P. 1
Materiale Utilizate in Mecatronica

Materiale Utilizate in Mecatronica

|Views: 371|Likes:
Published by Adrian Duminicescu

More info:

Published by: Adrian Duminicescu on Dec 30, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/09/2013

pdf

text

original

U.P.M.

Curs

Materiale utilizate în mecatronică
Mecatronica debutează în Japonia, fiind o combinaţie între mecanica de precizie, sistemele electronice de comandă-control şi informatică, în scopul proiectării, realizării şi punerii în funcţiune de sisteme automate inteligente. Mecatronica este ştiinţă a maşinilor inteligente cu aplicaţii diverse: • Tehnică de calcul • Roboţi industriali • Industira auto • Aparatură electronică • Telecomunicaţii Etc. Materialul este o substanţă solidă cu anumite proprietăţi ce permit utilizarea lor în scopuri tehnice.

Un aliaj conţine obligatoriu un metal. Principalele aliaje sunt fontele şi aliajele pe bază de titan, nichel, cupru. Materiale ceramice:

U.P.M. • • •

Curs

Al2O2 – Alumina SiO2 – Bioxidul de Siliciu MgO – Oxidul de Magneziu

Amestecurile de oxizi sunt substanţe ce conţin oxidul de siliciu, aluminiu, potasiu, plumb. Acese materiale se caracterizează prin faptul că sunt foarte dure, fiind obţinute prin metalurgia pulberilor – sinterizare. Materiale polimerice: cauciucul, elastomerul Proprietăţile materialelor reprezintă răspunsul dat de un material în urma unor diferite solicitări de mediu, precum: I. Solicitări de natură mecanică: • Rezistenţă mecanică • Duritate • Rezistenţă la oboseală II. Solicitări de natură fizică: • Temperatură

Presiune

• Câmp electric • Câmp magnetic III. Solicitări de natură chimică: • Rezistenţă la coroziune
Mat. metalic+mat. Ceramic

U.P.M.

Curs

Materialele ceramice au rezistenţă mecanică foarte mare, dar sunt fragile (nu au plasticitate); nu sunt conducătoare de căldură şi electriciate. Materiale polimerice, precum ebonita, cauciucul, au diferite utilizări în tehnică. Legătura dintre compoziţia chimică, condiţiile de prelucrare, structura şi proprietăţile materialelor

La alegerea unui anumit material pentru un produs ce trebuie realizat, se pleacă întotdeauna de la un asamblu de caracteristici fizico-mecanice, luând în calcul condiţiile de solicitare şi de exploatare a acestora. Rolul specialistului intervine în relaţia compoziţie chimică – condiţii de prelucrare – structură – proprietăţi, prin alegerea adecvată a materialului şi stabilirea condiţiilor de prelucrare, astfel încât să confere produsului maximă siguranţă şi fiabilitate corespunzătoare în exploatare. Structura chimică se bazează pe un asamblu de cunoştiinţe privind structura atomică, caracteristicile legăturilor chimice, starea naturală, procedeele tehnologice de obţinere a substanţelor elementare.

Metalele caracterizate prin structură cristalină prezintă aranjamente atomice ordonate. Condiţii de prelucrare: Prelucrarea unui material are ca scop obţinerea formei produsului.: rezistenţa la coroziune este evaluată prin păstrarea coeziunii materialului la acţiunea agenţilor corozivi. termice. De exemplu metalele şi aliajele lor se pot prelucra prin: . optice.U. influenţând în special proprietăţile electrice. Proprietăţile termice au în vedere comportamentul materialelor la variaţii mari de temperatură prin prisma modificării structurale. Astfel la nivelul structurii atomilor individuali care alcătuiesc materialul respectiv.P. fapt ce influenţează favorabil proprietăţile de rezistenţă mecanică şi plasticitate. neavând un aranjament atomic ordonat prezintă proprietăţi şi caracteristici fizico-chimici diferiţi faţă de cele ale metalelor. Ex. Materialele plastice precum şi cele ceramice. se manifestă prima influenţă: modul cum sunt dispuşi electronii ce înconjoară nucleul atomului respectiv. concomitent cu asigurarea unei anumite stări structurale. magnetice. la dimensiunile prescrise pe desenul de execuţie. Proprietăţile fizico-chimice şi mecanice ale metalelor se apreciază în funcţie de reacţia sau răspunsul dat de acesta faţă de anumiţi factori perturbatori. Curs Structura unui material influenţează proprietăţiile materialului respectiv.M. Următorul nivel de influenţă asupra structurii îl constituie aranjamentul atomilor în spaţiu. Proprietăţiile magneto-electrice sunt evaluate prin capacitatea materialului de a conduce sau nu curentul electric.

covalent şi metalic. iar cele plastice.Emisia sau absorţia de energie se produce numai în cazul trecerii electronului dintr-o stare staţională în alta.M. prin injectare în matriţe. Legăturile slabe sunt . Bohr aplică atomului de hidrogen ideea cuantificării energiei. Aceste orbite corespund anumitor nivele de energie ale atomului numite şi stări staţionale.P. respectiv între două orbite diferite En1 şi En2. Emisia/absorţia de energie se realizează sub forma unei cuante de energie: hν=En2-En1 h-constanta lui Planck ν-frecvenţa emisiei radiaţiei Forţele de legătură dintre atomi pot fi puternice. modelul atomului imaginat de Bohr devenind primul model cuantic. respectiv legături primare.U. avand la bază postulatele: 1. În 1913. fără a emite/absorbi energie.Electronii se mişcă în jurul nucleului numai pe anumite orbite permise. caracterizate prin energii mari de interacţiune între atomi de la 1 la 10 eV/atom. Curs • Turnare • Deformare plastică (la cald sau la rece) • Presare • Tratamente termice • Aşchiere • Prelucrare electro-fizică şi chimică Materialele ceramice se pot prelucra prin sinterizare. 2. caracterizat prin prisma legaturilor de tip ionic.

C. A. Legătura ionică este determinată de o forţă de atracţie electro-statică dintre ionii pozitivi şi negativi. de la 0. respectiv. Curs legaturi de tip secundar cu valori scăzute. Teoria electronilor de valenţă liberi explică principalele proprietăţi de stări metalice. de energie de interacţiune.P.01 la 0. fero-magnetismul şi în special conductibilitatea electrică şi termică ridicată . Legătura metalică este caracterizată prin imposibilitatea completării octetului electronic în procesul de punere în comun a electronilor de valenţă de unde rezultă o legătură formată din ioni pozitivi(nucleu şi straturile electrice inferioare) şi electroni de valenţă care se mişcă liber formând norul/gazul electronic.U.M. opacitatea.1 eV/atom. lucrul mecanic. obţinuţi prin cedarea şi captarea de electroni ca tendinţă de formare a configuraţiilor electronice stabilite – octet. Legătura covalentă are la bază formarea octetului electronic prin punerea în comun a 8N electroni (N-nr de electroni de valenţă) corespunzători atomului considerat. B.

Modele de aranjamente atomice Proprietăţile fizico-mecanice şi comportarea materialelor solide este influenţată în mod determinant de modul de aranjare al atomilor a substanţelor respective.P. model întâlnit la metale.U. există 3 mari tipuri de aranjamente:  Fără ordine  Ordine la mică distanţă  Ordine la mare distanţă a. umplând incinta în care se găseşte gazul în mod haotic Ordine la mică distanţă – valabil numai pentru atomii vecini. . Neglijând imperfecţiunile din material. realizându-se o legătură de tip Van der Walls. este acelaşi în tot volumul materialului. atomii/moleculele nu prezintă nici un aranjament. Curs Legătura Van der Walls – reunesc molecule/grupuri de atomi ca efectul unor forţe de atracţie reduse de tip electro-static. Fără ordine – cazul gazelor. respectiv pentru distanţe mai mici decat distanţa interatomică Ordine la mare distanţă – la materiale la care aranjamentul atomilor se face după un anumit model arhitectural. Multe materiale plastice/ceramice tiind sa fie încărcate pozitiv. în timp ce altele au încărcarea negativă.M. materiale ceramice şi unele materiale plastice b. D. c. Atracţia electro-statică între moleculele încărcate pozitiv şi cele încărcate negativ întro anumită regiune a unui material.

Unghiurile reţelei. sunt unghiuri pe care le fac între ele muchiile celei elementare.β.γ.M. toate nodurile unei reţele fiind identice.c) reprezintă distanţa dintre celulele a doi atomi vecini. α.U. şi α. reprezentat convenţional printr-un sistem spaţial de linii drepte care se intersectează în puncte numite noduri ce sunt ocupate de atomi. Constantele reţelei(a. O reţea elementară poate fi definită prin următoarele elemente:  Parametrii reţelei  Numărul de atomi aparţinând celulei elementare  Număr de coordinaţie  Gradul de compactitate Parametrii reţelei definesc forma şi mărimea celulei elementare în funcţie de constanta reţelei(a. Există 14 posibilităţi de grupare a nodurilor/punctelor în spaţiu. Există astfel 14 tipuri de reţele „spaţiale”/„Bravais” β γ α .γ-unghiurile reţelei). astfel încât fiecare să aibă vecini identici.c-not. Curs Reţele spaţiale Reţeaua spaţială reprezintă un aranjament atomic ordonat. masurată pe muchia principală a reţelei.P.b.β.b.

/ Crt. în special ale metalelor şi cristalelor. sunt dependente de un plan sau de o direcţie.U. axă de . 1 2 3 4 5 6 7 Sistem cristalin Cubic Hexagonal Tetragonal Rombic Trigonal Monoclinic Triclinic Parametru caracteristic Axe Unghiuri α=β=γ=9 0o α=β=γ=1 20o α=β=γ=9 0o α=β=γ=9 0o α=β=γ≠9 0o α=γ=90o≠ β α≠β≠γ≠9 0o Constante a=b=c a=b≠c a=b≠c a≠b≠c a=b=c a≠b≠c a≠b≠c cubic cubic volum centra t Cubic cu feţe centra te Notaţii cristaline Proprietăţile multor materiale.M. Curs Nr.P.

