Sunteți pe pagina 1din 3

Formarea popoarelor medievale

Formarea popoarelor romanice


In câteva secole, Roma a cucerit un uriaş teritoriu în jurul Mării Mediterane. în
urma acestui fapt, s-a desfăşurat o primă sinteză etnică şi lingvistică dominată de
procesul de romanizare.

Romanizarea este un proces care s-a desfăşurat datorită mai multor factori
precum: oraşele, armata, coloniştii aduşi în teritoriile cucerite etc. Localnicii din
regiunile devenite provincii romane (Italia, Galia, Spania, Dacia etc.) şi-au însuşit
civilizaţia, tradiţiile, religia, cultura romanilor şi, în special, limba cuceritorilor,
limba latină.
Provincia romană Dacia, pe care romanii au cucerit-o în urma a două războaie
(101-102, 105-106), a fost profund şi ireversibil romanizată. La aceasta a contribuit
colonizarea masivă organizată de stat şi prezenţa unei puternice armate în
provincie. Intrucât în Dacia au sosit colonişti vorbitori de limbă latină din multe
alte provincii, această limbă a devenit instrumental de comunicare între locuitori.
Provinciile romanizate din apusul Imperiului, în special Italia, Galia, Spania, au
alcătuit romanitatea occidentală. în partea de răsărit a Imperiului au fost
romanizate teritoriile Daciei şi partea de nord a Peninsulei Balcanice, care au
alcătuit romanitatea orientală.

Migraţiile. Al doilea moment în formarea popoarelor romanice 1-a constituit


invazia triburilor germanice în apusul Europei, respectiv, a slavilor în Răsărit. A
avut loc o a doua sinteză etnică şi lingvistică în urma căreia s-a desăvârşit procesul
de formare a popoarelor romanice (italian, francez, spaniol, portughez, român).
Limba latină vorbită în teritoriile romanizate s-a modificat lent şi sub influenţa
migratorilor germanici şi a celor slavi.

Formarea popoarelor germanice


La începutul erei creştine, triburile germanice ocupau regiuni întinse la nord de
Dunăre şi Marea Neagră. Romanii au încercat să cucerească teritoriile locuite de
germani, însă această tentativă a eşuat.
In secolul al IlI-lea, Imperiul Roman a intrat într-o lungă perioadă de decadenţă.
Profitând de acest fapt, triburile germane au întreprins numeroase atacuri la
frontierele romane de la Dunăre şi Rin. Presiunea asupra Imperiului a sporit în
urma mişcării triburilor asiatice ale hunilor care i-au împins pe germani spre sud şi
spre vest. în anul 376, vizigoţii au provocat o mare înfrângere romanilor la
Adrianopol, după care romanii nu s-au mai refăcut. în următoarele decenii vizigoţii
au ajuns în Spania, ostrogoţii în Italia, vandalii în Africa de nord, anglii şi saxonii
în Britania (Anglia), francii în Galia (Franţa) etc.
în zonele în care romanizarea a fost mai puţin intensă (Anglia, Austria, sudul
Germaniei), germanii şi-au impus limba.
Ultimul val de migratori germani l-au reprezentat vikingii (normanzii). Aceştia
trăiau în Danemarca, Norvegia şi Suedia, începând cu secolul al VUI-lea, navigând
pe excelentele lor nave, vikingii au atacat Europa occidentală. Atacurile lor au
provocat groază, datorită cruzimii de care normanzii au dat dovadă.
Normanzii erau nu numai războinici, ci şi excelenţi negustori. Astfel, grupuri de
vikingi au străbătut drumul comercial care unea Scandinavia de Constantinopol
(care atunci era cel mai mare centru urban din Europa), contribuind la formarea
statului rus (în care elementul scandinav a fost asimilat de cel local). Vikingii au
ajuns la Marea Mediterană şi chiar în America (în jurul anului 1000, cu o jumătate
de mileniu înaintea lui Cristofor Columb).
Popoarele germanice ocupă o întinsă suprafaţă în Europa: Germania, Anglia,
Austria, Peninsula Scandinavă, Ţările de Jos etc.

