EDUCAŢIE MUZICALĂ

Clasele V-IX
Autori: dr. Eugen Coroi, dr. Alexandru Borş

CUPRINS

1. Curriculumul educaţiei muzicale: cadru conceptual

1.1. Definirea curriculumului
1.2. Cadrul conceptual al disciplinei
1.3. Tipologia şi clasificarea obiectivelor educaţiei muzicale
2. Structura şi conţinutul curricular
2.1. Structura curriculumului
2.2. Conţinuturi curriculare pe clase (V—IX)
3. Repere ale metodologiei implementării curriculumului gimnazial la educaţia muzicală
4. Curriculumul şi proiectarea didactică
4.1. Variantă orientativă de proiectare tematică
4.2. Proiect didactic (orientativ)
Bibliografie

1. CURRICULUMUL EDUCAŢIEI MUZICALE: CADRU CONCEPTUAL

1.1. Definirea curriculumului

Termenul curriculum reprezintă un concept-cheie, care include în sine tot (sau aproape tot)
ce ţine de “...procesul devenirii umane prin intermediul învăţării” (Al. Crişan).
Curriculumul educaţiei muzicale include următoarele componente:
• cadrul conceptual al disciplinei;
• obiectivele generale;
• obiectivele de referinţă;
• conţinuturile;
• sugestii metodologice de predare-învăţare;
• sugestii de evaluare a randamentului şcolar.
1.2. Cadrul conceptual al: disciplinei
Scopul general al disciplinei Educaţie muzicală este realizarea educaţiei artistice ca parte
componentă a culturii spirituale. Noţiunea de educaţie artistică este interpretată ca proces individual
continuu de autodesăvîrşire spirituală a personalităţii prin multiplele forme de contact cu artele
frumoase.
Repere conceptuale
* Educarea omului şi nu a muzicianului – aceasta este orientarea dominantă a disciplinei
Educaţie muzicală. Dezideratul prioritar al obiectului îl constituie educaţia prin şi pentru muzică.
* Procesul de constituire a culturii muzicale trebuie să se bazeze, în primul rînd, pe valorile
culturii muzicale naţionale. Numai în condiţiile cînd copilul va cunoaşte, va înţelege şi va îndrăgi
muzica, tradiţiile poporului său, el va înţelege şi va aprecia la justa valoare cultura muzicală
universală.
* Procesul de realizare a obiectivelor şi a conţinutului educaţiei muzicale în învăţămîntul
gimnazial se va efectua valorificînd următoarele aspecte: informativ-teoretic şi formativ-
aplicativ.
Aspectul informativ-teoretic vizează acumularea de cunoştinţe, formarea priceperilor şi a
deprinderilor reproductiv-informative.
În urma contactului cu creaţia muzicală şi prin exerciţii se formează reprezentări, judecăţi,
capacităţi de interpretare artistică; se discern criterii de apreciere valorică, se formează cultura
teoretică, capacitatea de a utiliza limbajul specific şi a descifra mesajul artistic.
Aspectul formativ-aplicativ presupune o atitudine adecvată faţă de valorile artistico-
estetice şi contribuie atît la formarea idealului estetic, la altoirea sensibilităţii, capacităţii de a trăi
emoţii estetice, de a percepe frumosul în opera de artă, cît şi la stimularea tendinţei de a crea noi
valori.
* Obiectivele şi conţinutul educaţiei muzicale sînt concepute în corelaţie directă cu alte
genuri de artă prin limbajul specific, în interacţiune de stiluri şi epoci în diverse genuri ale artei.
* Atît prin specificul şi conţinutul său, cît şi prin posibilităţile sale formative, muzica, de
rînd cu alte genuri de artă, trebuie să solicite nu numai fondul intelectual al elevului ci, mai ales, cel
afectiv şi moral, contribuind la dezvoltarea armonioasă a personalităţii elevului, apt pentru
perceperea valorilor spirituale.
