Sunteți pe pagina 1din 11

România

Serviciul Român de Informaţii


Academia Naţională de Informaţii
„Mihai Viteazul”
M6/Slt. Gheţa Ciprian

Curtea de Conturi a Uniunii Europene

1
2010

CUPRINS

Cuprins………………………………………………………………………………….2

Istoric asupra instituţiei…………………………………………………………………3

Organizarea activităţii Curţii Europene de Conturi…………………………………….5

Membrii Curţii Europene de Conturi…………………………………………...……….7

Activitatea de control a Curţii Europene de Conturi……………………………………8

Bibliografie……………………………………………………………………………..11

2
1. Istoric asupra instituţiei

Efectele destabilizatoare a două războaie sângeroase şi slăbirea poziţiei Europei în


lume au dus la conştientizarea, pe scară tot mai largă, a faptului că numai pacea şi
acţiunea concentrată pot transpune în realitate visul unei Europe puternice şi unite.
Încă din 1620, ducele de Sully concepe “un corp politic format din toate statele
Europei, care să poată asigura pacea veşnică şi schimburi comerciale neîntrerupte între
membrii săi”.
În secolul al XIX-lea, Victor Hugo scria că “va veni o vreme când cele două mari
grupări, Statele Unite ale Americii şi Statele Unite ale Europei, vor fi strâns legate prin
comerţ şi industrie”. Cu toate acestea, ideea de Europă Unită s-a concretizat abia dupa cel
de-al doilea război mondial.
Primii paşi s-au făcut in 1946-1957 prin constituirea OECE, CECO, EURATOM
şi CEE. Apoi până în 1973 “Europa celor şase” (Belgia, Franţa, Germania, Italia,
Luxemburg şi Olanda) devine “Europa celor nouă” prin aderarea în acel an a Marii
Britanii, Irlandei şi Danemarcei. Un nou impuls se resimte în anii 1947-1985. Aderă în
această perioadă Grecia, Spania şi Portugalia, iar în februarie se semnează Actul Unic
European, care adaugă cooperarea politică celei economice şi fixează data de 1 ianuarie
1993 pentru realizarea Pieţei Unice. În perioada 1986-1995 uniunea se extinde ajungând
de la “Europa celor doisprezece” la “Europa celor cincisprezece” prin aderarea Austriei,
Finlandei şi Suediei şi prin semnarea Tratatului de la Amsterdam, se lansează moneda
unica europeană, se proclamă Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi intră
în vigoare Tratatul de la Nisa.
Uniunea Europeana se distinge faţă de alte organizaţii internaţionale prin modelul
său de integrare care se situează dincolo de cooperarea tradiţională între state: statele
membre ale Uniunii au transferat o parte din competenţele lor la nivel comunitar.
Pe lângă puterile naţionale, regionale şi locale, există şi o putere europeană, având
la bază instituţii democratice şi independente, mandatate să intervină în domeniile în care
acţiunea comună este considerată mai eficientă decât acţiunea separată a statelor membre
conform principiului subsidiarităţii ce are menirea de a asigura luarea deciziilor cât mai
aproape de cetăţean.
Uniunea Europeana are propriile instituţii si instanţe comunitare: Parlamentul
European, Consiliul European, Comisia Europeana, Curtea de Justiţie, Tribunalul de
prima instanţa, Curtea Europeana de Conturi, Comitetul Economic si Social, Comitetul
Regiunilor, Banca de investiţii, Banca Central Europeana, Fondul European de Investitii,
Mediatorul European.
Instituţia ce se ocupă cu verificarea şi regularitatea veniturilor şi cheltuielilor şi
care certifică o bună gestiune financiară este Curtea Europeană de Conturi.
Sistemul finanţărilor Comunităţii prin resursele proprii a necesitat organizarea
unui control financiar extern mai stabil decât era organizat în CECO şi în CEE şi
EURATOM şi menţinut cu modificările prin tratatul de fuziune din 1965.
Crearea Curţii Europene de Conturi s-a înscris în logica consolidării finanţării
Comunităţii prin resursele proprii şi în aceea a responsabilităţii Parlamentului European
de a acorda descărcare Comisiei pentru execuţia bugetului.

