P. 1
Sistemul locomotor

Sistemul locomotor

3.5

|Views: 6,130|Likes:
Published by ally_al3csandra

More info:

Published by: ally_al3csandra on Dec 28, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/16/2015

pdf

text

original

Elevi :Coţofană Alexandra Daniela Ioniţă Lidia Gabriela Niculae Irina Felicia Oprea Andreea Liliana Profesor îndrumător

: Zamfir Ion

1. Scheletul

Punctele de sprijin ale corpului Aparatul locomotor reprezină ansamblul structurilor care permit corpului să se mişte. Este format dintr-un sistem osos, sau schelet, din muşchi şi din articulaţii. Scheletul, format din peste 200 de oase, reprezintă partea rigidă a aparatului locomotor şi constituie structura de susţinere a corpului. Muşchii, în jur de 400, mişca oasele şi alte organe, iar articulaţiile, elemente de legătură, permit mişcarea unui os in raport cu celălalt şi menţin corpul stabil şi rezistent. Scheletul uman: Cele mai importante oase ale corpului nostru sunt oasele capului, cele ale membrelor inferioare şi inferioare şi cele ale coloanei vertebrale.

Coloana vertebrală

Spatele nostru cuprinde o serie de oase, legate prin muşchi şi ligamente, care formeaza coloana vertebrală. Aceste oase, dispuse unul deasupra celuilalt, reprezintă principalul element de susţinere a corpului şi indeplinesc funcţia de sprijin pentru numeroşi muşchi care ne permit sa facem mişcări importante, cum ar fi intoarcerea capului dintr-o parte in alta. Muşchii posreriori ai trunchiului ne permit şa ţinem capul si coloana drepte şi contribuie la mişcările umerilor. Contracţia continuă a acestora menţin corpul drept, împiedicînd aplecarea în fată a acestuia din cauza greutăţii organelor interne. Un sistem de pîrghii: Dacă ai putea să te vezi printr-un ecran cu raze X in timp ce alergi, ai putea să observi perfecţiunea sistemului de parghii care formează scheletul tau, ale cărui puncte nodale sunt repreyentate de articulaţii. Tocmai aceste parghii determină care mişcări sunt posibile si care nu.

Membrele inferioare

Oasele care ne permit să mergem şi să alergăm. Şoldurile, picioarele şi laba piciorului formeaza extermitatea inferioară a corpului; articulaţiile dintre aceste oase ne permit să mergem şi să alergăm. Unele din oasele mai rezistente ale organismului, precum femurul si tibia, se găsesc în partea inferioara a corpului şi susţin întreaga greutate a acestuia. Celelalte oase sunt peroneul, rotula şi oasele labei piciorului. Să vedem acum în detaliu cum arată aceste oase. Femurul este osul cel mai lung şi unul dintre cele mai groase şi rezistente oase ale corpului. Rotula este un os scurt, rotund şi oarecum plat, care se gaseşte în articulţia genunchiului. Tibia, un os lung şi rezistent care susţine cea mai mare parte din greutatea corpului, uneşte femurul cu oasele labei piciorului. Şi, nu în ultimul rand, peroneul, un os lung, dar mai subţire şi mai puţin rezistent decat tibia. Oasele labei piciorului: Scheletul labei piciorului este formt din 26 de oase şi se împarte in tars, metatars si degete. Fiecare deget este compus din trei falange, cu excepţia halucelui care are numai doua. Astragalul, unit printr-o articulaţie de tibie şi de peroneu, contribuie la distribuirea greutăşii corpului. Oasele cele mai lungi si mai rezistente ale corpului sunt oasele picioarelor, care trebuie să susţina toată greutatea organismului.

Membrele superioare Braţele şi mainile

Extermitatea superioară a corpului este formată din patru parţi distincte: umerii, braţele, antebraţele si mainile. Umerii, situaţi in partea superioară a toracelui, sunt formaţi din două oase: scapula, situata în partea posterioară, si clavicula, in partea anterioară. Clavicula are forma literei S, una dintre extermităţi are o articulţie care permite efecutare mişcărilor complicate ale umerilor. Humerusul, care formează braţul , este un os lung si cilindric care se articulează cu scapula, radiusul si cubitusul, cele doua oase care formează antebraţul. În absenţa gravităţii Scheletul astronauţilor Dupa cum ştiţi cu siguranţă, datorită forţei de gravitaţie, Pămantul atrage şi menţine pe suprafaţa sa toate corpurile şi obiectele care se găsesc pe aceasta. Tocmai datorită forţei de gravitaţie, atunci cand sarim în sus, revenim imediat pe pămant. Scheletul are sarcina de a menţine corpul drept, împiedicandu-l să se aplece înainte sau înapoi . În situaţii extreme însa, ne putem găsi într-un mediu în care nu exista gravitaţie: este cazul astronautului lansat în spaţiu, care pluteşte , practic, în gol. În aceste condiţii, scheletul nu trebuie să suporte nici o greutate. Daca o astfel de situaţie se prelungeşte, oasele si muşchii slăbesc treptat. De fapt, odata cu trecerea timpului, oasele pierd calciu, iar scheletul devine mai fragil: corpul nostru este o maşină bine calibrată pentru viata pe Pămant, iar pentru a funcţiona are nevoie de forţa gravitaţională şi de exerciţii fizice.

Oasele cu rol de protecţie: Craniul este format din 22 de oase, legate între ele, care protejeaza creierul. La nivelul craniului putem distinge opt oase plate, foarte rezistente, legate înte ele prin articulaţii fixe, numite suturi. Craniul nou-nascuţilor prezintă părţi care nu sunt legate, însă pe masura ce copilul creşte, aceste zone moi – denumite fontanele – se întăresc si se închid. Pe langă faptul că protejează encefalul, craniul reprezintă structura osoasă a feţei şi cuprinde părţile esenţiale atat ale aparatului respirator cat şi ale celui digital. Osul frontal se curbeaza si formează fruntea şi partea superioară a orbitelor, care sunt nişte cavităţi osoase adanci în care se află ochii.