1.3. Tipologia şi clasificarea obiectivelor educaţiei muzicale
Obiectivele generale, obiectivele de referinţă şi obiectivele operaţionale ale educaţiei
muzicale derivă din scopul maior al disciplinei: formarea culturii muzicale, parte componentă a
culturii spirituale.
Obiectivele generale ale educaţiei muzicale rezultă din obiectivele generale ale ariei
curriculare Educaţie artistică şi indică principalele categorii de cunoştinţe, competenţe, atitudini
necesare în pregătirea individului pentru comunicarea artistică.
Obiectivele de referinţă sînt elaborate în baza obiectivelor generale ale disciplinei şi
reprezintă etape concrete şi succesive în atingerea rezultatelor preconizate, la nivel de cunoştinţe,
competenţe, atitudini.
Ultimul nivel în ierarhia obiectelor îl reprezintă Obiectivele operaţionale. În cadrul lor sînt
specificate clar performanţele care urmează de atins. Formularea obiectivelor operaţionale este
făcută de către profesorul de educaţie muzicală şi vizează unităţi sau blocuri de unităţi ale
conţinutului, abordate la nivelul unei lecţii sau al unui sistem de lecţii.
În continuare propunem un exemplu de eşalonare a obiectivelor pe verticală:
 2. STRUCTURA ŞI CONŢINUTUL CURRICULAR
2.1. Structura curriculumului
Conţinuturile educaţiei muzicale contribuie la realizarea obiectivelor-cadru şi de referinţă
ale curriculumului şcolar.
Structural, conţinutul educaţiei muzicale a fost elaborat în baza aplicării principiului tematic
– mijloc de dirijare consecventă a ;procesului de educaţie muzicală pe parcursul studierii artei
muzicale în şcoală.
Conţinutul temelor generale constituie legităţi fundamentale ale artei muzicale, se realizează
treptat, pe parcursul a mai multor ore de educaţie muzicală. Numărul de ore, pentru fiecare temă, în
curriculum nu este strict limitat. Astfel, profesorul, în funcţie de clasa concretă, va mări ori micşora
numărul de ore pentru fiecare temă, respectînd succesiunea temelor, ele alcătuind o “scară”, ce va
permite copiilor să pătrundă pas cu pas în marele miracol al muzicii.
Un component de bază al conţinuturilor îl constituie repertoriul muzical. Muzica propusă
pentru audiţie şi interpretare devine un mijloc important de comunicare artistică, de înţelegere a
limbajului ei specific, de realizare a obiectivelor preconizate.
Repertoriul muzical propus în curriculum este orientativ, profesorul este liber să includă în
conţinutul orelor de educaţie muzicală creaţii selectate după principiile:
• valorii artistice;
• accesibilităţii (perceptive şi interpretative);
• valorii pedagogice.
2.2. Conţinuturi curriculare pe clase (V—IX)
CLASA A V-A

Obiectivul major, urmărit prin abordarea acestor teme, îl va ajuta pe elev să sesizeze şi să
determine multitudinea de interferenţe dintre genurile de artă, să înţeleagă importanţa interacţiunii
imaginilor muzicale, poetice şi plastice, care se completează şi se îmbogăţesc reciproc, alcătuind o
unitate sintetică – imaginea artistică.
Muzica programatică şi fără program
Pedagogul îi va ajuta pe elevi, prin receptare şi meditaţie, să pătrundă în esenţa noţiunilor de
muzică programatică şi muzică pură, accentuînd apartenenţa la muzica programatică a creaţiilor
muzicale, care au program literar. în această categorie se include şi muzica simfonică ori
instrumentală, al cărei conţinut expresiv este asociat, prin intenţia declarată a autorului eu o sursă
concretă de inspiraţie: fapt de viaţă, eveniment istoric, motiv literar etc.
Programul lucrărilor muzicale instrumentale înlesneşte înţelegerea conţinutului lor specific,
dezvăluind ceea ce muzica nu poate reda prin limbajul său de exprimare.