3
Comunitatea Europeană nu dispunea de o Curte de Conturi înainte de 1977. Acest
organ creat prin tratatul de la Bruxelles din 22 iulie 1975 şi intrat în vigoare in iulie 1977,
a urmat vechilor organe de control extern a Comunităţii şi în particular Comisiei de
control a Comunităţii Economice care a fost instituită prin Tratatul de la Roma.
Importanţa atribuită Curţii Europene de Conturi se reflectă în decizia intervenită
chiar la Maastricht, de a ridica Curtea Europeană de Conturi la rang de instituţie. Cerută
cu insistenţă chiar de Curtea însăşi, încă din noiembrie 1990 această decizie da mai multă
greutate luărilor de poziţie, permiţând astfel ameliorarea gestiunii financiare a comunităţii
Europene.
Dotată cu personalitate morală şi autonomie financiară, Curtea Europeană de
Conturi a Comunităţii Europene, cu sediul la Luxemburg, nu este un organ de jurisdicţie
în ciuda numelui său: statutul său este comparabil din acest punct de vedere cu cel al
Curţii de Conturi germane, care nu are nici o putere de sancţiune.
Această misiune formulată în termeni generali nu conferă Curţii Europene de
Conturi putere de jurisdicţie asupra conturilor. Rolul său este de a informa instituţiile
europene asupra legalităţii şi regularităţii operaţiilor realizate pentru o bună gestiune
financiară a Comunităţii1. Curtea Europeana de Conturi controlează execuţia bugetului şi
asistă Parlamentul şi Consiliul.
Din punct de vedere istoric, crearea Curţii Europene de Conturi coincide cu
modelarea puterilor Parlamentului European. Relaţiile Curţii Europene de Conturi cu
Parlamentul au fost întotdeauna stricte, rigide şi mult mai flexibile şi mai întarite cu
Comisia de la Bruxelles. Totuşi, Curtea Europeană de Conturi nu este un organ legat de
Parlament, diferenţa resimţindu-se în raport cu instituţiile naţionale de control financiar
belgiene, spaniole sau britanice, ea veghind la ocrotirea independenţei sale, mai ales în
programarea controalelor sale.
Crearea Curţii Europene de Conturi a coincis cu doua evenimente particulare
importante: lărgirea puterilor Parlamentului European în materie de control bugetar şi
finanţarea integrală a bugetului Uniunii Europene din resurse proprii.
Existenţa unui buget propriu al Uniunii Europene, distinct de cel al statelor
membre, şi faptul că autonomia financiară fusese acordată instituţiilor europene sunt două
elemente care pledează, prin esenţa lor, în favoarea creării unui organ de control extern
specific pentru veniturile şi cheltuielile comunitare.
Rolul controlului extern nu este totuşi de a da un aviz cu caracter politic asupra
orientărilor pe care autoritatea responsabilă de gestiune întelege să le realizeze.
Pronunţându-se asupra aplicării lor şi asupra traducerii lor în masuri concrete, controlul
extern are mai curând misiunea de a întreba, punând în opera schimbările considerate ca
necesare, indicând unde şi de ce trebuie intervenit. Respectarea principiului separaţiei
puterilor constrânge controlul extern la a lăsa responsabililor cu gestiunea fondurilor
publice dreptul de a decide cu privire la calea de urmat.
In concluzie, activitatea de control luată în sens larg nu are un obiectiv unic de a
dezvălui deficienţele sau de a da naştere sancţiunilor. Ea constituie înainte de toate o
manieră eficace de ameliorare a gestiunii şi, pe cale de consecinţă, rezultatele spre care ea
trebuie sa tindă.

1
V. Constantinesco, Robert Kovar, Denys Simon – Traite sur L’UE – Comentaire article par article, Ed.
Economico, Paris, 1995, p. 639.

4
Misiunea Curţii Europene de Conturi, pe care o îndeplineşte într-o totală
independenţă, contribuie de o manieră fundamentală la transparenţa actelor din cadrul
Uniunii Europene.

