Sunteți pe pagina 1din 6

20 decembrie

pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ignatie,


purtãtorul de Dumnezeu

Acesta a trait pe vremea lui Traian, imparatul romanilor (98-117), si,


fiind ucenic al Sfantului Ioan Evanghelistul, ca si Sfantul Policarp al Smirnelor,
a fost asezat episcop in Antiohia Siriei, ca urmas ce era al Apostolilor.
Spun unii ca el este copilul acela, pe care, luandu-l in brate Domnul, a
zis Apostolilor: "De nu va veti intoarce si nu veti fi precum copiii, nu veti intra
in Imparatia Cerurilor. Si cine va primi un prunc ca acesta in numele Meu, pe
Mine Ma primeste." (Matei,18,3,5). Si Antiohia era marea cetate in care,
ucenicii Domnului au inceput mai intai a se numi crestini.
Cand mergea Traian impotriva persilor, Sfantul Ignatie a fost prins si,
facand cunoscuta credinta sa in Hristos si gandul sau nestramutat, a fost
osandit sa fie dus la Roma, ca sa-l dea sa fie mancat de fiare in circ, ca un
osandit de seama ce era. Si a facut el drumul din Siria la Roma, pazit de o
garda de zece soldati, pe care, pentru asprimea lor, el ii numeste "cei zece
leoparzi ai mei." Si el intarea in credinta Bisericile din toate orasele, pe unde
trecea. Si ii ieseau inainte pe drum crestinii de pretutindeni, cete, cete, ca sa-i
arate dragostea si pretuirea lor, precum se vede din cele sapte epistole, ce
ne-au ramas de la el, ca un testament al Sfantului episcop-mucenic.
"Nu va poruncesc, ci va sfatuiesc, zice el, feriti-va de ratacire. Unde-i
episcopul, acolo-i Biserica, si unde-i Biserica si episcopul, acolo-i Liturghia
cea adevarata. Totul este credinta in Hristos si dragostea. Vreau sa ma
aseman lui Hristos, primind moartea de mucenic ca si El." Iar in Epistola catre
Romani zice: "Sa nu cumva sa mijlociti si sa fiu lipsit de bucuria de a fi
mucenic. Sunt graul lui Dumnezeu. Lasati-ma sa fiu macinat de dintii fiarelor,
ca sa ma fac paine neprihanita lui Hristos."
Sosind la Roma, a fost dus la locul cel de priveliste de toate partile. Si,
slobozind leii asupra lui, acestia l-au sfasiat si l-au mancat, lasand numai
oasele cele mari, pe care, crestinii strangandu-le, le-au dus in Antiohia.
Pentru marea lui dragoste din inima pentru Hristos i s-a spus "Teoforul", adica
purtatorul de Dumnezeu. Pe vremea lui Iraclie imparatul, Antiohia, cazand in
mainile turcilor, moastele Sfantului au fost duse la Roma si se afla acolo in
biserica Sfantului Clement.

Credintele legate de Ignat sunt multe . Între ele este ritualul taierii
porcului , o ramasita veche a credintei ca la schimbarea anului trebuie
sa se faca sacrificii.
IGNATUL
Imbinare a creştinismului cu ritualurile păgâne

Ritualul taierii porcului este o ramasita veche a credintei ca la schimbarea


anului trebuie sa se faca sacrificii. Credintele legate de Ignat sunt multe.