Este important ca elevii să înţeleagă că programul lucrării muzicale instrumentale este o
“punte” între intenţia compozitorului şi fondul perceptiv al ascultătorului, o “poartă” prin care se
pătrunde în muzică. “Identificarea” programului nu constituie şi recepţionarea semnalului emis de
opera muzicală, a cărei succesiune de imagini se constituie într-un sistem propriu, intraductibil în
cuvinte” (Dicţionar de termeni muzicali. Bucureşti, 1978).
Pedagogul va menţiona că în muzică există mai multe căi de reprezentare, cele mai des
practicate fiind: a) imitări prin sunete; b) reprezentarea unor forme în mişcare (viteza, accelerarea,
încetinirea, mişcarea uniformă, întreruperea mişcării) sau momente ale dinamicii unui proces (forţă,
slăbiciune, întărire etc.).
 Noţiunea muzică neprogramatică, sau muzica pură se va explica prin audierea mostrelor de
muzică pură (“Balada pentru vioară şi pian” de C. Porumbescu, “Mica serenadă nocturnă” de W.
Mozart etc.), comparîndu-le cu creaţii de muzică programatică.
Simbioza muzicii cu literatura
Desfăşurînd conţinutul temei, profesorul va aplica experienţa muzicală auditivă, ce
contribuie la înţelegerea unităţii acestor genuri de artă, relevînd mijloacele limbajului de exprimare.
Prin exemplele muzicale audiate şi interpretate elevii vor descoperi formele de realizare a
simbiozei dintre muzică şi literatură (de la genul de cîntec pînă la formele complexe vocal –
dramatice (opereta – opera).
Muzica şi Artele plastice
Asimilarea conţinutului temei concrete solicită aplicarea experienţei şi cunoştinţelor
acumulate anterior la orele de artă plastică şi educaţie muzicală. Aceste genuri de artă, existînd şi
dezvoltîndu-se paralel, preiau reciproc elemente de subiecte şi termeni comuni (compoziţie, formă,
culoare, expresie, stil ritm etc.).
Elevii vor compara creaţii muzicale şi plastice, ce au la bază acelaşi subiect: tablou din
natură, fenomene sociale, portrete din viaţă etc., analizînd aspectul emotiv şi mijloacele lor
specifice de exprimare.
Interacţiunea acestor genuri se va demonstra prin exemple (“Tablouri dintr-o expoziţie” de
M. Musorgski, “Picturi de Grigorescu” de I. Hartulary – Darclee etc.). Copiii trebuie să dispună de
auz şi viziune interioară (capacitatea de a auzi în gînd ceea ce în realitate în momentul dat nu sună
şi de a-şi imagina ceea ce în momentul dat nu există).
Dezvoltarea acestor capacităţi constituie reperele imaginaţiei creative.
Muzica şi dansul
Sincretismul dans-muzică poartă un caracter absolut. Nu poate exista dans neînsoţit de
muzică. Există muzică cu caracter dansant, care poate fi ascultată fără a executa mişcări ce ar ajuta
la înţelegerea limbajului muzical.
Prin exemplele muzicale audiate şi interpretate, elevii vor descoperi diferite trepte de
corelaţie dintre dans şi muzică, pornind de la forma cea mai rudimentară, de la dansurile, a căror
muzică susţine ritmul mişcărilor. La această etapă se studiază muzica dansurilor de ritual, de
societate, stabilind caracterul şi specificul fiecăruia.
O etapă mai înaltă a corelaţiei muzică-dans o reprezintă muzica cu caracter de dans exprimat
prin mijloace specifice. Această muzică păstrează doar for-mula ritmică de origine a dansului. Se va
medita asupra creaţiilor componistice ce au la bază dansurile populare şi de societate.
Sincretismul muzicii şi dansului culminează în balet – gen de artă muzical-dramatică,
constituit din sinteza artistică a muzicii orchestrale, dansului, mişcării plastice şi a mimicii.
CLASA A VI-A

Apelînd la experienţa şi cunoştinţele muzicale acumulate în clasele precedente, pedagogul îi

va ajuta pe elevi la înţelegerea uneia din funcţiile principale ale muzicii – reflectarea prin mijloacele
sale artistice a vieţii înconjurătoare.