2. Organizarea activității Curții Europene de Conturi

Atunci când Curtea Europeană de Conturi fusese creată în 1977 existau în toate
statele membre ale Comunității Europene instituții însărcinate cu controlul conturilor
pentru fiecare din aceste state.
Originalitatea Curții Europene de Conturi, ţine în primul rând de modul de
compunere şi delimitarea competenţelor sale.
Conform articolului 247 al tratatului, Curtea Europeană de Conturi, este compusă
din 15 membri. Tratatul în textul său actual în vigoare, nu rezervă fiecărui stat membru
numirea unui membru al Curții, dar regula nu a fost fidel observată până în prezent.
Curtea Europeană de Conturi este o instituție ce funcționează colegial.
Tratatul de la Maastricht a constituit o instituție in plin exercițiu.
Compunerea Curții Europene de Conturi nu urmează regulile de recrutare identice
pentru toate ţările. Decizia de numire fiind până în prezent, luată în unanimitate prin
Consiliu, este de natura politică.
Experiențele profesionale, de tehnicitate de control sunt extrem de diferite, în
funcție de statele din care provin candidații şi de profilul moral şi profesional al fiecăruia.
Caracterul politic al numirilor a fost evocat în mod deschis şi nu pare să pună probleme
particulare în funcționarea interna a Curții2.
Fiecare membru al Curții dispune de un cabinet. Activitățile de audit sunt sub
responsabilitatea unuia sau mai multor membri ai curții, şi sunt structurate în grupuri.
În virtutea Tratatului ce instituia Comunitatea Europeană, Curtea de Conturi asista
Parlamentul şi Consiliul în misiunea de control a execuției bugetului. Ea poate să
formuleze, în acest sens, informații şi să exprime avize la cererea unei instituții europene.
Tratatul recunoaște Curții Europene de Conturi deplina autonomie în organizarea
programului sau de muncă şi în activitățile sale de control, ca şi în determinarea
modalităților de publicare a rapoartelor sale.
Curtea Europeană de Conturi emite, după bugetul din 1994, o declarație de
asigurare sau de siguranța care inserează în procedura descărcării bugetare.
Controalele specifice Curții Europene de Conturi generează anchete şi conduc la
emiterea unor scrisori de sector în cadrul unei proceduri contradictorii ce permite
instituțiilor controlate să verifice observațiile lor înaintea publicării unui raport definitiv.
Rapoartele Curții Europene de Conturi sunt transmise instituțiilor europene competente şi
cuprind recomandări adresate acestora. Așadar interlocutorii Curții Europene de Conturi,
în exercițiul acestor misiuni diverse de control, sunt instituțiile europene şi nu instituțiile
statelor membre. Dar Curtea Europeană de Conturi dispune pentru controlul de gestiune
de fonduri comunitare prin Comisie, de dreptul de a verifica modul de întrebuințare al
acestor fonduri până la utilizatorii finali, înțelegând prin aceasta colectivitățile locale şi
persoanele private, beneficiarii fondurilor structurale.