Formarea popoarelor slave


Al treilea grup important de popoare din Europa îl reprezintă popoarele slave.
Patria slavilor era situată la nord de Munţii Carpaţi. Ei se ocupau, în principal, cu
agricultura şi războiul. Primele informaţii scrise despre slavi datează din secolul al
Vl-lea. în acest secol slavii au început migraţia pe o largă arie geografică. Astfel,
începând cu anul 602, ei au trecut Dunărea şi s-au revărsat în număr mare în
Peninsula Balcanică. Aici au slavizat o mare parte a peninsulei. Până la sfârşitul
primului mileniu, au luat naştere trei grupuri de popoare slave: slavii de răsărit
(ruşii), slavii de apus (cehii, polonezii etc), slavii de sud (bulgarii, sârbii, croaţii
etc). începuturile organizării politice a popoarelor slave a condus la apariţia statelor
(Bulgaria, Rusia kieveană etc).
Treptat, popoarele slave au trecut la creştinism (spre exemplu, polonezii şi ruşii s-
au creştinat în secolul al X-lea).

Popoarele fino-ugrice
Sunt originare din Asia, din regiunea Munţilor Altai. Unii cercetători
consideră că limbile vorbite într-o mare parte a Asiei, ca şi limbile popoarelor fino-
ugrice, îşi au originea în limba altai.
Popoarele fino-ugrice stabilite în Europa sunt ungurii, finlandezii şi estonienii.
Ungurii s-au deplasat treptat spre apus, aşezându-se în Atelkuz („Ţara dintre râuri”,
situată probabil între Nipru şi Nistru). Atacaţi de alte triburi nomade, maghiarii au
părăsit pe la 895 Atelkuzul şi s-au aşezat în Bazinul Carpatic (incluzând
Transilvania) în 896. Acesta este punctul de vedere al istoricilor maghiari, care
contestă astfel continuitatea românilor în Transilvania. Treptat, ungurii şi-au însuşit
modul de viaţă sedentar, agricultura devenind o ramură economică mai importantă
decât păstoritul. Ungurii s-au creştinat în timpul regelui Ştefan cel Sfânt (997-
1038). Istoricii români sunt de părere că abia după acest moment a început
cucerirea sistematică a Transilvaniei, care a devenit voievodat autonom în cadrul
Regatului Ungariei. Românii şi maghiarii din Transilvania au avut o istorie
comună timp de un mileniu. Influenţe reciproce între cele două popoare se constată
în viaţa economică, cultură, tradiţii etc. Ele au fost benefice, atât pentru români, cât
şi pentru maghiari.

Popoarele turanice

Turcii apar în izvoarele chineze în secolul al Vl-lea. Ei trăiau în vastele regiuni


ale Asiei Centrale. Principala ocupaţie o constituia creşterea animalelor. Incepând
cu secolul al VII-lea turcii au îmbrăţişat religia musulmană. între turci s-au afirmat,
din punct de vedere politic, turcii-oguzi. Aceştia au format un stat puternic condus
de dinastia Selciukizilor, de la numele căreia au fost numiţi turci selciukizi.
Selciukizii au cucerit un vast teritoriu ajungând până în Asia Mică. Această regiune
a constituit nucleul unui nou stat turc, cel otoman, precum şi cel al naţiunii turceşti
din zilele noastre.

Arabii

Leagănul poporului arab este Peninsula Arabică ce se întinde între Marea


Roşie şi Golful Persic. în cea mai mare parte această peninsulă este acoperită de
deşert. Din această cauză cei mai mulţi arabi erau nomazi. Doar pe coasta de vest
condiţiile naturale permiteau practicarea agriculturii. Unificarea triburilor arabe a
fost realizată de către Mahomed (570-632), întemeietorul religiei musulmane
(islamice). După moartea lui Mahomed statul arab a reuşit, într-un timp foarte scurt
să cucerească un teritoriu uriaş care se întindea între Asia Centrală şi Oceanul
Atlantic. în zona cuprinzând Africa de Nord, Siria, Irak arabii şi-au impus nu
numai religia islamică, ci şi limba. Aici este teritoriul pe care trăieşte şi astăzi
marea naţiune arabă.