Muzica şi istoria
Conţinutul temei se va dezvălui pornind de la familiarizarea elevilor cu creaţii muzicale ce
au anticipat mari evenimente istorice (“Hora unirii” de A. Flechtenmacher, “Nabuco” de D. Verdie
etc.).
Vor fi prezentate şi analizate opere, generate de evenimentele istorice (“Studiul
revoluţionar” de Fr. Chopin, simfonia nr.7 de Şostacovici etc.). Se va constata şi faptul că în
muzică, paralel cu evenimentele istorice, au fost reflectate şi figuri proeminente ale istoriei
naţionale şi universale (“Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazu” din colecţia lui G. Musicescu,
uvertura “Coriolan” de Beethoven, uvertura “Ştefan cel Mare” de I. Mureşeanu, opera “Alexandru
Lăpuşneanu” de G. Mustea, opera “Cneazul Igor” de A. Borodin etc.). Muzica redă nu numai
faptele personajelor istorice, ci şi trăirile şi frămîntările lor sufleteşti.
Este important să se înţeleagă că muzica reflectă şi mari evenimente culturale (“Bardul din
Mirceşti” de E Mezzeti, “Limba noastră” de A. Mateevici şi A. Cristea etc.).
Muzica şi natura
Însuşirea conţinutului acestei teme se axează pe “imaginea muzicală a naturii şi mijloacele
ei de realizare”. “Imaginile” naturii sînt prezentate în creaţia muzicală din toate timpurile, de toate
genurile şi speciile: în folclorul muzical (doine, balade, cîntece, piese instrumentale), în creaţii
ample (opera, oratoriul, simfonia), în miniaturi vocale şi instrumentale (cîntece, romanţe, creaţii
instrumentale lirice).
Din punct de vedere al intenţiei artistice, al genului, stilului şi epocii, natura în muzică este
prezentată în măsură inegală la diferiţi compozitori. La predarea temei, se va ţine cont de
modalităţile generale de reflectare a naturii în muzică.
Există muzică ce nu urmăreşte în mod special scopul de a trata tema naturii. Între muzica ce
reflectă nemijlocit imaginile naturii şi muzica ce nu urmăreşte în mod special asemenea scop nu
există o delimitare strictă. Avînd un caracter autogeneralizator, creaţia muzicală cu asemenea
conţinut reflectă în ansamblu realitatea (natura) şi viaţa spirituală a omului.
Creaţia muzicală cu conţinut generalizator-liric exprimă cele mai sensibile stări psihologice,
cele mai profunde trăiri ale fiinţei umane. Trăirile exprimate în muzica cu conţinut generalizator-
liric evoluează în calitate de indicator al faptului că natura apare în rolul sursei de inspiraţie
artistică, cu toate că nu se recurge la procedee de descriere muzicală directă (E I. Ceaikovski, E.
Grieg, C. Debussi etc.).
Reflectarea imaginilor naturii este caracteristică pentru creaţia muzicală, ce oglindeşte viaţa
rurală (genurile: idilic, de pastorală la J. Lulli, L. Daquin, J. Rameau etc.), prin imagini în majoritate
personificate.
Imaginile muzicale ale naturii sînt realizate şi prin reflectarea artistică a celor mai generale
însuşiri şi manifestări ale ei (cele patru stihii ale naturii), exprimînd relaţiile strînse dintre om şi
natură.
Elevii vor lua cunoştinţă de mijloacele şi procedeele de redare a conţinutului imaginilor
muzicale ale naturii: imitaţii directe şi indirecte, reproduceri şi descrieri muzicale, asociaţii
muzicale spaţiale, de lumină şi culoare, statice, asociaţii stabilite prin analogii emoţionale. Imaginile
muzicale ale naturii reprezintă unitatea dintre expresivitatea emoţională şi reprezentările asociative.