Cum se produce mişcarea Scheletul, elementul de bază al mişcării

Toate fiinţele vii, şi omul nu face excepţie, au nevoie să interacţioneze cu mediul înconjurator. Iar în mediul lor, animalele se mişcă pentru a ajunge unde vor. Omul cunoaşte realitatea înconjurătoare cu ajutorul simţurilor şi o poate

explora prin mişcare. Dar cum se produce mişcarea? Prin acţiunea combinată a muşchilor şi a scheletului. Acesta din urma susţine organismul şi este pus în mişcare prin contacţia şi relaxarea muşchilor care execută ordinele primite de la creier. Oasele, muşchii şi articulaţiile: Sistemul format din oase, muşchi si articulaţii face din corpul nostru o structură prfectă, care ne permite să adoptăm diverse poziţii şi să ne deplasăm dintr-un loc în altul. Trei tipuri de articulaţii: Articulaţiile permit mişcarea oaselor exitand frecarea acestora între ele. Scheletul prezinta trei tipuri de articulaţii: articulaţii mobile, ca cea a genunchiului; articulaţii semimobile, ca cele care unesc vertebrele coloanei; articulaţii fixe, ca cele care unesc oasele craniului. Cum recunoaştem o fractură Vizita la medicul traumatolog Traumatologul este medicul care poate stabili dacă un trumatism, cum ar fi o căzatură urată sau un accident, a provocat o fractură, şi care poate interveni prin imobilizarea acesteia pentru a evita complicaţiile ulterioare. De asemenea, atunci cand un os se fractureaza, pot exista fragmente sub formă de aşchii, care pot proca leziuni ale vaselor sanguine şi ale nervilor. Daca o apăsare uşoară cu degetul pe zona lovită provoacă persoanei accidentate o durere acută într-un anumit punct, trebuie sa presupunem că este vorba de o leziune uşoară. Şi atunci cand persoana simte o durere puternică după lovitură sau cazătură, sau cand s-a auzit un pocnet şi membrul lovit este stramb, e foarte probabil să fie vorba de o fractura. Prezenţa unei unflături sau a unui hematom în zona lovită este un alt semn care ne poate face să suspectăm o fractură. Principalele articulaţii Cum sunt unite oasele Punctul în care se uneşte oasele se numeşte articulaţie. Capetele articulaţiilor sunt protejate de un cartilaj, o proteină moale şi elastică, cu rol de a favoriza mişcarea. Pe langă aceasta, articulatia mai este protejată de o membrană subţire şi alunecoasă, care secretă un lichid cu rol de lubrifiere, fără de care articulaţiile ar ‘scarţai’ la fiecare mişcare. De asemenea, fibrele de colagen denumite ligamente, flexibile şi rezistente, ţin oasele unite. Să ne întarim articulaţiile: Activitatea fizică, pe langă faptul că are efecte benefice asupra întregului organism, menîine în forma si articulaţiile . Cartilajele care le protejeaza sunt, de fapt hranite cu o substanţa cu rol de lubrifiere care, în timpul exerciţiului fizic, pătrunde mai bine în cartilaj, imbunătaţind funcţionalitatea acestuia. Acest lucru ajută articulaţia să suporte mai bine deteriorarea progresiva cauzată de trecerea anilor.

Coloana vertebrala Axul scheletului nostru Cele 33 de vertebre care alcătuiesc coloana vertebrală sunt cele mai delicate oase ale scheletului. Este vorba despre o serie de articulatii demimobile, care formează un S. Vertebrele sunt legate una de cealaltă prin intermediul a două apofize articulare, una superioară şi una inferioară, fiind separate de un fel de amortizor denumit ‘disc intervertebral’. Muşchii care se prind de coloană se contractă. De aceea, atunci cand este afectată o vertebră dau un disc intervertebral, ne doare spatele. Unii susţin că aceste probleme de datorează poziţii bipede adoptate de om, care la început a fost patruped. Totuşi, e mai probabil ca problemele coloanei să fie consecinţa unor poziţii incorecte. O poziţie corectă: Daca menţinem întodeauna o poziţie corectă, vom putea evita chiar problemele grave, precum deviaţiile coloanei vertebrale. Deviaţiile coloanei O deformare care trebuie tratată Coloana vertebrală este cea mai importantă structură osoasă a corpului. Se întinde de-a lungul spatelui, unindu-se în partea inferioară cu pelvisul şi în partea superioară cu craniul. Structura robustă şi flexibilă a coloanei menţine vertebrele aliniate pentru a preveni deplasarea acestora. Uneori, însa, aceasta prezintă curburi anormale care pot fi rezultate unor boli sau al unei pozitii incorecte menţinute timp îndelungat. De aceea, trebuie să încercam să corectam poziţiile incorecte în cazul activitaţilor cărora le dedicam mult timp, de exemplu cand învaţăm, cand lucram sau cand dormim. In corectarea posibilelor deformari ale coloanei, un rol foarte important îl joacă activitatea fizică: pe langa gimnastică medicală, sunt foarte utile, de exemplu, exerciţiile abdominale care întaresc muşchii abdomenului, reducand astfel efortul al care este supus spatele zi de zi. Deformaţiile coloanei: Vazută din faţa sau din spate, coloana vertebrală este dreaptă, în schimb văzută dintr-o parte, aceasta prezintă curburi care asigură poziţia naturala a corpului. Pot apărea însa anumite deviaţii pe care medicul ortoped le sesizeaza uşor: cifoză, o curba care duce la o proeminenţa dorsală, lordoza, o curba cu convexitate anterioară, şi scolioza, o deviaţie laterala a coloanei vertebrale. Deplasarea unei vertebre cervicale: Adesea, în urma unui accident rutier sau de alt tip, persoanele pot suferi un traumatism cranio-cervical: o mişcare exagerată şi greşită a gatului provoacă deplasarea uneia sau a mai multor vertebre cervicale. Vertebrele ‘pleacă din loc’ şi, în cazurile mai grave, se pot rupe ligamentele dintre acestea sau pot fi afectate fibrele nervoase care le taversează. Acest tip de leziune se vindecă prin purtarea unui guler special care imobilizează complet gatul.

Lipsa de calciu Elementul principal al oaselor noastre Osul este un ţesut viu, format dintr-o substanţa proteică, impregnată cu săruri minerare, în principal fosfat de calciu, un element care joacă un rol fundamental în procesul de mineralizare a oaselor, adică în întărirea acestora, ceea ce le permite să susţină greutatea corpului. Aportul de calciu prin alimentaţie este aşadar foarte importantă pentru dezvoltarea naturală a oaselor şi pentru a menţine un bun nivel de mineralizare. În anumite perioade însă, trebuie să luăm mai mult; aşa se întamplă în perioada de creştere, cand oasele se alungesc şi trebuie să se întarească. Alimente foarte bogate în calciu sau mai ales lapte şi derivatele acestuia, precum iaurt, branză etc. Este de asemenea important să desfaşuram activitatii în aer liber, deoarece lumina permite sistematizarea vitaminei D, care reglează metabolismul calciului. Ne jucăm şi învăţăm!

1. OASE 2. ARTICULATIILOR 3. HUMERUS 4. ORGANE 5. INTERVERTEBRAL 6. APOFIZE 7. LIGAMENTE
1. Scheletul este format din _ _ S _. 2. Oasele sunt unite cu ajutorul _ _ _ _ C _ _ _ _ _ _ _ _ _. 3. H _ _ _ _ _ _ _ _ formează braţul,fiindun os lung şi cilindric. 4. Oasele protejează unele _ _ _ _ _ E. 5. Apofizele sunt separate de un fel de amortizor numit disc _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ L. 6. Vertebrele sunt legate una de alta prin intermediul a doua _ _ _ _ _ _ E articulare. 7. Spatele nostru cuprinde o serie de oase,legate prin muşchi şi _ _ _ _ _ _ _ T_ , care formează coloana vertebrala.

