Sunteți pe pagina 1din 30

Elevi :Coţofană Alexandra Daniela

Ioniţă Lidia Gabriela


Niculae Irina Felicia
Oprea Andreea Liliana

Profesor îndrumător: Zamfir Ion


1. Scheletul

Punctele de sprijin ale corpului


Aparatul locomotor reprezină ansamblul structurilor care permit corpului să se
mişte. Este format dintr-un sistem osos, sau schelet, din muşchi şi din articulaţii.
Scheletul, format din peste 200 de oase, reprezintă partea rigidă a aparatului
locomotor şi constituie structura de susţinere a corpului. Muşchii, în jur de 400,
mişca oasele şi alte organe, iar articulaţiile, elemente de legătură, permit mişcarea
unui os in raport cu celălalt şi menţin corpul stabil şi rezistent.
Scheletul uman: Cele mai importante oase ale corpului nostru sunt oasele
capului, cele ale membrelor inferioare şi inferioare şi cele ale coloanei vertebrale.
Coloana vertebrală

Spatele nostru cuprinde o serie de oase, legate prin muşchi şi ligamente, care
formeaza coloana vertebrală. Aceste oase, dispuse unul deasupra celuilalt,
reprezintă principalul element de susţinere a corpului şi indeplinesc funcţia de
sprijin pentru numeroşi muşchi care ne permit sa facem mişcări importante, cum ar
fi intoarcerea capului dintr-o parte in alta. Muşchii posreriori ai trunchiului ne
permit şa ţinem capul si coloana drepte şi contribuie la mişcările umerilor.
Contracţia continuă a acestora menţin corpul drept, împiedicînd aplecarea în fată a
acestuia din cauza greutăţii organelor interne.
Un sistem de pîrghii: Dacă ai putea să te vezi printr-un ecran cu raze X in timp
ce alergi, ai putea să observi perfecţiunea sistemului de parghii care formează
scheletul tau, ale cărui puncte nodale sunt repreyentate de articulaţii. Tocmai aceste
parghii determină care mişcări sunt posibile si care nu.
Membrele inferioare

Oasele care ne permit să mergem şi să alergăm.


Şoldurile, picioarele şi laba piciorului formeaza extermitatea inferioară a
corpului; articulaţiile dintre aceste oase ne permit să mergem şi să alergăm. Unele
din oasele mai rezistente ale organismului, precum femurul si tibia, se găsesc în
partea inferioara a corpului şi susţin întreaga greutate a acestuia. Celelalte oase
sunt peroneul, rotula şi oasele labei piciorului.
Să vedem acum în detaliu cum arată aceste oase. Femurul este osul cel mai lung
şi unul dintre cele mai groase şi rezistente oase ale corpului. Rotula este un os
scurt, rotund şi oarecum plat, care se gaseşte în articulţia genunchiului. Tibia, un os
lung şi rezistent care susţine cea mai mare parte din greutatea corpului, uneşte
femurul cu oasele labei piciorului. Şi, nu în ultimul rand, peroneul, un os lung, dar
mai subţire şi mai puţin rezistent decat tibia.
Oasele labei piciorului: Scheletul labei piciorului este formt din 26 de oase şi se
împarte in tars, metatars si degete. Fiecare deget este compus din trei falange, cu
excepţia halucelui care are numai doua. Astragalul, unit printr-o articulaţie de tibie
şi de peroneu, contribuie la distribuirea greutăşii corpului.
Oasele cele mai lungi si mai rezistente ale corpului sunt oasele picioarelor, care
trebuie să susţina toată greutatea organismului.
Membrele superioare
Braţele şi mainile

Extermitatea superioară a corpului este formată din patru parţi distincte: umerii,
braţele, antebraţele si mainile.
Umerii, situaţi in partea superioară a toracelui, sunt formaţi din două oase:
scapula, situata în partea posterioară, si clavicula, in partea anterioară. Clavicula
are forma literei S, una dintre extermităţi are o articulţie care permite efecutare
mişcărilor complicate ale umerilor. Humerusul, care formează braţul , este un os
lung si cilindric care se articulează cu scapula, radiusul si cubitusul, cele doua oase
care formează antebraţul.

În absenţa gravităţii
Scheletul astronauţilor
Dupa cum ştiţi cu siguranţă, datorită forţei de gravitaţie, Pămantul atrage şi
menţine pe suprafaţa sa toate corpurile şi obiectele care se găsesc pe aceasta.
Tocmai datorită forţei de gravitaţie, atunci cand sarim în sus, revenim imediat pe
pămant. Scheletul are sarcina de a menţine corpul drept, împiedicandu-l să se
aplece înainte sau înapoi . În situaţii extreme însa, ne putem găsi într-un mediu în
care nu exista gravitaţie: este cazul astronautului lansat în spaţiu, care pluteşte ,
practic, în gol. În aceste condiţii, scheletul nu trebuie să suporte nici o greutate.
Daca o astfel de situaţie se prelungeşte, oasele si muşchii slăbesc treptat. De fapt,
odata cu trecerea timpului, oasele pierd calciu, iar scheletul devine mai fragil:
corpul nostru este o maşină bine calibrată pentru viata pe Pămant, iar pentru a
funcţiona are nevoie de forţa gravitaţională şi de exerciţii fizice.
Oasele cu rol de protecţie: Craniul este format din 22 de oase, legate între ele,
care protejeaza creierul. La nivelul craniului putem distinge opt oase plate, foarte
rezistente, legate înte ele prin articulaţii fixe, numite suturi. Craniul nou-nascuţilor
prezintă părţi care nu sunt legate, însă pe masura ce copilul creşte, aceste zone moi
– denumite fontanele – se întăresc si se închid. Pe langă faptul că protejează
encefalul, craniul reprezintă structura osoasă a feţei şi cuprinde părţile esenţiale
atat ale aparatului respirator cat şi ale celui digital. Osul frontal se curbeaza si
formează fruntea şi partea superioară a orbitelor, care sunt nişte cavităţi osoase
adanci în care se află ochii.
Cum se produce mişcarea
Scheletul, elementul de bază al mişcării

Toate fiinţele vii, şi omul nu face excepţie, au nevoie să interacţioneze cu


mediul înconjurator. Iar în mediul lor, animalele se mişcă pentru a ajunge unde
vor. Omul cunoaşte realitatea înconjurătoare cu ajutorul simţurilor şi o poate
explora prin mişcare. Dar cum se produce mişcarea? Prin acţiunea combinată a
muşchilor şi a scheletului. Acesta din urma susţine organismul şi este pus în
mişcare prin contacţia şi relaxarea muşchilor care execută ordinele primite de la
creier. Oasele, muşchii şi articulaţiile: Sistemul format din oase, muşchi si
articulaţii face din corpul nostru o structură prfectă, care ne permite să adoptăm
diverse poziţii şi să ne deplasăm dintr-un loc în altul.
Trei tipuri de articulaţii: Articulaţiile permit mişcarea oaselor exitand frecarea
acestora între ele. Scheletul prezinta trei tipuri de articulaţii: articulaţii mobile, ca
cea a genunchiului; articulaţii semimobile, ca cele care unesc vertebrele coloanei;
articulaţii fixe, ca cele care unesc oasele craniului.