2
www.infoeuropa.com

5
Competentele rationae materiae ale Curții Europene de Conturi s-au extins la a
evalua noile domenii politice care fac obiectul observațiilor comunitare. Totuși, prin
natura lor, aceste competenţe nu s-au extins şi asupra zonelor de intervenție ale statelor.
Daca se privește situația diferitelor state membre, se constată imediat o distincție
fundamentală între statele unde instituția competentă în materie de conturi publice are
forma unui colegiu şi cele unde ea este constituită ca o entitate autonomă având în fruntea
sa un responsabil unic.
Forma colegială apare cu precădere in Franța, în ţările în general desemnate ca
ţările din sud (Spania, Grecia, Italia, Portugalia) sau ţările de tradiție germanică
(Germania, Austria si Benelux).
Construcția unui oficiu de formă administrativă având în fruntea sa un responsabil
unic caracterizează un schimb Marea-Britanie şi Irlanda ca şi trei ţări scandinave membre
ale Uniunii Europene.
Eventualitatea unei armonizări a situațiilor naționale prin alinierea statelor
membre la una sau la alta din cele doua formule nu a fost evocată, dar tradițiile naționale
determină, fără îndoiala, diferențe şi apropieri în abordarea acestor aspecte în legislațiile
statelor membre.
Cu toate acestea, există două situații care trebuie menționate pentru că ele au o
anumită influenţă asupra Curții Europene de Conturi, şi anume: relația cu Parlamentul
European, pe de o parte, şi incidenţa organizării federale sau regionale, pe de altă parte.
Relația cu Parlamentul național este o relație de drept între instituția financiară
naționala şi Parlamentul fiecărui stat membru şi este mai mult sau mai puțin manifestată
conform tradițiilor constituționale naționale.
În Franța, se statuează prin Constituție ca, Curtea de Conturi asistă Parlamentul în
controlul execuției legilor financiare. Se autorizează, astfel, principiul colaborării între
aceste două autorități, sens în care, Curtea de Conturi a Franței desfășoară împreuna cu
Comisia de finanțe a Parlamentului misiuni de evaluare şi control şi o practică de lucru
comună.
În alte ţări ale Europei, funcția de control a conturilor este plasată în mod explicit
sub ocrotirea Parlamentului. De exemplu, Oficiul Auditului National din Marea Britanie
este dirijat printr-un “controlor si auditor general” care are statutul de “ofițer al Camerei
Comunelor”.
Printre statele membre, Germania se distinge, desigur, prin aplicarea principiului
organizării federale a instituțiilor publice de control ale conturilor publice.
Faţă de Curtea de Conturi care are competenţa pentru verificarea conturilor
federale, fiecare land dispune de propria sa Curte de Conturi, care este independentă faţă
de Curtea de Conturi federală.
Aceasta independenţă implică în mod deosebit ca, în afara coordonării materiale,
Curtea de Conturi a Germaniei nu se interferează în relațiile ce se stabilesc între Curtea
Europeana de Conturi şi curțile de conturi ale landurilor.
Competentele materiale ale fiecărei instituții financiare naționale sunt definite
prin legea naționala in maniera autonomă şi purtând marca istoriei juridice a fiecărui stat.
Chiar daca Curtea Europeană de Conturi are putere de a verifica întrebuințarea
fondurilor comunitare până la utilizatorul final, aceasta putere nu este conferită la toate
instituțiile financiare naționale de control.

6
III Membrii Curții Europene de Conturi

Curtea Europeană de Conturi se compune din 15 membri care sunt numiți de


Consiliu, apoi urmează consultarea Parlamentului. Ei sunt aleși dintre personalitățile care
fac parte sau au facut parte, în ţările lor, din instituții de control extern sau posedă o
calificare specială pentru aceasta funcție. Deși aceasta condiție este exprimată opțional,
calificarea persoanelor în cauză trebuie sa fie remarcabilă, având în vedere că este folosit
termenul “personalități” pentru ambele situații. În plus, ei trebuie sa ofere toate garanțiile
de independenţă.
La primele numiri, 4 membri ai Curții, desemnați prin tragere la sorti, primesc un
mandat limitat la 4 ani, pentru a asigura o anumită continuitate a funcțiilor. Există şi
posibilitatea reînnoirii mandatului.
Membrii Curții desemnează din rândul lor președintele instituției pentru o
perioadă de trei ani, reînnoibila. Fără să fie magistrați, membrii Curții dispun de
garanțiile destinate să asigure independenţa lor, măcar că această noțiune nu are aceeași
semnificație într-o instituție a căror membri își păstrează funcțiile în ţările lor. Membrii
Curții exercită funcțiile lor în interesul general al Uniunii, care înseamnă o continuare a
garanției de independenţă pe care ei trebuie să o furnizeze la numirea lor (în sensul că ei
au obligația de a nu solicita şi de a nu accepta instrucțiuni din partea vreunui guvern sau
organism)3.
Dispozițiile privind interdicția exercitării altor activități profesionale, datoria de
probitate şi discreție, acceptarea de funcții sau avantaje, după încetarea funcțiilor, cazurile
de încetare a funcțiilor, privilegiile şi imunitățile sunt, în general, identice cu cele
prevăzute pentru judecătorii Curții Europene de Justiție.
Pentru a satisface condiția de eficacitate şi credibilitate, membrii Curții au obținut
sa fie asistați de colaboratori în număr suficient şi cu un înalt nivel de formare
profesională4.
Sistemul de numire al membrilor Curții de Conturi se distinge de cel al Comisiei
sau al Curții de Justiție (ai căror membri sunt numiți printr-un acord comun de guvernele
din statele membre), prin faptul că membrii Curții de Conturi sunt numiți de Consiliu.
Membrii Curții de Conturi nu pot, în timpul funcțiilor lor, să exercite vreo
activitate profesională remunerată sau nu. Ei nu pot să fie promovați în funcțiile lor, nici
declarați decăzuți din dreptul la pensie sau alte avantaje, dacă Curtea de Justiție constată
la cererea Curții de Conturi însăși, că au încetat să răspundă condițiilor cerute sau
satisfacerea obligațiilor rezultate din funcția lor5.
Funcțiile lor iau sfârșit prin demisie voluntară sau demisie oficială. La cererea
Curții de Conturi, Curtea Europeană de Justiție poate să constate că ei nu mai răspund
condițiilor cerute sau nu mai satisfac obligațiilor rezultate din funcția lor.
3
Octavian Manolache – Drept comunitar – Institutii comunitare, ed. a II-a, Ed. All beck, Bucuresti, 1999,
pp. 115-116.
4
Guy Isaac – Droit communautaire generale, editia a VII-a,Ed. Armand Colin, 1999, Paris, p. 72.
5
Daniel Strausser – Le finances de l’Europe, Ed. L.G.D.J., Paris, 1990, p.248.