(010) (111) (110) Imperfecţiuni ale aranjării atomice Indiferent de natura lor. –se pot manifesta prin absenţa unor atomi din nodurile reţelei(vacanţe). –se mai numesc dislocaţii. aceste defecte prezintă o deosebită importanţă prin modul în care pot influenţa procesele de deformare plastică ale materialelor şi transformările de fază . B. determinând puternice influenţe asupra comportării şi proprietăţilor materialului. Acestea pot fi A) punctiforme sau B) liniare A. sau prin prezenţa unor atomi străini în poziţii intermediare în raport cu nodurile reţelei(atomi intersitiţiali) sau chiar în nodurile reţelei(atomi subtituţionali).M. Nodurile. direcţiile şi planele se notează cu ajutorul unor simboluri numerice numiţi indici Millen.P.U. imperfecţiunile structurale sau defectele de reţea sunt intenţionat produse pentru a favoriza realizarea anumitor proprietăţi şi caracteristici fizico-mecanice ale materialelor. Aceste imperfecţiuni ale aranjamentelor atomice pot avea un caracter obiectiv datorat condiţiei practice de obţinere a materialelor sau de multe ori. Curs simetrie în reţeaua cristalină a respectivelor materiale. toate materialele prezintă imperfecţiuni în modul de aranjare a atomilor.

Difuzia în materialele metalice Difuzia este un proces spontan de migrare a atomilor pe distanţe interatomice aparent haotic.F.P. Temperatura la care se schimbă cristalizarea se numeşte temperatură critică. iar fenomenul se numeşte alotropie. rezultanta numindu-se flux difuziv. Orice perturbaţie în simetria structurii atomice la materialele ceramice. fapt ce afectează rezistivitatea electrică şi plasticitatea materialului. Curs Metale şi aliaje metalice Acestea au o structură de tip cristalin cu aranjamente atomice ordonate şi legături între atomi de tip metalic formate dintr-un asamblu rigid de ioni pozitivi cufundaţi într-un nor de electroni liberi. în funcţie de temperatură. dar există şi situaţii când unele metale cristalizează în sisteme diferite. Cea mai mare parte a materialelor metalice cristalizează în C. electronii gravitând în jurul unui anumit nucleu determinat pe care îl neutralizează sau îl încarcă negativ.M. împiedică întro anumită măsură deplasarea ansamblului de electroni.U. Pentru a avea loc un salt difuziv trebuiesc îndeplinite două condiţii: a) Atomul care va executa saltul trebuie să capete o energie de acţiune(această energie o poate căpăta prin încălzire) b)Atomul trebuie să aibă în vecinătatea sa un spaţiu în care să ajungă. aceasta are loc de la concentraţie mare la concentraţie mică.C. cu scopul determinant de uniformizare a concentraţiei.. un loc liber . Electronii care formează norul electronic sunt liberi să se deplaseze de la un atom la altul în acelaşi timp şi pe o durată scurtă.

C. avem interstiţiali substiţional. Se notează cu α. δ În funcţie de modul de aşezare a elementelor de aliere.C. β.C.F.C. γ.C.U. C. C. C. c) Omogene sau neomogene Constituenţii metalografici reprezintă aspectul metalografic microscopic al fazelor.P. După numărul de faze: .M. Diamant T. Fazele în sistemul de aliaje: Faza lichidă – topitură Faza solidă – metal pur – a) – soluţie solidă – b) – compus definit a) O singură specie atomică – forţele de atracţie dintre atomii de aceeaşi specie sunt mai mari decât forţele de atracţie dintre atomii de specii diferite b)Forţele de atracţie sunt de acelaşi ordin de mărime cu forţele de atracţie dintre atomii din specii diferite. Curs Element chimic 0 Fe Sn Forme alotropice Interval de temperatură Forma alotropică C K 1 2 910 1183 968-910 1041-1183 910-1410 1183-1673 1410-Tf 1673 18 291 18-Tf 291-Tf Sistem de cristalizare 3 C.

punctiform ocicular perlită L=S1+S2 fonte Comportarea materialelor metalice sub solicitări mecanice Deformare plastică prin: . Durificarea cu atomi străini dizolvaţi în exces(avem mai mulţi atomi decât limita de solidificare) . Monofazici(cu o singură fază) b.Maclare Mecanisme de durificare A.Alunecare sincronă(cristale perfecte) asincronă(alunecarea se manifestă prin intermediul dislocaţiilor) . Curs a.M. Plurifazici Fiecare constituent metalografic este alcătuit din cel puţin 2 sau mai multe faze(amestecuri mecanice).P.U.

Iar prin tratament termic....P. Durificare prin precipitare cu particule de fază secundară prin tratament termic C... Curs B.... .....Etapa de germinare -omogenă-cea care se produce singură fără o suprafaţă pe care să se aşeze germenele -eterogenă-cea care se produce atunci când în topitură există mici particule pe care se poate forma germenele .. Durificare prin ecruisaj Iniţial cristalele sunt Căpătând forma En-1 E0 prin deformare ext......... Cristalizarea materialelor metalice Solidificare(L=-S) = transformarea topiturii în solid – are două etape: ......U......M......................

Orice linie în diagrama de echilibru repezintă o transformare de fază.M. Întotdeauna. Eutehtică 1-2+3 eutehtic amestec mecanic fază lichidă 2o. o linie curbă desparte un domeniu monofazic de unul bifazic. Reacţie eutehtoidă clopot de miscibilitate 1 2 3 .U. Un punct oarecare ne arată în ce stare se găseşte aliajul de o anumită concentraţie.P. Tipuri de transformări 1 2 3 %C T %C %C 1o. T T T %C O diagramă de echilibru cuprinde domeniile de existenţă ale fazelor şi constituenţilor unui sistem de aliaje. Curs - Etapa de grăunţi Diagrame de echilibru O diagramă este reprezentarea grafică în coordonate Temperatură(y) şi %Concentraţie(x) pentru un sistem pluricomponent. la o anumită temperatură.

P. Curs 3-fază lichidă T 1 2 %C În cadrul liniilor curbe. ultima linie curbă din diagrama care delimitează domeniul topiturii se numeşte linie lichidus 1 Ultima linie care delimitează terminarea solidificării se numeşte linie solidus Diagrame complexe T L lichidus L+α Solid α A solidus %C B T 2 T L T α+L α + β+L β .M.U.

Curs α A β %C B Diagrame de echilibru fazic binare cu componente total nesolubile în fază lichido-solidă. binare cu reacţie perlitică Reacţie perlitică T T . Eutehnicul desparte faza lichidă.M. Total solubile în fază solidă.P.U. T L T α+L α E+α+β’ α+β” A %C E β+L E+β+α’ β+α” B β Diagrame de echilibru fazic. T A+L T B+L A+E B+E A microscop %C E B La Diagrame cu insolubilitate totală în stare solidă.

Curs α+L TtA L TtB α A a α+β b β B L+β Diagramă de echilibru fazic binar cu compuşi definiţi Diagrame de echilibru fazic cu transformări în stare solidă .M.U.P.

Curs Diagramă de echilibru în care doar unul dintre constituenţi are o transformare alotropică Transformarea alotropică reprezintă transformarea în care un metal α trebuie să fie total solubil în celălalt β Aceste diagrame sunt foarte importante.P. deoarece metalele cu aceste proprietăţi pot suferi tratamente termice.M.U. Diagrama Fe-C (steluţă) .

U. Curs A=austenită .M.P.

M.P.U. Curs .

45%C)  Grupa oţelurilor trase la rece – OL .6%C  Oţel dur – 0.67%C se numesc fonte 0.77%C se numeşte oţel eutectoid 0.Oţeluri pentru ţevi – OLT 35(35-rezistenţă mecanică) .11%C se numeşte oţel hipereutectoid (conţine perlită) • Clasificarea oţelurilor carbon după destinaţie şi mod de prelucrare 1.77%C se numeşte oţel hipoeutectoid (conţine perlită) 0.77-2. Oţeluri de construcţie care au păna la 0.4 – 0.0218 – fier tehnic 0.7 – 0. cu destinaţie generală  Grupa oţelurilor obişnuite – OL  Grupa oţelurilor de calitate – OLC(OLC 45 – 0. Curs Aliajele cuprinse între : • • • • • 2.0218-0.11%C se numesc oţeluri care mai puţin de 0.M.65%C – pot fi prelucrate prin deformare plastică.U.32/0.05 – 0.P.76%C 3.11-6. TR (OL 32/38 TR – 0.Oţeluri cu destinaţie precisă – 0..15%C  Oţel semidur – 0.0218-2.38%C) 2.76%C  Oţel extradur – mai mare de 0.

11%C 6.0218 – 0.77 – 2.11 – 6.U.67%C cementită II cementită I formă hipoeutectică formă hipereutectică Avantajele fontelor • Sunt cele mai ieftine materiale cu o foarte bună capacitate de amortizare a vibraţiilor • Fontele se pot turna. în special fontele obţinute prin turnare ledeburită b) 2.67%C Fonte(2. cenuşiu strălucitor Fonte cenuşii – sunt cele care au carbon liber sub formă de granit reprezentat drept constituent tipic. au o turnabilitate foarte bună şi o fluiditate foarte bună Dejavantaj ar fi proprietăţile mecanice scăzute .76%C) a) Fonte albe – sunt cele care au Fe3C drept constituent tipic.11-6.Oţeluri pentru scule – OSC 8 – OSC 13 Oţeluri hipoeutectoide – 0.77%C Oţeluri hipereutectoide – 0.M.11%C – OSC-uri Zona fontelor – 2. Curs 4.P.

Minereuri siderifice. fosfor. ce au mai mult de 55%Fe .11%C şi 6. ce au 30%-40%Fe . Curs Grafit Elaborarea primară a fontei Principalele aliaje ale fierului utilizat în practica industrială sunt: a) Fontele b)Oţelurile c) Fero-aliajele Fontele – sunt aliaje ale fierului cu carbonul. pe bază de magnetită.67%C(uzual 4. pe bază de hematidă.P. siliciu. pe bază de siderită.5%C.Minereuri magnetidice. ce au 35%-55%Fe .Minereuri limonitice.U.M. ce au 35%40%Fe . şi mai multe elemente însoţitoare care provin din minereu şi din substanţele utilizate în procesul de elaborare(mangan.Minereuri hematidice. conţinând între 2. pe bază de limonită. sulf) Minereurile de fier utilizate pentru obţinerea fontei sunt: .

U. curenţi ce permit transferul de căldură şi reducere a minereului de fier. bazici sau amfoteri(pe bază de aluminiu) Profilul interior al furnalului cuprinde următoarele părţi principale: . Furnalul este un cuptor vertical de formă bitronconică ce funcţionează continuu pe principiul contracurentului. curenţii permiţând transferul de căldură în cuptor şi desfăşurarea reacţiilor de producere a minereului de Fe.M.Cocs – joacă rolul de combustibil si reducător . Curs În afara minereului de fier se mai utilizează şi sterilul care în procesul siderurgic trebuie îndepărtat. Sub 10% din producţia mondială se produce în cuptoare electrice. Procesul de extragere metalurgică al Fe şi de elaborare a fontei şi oţelului trebuie să permită eliminarea impurităţilor conţinute în minereu. Încărcătura lui este formată din straturi succesive de: .Fondanţi – au rolul de a fixa produsele reacţiilor de reducere şi a fixa sterilul sub formă de zgură.P. Cea mai mare cantitate de fontă se produce în furnal. Aceştia sunt acizi. existând un curent descendent al încărcăturii furnalului şi unul ascendent de gaze.