2. OASELE

Ţesutul osos Compoziţia oaselor Osul reprezintă partea cea mai dură a corpului nostru şi al vertebratelor.Datoriă acestei caracteristici şi printr-un proces chimico-fizic denumit fosilizare, structura scheletului poate rămâne nealterată în timp,chiar şi după moarte. Asfel,putem reconstrui scheletele animalelor(ca de exemplu ale dinozaurilor)care au trăit cu milioane de ani în urmă.Nu trebuie deci să te surprindă faptul că paleontologii,oamenii de ştiinţă care se ocupă cu studiul şi cu reconstituirea animalelor preistorice,pot sudia,după atâta timp,evoluţia vieţii pe planeta noastră. Oasele sunt formate din ţesut osos, compus din celule speciale denumite osteocite şi dintr-o substanţă intercelulară solidă care le oferă o consistenţă deosebit de dură. Ţesutul osos poate fi de două tipuri: -Spongios -Compact Ţesutul spongios Este cel care se găseşte la capul oaselor lungi,dar şi în oasele plate şi în oasele scurte.Poartă această denumire deoarece substanţa sa intercelulară prezintă cavităţi asemănătoare celor ale unui burete sau ale unui stup,cu pungi de aer în interior.În aceste cavităţi se află aşa-numită măduvă roşie,denumită astfel tocmai pentru că produce globule roşii. Substanţa intercelulară

Este formată din straturi concentrice,iar în partea lată a osului prezintă nişte canale(canalele Havers)prin care trec vasele de sânge.Oasele sunt acoperite cu o membrană albă sau de culoarea fildeşului,denumită periost,care are rolul de a mări grosimea acestuia.Periostul acoperă osul în întregime,cu excepţia articulaţiilor,unde se găseşte cartilajul. Articulaţiile Cum sunt unite oasele? Punctul în care se unesc oasele se numeşte articulaţie.Extremităţile articulaţiilor sunt acoperite de un cartilaj,care nu este altceva decât un ţesut moale şi elastic cu rol de a favoriza mişcarea.De asemenea,articulaţiile sunt protejate de o mebmrană subţire şi alunecoasă care produce un lichid lubrifiant,fără care articulaţiile noastre ar “scârţâi” la orice mişcare. Pe lângă aceasta,oasele sunt unite de fibre de colagen,flexibile şi rezistente,denumite ligamente. Articulaţiile dispun de numeroase mecanisme care controlează mişcările oaselor,menţinându-le în contact pentru ca acestea să nu se îndepărteze prea mult unele de altele,evitând,în acelaşi timp,frecarea. Există trei tipuri de articulaţii,fiecare funcţionând în mod diferit: 1.Articulaţie mobilă(cot) 2.Articulaţie fixă(craniu) 3.Articulaţie semimobilă(vertebre) Vorbim de articulaţie mobilă,ca cea a cotului,a genunchiului sau a şoldului,în cazul unui os de formă alungită a cărui extremitate sferică se potriveşte perfect în cavitatea altui os. Aceste articulaţii,care permit efectuarea unei game largi de mişcări,sunt cele mai numeroase. Vorbim de articulaţie fixă,ca cea a craniului,atunci cand două oase sunt unite printr-un ţesut fibros care nu permite nici o mişcare.Oasele unite prin acest tip de articulaţie sunt “încastrate” unele în altele şi seamănă cu un fermoar închis. În fine,articulaţia semimobilă,este cea a vertebrelor,care permite numai mişcări foarte limitate.

Ce este în interioriul oaselor? Interiorul oaselor

Dacă examinăm un os,putem observa că acesta este format din mai multe staturi.Ca toate celelalte părţi ale organismului nostru,are o structură care,deşi din afară pare omogenă,cuprinde de fapt mai multe elemente.Asfel,din exterior spre interior,obesrvam: Periostul,o membrană dură şi rezistentă care acoperă în întregime osul,cu excepţia cartilajelor articulaţiilor.Această membrană din care se formeaza osul şi din care se regenerează în cazul unei fracturi. Ţesutul osos compact,care formează un strat foarte gros. Ţesutul osos spongios,cu numeroase cavităţi.În oasele scurte şi plate ocupă zona centrală,iar în cele lungi,ocupă interiorul epifizei. Măduva osoasă roşie,care umple cavităţile ţesutului spongios care în realitate are puţin de-a face cu osul propiuzis.Se găseşte întradevar în oase,dar rolul său este acela de a produce globule roşii si globule albe. Măduva osoasa galbenă,o substanţă grasă care,începând din adolescenţă,înlocuieşte treptat măduva roşie. Cum se formează oasele? Dezvoltarea oaselor Oasele încep să se dezvolte înca din primele săptămâni de viaţa din uterul mamei,dar înainte de a fi complet formate trebuie să parcurgă trei faze. 1.Faza embrionară,legată de perioada care precede naşterea,când oasele sunt ceva mai mult decât o gelatină densă. 2.Faza cartilaginoasă este un stadiu superior al etapei anterioare şi este faza în care oasele copilului în momentul naşterii.Acestea sunt flexibile si moi,întocmai ca ţesutul care îmbraca articulaţiile adultului,deci cartilajul. 3.Faza osoasă,sau osificarea,este faza definitivă,în care osul îşi dobândeşte duritatea.În starea osoasă se ajunge pornind de la centrele de osificare,punctele în care începe procesul care se va extinde apoi la nivelul întregului os.

Oasele,pe langă faptul ca se întaresc,se alungesc.Celulele cartilaginoase se lungesc treptat şi se transformă în os,permiţându-ne astfel să creştem puţin câte puţin în fiecare zi. În jurul vârstei de 25 de ani,oasele noastre şi-au căpătat duritatea şi şi-au atins dimensiunile definitive:procesul de creştere poate fi considerat încheiat. Aportul de substanţe nutritive Indispensabila vitamina D După cum ştiţi,vitaminele sunt indispensabile pentru buna funcţionare a organismului,deci şi a oaselor.Există în special una care are efect direct asupra dezvoltării sistemului osos:VITAMINA D.De fapt,aceasta favorizează absorţia prin intenstin a sărurilor minerale care formează oasele şi are,de asemenea,o actiune directă asupra scheletului,favorizând procesul de calcifiere. Vitamina D se gaseşte mai ales în anumite specii de peşte(de exemplu merluciu,ton,somon,sardine şi hering),în lapte,în unt şi gălbenşul de ou. De aceea este atât de important să bem lapte şi sa mâncăm derivatele acestuia,mai ales în perioada de creştere.Şi razele solare reprezintă un element fundamental pentru dezvoltarea sistemului osos,deoarece ajută organismul să producă vitamina D. Tocmai din acest motiv pentru cei care petrec mult timp în aer liber şi se expun la soare este mai redus riscului de a se îmbolnăvi de rahitism,o boală care se caracterizează prin faptul că oasele în creştere nu asimilează necesarul de calciu. De unde provine vitamina D? Vitamina D este o substanţă care aparţine grupului sterolilor.Este un compus chimic,care poate fi produs în mod artificial,pornind de la subsţante supuse acţiunii razelor ultaviolete. NU EXISTA ESCHIMOŞI RAHITICI! Lipsa soarelui este una din cauzele rahitismului.De aceea,primii oameni de ştiinţă care au studiat această boala nu reuşeau să înţeleagă cum de rahitismul era prezent în ţări însorite,ca de exemplu cele africane,fiind,în schimb,necunoscut în rândul eschimoşilor,care trăiesc fără soare timp de jumătate din an.Acest lucru se datorează faptului ca eschimoşii se hrănesc cu peşte crud,făcându-şi astfel provizii de vitamina D Energia solară Viatamina D este produsă în interiorul organismului,mai ales la nivelul pielii. Aceste subsţante chimice speciale sunt foarte leneşe,însă când primesc lumina solara,se trezesc şi,ca nişte sportivi agili,pornesc în mare viteză pentru a combate orice urmă de rahitism. Pielea noastră este o uzină care produce vitamina D şi funcţionează numai cu cea mai sănătoasă şi economică sursă de energie:soarele. Cum cresc oasele? Oasele cresc în lungime şi lăţime