La tratarea temei se vor forma reprezentări generale despre particularităţile reflectării
imaginilor naturii în muzică şi alte genuri ale artei. Aplicînd metoda comparării, se va ajunge la
înţelegerea că “pictura reprezintă nemijlocit imaginea şi gîndul, conform cărora se creează mai apoi
dispoziţia. Poezia este mai întîi gînd, după care urmează crearea imaginii şi a dispoziţiei. Muzica
nemijlocit exprimă dispoziţia, conform căreia trebuie creat gîndul şi imaginea, iar deseori – numai
imaginea” (N..A. Rimski-Korsakov).
La predarea temei vor fi valorificate valenţele educative ale muzicii prin reflectarea naturii,
contribuind la formarea atitudinii estetice şi morale faţă de natură. în acest scop permanent se va
urmări realizarea legăturii conţinutului muzical cu realitatea (natura) apropiata simţirii elevilor.
În baza materialului pentru interpretare şi audiţie se va continua predarea şi învăţarea
noţiunilor, formarea priceperilor şi deprinderilor de scris-citit muzical.
CLASA A VII-A

Realizarea conţinutului curricular în această clasă va contribui la: perceperea şi înţelegerea

imaginii muzicale şi specificul acesteia; parcurgerea procesului desfăşurării dramaturgiei muzicale
prin dezvoltarea motivată, dramaturgia intonaţională, contrastul derivat, contrapunerea.
Imaginea muzicală
 Studierea temei se va sprijini pe cunoaşterea altor teme ale programei (“Posibilităţile
expresive şi descriptive ale muzicii”, “Limbajul muzical”, “Dezvoltarea muzicală” etc.)
Elevii vor însuşi că imaginea muzicală este o formă specifică, irepetabilă de redare a
fenomenelor realităţii şi vieţii omului, formă determinată de specificul limbajului muzical. Imaginea
muzicală este o expresie sonoră a vieţii, dar nu în stare “brută”, ci la nivel de intonaţie ca tensiune
emoţională, semnificativă.
La baza imaginii muzicale stă sunetul. Imaginea muzicală este o povestire (o idee), redată
prin sunete, aranjate după anumite legi. în funcţie de felul cum sînt aranjate sunetele, căpătăm o
consonare (o expresie muzicală), o idee muzicală sau un conţinut (mesaj) muzical. Sunet lîngă sunet
formează un motiv de un anumit ritm, viteză de mişcare, adică tempou; de anumită intensitate, tărie,
adică dinamica sonoră; de anumită culoare, adică timbru; de anumită înălţime, adică registru ş. a. m.
d. Aceste elemente ale limbajului muzical zidesc lucrarea, imaginea ei artistică.
Profesorul, prin exemple concrete, va demonstra elevilor specificul imaginii muzicale, adică
al conţinutului în muzică, deosebirea de imaginea artistică din alte genuri de artă. La baza
conţinutului muzicii stă realitatea din jur, care nu este redată în mod direct, “naturalist”, ci trecută
de compozitor printr-o modelare specifică. în muzică conţinutul îl alcătuiesc nu atît evenimentele,
obiectele din jur, cît atitudinea emoţională a autorului faţă de ele. Compozitorul nu descrie (nici nu
poate reda, descrie) un răsărit de soare sau portretul (fotografia) unei persoane, ci starea sufletească,
dispoziţia, trăirile interne, la contactul cu acest răsărit de soare sau cu persoana.
Elevii vor însuşi că imaginea artistică în muzică este de natură expresivă, redă lumea
internă, starea sufletească a omului. Spectrul de stări şi trăiri sufleteşti pe care le poate exprima
muzica este nelimitat. Muzica poate reda şi trezi dispoziţii “de la plus infinitul bucuriei la minus
infinitul tristeţii”, cum spunea Hegel.
Dramaturgia muzicală
Tema Dramaturgia muzicală va fi o continuare a temei Imaginea muzicală, deoarece
imaginea muzicală nu poate fi tratată în afara specificului imaginii muzicale (ca proces, ce decurge
în timp).