Cum recunoaştem o fractură


Vizita la medicul traumatolog
Traumatologul este medicul care poate stabili dacă un trumatism, cum ar fi o
căzatură urată sau un accident, a provocat o fractură, şi care poate interveni prin
imobilizarea acesteia pentru a evita complicaţiile ulterioare. De asemenea, atunci
cand un os se fractureaza, pot exista fragmente sub formă de aşchii, care pot proca
leziuni ale vaselor sanguine şi ale nervilor. Daca o apăsare uşoară cu degetul pe
zona lovită provoacă persoanei accidentate o durere acută într-un anumit punct,
trebuie sa presupunem că este vorba de o leziune uşoară. Şi atunci cand persoana
simte o durere puternică după lovitură sau cazătură, sau cand s-a auzit un pocnet şi
membrul lovit este stramb, e foarte probabil să fie vorba de o fractura. Prezenţa
unei unflături sau a unui hematom în zona lovită este un alt semn care ne poate
face să suspectăm o fractură.

Principalele articulaţii
Cum sunt unite oasele
Punctul în care se uneşte oasele se numeşte articulaţie. Capetele articulaţiilor
sunt protejate de un cartilaj, o proteină moale şi elastică, cu rol de a favoriza
mişcarea. Pe langă aceasta, articulatia mai este protejată de o membrană subţire şi
alunecoasă, care secretă un lichid cu rol de lubrifiere, fără de care articulaţiile ar
‘scarţai’ la fiecare mişcare. De asemenea, fibrele de colagen denumite ligamente,
flexibile şi rezistente, ţin oasele unite.
Să ne întarim articulaţiile: Activitatea fizică, pe langă faptul că are efecte
benefice asupra întregului organism, menîine în forma si articulaţiile . Cartilajele
care le protejeaza sunt, de fapt hranite cu o substanţa cu rol de lubrifiere care, în
timpul exerciţiului fizic, pătrunde mai bine în cartilaj, imbunătaţind
funcţionalitatea acestuia. Acest lucru ajută articulaţia să suporte mai bine
deteriorarea progresiva cauzată de trecerea anilor.
Coloana vertebrala
Axul scheletului nostru
Cele 33 de vertebre care alcătuiesc coloana vertebrală sunt cele mai delicate
oase ale scheletului. Este vorba despre o serie de articulatii demimobile, care
formează un S. Vertebrele sunt legate una de cealaltă prin intermediul a două
apofize articulare, una superioară şi una inferioară, fiind separate de un fel de
amortizor denumit ‘disc intervertebral’. Muşchii care se prind de coloană se
contractă. De aceea, atunci cand este afectată o vertebră dau un disc intervertebral,
ne doare spatele. Unii susţin că aceste probleme de datorează poziţii bipede
adoptate de om, care la început a fost patruped. Totuşi, e mai probabil ca
problemele coloanei să fie consecinţa unor poziţii incorecte.
O poziţie corectă: Daca menţinem întodeauna o poziţie corectă, vom putea evita
chiar problemele grave, precum deviaţiile coloanei vertebrale.

Deviaţiile coloanei
O deformare care trebuie tratată
Coloana vertebrală este cea mai importantă structură osoasă a corpului. Se
întinde de-a lungul spatelui, unindu-se în partea inferioară cu pelvisul şi în partea
superioară cu craniul. Structura robustă şi flexibilă a coloanei menţine vertebrele
aliniate pentru a preveni deplasarea acestora. Uneori, însa, aceasta prezintă curburi
anormale care pot fi rezultate unor boli sau al unei pozitii incorecte menţinute timp
îndelungat. De aceea, trebuie să încercam să corectam poziţiile incorecte în cazul
activitaţilor cărora le dedicam mult timp, de exemplu cand învaţăm, cand lucram
sau cand dormim. In corectarea posibilelor deformari ale coloanei, un rol foarte
important îl joacă activitatea fizică: pe langa gimnastică medicală, sunt foarte utile,
de exemplu, exerciţiile abdominale care întaresc muşchii abdomenului, reducand
astfel efortul al care este supus spatele zi de zi.
Deformaţiile coloanei: Vazută din faţa sau din spate, coloana vertebrală este
dreaptă, în schimb văzută dintr-o parte, aceasta prezintă curburi care asigură
poziţia naturala a corpului. Pot apărea însa anumite deviaţii pe care medicul
ortoped le sesizeaza uşor: cifoză, o curba care duce la o proeminenţa dorsală,
lordoza, o curba cu convexitate anterioară, şi scolioza, o deviaţie laterala a coloanei
vertebrale.
Deplasarea unei vertebre cervicale: Adesea, în urma unui accident rutier sau de
alt tip, persoanele pot suferi un traumatism cranio-cervical: o mişcare exagerată şi
greşită a gatului provoacă deplasarea uneia sau a mai multor vertebre cervicale.
Vertebrele ‘pleacă din loc’ şi, în cazurile mai grave, se pot rupe ligamentele dintre
acestea sau pot fi afectate fibrele nervoase care le taversează. Acest tip de leziune
se vindecă prin purtarea unui guler special care imobilizează complet gatul.
Lipsa de calciu
Elementul principal al oaselor noastre
Osul este un ţesut viu, format dintr-o substanţa proteică, impregnată cu săruri
minerare, în principal fosfat de calciu, un element care joacă un rol fundamental în
procesul de mineralizare a oaselor, adică în întărirea acestora, ceea ce le permite să
susţină greutatea corpului. Aportul de calciu prin alimentaţie este aşadar foarte
importantă pentru dezvoltarea naturală a oaselor şi pentru a menţine un bun nivel
de mineralizare. În anumite perioade însă, trebuie să luăm mai mult; aşa se
întamplă în perioada de creştere, cand oasele se alungesc şi trebuie să se întarească.
Alimente foarte bogate în calciu sau mai ales lapte şi derivatele acestuia, precum
iaurt, branză etc. Este de asemenea important să desfaşuram activitatii în aer liber,
deoarece lumina permite sistematizarea vitaminei D, care reglează metabolismul
calciului.
Ne jucăm şi învăţăm!

1. OASE
2. ARTICULATIILOR
3. HUMERUS
4. ORGANE
5. INTERVERTEBRAL
6. APOFIZE
7. LIGAMENTE
1. Scheletul este format din _ _ S _.
2. Oasele sunt unite cu ajutorul _ _ _ _ C _ _ _ _ _ _ _ _ _.
3. H _ _ _ _ _ _ _ _ formează braţul,fiindun os lung şi cilindric.
4. Oasele protejează unele _ _ _ _ _ E.
5. Apofizele sunt separate de un fel de amortizor numit disc _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
_ L.
6. Vertebrele sunt legate una de alta prin intermediul a doua _ _ _ _ _ _ E
articulare.
7. Spatele nostru cuprinde o serie de oase,legate prin muşchi şi _ _ _ _ _ _ _ T_ ,
care formează coloana vertebrala.
2. OASELE