7
Condițiile de muncă, şi în special tratamentele, indemnizațiile şi pensiile
membrilor Curții de Conturi (indemnizațiile țin loc remunerației) sunt fixate de Consiliu
cu hotărârea majorității calificate.
Membrii Curții de Conturi beneficiază de dispozițiile protocolului privind
privilegiile şi imunitățile aplicabile membrilor Curții de Justiție.
Membrii Curții de Conturi, cu excepția președintelui, sunt repartizați în două
grupe de audit regrupând, astfel, sectoarele în care sunt responsabili fiecare dintre ei.
Curtea adoptă avizele sale sau raporturile anuale cu majoritatea de membrii care o
compun.
Membrii Curții de Conturi sunt în timpul mandatului lor inamovibili. Sarcinile
funcționale şi sectoarele de control sunt repartizate între cei 15 membri, iar deciziile sunt
colegiale şi se iau cu majoritate simplă.

IV. Activitatea de control a Curții Europene de Conturi

Curtea Europeană de Conturi are misiunea de control în maniera independentă cu


privire la perceperea (încasarea) şi utilizarea fondurilor Uniunii Europene, precum şi rolul
de a aprecia modul în care instituțiile europene se achită de sarcinile lor în materie
financiară.
Curtea Europeană de Conturi examinează dacă operațiunile financiare au fost
corect înregistrate, executate în mod legal şi regulat şi administrate în condițiile de
economie, eficacitate şi eficienţă. Prin această activitate, Curtea înțelege să contribuie la a
ameliora gestiunea financiară de fonduri ale Uniunii Europene le toate nivelurile pentru a
asigura cetățenilor Uniunii cea mai bună utilizare posibilă a banului lor.
Curtea difuzează rezultatele activităților sale publicând în timp oportun raporturi
pertinente şi obiective.
Tratatul instituind Comunitatea Europeană dă Curții de Conturi sarcina principală
de a controla buna executare a bugetului Uniunii Europene în scopul realizării a doua
obiective: de a ameliora, sub aspectul eficienţei şi economicității, rezultatele şi de a da
seama cetățeanului european cu privire la utilizarea banilor publici prin autoritățile
responsabile de gestiune.
Curtea de Conturi poate să controleze tot organismul sau persoana care
administrează sau primește fonduri comunitare. Ea controlează, în special, instituții şi
organisme comunitare, administrații naționale, regionale, locale, ca beneficiari finali ai
ajutoarelor comunitare.
Ținând cont de amploarea bugetului, Curtea de Conturi nu poate controla, în
cursul unui exercițiu bugetar, totalitatea operațiunilor financiare comunitare. Ea verifica,
așadar, fiabilitatea sistemelor punând în valoare reglementările europene la nivelurile
comunitar şi național procedând la controale prin sondaj.
Auditorii sunt însărcinați să efectueze numeroase misiuni de control, atât la sediul
altor instituții, în special la Bruxelles, cât şi în statele membre ale Uniunii, dar chiar şi în
toate ţările lumii beneficiare de un ajutor financiar comunitar.
Curtea de Conturi are acces la toata informația necesară pentru îndeplinirea
misiunii sale de control. Controlul în statele membre se efectuează în colaborare cu
instituțiile de control financiar naționale sau serviciile naționale competente.