Categoria dramaturgie muzicală fiind atribuită, de obicei, lucrărilor, muzical-dramatice
ample, de acţiune scenică (operă, balet, operetă), este caracteristică tuturor genurilor muzicale (de la
simfonie pînă la miniatura instrumentală). Dramaturgia muzicală trebuie înţeleasă (şi studiată cu
elevii) sub două aspecte: a) ca element extramuzical, influenţat de arta teatrală, sub formă de
construcţie, de orînduire “regizorală” a evenimentelor acţiunii scenice şi aplicabil la spectacolul
muzical-scenic propriu-zis; b) ca dinamica internă de desfăşurare a discursului sonor, ce alcătuieşte
piesa muzicală (cu creşteri şi descreşteri, cu acumulări şi destinderi, cu culminaţii şi reveniri etc.).
Aspectul “teatral” al noţiunii dramaturgie muzicală se va explica, făcînd referiri la
specificul, construcţia, forma, structura dramei literare, romanului, povestirii etc. (prezenţa cîtorva
forţe, a tezei şi antitezei, conflictului, luptei şi deznodămîntului etc.). în drama muzicală scenică
muzica, prin particularităţile sale de compoziţie, aduce anumite nuanţe specifice şi în compoziţia
spectacolului.
Aspectul “muzical” al dramaturgiei va fi înţeles mai bine în baza exemplelor de sonată
clasică, prin urmărirea fazelor desfăşurării imaginii muzicale: expoziţia, dezvoltarea, repriza, coda.
Pe parcursul trimestrelor II şi III, elevii, audiind şi interpretînd creaţii muzicale din tezaurul
muzical naţional şi universal, vor urmări procesul desfăşurării dramaturgiei muzicale prin
dramaturgia intonaţională, dezvoltarea motivică, contrastul derivat (dezvăluie diferite calităţi ale
imaginii), contrapunere (diversitatea se obţine prin compararea diferitelor imagini artistice).
CLASA A VIII-A
 Muzica academică şi muzica de divertisment
Avînd în vedere experienţa muzicală acumulată şi cunoaşterea unor criterii, norme de
evaluare estetică a fenomenelor muzicale, tema în cauză vine să contribuie la conturarea trăsăturilor
generale şi specifice conform cărora se va determina apartenenţa creaţiilor muzicale la unul din
aceste domenii. Prin cunoaşterea cu trăsăturile muzicii academice şi ale muzicii de divertisment se
va opta pentru cultivarea unui adevărat gust muzical-estetic pentru dezvoltarea capacităţii de a
deosebi valorile muzicale autentice de fenomenele distractive uşoare, superficiale.
Se va explica semnificaţia termenilor, se va argumenta utilizarea lor.
Muzica academică cuprinde creaţiile cu conţinut şi caracter deosebit, so-lemn, care necesită
un anumit efort de participare al ascultătorului şi o pregătire specială.
Termenul muzica de divertisment (fr. divertisment – distracţie, amuzament, voie bună) se
referă la compoziţiile muzicale şi vocale cu caracter distractiv. Este cunoscut din sec. XVIII, fiind
supus modificărilor de conţinut şi formă în funcţie de cerinţele timpurilor. În sec. XVIII
divertismentele erau considerate creaţii pentru ansamblu sau orchestră de cameră (I. Hagdn, W.
Mozart etc.). În sec. XIX îşi pierde accepţia anterioară, transformîndu-se într-un gen potpuriului.
Renaşte în sec. XX, lărgindu-şi sfera prin creaţii speciale pînă la cîntece şi melodii de muzică
uşoară contemporană.
Termenul muzică de divertisment se referă şi la suita de balet (“Carmen-suită” de R.
Şcedrin); la suplimentele din balet, comedii, tragediile lirice, operele comice, interpretate între
părţile spectacolului sau la finele lui, neavînd vreo legătură cu subiectul de bază al acestuia; la
prelucrările cîntecelor şi melodiilor populare.