P. Curs Reacţii din cuva furnalului CaCO3 CaO + CO2 Fe3O4 + CO2 2CO FeO + CO2 Fe + CO2 Fe2O3 + CO C02 + C FeO4 + CO FeO + CO Procesul de formare a fontei – etape: .M.U.

fonta din prima fuziune poate fi: - Fontă brună pentru turnătorie(fontă cenuşie). are caracteristici mecanice reduse şi se utilizează sub formă de lingouri pentru obţinerea fontelor turnate şi pentru turnarea unor piese de dimensiuni mari. la trecerea prin zona de ardere de la baza etalajului . - Formarea buretelui de fier. precum manganul.Eliminarea sulfului în zgură.Zgură . la trecerea picăturilor prin stratul de zgură ce se formează la partea superioară a creuzetului.M. şi se formează cementita(Fe3C) Curs . Datorită conţinutului mare de impurităţi.9%. fierul dizolvă o cantitate maximă de carbon. sulful şi fosforul . siliciul. reacţie ce are loc la 1273oC Carburarea fierului. nepretenţioase . 1. În urma procesului metalurgic se obţin: .Arderea unei părţi din carbonul conţinut în picăturile de fier carburat. în urma acesteia.Gaze de furnal Din punct de vedere al compoziţiei chimice şi al structurii.Fontă de primă fuziune .P. care structural este formată dintr-o masă metalică de bază(hipo/hipereutectică) şi grafit lamelar.Dizolvarea în picăturile de fier carburat a celorlalte elemente rezultate din reducerea directă.U.

mangan) - Dacă aliajul rezultat din furnal are un conţinut mai mare de 25% mangan/siliciu. fabricarea norului/cimentului. mangan. Capacitatea unui furnal se exprimă în m3 volum util. acesta servind la elaborarea oţelurilor aliate.M. - Curs Fonte brune pentru afinare(fontă albă. atunci se va numi fero-aliaj. - Zgura – reprezintă un amestec de oxizi de de siliciu. realizând o producţie între 4000-10000 t/zi. magneziu. întreaga cantitate de carbon fiind sub formă de perlită sau cementită.P. fier şi altele.Aliaje ale fierului cu 1 sau mai multe elemente de aliere • Ferosiliciul • Feromanganul • Feronichelul • Ferocromul Elaborarea oţelurilor . un furnal clasic are între 1700 până la 4100 m3 volum util. utilizându-se la pavarea drumurilor.U. Fero-aliajele . calciu. Prin volum util se înţelege volumul folosit pentru desfăşurarea proceselor de producere a fontei şi pentru colectarea produselor lichide rezultate. Această fontă este utilizată în elaborarea oţeliurilor Fontă brună specială – are un procent ridicat de elemente de aliere(siliciu. Uzual. fontă manganoasă) care structural este formată numai dintr-o masă metalică hipoeutectică. precum şi la confecţionarea izolatorilor fonici şi termici.

fie prin afinarea fontei.U. materiale oxidante.Materia primă pentru obţinerea oţelului este fonta de afinare împreună cu fierul vechi.P.Oţelurile sunt aliaje ale fierului care au un conţinut mai mic de 2. sau acidul feroferic. molibden. gazele rezultate influenţănd în mod negativ proprietăţile oţelurilor. cu scopul de a îmbunătăţii proprietăţile mecanice ale oţelurilor. fier vechi.Introducerea în cuptor a fontei. . Reducerea oxizilor se face cu un agent reducător solid(cocs sau mangan) sau cu un agent gazos(H2 sau CO) la temperaturi cuprinse între 13001400oK.Ajustarea . fondanţi. cocs În timpul topirii fierului vechi şi a fontei. La 1500oK.Încărcarea . azot şi hidrogen. siliciu. Curs .Operaţia de „reparare a zidăriei” 2. acestea se mai aliază cu crom. - Oţelul se poate obţine fie prin reducerea directă a minereului de fier. Pentru reducerea directă a minereului de fier se utilizează oxidul de fier(Fe3O).11%C şi mai conţin şi elemente însoţitoare(mangan. fosfor). titan. - . wolfram.M. nichel. buretele de fier se transformă într-o masă păstoasă care absoarbe carbonul şi de unde începe faza de topire a oţelului elaborat. obţinându-se buretele de fier. Etapele de obţinere a oţelului 1. în fier se dizolvă cantităţi însemnate de oxigen. fero-aliaje.

de aceea o şarjă poate să dureze foarte puţin(1020min). siliciu. oţeluri slabe cu crom. Particularităţile elaborării oţelului în convertizoare Elaborarea oţelului în convertizoare se bazează pe afinarea fontei lichide cu aer sau cu oxigen tehnic. convertizoarele sunt utilaje alcătuite dintrun recipient metalic căptuşite cu un material refractar. Convertizoarele pot fi acide sau bazice. fonta pentru afinare se introduce într-un cuptor basculant(melanjor). Sub acţiunea O2 tehnic. În oţel lichid. în care şarjele de fontă se amestecă obţinându-se omogenizarea materiei prime pentru oţelării. Căldura necesară pentru desfăşurarea reacţiilor şi transformarea fontei lichide la temperatura de 1500oK. rolul de fondant jucându-l căptuşeala cuptorului. Curs Deoarece în multe cazuri cantitatea de fontă elaborată în furnal la o şarjă nu este suficientă pentru oţelărie. iar sub contactul oxigenului. .M. Prin acest procedeu se produc oţeluri pentru table(de nave). Baia suferă o agitare mecanică sub acţiunea jetului de O2 conducând la omogenizarea şarjei. În principal. magneziu. baia metalică poate să atingă 2770-3270oK. care sunt puternic exoterme. la 1900o.P. Elaborarea bazică permite eliminarea uşoară a sulfului şi fosforului. reacţiile de oxidare sunt foarte rapide.U. provine din reacţii de oxidare. Pentru desulfizare se foloseşte oxidul de calciu.

Curs Elaborarea oţelului în cuptoare cu vatră(cuptoare Siemens Martin) Construcţia cuptorului se caracterizează prin faptul că vatra este scundă şi largă.Fontă – 30-50% din cantitate . dar şi gazos(gaze naturale). motorină).U. iar încălzirea cuptorului se face cu combustibil lichid(păcură.P.M. Încărcarea cuptorului este formată din următoarele elemente: .

Curs .Calcar 7-8% .Minereuri 8-12% .M.Var – 2-5% .Fier vechi – restul Aluminiu – Al ρ= 2700 Kg/m3 Ttopire= 660oC .P.U.Fontă – 55-80% .Fier vechi – restul Sau .

automobilelor de mare viteză. fiind utilizate în construcţii aeronautice. trenuri de aterizare şi carcase. precum şi cuzineţi Al-Siliciu/Siluminiu – aceste aliaje au o bună stabilitate termică şi au caracteristici favorabile pentru a fi turnate având largi întrebuinţări la execuţia blocurilor motor. are greutate redusă.7-8%Cu. Se utilizează la execuţia unor piese turnate. apă şi acizi organici .P. Curs . industria optică. mecatronică. structuri de rezistenţă. fiind utilizat la construcţia de carcase.Are rezistenţă mare la coroziune şi oxidare în aer.Dezavantajul este că are rezistenţă scăzută la rupere Aliaje a) Al-Cu – conţin sub 15%Cu şi necesită un tratament termic. fiind al 4-lea metal după aur. rezervoare speciale. pistoane. de ex. caroserii pentru automobile Al-Mg-Zn-Mn-Zr(zirconiu) – electron – au proprietatea de a rezista la temperaturi înalte.Prezintă remarcabile proprietăţi de conductibilitate termică şi electrică.M.U. argint şi cupru . concomitent cu o bună rezistenţă mecanică. Al-Magneziu – au până la 12% magneziu şi au 0. construcţii navale Al-Cu-Magneziu-Mangan – duraluminiu – utilizat la construcţii metalice. b) c) d) e) Cupru – Cu ρ= 8940 Kg/m3 . automobile.5-1% mangan. sunt folosite la confecţionarea suprastructurii avioanelor.

electrotehnică. are cea mai bună plasticitate la rece. imitaţii de bijuterii Alama pentru cartuşe – mai mult de 30%Zn. rezistenţă mare la coroziune. purtând denumirea de alame pentru monezi • • • Simbolizare . Mangan) Tipuri de alame: • Tombacul roşu – 2-10%Zn.P. de culoare roşiatică.Este un metal greu. optică. în special pentru conductori. rezistent la coroziune. Curs . sârme Tombacul galben – 10-20%Zn.M. la o ambutisare adâncă Alame cu 40% Zn – au cea mai mare rezistenţă mecanică. având plasticitate foarte mare. Fe. table. cât şi la confecţionarea unor electrozi utilizaţi la maşinile de prelucrat prin electroziune Aliaje a) Cu-Zn – alame – sunt aliaje Cu-Zn. conductivitate termică şi electrică ridicată. utilizat la executarea ţevilor de radiator.Ca metal nealiat. Cu se utilizează în electronică. este foarte rezistent la coroziune. ce conţin cel puţin 55%Cu. mecatronică. plasticitate ridicată. utilizat la confecţionarea de ornamente. utilizat la execuţia sârmelor benzilor tabelelor prelucr. are culoare aurie. concomitent cu o plasticitate excelentă. Ni. dar prelucrabilitate prin aşchiere modestă .U. aceste alame pot fi simple (Cu-Zn) sau alame speciale (mai conţin elemente de aliere precum: Al.

paratură optică. Cu Zn 38 Pb2 Mn2 – Alamele pot fi livrate sub formă de semifabricate laminate. proprietăţile mecanice ale cuprului sunt influenţate astfel: . este mai puţin utilizat datorită caracterului deficitar al Sn şi datorită apariţiei bronzurilor special. Curs Cu Zn 40 Pb – Simbolizarea alamelor cuprinde simbolurile elementelor chimice ale cuprului. aspectului şi culorii placute. rezistenţei mecanice indicate. Datorită proprietăţilor anticorozive deosebite. elemente pentru schimbătoare termice. urmat de cel al zincului şi de un grup de cifre care indică conţinutul mediu în procente la zincului urmat de alte simboluri ale altor element chimice conţinute în alamă. Domenii de utilizare ale alamelor Marcă aliaj Cu Zn Sn 10 Cu Zn 5 Sn 9 Cu Zn 4 Sn 4 Pb 17 Mod turnare Forme metalice Continuu Continuu Domenii utilizare Organe de maşini rezistente la apa de mare Lagăre Fire solicitate la uzură şi sarcini mici(mecatronică şi optică) b) Cu-Sn – bronz – este unul dintre cele mai vechi aliaje. În funcţie de gradul de participare în conţinutul aliajului al Sn.U. se utilizează pentru conducte de radiatoare. carcase de aparate.M.P. trefilate. turnate.