Ţesutul osos
Compoziţia oaselor
Osul reprezintă partea cea mai dură a corpului nostru şi al vertebratelor.Datoriă acestei
caracteristici şi printr-un proces chimico-fizic denumit fosilizare, structura scheletului
poate rămâne nealterată în timp,chiar şi după moarte.
Asfel,putem reconstrui scheletele animalelor(ca de exemplu ale
dinozaurilor)care au trăit cu milioane de ani în urmă.Nu trebuie deci să te surprindă faptul
că paleontologii,oamenii de ştiinţă care se ocupă cu studiul şi cu reconstituirea
animalelor preistorice,pot sudia,după atâta timp,evoluţia vieţii pe planeta noastră.
Oasele sunt formate din ţesut osos, compus din celule speciale denumite
osteocite şi dintr-o substanţă intercelulară solidă care le oferă o consistenţă deosebit de
dură.
Ţesutul osos poate fi de două tipuri:
-Spongios
-Compact
Ţesutul spongios
Este cel care se găseşte la capul oaselor lungi,dar şi în oasele plate şi în
oasele scurte.Poartă această denumire deoarece substanţa sa intercelulară prezintă cavităţi
asemănătoare celor ale unui burete sau ale unui stup,cu pungi de aer în interior.În aceste
cavităţi se află aşa-numită măduvă roşie,denumită astfel tocmai pentru că produce
globule roşii.
Substanţa intercelulară
Este formată din straturi concentrice,iar în partea lată a osului prezintă nişte
canale(canalele Havers)prin care trec vasele de sânge.Oasele sunt acoperite cu o
membrană albă sau de culoarea fildeşului,denumită periost,care are rolul de a mări
grosimea acestuia.Periostul acoperă osul în întregime,cu excepţia articulaţiilor,unde se
găseşte cartilajul.
Articulaţiile
Cum sunt unite oasele?
Punctul în care se unesc oasele se numeşte articulaţie.Extremităţile articulaţiilor sunt
acoperite de un cartilaj,care nu este altceva decât un ţesut moale şi elastic cu rol de a
favoriza mişcarea.De asemenea,articulaţiile sunt protejate de o mebmrană subţire şi
alunecoasă care produce un lichid lubrifiant,fără care articulaţiile noastre ar “scârţâi” la
orice mişcare.
Pe lângă aceasta,oasele sunt unite de fibre de colagen,flexibile şi rezistente,denumite
ligamente.
Articulaţiile dispun de numeroase mecanisme care controlează mişcările
oaselor,menţinându-le în contact pentru ca acestea să nu se îndepărteze prea mult unele
de altele,evitând,în acelaşi timp,frecarea.
Există trei tipuri de articulaţii,fiecare funcţionând în mod diferit:
1.Articulaţie mobilă(cot)
2.Articulaţie fixă(craniu)
3.Articulaţie semimobilă(vertebre)
Vorbim de articulaţie mobilă,ca cea a cotului,a genunchiului sau a
şoldului,în cazul unui os de formă alungită a cărui extremitate sferică se potriveşte perfect
în cavitatea altui os.
Aceste articulaţii,care permit efectuarea unei game largi de mişcări,sunt cele
mai numeroase.
Vorbim de articulaţie fixă,ca cea a craniului,atunci cand două oase sunt unite
printr-un ţesut fibros care nu permite nici o mişcare.Oasele unite prin acest tip de
articulaţie sunt “încastrate” unele în altele şi seamănă cu un fermoar închis.
În fine,articulaţia semimobilă,este cea a vertebrelor,care permite numai
mişcări foarte limitate.
Ce este în interioriul oaselor?
Interiorul oaselor

Dacă examinăm un os,putem observa că acesta este format din mai multe staturi.Ca
toate celelalte părţi ale organismului nostru,are o structură care,deşi din afară pare
omogenă,cuprinde de fapt mai multe elemente.Asfel,din exterior spre interior,obesrvam:
Periostul,o membrană dură şi rezistentă care acoperă în întregime osul,cu excepţia
cartilajelor articulaţiilor.Această membrană din care se formeaza osul şi din care se
regenerează în cazul unei fracturi.
Ţesutul osos compact,care formează un strat foarte gros.
Ţesutul osos spongios,cu numeroase cavităţi.În oasele scurte şi plate ocupă zona
centrală,iar în cele lungi,ocupă interiorul epifizei.
Măduva osoasă roşie,care umple cavităţile ţesutului spongios care în realitate are puţin
de-a face cu osul propiuzis.Se găseşte întradevar în oase,dar rolul său este acela de a
produce globule roşii si globule albe.
Măduva osoasa galbenă,o substanţă grasă care,începând din adolescenţă,înlocuieşte
treptat măduva roşie.

Cum se formează oasele?