Oasele sunt organe vii care se hrănesc şi cresc,mai ales în anii copilăriei. Creşterea lor în lungime se poate observa clar:în oasele copiilor şi ale tinerilor,pe lângă ţesuturile osoase(compact şi spongios),există şi părţi cartilaginoase,denumite cartilaje de creştere.Odată cu trecerea anilor,acest cartilaj se alungeşte până când extremităţile sale se transformă în os.Astfel,deşi cartilajul are aceeaşi dimensiune,osul creşte în lungime. Între 20 si 25 de ani,procesul de creştere se încheie,acesta fiind momentul în care are loc osificarea completă a cartilajului. Aşa cum creşte în lungime,osul creşte şi în lăţime prin suprapunerea diverselor straturi de ţesut osos compact care se formează pornind de la periost,membrana care îmbracă oasele şi care se osifică în partea interioară,în timp ce creşte în partea exterioară.Această membrană are întotdeauna aceeaşi grosime datorită anumitelor celule,numite osteoclaste,care “rod” încetul cu încetul interiorul osului,astfel încât stratul osos să nu devină prea gros şi prea greu,deoarece acest lucru ar face imposibilă mişcarea.Pe măsură ce înaintăm în vârstă,activitatea de regenerare a periostului scade,iar oasele nu mai cresc în lăţime. Creşterea oaselor În oasele scurte există un centru de creştere situate în partea centrală;în cele lungi există două şi în dreptul extremităţilor. Un srijin pentru oase! Acest purtător de vitamina D aleargă pe patine pentru a contribui la formarea unui os în creştere,favorizând procesul de calcifiere. Un ajutor pentru articulaţii Meniscurile În genunchi există cartilaje,denumite meniscuri,care măresc suprafaţa de contact dintre oase si această articulaţie-întotdeauna foarte solicitată-şi permit o bună distribuţie a efortului la care este supus genunchiul. Meniscurile articulaţiei genunchiului,care se găsesc în femur şi tibie,sunt cartilaje dure,în formă de semilună,care ajută la reducerea riscului de producere a leziunilor.Chiar şi aşa,leziunile sunt frecvente,mai ales în cazul celor care practică un sport(ca de exemplu fotbal,rugby,schi),şi sunt cauzate,în general,de o rotire a piciorului,în urma unei mişcări bruşte.Meniscurile nu se găsesc numai în genunchi,ci şi în alte articulaţii,îndeplând aceeaşi funcţie. GENUNCHIUL Având în vedere greutatea pe care trebuie să o suporte şi numarul mare de mişcări pe care trebuie să le efectueze,genunchiul este una dintre cele mai importante articulaţii ale corpului.Aici se găsesc bursele seroase,care produc un lichid vâscos cu rolul de a lubrifica cartilajele articulare şi de a hrăni celulele acestor cartilaje. Cum ne întărim oasele? Să construim scheletul uman

Mai mult de jumătate din substanţa osoasă propiu-zisă este formată din săruri minerale,printre care predomină calciul şi fosforul. Creşterea şi sănătatea oaselor depind,aşadar,de perfecta asimilare a acestor două substanţe de către ţesutul osos;de aceea,din alimentaţia noastră nu pot lipsi alimentele care conţin aceste minerale.Alimente bogate în calciu sunt peştele,moluştele,laptele,brânza,legume/fructe uscate,măslinele,ciocolata.Alimente bogate în fosfor sunt carnea,peştele,crustaceele,ouăle,laptele,brânza,legumele şi fructele uscate.După cum se vede,multe dintre aceste alimente conţin ambele săruri;de aceea,este recomandabil să le introducem în alimentaţie pentru ca scheletul nostru să se poată dezvolta şi pentru a-i asigura acestuia rezistenţa de care are nevoie. Să ne întarim oasele Oasele noastre au nevoie şi de mişcare. De fapt,prin mişcare şi printr-o alimentaţie variată,fără excese,putem să ne ţinem greutatea sub control;asfel,oasele nu vor fi supuse unei presiuni excesive. Alimente importante Laptele şi derivatele sale sunt alimente deosebit de bogate în calciu şi sunt importante pentru creştere.Alege ceea ce-ţi place mai mult,dar fii sigur cţ acestea nu lipsesc niciodata din alimentaţia ta. 800 MG NECESARUL ZILNIC DE CALCIU AL UNUI COPIL -750ml de lapte -5 pahare de iaurt -60 g de caşcaval O gamă largă de mişcări Cu braţele,putem face într-adevar atât de multe mişcări.Iată cele mai importante: -abducţia(îndepărtarea laterala a braţului de corp circa 90 de grade,până când braţele ajung să ia poziţia unor aripi de avion) -ridicarea(continuarea abducţiei,până când braţele ajung în poziţie verticală,cu mâna îndreptată în sus) -retroversia(reprezintă ridicarea braţului înapoi) -anteversia(reprezintă ridicarea braţului înainte) Articulaţiile artificiale Protezele Uneori,în cazul practicării unor sporturi în care oasele şi ligamentele sunt supuse unor lovituri puternice,pot apărea fracturi,pe care corpul le poate vindeca în câteva săptămâni.Există însa situaţii în care aceste leziunui sunt atât de grave,ca de exemplu în cazul căderii de la înălţime,încât vindecarea naturală este imposibilă,fiind necesar să se recurgă la implantarea unor elemente artificiale:protezele.Aceste elemente,care pot înlocui parţial sau total un membru,încearcă să reproducă forma acestuia şi a-i imite,pe cât posibil,mişcările.Protezele pot fi interne sau externe. Protezele interne se introduce în timpul unei interventii chirurgicale.