aer. cât şi la agresiunea unor substanţe organice şi anorganice. rezistenţa la oboseală. apă de mare. scade plasticitatea aliajului.M. cu multe aplicaţii în electronică şi electrotehnică. scule care nu produc scântei(industria mineritului) • • • c) Cu-Ni(Monel) – rezistenţă mare la coroziune. • Curs Pentru un procent mai mare de 5% de Sn.U. după care aliajul devine fragil(se rupe).P. Cu zinc (Cu Zn Sn) – Zn până la 12% în aliajul bronzului. aparate pentru industria farmaceutică şi chimică Nichel – aparţine grupei metalelor tranzitive. are ca efect coborârea punctului de fuziune(scade punctul de topire) şi explicit scad costurile de turnare – Cu Sn 9 Zn 5 – 9%Sn. până la un maxim de 20%. în schimb creşte rezistenţa mecanică. Sub formă de aliaj. tenacitate. dar având proprietăţi superioare acestora: plasticitate. 5%Zn. are bune proprietăţi electrice şi magnetice. folosit la execuţia pieselor ce lucrează în medii corozive – pompe. utilizat la execuţia arcurilor. sudabilitate deosebită. maleabilitate. este de asemenea remarcabil rezistent la coroziune în apă. fiind înrudit cu fierul. sunt tipice confecţionării lagărelor de alunecare Cu beriliu(Be) – rezistenţă mare la coroziune. îmbunătăţeşte prelucrabilitatea. turbine. contacte elastice. diminuând frecarea. sunt utilizate pentru confecţionarea organelor de maşini care lucrează la frecare intensă – armături pentru instalaţii de apă caldă Cu plumb – îşi păstrează proprietăţile în aliaj. .

chimică. utilizat ca element de aliere în oţeluri. În industrie. superinvar.P. Chimică şi farmaceutică b) c) Cobaltul – este un metal greu. aparate din mecatronică.U. optică. piese de ceasornicărie Ni-Cr-Fe – aliaje refractare termo-rezistive. mecanică . -vicalloy generatoare electrice Aceste aliaje fiind foarte rezistente la uzură. kevarul) folosite la confecţionarea unor instrumente şi aparate de măsură. osteosinteză) Magneziul – este rezistent şi are plasticitate mică. aceste aliaje conţin 15-20% Crom (aliaje crom-nichel). auto. Curs Aliaje a) Ni-Fe – au un coeficient de dilatare termic foarte mic (invar. în aliaje ale nichelui şi ca liant pentru carburile metalice Aliaje -canico construcţia elementelor magnetice din motoare electrice. utilizate la execuţia unor piese ce pot lucra la temperaturi înalte (600oC) şi în medii corozive. folosit în industria aeronautică. utilizat în construcţii aerospaţiale. autovehicule. 6%Fe – utilizat în ind. 14%Cr. aliajele cu magneziu având rezistenţă deosebită la temperaturi înalte. este utilizat ca element de aliere. sunt utilizate în medicină la confecţionarea protezelor(stomatologice. iar unul dintre ele se numeşte cromel – 18%Ni utilizat la execuţia conductoarelor sau a sistemelor de încălzire de la cuptoarele electrice Inconel 8%Ni.M.

Tratamente termice Reprezintă procesele tehnologice ce constă în încălzirea şi menţinerea la o anumită temperatură. pompe. are o excelentă stabilitate la coroziune în atmosferă şi apă sărată. cu scopul modificării corespunzătoare a structurii. este toxic. aplicat atât semifabricatelor cât şi pieselor metalice finite. Zirconiu – asemăntor cu titanul ca proprietăţi. Are o rezistenţă mecanică deosebită. a rachetelor. folosit în construcţia reactaorelor nucleare Zincul şi aliajele sale – zincul este un metal uşor fuzibil(pct de topire la 300oC). etc) Ti-Titan – face parte din categoria metalelor foarte greu fuzibile.M. fiind folosit în construcţia motoarelor cu reacţie.U. . fiind utilizat în special la turnarea sub presiune a unor piese cu o configuraţie complexă(carburatoare. urmat de o răcire. fragil.P. sau la schimbătoarele de căldură. principalele utilizări le are în reactoarele nucleare. Aliaje – sunt foarte plastice la temperaturi scăzute. În cazul semifabricatelor. vase din industria chimică şi farmaceutică. tratamentele termice permit obţinerea unor caracteristici tehnologice care ajută la efectuarea prelucrării ulterioare în condiţii cât mai bune de eficienţă maximă şi preţ de cost scăzut. sisteme pentru copiatoare. Curs Beriliu – aliajele cu beriliu sunt materiale ultrauşore. absorbând neutronii în condiţii de rezistenţă foarte mare la coroziune. cu o viteză diferită. a elementelor din structura avioanelor supersonice. sunt utilizate pentru execuţia unor componente din sistemele criogenice cât şi instalaţii de producere a combustibilului nuclear.

la coroziune ridicată. în condiţiile unei siguranţe cât mai mari în exploatare. tratamentele termice dau posibilitatea obţinerii unor caracteristici de exploatare de rezistenţă la rupere. are ca scop înlăturarea tensiunilor interne.M. Curs La piesele metalice finite. adică avem o recoacere de recristalizare . la oboseală.P. înlăturarea ecruisajului.U.recoacere fără tansformări de fază în stare solidă. T Co τ1 v1=tt-t0/τ v2= tt-t0/τ τ2 τ3 t(timp) Factori ce influeneţază tratamentele termice: -v1 – viteza de încălzire -v2 – viteza de răcire -tt – temperatura finală -t0 – temperatura iniţială Clasificarea tratamentelor termice În funcţie de transformările în stare solidă care se produc. tratamentele termice pot fi împărţite în următoarele grupe: • Grupa 1 .

au drept scop sporirea rezistenţei la uzură prin schimbarea la suprafaţă atât al structurii. cât şi al compoziţiei chimice prin îmbogăţirea respectivei suprafeţe cu diferite elemente. are scopul de a obţine o structură care să confere o duritate ridicată şi o mare rezistenţă la uzură • Grupa 4 - revenire. recoacere de omogenizare • Grupa 2 .U. la temperaturi . nitrurare. are scopul de a obţine grăunţi fini şi omogeni şi a obţinerii unei perlite cât mai fine • Grupa 3 .călire. în trepte.recoacere cu transformare de fază în stare solidă. în scopul înlăturării tensiunilor interne şi aducerii forţelor la rezultantă≈0 • Grupa 5 .Tratamente termo-chimice.egalizarea compoziţiei. precum cementare. în două medii.M. aceste tratamente se fac întotdeauna după călire. Curs .P. carbonitrurare Primar recoacere completă/incompletă/de recristalizare/de globulizare/de omogenizare/ de detensionare tratament termic Călire joase simplă. are loc schimbarea numărului şi naturii fazelor.

înaltă Călire superficialăcu flacără.U. avantajelor şi limitelor de utilizare a materialelor plastice şi nu în ultimul rând. deformare cu deformare plastică la rece a materialului Cementare Secundar Nitrurare Carbonitrurare Materiale plastice Opţiunea pentru un anumit material plastic trebuie să plece de la cunoaşterea proprietăţilor şi caracteristicilor.M. materiale auxiliare. materialele plastice se pot clasifica în materiale plastice: • Tratamente termo-chimice Pe bază de compuşi macromoleculari obţinuţi prin polimerizare în lanţ Pe bază de macromolecule naturale • . Se pot defini ca produse tehnologice de sinteză. Clasificare În funcţie de structura materialului plastic sau a răşinii de bază. Curs Revenire joasă. medie. ce au drept component de bază un produs macromolecular şi se obţin în general prin topirea în comun a mai multor constituenţi: răşini. contact electric Tratamente termo-mecanice austenită. plastifianţi. materiale de constituţie. coloranţi. prin inducţie. posibilitatea de distrugere ecologică a materialelor plastice.P.

plecând de la monomeri sunt: polimerizarea prin condensare şi polimerizarea prin adăugare Proprietăţi şi caracteristici . obţinute prin transformări pirogenetice • După modul de comportare la încălzire. vălţuite. Pe bază de hidrocarburi. putând fi sudate. la prima încălzire devin suficient de plastice. procesul putând fi repetat de mai multe ori fără a produce transformări chimice în material Materiale termo-rigide – acestea.M. se întăresc irreversibil datorită transformărilor chimice suferite • Principiul formării polimerilor Polimerii sunt constituiţi dintr-un număr mare de unităţi.P. numite monomeri/molecule de natură organică. a căror parte centală este deobicei alcătuită dintr-un atom de carbon. dar răcite. H H C H H C H H H H C H H C Cl Clor-etan H Etan Cele mai întâlnite metode de formare a polimerilor. materialel plastice se împart în două categorii: • Materiale termo-plastice – acestea prezintă proprietatea de a se înmuia prin încălzire la temperatura de înmuiere. • Curs Pe bază de compuşi macromoleculari obţinuţi prin reacţii de polimerizare în trepte sau policondesare în trepte.U.