8
Curtea de Conturi informează cetățeanul european despre activitatea pe care o
desfășoară şi rezultatele obținute, intr-o maniera obiectivă şi cu toată transparenţa.
Curtea de Conturi publică: un raport anual cu privire la executarea bugetului
Uniunii din anul precedent; o declarație de siguranța referitoare la fiabilitatea conturilor
ca şi la legalitatea şi regularitatea operațiunilor corespunzătoare exercițiului bugetar
precedent. Ea mai publică rapoartele anuale specifice referitoare la organismele
comunitare şi rapoartele specifice pe teme de interes particular.
Ea trebuie sa fie consultată, pentru aviz, înaintea adoptării proiectelor de
reglementare comunitară în ceea ce privește caracterul financiar al acestora. Aceste
rapoarte şi avize sunt, de o manieră generală, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene în toate limbile comunitare şi accesibile pe site-ul de internet al Curții
Europene de Conturi.
Rapoartele de control ale Curții de Conturi Europene constituie un element
important al procedurii de descărcare. Ele sunt transmise autorității bugetare
(Parlamentului si Consiliului) care țin cont de acesta pentru a decide dacă descărcarea
poate fi dată Comisiei cu drept de gestiune bugetară.
Curtea de Conturi Europene nu are putere jurisdicționala proprie, iar atunci când
autorii Curții descoperă indicii de fraude, fraude şi neregularități, informațiile culese sunt
transmise cât mai repede posibil organelor comunitare competente pentru a da o rezolvare
corectă şi legală problemei semnalate.
Revine în sarcina Uniunii Europene şi a statelor membre să combată fraudele şi
activitățile ilegale care pot atinge interesele financiare ale Uniunii. În acest context
Curtea de Conturi Europeană, prin controalele sale performante, prin întinderea şi natura
lor, contribuie la planul de prevenire şi de lupta împotriva fraudei şi neregularităților.
În sarcina de “buna gestiune financiară” se regăsesc trei aspecte ale controlului
conturilor şi gestiunii organismelor. Controlul bunei gestiuni financiare reunește
evaluarea politicilor publice sau controlul bunei întrebuințări a fondurilor publice, cu
referinţă la criteriile de cost si de randament, economie, eficienţă şi eficacitate.
Alături de rapoartele anuale se adaugă şi rapoartele speciale care vizează aspecte
particulare ale gestiunii comunitare la inițiativa Curții, urmând ca aceasta să decidă sau
nu publicarea lor. Curtea adresează, de asemenea, scrisori președintelui care au un
caracter confidențial.
Adresată la sfârșitul unui control, o “scrisoare de sector” nu face obiectul unei
deliberări colegiale. Ea poate sa fie adresată unei instituții comunitare sau unui serviciu
administrativ al statului membru. La primirea răspunsurilor care îi vor fi transmise,
procedura de control poate fi închisa sau ea va continua şi va face obiectul unui raport,
chestiune care va fi decisă colegial.
Controlul prin analiza sistemelor se fondează pe ideea că fiecare organizație
trebuie sa genereze propriul control intern, o structura si anumite proceduri capabile de a
garanta o bună funcționare a sistemului. Dacă sistemele şi procedurile ce formează
obiectul controlului intern par valide, auditorul identifică elementele cheie, testele şi
poate astfel să limiteze numărul de sondaje efectuate înainte de a-şi formula opinia sa.
Controalele Curții de Conturi Europene trebuie să ţină cont de starea de progres a
operațiunilor de gestiune şi nu pot fi duse la îndeplinire pe parcursul mai multor exerciții
bugetare.