Pentru a fi bine tolerate de organism,acestea sunt realizate din material plastic,ţesuturi sintentice si metale.Cele mai frecvente proteze ortopedice sunt cele pentru solduri.Factura de sold este o leziune destul de comuna in cazul persoanelor in varsta,iar porteza rezolva problema intr-un mod cat se poate de satisfacator.Uneori,aceasta proteza inlocuieste doar cavitatea in care se asaza capul femurului,in alte cazuri insa,inlocuieste atat capul femurului cat si cavitatea in care se asaza acesta. Protezele externe sunt utilizate de cei carora le lipsesc un membru.Aceste proteze pot fi fixe sau mobile.Protezele externe sunt mai complexe decat cele interne deoarece trebuie sa permita efectuarea de miscari in mod absolut natural. Reumatismul Reumatismul reprezinta o inflamatie a articulatiilor,cauzata de un streptococ care a patruns intr-un punct oarecare al corpului(in general,in amigdale) si ale carui toxine ataca in special aparatul locomotor.Semne ale acestei afectiunui au fost observate chiar si la scheletele oamenilor preistorici.In aceea perioada,oamenii traiau in pesteri foarte umede,in care soarele patrundea grreu.Umiditatea si lipsa soarelui favorizeaza dezvoltarea acestei afectiuni. De ce doare fractura? Sensibilitatea osului Deja stiti ca osul este format din tesut conjuctiv osificat,ca in interiorul sau se gaseste maduva rosie si galbena si ca este acoperit de o membrana,periostul,prevazuta cu terminatii nervoase care o fac sensibila.De aceea,atunci cand se fractureaza un os,fragmentele trec prin periost si provoaca o durere extrem de intensa. Fracturile pot fi de doua tipuri: -directe de exemplu atunci cand o lovitura la picior ne fractureaza tibia -indirecte atunci cand se produc fara ca osul rupt sa fi fost lovit direct,de exemplu,in cazul in care cineva cade in picioare si isi rupe o vertebra. Calusul osos In timpul procesului de consolidare a unei fracturi,in zona in care osul e rupt se formeaza un calus.Acest lucru este necesar pentru ca factura sa se consolideze in mod satisfacator.Primul lucru care se intampla daca ne fracturam un oss este o extravazare a sangelui,deci aparitia unui hematom.Aceasta masa de sange,odata coagulate,constituie material prima necesara pentru formarea calsului. Incet,se formeaza benzi de cartilaj care compun calusul fibros;acesta se va intari si se va modela in functie de presiunea care se exercita in acel punct. Dupa ce s-a format calusul si fractura s-a consolidate,va mai ramane inca mult timp o umflatura care va disparea treptat. CUM SE SUDEAZA O FRACTURA 1.Se produce o extravazare a sangelui si apare un hematom 2.Se formeaza un calus carticaginos.

3.Calusul fibros se consolizeaza,formandu-se calusul osos. 4.Daca osul fracturat nu a fost imobilizat,fragmentele pot ramane separate.In acest caz,se formeaza o pseudoartoza,o articulatie falsa. O fractura cu rana deschisa O fractura deschisa Daca,in cazul unei fracture,fragmentele de os taie pielea,provocand o rana,vorbim de o fractura deschisa.Se poate intampla si ca rana sa fie provocata ulterior,in timpul transoportarii accidentului. Riscul de infenctie apare mai ales atunci cand accidental are loc pe strada.In acest caz,rana trebuie curatata foarte bine,iar accidentatului trebuie sa i se administreze o injectie antitetanos. Curatarea ranii Primul lucru pe care trebuie sa-l faca cel ce acorda primul ajutor este sa elimine impuritatile care ar putea exista in zona afectata,fara a folosi produse dezinfectate sau chimice,ci numai tifon steril. Transportarea la spital Apoi,ranitul trebuie transportat la cel mai apropiatspital.Dat fiind ca o fractura deschisa este mai sensibila decat una normala,pacientul trebuie deplasat cu foarte mare atentie,imobilizand partea afectata. SFATURI PRACTICE 1.Primul lucru pe care trebuie sa-l facem in cazul unei fracture deschise este sa descoperim complet rana sis a o curatam de impuritati,folosind numai tifon steril. 2.Tinand imobilizat membrul fracturat,trebuie sa tamponam rana cu fase sterile.Apoi ranitul trebuie transportat cat mai repede la spital.

3. Muşchii

Sistemul muscular Ce sunt muschii? Muschii reprezinta partea active a aparatului locomotor:de fapt,ei sunt cei care,urmand instructiunile primate prin intermediul nervilor,ne permit sa ne miscam.Muschii reprezinta circa 40% din greutatea totala a corpului nostrum.Fiecare dintre noi are circa 400 de muschi,multi dintre acestia fiind mici si mai putin puternici, Avem nrvoie de un numar atat de mare de muschi pentru a efectua miscari variate si coordinate perfect. Muschii sunt in contact cu diferite structure ale corpului:cu oasele,pe care se insereazxa direct sau printr-un tendon,cu pielea(precum muschii fetei),cu mucoasele(precum muschii limbii). Care este structura muschilor? Muschii sunt formati dintr-un numar mare de fibre,grupate in fascicule primare si invelite intr-un fel de manta.la randul lor,aceste fascicule primare se subimpart si formeaza asa-numitele fascicule secundare si tertiare care,grupate,formeaza intregul muschi.Membrana translucida a tesutului conjunctiv care imbraca muschiul se numeste perimisium.Acesta se alungeste,formand tendoanele,care unesc muschii de oase.Fibrele musculare sunt formate din cellule care pot contracta sau alungi in functie de nevoie.Atunci cand se intampla acest lucru,are loc miscarea. Forma muşchilor O formă distinctă pentru fiecare funcţie

Muşchii nu au aceeaşi formă.Din cei apox.400 de muşchi existenţi în corpul uman,fiecare are o formă specială,adecvată funcţiei pe care trebuie să o îndeplinească.În raport cu forma şi cu funcţia îndeplinită,muşchii pot fi grupaţi în cinci categorii. -fusiformi,adică in formă de fus;aceşti muşchi,groşi în partea centrală şi subţiri la capete,sunt in general împarţiţi în două sau trei secţiuni.Din această categorie fac parte,bicepsul şi tricepsul.

