TAOISMUL si CONFUCIANISMUL – religia bunei

morale

China - tara cultului TAO si CONFU

Om desavârsit este cel îngrijorat de propriile imperfectiuni. Trei lucruri pe care trebuie
sa le realizeze omul ideal: 1. virtute fara incertitudine; 2. întelepciune fara îndoieli; 3.
curaj lipsit de teama.

TERMENI TAOISTI si CONFUCIANISTI

Analectele Colectie de pasaje literare atribuite lui Confucius

Morala profesata de Confucius si de ucenicii sai. Ea pune accent

pe pietatea filiala, pe dreptate, pe buna cuviinta, pe bunavoire, pe
Confucianism
inteligenta si pe fidelitate.
K'ung-fu-tzu sau Kongfuzi

Filozof chinez care a trait între anii 604-531 î.deHr. (Datele sunt
Lao-tzu
aproximative)

În filozofia chineza acest termen denota cuviinta, considerata ca

Li
expresie a armoniei interne cu principiile etice ale universului

Întelept chinez care a trait între anii 372-228 î.deHr. (Datele sunt
Meng-tzu (Mencius)
aproximative)

Religie si filozofie întemeiata de Lao-tzu. Ea pune accent pe

Taoism conformitatea cu ordinea cosmica si cu simplitatea organizarii
sociale si politice

Descrierea cultului

“Masura mai întâi de toate” – Confucius

Singurul lucru pe care noul regim (chinez, n.t.) nu-l va putea face niciodata este de a-l scoate
pe Confucius din China. Unii spun ca nici n-a încercat. Altii sustin ca nici nu merita sa
încerce. Cei peste 1.000.000.000 de oameni care locuiesc în China îl cunosc pe Confucius
deplin, tot atât cum milioanele de oameni din Europa si America îl cunosc pe Hristos. Noi nu
avem o religie de stat, dar este predominant confucianista.

În China se afla circa 5.000.000 de musulmani, circa 4.000.000 de catolici si aproximativ

1.000.000 de protestanti. Exista nenumarati budisti si adepti din toate religiile mari ale lumii.
Dar confucianismul si taoismul domina scena religioasa, iar pe Confucius îl iubesc anume.
Chinezii îl cinstesc si îl asculta când este vorba de filozofie si de învatatura pentru viata
interioara. El este localnic tot atât ca si câmpurile de orez, si este tot atât de mult legenda si
realitate ca si vechiul zid chinezesc.

Vestitul si vulnerabilul Confucius – înteleptul slab si subtirel al veacurilor, cu barba lui

rosietica si cu sclipirea-i jucausa în ochi – este chiar pe potriva noului regim si este corect sa
spunem ca îi va depasi pe toti. Poate ca nu este nimic deosebit în aceasta, deoarece profetii au
daruit întotdeauna mai mult decât conducatorii lumesti. Însa înteleptul si istetul Confucius, în
primul rând, n-a vrut niciodata sa fie profet.

El era idealist, învatator si filozof. Mai era si un om foarte practic. Privind afara spre lume, el
gasea ca este absurd sa existe atât de multa suferinta când ea poate fi vindecata prin fratietate
si prin simtaminte de buna voire. Considera ca nu trebuie sa existe atât de multa crima când
propriu firii umane este sa fie buna. De asemenea, el detesta faptul ca exista atât de multa
nedreptate, când stim ca trebuie sa traim toti laolalta si ca toti trebuie sa murim într-o buna zi
si sa lasam lumea vlastarelor noastre.

Confucius traia cu ideea ca poate sa faca ceva pentru ameliorarea lumii. El spunea ca daca
fiecare generatie s-ar putea convinge sa traga folos din greselile si realizarile trecutului,
civilizatia ar face un pas incomparabil catre un viitor mai bun. Dar pentru a realiza asa ceva
este necesar ca fiecare persoana în parte sa duca o viata corecta, chiar mai necesar pentru
conducatori sa o traiasca efectiv.

Ce poate zice orice regim despre aceasta? Nici chiar noul regim nu poate sta împotriva. E ca
atunci când stai împotriva pacatului. Nu exista doua cai în aceasta privinta. În aceea consta
secretul maretiei lui Confucius. Lucrurile pe care le spunea el, axiomele, aforismele si
atitudinile pe care le-a afisat reprezinta munti de adevar ascunsi în inima fiecarui om.

