şi în unele forme de
schizofrenie.
- excentrică – în tulburări de tip maniacal când fardul este foarte strident
sau neadecvat, accesoriile vestimentare sunt stridente şi nepotrivite. Se
întâlneşte în manie, schizofrenie.
- Ţinuta pervertită – transvestitismul – este caracteristică
homosexualilor sau persoanelor cu tulburări de identitate sexuală. Se
manifestă prin purtare pasageră sau permanentă a vestimentaţiei sexului
opus. Cisvestitismul – se manifestă prin adoptarea unei ţinute care este
nepotrivită situaţiei şi vârstei persoanei. Poate fi întâlnită în manie.

MIMICA: este în concordanţă cu starea afectivă şi cu codurile şi normele socio-

culturale. (În Europa zâmbetul simbolizează simpatie, în ţările arabe este o invitaţie
sexuală).
Tulburări cantitative:
- (+) Hipermimia – faciesul este foarte mobil, privirea este vie şi este în
concordanţă cu starea afectivă a pacientului. Poate fi întâlnită în manie
sau hipomanie.
- Expresivitatea poate fi exagerată, poate să exprime uneori un alt mesaj
decât cel pe care dorim să-l transmitem.
- Mimicile compensatorii – se pot întâlnii la psihopaţi şi în evoluţia unor
boli.
- (-) Hipomimia – este întâlnită în stuporul expresiv (mimica este
împietrită, imobilă), în depresie (când faciesul este caracteristic: lipsit de
mobilitate, ridat, cu privire stinsă şi exprimă de obicei durere) sau în
impregnarea neuroleptică (sindrom de tip dischinetic – când faciesul
este imobil, reacţionează cu întârziere la diverşi stimuli externi).
Tulburări calitative:
- Paramimia – este reprezentată de surâsul schizofrenicului care este
foarte bizar, inadecvat, nu este în concordanţă cu ceea ce relatează
pacientul. Faciesul şi râsul poate fi ca o mască.

2
 PANTOMIMICA este reprezentată de mişcări voluntare sau involuntare care au
o valoare simbolică, care transmit un mesaj.
- Ticurile – sunt gesturi scurte, repetitive, fără o necesitate reală. Pot fi
simple (clipitul, tusea, rectificarea ţinutei) sau complexe (tricotilomania
– smulgerea genelor şi sprâncenelor). Maladia ticurilor (Jilles de la
Turette) – apare în copilărie şi este foarte invalidantă. Apar ticuri
motorii care apoi se asociază cu alte ticuri, cu tulburări de cogniţie
(atenţie, percepţie, memorie, gândire), sindom de dependenţă la alcool
sau drog.
- Manierismul – este o gestică foarte afectată, încărcată de preţiozitate.
Sunt întâlnite la homosexuali, histerici.
- Bizareriile – sunt gesturi care au un simbol cunoscut doar de pacient iar
pentru observator sunt bizare. Se întâlnesc în schizofrenie.
- Negativismul – constă în non-comunicare. Se întâlneşte în schizofrenie
sau depresii.
- Stereotipiile – sunt conduite repetitive, fixe, inutile dar care pentru
pacient au un scop. Se întâlnesc în schizofrenie, retard mental şi
demenţe. De exemplu balansările înainte-înapoi ale corpului.

PRIVIREA - poate exprima:

- tristeţe – depresie
- veselie, exaltare – manie
- frică, groază – anxietate
- furie –
- perplexitate – derealizare, delir
- inexpresivă - stupor