-plaţi şi laţi,cei ai frunţii şi aşa numitul drept abdominal,al abdomenului. -în formă de evantai,ca cei temporali sau ca pectoralii. -orbiculari,muşchii circulari,ca cei plasaţi în jurul ochilor şi al buzelor. -inelari,cei care inched canalele şi care se numesc sfinctere.Sunt muşchii care inched vezica urinară sau orificiul anal. Cum funcţionează muşchii? Cine dă ordine muşchilor? Am văzut deja că muşchii striaţi se contractă numai atunci când creierul le comandă acest lucru,trimiţându-le un mesaj. Aceştia sunt muşchii pe care îi punem în mişcare atunci când ne hotărâm să mergem,să alergăm,să mişcam un braţ etc.Dae cum se produce acest lucru?Din fiecare muşchi cu fibră striată porneşte o fibră senzitivă care informează creierul sau măduva spinării asupra stării de contracţie sau relaxare a muşchiului;ca răspuns la acesta,muşchiul primeşte comanda de a menţine aceeaşi poziţie sau de o schimba.Muşchii cu fibră netedă,în schimb,depend de aşa-numitul sistem nervos vegetative,care funcţionează independent de dorinţa noastră,provocând sistematic mişcarea necesară pentru buna funcţionare a organismului. De exemplu,mişcarea pereţilor aparatului digestiv face asfel încât maâncarea să îl parcurgă în mod automat,fără să primească nici o comandă de la creier. Un alt rol foarte important al muşchilor netezi este acela de a menţine forma vaselor sanguine.De fapt,venele şi arterele sunt înconjurate de un strat de cellule musculare mai subţire decât cel al intenstinului,dar esenţial pentru a facilita fluxul sanguin. Transmiterea semnalelor nervoase Comenzile care pornesc de la creier ajung în măduva spinării cu ajutorul neuronilor şi al prelungirilor acestora,iar de acolo se răspândesc în întreg organismul prin intermediul fibrelor nervoase sau al nervilor.Un grup de nervi ajunge la muşchii voluntari.Nervii motori,ale căror terminaţii se găsesc în fibrele musculare,poartă comenzile de la centrele nervoase la diferitele părţi ale corpului. Contracţia muşchilor O contracţie în trei faze Atunci când primesc un stimul nervos,muşchii se contractă,adică se diminuează în lungime şi cresc în grosime,fără a-şi modifica volumul.Asfel,determină mişcarea.Aproape toţi muşchii lucrează în grup,de aceea,atunci când un muşchi al grupului se contractă,un altul se relaxează. Contracţia musculară cuprinde trei faze: -faza de latenţă,adică timpul care se scurge între impulsul nervos şi începutul contracţiei musculare; -faza de contracţie,adică perioada de timp în care muşchiul este contractat,deci rigid;

-faza de relaxare,când muşchiul revine în poziţia iniţială,pierzându-şi rigiditatea.Pentru ca muşchiul să rămână contractat,este necesar ca acesta să primească o serie continuă de stimuli nervoşi care să împiedice relaxarea sa. Culturismul Cei care fac culturism se antrenează până când muşchii lor ating dimensiuni extraordinare;de aceea trebuie să fie sub atenta supraveghere a medicului.Medicul este cel care le recomandă,printre altele,o dietă adecvată,care să poată satisface cerinţele unui organism supus unei discipline fosrte dure. Energia musculară Cum se hrănesc muşchii? Muşchii nu sunt altceva decât nişte maşini care generează mişcare,având astfel nevoie de o sursă de energie.Care sunt substanţele care furnizează energie muşchilor? Dupa numeroase cercetari,oamenii de ştiinţă au demonstrate că principalul element nutritiv al muşchilor este glucoza. Organismul nostru extrage această substanţă din fructe(conţinută mai ales în struguri),asimilând-o în urma digestiei legumelor şi a zahărului. Chiar şi grăsimile şi anumite proteine pot produce glucoză în urma unor transformări chimice la care sunt supuse în timpul procesului de digestie. Prin sânge,glucoza ajunge la muşchi,unde se transformă în glicogen,indispensabil pentru buna funcţionare a muşchilor.Această substanţă este formată din numeroase molecule de zahăr,legate unele de altele,reprezentând,aşadar,o rezervă de energie.Asfel,în momentul în care muşchiul trebuie să depună un effort,glicogenul se transformă din nou în zahăr.Atunci când muşchii lucrează(adică se mişcă),aceştia consumă multă glucoză şi o cantitate şi mai mare de oxigen. De fapt,nu trebuie să uităm că musculature “respiră”,deci capturează oxigenul din sânge şi,tot prin sânge,elimină dioxidul de carbon.

Proprietăţile muşchilor Elasticitate şi excitabilitate

Muşchii au două propietăţi:elasiticitatea şi excitabilitatea. Prima constă în capacitatea lor de a se alungi pentru a reveni apoi la dimensiunile iniţiale. Excitabilitatea,în schimb,reprezintă sensibilitatea muşchilor la impulsurile nervoase şi la stimuli externi,precum înţepături,schimbări de temperatură,şocuri electice. Există şi o altă stare a muşchilor,denumită “tonus muscular”.Este vorba despre o tensiune uşoară pe care muşchii striaţi o prezintă în starea de repaus.Această contracţie ne permite să ne menţinem postura,de exemplu,să stăm aşezaţi menţinând spatele drept.Poziţia corectă este fundamentală pentru a evita probleme chiar importante ale coloanei vertebrale,precum cifoza,scolioza sau lordoza.

Oboseala musculară De ce obosim? După cum spune legenda,alergătorul care a dus la Atena vestea victoriei greceşti de la Maraton,alergând,fără să se oprescă,42 de kilometri,a murit din cauza oboselii imense.Poate ai observat şi tu în transimisiunile sportive că atleţii trec linia de sosire epuizaţi.Cum se întâmplă acest lucru? Pur si simplu,deoarece,din cauza exerciţiului prelungit,muşchii au nevoie de mai mult oxigen decât le poate furniza sângele.De aceea,se produce o substanţă,denumită acid lactic,care provoacă înţepenirea muşchilor şi durerea musculară. Odihnă şi masaj Cel mai bun remediu împotriva oboselii musculare îl reprezintă masajul,care activează circulaţia sanguină şi permite sângelui să spele toxinele care s-au format în muşchi.Însă,în cea mai mare parte a cazurilor,este de ajuns să ne oprim în timpul exerciţiului fizic şi să respirăm încet pentru a asigura o cantitate mai mare de oxigen muşchilor.Oricum,staţi liniştiţi:oboseala si rigiditatea musculară afectează mai ales peroanele care nu sunt obişnuite să facă exerciţii sau să depună un efort fizic considerabil. Durerea musculară Ţi s-a întâmpat desigur uneori,să simţi o durere musculară puternică în urma unui effort fizic cu care nu erai obişnuit.Este vorba despre o durere provocată de acidul lactic,o substanţă care se acumulează în muşchi în timpul activităţii fizice şi care este reasorbită încetul cu încetul de sânge.Pentru a reduce durerea,este vine să bem apă cu zahăr,compesând astfel consumul ridicat de glucoză. O boală învinsă Şi muşchii se îmbolnăvesc Există boli care afectează muşchii.Este cazul poliomielitei(paralizia infantilă).Poliomielita este cauzată de un virus care pătrunde în corp pen as şi pe gură si care atacă sistemul nervos.Din cauza lui,muşchii(aproape întotdeauna cei ai membranelor)se atrofiază,ducând la o invaliditate mai mult sau mai puţin gravă a persoanei afectate,proportional cu gradul în care sunt afectaţi muşchii. Virusul acţionează direct asupra maduvei spinării,nepermiţând acesteia să transită impulsuri nervoase la muşchi,care,în consecinţă,pierd din greutate si volum. Astăzi,această boală,care nu mai rar îi afectează pe adulţi,poate fi prevenită prin vaccinări periodice ale copiilor începând cu vârsta de 3 luni. Masajul muscular Un trumatism muscular,chiar dacă este mai puţin grav decât o fractură,poate cauza diverse probleme.