1g/cm3 Coeficient de dilatare specifică – este determinat de tipul legăturii interatomice Conductibilitate termică – relativ mică – izolatori termici(polistiren. Cele mai frecvente procedee sunt: • Presarea • Extrudarea(se utilizează un cap de extrudare sau o filieră ce permite un proces de fabricare continuu) • Calandrare (se obţin folii din materiale plastice) • Filarea • Turnare . Aceste materiale ce suferă aceste tratament se comportă în câmpul electric similar cu magneţii în câmp electric.cm – favorizează utilizarea materialelor plastice ca izolatori electrici(cabluri de telecomunicaţii) Curs • • Electreţii – se obţin din anumiţi polimeri (polipropilenă. spumă de poliuretan) Rezistivitate electrică – foarte ridicată .P.9g-1. • • Masa volumică – relativ mică – 0. suplon).U.1018Ω. aduşi la o temperatură superioară celei de tranziţie şi care sunt supuşi unui câmp electric puternic unidimensional.M. Procedee de prelucrare a materialelor plastice Au ca scop transformarea acestora în semifabricate sau produse finite. fiind foarte utilizaţi în electrică(microfoane speciale).

etc Izolatoare termice.U.Mecatronică – utilizate ca organe de maşini. realizarea de proteze medicinale Materiale ceramice(keramicos) Presupune arderea materiilor prime. carburi. În general aceşti compuşi sunt oxizi metalici. Sunt în special oxizi a căror coeziune este asigurată de legăturile ionice sau covalente. materialele ceramice au o largă utilizare: teracotă. datorită caracterului puternic al legăturilor atomice şi ridigităţii ridicate. circuite integrate. electronică. Proprietăţi – sunt rele conducătoare de electricitate şi căldură. materialele plastice s-au impus în toate domeniile: . în industria optică. Acese legături sau naştere unor compuşi heteropolari(au o reţea de anioni şi cationi). materiale pentru încapsularea componentelor active. fiind utilizate în mod frecvent ca izolatoare termice. carcase.P. carcase. izolatoare. arbori. costului scăzut. Materiale şi scule abrazive ceramice Materialele abrazive sunt utilizate pentru operaţii de prelucrare prin aşchiere de tipul .M. Curs • Sudarea Domenii de utilizare Datorită proprietăţilor deosebite pe care le au. porţelan – utilizări multiple – vase de laborator. gresie. electrice. care iniţial au fost argilele. rame. lentile. Materialele ceramice tehnice au utilizări în electrotehnică. roţi dinţate. construcţii aerospaţiale. În industrie. nitruri sau compuşi ai borului.

polisare.M. Aplicaţii ale materialelor metalice. nitrura cubică de bor.Rigiditate mare .Duritatea superioară a materialelor ceramice . a materialelor fero-electrice şi a materialelor ceramice cu anumite proprietăţi magnetice. diamant.şlefuire. Curs rectificare.Stabilitate la cald Ex. • • • Utilizări în electronică şi electro-tehnică Materialele ceramice utilizate în aceste domenii sunt destinate în special realizării izolatoarelor electrice. materiale monocristaline. semiconductoare . alumina Utilizări • Carbura de wolfram – se obţine prin sinterizarea în anumite forme a pulberii de carbură de wolfram ce este legată printr-o matrice/liant de cobalt Carbura de titan – legarea particulelor de titan se face printr-o matrice de nichel şi molibden – scule utilizate la prelucrări în regimuri intense Nitrura cubică de bor – 60% din duritatea diamantului Alumina – se utilizează ca adaos alături de oxidul de titan pentru a îmbunătăţii tenacitatea sculelor aşchiatoare.Rezistenţă mecanică mare .hanuire. cristale tehnice.P.lepuire. • Materialele ceramice fero-electrice – sunt utilizate pentru construcţia condensatoarelor.U. radiatoarelor ultrasonice ce .

Pentru confecţionarea condensatoarelor se utilizează materiale ceramice precum ar fi titanatul de bariu.Ferite uşoare: Spinneli sau granatele – utilizate la confecţionarea miezurilor pentru condensatoare . cele mai utilizate sunt sticla şi porţelanul.m.utilzate la confeţionarea magneţilor permanenţi • Materiale ceramice utilizate ca izolatori Pentru realizarea unui izolator.d. construcţia unor creuzete. materiale din grupa zirconiului. alumina • Materiale ceramice refractare – rezistă la temperaturi considerabile. fiind utilizate în construcţia unor echipamente din industria chimică. Curs trebuie să aibă permitivitate electrică foarte mare(să înmagazineze cât mai multă energie într-un volum restrâns.a. materialele plastice . iar pentru frecvenţe înalte.P. Factorii de disipare sa fie cât mai mici. de exemplu: metalele sunt dure şi ductile având o bună conductibilitate termică şi electrică. Titanaţii de Mg. Materialul compozit Generalităţi: • În general fiecare grupă de materiale de acelaşi fel sau înrudite posedă propietăţi şi caracteristici care îi sunt proprii. materialul se alege în funcţie de tensiunea electrică şi domeniul de frecvenţă.Feritele dure: . stronţiu.U. • Materiale ceramice cu proprietăţi magnetice(feritele) . Pentru frecvenţe joase. cuptoare ş. calciu.M.

P. Materialele de adaos pot participa la formarea structurii materialului compozit sub forma de pulberi. au bune proprietăţi dielectrice şi de izolare termică dar sunt fragile. Curs sunt usoare au rigiditate mică dar realizează o bună izolaţie termică şi electrică. • Metal – plastic. fibre. • Materialele compozite se pot definii ca materiale construite din 2 faze şi anume: o Matricea . Care nu acţionează între ele şi care trebuie să rămână inerte una faţă de cealaltă în condiţiile impuse de domeniile de utilizare. • Metal – ceramic. Combinând diversele tipuri de materiale şi controlând riguros morfologia.U. proporţiile şi distribuţia acestora se pot obţine materiale compozite ale căror proprietăţi sunt total diferite în general superioare proprietăţilor materialelor componentelor de bază şi în plus aceste proprietăţi se conservă într-o masă volumică mică. 3) Durificate – armate cu benzi. si benzi. o Materialul de adaos. Dupa modul de obţinere există 3 mari grupe de materiale compozite: 1) Durificate – armate cu particule.M. . 2) Durificate – armate cu fibre. materialele ceramice au modulul de elasticitate şi rezistenţă la tracţiune foarte mare. În funcţie de materialele care participă la realizarea materialelor compozite pot exista următoarele combinaţii: • Metal – metal.

producând un efect de durificare foarte ridicat pentru materialul rezultat. întrucât particulele au dimensiuni foarte mici. formă şi distribuţie optimă. vor bloca deplasarea dizlocaţiilor. Curs • Ceramic – plastic. Materialul dispersat trebuie să aiba o solubilitate scăzută în materialul matricei şi să nu intre în reacţii 2) 3) . • Ceramic – ceramic. Materiale compozite armate cu particule În structura acestor materiale. Pentru a realiza anumite caracteristici şi propietăţi pentru materialul durificat cu particule prin dispersie este necesar să se respecte următoarele condiţii tehnice: 1) Faza dispersată (de regulă un oxid dur şi stabil ) trebuie să constituie un obstacol pentru deplasarea dislocaţiilor. materialele compozite durificate prin dispersia particulelor fine prezintă o rezistenţă comparabilă cu a aliajelor metalice durificate prin dispersie. • Plastic – plastic.U. acestea pot fi grupate astfel: • Materiale compozite durificate prin dispersie cu particule fine (diametrul particulelor 100-250 Å). La temperaturi normale. particulele sunt dintr-un material dur şi fragil dispersate în mod uniform. Pe baza dimensiunilor particulelor şi a carcateristicilor prin care particulele influenţează proprietăţile materialelor compozite. fiind înconjurate de o matrice din material moale şi ductil.M.P. Particulele dispersate trebuie să fie de dimensiuni.

U.P.M.

Curs

chimice cu acesta. Exemplu: Al – AlO3 aeronautică, construcţii de reactoare; Ag - CdO contactoare electrice; ZrO2 filamente; NiCrThO3 motoare cu reacţie.

Materiale compozite armate cu macroparticule. Aceste materiale compozite conţin în structura lor un număr mare de particule de dimensiuni mai mari care nu mai pot bloca deplasarea dizlocaţiilor. Materialele compozite de acest tip prezintă combinaţii neobişnuite de proprietăţi şi în mai mică masură are loc o îmbunătăţire a rezistentei materialului rezultant. Materialele compozite armate cu macroparticule pot fi realizate prin combinaţii diverse de materiale metalice, materiale ceramice şi materiale plastice. Exemplu: carburile metalice conţin particule dure (metale greu fuzibile) dispersate într-o matrice metalică (cobalt). Materiale compozite pe bază de wolfram şi argint într-o matrice de cobalt utilizate la confecţionarea contactoarelor electrice (le conferă acestora o durabilitate excelentă şi o conductiblitate electrică foarte bună datorită argintului).

Materiale compozite armate cu fibre Aceste materiale compozite prezintă o mare rezistenţă şi rigiditate concomitent cu un excelent raport rezistenţă – densitate, datorită fibrelor dure, rigide dar fragile încorporate într-o matrice din material moale şi util. Există o mare varietate de materiale compozite armate cu fibre (exemplu de fibre: grafitul, materialele plastice, sticlă) ce pot fi dispersate sau dispuse într-o diversitate de orientări. Materialele pentru fibre pot fi sub formă de fibre continue unidirecţionale sau sub formă de fibre discontinue diametrul fiind de aproximativ 10 µm (micrometri), pe o lungime

U.P.M.

Curs

maximă de 5mm. Materialul matrice al unui material compozit armat cu fibre îndeplineşte două funcţii şi anume: 1)Asigură transferul adecvat al solicitarilor mecanice aplicate materialului compozit către fibre 2)Încorporează fibrele trebuind, să permită relativ uşor obţinerea materialului compozit final la un pret de cost scăzut. Se utilizează ca materiale pentru matrice: materiale organicetermoplastice, materiale metalice, materiale ceramice. Domenii de utilizare ale materialelor compozite Materialele compozite se utilizează din ce în ce mai mult şi se utilizează în industriile mecanice, industria materialelor electrocasnice, mobilier, echipamente sportive, industria auto, construcţiile aeronautice şi aerospaţiale. Materiale inteligente(cu memoria formei) Fenomenul memoriei de formă reprezintă propietatea unor materiale metalice şi nemetalice de a-şi capata forma iniţială (avută înainte de a suferi o deformare plastică) în anumite condiţii de temperatură (prin încălzire la o anumită temperatură). În cazul materialelor metalice, acestea îşi păstrează memoria formei ca urmare a unei transformări reversibile pe care o suferă, trecând din faza de austenita – A, în faza de martensită – M în anumite condiţii de modificare a temperaturii. Fenomenul denumit memoria formei reprezintă o proprietate termo – mecanică deosebită ce este asociată unei transformări structurale, reversibile, de tip martensitic, ce are loc între o temperatură T1 la care s-a produs deformarea elementului şi o temperatură T2 > T1 la care a avut loc regăsirea formei. 2 scheme le vei face din insert chart ;;)

U.P.M.

Curs

Condiţii necesare obţinerii efectului memoriei de formă Transformarea martensitică trebuie să fie termoelastică.
• •

Mf < Ms < As < Af Mf < As < Ms < Af

Structura cristalografică a fazei austenitice şi a celei martensitice trebuie să fie ordonată Exemple de materiale ce pot prezenta efectul memoriei de formă
1)

Materiale în soluţie primară , aliaje pe bază de Fe, Fe – Ni, Cb, Ti; Aliaje cu transformare cubica tetragonala se caracterizează prin faptul că sunt materiale cu efect de memorie a formei de mică amplitudine Mg – Cu, Mg – CuSi .

