Sunteți pe pagina 1din 5

Zeus este stapanul intregului Olimp si al pamantului, fiind necrutator de exemplu cu

Prometeu care aduce focul pe pamant oferind caldura si o noua viata, cu pamantenii
carora le trimite bolile, nenorocirile si toate relele in Cutia Pandorei, dar si fata de alti zei
care nu se supuneau orbeste lui. Tot Zeus pacaleste mai multe pamantence, avand cu ele
nenumarati copii, desi era casatorit cu Hera.
Poseidon devine stapanul apelor, tuturor marilor si oceanelor, si se casatoreste cu o
frumoasa nimfa Amfitrita rezultand Triton.
Hadesera stapanul Infernului, al mortii si-al umbrelor, era posac si nesuferit avea un
monstru la poarta Tartarului ce se numea Cerber. Hades se casatoresta cu Persefona, pe
care o rapeste, aceasta fiind fiica zeitei Demetra.
Hestia era considerata focul caldelor camine, focul pe care ardeau jertfele, focul care
insemna iubirea. Hestia ramane-n veci fecioara neprihanita, avand grija de casele bietilor
muritori.
Demetra era zeita belsugului si a recoltei facand ogoarele si livezile sa dea roade,
umpland casele pamantenitor cu bucate.
Hera devine sotia lui Zeus daruindu-i acestuia copii si bineinteles face mai mult rau
decat bine, ca majoritatea zeiilor olimpului,incercand o data sa-l rastoarne pe Zeus.
Palas Atena era zeita intelepciunii, ocrotitoarea eroilor in batalii priceputa la arte si
mestesuguri:scultptura, arhitectura, pictura,broderia si tesaturile de mana dar i-a invatat
pe vechii atenieni sa cultive maslinul.
Apolo era zeul muzicii de o frumusete si mandrie iesita din comun, cel mai iubit
dintre fii lui Zeus.
Artemis era zeita vanatoarei, sora marelui Apolo zeita ce ramane casta si care umbla
in paduri cu 20 de nimfe cu ea.
Hermes avea vorba iscusita era bun la toate, talhar, primind de la Zeus in seama
gimnastica, tineretea si sanatatea.
Afrodita primise de la Zeus iubirea, viata si frumusetea avandu-l copil pe Eros care
umbla cu arcul in spate si care avea in tolba doua feluri de sageti: unele de aur inmuiate
in foc si miere iar altele de plumb inmuiate in otrava.
Hefaistos era zeul mestesugului, locuia in mare si era fiul lui Zeus si al Herei, slut si
schilod, casatorit cu zeita frumusetii Afrodita, care-l insela cu Ares
Ares era zeul razboiului, se povesteste ca era chipes, dibaci dar ticalos.
Dionisos era zeul vinului, al dansului si al dezmatului, umbland prin lume cu nimfe si
satiri sa imprastie vita de vie si sa petreaca la nesfarsit.

Ca si Zeus, Dionisos reprezenta evolutia unei noi forme de constiinta, pe care Titanii erau
hotarati s-o nimiceasca. Titanii si-au dus la bun sfarsit planul si intr-o pestera l-au sfasiat
pe Dionisos in bucati, pe care le-au aruncat intr-un cazan cu lapte clocotind, smulgand
carnea de pe oase cu dintii. Intre timp Atena se strecurase in pestera nevazuta si a furat
inima copilului inainte ca ea sa fie fiarta si mancata. I-o duce lui Zeus, care isi face o
taietura in coapsa si o indeasa inauntru, cusand carnea la loc. Dupa o vreme, asa cum
Atena tasnise din gata formata teasta a lui, Dionisos a renascut din coapsa lui Zeus.

Dionis
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Zeul Dionis.Statuie de marmură din sec. II, Musée du Louvre

Dionis (în greacă Διόνυσος Dionysos) era în mitologia greacă zeul vegetației, al
pomiculturii, al vinului, al extazului și fertilității, denumit la romani și Bacchus sau
Liber. Era de asemenea poreclit Bromius, la orfici Lyaeus etc. Dionis era una dintre cele
mai importante divinități cunoscute în vechime, al cărei cult era răspândit în întreaga
lume.