Muşchii afectaţi nu pot fi imobilizaţi în ghips ca oasele;de aceea,au nevoie de o perioadă de odihnă şi de un tratament pe bază de medicamente antiinflamatoare.În continuare,masajul efectuat de personal specializat va aduce muşchii in starea lor iniţială.De fapt,masajul ajută muşchii să se relaxeze şi să-şi redobandescă elasticitatea. Să ne apăram de poliomielită Atunci când virusul pâtrunde in corp,organismul nostru reacţionează prin producerea de anticorpi care,dacă sunt produşi in cantităţi suficiente,neutralizează;în acet caz boala va avea manifestări uşoare.În schimb dacă anticopri nu sunt produşi în cantităţi suficiente după o perioadă de incubaţie,boala se manifestă prin febră şi retenţie de urină. După 4-5 zile,paralizia loveşte nervii,provocând atrofierea muşchilor Mişcare şi alimentaţie sănătoasă Pentu a ne menţine muşchii in formă,trebuie să respectăm două reguli: trebuie să mâncăm sănătos şi să facem exerciţii fizice. Alimentaţia asigură glucoza necesară muşchilor noştri.Atunci când face un efort fizic prelungit,trebuie să mâncăm alimente bogate în săruri şi vitamine,care contribuie la buna asimilare a glucozei. Producători de căldură Pe lângă faptul că determină mişcarea,muşchii produc căldura. Asfel,senzaţia de frig poate fi înlăturată prin mişcare.Să ne gândim,de exemplu,la o zi geroasă de iarnă:dacă stăm nemişcaţi sau ne plimbăm încet,ne este foarte frig;dacă,în schimb,alergăm sau facem exerciţiu fizic reacţionăm şi ne încălzim imediat.Trebuie să evităm,în schimb,grăsimile care se acumulează şi sunt arse doar în caz de nevoie,provocând o creştere excesivă în greutate. Exerciţiul fizic este necesar şi deoarece muşchii,lucrând,se dezvoltă,devin mai elasteci şi se contractă mai uşor. Un mare muşchi: inima Inima este un muşchi foarte important,care,datorită exerciţiului fizic ,se poate dezvolta şi poate devein mai mare,îmbunătăţind astfgel circulaţia sanguină. Dacă o inimă normală are un volum de 750 cmc,cea a unui sportive de performanţă poate ajunge chiar la 1250 cmc. Pe lângă exerciţiul fizic , este foarte importantă şi odihna. De aceea, sprotivii dorm multe ore , astfel încât să-şi menţină în stare perfectă sistemul nervos,care stă la baza bunei funcţionări a organismului

4. Mişcarea
De ce ne mişcăm? Responsabilă de toate mişcările executate de corpul uman este musculatura,un adevărat motor care face să funcţioneze ansamblul format din oase şi articulaţii.Aşasar,muşchii sunt cei care fac posibilă:  Locomoţia,adică toate mişcările care determină deplasarea cormpului,care ne permite să umblăm,să ne jucam sau să dansăm  Mimica,sau ansamblul gesturilor prin care exprimămceea ce gândim sau simţim.Mimica,inclusiv expresiile feţei,e strâns legată de personalitatea fiecăruia şi poate fi moştenită de la părinţi  Ţinuta sau postura,adică poxiţiile adoptate de corp în funcţie de stare de repaus.Atunci când suntem relaxaţi,muŞchii menţin o anumită poziţie,caracteristică fiecarei persoane;de exemplu,fiecare dintre noi doarme altfel.Circa 40%din corpul nustru este format din muşchi ceea ce înseamnă că fiecărui kg de freutate îi corespund 400g de muşchi.Ansamblul alcătuit din oase,articulaţii şi muşchi ,unite perfect şi coordonate corespunzător,formează aparatul locomotor,datorită căruia putem să ne deplasăm dintr-un loc în altul şi să facem toate mişcările necesare vieţii cotidiene. Miozina şi mişcarea Ţesutul muscular este format,în principal,dintr-o priteină numită miozină,prezentată la toate animalele şi chiar la organismele vegetale carea au capacitatea de a se mişca.Putem spune că acolo unde există miozină,există si mişcare;de fapt această proteină are capacitatea de a se alungi si de a se contracta cu mare uşurinţă. Mişcările feţei Muşchii mimicii sunt în contact cu oasele si cu pilea feţei;contracţiile determină mişcarea pielii,care formează cute şi pliuri;acestea ,la rândul lor , desenează diversele expresii ale feţei.Când pielea este tânăra si elastică,cutele produse de contracţia musculară nu lasă semne permanente;odată cu trecerea anilor însă, pielea devine încetul cu încetul mai puţin elastică iar aceste cute persistă mai mult timp,ducând la formarea ridurilor. Persoanele care folosesc o mimica facilă vor avea mai multe riduri la bătrâneţe,însă expresiile feţei reprezintă o trăsătura a personalităţii noastre şi nu trebuie sa renunţăm la ele.Cănd va sosi momentul,va trebui să învăţăm sa iubim ridurile,considerate uneori un simbol al înţelepciunii. Membrele superioare şi inferioare Muşchii membrelor inferioare(picioarele)şi ai membrelor superioare(braţele)sun cei care execută mişcările mai importante ale corpului,aceştia ne permit să umblăm,să alergăm,să lovim cu piciorul,să apucăm obiecte,să imbraţişăm,să impingem etc.

În structura spatelui intră muşchiul deltoid,care poate îndepărta braţul de corp.Printre muşchii braţului se număra bicepsul şi triceptul:bicepsul are rolul de a îndoi antebraţul spre draţ, în timp ce ticepsul,contractându-se,p[roduce mişcarea în sens contrar,adică extensia antebraţului.Muşchii mâinii sunt scurţi şi mici,deoarece au doar rolul de a mişca degetele.Muşchii picioarelor,in scgimb,sunt alungiţi şi,dat fiind că funcţia lor este aceea de a produce mişcări ample şi rapide,sunt mai mari în lungime decât în laţime şi grosime,Cvadricepsul întinde piciorul,în timp ce muşchii doresali ai coapsei îndoaie piciorul. Bine echipaţi pentru mişcare Toatemiscările noastre sunt posibile datorită interacţiunii dintre muşchi,oase şi sistemul nervos.Acesta din urmă are rolul de a trimite semnale nervoase la muşchii care se inserează pe oase.Semnalele determină muşchii să se contracte sau să se relaxeze astfel încât oasele să execute muşcările necesare. 1. Oasele sunt indispensabile pentru mişcare şi pentru protejarea organelor vitale,ca de exmplu plămânii,inima şi creierul. 2. Muschii corpului,cca 400,funcţionează ca nişte motoare: aceştia au sarcina de a pune oasele în mişcare,dăcându-le să se rotească pe articulaţii. 3. Articulaţiile reprezină punctele în care se unesc oasele.Capetele oaselor care formează o articulaţie mobină sunt protejate de cartilaje. Contracţiile Crampele,sau contracţiile,provoacă dureri puternice;este vorba despre contracţii neaşteptate,de lungă durată şi involuntare ale unuia sau ale mai multor muşchi Acestea apar,în general,în timpul unei activităţi fizice intense,ca urmare a faptului că în muşchi se acumulează substanţe chimice precum acidul lactic.Dacă apare o astfel de contracţie atunci când înotăm,trebuie să rămânem calmi şi să ne relaxăm,continuând să plutim. Care este rolul tendoanelor Tendoanele reprezintă punctele de sprijin ale muşchiului,structura prin care forţa musculaturii este trimisă scheletului.Tendonul lui Ahile este cel mai puternic,având în vedere că are rolul de a îndinde laba piciorului,ridicând astfel,la fiecare pas, întreaga greutate a corpului. Problemele tendoanelor pot să fie chiar foarte grave,ajungând chiar să limiteze mobilitatea zonei afectate.Printre cele mai des întâlnite afecţiuni ale tendoanelor predomină inflamaţiile. Rupturile necesită tratament chirurgical imediat,acesta permiţând vindecarea completă. Tendonul lui Ahile. Aici putem observa mişcarea executată de picior atunci când face un pas înainte,ridicând întreaga greutate a corpului.Această mişcare solicită mai ales tendonul lui Ahile,care face legatura dintre muşchii gambei şi calcaneu.Atunci când facem sport,este posibil ca acest tendon să fie suprasolicitat şi să se inflameze.