Punînd în discuţie muzica de divertisment, va apărea problema cu privire la rolul şi locul
muzicii cu caracter distractiv în viaţa contemporană. în soluţionarea ei se va ţine cont de faptul că în
perioada adolescenţei sporeşte volumul impresiilor muzicale acumulate în afara lecţiilor şi şcolii,
impresii cauzate cu preponderenţă de influenţa exercitată de fondul muzical cotidian, în care tot mai
mult domină muzica uşoară, pur distractivă. Elevii trebuie ajutaţi să se orienteze just în multitudinea
fenomenelor de prost gust, facile, sterile de kitsch etc.
Trăsăturile generale distinctive ale muzicii academice şi de divertisment nu pot fi strict
delimitate. Termenul muzică de divertisment are două semnificaţii generale: a) muzica uşoară,
accesibilă percepţiei; b) muzica uşoară de importanţă, dat fiind faptul că multe din creaţiile
muzicale profunde prin conţinut se dovedesc a fi reacţii uşoare, accesibile percepţiei. întru evitarea
unor eventuale confuzii se va opta pentru înţelegerea că muzica de divertisment trebuie să vină în
corespundere :u aceleaşi cerinţe de ordin estetic, pe care le satisface muzica academică.
O altă problemă importantă este cea a interrelaţionării muzicii academice şi muzicii de
divertisment. Pentru soluţionarea ei vor trebui dezvoltate următoarele teze:
1. Episoade, fragmente de divertisment nu numai că pot pătrunde ci şi îşi găsesc locul în
creaţii academice ample, contribuind la dezvoltarea conţinutului lor general dramatic, tragic. Iar în
creaţii cu caracter general de divertisment se întîlnesc episoade cu conţinut academic. Aceste
fenomene apar mai clar în operă şi operetă: în operă muzica cu caracter distractiv interpătrunde
muzica academică, fiind subordonată conţinutului general; în operetă muzica cu caracter academic
îşi găseşte locul în muzica de divertisment, fiind subordonată conţinutului ei general distractiv. Prin
urmare, unele creaţii, fragmente pot fi calificate şi ca muzică academică, şi ca muzică de
divertisment.
2. Din compoziţiile muzicale de gen (academic sau de divertisment) pot lua naştere creaţii
cu trăsăturile celui de-al doilea. De exemplu: muzica dansurilor din Baletul “Prometeu” a servit
pentru L. V. Beethoven drept material al “Variaţiunilor pentru pian”, iar mai tîrziu – al finalului
simfoniei “Eroica”; R. Şcedrin, în baza muzicii lui J. Bizet, a creat baletul “Carmen-suita”.
3. Muzica academieă şi muzica de divertisment pot “coexista” în una şi aceeaşi creaţie
integrală. Exemplu: “Galopul” – un dans obişnuit de salon; “Valsul” – unul din cele mai dramatice
fragmente ale muzicii lui A. Haceaturean la drama “Mascarad”.
4. Muzica uşoară, accesibilă percepţiei, cuprinde creaţii aparţinînd celor mai diverse genuri:
de la un simplu cîntec de estradă pînă la simfoniile lui Haydn şi Mozart. Muzica uşoară, prin
conţinut, de asemenea cuprinde creaţii diverse ca gen, referindu-se în multiple cazuri la acel
simfonic. Trăsătura de bază a muzicii uşoare, prin conţinut, este caracterul ei distractiv. Prin
urmare, aprecierile date muzicii academice şi muzicii de divertisment vor fi nu de natură formală, ci
de conţinut.
Valori perene ale muzicii naţionale
De-a lungul istoriei sale poporul nostru şi-a făurit patrimoniul său cultural, ajungînd la
stadiul de a-1 reprezenta în conceptul universal. Aceste valori perene ale muzicii noastre aparţin atît
spiritualităţii populare, cît şi muzicii academice.
Realizarea acestei terne se va efectua anume în baza acestei idei. Astfel, pe parcursul orelor
de educaţie muzicală, elevii vor fi familiarizaţi cu cele mai reprezentative mostre din tezaurul
muzicii naţionale (folclorul muzical şi muzica literară, care prin valoarea lor s-au înscris în muzica
universală).