Dezvoltarea oaselor
Oasele încep să se dezvolte înca din primele săptămâni de viaţa din uterul mamei,dar
înainte de a fi complet formate trebuie să parcurgă trei faze.
1.Faza embrionară,legată de perioada care precede naşterea,când oasele sunt
ceva mai mult decât o gelatină densă.
2.Faza cartilaginoasă este un stadiu superior al etapei anterioare şi este faza
în care oasele copilului în momentul naşterii.Acestea sunt flexibile si moi,întocmai ca
ţesutul care îmbraca articulaţiile adultului,deci cartilajul.
3.Faza osoasă,sau osificarea,este faza definitivă,în care osul îşi dobândeşte
duritatea.În starea osoasă se ajunge pornind de la centrele de osificare,punctele în care
începe procesul care se va extinde apoi la nivelul întregului os.
Oasele,pe langă faptul ca se întaresc,se alungesc.Celulele cartilaginoase se
lungesc treptat şi se transformă în os,permiţându-ne astfel să creştem puţin câte puţin în
fiecare zi.
În jurul vârstei de 25 de ani,oasele noastre şi-au căpătat duritatea şi şi-au
atins dimensiunile definitive:procesul de creştere poate fi considerat încheiat.
Aportul de substanţe nutritive
Indispensabila vitamina D
După cum ştiţi,vitaminele sunt indispensabile pentru buna funcţionare a
organismului,deci şi a oaselor.Există în special una care are efect direct asupra dezvoltării
sistemului osos:VITAMINA D.De fapt,aceasta favorizează absorţia prin intenstin a
sărurilor minerale care formează oasele şi are,de asemenea,o actiune directă asupra
scheletului,favorizând procesul de calcifiere.
Vitamina D se gaseşte mai ales în anumite specii de peşte(de exemplu
merluciu,ton,somon,sardine şi hering),în lapte,în unt şi gălbenşul de ou.
De aceea este atât de important să bem lapte şi sa mâncăm derivatele
acestuia,mai ales în perioada de creştere.Şi razele solare reprezintă un element
fundamental pentru dezvoltarea sistemului osos,deoarece ajută organismul să producă
vitamina D.
Tocmai din acest motiv pentru cei care petrec mult timp în aer liber şi se
expun la soare este mai redus riscului de a se îmbolnăvi de rahitism,o boală care se
caracterizează prin faptul că oasele în creştere nu asimilează necesarul de calciu.
De unde provine vitamina D?
Vitamina D este o substanţă care aparţine grupului sterolilor.Este un compus
chimic,care poate fi produs în mod artificial,pornind de la subsţante supuse acţiunii
razelor ultaviolete.
NU EXISTA ESCHIMOŞI RAHITICI!
Lipsa soarelui este una din cauzele rahitismului.De aceea,primii oameni de ştiinţă
care au studiat această boala nu reuşeau să înţeleagă cum de rahitismul era prezent în ţări
însorite,ca de exemplu cele africane,fiind,în schimb,necunoscut în rândul
eschimoşilor,care trăiesc fără soare timp de jumătate din an.Acest lucru se datorează
faptului ca eschimoşii se hrănesc cu peşte crud,făcându-şi astfel provizii de vitamina D
Energia solară
Viatamina D este produsă în interiorul organismului,mai ales la nivelul pielii.
Aceste subsţante chimice speciale sunt foarte leneşe,însă când primesc lumina
solara,se trezesc şi,ca nişte sportivi agili,pornesc în mare viteză pentru a combate orice
urmă de rahitism.
Pielea noastră este o uzină care produce vitamina D şi funcţionează numai cu cea
mai sănătoasă şi economică sursă de energie:soarele.
Cum cresc oasele?
Oasele cresc în lungime şi lăţime
Oasele sunt organe vii care se hrănesc şi cresc,mai ales în anii copilăriei.
Creşterea lor în lungime se poate observa clar:în oasele copiilor şi ale tinerilor,pe
lângă ţesuturile osoase(compact şi spongios),există şi părţi cartilaginoase,denumite
cartilaje de creştere.Odată cu trecerea anilor,acest cartilaj se alungeşte până când
extremităţile sale se transformă în os.Astfel,deşi cartilajul are aceeaşi dimensiune,osul
creşte în lungime.
Între 20 si 25 de ani,procesul de creştere se încheie,acesta fiind momentul în
care are loc osificarea completă a cartilajului.
Aşa cum creşte în lungime,osul creşte şi în lăţime prin suprapunerea
diverselor straturi de ţesut osos compact care se formează pornind de la
periost,membrana care îmbracă oasele şi care se osifică în partea interioară,în timp ce
creşte în partea exterioară.Această membrană are întotdeauna aceeaşi grosime datorită
anumitelor celule,numite osteoclaste,care “rod” încetul cu încetul interiorul osului,astfel
încât stratul osos să nu devină prea gros şi prea greu,deoarece acest lucru ar face
imposibilă mişcarea.Pe măsură ce înaintăm în vârstă,activitatea de regenerare a
periostului scade,iar oasele nu mai cresc în lăţime.
Creşterea oaselor
În oasele scurte există un centru de creştere situate în partea centrală;în cele lungi
există două şi în dreptul extremităţilor.
Un srijin pentru oase!
Acest purtător de vitamina D aleargă pe patine pentru a contribui la formarea unui
os în creştere,favorizând procesul de calcifiere.
Un ajutor pentru articulaţii
Meniscurile
În genunchi există cartilaje,denumite meniscuri,care măresc suprafaţa de contact
dintre oase si această articulaţie-întotdeauna foarte solicitată-şi permit o bună distribuţie a
efortului la care este supus genunchiul.
Meniscurile articulaţiei genunchiului,care se găsesc în femur şi tibie,sunt
cartilaje dure,în formă de semilună,care ajută la reducerea riscului de producere a
leziunilor.Chiar şi aşa,leziunile sunt frecvente,mai ales în cazul celor care practică un
sport(ca de exemplu fotbal,rugby,schi),şi sunt cauzate,în general,de o rotire a piciorului,în
urma unei mişcări bruşte.Meniscurile nu se găsesc numai în genunchi,ci şi în alte
articulaţii,îndeplând aceeaşi funcţie.
GENUNCHIUL
Având în vedere greutatea pe care trebuie să o suporte şi numarul mare de mişcări
pe care trebuie să le efectueze,genunchiul este una dintre cele mai importante articulaţii
ale corpului.Aici se găsesc bursele seroase,care produc un lichid vâscos cu rolul de a
lubrifica cartilajele articulare şi de a hrăni celulele acestor cartilaje.
Cum ne întărim oasele?
Să construim scheletul uman
Mai mult de jumătate din substanţa osoasă propiu-zisă este formată din săruri
minerale,printre care predomină calciul şi fosforul.
Creşterea şi sănătatea oaselor depind,aşadar,de perfecta asimilare a acestor
două substanţe de către ţesutul osos;de aceea,din alimentaţia noastră nu pot lipsi
alimentele care conţin aceste minerale.Alimente bogate în calciu sunt
peştele,moluştele,laptele,brânza,legume/fructe uscate,măslinele,ciocolata.Alimente
bogate în fosfor sunt carnea,peştele,crustaceele,ouăle,laptele,brânza,legumele şi fructele
uscate.După cum se vede,multe dintre aceste alimente conţin ambele săruri;de aceea,este
recomandabil să le introducem în alimentaţie pentru ca scheletul nostru să se poată
dezvolta şi pentru a-i asigura acestuia rezistenţa de care are nevoie.
Să ne întarim oasele
Oasele noastre au nevoie şi de mişcare.
De fapt,prin mişcare şi printr-o alimentaţie variată,fără excese,putem să ne ţinem
greutatea sub control;asfel,oasele nu vor fi supuse unei presiuni excesive.
Alimente importante
Laptele şi derivatele sale sunt alimente deosebit de bogate în calciu şi sunt
importante pentru creştere.Alege ceea ce-ţi place mai mult,dar fii sigur cţ acestea nu
lipsesc niciodata din alimentaţia ta.
800 MG NECESARUL ZILNIC DE CALCIU AL UNUI COPIL
-750ml de lapte
-5 pahare de iaurt
-60 g de caşcaval
O gamă largă de mişcări
Cu braţele,putem face într-adevar atât de multe mişcări.Iată cele mai importante:
-abducţia(îndepărtarea laterala a braţului de corp circa 90 de grade,până când
braţele ajung să ia poziţia unor aripi de avion)
-ridicarea(continuarea abducţiei,până când braţele ajung în poziţie
verticală,cu mâna îndreptată în sus)
-retroversia(reprezintă ridicarea braţului înapoi)
-anteversia(reprezintă ridicarea braţului înainte)
Articulaţiile artificiale
Protezele
Uneori,în cazul practicării unor sporturi în care oasele şi ligamentele sunt supuse unor
lovituri puternice,pot apărea fracturi,pe care corpul le poate vindeca în câteva
săptămâni.Există însa situaţii în care aceste leziunui sunt atât de grave,ca de exemplu în
cazul căderii de la înălţime,încât vindecarea naturală este imposibilă,fiind necesar să se
recurgă la implantarea unor elemente artificiale:protezele.Aceste elemente,care pot
înlocui parţial sau total un membru,încearcă să reproducă forma acestuia şi a-i imite,pe
cât posibil,mişcările.Protezele pot fi interne sau externe.
Protezele interne se introduce în timpul unei interventii chirurgicale.
Pentru a fi bine tolerate de organism,acestea sunt realizate din material plastic,ţesuturi
sintentice si metale.Cele mai frecvente proteze ortopedice sunt cele pentru solduri.Factura
de sold este o leziune destul de comuna in cazul persoanelor in varsta,iar porteza rezolva
problema intr-un mod cat se poate de satisfacator.Uneori,aceasta proteza inlocuieste doar
cavitatea in care se asaza capul femurului,in alte cazuri insa,inlocuieste atat capul
femurului cat si cavitatea in care se asaza acesta.
Protezele externe sunt utilizate de cei carora le lipsesc un membru.Aceste
proteze pot fi fixe sau mobile.Protezele externe sunt mai complexe decat cele interne
deoarece trebuie sa permita efectuarea de miscari in mod absolut natural.
Reumatismul
Reumatismul reprezinta o inflamatie a articulatiilor,cauzata de un streptococ care a
patruns intr-un punct oarecare al corpului(in general,in amigdale) si ale carui toxine ataca
in special aparatul locomotor.Semne ale acestei afectiunui au fost observate chiar si la
scheletele oamenilor preistorici.In aceea perioada,oamenii traiau in pesteri foarte
umede,in care soarele patrundea grreu.Umiditatea si lipsa soarelui favorizeaza
dezvoltarea acestei afectiuni.
De ce doare fractura?
Sensibilitatea osului
Deja stiti ca osul este format din tesut conjuctiv osificat,ca in interiorul sau se gaseste
maduva rosie si galbena si ca este acoperit de o membrana,periostul,prevazuta cu
terminatii nervoase care o fac sensibila.De aceea,atunci cand se fractureaza un
os,fragmentele trec prin periost si provoaca o durere extrem de intensa.
Fracturile pot fi de doua tipuri:
-directe de exemplu atunci cand o lovitura la picior ne fractureaza tibia
-indirecte atunci cand se produc fara ca osul rupt sa fi fost lovit direct,de exemplu,in
cazul in care cineva cade in picioare si isi rupe o vertebra.
Calusul osos
In timpul procesului de consolidare a unei fracturi,in zona in care osul e rupt se
formeaza un calus.Acest lucru este necesar pentru ca factura sa se consolideze in mod
satisfacator.Primul lucru care se intampla daca ne fracturam un oss este o extravazare a
sangelui,deci aparitia unui hematom.Aceasta masa de sange,odata coagulate,constituie
material prima necesara pentru formarea calsului.
Incet,se formeaza benzi de cartilaj care compun calusul fibros;acesta se va
intari si se va modela in functie de presiunea care se exercita in acel punct.
Dupa ce s-a format calusul si fractura s-a consolidate,va mai ramane inca
mult timp o umflatura care va disparea treptat.