Cuprins
[ascunde]

• 1 Legenda și cultul
• 2 Dionis în artele plastice
• 3 Note
• 4 Bibliografie
o 4.1 Legenda

o 4.2 Dionis în artele plastice

[modifică] Legenda și cultul


Dionis era fiul lui Zeus cu muritoarea Semele, fiica regelui teban Cadmus și a
Harmoniei. Se număra deci din cea de-a doua generație de zei olimpieni. Semele își găsi
sfârșitul datorită geloasei Hera, care o determinase să-i ceară lui Zeus să i se arate în
ipostaza sa zeiască. Zeus i-a apărut într-adevăr, înconjurat de fulgere și tunete, și i-a
cauzat astfel moartea. Zeus a reușit totuși să-și salveze copilul încă nenăscut și l-a cusut
în propria lui coapsă, de unde îl zămisli apoi pe Dionis. Astfel, Dionis este cunoscut drept
zeul "care s-a născut de două ori". Ca să-și ferească copilul de Hera, Zeus l-a ascuns în
casa regelui Athamas și a soției acestuia, Ino. Acolo Dionis a trăit îmbrăcat în haine
femeiești pentru a nu fi recunoscut, dar a fost descoperit de Hera și, drept răzbunare,
mințile lui Ino și lui Athamas au fost luate. Atunci Zeus îl încredințează pe Dionis prin
intermediul lui Hermes nimfelor de la Nisa (vezi și Hyades), mai târziu lui Silen. Ajuns
adult, el a luat parte la lupta zeilor cu giganții, în care l-a ucis pe Eurytus cu tirsul său, un
toiag încununat de conuri de pin. Conform legendelor, și-a propagat el însuși cultul,
ducându-l din Tracia în întreaga lume, ajungând în Egipt, Siria, Frigia și, în sfârșit, în
India. Pe muritori, zeul îi învață să cultive vița de vie. În plus, el avea darul de a face să
țâșnească din țărână lapte, miere și vin, spulberând cu acestea grijile oamenilor. Față de
cei care i s-au împotrivit s-a arătat crud, luându-le mințile (ca în cazul regilor Lycurg și
Pentheus), sau transformându-i în delfini (ca, de exemplu, pe pirații tirenieni care
doriseră să-l ia ostatic în drumul lui spre India). Pe insula Naxos Dionis a găsit-o pe
Ariadne, abandonată de către Tezeu, și a luat-o de soție. Se spune despre Dionis că a
coborât până la urmă și în Infern ca să-și salveze mama. Hades s-a lăsat înduplecat, astfel
încât Dionis a putut să o aducă pe Semele în Olimp. Dionis a reușit să-l aducă în Olimp
și pe Hefaistos, fiul infirm cu care se rușina Hera. Însoțitorii lui Dionis erau silenii,
satirii și nimfele. Menadele, tiadele și bacantele formau cortegiul adoratoarelor sale,
încununate precum zeul însuși cu iederă sau frunze de viță de vie și purtând tirsuri
împodobite cu conuri de pin. Acest cortegiu ducea o viață sălbatică, vâna animalele
pădurii și le devora crude. Chiar și Dionis lua câteodată înfățișarea unui animal, de cele
mai multe ori cea a unui țap sau a unui taur. Eliade îl identifică de aceea pe zeu cu
"Străinul din noi înșine, temutele forțe antisociale pe care le dezlănțuie patima divină"[1].

Cultul era originar probabil din Tracia sau din Lydia, dar se răspândise în întreaga lume
veche (vezi și originile tracice ale orfismului). Zeul cu numele frigian de Sabazios, dat de
greci fiului zeiței trace Bendis, era venerat la traci ca "Eliberatorul" de anotimpul rece.
Cu armatele lui Alexandru Macedon cultul acestui zeu a ajuns și în India. Numele de
Bacchus, sub care era cunoscut la romani, este de origine lydiană. Romanii l-au numit pe
Dionis însă și Liber, probabil în conformitate cu originea sa tracică. Ca eliberator al
vieții odată cu venirea primăverii, Dionis era sărbătorit alături de Demetra în misterele
din Eleusis, ceea ce a dus în epoca romană la comemorarea nunții lui Liber cu Libera,
aceasta fiind reprezentată de Persefona, cea eliberată primăvara din lumea umbrelor.

Atât educația acordată de nimfele din Nisa cât și miturile regilor Lycurgus și Pentheus
denotă originea străină a zeului. Serbările date în cinstea lui (dionysia sau bacchanalia)
erau foarte populare. În luna februarie se sărbătoreau în Atena Anthesteriile, care durau
trei zile și marcau atăt fermentarea vinului nou căt și deschiderea sezonului de navigație.
Într-o "Nuntă Sfântă" ("Hieros Gamos"), soția lui arhon basileus se dăruia zeului, care
era sărbătorit ca Anthios (Zeul Florilor). Anthesteriile se țineau cu ocazia întoarcerii
zeului din Infern și aveau funcția de a alunga spiritele morților din cetate. Leneele din
decembrie și ianuarie erau caracterizate de reprezentații teatrale de tip cultic, asemenea
micilor și marilor Dionisii, care erau influențate probabil de orfism. Atunci zeul era
sărbătorit sub numele de Bromius (Asurzitorul) în cântece și dansuri, adesea cu caracter
orgiastic. Din obiceiurile de deghizare și de recitare a ditirambilor a luat ființă tragedia,
din procesiunile cu simboluri falice, care celebrau fertilitatea, comedia greacă. Sanctuarul
templului de la Delphi era consacrat în timpul iernii lui Dionis și doar vara lui Apollo.
Misterele zeului, inițiate de orfici, s-au celebrat în Italia până târziu în epoca imperială.