Se spune ca la taierea porcului nu trebuie sa asiste nici un milos, existând


credinta ca porcul moare cu greutate, iar carnea nu va mai fi buna. Se crede chiar
ca cei care vaita porcul îl supara pe Dumnezeu. Dupa ce porcul nu mai misca, se
face o taietura în chip de cruce, la ceafa, peste aceasta punându-se sare,
spunându-se ca numai asa sufletul porcului va iesi din cap. De obicei, coada,
urechile si besica sunt date copiilor, pe gospodari interesându-i în special splina,
aceasta indicându-le, în functie de grosime, cum va fi iarna. Doritoarele de par
lung trebuie neaparat sa manânce din aceasta splina. Gospodarii care gasesc
sânge închegat în inima porcului au motive de bucurie, deoarece asta înseamna
ca vor avea noroc la bani. Daca porcul este negru, iar cei care participa la taiere
se mânjesc cu sânge pe fata, vor fi mai rosii în obraji si mai sanatosi în tot anul
care va urma. Acelasi sânge, strâns într-o strachina cu malai, uscat si macinat, se
folosea în trecut pentru afumarea copiilor bolnavi de guturai, naluca, spaima s.a.
Cei care trebuie neaparat sa munceasca pe 20 decembrie o pot face numai dupa
ce vad sânge. Altfel, se spune ca femeile vor... grohai ca porcii si le vor fi distruse
de porci hainele puse la uscat. Desi crestinismul a asociat porcul necumpatarii si
lacomiei, pentru comunitatile arhaice acest animal, mai ales prin sângele sau, era
unul din cele mai importante ajutoare întru revigorarea soarelui. Începând cu
echinoctiul de toamna, oamenii observau cum Soarele intra într-un aparent
proces de disparitie, consecinta directa fiind micsorarea duratei zilei si racirea
vremii. Oamenii comunitatii traditionale credeau ca trebuie sa intervina în ajutorul
astrului ceresc înainte ca acesta sa dispara, momentul hotarâtor pentru acordarea
ajutorului fiind plasat în preajma solstitiului de iarna, adica atunci când este cea
mai scurta zi din an. Românii au decis sa ajute Soarele prin sacrificarea porcilor în
cinstea zeului Saturn, sângele porcilor trebuind sa întareasca Soarele slabit de
efortul pe care-l depusese peste an. Nu este deloc exclus ca anterior sa fi fost
sacrificati oameni, la români întâlnindu-se înca o credinta potrivit careia "Ignatul
are rânduit sa moara negresit un om în ziua sa".

Asadar, porcul sacrificat, ritual la Ignat (din latinescul ignis - foc), nu era
altceva decât o întruchipare zoomorfa a Soarelui, o alta întruchipare, de data
aceasta de natura vegetala, fiind grâul, despre acesta existând o multime de
credinte si practici în Ajunul Craciunului.
O legenda crestina spune ca Ignat era un om care,
vrând sa taie porcul, si-a lovit, din greseala, cu securea,
tatal, omorându-l. Necajit, a plecat în lume si pe drum a
întâlnit un preot. Acesta l-a sfatuit sa faca o luntre cu care sa
treaca, fara bani, oameni peste un râu si sa îngroape în
pamânt un carbune din lemn de tufa, asteptând pâna acesta
va înverzi.
Ignat a ascultat. Au trecut anii, Ignat s-a casatorit si
într-o noapte a auzit strigate de ajutor. A iesit din casa si a
trecut apa, dar nu a vazut nimic. S-a întors, dar povestea s-a
repetat. A treia oara, a gasit pe malul opus doi batrâni,
carora le-a povestit toata viata sa, inclusiv temerea ca în
acea seara s-ar fi putut înneca din vina sa niste oameni.
Batrânii, care erau de fapt Sf. Petru si Dumnezeu, au
remarcat saracia care domnea la Ignat în casa, au vazut
copiii care plângeau de foame si pe mama care încerca sa-i
aline spunându-le ca a pus ceva la copt. Un batrân i-a spus
femeii sa deschida cuptorul si aceasta a gasit o pâine mare.
S-au aprins doua lumânari si Ignat a vazut tufa din gradina
înflorita, semn ca i se iertase pacatul. Dându-si seama cine
sunt, el a îngenuncheat în fata celor doi, care i-au cerut sa se
duca cu ei, fara a avea grija copiilor, care vor avea tot ce au
nevoie. Si Ignat a umblat cu Dumnezeu si Sfântul Petru ani
multi prin lume, pâna când, într-o zi, a întâlnit o trasura cu
doi boieri si i s-a spus ca acestia sunt copiii sai, cu care
poate sta în continuare. De aceea, de Ignat nu se lucreaza,
doar se taie porcul, iar cine nu are porc trebuie sa taie macar
o gaina. Cu sânge proaspat se ung copiii pe frunte, pentru a
fi feriti de rele, iar oamenii care au ajutat la taiat primesc
"pomana porcului"
Tăierea porcului este un moment deosebit de
important ce anticipează Crăciunul.

În această zi, în zorii zilei, se face sacrificarea


porcului, care constituie hrana rituală de Crăciun
pentru toţi românii.

De Ignat se taie porcul şi cu sângele lui se face semnul crucii


pe fruntea copiilor pentru sănătate în anul ce vine.

De asemenea se face “pomana porcului” la care


participă cei ai casei şi cei care au ajutat la tăierea şi
pregătirea porcului.
Apoi, pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile
unui ritual străvechi.

Mâncarurile tradiţionale: cârnaţii, chişca, toba,


răciturile, sarmalele, friptura de porc, jufla şi nelipsitul
cozonac vor trona pe masa de Crăciun, fiind la loc de cinste
alături de vinul roşu cinstit de toată lumea.