CUM SE SUDEAZA O FRACTURA


1.Se produce o extravazare a sangelui si apare un hematom
2.Se formeaza un calus carticaginos.
3.Calusul fibros se consolizeaza,formandu-se calusul osos.
4.Daca osul fracturat nu a fost imobilizat,fragmentele pot ramane separate.In
acest caz,se formeaza o pseudoartoza,o articulatie falsa.
O fractura cu rana deschisa
O fractura deschisa
Daca,in cazul unei fracture,fragmentele de os taie pielea,provocand o rana,vorbim de
o fractura deschisa.Se poate intampla si ca rana sa fie provocata ulterior,in timpul
transoportarii accidentului.
Riscul de infenctie apare mai ales atunci cand accidental are loc pe strada.In
acest caz,rana trebuie curatata foarte bine,iar accidentatului trebuie sa i se administreze o
injectie antitetanos.
Curatarea ranii
Primul lucru pe care trebuie sa-l faca cel ce acorda primul ajutor este sa elimine
impuritatile care ar putea exista in zona afectata,fara a folosi produse dezinfectate sau
chimice,ci numai tifon steril.
Transportarea la spital
Apoi,ranitul trebuie transportat la cel mai apropiatspital.Dat fiind ca o fractura
deschisa este mai sensibila decat una normala,pacientul trebuie deplasat cu foarte mare
atentie,imobilizand partea afectata.
SFATURI PRACTICE
1.Primul lucru pe care trebuie sa-l facem in cazul unei fracture deschise este sa
descoperim complet rana sis a o curatam de impuritati,folosind numai tifon steril.
2.Tinand imobilizat membrul fracturat,trebuie sa tamponam rana cu fase sterile.Apoi
ranitul trebuie transportat cat mai repede la spital.
3. Muşchii
Sistemul muscular
Ce sunt muschii?
Muschii reprezinta partea active a aparatului locomotor:de fapt,ei sunt cei care,urmand
instructiunile primate prin intermediul nervilor,ne permit sa ne miscam.Muschii
reprezinta circa 40% din greutatea totala a corpului nostrum.Fiecare dintre noi are circa
400 de muschi,multi dintre acestia fiind mici si mai putin puternici,
Avem nrvoie de un numar atat de mare de muschi pentru a efectua miscari
variate si coordinate perfect.
Muschii sunt in contact cu diferite structure ale corpului:cu oasele,pe care se
insereazxa direct sau printr-un tendon,cu pielea(precum muschii fetei),cu
mucoasele(precum muschii limbii).
Care este structura muschilor?
Muschii sunt formati dintr-un numar mare de fibre,grupate in fascicule primare si
invelite intr-un fel de manta.la randul lor,aceste fascicule primare se subimpart si
formeaza asa-numitele fascicule secundare si tertiare care,grupate,formeaza intregul
muschi.Membrana translucida a tesutului conjunctiv care imbraca muschiul se numeste
perimisium.Acesta se alungeste,formand tendoanele,care unesc muschii de oase.Fibrele
musculare sunt formate din cellule care pot contracta sau alungi in functie de
nevoie.Atunci cand se intampla acest lucru,are loc miscarea.
Forma muşchilor
O formă distinctă pentru fiecare funcţie