2)

Aliajele pe bază de cupru prezintă instabilităţi în efectuarea efectului memoriei de formă, au o rezistenţă scăzută, şi o îmbătrânire accentuată. Aliajele pe bază de Ni – Ti sunt cunoscute sub formă de nitinol. Prezintă anumite avantaje: nu pun probleme de stabilitate priviind memoria formei, au o rezistenţă mecanică mare, au o rezistenţă la coroziune foarte bună, există o bună compatibilitate a organismului uman cu materialele bioelementelor pe bază de Ni şi Ti (proteze). Dezavantaje: preţul de cost este foarte foarte ridicat. Tehnologia de obtinere a materialelor cu memoria formei Includ următoarele operaţii: • Topirea şi turnarea în lingouri;

construcţii aerospaţiale. la temperatură înaltă. hidraulică.P. extrudare. elemente de comandă. şi alarmare. sisteme de mecanică fină şi mecatronică.U. sau dimensiune. O alta caracterisitică a aliajelor cu memoria formei sunt folosiste la senzori. Nanomateriale Generalităţi: • În acepţiunea generală. telecomunicaţii. traductoare. jucării. Aplicaţii deosebite avem: realizarea de senzori. este aceea ca manifestă proprietatea de a induce martensita în urma aplicării unei tensiuni mecanice.M. laminare. traductoare. lăţimea unui conductor pe un circuit integrat. tehnică militară. Această caracteristică. poate să fie un diametru de particulă. nanomaterialele sunt definite convenţional ca fiind materiale ce au o structură cu o dimensiune mai mica de 100nm. Curs • Operaţii de prelucrare la cald sau la rece cum ar fi: forjare. mărimea unui grăunte cristalin. cele 2 forme fiind bine precizate. Aplicatii si domenii de utilizare ale aliajelor cu memoria formei Utilizarea elementelor şi sistemelor din materiale cu memoria formei se bazează pe propietăţile acestora de a avea două forme diferite: la temperatură joasă. • Tratamente termice. . Domeniile de utilizare sunt extrem de diverse: robotică. tragere.

materialele nanofazice au un procent semnificativ din atomii lor situaţi în jurul grăuntelui unde acesta ocupă poziţii libere Propietăţi chimice: . • În anul 1960 a fost pentru prima dată folosită la studierea particulelor. nanomaterialele au o strucutură granulară în care alunecarea grăunţilor unul peste altul se manifestă în timpul difuziei • Cercetările experimentale au evidenţiat faptul că dizlocaţiile sunt destul de rar prezente în materialele nanofazice. După anul 1980 studiile au fost făcute pe grupuri de <100 atomi. Materialele nanofazice formate din clustere – grup de 100 atomi. mai ales în industria chimică. a introdus notiunea de coloid pentru a definii o soluţie conţinând particule în suspensie cu dimensiuni cuprinse intre 1-100nm. • Interesul pentru aceste materiale a aparut în anul 1861 când un chimist englez. valorile mari întalninduse la materiale ceramice. Graham Thomas. etc. Curs • Nanomaterialele au şi caracteristici diferite faţă de materialele solide macroscopice având temperatura de topire mult mai mică. comasate la temperatură ambiantă.P.U. • Interesul pentru nanomateriale a fost foarte mult stimulat de aplicaţiile lor în tehnologie. iar cele mai mici se întâlnesc la materialele metalice • Datorită mărimii grăunţilor ultrafini. au zone poroase pornind de la (25-5)% din masa lor. microscopia electronică. Propietatile fizice ale nanomaterialelor: • În general. unde sunt utilizaţi ca pigmenţi şi catalizatori.M. superelasticitate la temperaturi joase.

P. sub formă nanocristalină şi apoi tratate termic pentru ca grăunţii să-şi .U. mai precis obţinerea în urma unor reacţii chimice. Multe din cercetările asupra rezistenţei metalelor nanocristaline au fost limitate la măsurători de microduritate. totuşi au fost efectuate o serie de cercetări asupra oxidului de titan nanocristalin. utilizate la temperaturi înalte. coloizii sunt cele mai mici elemente ale materialului în care acesta continuă să îşi manifeste propietăţile Propietăţi mecanice: 1)Reducerea dimensiunilor graunţilor. 2) Ceramice nanocristaline. cât şi tensiunile reziduale rămase de la etapa de compactare de înalta presiune prin procesul de sinteză. Superplasticitatea se referă la capacitatea unor materiale policristaline de a suferii deformaţii excesive la întindere.M. pot fi deformate superplastic la temperaturi modeste. întrucat cantitatea de material disponibil este deseori limitată. fără să apară gâtuiri sau rupturi. mărimea grăuntelui unui astfel de material nanocristalin fiind obţinut prin tratement termic de normalizare. s-a constatat o crestere foarte mare a tensiunii de rupere. investigaţiile la propietăţile mecanice ale materialelor ceramice nanocristaline sunt foarte reduse. conduce la modificarea propietăţilor mecanice ale nanomaterialelor metalice. formate într-o faza condenstată • Se consideră că. 3) Superplasticitatea la temperaturi înalte. Îndepărtând atât defectele de suprafaţă. Curs • Nanochimia reprezintă sintetizarea nanomaterialelor prin procedee chimce. • Coloizii sunt particule cu o gamă diversă de copoziţie chimică. Materialele casante precum ceramica.

prin faptul că particulele feromagnetice de dimensiuni foarte mici (nano) aparţin unui singur domeniu magnetic. Proprietăţi super – para – magnetice. proprietăţile materialelor sunt influenţate de mărimea aglomerărilor şi nu de mărimea nanoparticulelor individuale. Creşterea coercivităţii în materialele granulare este explicată prin prezenţa unui înveliş magnetic subţire care îmbracă un miez feromagnetic format dintr-un singur element. semiconductoare). ceramice. în destinderea liberă a jetului .U. la temperaturi finite şi într-un câmp magnetic nul momentele magnetice orientate ale materialelor feromagnetice fluctuează între cele 2 stări energetice de bază. Curs recapete rezistenţa pe care o au la temperatura înaltă. Procedee de obţinere a nanomaterialelor Cele mai răspândite tehnologii de obţinere ale nanomaterialelor sunt cele chimice datorită faptului că pot fi aplicate tuturor materialelor (materiale metalice.P. 4) Proprietăţile magnetice ale nanomaterialelor diferă de proprietăţile magnetice ale materialelor normale. Formarea clusterelor sau a nanoparticulelor din faza de vapori necesită existenţa suprasaturaţiei obţinută prin următoarele metode: • Răcirea fizică a vaporilor prin tehnica destinderii sonice sau supersonice.M. S-a observat că prin reducerea dimensiunii grăunţilor de la micrometrii la nanometrii. în aceste cazuri. Un procedeu de obţinere: vapori suprasaturaţi. viteza de fluaj poate să crească de la 6 până la 8 ordine de marime. pe un anumit interval de timp. O problemă comună tutoror materialelor de obţinere a nanomaterialelor este faptul că deseori nanoparticulele formează aglomerări.

Perspective de viitor Utilizari în chimie prin dezvoltarea microsenzorilor chimici precum şi prin depunerea peliculelor – obţinerea diamantului artificial. vaporii fierbinţi de metal fiind angrenaţi într-un curent pulsator al unui gaz transportor (He) şi destinşi într-o camera blindată. Utilizarea în medicină. cercetarile recente sunt îndreptate spre dezvoltarea unor noi tehnologii de frabricarea tranzistoarelor cu o alta arhitectură care să reducă interconexiunile şi optimizarea circuitelor. acoperirile cu straturi de protecţie. traversează linia de existenţă a fazei gaz lichid şi devin suprasaturaţi.U. A doua variantă are dezavantajul că temperatura depinde de natura materialului ce este folosit de . Vaporii se răcesc în timpul destinderii.d. se utilizează un laser pulsator de înaltă energie ce este focalizat pe o ţintă ce conţine materialul care trebuie transformat în clustere. nanostructurile organice. se pot enumera: tehnicile de microimprimare.. Plasma rezultată produce o vaporizare foarte eficientă. ş.m. Utilizarea nanoelectronică. într-un mediu ambiant cu presiunea (p). Printre direcţiile de dezvoltare. .M. Curs vaporii amestecaţi cu un gaz inert se destind adiabatic printrun ajutaj de diametru (d). proteina feritin este utilizată în medicină pentru identificarea anumitor boli care se manifestă prin creşterea conţinutului de fier peste limitele normale. Perpectivele de dezvoltare în viitor.a. • Evaporare termică direct sau pulverizare laser. Domenii de utilizare a nanomaterialelor.P. acoperirile cu pelicule organice.

şuruburi. Materialele artificiale ce vin în contact cu pielea precum aparatele auditive sau membrele artificiale nu reprezintă biomateriale. Curs Amestecurile dintre nanostructuri şi un material matrice (organic. plăci osoase. . vase sangvine.P. Asistenţa în vindecarea unor părţi din corpul uman. metalic sau ceramic) conduc deasemenea la realizarea unor noi materiale compozite cu proprietăţi superioare şi nu în ultimul rând. articulaţie artificială a şoldului.M. grefa artificială. • Asistarea în vindecarea unor părţi: în cazul unei fracturi se pot introduce în os tije. suruburi. Utilizarea biomaterialelor include: • Înlocuirea unor părţi din corpul uman ce şi-au pierdut funcţionalitatea datorită unor maladii sau traume. elemente de articulaţie. deoarece pielea acţionează ca o barieră faţă de mediul exterior. Utilizarea biomaterialelor nu a fost practic posibilă până la implementarea tehnicii chirurgicale aseptice. • Corectarea anormalităţilor: la sistemul osos (tije care susţin şi întăresc coloana vertebrală). generaţiile următoare de calculatoare şi dispozitive electronice vor depinde în mod cert de structurile nanometrice. tijă spinală. realizată în anul 1860 de către Lister. Corectarea anormalităţilor. Aplicatii ale biomaterialelor: sonde. • • • Înlocuirea unor părţi din corpul uman: valve în inimă.U. Materiale biocompatibile(biomateriale) Un biomaterial reprezintă un material sintetic utilizat pentru înlocuirea unei părţi din corpul uman sau pentru a realiza un contact direct cu un ţesut viu.