Adevarul despre Vechi si Modern

Desi Confucius a trait acum 2.500 de ani, învataturile lui sunt extrem de actuale. Acolo unde a
vorbit poporului se plimbau vechile care trase de boi, pe alaturi. Acolo unde sezuse
dimpreuna cu elevii sai, torte primitive î-si revarsau lumina peste “clasa” lui. Iar cei care
copiau spusele sale întreprindere-si faceau copii scriind de zor pe foi de papirus. Totusi, ceea
ce spunea el înca suna ca un adevar ce trebuie repetat astazi la fiecare post si program de
televiziune.

Confucius a zis: “Arta de a conduce consta din alegerea corecta a functionarilor. Trebuie
ridicati oamenii corecti pentru ca ei sa poata pune presiuni asupra celor incorecti, caci astfel
cei incorecti (strâmbi) pot fi îndreptati” .
Odata, când a fost întrebat ce la întristat cu privire la lume, el a spus: “Faptul ca virtutea nu
este cultivata, ca stiinta (cunoasterea) nu este prezentata clar, faptul ca oamenii aud de
datorie (obligatie) dar nu si-o îndeplinesc, faptul ca aceia care se stiu ca sunt rai nu
întreprind nimic pentru a se îmbunatati: acestea sunt lucrurile care ma întristeaza” .

Desi Confucius traia pe vremea feudalismului (chinez, n.t.), cu 500 de ani înainte de Hristos,
el se exprima de parca ar fi banuit deja aparitia credintei crestine, în ce priveste morala. Cu
toate acestea nu a avut niciodata intentia de a întemeia o religie. “Vorbiti despre slujirea
zeilor – facu el observatie odata ucenicilor sai – dar cum îi veti sluji pe zei câta vreme nu ati
învatat sa-i slujiti pe oameni?”

Acestia îl întrebara despre viata de dupa moarte, iar el raspunse: “Noi nu stim înca despre
viata de aici; cum putem sti despre cea dupa moarte?”

Ei doreau o definitie a omului desavârsit, iar el le-a spus: “Om desavârsit este cel îngrijorat
de propriile imperfectiuni” .

A zis ca a fost chemat sa fie mesager al adevarului. Asa credea el ca este. N-a avut intentia de
a se afisa ca unul pe care l-ar fi modelat zeii. A fi un Sankara , un Buddha, un Zoroastru, un
Moise – era departe de gândul sau.

Confucius s-a nascut fara a fi fost prevestit, în provincia Lu din judetul Ciang Ping, în orasul
Ciu, în anul 551 î.d.Hr. Tatal sau era soldat, în vârsta de 70 de ani, iar familia se numea Kung.
Mama lui se numea Cing-Tai, iar lui i s-a pus numele de Ciu-Kung. Principalul lucru care l-a
destins de alti copii era pofta lui de învatatura, si precocitatea pe care a aratat-o în muzica,
poezie si filozofie la o vârsta frageda. Singura trasatura care l-a evidentiat ca neobisnuit a fost
credinta ca omul este bun din fire, ca bunatatea întotdeauna întrece si copleseste raul, si ca
buna cuviinta si politetea este o virtute de capatâi. O alta calitate exceptionala a lui a fost
insistenta ca omul sa faptuiasca ceea ce predica el sau, în caz contrar, predicile lui sunt
zadarnice. Prin urmare, el a încercat extrem de mult sa duca o viata corecta.

Dincolo de acestea, Confucius era un om foarte obisnuit. S-a pus chiar – desi exista îndoieli
aici – ca s-a casatorit la vârsta de 19 ani si ca a avut un fiu. El a servit în diverse functii, în
provincia Lu si, dupa decesul mamei sale, a tinut doliu timp de 3 ani, cum cerea obiceiul. Pare
sa fi fost o persoana foarte sensibila, fiindca s-a spus ca surprindea starea celor care veneau la
el pentru sfat si ca avea un deosebit respect – ca orice întelept – fata de ceea ce se petrecea în
sufletul altcuiva.

Daca ar trai si azi, fara îndoiala ca ar avea o rubrica de ziar întitulata: “Confucius zice…”

Un pastor-preot, având faima de a fi personalizat religia si de a fi scris carti pe aceasta tema,

afirma ca a luat multe idei morale sanatoase de la Înteleptul din Lu. El spune despre
Confucius ca ar fi zis primul unui om, ca pe cât mediteaza mai mult asupra gândurilor bune,
pe atât lumea sa si lumea întreaga vor fi mai bune. Aceasta idee este la fel de moderna si de
sanatoasa ca si puterea gândirii pozitive!