Muşchii nu au aceeaşi formă.Din cei apox.400 de muşchi existenţi în corpul


uman,fiecare are o formă specială,adecvată funcţiei pe care trebuie să o îndeplinească.În
raport cu forma şi cu funcţia îndeplinită,muşchii pot fi grupaţi în cinci categorii.
-fusiformi,adică in formă de fus;aceşti muşchi,groşi în partea centrală şi
subţiri la capete,sunt in general împarţiţi în două sau trei secţiuni.Din această categorie
fac parte,bicepsul şi tricepsul.
-plaţi şi laţi,cei ai frunţii şi aşa numitul drept abdominal,al abdomenului.
-în formă de evantai,ca cei temporali sau ca pectoralii.
-orbiculari,muşchii circulari,ca cei plasaţi în jurul ochilor şi al buzelor.
-inelari,cei care inched canalele şi care se numesc sfinctere.Sunt muşchii
care inched vezica urinară sau orificiul anal.
Cum funcţionează muşchii?
Cine dă ordine muşchilor?
Am văzut deja că muşchii striaţi se contractă numai atunci când creierul le comandă
acest lucru,trimiţându-le un mesaj.
Aceştia sunt muşchii pe care îi punem în mişcare atunci când ne hotărâm să
mergem,să alergăm,să mişcam un braţ etc.Dae cum se produce acest lucru?Din fiecare
muşchi cu fibră striată porneşte o fibră senzitivă care informează creierul sau măduva
spinării asupra stării de contracţie sau relaxare a muşchiului;ca răspuns la acesta,muşchiul
primeşte comanda de a menţine aceeaşi poziţie sau de o schimba.Muşchii cu fibră
netedă,în schimb,depend de aşa-numitul sistem nervos vegetative,care funcţionează
independent de dorinţa noastră,provocând sistematic mişcarea necesară pentru buna
funcţionare a organismului.
De exemplu,mişcarea pereţilor aparatului digestiv face asfel încât maâncarea
să îl parcurgă în mod automat,fără să primească nici o comandă de la creier.
Un alt rol foarte important al muşchilor netezi este acela de a menţine forma
vaselor sanguine.De fapt,venele şi arterele sunt înconjurate de un strat de cellule
musculare mai subţire decât cel al intenstinului,dar esenţial pentru a facilita fluxul
sanguin.
Transmiterea semnalelor nervoase
Comenzile care pornesc de la creier ajung în măduva spinării cu ajutorul
neuronilor şi al prelungirilor acestora,iar de acolo se răspândesc în întreg organismul prin
intermediul fibrelor nervoase sau al nervilor.Un grup de nervi ajunge la muşchii
voluntari.Nervii motori,ale căror terminaţii se găsesc în fibrele musculare,poartă
comenzile de la centrele nervoase la diferitele părţi ale corpului.
Contracţia muşchilor
O contracţie în trei faze
Atunci când primesc un stimul nervos,muşchii se contractă,adică se diminuează în
lungime şi cresc în grosime,fără a-şi modifica volumul.Asfel,determină
mişcarea.Aproape toţi muşchii lucrează în grup,de aceea,atunci când un muşchi al
grupului se contractă,un altul se relaxează.
Contracţia musculară cuprinde trei faze:
-faza de latenţă,adică timpul care se scurge între impulsul nervos şi începutul
contracţiei musculare;
-faza de contracţie,adică perioada de timp în care muşchiul este
contractat,deci rigid;
-faza de relaxare,când muşchiul revine în poziţia iniţială,pierzându-şi
rigiditatea.Pentru ca muşchiul să rămână contractat,este necesar ca acesta să primească o
serie continuă de stimuli nervoşi care să împiedice relaxarea sa.

Culturismul
Cei care fac culturism se antrenează până când muşchii lor ating dimensiuni
extraordinare;de aceea trebuie să fie sub atenta supraveghere a medicului.Medicul este
cel care le recomandă,printre altele,o dietă adecvată,care să poată satisface cerinţele unui
organism supus unei discipline fosrte dure.
Energia musculară
Cum se hrănesc muşchii?
Muşchii nu sunt altceva decât nişte maşini care generează mişcare,având astfel nevoie
de o sursă de energie.Care sunt substanţele care furnizează energie muşchilor?
Dupa numeroase cercetari,oamenii de ştiinţă au demonstrate că principalul
element nutritiv al muşchilor este glucoza.
Organismul nostru extrage această substanţă din fructe(conţinută mai ales în
struguri),asimilând-o în urma digestiei legumelor şi a zahărului.
Chiar şi grăsimile şi anumite proteine pot produce glucoză în urma unor
transformări chimice la care sunt supuse în timpul procesului de digestie.
Prin sânge,glucoza ajunge la muşchi,unde se transformă în
glicogen,indispensabil pentru buna funcţionare a muşchilor.Această substanţă este
formată din numeroase molecule de zahăr,legate unele de altele,reprezentând,aşadar,o
rezervă de energie.Asfel,în momentul în care muşchiul trebuie să depună un
effort,glicogenul se transformă din nou în zahăr.Atunci când muşchii lucrează(adică se
mişcă),aceştia consumă multă glucoză şi o cantitate şi mai mare de oxigen.
De fapt,nu trebuie să uităm că musculature “respiră”,deci capturează
oxigenul din sânge şi,tot prin sânge,elimină dioxidul de carbon.
Proprietăţile muşchilor
Elasticitate şi excitabilitate

Muşchii au două propietăţi:elasiticitatea şi excitabilitatea.