Tragedia este o formă de dramă caracterizată de seriozitate și demnitate, care de obicei


implică un conflict între un personaj și o putere superioară, ca de exemplu legea, zeii,
soarta sau societatea. Originile ei sunt obscure dar cu siguranță că este un produs al
bogatelor tradiții poetice si religioase al vechii Grecii. Mai precis, originile sale pot fi
regăsite in ditirambi, cânturile și dansurile care îl celebrau pe zeul grec Dionisos, mai
târziu preluat de romani ca Bachus. Se crede că spectacolele acestea extatice și legate de
băutură au fost create de satiri, ființe pe jumătate țapi care îl înconjurau pe Dionisos la
petreceri. De asemenea, o altă origine a termenului este legată de cuvintele grecești
tragos semnificând ‘țap’ și aeidein- ‘a cânta’, combinate dând ‘cântece ale țapilor’, din
care a rezultat ‘tragedie’.
Potrivit textelor orfice Dionysos Zagreus, fiul lui Zeus și al Persefonei-Demetra, a fost
ucis și mâncat de către titani. Doar inima i-a fost salvată de către Atena. Cu ajutorul ei,
Zeus l-a zămislit din nou pe zeu, cu Semele, sub avatarul de Dionysos Lyseus (sau
Lyaeus), zeul vinului și al orgiilor

Dionisos este unul dintre cei mai importanti zei ai grecilor, fiind zeul vegetetiei, al
vinului si al extazului, dezlantuind deliruri si refulari, orgii si visari mistice ce provoaca
tulburari in lumea buna.

Legendele despre viata si despre aparitia lui Dionisos sunt unele dintre cele mai
spectaculoase si mai captivante. Se spune ca Dionisos este zeul care s-a nascut de doua
ori, fiind un zeu mort si inviat. Initial, acesta a fost nascut din coapsa lui Zeus, iar apoi a
fost crescut de Atamas si de Ino. Zeus l-a transformat intr-o caprita pentru a putea scapa
copilul de razbunarea mamei sale vitrege, Hera. Insa acesta este prins pana la urma de
titani. Acestia il fura, il taie in bucati pe care le arunca intr-un cazan, le fierb si apoi le
frig. Insa Atena, sora sa vitrega, salveaza inim
a micutului, iar Zeus da lui Apolo membrele copilului, care le ingroapa in
Parnas. Zeita Reea reasambleaza bucatile risipite si-i reda zeului viata.

Alte legende afirma ca Dionisos este fiul lui Zeus si al Semelei. Dionisos este reprezentat
ca un tanar cu pletele albastrui care-i flututa in jurul capului si pe umerii puternici poarta
o mantie intunecata. Calatoreste intr-un car tras de pantere si ornat cu iedera si cu vita de
vie. Zeu marginal, tulbura totul in drumul lui si isi bate joc de legi si de obiceiuri. Iubeste
mastile si deghizarile, dansurile libertine si locurile salbatice. Este mereu beat si nu are
salas, ratacind prin grote si favorizand vegeteatia luxurianta si desfraul omenesc. Este
zeul lipsei de masura si al nebuniilor.
Zeu straniu, nu este bine venit. Este un zeu care nu este slavit de oameni, acestia
reprimandu-l. Cultul sau este respins, inchis in ghetouri si chiar reprimat. Singurii care se
inchina lui Dionisos sunt petrecaretii, cei care au o viata dominata de betie si de desfrau.
El trebuie sa seduca, sa cucereasca un imperiu, iar pentru aceasta isi foloseste toata
viclenia si tot talentul, imbinand extravagante si mistere. Mii de mijloace ii sunt la
indemana pentru a impinge exaltarea la paroxism si a zdruncina barierele dintre zei si
oameni.

Dionisos este cel care a descoperit vita de vie si vinul. De aceea este considerat zeul
betiei. Domina tinutul Beotiei, tinut in care introduce sarbatorile numite Bacanale.
Acestea sunt renumitele festivitati in care toata populatia din acest tinut se lasa prada
delirului, betiei si orgiilor. Acesta contrasteaza prin excelenta cu fratele sau – Apolo.
Apolo este inalt, atletic si frumos, reprezentand calmul, mandria, demnitatea, distantarea
de lucrurile lumesti si efemere, lumina, gloria. Pe de alta parte, Dionisos este vanjos si
gras, iubeste viata si placerile pe care aceasta le poate oferi, reprezinta nebunia, desfraul,
noaptea, locurile intunecate. Chiar acest izbitor contrast reflecta cele doua aspecte ale
omului, cele doua laturi ale sale- una rea si una buna. Dionisos, la fel ca si Apolo, este
necesar acestei lumi pentru pastrarea echilibrului necesar dintre Rau si Bine.