Confucius n-a dorit niciodata sa creeze vreo religie. El a trait pe vremea învatatorilor ratacitori
si a filozofilor itineranti, fiind unul dintre ei. Fara îndoiala însa ca era cel mai bun dintre ei.
Acestia l-au numit Kunk-fu-tzû, nume care mai târziu a fost latinizat de iezuiti si pronuntat
“Confucius”. Chiar si pe atunci era lucru obisnuit sa întrebi: “Ce zice Confucius?” .
În jurul lui Confucius s-a format o scoala care, în zilele ei de vârf, numara circa 3000 de
studenti. El preda acestor persoane filozofia si muzica si punea mare accent pe morala. Cursul
lui principal putea fi întitulat: “Intelepciune pentru viata” . Deoarece studentii sai staruiau în
a vedea religie în învataturile sale, ei spuneau ca este religia de ordin moral. Prin aceasta
Confucius se referea la ordinea morala din om, din societate si din lume. Confucius o
denumea printr-un singur cuvânt – Li , adica masura .

Si alti filozofi chinezi învatau despre Li, dar dupa cum se relateaza, nici unul nu traia masura
– Li, sau nu o facea pe atât de convingatoare precum o facea Confucius. Caci trebuie sa ne
amintim întotdeauna ca idealul confucianist despre omul superior a fost verificat si trait de
însusi Confucius. Li nu înseamna doar ordine morala; el mai înseamna corectitudine, virtute,
credinta si, mai presus de toate, buna cuviinta. Confucius zicea: “Adevarata barbatie consta
din întelegerea propriului sine si din restabilirea masurii (Li). Oricine-si va întelege propriul
sine si îsi va restabili masura (Li), va fi urmat de toata lumea” .

Confucius s-a silit sa faca asa, iar pentru o vreme parea ca lumea l-ar urma. Guvernatorul
provinciei Lu l-a chemat sa-i fie ministru si, într-o perioada de timp extrem de scurta, avu loc
o mare schimbare în starea morala a tinutului. Oamenii traiau mai bine si erau mai fericiti;
criminalitatea a scazut, iar Li (masura) era cinstita ca bine suprem. Lucrurile n-au durat
deoarece guvernatorul însusi a cazut din gratie, dar Confucius a zis: “Sa fie numai oameni
corecti si conducerea va înflori; fa acestia însa conducerea decade si înceteaza sa mai
existe” .

Confucianismul si Divinitatea

Deoarece Confucius nu a beneficiat de învatatura si cugetarea lui Isus, evident ca el nu stia ca

omul are nevoie de sprijin în afara sa. El pare ca nu a stiut ca omul are nevoie de Dumnezeu si
ca fara de paternitatea lui Dumnezeu este chiar imposibil sa se înfaptuiasca fraternitatea
umana. Religia lui a fost religa bunei morale, dar pare ca niciodata nu si-a adâncit morala în
asociere cu divinul.

De asemenea, pare ca niciodata nu a înteles ajutorul lui Dumnezeu, chiar în propria sa dilema:
“Exista trei lucruri – zicea el – pe care, pare-se, nu le pot realiza dupa maniera omului ideal:
virtutea fara incertitudine, întelepciunea fara îndoieli si curajul lipsit de teama” .

Confucius revenea întotdeauna la Li (masura). Li este forta stabilizatoare, tehnica prin care
omul se disciplineaza, încrederea prin care omul se sustine. Tot ceea ce pune accent pe
spiritualitate din învatatura lui Confucius se concentreaza în jurul lui Li. El punea Li în
legatura cu armonie centrala ce si-o imagina ca pe “armonizarea fiintei noastre morale cu
universul”.

În vreme ce crestinismul începe cu credinta în Dumnezeu prin Hristos si conduce la

cunoasterea fraternitatii umane, si în timp ce crestinismul se ocupa de voia lui Dumnezeu si
de dragostea lui Hristos, confucianismul începe cu omul ca fiinta morala si apoi conduce la
constiinta cosmica si la intuirea lui Dumnezeu. In confucianism nu exista Mântuitor, nici
mântuire si nici sacrificiu în modul în care crestinul întelege aceste lucruri.