Prima constă în capacitatea lor de a se alungi pentru a reveni apoi la dimensiunile
iniţiale.
Excitabilitatea,în schimb,reprezintă sensibilitatea muşchilor la impulsurile
nervoase şi la stimuli externi,precum înţepături,schimbări de temperatură,şocuri electice.
Există şi o altă stare a muşchilor,denumită “tonus muscular”.Este vorba
despre o tensiune uşoară pe care muşchii striaţi o prezintă în starea de repaus.Această
contracţie ne permite să ne menţinem postura,de exemplu,să stăm aşezaţi menţinând
spatele drept.Poziţia corectă este fundamentală pentru a evita probleme chiar importante
ale coloanei vertebrale,precum cifoza,scolioza sau lordoza.
Oboseala musculară
De ce obosim?
După cum spune legenda,alergătorul care a dus la Atena vestea victoriei greceşti de la
Maraton,alergând,fără să se oprescă,42 de kilometri,a murit din cauza oboselii
imense.Poate ai observat şi tu în transimisiunile sportive că atleţii trec linia de sosire
epuizaţi.Cum se întâmplă acest lucru?
Pur si simplu,deoarece,din cauza exerciţiului prelungit,muşchii au nevoie de
mai mult oxigen decât le poate furniza sângele.De aceea,se produce o substanţă,denumită
acid lactic,care provoacă înţepenirea muşchilor şi durerea musculară.
Odihnă şi masaj
Cel mai bun remediu împotriva oboselii musculare îl reprezintă masajul,care
activează circulaţia sanguină şi permite sângelui să spele toxinele care s-au format în
muşchi.Însă,în cea mai mare parte a cazurilor,este de ajuns să ne oprim în timpul
exerciţiului fizic şi să respirăm încet pentru a asigura o cantitate mai mare de oxigen
muşchilor.Oricum,staţi liniştiţi:oboseala si rigiditatea musculară afectează mai ales
peroanele care nu sunt obişnuite să facă exerciţii sau să depună un efort fizic
considerabil.
Durerea musculară
Ţi s-a întâmpat desigur uneori,să simţi o durere musculară puternică în urma
unui effort fizic cu care nu erai obişnuit.Este vorba despre o durere provocată de acidul
lactic,o substanţă care se acumulează în muşchi în timpul activităţii fizice şi care este
reasorbită încetul cu încetul de sânge.Pentru a reduce durerea,este vine să bem apă cu
zahăr,compesând astfel consumul ridicat de glucoză.
O boală învinsă
Şi muşchii se îmbolnăvesc
Există boli care afectează muşchii.Este cazul poliomielitei(paralizia
infantilă).Poliomielita este cauzată de un virus care pătrunde în corp pen as şi pe gură si
care atacă sistemul nervos.Din cauza lui,muşchii(aproape întotdeauna cei ai
membranelor)se atrofiază,ducând la o invaliditate mai mult sau mai puţin gravă a
persoanei afectate,proportional cu gradul în care sunt afectaţi muşchii.
Virusul acţionează direct asupra maduvei spinării,nepermiţând acesteia să
transită impulsuri nervoase la muşchi,care,în consecinţă,pierd din greutate si volum.
Astăzi,această boală,care nu mai rar îi afectează pe adulţi,poate fi prevenită
prin vaccinări periodice ale copiilor începând cu vârsta de 3 luni.
Masajul muscular
Un trumatism muscular,chiar dacă este mai puţin grav decât o fractură,poate
cauza diverse probleme.
Muşchii afectaţi nu pot fi imobilizaţi în ghips ca oasele;de aceea,au nevoie
de o perioadă de odihnă şi de un tratament pe bază de medicamente antiinflamatoare.În
continuare,masajul efectuat de personal specializat va aduce muşchii in starea lor
iniţială.De fapt,masajul ajută muşchii să se relaxeze şi să-şi redobandescă elasticitatea.
Să ne apăram de poliomielită
Atunci când virusul pâtrunde in corp,organismul nostru reacţionează prin
producerea de anticorpi care,dacă sunt produşi in cantităţi suficiente,neutralizează;în acet
caz boala va avea manifestări uşoare.În schimb dacă anticopri nu sunt produşi în cantităţi
suficiente după o perioadă de incubaţie,boala se manifestă prin febră şi retenţie de urină.
După 4-5 zile,paralizia loveşte nervii,provocând atrofierea muşchilor
Mişcare şi alimentaţie sănătoasă
Pentu a ne menţine muşchii in formă,trebuie să respectăm două reguli:
trebuie să mâncăm sănătos şi să facem exerciţii fizice.
Alimentaţia asigură glucoza necesară muşchilor noştri.Atunci când face un
efort fizic prelungit,trebuie să mâncăm alimente bogate în săruri şi vitamine,care
contribuie la buna asimilare a glucozei.
Producători de căldură
Pe lângă faptul că determină mişcarea,muşchii produc căldura.
Asfel,senzaţia de frig poate fi înlăturată prin mişcare.Să ne gândim,de
exemplu,la o zi geroasă de iarnă:dacă stăm nemişcaţi sau ne plimbăm încet,ne este foarte
frig;dacă,în schimb,alergăm sau facem exerciţiu fizic reacţionăm şi ne încălzim
imediat.Trebuie să evităm,în schimb,grăsimile care se acumulează şi sunt arse doar în caz
de nevoie,provocând o creştere excesivă în greutate.
Exerciţiul fizic este necesar şi deoarece muşchii,lucrând,se dezvoltă,devin
mai elasteci şi se contractă mai uşor.
Un mare muşchi: inima
Inima este un muşchi foarte important,care,datorită exerciţiului fizic ,se poate dezvolta
şi poate devein mai mare,îmbunătăţind astfgel circulaţia sanguină. Dacă o inimă normală
are un volum de 750 cmc,cea a unui sportive de performanţă poate ajunge chiar la 1250
cmc. Pe lângă exerciţiul fizic , este foarte importantă şi odihna. De aceea, sprotivii dorm
multe ore , astfel încât să-şi menţină în stare perfectă sistemul nervos,care stă la baza
bunei funcţionări a organismului
4. Mişcarea
De ce ne mişcăm?
Responsabilă de toate mişcările executate de corpul uman este musculatura,un
adevărat motor care face să funcţioneze ansamblul format din oase şi
articulaţii.Aşasar,muşchii sunt cei care fac posibilă:
 Locomoţia,adică toate mişcările care determină deplasarea cormpului,care ne
permite să umblăm,să ne jucam sau să dansăm
 Mimica,sau ansamblul gesturilor prin care exprimămceea ce gândim sau
simţim.Mimica,inclusiv expresiile feţei,e strâns legată de personalitatea fiecăruia şi poate
fi moştenită de la părinţi
 Ţinuta sau postura,adică poxiţiile adoptate de corp în funcţie de stare de
repaus.Atunci când suntem relaxaţi,muŞchii menţin o anumită poziţie,caracteristică
fiecarei persoane;de exemplu,fiecare dintre noi doarme altfel.Circa 40%din corpul nustru
este format din muşchi ceea ce înseamnă că fiecărui kg de freutate îi corespund 400g de
muşchi.Ansamblul alcătuit din oase,articulaţii şi muşchi ,unite perfect şi coordonate
corespunzător,formează aparatul locomotor,datorită căruia putem să ne deplasăm dintr-un
loc în altul şi să facem toate mişcările necesare vieţii cotidiene.
Miozina şi mişcarea
Ţesutul muscular este format,în principal,dintr-o priteină numită miozină,prezentată la
toate animalele şi chiar la organismele vegetale carea au capacitatea de a se mişca.Putem
spune că acolo unde există miozină,există si mişcare;de fapt această proteină are
capacitatea de a se alungi si de a se contracta cu mare uşurinţă.
Mişcările feţei
Muşchii mimicii sunt în contact cu oasele si cu pilea feţei;contracţiile determină
mişcarea pielii,care formează cute şi pliuri;acestea ,la rândul lor , desenează diversele
expresii ale feţei.Când pielea este tânăra si elastică,cutele produse de contracţia
musculară nu lasă semne permanente;odată cu trecerea anilor însă, pielea devine încetul
cu încetul mai puţin elastică iar aceste cute persistă mai mult timp,ducând la formarea
ridurilor.
Persoanele care folosesc o mimica facilă vor avea mai multe riduri la bătrâneţe,însă
expresiile feţei reprezintă o trăsătura a personalităţii noastre şi nu trebuie sa renunţăm la
ele.Cănd va sosi momentul,va trebui să învăţăm sa iubim ridurile,considerate uneori un
simbol al înţelepciunii.
Membrele superioare şi inferioare
Muşchii membrelor inferioare(picioarele)şi ai membrelor superioare(braţele)sun cei
care execută mişcările mai importante ale corpului,aceştia ne permit să umblăm,să
alergăm,să lovim cu piciorul,să apucăm obiecte,să imbraţişăm,să impingem etc.