9
În concluzie, controalele Curții de Conturi Europene reprezintă adeseori un punct
de plecare, mai degrabă decât o realizare: controalele sale justifică şi atrag verificări
ulterioare şi mai aprofundate la mai multe sectoare, ori la nivelul administrațiilor
naționale.
Competenţa de gestiune comunitară a fost delegată administrațiilor naționale în
numeroase domenii, fapt ce determină deplasarea progresivă a centrului de gravitație a
controalelor spre statele membre.
Prin urmare colaborarea între Curtea de Conturi Europeană şi instituțiile de
control naționale se impune nu doar în virtutea unei simple obligații juridice, ci din cauza
suprapunerii competenţelor în materie de gestiune între administrația europeană şi
administrațiile naționale.
Trebuie adăugat despre Curtea de Conturi Europeană că întreține numeroase
raporturi şi contacte cu alte instituții şi organisme de control din afara Uniunii Europene.
Ea participă în special la întrunirile INTOSAI (Organizația Internaționala a Instituțiilor
Superioare de Control) şi EUROSAI (instituția europeana) la care Curtea de Conturi
Europeana este unul dintre membrii fondatori.
Autonomia faţă de celelalte organe a Uniunii Europene şi de statele membre îi
oferă garantarea îndeplinirii în cele mai sigure condiții a funcției de control pe care o
exercită. Unul din mijloacele utilizate în acest sens poate fi constituirea, de către
președintele Curții de Conturi a Uniunii Europene, a unui comitet de legătură cu
conducători ai instituțiilor naționale corespunzătoare6.
În concluzie, Curtea încearcă, în mod constant, să determine o mai bună utilizare
a banilor contribuabililor, participând astfel la ameliorarea sistemelor de gestiune.
Observațiile Curții cu privire la gestiunea financiară a Comunitarii în cadrul
raportului său anual sunt însoțite de răspunsurile instituțiilor în cauză. Adoptat în luna
noiembrie a fiecărui an, raportul este examinat de Parlamentul European la recomandarea
Consiliului Europei pentru descărcarea de responsabilitate a Comisiei Europene cu
privire la execuția bugetară.
Prin rapoartele speciale sunt vizate domenii particulare ale gestiunii, care sunt
publicate in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
În anumite situații instituțiile au nevoie de conciliere, în ceea ce privește anumite
aspecte ale gestiunii fondurilor. Ele au posibilitatea de a cere avizul Curții de Conturi, dar
obligatoriu înaintea adoptării textelor referitoare la reglementările financiare şi la
resursele proprii.
Nu trebuie uitat că, Curtea de Conturi Europeana furnizează, în egală măsura,
Parlamentului si Consiliului o declarație de asigurare privind acuratețea conturilor,
legalitatea şi regularitatea operațiunilor adiacente, declarația formală adresată
contribuabililor prin care aceasta îi asigură că banii lor au fost utilizați şi că acest lucru s-
a făcut în conformitate cu destinațiile prevăzute.
Dincolo de competenţele sale de control Curtea de Conturi Europeană are
competenţe consultative în elaborarea bugetului Uniunii. Ea este consultată frecvent în
ceea ce privește textele legale cu vocație financiară şi bugetară.

6
Ion Filipescu, Augustin Fuerea – Drept institutional si comunitar european, Ed. Actami 2000, ed a V-a,
Bucuresti, p. 202.

10
BIBLIOGRAFIE

1. Agape Comsa, Dana; Dominte, Nicoleta-Rodica. Structuri ale


Uniunii Europene. Elemente de legislaţie specifică. Bucureşti:
Editura Economică, 2001
2.Miron, Dumitru, coord. Economia Uniunii Europene. Bucureşti:
Luceafărul, 2002

RESURSE INTERNET

1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_de_conturi_european%C4%83 ;
2. http://eca.europa.eu/ ;
3.http://www.civitas.org.uk/eufacts/download/IN.6.Court%20of
%20Auditors.pdf

11