cât şi o mare parte a celor din prezent sunt cele realizate în cadrul sistemului osos. stabilităţii şi rezistenţei la . Se mai pot folosi Ti pentru înlocuirea de articulaţii.M. în cel de-al doilea război mondial s-a observat că pilotii răniţi cu plastic din construcţia avioanelor nu sufereau infecţii şi atunci s-a dezvoltat un polimetil-metacrilat (PMMA). Sistemul osos: plăci osoase înlocuit total de articulaţii. Sistemul muscular: suturi circulare. înlocuirea unor secţiuni ale oaselor craniene. Sistemul endocrin: grupe de celule pancreatice. valve artificiale ale inimii. În jurul anului 1900 au fost realizate cu succes primele operaţii cu elemente ajutătoare în fixarea fracturilor. Curs Procedurile chirurgicale anterioare chiar dacă utilizau sau nu un biomaterial. 2. Polimerii. Biomaterialele în sistemele corpului uman: 1.U. amalgamul dentar este un aliaj în care unul dintre componenţi este mercurul (nu mai este folosit demult în stomatologie). valve cardiace.P. Utilizarea polimerilor în medicină a fost întamplătoare. în urma introducerii oţelurilor inoxidabile şi a aliajelor Co-Cr (cobalt – crom). aurul în stomatologie. oţeluri inox pentru şuruburi. Începând cu anul 1930. Materialele metalice dentare. Aurul şi aliajele sale se utilizeaza foarte mult ca material metalic dentar datorită durabilităţii. 4. datorită apariţiei infecţiei. au fost obţinute succese remarcabile în fixarea fracturilor. Fibrele de carbon utilizate în confecţionarea valvelor de inimă şi articulaţii. Sistemul urinar: dializă renală. 3. Singurele implanturi eficiente practicate în trecut. utilizat în implanturile de cornee. erau în general sortite eşecului.

stabil. având ca rezultat continua degradare şi transformare a sa în oxizi. iar restul sunt metale nobile cum ar fi cupru. argintul. Coroziunea implantelor metalice Coroziunea reprezintă o reacţie chimică nedorită a metalului cu mediul înconjurător.m. Cu sau 0. În regiunea de imunitate coroziunea. hidroxizi sau alţi compuşi. Ca definiţie. proteine şi diferiţi ioni (ionul hidroxid). Curs coroziune. este un oxid. (schema diagrama pourbaix) . oxigen dizolvat. hidroxizi la o concentraţie de 10-6 moli sau mai mică).d.a. fie se combină cu oxigenul sau cu alte elemente ducând la formarea altor compuşi ce duc la fenomenul de exfoliere sau chiar la dizolvarea implanturilor metalice. 0. Fluidul tisular(limfa) din corpul uman conţine apă. Aliajele cu aur au cel puţin 75% aur. Pasivitatea se defineşte ca fiind echilibrul dintre un metal şi produşii săi de reacţie (oxizi.P. ş. constituientul solid.U.d. Coroziunea apare în momentul în care atomii de metal fie se ionizează şi intră în soluţie. regiunea de coroziune este situată la concentraţii >10-6 g*atom / L (molar).M.03 mg/L cum ar fi în cazul aliajelor din Al.p. este practic imposibilă d. În domeniul de pasivare. hidroxid sau sare a metalului. Imunitatea reprezintă echilibrul dintre metal şi ionii săi la mai puţin de 10-6 moli. Diagrama Pourbaix pentru coroziune Aceasta diagramă este un grafic al regiunilor de coroziune de pasivitate şi imunitate reprezentate în functie de potenţialul de electrod şi pH.06 mg/L pentru metale cum ar fi Fe.v energetic.

Curs Concluzia reprezentării diagramelor Pourbaix este urmatoarea: părţi diferite ale corpului uman au diferite valori ale pH-ului şi diferite concentraţii de oxigen. tije. sunt utilizate în stomatologie pentru creearea coroanelor dentare. Metalele nobile sunt imune la coroziune cum ar fi Au frecvent utilizat în stomatologie. aliajele CoCr. sunt utilizate în compozitele dentare pentru plombe. poliamida şi o varietate de polistiren.M. termici sau fizici. . Deteriorarea polimerilor poate fi cauzată de factori chimici.a.U. Materialele polimerice prezintă o largă aplicabilitate în cadrul implantelor din corpul uman datorită uşurinţei de fabricaţie sub diferite forme cum ar fii: fibre. Polimerii manifestă o puternică asemanare cu componenţii polimerici naturali ai ţesutului uman cum ar fi colagenul.P. Unele carburi sunt utilizate în aplicaţii musculare (valvele cardiace sub formă de fibre). prezentând rezisenţă mecanică mare mai putând fi utilizate la înlocuirea de tendoane şi ligamente. Ca urmare un metal poate suferii o coroziune inaceptabilă într-o altă parte a corpului uman. aceşti factori putând accelera procesul de deteriorare al lanţului polimeric principal. acoperirea unor suprafete poroase pentru implanturi ortopedice. fiind utilizate frecvent în aplicaţii ortopedice. aliajele Ni-Ti. cimentului osos. în plus pH-ul se poate schimba dramatic în ţesutul vătămat sau infectat. Exemplu: poliuretanul. Materialele compozite pot prezenta propietăţi superioare. Materialele ceramice au capatat o atenţie deosebită ca potenţiale candidate pentru fabricarea implanelor din corpul uman. cu toate acestea Au nu este utilizat în ortopedie datorită rezistenţei mecanice insuficiente şi costului ridicat.d. oţeluri inox. Metalele utilizate curent ca biomateriale sunt: Au.m. În schimb aliajele Co-Cr ca şi titanul sunt pasive în corpul uman. ş. Ti.

Curs În prezent colagenul poros este utilizat pentru înlocuirea unor suprafeţe de piele. Materiale magnetice 1. -µe = momentul magnetic orbital al fiecărui electron. Tot ce este material (alcătuit din atomi) prezintă propietăţi magnetice şi poate fi caracterizat şi prin prisma propietăţilor magnetice specifice acestuia. . Acceptând modelul planetar al atomului liber distingem următoarele momente magnetice ale constituienţilor atomului. µS = e*h / 4*π * mo * c () .P. iar polipropilena pentru realizarea de ligamente.µS = momentul magnetic de spin al electronului rezultat din mişcarea de rotaţie în jurul propriei axe. neutroni. -µN = momentul magnetic al nucleului reprezintă rezultantă însuşirii vectoriale a momentelor magnetice ale particulelor constitutive ale nucleului (protoni. piele artificială.U. mezoni).M. Noţiuni de fizică a Materialelor Magnetice Unul din realizările importante ale fizicii atomice constă în stabilirea faptului că purtătorii elementari ai magnetismului sunt însăşi particulele elementare ale materiei. Sume.. acestea dispunând de un moment magnetic propriu numit „moment magnetic de spin”. precum şi de efecte magnetice datorate curenţilor macroscopici produşi la mişcarea particulelor purtătoare de sarcina electrică..

Obţinerea sticlei are loc prin răcirea până la solidificare a unui amestec de oxizi aflat în stare topită-lichidă. Sticla Sticla face parte din categoria materialelor solide necristaline. cristaline sau amorfe distanţa dintre 2 atomi vecini (dintre centrele acestora) este de (2÷4)Å. conferând sticlei structura specifică. între momentele magnetice atomice intervin facţiuni de o natură specială. B2O3. vor aparea acţiuni multiple ale câmpului magnetic cu momentele magnetice elementare ale constituienţilor atomilor: • Apariţia unei mişcări de precesie a orbitei pe care evoluează electronul a cărui efect electrodinamic este apariţia unui moment magnetic orbital de sens contrar câmpului magnetic care l-a produs. Al2O3. Topiturile utilizate pentru obţinerea sticlei trebuie să conţină în compoziţie: • cel puţin un oxid vitirfiant (SiO2. amorfă vitroasă. P2O5). rezistenţa mecanică şi stabilitatea chimică a sticlei: PbO.P. • stabilizatori.U. Întrucât în timpul procesului de răcire cristalizarea nu mai are timp să se producă. starea amorfă specifică stării lichide se păstrează şi în starea solidă. • fondaţii au rolul de a micşora temperatura de obţinere a topiturilor: Na2O. Structuri atomice magnetic ordonate În corpurile solide. La astfel de distanţe. care în anumite condiţii determină o ordonare spontană a momentelor magnetice atomice alăturate. vâscozitatea va creşte.M. K2O. . au rolul de a mări duritatea. având o structură amorfă vitroasă şi fragilitate ridicată. • Reorientarea momentelor magnetice de spin. Curs La aplicarea din exterior a unui camp magnetic Hext ≠0.

aceste substanţe vor conduce la formarea unor anumite tipuri de sticle. Pentru a colora sticla se folosesc diversi oxizi metalici.2 7. • opacizatori. formând un solid amorf vitros. • coloranţi. silicele nu cristalizează. Daca adăugăm oxidul de potasiu. sticloa 5 să Vycar 96 3 <0.2 0. toate aceste elemente purtând denumirea de modificatori de reţea. În condiţii normale.6 6 0.P. elementul de bază al structurii fiind un tetraedru format din 4 ioni de oxigen. Principalele tipuri de sticle sunt produse pe bază de silice. <0. 0. SORTURI DE STICLE Tip de Oxizi Oxizi modificatori de Oxizi intermediari sticlă formato reţea ri de retea SiO B2O Na2 K2O CaO MgO Al2O3 PbO O 2 3 Silice 99.3 0. va avea loc o modificare considerabilă a propietăţilor şi structurii sticlelor optice. • Curs substanţe ce asigură transparenţa. Dacă adăugăm în compoziţia sticlei topite anumiţi oxizi (anhibridă borică sau anhibridă fosforică).6 21 cu plumb .5 1 plată Sticle 64 0. cu un ion de siliciu în centrul său.M. oxidul de bariu -> fondanţi.U. ce se mai numesc şi formatori de reţea.4 2 2 Sticlă 72 13 9 2. oxidul de natriu.

Cristalizarea Centrele de cristalizare se formeaza ca rezultat al: a) ciocnirilor dintre molecule ce favorizează formarea de nuclee instabile de agregare. în timpul de solidificare t(sec) determină obţinerea stării amorfe a substanţei.U. la şocuri termice şi la efectul de îmbinare. indicele de refracţie al sticlei poate varia în intervalul 1.scăderea progresivă fără salturi a temperaturii T. Rezistenţa la tracţiune este modesta şi depinde de durata aplicării sarcinii. cât şi în domeniul casnic. fiind caracterizată printr-o structură amorfă şi proprietăţi izotrope.M. Curs Principala propietate caracteristică a sticlei care stă la baza majorităţii utilizarilor sale este transparentă.P. Procesele de solidificare a masei topite conduc la formarea stării solide cristaline a substanţei sau a stării solide amorfe a acesteia. rezistenţa sticlei la socuri termice creşte odată cu modificarea coeficientului de dilatare. fiind foarte sensibilă la şocuri mecanice. Procesele de cristalizare se caracterizează prin: a) viteza de formare a centrelor de cristalizare Δc/Δt . Sticla prezintă fragilitate ridicată. b) regruparea moleculelor în interiorul nucleelor cu formarea de celule elementare.45-2. În funcţie de compoziţie. (schema tabla) Curba 1 . acest tip de sticlă fiind confecţionate vasele din sticlă transparentă. acesteia datorate structurii sale amorfe. Curba 2 – dacă în timp temperatura de solidificare are un salt şi apoi un palier orizontal se formează o substanţă sticloasă. Sticla pyrex suportă cel mai bine trecerile de la rece la cald cu aplicaţii numeroase în domeniul aparaturii de laborator.