În structura spatelui intră muşchiul deltoid,care poate îndepărta braţul de corp.Printre
muşchii braţului se număra bicepsul şi triceptul:bicepsul are rolul de a îndoi antebraţul
spre draţ, în timp ce ticepsul,contractându-se,p[roduce mişcarea în sens contrar,adică
extensia antebraţului.Muşchii mâinii sunt scurţi şi mici,deoarece au doar rolul de a mişca
degetele.Muşchii picioarelor,in scgimb,sunt alungiţi şi,dat fiind că funcţia lor este aceea
de a produce mişcări ample şi rapide,sunt mai mari în lungime decât în laţime şi
grosime,Cvadricepsul întinde piciorul,în timp ce muşchii doresali ai coapsei îndoaie
piciorul.
Bine echipaţi pentru mişcare
Toatemiscările noastre sunt posibile datorită interacţiunii dintre muşchi,oase şi
sistemul nervos.Acesta din urmă are rolul de a trimite semnale nervoase la muşchii care
se inserează pe oase.Semnalele determină muşchii să se contracte sau să se relaxeze astfel
încât oasele să execute muşcările necesare.
1. Oasele sunt indispensabile pentru mişcare şi pentru protejarea organelor vitale,ca
de exmplu plămânii,inima şi creierul.
2. Muschii corpului,cca 400,funcţionează ca nişte motoare: aceştia au sarcina de a
pune oasele în mişcare,dăcându-le să se rotească pe articulaţii.
3. Articulaţiile reprezină punctele în care se unesc oasele.Capetele oaselor care
formează o articulaţie mobină sunt protejate de cartilaje.
Contracţiile
Crampele,sau contracţiile,provoacă dureri puternice;este vorba despre contracţii
neaşteptate,de lungă durată şi involuntare ale unuia sau ale mai multor muşchi Acestea
apar,în general,în timpul unei activităţi fizice intense,ca urmare a faptului că în muşchi se
acumulează substanţe chimice precum acidul lactic.Dacă apare o astfel de contracţie
atunci când înotăm,trebuie să rămânem calmi şi să ne relaxăm,continuând să plutim.
Care este rolul tendoanelor
Tendoanele reprezintă punctele de sprijin ale muşchiului,structura prin care forţa
musculaturii este trimisă scheletului.Tendonul lui Ahile este cel mai puternic,având în
vedere că are rolul de a îndinde laba piciorului,ridicând astfel,la fiecare pas, întreaga
greutate a corpului.
Problemele tendoanelor pot să fie chiar foarte grave,ajungând chiar să limiteze
mobilitatea zonei afectate.Printre cele mai des întâlnite afecţiuni ale tendoanelor
predomină inflamaţiile.
Rupturile necesită tratament chirurgical imediat,acesta permiţând vindecarea
completă.
Tendonul lui Ahile.
Aici putem observa mişcarea executată de picior atunci când face un pas
înainte,ridicând întreaga greutate a corpului.Această mişcare solicită mai ales tendonul lui
Ahile,care face legatura dintre muşchii gambei şi calcaneu.Atunci când facem sport,este
posibil ca acest tendon să fie suprasolicitat şi să se inflameze.
Muşchii guvernează mişcarea
La om,muşchii au rolul de a transforma energia chimică(obţinută din alimente,prin
procestul de digestie)în energie mecanică. Aceasta,la rândul său se transformă în mişcări
care ne permit să interacţionăm cu mediul înconjurător.Creierul trimite muşchilor
comenzi,iar aceştia imprimă corpului mişcare.Fiecare ,,mesaj” se adresează unei anumite
grupe de muşchi:de exemplu,atunci când obiectivul nostru este să ne deplasăm ,mesajul
va fi primit de muşchii picioarelor. Dacă vrem să ridicăm o minge,vor intra în acţiune
muşchii spatelui şi cei ai antebraţului,în schimb,dacă vrem să aruncăm o minge,vor
interveni muşchii pieptului şi ai abdomenului etc.Toţi muşchii corpului se află
întotdeauna într-o stare de contracţie uşoară,chiar şi atunci când suntem in repaus;este
vorba despre aşa-numitul tonus muscular,care scade numai în timpul somnului.
Putem observa,aşadar,că muşchii sunt cei care fuvernează orice mişcare,oricât de mică
ar fi aceasta.Gândeşte-te de exemplu la un zâmbet,sau pur şi simplu la un semn făcut cu
ochiul sau chiar la o mişcare imperceptibilă a sprâncenei.
Tocmai din acest motiv,putem spune că în fiecare moment,într-o zonă a corpului
nostru,se produce mişcare
Înainte de cursă
Tipul de antrenament şi constituţia fizică sunt factori care influenţează nivelul
pregătirii fizice al persoanelor. Nu toţi au nevoie de acelaşi tip de antrenament,depinde
mult care este partea corpului care trebuie întărită în vederea unui anumit exerciţiu. De
aceea,pentru fiecare sport este nevoie de o anumită perfătire fizică. Pentru a fi buni
alergători în cursele de viteză,de expemplu,este foarte bine să avem reflexe excelente în
momentul plecării:pentru a ne antrena,trebuie să facel salturi,în special,ca răspuns la
stimuli acustici.
Muşchii masticatori
Rolul muşchilor care intervin în masticaţie este cel de a sfâşia şi de a sfărâma
alimentele pentru a permite să le înghiţim şi pentru a facilita diferarea acestora.Este uşor
de înţeles că,pentru a îndeplini această sarcină,muşchii mandibulei trebuie să fie foarte
puternici;maseterul,de exemplu,este un muşchi extrem de puternic,care poate mişca
mandibula cu o forţă egală cu 100 kg! Muşchiul pterigoidian lateral ghidează articulaţia
mandibulei în ntoate mişcările sale;cel medial ridică mandibula,o mişcă înainte şi
intervine şi în mişcările laterale şi de rotaţie.
Vizita medicală
Nu trebuie să uităm că activitatea fizică şi sportul nu sunt potrivide pentru toţi. Chiar
dacă sunt recomandabile pentru cele mai multe persoane,pentru cei cu probleme de
sănătate,pot fi periculoase. Dar pentru cine,mai exact? De exemplu,pentu cei care au
suferit sau suferă de tulburări coronariene precum infarctul miocardic,angina
pectorală,insuficienţa cardiacă,ritm cardiac neregulat etc.,precum şi pentru anumite
persoane care suferă de epilepsie,diabet sau boli mintale.În anumite cazuri
totuşi,practicarea exerciţiului fizic nu este interzisă cu desăvârşire:aceste persoane trebuie
doar să aleagă activitatea fizică cea mai potrivită.De aceea ,este recomandabil exemenul
medical preventiv,mai ales celor care vor să practice sport:
- prezintă simtome care pot indica o afecţiune cardică: senzaţie de apăsare în
piept,senzaţie excesivă de oboseală,durere acută în zona inimii,palpitaţii,hipertensiune
sau tulburări circulatorii;
- suferă sau au suferit de suflu cardiac;
- au fost afectaţi de o boala gravă,chiar dacă aceasta nu a lăsat urme deosebit de
evidente;
- au suferit de infecţii respiratorii în ultimele trei luni;
- au avut întotdeauna un ritm de viţă sedentar sau nu au făcut niciodată exerciţii
trecute de vărsta 35/40 de ani.
Ca întotdeauna,cel mai bine este să fim prudenţi şi să consultăm medicul înainte de a
incepe orice activitate fizică.Sănătatea corpului nostru este un bun atât de preţios,încât
trebuie apăratăşi protejată permanent.
Picioarele noastre,mereu în suferintă
Ştiai că fiecare dintre noi parcurge în timpul vieţii cca 120.000 km? Cu toate
acesteea,acrodăm atât de puţină atenţie picioarelor noastre!
Este foarte important să ne obişnuim de mici să le îngrijim cu aceeaşi atenţie cu care
ne îngrijim restul corpului.Pentru a evita problemele,încălţămintea trebuie să asigure un
bun sprijin atât pentru arcul plantar,cât şi pentru călcâi. De asemenea ,trebuie să fie
îndeajuns de lată pentru a nu presa degetele care,în caz contrar,s-ar deforma,încălecându-
se unele pe celelalte.
Băşicile de la picioare
Sunt nişte leziuni neplăcute care apar,în general,ca urmare a frecării cauzate de pantofi
prea stâmţi sau chiar ciorapi care formează cute. Dacă aveţi băşici,protejaţi-le cu plasturi.
Asiguraţi-vă că pantofii au mărimea corespunzătoare şi că se adaptează formei piciorului
vostru. O idee bună pentru a le îngriji este de a le pudra cu puţin talc şi de a purta şosete
de bumbac,deoarece acestea absorb bine transpiraţia.
BIBLIOGRAFIE

* Revista ,,Corpul Uman” – editura ,,Deagostini” –


numerele 5 ; 6; 7; 8.