Dar Confucius nu se gândea la religie. Doar urmasii sai s-au gândit. N-a spus el, oare, ca viata
consta din maniere, morala si impulsuri? Nu a subliniat el ca în forma lor cea mai înalta aceste
însusiri sunt daruri ale duhului aflat în om si asezate acolo de Creator, gata pentru a fi puse în
lucrare? “Virtutea – spunea el insistent – este binele suprem al omului, iar ordinea este
singura porunca a Cerului” .

Ce gândesc conducatorii noi ai Chinei despre toate acestea, atunci când privesc peste
milioanele ce se înmultesc si când vad pe simpatizantii acestui mare întelept ca umplu
templele unde sunt expuse tabletele lui Confucius si unde arde tamâie în memoria aceluia
numit de urmasii sai drept “Omul suprem”? Ce pot spune ei când, la “Altarul Cerului” din
Pekin credinciosii înca repeta, în inimile lor, ceea ce a rostit Confucius?

Taoismul

Un contemporan de-al lui Confucius, Lao-tzû, al carui nume înseamna “Batrânul filozof”, a
patruns mai adânc în relatiile dintre morala si religie pe de o parte si între însusirile omului si
Forta Creatoare pe de alta. Lao-tzû numea aceasta forta Tao . Tao este “Calea” . Tao
însumeaza tot ceea ce misterul si magicul leaga omul de legea universala. Confucius a fost un
moralist iar Lao-tzû un mistic. Se spune ca ei nu s-au întâlnit niciodata. Unii spun ca Lao-tzû
nici n-ar fi trait vrodata; dar altii, care tin la Lao-tzû în chip deosebit, spun despre Confucius
ca acesta a stat la picioarele lui Lao-tzû. Oricare ar fi adevarul, Li si Tao au fost puse
împreuna de acesti doi oameni ilustri.

Confucius învata oamenii cum sa fie în lume si ai lumii, pentru ca sa amelioreze lumea. Lao-
tzû îi învata pe oameni cum sa scape de lume si totusi cum sa o refaca, urmând Tao , Calea
cosmosului, Calea ratiunii, Calea vietii si Calea devenirii . Odata, Lao-tzû a afirmat ca
urmarea Caii nu cerea întelepciunea pentru care pleda Confucius, nici stralucirea gândirii, în
care el era maestru. Confucius zicea: “Scapati-va de întelepti, alungati profesorii: atunci
poporul va fi de o suta de ori mai câstigat” .

Cu toate acestea, Lao-tzû era de acord cu Confucius asupra principiilor morale si a vietii
sanatoase; cei doi întelepti de asemenea erau de acord asupra vechii credinte chineze din
cultul stramosilor. Nici nu putea face altfel, deoarece veneratia pentru cei raposati avea o
lunga si respectata traditie în popor. Confucius zicea: “Cât traiesc, parintii trebuie slujiti
dupa regulile bunei cuviinte. Când mor, trebuie înmormântati, potrivit regulilor bunei
cuviinte. Dupa ce sunt înmormântati, trebuie sa li se aduca jertfe potrivit regulilor bunei
cuviinte” .

Confucius credea ca venerarea stramosilor mentine întelepciunea si învatatura anticilor mereu

vie si prezenta printre cei vii. El venera traditia si pe antici – daca venera ceva – iar
mormintele celor morti erau considerate ca niste trepte spre întelegerea Cerului.

Sa ne mai miram, prin urmare, ca atunci când Confucius a murit la vârsta de 73 de ani, si când
Lao-tzû a murit la o vârsta necunoscuta, credinciosii au început sa venereze mormintele lor?
Cei care-i iubeau pe acesti învatatori doreau sa tina treaza întelepciunea si învatatura adusa de
venerabilii întelepti. Pâna atunci nu se descoperise nici un adevar mai important si nici un om
nu ajunsese mai aproape de inima Chinei sau de sufletul poporului sau decât Maestrul Kung si
Batrânul filozof. Confucianismul si Taoismul au devenit religii, iar întemeietorii lor au
devenit profeti fara sa vrea.

Tao te King si Analectele

Urmasii lui Confucius si ai lui Lao-tzû au strâns laolalta aforismele si gândirea lor filozofica
si le-au pus în carti ce aveau sa devina Bibliile acestor religii. Tao te King (Cartea Caii si a
Virtutii) contine esenta Taoismului. Delicat si cu dragoste, ea le spune cititorilor ca Cerul
înarmeaza cu iubire pe cei pe care nu vrea sa-i vada pierduti. Implorând, Cartea sugereaza
cum se poate descoperi mai bine taina Caii , a lui Tao .