Muşchii guvernează mişcarea La om,muşchii au rolul de a transforma energia chimică(obţinută din alimente,prin procestul de digestie)în energie mecanică. Aceasta,la rândul său se transformă în mişcări care ne permit să interacţionăm cu mediul înconjurător.Creierul trimite muşchilor comenzi,iar aceştia imprimă corpului mişcare.Fiecare ,,mesaj” se adresează unei anumite grupe de muşchi:de exemplu,atunci când obiectivul nostru este să ne deplasăm ,mesajul va fi primit de muşchii picioarelor. Dacă vrem să ridicăm o minge,vor intra în acţiune muşchii spatelui şi cei ai antebraţului,în schimb,dacă vrem să aruncăm o minge,vor interveni muşchii pieptului şi ai abdomenului etc.Toţi muşchii corpului se află întotdeauna într-o stare de contracţie uşoară,chiar şi atunci când suntem in repaus;este vorba despre aşa-numitul tonus muscular,care scade numai în timpul somnului. Putem observa,aşadar,că muşchii sunt cei care fuvernează orice mişcare,oricât de mică ar fi aceasta.Gândeşte-te de exemplu la un zâmbet,sau pur şi simplu la un semn făcut cu ochiul sau chiar la o mişcare imperceptibilă a sprâncenei. Tocmai din acest motiv,putem spune că în fiecare moment,într-o zonă a corpului nostru,se produce mişcare Înainte de cursă Tipul de antrenament şi constituţia fizică sunt factori care influenţează nivelul pregătirii fizice al persoanelor. Nu toţi au nevoie de acelaşi tip de antrenament,depinde mult care este partea corpului care trebuie întărită în vederea unui anumit exerciţiu. De aceea,pentru fiecare sport este nevoie de o anumită perfătire fizică. Pentru a fi buni alergători în cursele de viteză,de expemplu,este foarte bine să avem reflexe excelente în momentul plecării:pentru a ne antrena,trebuie să facel salturi,în special,ca răspuns la stimuli acustici. Muşchii masticatori Rolul muşchilor care intervin în masticaţie este cel de a sfâşia şi de a sfărâma alimentele pentru a permite să le înghiţim şi pentru a facilita diferarea acestora.Este uşor de înţeles că,pentru a îndeplini această sarcină,muşchii mandibulei trebuie să fie foarte puternici;maseterul,de exemplu,este un muşchi extrem de puternic,care poate mişca mandibula cu o forţă egală cu 100 kg! Muşchiul pterigoidian lateral ghidează articulaţia mandibulei în ntoate mişcările sale;cel medial ridică mandibula,o mişcă înainte şi intervine şi în mişcările laterale şi de rotaţie. Vizita medicală Nu trebuie să uităm că activitatea fizică şi sportul nu sunt potrivide pentru toţi. Chiar dacă sunt recomandabile pentru cele mai multe persoane,pentru cei cu probleme de sănătate,pot fi periculoase. Dar pentru cine,mai exact? De exemplu,pentu cei care au suferit sau suferă de tulburări coronariene precum infarctul miocardic,angina pectorală,insuficienţa cardiacă,ritm cardiac neregulat etc.,precum şi pentru anumite

persoane care suferă de epilepsie,diabet sau boli mintale.În anumite cazuri totuşi,practicarea exerciţiului fizic nu este interzisă cu desăvârşire:aceste persoane trebuie doar să aleagă activitatea fizică cea mai potrivită.De aceea ,este recomandabil exemenul medical preventiv,mai ales celor care vor să practice sport: - prezintă simtome care pot indica o afecţiune cardică: senzaţie de apăsare în piept,senzaţie excesivă de oboseală,durere acută în zona inimii,palpitaţii,hipertensiune sau tulburări circulatorii; - suferă sau au suferit de suflu cardiac; - au fost afectaţi de o boala gravă,chiar dacă aceasta nu a lăsat urme deosebit de evidente; - au suferit de infecţii respiratorii în ultimele trei luni; - au avut întotdeauna un ritm de viţă sedentar sau nu au făcut niciodată exerciţii trecute de vărsta 35/40 de ani. Ca întotdeauna,cel mai bine este să fim prudenţi şi să consultăm medicul înainte de a incepe orice activitate fizică.Sănătatea corpului nostru este un bun atât de preţios,încât trebuie apăratăşi protejată permanent. Picioarele noastre,mereu în suferintă Ştiai că fiecare dintre noi parcurge în timpul vieţii cca 120.000 km? Cu toate acesteea,acrodăm atât de puţină atenţie picioarelor noastre! Este foarte important să ne obişnuim de mici să le îngrijim cu aceeaşi atenţie cu care ne îngrijim restul corpului.Pentru a evita problemele,încălţămintea trebuie să asigure un bun sprijin atât pentru arcul plantar,cât şi pentru călcâi. De asemenea ,trebuie să fie îndeajuns de lată pentru a nu presa degetele care,în caz contrar,s-ar deforma,încălecânduse unele pe celelalte. Băşicile de la picioare Sunt nişte leziuni neplăcute care apar,în general,ca urmare a frecării cauzate de pantofi prea stâmţi sau chiar ciorapi care formează cute. Dacă aveţi băşici,protejaţi-le cu plasturi. Asiguraţi-vă că pantofii au mărimea corespunzătoare şi că se adaptează formei piciorului vostru. O idee bună pentru a le îngriji este de a le pudra cu puţin talc şi de a purta şosete de bumbac,deoarece acestea absorb bine transpiraţia.

BIBLIOGRAFIE * Revista ,,Corpul Uman” – editura ,,Deagostini” – numerele 5 ; 6; 7; 8.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->