7) * 10 • stabilitate termică . 4) stabilitate chimică la acţiunea aerului. • coeficient de dilatare termică -3. apei şi a altor agenţi fizico-chimici. Principala carcateristică a sticlelor policristaline: • indicele de refracţie .P. II.U. Elementele catalizatoare pot fi: platina. se introduc în topitură oxizi metalici cum ar fii oxidul de cupru. Sticla policristalină se obţine dintr-o masă sticloasă obişnuită (o sticlă obişnuită pe bază de silicaţi sau alumino silicaţi). Substantele sticloase sunt denumite sticle dacă posedă următoarele propietăţi fizico-optice: 1) stare amorfă necristalină. însă cristalizează uniform în întreg volumul.. 2) stare solidă la temperaturi obişnuite. oxidul de fier şi oxidul ce cobalt. b) Curs viteza liniară de cristalizare Δl/Δt Este cunoscut faptul că nu orice substanţă în stare amorfă poate fi denumită sticlă. la 600° C în domeniul temperaturilor de înmuiere în catalizatori se produc schimbări structurale şi de valenţă determinând sau favorizând apariţia centrelor de cristalizare. chiar dacă se manifestă numai pentru o parte a spectrului vizibil. în care se introduc adaosuri catalizatoare. I.M. oxizi ai magneziului. la 800° C are loc separarea uniformă a fazei cristaline în întregul volum al topiturii. 3) transparenţă. oxizi ai titanului sau oxizi ai litiului. Sticla policristalină posedă propietăţile sticlei..53. Dacă dorim să obţinem o sticle colorate. în compoziţia chimică a sticlei intră un număr mare de elemente în principal: oxizi bazici şi oxizi acizi.

Sticla optica : a) cron cu conţinut de potasiu..55. apare datorită unor forţe mecanice reziduale (se mai numesc şi tensiuni interne) provocate de răcirea sau încălzirea neuniformă a sticlei în timpul elaborarii d) Coeficientul de absortie a luminii e) Lipsa incluziunilor filiforme (striuri) f) Lipsa incluziunilor de gaze Principalele materiale folosite în fabricarea sticlei a) Principale . între cele două grupe principale existand o serie de sticle intermediare numite sticle crom-flint au indicele de refracţie între 1. Exemple : • Sticla obişnuita se notează cu cifre de la 1 la 100 • Sticla rezistentă la radiaţii ionizate 101 – 199 Calitatea fiecărui sort de sticlă optică se apreciază după următorii indici: a) Variaţia admisibilă a indicelui de refracţie şi a dispersiei medie b) Omogenitatea optică caracterizată prin constanta indicelui de refracţie al sticlei în masa sa unde fi mare este limita de separare a unei mire. Fiecare tip de sticlă optică cuprinde mai multe sorturi de sticlă optică.U.M. iar fi zero este unghiul teoretic de separere al mirei c) Refringenţa se mai numeste şi .5-1. b) flint cu conţinut de silicaţi. Sticlele flint sunt mai grele decat cele cron.P. • • Curs rezistenţă la rupere 900° C rezistenţă la rupere 15-50 deca Newton/mm2. notaţia făcându-se prin cifre.

are un conţinut de 99.P. Se(seleniu) şi compusi opacizanti ne ajută să obţinem o sticlă lipsită de transparenţă. colorarea sticlei şi accelerarea procesului de topire. Agenţi de limpezire avem trioxidul de arseniu As2O3.5% cuarţ şi 0. printr-o filieră cu orificii multiple (având geometria adecvată) a fibrelor individuale care apoi se înmânunchează şi se înfăşoară pe o bobină. compusi ai staniului şi ai fluorului.silicele sau dioxidul de siliciu . Procedee de obţinere a fibrelor din sticlă Fibrele din sticlă se obţin în general prin tragere dintr-o masă de sticlă topită (menţinută constant la o anumită temperatură). Fibrele din sticla Structura şi propietăţile fibrelor din sticlă sunt dependente în principal de structura vitroasă. ca materie primă pentru obţinerea fibrelor de sticlă. • GeO2 . Auxiliare: au ca scop limpezirea masei sticloase. • CaO .01% Fe.măreşte rezistenţa mecanică a sticlei.anhibridă borică . • Al2O3 .M. .are rolul de a marii viteza de fierbere şi micşorează tendinţa de cristalizare.are rolul de a mării rezistenţa mecanică. Curs b)Auxiliare Principale: • SiO2 . • MgO .are rolul de a îmbunătăţii permeabilitatea sticlei la razele infraroşii. folosindu-se sticlele silicate şi sticlele pe bază de fosfor sau bor pentru aplicaţii speciale. • B2O3 .oferă sticlei stabilitate chimică. caracteristicile şi propietăţile sticlei utilizate. Co.U. Coloranţi Cr. introducem compuşi ai fosforului.

– Sistemul de răcire al firelor. Sunt utilzate în confectionarea materialelor compozite. Cerealele păioase. 3 4 1 2 5 6 7 . – Fibrele din sticlă pentru depozitare Domenii de utilizare Fibrele din sticlă sunt folosite în special ca elemente de armare pentru izolaţii termice. – Tambur ce îmbracă la exterior firele cu un ulei siliconic – Tambur pe care se înfasoară fibrele din sticlă. .Masa de sticlă aflată în stare topită. În natură se găseşte sub formă de dioxid de siliciu. – Filera încalzită electric – Duzele. şi izolaţii acustice. După ieşirea din filieră.P. procedeu urmat de operaţia de acoperire la exterior a fibrei cu un ulei siliconic şi în final înfăşurarea/inmănuncherea pe un tambur. electrice. fibrele trebuiesc răcite imediat. 204 până la 816) executate deobicei dintr-un aliaj de platină. Curs Filierele pentru tragerea fibrelor din sticle au duze multiple (în număr de 102. menţinute riguros la o anumită temperatură cu ajutorul unei rezistenţe electrice. având unitatea 7 pe scara Mohs. trestia de zăhar îşi datorează rezistenţa la vânt datorită compoziţiei a SiO2. conductivitate electrică scazută.M. Siliciul este un metaloid fragil de culoare cenuşie. Curs 10 Schema de principiu de perforare-percutare Principalale operaţii prin ştanţare sunt: a) Perforarea.U.

produsele au tendinţa de a forma încreţituri la partea superioară.M. După ambutisare. Dacă j(jocul) < S (grosimea tablei) are loc o ambutisare cu subţierea pereţilor piesei.U. operaţiile de îndreptare sau de planare asigura planitatea piesei şi se execută deobicei după operaţiile de decupare. Fasonare Operaţiile de fasonare constau în deformări locale ale materialului fără modificarea practică a grosimii acestuia. Gâtuire Această operaţie de gâtuire reprezintă deformarea plastică locală a unei piese cave sau a unei ţevi. În timpul gâtuirii are loc o îngustare a peretului semifabricatului în zona de deformare. Operaţia de gâtuire se execută cu o ştanţă a cărei placă de gâtuire are forma piesei. Îndoirea este operaţia de deformare plastică a tablelor ce constă în modificarea poziţiei axei în jurul unei muchii rectilinii. Piesa este gâtuita prin trecerea prin placa de gâtuire a unui poanson şi extrasă prin intermediul extractorului. Ambutisarea este operaţia de prelucrare prin deformare plastică a tablelor ce constă în modificarea formei semifabricatului de la o formă plană. Fasonarea pe strung/Ambutisarea pe strung .P. care se vor elimina prin trundere. cu scopul reducerii dimensiunilor transversale. Curs b)Decuparea. Operaţii de deformare plastică a tablelor Aceste operaţii de deformare plastică a tablelor au ca scop deplasarea unor porţiuni ale unui semifabricat fără îndepărtarea unei cantităţi mari de material. la o formă concavă. Dacă j(jocul) ≥ S (grosimea tablei) are loc o ambutisare fără subţierea pereţilor piesei.

3) B) i. 3) B) dinamice. iv. cu liante termoreactive. cu ax orizontal.P. A) amestec de formare obişnuit. ii. 2) A) producţie de serie mijlocie (100-2000 turnări). în miezuri. în doua rame. 1)B) amestec de formare special. iii. fără suprapresiune. ii. Curs (figura) Curs XI Procedeu de turnare: 1) Turnare în forme temporale. . 3) Turnare în forme permanente. 3)A) statice. i.U. 1)B) în forme cu autoîntărire. iii. cu suprapresiune. în forme coji modele uşor fuzibile. 3) A) i. în solul turnatoriei. 1) 1)A) i. 2) Turnare în forme semipermanente. ii.M. fără rame.

U. Miezul serveşte la obţinerea golului din piesa turnată. Procesul tehnologic de obţinere a unei piese prin turnare în forme temporare din amestec de formare obisnuit Preparare amestec de formare Execuţia materialului Execuţia semiformelor de turnare .P. iar 8 materialul de umplere prin turnare. Curs ii. Prin solidificarea topiturii 14 rezultă piesa turnată ce prezintă urme ale reţelei de turnare ale bavurii din planul de separaţie. cu ax vertical. fiind prevăzute şi cu un umăr 5 ce serveste la sprijinirea miezului 6. Principiul obţinerii unei piese semifabricat prin turnare (Figura tabla) Pentru obţinerea piesei 1 prin turnare prevăzută cu golul interior 2 se realizează un model cu configuraţia geometrică şi dimensională foarte apropiată de cele ale piesei ce se doreşte a fi obtinuţă astfel încât modelul este format din semimodelul inferior 3 şi semimodelul superior 4 asamblate dealungul planului de separaţie x – x. 7 fiind forma piesei ce urmeaza a fi turnată.M. Avem un aliaj 11 care intră prin reţeaua de turnare 10. iar aerul şi gazele 13 din cavitatea de turnare sunt evacuate prin răsuflatoarea 12.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->