Sa fim gasiti mereu fara dorinta,

De vrem sa sondam adâncul ei mister;
Dar daca dorinta va sta mereu doar înauntrul nostru,
Nu vom vedea decât marginea ei de dinafara.

(Always without desire wi must be found,

If its deepest mzsterz we would sound;
But if desire always within us be,
Its outer fringe is all that we shall see.)

Ca si cum ar anticipa Evangheliile crestine, care ne aduc minunata gândire a lui Isus Hristos,
Tao te King spune: “Rasplateste raul cu bine” si “Urmeaza Calea (Cerului) si vei gasi
pacea” .

Unii învatati afirma despre Confucius ca n-ar fi scris nimic, în timp ce altii îi atribuie cel putin
cinci opere clasice. Toti criticii sunt de acord ca “Biblia Confucianismului” o constituie
Analectele . Acestea se compun din 20 de capitole scurte, scrise de studentii lui Confucius în
timpul vietii sale dar si dupa moarta lui. Cu respect si cu afectiune, ei au consemnat cuvintele
învatatorului lor: Maestrul zice: “Cine este cu adevarat bun nu este nefericit niciodata. Cine
este cu adevarat întelept, nu este niciodata mirat. Cine este cu adevarat curajos, nu se va
teme niciodata”. Maestrul zice: “Când sunteti departe de casa, purtati-va ca si cum ati fi în
fata unui oaspete de seama. Purtati-va cu oamenii de rând ca si cum ati aduce o jertfa
importanta”. Maestrul zice: “Cine nu se va griji de ceea ce este departe de tot, curând va da
peste ceva mai rau decât amenintarea iminenta”.

Desi Confucius se silea sa promoveze o ordine morala si sociala pe masura trecerii anilor, cei
care-l iubeau aprofundau implicatiile învataturilor sale. Ei sustineau ca adevarata morala
poate fi realizata numai daca omul traieste în armonie cu ordinea divina a universului.

Comentatorul sau cel mai vestit a fost Mencius . Acesta s-a nascut la 100 de ani dupa moartea
Maestrului Kung. Mencius a fost fata de Confucius ca Pavel fata de Isus Hristos. El a rezumat
esenta Confucianismului în “Cinci Virtutii Constante” : buna-cuviinta, bunavointa,
corectitudinea, întelepciunea si sinceritatea.

Mencius a rezumat învatatura maestrului sau în aceste cuvinte ca un tezaur: “Sa locuiesti în
casa larga a lumii, sa-ti ocupi locul corect în lume, sa pasesti pe marea Cale a lumii…, sa
practici propriile principii pentru binele poporului…, sa fii mai presus de puterea bogatiilor
si a rangurilor…; asa este omul care poate fi numit cu adevarat mare si curajos” .

Aceasta rezuma ceea ce Confucius a zis si ceea ce Confucius a cautat sa experimenteze acum
2500 de ani. Cu siguranta ca el a fost cel mai modern dintre antici si cel mai contemporan
dintre cei dintâi profeti. De-a lungul si de-a latul întinsei sale patrii – cea mai mare si cea mai
însemnata tara în ce priveste populatia, din toata lumea – cuvintele si ideile sale constituie cea
mai bogata mostenire a poporului. Conducatorii de astazi stiu bine ce a spus Confucius, dar
sunt unii care spun despre Karl Marx si Confucius ca s-au prins care sa câstige pariul. Oare nu
a pus fiecare dintre ei accent pe faptul ca omul trebuie sa se bizuie pe sine pentru a duce o
viata corecta, pentru a dobândi maturitate si pentru a construi o societate mai buna într-o lume
mai buna? Aici, în aceasta legatura se cauta sa se descopere o punte de legatura între sistemul
social si cultural chinez si lumea moderna occidentala (n.t.)

Daca într-adevar Confucianismul este religie, atunci el este o religie a bunei morale, fara
secretul crestin al modului cum pot fi realizate cele mai profunde trasaturi morale. Ce a crezut
cu atâta pietate Maestrul Kung, aceea a demonstrat Isus Hristos. Cu toata întelepciunea lui
atât de elogiata, Confucius n-a descoperit niciodata formula pe care smeritul Galileean a adus-
o atât de convingator si a schitat-o atât de simplu, când a zis: “Mai întâi cautati împaratia lui
Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua” (Matei 6:33)

Maestrul Kung s-a nascut mare, venerabil si întelept; dar s-a nascut prea devreme. Parca am
vrea ca el sa-l fi cunoscut pe Hristos.